1

AN UNIVERSITAR 2020-2021

INSTALAŢII - ANUL II

CURS NR. 2

5. CONCEPTUL DE PERFORMANŢĂ ÎN CONSTRUCŢII

Conceptul de performanţă în construcţii constituie nivelul superior
de interpretare a calităţii.
Elaborarea şi aplicarea în construcţii a conceptului de performanţă
constituie un mod organizat de stabilire a caracteristicilor calitative ale
subansamblelor şi elementelor, care alcătuiesc construcţia, astfel încât aceasta
în ansamblu ei, să răspundă corect tuturor exigenţelor formulate de cei
implicaţi în utilizarea ei (utilizatorii).

5.1 ETAPELE ANALIZEI DE PERFORMANŢĂ

5.1.1. Prima etapă al analizei de performanţă: reprezintă identificarea
exigenţelor utilizatorilor.
Exigenţele utilizatorilor, nu sunt de regulă cuantificate, nu ţin seama de
materiale şi tehnologii de execuţie.
Ele se exprimă la modul general şi sunt generate de:
- cerinţe fiziologice naturale, însemnând posibilitatea de a utiliza spaţiile
din clădire pentru activităţi creatoare, odihnă sau divertisment, în condiţii de
igienă, confort şi protecţie faţă de orice factori nocivi (să nu fie nici frig nici cald,
să nu fie zgomot pentru a se putea odihni sau a lucra), de a se deplasa cu
uşurinţă;
- cerinţe de eficienţă, privind cheltuieli şi consumuri minime de achiziţie
şi exploatare a clădirii, durabilitate, protecţie faţă de pericole, conservarea
mediului etc
Pe langa exigenţele utilizatorilor mai trebuie luate în considerare şi cele
ale societăţii şi ale sectorului de construcţii, (încadarea în mediu, execuţia cu
tehnologii moderne de productivitate mare);
 2
5.1.2. Etapă a doua a analizei de performanţă: constituie trecerea de la
exigenţele utilizatorilor la exigenţele de performanţă, respectiv la transpunerea
în termeni tehnici a cerinţelor utilizatorilor.
Legea 10 /1995 privind calitatea în construcţii instituie, în mod
diferenţiat în funcţie de categoriile de importanţă ale construcţiilor, sistemul
calităţii în construcţii care impune realizarea şi menţinerea pe întreaga durată
de existenţă a construcţiilor a următoarelor cerinţe sau exigenţe de
performanţă:
- exigenţe de siguranţă (rezistenţa structurală, stabilitate, siguranţă la foc,
securitate în exploatare etc);
- exigenţe de confort (funcţionalitate, ambianţa climatică, acustică,
luminoasă, igienico-sanitare, estetică, etanşeitate etc);
- exigenţe economice (durabilitate, consum de energie în exploatare,cost
de întreţinere etc.

5.1.3.Etapă a treia a analizei de performanţă: constă în concretizarea

fiecărei exigenţe de performanţă în criterii de performanţă, respectiv fiecărei
exigenţe de performanţă i se ataşează unul sau mai multe criterii de
peformanţă care se exprima cantitativ prin valori normate (date în prescripţii
tehnice oficiale).
Astfel, de exemplu pentru rezistenţa la transfer termic se impun valori
normate ale rezistenţei la transfer termic, care reprezintă valori minime
necesare ce trebuie îndeplinite de orice soluţie concretă propusă sau realizată
pe tip de element, indiferent de material şi mod de alcătuire.
Compararea fiecărei performanţe efective (reale) a unei soluţii propuse
sau realizate pentru elementele de construcţie, cu valorile normate (date în
prescripţii tehnice oficiale) reprezintă modul concret de apreciere şi realizare a
criteriilor de performanţă.
Un criteriu de performanţă realizat reprezinta o calitate.
Suma calităţilor unei cladiri reprezintă performanţa acesteia sau
aptitudinea de exploatare.
 3
Ansamblul tuturor criteriilor de performanţă care trebuie avute în vedere
la proiectarea, execuţia, recepţia şi exploatarea construcţiilor sunt cuprinse în:
legi, hotărâri (ordonanţe) guvernamentale, standarde, normative, instrucţiuni
tehnice, norme interne, condiţii tehnice speciale, fişe tehnologice etc.

