Sunteți pe pagina 1din 12

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE


ȘI PSIHOMOTORII

☺ Bejan Luiza
☺ Fuior Petruța
☺ Iușcă Florentina – Daniela
☺ Mungiu Crina – Bianca
☺ Samson Andra – Sorina
Metodologia realizării jocurilor dinamice și a
ștafetelor, la nivelul ciclului preșcolar
Joaca este foarte importantă pentru dezvoltarea socială, emoţională, fizică și cognitivă a
copilului. În timp ce se joacă, cel mic își foloseşte toate cele cinci simțuri (văzul, auzul, mirosul,
gustul şi simţul tactil), motiv pentru care jocul reprezintă primul stadiu de învățare și activitate
creatoare.
În timp ce se joacă, copilul dobândeşte capacități şi experienţe noi, își cultivă spiritul de
observaţie, memoria, atenția, fantezia, gândirea și spiritul artistic. Pe măsură ce copilul creşte, joacă
acestuia devine din ce în ce mai complexă și mai imaginativă, el exersându-și talentele şi abilităţile
prin intermediul acesteia.
Din punct de vedere al formei, jocul este o acţiune liberă care nu se leagă de un interes
material direct. La vârsta antepreşcolară şi preşcolară, jocul este o realitate permanentă.
Copilul de 0-6 ani se joacă în cea mai mare parte a timpului şi pe măsura creşterii şi dezvoltării,
joaca sa ia forme din ce în ce mai complexe și diverse, influențând şi subordonând toate celelalte
acțiuni de viaţă, interese și preocupări.
Jocul preșcolarilor obține astfel un caracter multi-acţional (Glava, 2002, p.195), activitatea
practică, învăţarea, hrănirea sau îmbrăcarea, luând forma unei conduite ludice. Manifestările de joc
au acum un caracter dinamic; ele evoluează şi obțin caracteristici noi şi forme variate, chiar
interesante. Din perspectiva pedagogică, jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de
educaţie, o modalitate educaţională şi terapeutică, având astfel o varietate de semnificații de natură
constructivă. Activităţile obligatorii ale preşcolarului întregesc funcția formativă a jocului. Ele au o
durată zilnică de 10-15 minute şi pot creşte până la durata de 25 minute. S-a constatat faptul că la
copiii de 3 ani, cea mai mare parte a activităţilor obligatorii sunt deţinute de jocul didactic, deoarece
rezistenţa la efortul intelectual de durată e scăzută.
Jocul e folosit pentru recunoaşterea, numirea, gruparea după criterii simple a diferitelor
obiecte. La vârsta de 4-5 ani, copiii dau dovadă de interes pentru informaţile comunicate verbal,
pun întrebări şi solicită explicaţii.
Ca o primă concluzie, încercăm să definim „jocul dinamic” ca fiind: „o activitate distractivă,
ce se caracterizează printr-o mişcare continuă şi un activism intensiv.”.
JOCURILE DINAMICE
ASPECTE METODICE ȘI VALENȚE FORMATIVE ALE JOCURILOR
DINAMICE ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

Prin folosirea jocurilor dinamice și a ștafetelor, instruirea în ce privește jocul sportiv, este mai
plăcută, mai atractivă, decât execuția simplistă și separată a elementelor si procedeelor tehnice ale
jocului sportiv. Aceste jocuri se apropie mult de tehnica jocului sportiv, au ca finalitate repetarea
jocului, a structurilor și acțiunilor sale mai aproape de cerințele acestuia.
Jocurile dinamice reprezintă o formă superioară de dezvoltare a aptitudinilor psiho-motrice,
precum și de exersare a deprinderilor motrice învățate. În alcătuirea jocurilor dinamice trebuie să se
țină cont de gradul de însușire a exercițiilor respective, de către toți elevii clasei, de vârstă, sex și de
condițiile existente.
Combinarea deprinderilor motrice trebuie realizată în așa fel încât să se alterneze grupurile
musculare angrenate în efort. Pentru a asigura o eficiență corespunzătoare jocurilor dinamice,
acestea trebuie să fie planificate pe tot parcursul anului școlar, valorificând cunoștințele însușite de
către elevi la probele de atletism (sărituri, alergări, aruncări), la probele de gimnastică (elemente de
gimnastică acrobatică, sărituri), dar cu precădere în jocurile sportive.
În ceea ce privește succesiunea jocurilor dinamice, se recomandă ca cele mai dificile să nu fie
plasate la începutul sau sfârșitul lecției, deoarece din cauza oboselii elevii nu mai au posibilitatea să
execute corect.
Folosirea jocurilor dinamice impune luarea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor:
• pregătirea și supervizarea elevilor pentru evitarea accidentelor sau traumatismelor;
• dobândirea de cunoștințe teoretice și practice de autocontrol în pregătirea şi practicarea
activităților sportive;
• gestionarea permanentă și foarte atentă a mișcărilor, pentru dezvoltarea unor deprinderi motrice de
bază și specifice;
• dezvoltarea plăcerii de a practica diferite sporturi în vederea întăririi sănătății și consolidării unei
dezvoltări corporale corecte.
La organizarea jocurilor dinamice se vor lua măsuri de igienizare a suprafețelor pe care acestea
urmează să se desfășoare și pentru evitarea producerii de accidente. În acest scop se vor lua măsuri
pentru asigurarea aterizărilor (unde este cazul) cu materiale moi, temperarea „elanului” unor elevi
care își asumă riscuri nejustificate și nu utilizează procedurile însușite pentru îndeplinirea
obiectivelor jocului, etc.
Cea mai frecventă formă de exersare a jocurilor dinamice este ȘTAFETA.
Gradarea dificultății jocurilor dinamice se realizează prin următoarele procedee:
• creșterea numărului de repetări;
• modificarea regulilor jocului prin creșterea numărului de sarcini;
• număr maxim de sarcini într-un timp stabilit;
Jocurile dinamice se pot folosi cu succes în aer liber, mediul natural oferind multiple posibilități
pentru organizarea lor.
Prin caracteristicile sale, jocul dinamic corespunde în cel mai înalt grad particularităților
psihice ale preșcolarilor și școlarilor mici, și de aceea el capătă o pondere deosebită în conținutul
educației fizice, oferind mari satisfacții copiilor.
În procesul didactic jocul dinamic îndeplinește o triplă funcție: el este mijloc care, prin
exersare, asigură consolidarea deprinderilor și dezvoltarea calităților motrice. În același timp este și
metodă de instruire folosind calea reproducerii prin acte și acțiuni de mișcare a unor realități din
natura și viață, cunoscute de copii. Totodată îndeplinește și calitatea de formă de organizare a
exersării, copiii fiind împărțiți pe roluri individuale (vânător, vrabie, albină, lup, uliu etc.), colective
(crabii, creveții, porumbeii, oile, copacii, acul și ața, năvodul, peștii, automobile) și pe echipe cu
acțiuni asemănătoare (”Banda rulantă”, ”Mingea la căpitan”, ”Mingea prin tunel”, ”Mingea pe
pod”, ”Cursa automobilelor” etc.), sau diferite/contrarii (”Vânătorii și rațele”, ”Crabii și creveții”,
”Între două focuri”, ”Ciobanul își apără turma” etc.).
În categoria deprinderilor aplicativ-utilitare intră: târârea, escaladarea, cățărarea, transportul de
greutăți, tracțiunea, împingerea și
echilibrul.

La acestea se mai adaugă și o


parte din deprinderile motrice de
bază, cum ar fi: mersul și alergarea
în diferite variante, săriturile și
urcările, care se introduc ca
elemente de legătură sau în cadrul
formării parcursurilor aplicative.
Nenumăratele posibilități de combinare subliniază caracterul variat al acestor mijloace.

În educația fizică școlară aceste deprinderi se pot efectua:


 separat (în etapa învățării) sau când se folosesc pentru dezvoltarea unei aptitudini
psihomotrice, cum ar fi cățărarea (pentru dezvoltarea forței);
 în cadrul unor jocuri dinamice, diferențiate ca volum, intensitate și complexitate.