5.2. PRESCRIPŢII TEHNICE ÎN CONSTRUCŢII

Prescripţiile tehnice sunt documente tehnice şi economice pentru
construcţii şi instalaţiile, prin care se stabileşte modul de rezolvare optimă şi
unitară a problemelor care intervin în procesul de proiectare, realizare şi
recepţie în construcţii, instalaţii, şi materiale pentru construcţii şi instalaţii.
Principalele prescripţii tehnice sunt: standardele, normele interne,
normativele tehnice, instrucţiuni tehnice speciale, proiectele tip şi
cataloagele tip etc.

Standardele sunt prescripţii tehnice care conţin principii şi date

studiate complet şi verificate teoretic şi practic şi se referă la materiale,
elemente şi părţi de construcţii, instalaţii şi alte dotări necesare
construcţiilor, având mare aplicabilitate pe plan naţional.
Pe plan internaţional se elaborează prescripţii asemănătoare de către
Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), multe dintre acestea fiind
asimilate ca prescripţii oficiale în România.
Normele interne sunt prescripţii tehnice prin care se stabilesc date
caracteristice pentru produsele şi elementele încă nestandardizate sau
reglementate numai parţial prin standarde.
Normativele sunt prescripţii tehnice care completează şi detaliază
elementele din standarde, stabilind îndrumări şi metode concrete de aplicare în
proiectare şi execuţie. Normativele pot fi experimentale, cu aplicare
condiţionată precum şi definitive.
Instrucţiunile tehnice speciale dau precizări suplimentare faţă de
prevederile din standarde şi normative, mai ales pentru anumite probleme cu
caracter restrâns.
 4

Fişele tehnologice stabilesc modul de organizare şi desfăşurare a

diferitelor procese de lucru specifice execuţiei construcţiilor, prin aplicarea celor
mai eficiente metode.
Proiectele tip cuprind un ansamblu de piese scrise şi desenate, cu
detalii, pentru executarea construcţiei urmând a se proiecta numai fundaţiile, pe
baza datelor reale ale terenului.
Cataloagele tip cuprind date pentru elemente prefabricate, precizându-se
caracteristicile elementelor (dimensiuni, alcătuire, capacitate portantă etc.), şi
detalii de execuţie.

6. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROIECTARE CLĂDIRILOR

6.1. ETAPELE DE PROIECTARE

Pentru inginerul proiectant, prima etapă a proiectării unei structuri constă

în definirea cu claritate a sarcinilor care-i revin şi care de obicei rezulta din tema
de proiectare. Prin tema de proiectare se stabilesc, cu date cât mai complete,
caracteristicile funcţionale şi cerinţele constructive specifice, pentru construcţia
ce urmează a se realiza.
Tema de proiectare este însoţită de obicei, de un plan de situaţie al
terenului şi al eventualelor construcţii existente.
Pe baza temei de proiectare se poate trece la următoarele etape ale
activităţii de proiectare, respectiv:
- elaborarea schemei funcţionale în cazul clădirilor civile, respectiv a
schemei tehnologice în cazul construcţiilor industriale sau agrozootehnice;
- elaborarea partiului (plan parter);
- proiectarea constructivă;
- proiectarea structurală;
- proiectarea instalaţiilor;
- proiectarea tehnologiei de execuţie a clădirii.
 5
6.1.1. Elaborarea schemei funcţionale (tehnologice) şi a partiului
Schema funcţională este o reprezentare grafică (schiţă) care indică toate
spaţiile necesare pentru clădirea proiectată sau chiar un grup de clădiri şi
legăturile dintre acestea.

Fig. 6.1. Schema funcţională pentru un apartament ; 1- intrare; 2 – antreu; 3

– bucătărie; 4 – cămară; 5 – WC; 6 – Camera de zi; 7 – loc de luat masa; 8 –
logie; 9 – degajament (SAS -HOL); 10 – camere; 11 – baie.