Dezvoltarea forței sau rezistenței la școlarii mici se realizează eficient și prin jocuri dinamice,
fie ca mijloace unice (”Pătratul mișcător”, ”Cercurile zburătoare” etc.), fie asociate exercițiilor
specifice perfecționării acestor calități motrice.

Unele jocuri dinamice pot asigura și revenirea organismului după efort într-un mod atractiv
(”Statuile”, ”Balerinii” etc. în care copiii, pe fond de mers, adoptă, la semnal, poziții estetice,
relaxându-se, apreciindu-se în colectiv cea mai expresivă ”poză”).
Integrarea acestora în conținutul uneia dintre secvențele lecției/ activității (exceptând situația
când jocul este temă) se va face numai dacă jocurile sunt cunoscute de copii.
Nu se vor alege și preda jocuri dinamice ale căror reguli prevăd excluderea copiilor, în cazul în
care au fost prinși, atinși sau ochiți etc.
Atunci când unii copii, în îndeplinirea rolului, manifestă fie dificultăți în rezolvare sau,
dimpotrivă, posibilități deosebite (nu poate fi prins, atins etc.) cadrul didactic va interveni
înlocuindu-l sau inversând rolurile (din urmărit devine prinzător).
Pentru a doza efortul în timpul desfășurării jocului, după caz, momentele de stabilire a
câștigătorilor se constituie și ca pauze de revenire.
Într-o activitate nu vor fi folosite mai mult de 2 jocuri atunci când nu s-au programat alte forme
complexe de întrecere (ștafete, parcursuri aplicative). Este bine ca în activitate să se prevadă un joc
dinamic și o ștafetă sau un joc și un parcurs aplicativ.
Educatoarele și învățătorii vor căuta să prelungească efectul pozitiv al acestor mijloace
stimulând copiii să le includă în activitatea de joacă. Ele trebuie practicate în activitățile la alegere
individuale și de grup, în pauze și recreații, la domiciliu, în plimbări, în excursii și în tabere.
Realizarea conținutului programei de educație fizică din grădiniță, prin multiple și diverse
modalități, dublată de interesul și fantezia educatoarei, asigură nu numai dezvoltarea fizică generală
a copilului preșcolar ci formarea corectă și rapidă a deprinderilor motrice și calităților fizice.
Exercițiile fizice precum și jocurile de mișcare utilizate, vor realiza în totalitate obiectivele
prevăzute dacă acestea se practică în mod sistematic, pe baza unei planificări judicios elaborate,
prin utilizarea unui sistem de lucru riguros și asigurarea controlului periodic al evoluției individuale.
În cadrul activităților din grădiniță trebuie să se țină deopotrivă seama de particularitățile
grupului de copii, precum și de cele individuale, iar activitatea practică să dobândească din ce în ce
mai mult caracter diferențiat.
JOCURI CU ȘTAFETE

1. Jocul Ștafeta cu mingea rostogolită


Jucători: efectivul unei grupe
Locul desfășurării: curtea grădiniței
Desfășurarea jocului:
Jucătorii se împart în două – trei echipe, fiecare, având un număr egal de jucători. Așezarea
echipelor este prin flanc cate unul la un interval de 2-3 pași unul de altul. Locul de plecare
marchează și punctul de întoarcere.
La semnalul de începere, primul jucător din fiecare echipă rostogolește mingea în direcția
stabilită (cu mâna, cu piciorul), lovind-o cu palma la fiecare pas. La întoarcere se procedează la fel.
Jocul continuă până când fiecare jucător a jucat mingea. Câștigă echipa care a terminat mai
repede.