Fig. 6.2. Partiul de arhitectură ; 1- 11 – identice cu cele din schema

funcţională
 6
Partiul de arhitectură aşa cum se poate observa din figura de mai sus
reprezintă concretizarea practică a schemei funcţionale.
Cunoscând dimensiunile necesare pentru fiecare încăpere, acestea se
proiectează prin delimitarea lor de către elementele de construcţie (pereţi şi
planşee).
În paralel cu elaborarea partiului, se concepe şi structura de rezistenţă a
clădirii în funcţie de dimensiunile spaţiilor proiectate, urmărind dispunerea
ordonată a elementelor portante verticale (stâlpi, diafragme), după axele
modulare a căror poziţie rezultă prin adoptarea unui modul şi a seriei modulare
corespunzătoare modulului ales.
6.1.2. Proiectarea constructivă
Proiectarea constructivă constă în stabilirea alcătuirilor constructive
pentru toate elementele de construcţie (structurale şi nestructurale) care
formează clădirea, astfel încât acestea să corespundă tuturor categoriilor de
exigenţe impuse (durabilitate, rezistenţă la foc, rezistenţă şi stabilitate, izolare -
termică, fonică şi hidrofugă, estetică, economicitate).
6.1.3. Proiectarea structurală
Proiectarea structurii de rezistenţă presupune rezolvarea prealabilă a
alcătuirii constructive a tuturor elementelor, pentru a putea evalua încărcările
permanente.
Se determină eforturile secţionale din acţiunile cele mai defavorabile ale
încărcărilor, apoi se verifică secţiunile elementelor care trebuie să asigure
siguranţa necesară a clădirii, utilizând o metodă de calcul adecvată,.
6.1.4. Proiectarea instalaţiilor
Proiectarea instalaţiilor se face în conformitate cu destinaţia clădirii,
acestea trebuie astfel amplasate încât să fie necesare cât mai puţine coloane
de conducte.
6.1.5. Proiectarea tehnologiei de execuţie
În această etapă de proiectare se stabileşte tehnologia de execuţie a
clădirii. Tot în faza de proiectare tehnologică se elaborează planul de
organizare al şantierului.
 7
6.2. PREZENTAREA PROIECTULUI
6.2.1. Piesele componente ale unui proiect
A) Piesele scrise, care cuprind:
- avizele necesare începerii execuţiei, conform legislaţiei în vigoare;
- studiul geotehnic;
- memorii tehnice-justificative ale soluţiilor de arhitectură, rezistenţă şi
instalaţii, cuprinzând şi condiţiile impuse de Normele de tehnică a securităţii
muncii şi a măsurilor de pază împotriva incendiilor şi de stingere a incendiilor;
- note sau breviare de calcul ale structurii de rezistenţă,a instalaţiilor, etc.;
- antemăsurători, devize (general şi pe categorii de lucrări), extrase de
materiale, analize de preţuri, necesarul de forţa de muncă etc.;
- tablouri de tâmplărie, liste de prefabricate, baze de preţuri, costuri de
transport, etc.;
- memorii tehnice privind organizarea şantierului, tehnologia de
execuţie (dacă nu s-a întocmit un proiect separat privind tehnologia de execuţie
a lucrărilor), grafice de eşalonare în timp a lucrărilor etc.;
- indici tehnico-economici specifici - aria utilă (Au), aria construită (Ac),
aria desfăşurată (Ad), aria locuibilă (Al), indici de confort, etc.
B) Piesele desenate:
- planuri cadastrale;
- planuri de încadrare în zonă;
- planuri de situaţie (scara 1:500, 1:1000);
- planul general al terenului cu indicarea zonei de execuţie a lucrărilor
(scara 1:500, 1:1000) ;
- planurile tuturor nivelurilor clădirilor, complet cotate (scara 1:50);
- secţiuni caracteristice (scara 1:50);
- faţade (scara 1:100);
- planuri de rezistenţă (plan fundaţii, planuri ale structurii de rezistenţă,
planuri cofraj şi armare, plan acoperiş etc.-scara 1:50, 1:100);
- planuri privind instalaţiile (scara 1:50, 1:100);
- detalii de arhitectură, construcţii, instalaţii (scara 1:1; 1:2; 1:5; 1:10) .
 8
7. INDICI TEHNICO- ECONOMICI DE SUPRAFAŢĂ ÎN CLĂDIRI DE
LOCUIT
În proiectarea clădirilor se utilizează următorii indici tehnico economici
mai uzuali:
Au- aria utilă;
AC- aria construită;
Ad- aria desfăşurată;
Al – aria locuibilă.
Aria utilă (Au), se calculează de regulă pe apartament sau pe nivel şi
reprezintă suma suprafeţelor interioare ale încăperilor (exclusiv suprafaţa
pereţilor).
Nu se cuprind în aria utilă: aria logiile şi balcoanelor, pragurile golurilor de
uşi, ale trecerilor cu deschideri până la 1,0 m, nişele radiatoarelor, precum şi
2
suprafeţele ocupate de sobe şi cazane de baie (câte 0,50 m pentru fiecare
sobă şi cazan ) în cazul în care încălzirea se face cu sobe.
- Aria construită (Ac), este aria secţiunii orizontale a clădirii, la cota zero
a parterului, măsurata pe conturul exterior al pereţilor.
In aria construita nu intra treptele exterioare şi terasele neacoperite.
Pentru construcţii subterane şi subsoluri, aria construită se măsoară la
cota finită a pardoselii şi se consideră aria secţiunii orizontale, cuprinsă în
conturul exterior al pereţilor, inclusiv grosimea stratului de protecţie al izolaţiei.
Aria desfăşurată ( Ad ), reprezintă suma ariilor construite ale tuturor
nivelurilor.
La nivelurile superioare în aria desfăşurată intră şi suprafaţa logiilor.
Aria locuibilă (Al), se calculează de regulă pe apartament sau pe nivel şi
cuprinde suma suprafeţelor interioare ale camerei de zi, sufrageriei, camerei de
lucru, camerei copiilor şi dormitoarelor.
 9
8. COORDONAREA MODULARĂ ÎN CONSTRUCŢII
8.1. ELEMENTE DE COORDONARE MODULARĂ ÎN CONSTRUCŢII .
Coordonarea modulară reprezintă o metodă de stabilire a dimensiunilor
unei construcţii şi a elementelor ei componente şi se bazează pe :
- moduli de baza si moduli derivati ca unităţi pentru dimensiuni;
- dimensiuni modulare ;
La noi în ţară precum şi în alte ţări,valoarea modulului de bază (M) s-a stabilit
la 10 cm.
Modulii derivaţi ai modulului de bază sunt:
- moduli măriţi (multimodulii) ale căror valori sunt multiplii întregi ai
modulului de bază şi avem: 3M ; 6M ; 12M ; 15M ; 30M ; 60M;
- moduli micşoraţi (submodulii), ale căror valori sunt fracţiuni ale modulului
1 1 1
de bază , respectiv : M; M; M ;
2 5 10
Dimensiunile modulare de coordonare sunt multiplii întregi ai modulului de
bază sau ai modulilor derivaţi.
Pentru stabilirea dimensiunilor în plan şi pe verticală ale clădirilor de locuit se
recomandă modulul derivat 3M = 30 cm.
Ca urmare deschiderile, traveile şi înălţimile nivelurilor curente vor fi multiplu
de 30 cm.
Există prevederi speciale pentru anumite categorii de elemente de
construcţie pentru care se folosesc şi alţi moduli derivaţi generaţi de
dimensiunile de fabricaţie a materialelor sau prefabricatelor şi de modul de
asamblare a acestora.
La clădirile de locuit unicat, executate din zidărie şi planşee monolite din
beton armat se admit şi alţi moduli derivaţi pentru stabilirea dimensiunilor în
plan şi pe verticală (1M = 10 cm, 2M = 20 cm), sau se realizează modularea în
funcţie de dimensiunile modulare ale materialelor folosite .
Laturile secţiunilor stălpilor şi grinzilor de beton armat vor fi multiplu de 5 cm.
Grosimile plăcilor de beton armat vor fi multiplu de 1 cm
Gradaţia de variaţie a grosimii pardoselilor este de 1 mm.
Gradaţia de variaţie a înălţimii treptelor la scări afi de 1 mm
 10
Valorile dimensiunilor de bază ale golurilor de uşi şi ferestre sunt
următoarele:
a. Pentru golurile de ferestre :
- orizontale (L) şi verticale (H):multiplu de 3M (30 cm), începând de la 60 cm,
iar până la 60 cm putând fi modul de 10 cm;
b. Pentru goluri de uşi :
- orizontale (L) multiplu de 1M (10 cm), între limitele 60-120 cm şi multiplu de
3M (30 cm), începând de la 120 cm ;
- verticale ( H ) multiplu de 3M (30 cm), începând de la 210 cm ;
Pentru încăperile auxiliare, spaţii tehnice, cu circulaţie redusă, se admite şi
înălţimea H = 190 cm .

8.2. TRASAREA AXELOR MODULARE LA CLĂDIRI CU DIFERITE

STRUCTURI DE REZISTENŢĂ
Pe planşele de execuţie se reprezintă numai axele modulare orizontale ce
precizează poziţia elementelor structurale verticale, care se notează cu cifre
(1,2,3,…) pe o direcţie, (de preferinţă pe direcţia longitudinală) şi cu litere
(obişnuit majuscule A , B … ) pe cealaltă direcţie (fig.8.1. şi 8.2.) .
Axele modulare apar în toate planurile orizontale ale construcţiei: plan
fundaţii, plan subsol, plan nivel curent .
 11

Fig. 8.1. Axarea pereţilor interiori şi exteriori realizaţi din zidărie de cărămidă
sau beton armat monolit;

Poziţia axelor modulare de referinţă coincide cu poziţia elementelor

structurale verticale, însa aşezarea pereţilor, grinzilor şi stălpilor pe aceste axe
are la bază principiul egalei rezemări a planşeelor pe elementele portante
verticale, respectiv:
- pentru pereţii interiori, transversali şi longitudinali (axele 2,3, 4 şi 5 respectiv
B din fig.8.1.) axele modulare coincid cu axele geometrice mediane ale
difragmelor;
- pentru pereţii exteriori (1,6, A si C din fig.8.1.) poziţia axelor modulare se
stabileşte, în mod obişnuit, din condiţia ca pentru placa de rezistenţă a
planşeului (monolit sau prefabricat) să rezulte condiţii identice de rezemare pe
contur.
De exemplu daca se notează cu di grosimea diafragmelor interioare, atunci
în cazul diafragmelor exterioare axele modulare se fixează la distanţa di /2 în
raport cu faţa interioară a diafragmelor.
 12

Fig. 8.2. Axarea structurilor în cadre

In cazul structurilor din cadre, elementele structurale verticale, respectiv

stâlpii, se dispun pe cele doua direcţii principale ale clădirii sub formă de şiruri,
pozitia axelor modulare stabilindu-se astfel:
- în cazul şirurilor interioare axele modulare (axele 2; 3; 4 şi respectiv B
din fig.8.2) coincid cu axele mediane ale riglelor dintre stâlpi. Obişnuit riglele
interioare se îmbină centric cu stâlpii astfel încât axele modulare trec prin
centrele de greutate ale stâlpilor.
- în cazul şirurilor exterioare (axele 1; 5 respectiv A şi C din fig.8.2)
poziţia axelor modulare se stabileşte în raport cu riglele dintre stâlpi, având în
vedere ca pentru plăcile de planşeu să rezulte condiţii identice de rezemare pe
două laturi opuse. Riglele perimetrale (axele 1şi 5 respectiv A şi C din fig.8.2)
se pot îmbina excentric în raport cu stâlpii (de exemplu riglele se deplaseaza
spre exterior ca urmare a soluţiei adoptate pentru pereţii exteriori) sau lăţimea
riglelor perimetrale poate să difere faţă de cea a riglelor centrale, rezultând
situaţii când axele modulare nu trec prin centrul de greutate ale stâlpilor.