Reprezentare grafică:

Indicații metodice:
Jocul poate avea mai multe variante, poate fi utilizat pentru fotbal, handbal.
2. Jocul: Ștafeta cu elemente de fotbal
Jucători: efectivul unei grupe
Locul desfășurării: curtea grădiniței
Desfășurarea jocului:
Jucătorii sunt împărțiți în echipe de 4-6 așezați în coloană de câte unul, înapoia liniei de
plecare. La 10-20m de aceasta linie, se așază un obstacol.
La semnal, primul jucător din fiecare coloană conduce mingea cu piciorul până la obstacol, îl
ocolește, iar după ce s-a întors, pasează mingea următorului, care execută același lucru și așa mai
departe.
Câștigă echipa care termină prima.
Reprezentare grafica:

Indicații metodice: mingea va fi condusă numai cu piciorul. Se poate completa ștafeta cu


elemente de îngreunare.

3. Ștafeta cu cățărare
Jucătorii sunt împărțiți pe echipe egale ca număr, dispuse pe șiruri, înapoia liniei de plecare la o
distanță de 3-5m de scara fixă. La comandă, primii din fiecare echipă aleargă până la scara fixă, se
cațără cu ajutorul mâinilor și picioarelor, ating zidul de deasupra ultimei șipci, coboară de pe scară,
aleargă înapoi la șir și predă ștafeta.
Se urmărește executarea cățărării corecte.
Nu se admite coborârea de pe scară prin săritură; câștigă echipa care termină prima cu cât mai
puține penalizări.
4. Ștafeta cu târâre pe o parte
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe egale ca număr, dispuse pe șiruri, înapoia liniei de
plecare. Înaintea șirurilor la câțiva metri se trasează linia de sosire. La comanda conducătorului de
joc, primii din fiecare echipă se culcă pe partea dreaptă, cu brațul drept înainte, folosindu-se de
brațe și picioare până ajung la linia de sosire. După aceasta se ridică repede și se întoarce în alergare
la echipă, predă ștafeta și se așază la coada șirului.
Câștigă echipa care termină prima și execută cel mai corect.

5. Ștafeta cu rostogoliri
Copiii sunt organizați pe mai multe echipe formate din 4-5 participanți. Înaintea fiecărei echipe
se așază la rând mai multe saltele, iar la distanța de 6m se fixează un jalon.
Copiii stau aliniați unul după altul în spatele unei linii de plecare.
La semnalul de începere, primii copii din fiecare echipă execută o rostogolire înainte din
ghemuit în ghemuit apoi aleargă, ocolesc punctul de întoarcere și revin la echipă, trecând în spatele
șirului.
Următorul copil are voie să plece numai în momentul în care executantul îl atinge cu mâna.
Câștigă echipa care a lucrat mai repede și corect.
6. Ștafeta cu mingile mari cu mâner
Jucătorii individual sau în echipe se vor întrece sărind cu mingea între picioare până la un punct
stabilit şi înapoi la start unde vor preda ştafeta. Echipa care termină prima şirul de copii câştigă.

Folosirea diferitelor jocuri dinamice şi a ştafetelor în cadrul lecțiilor de educație fizică duce
la dezvoltarea şi perfecționarea aptitudinilor psihomotrice, alături de îmbunătățirea unor deprinderi
motrice de bază (alergări, sărituri, aruncări) la
manifestarea lor complexă - precum şi la învățarea practicării jocului în mod independent.
Aplicație

În concluzie
Jocul reprezintă aşadar forma de activitate generală şi motrică şi este un mijloc foarte important de
dezvoltare psihomultilaterală a copilului. La vârsta preşcolarităţii, jocul este foarte important, el
reprezintă pe de o parte cadrul în care copilul se manifestă, se exteriorizează fizic şi psihic, iar pe de
altă parte constituie principalul instrument de formare şi dezvoltare a personalităţii. Jocul satisface
în cel mai înalt grad nevoia de mişcare și de acţiune a copilului, îi deschide universul activităţilor, al
relaţiilor interumane, îşi însuşeşte şi perfecţionează funcţia socială a obiectelor, cunoaşterea
realităţii mediului înconjurător. Jocul este considerat ca reprezentând tipul fundamental de activitate
al copilului preşcolar.
Link materiale video:
https://youtu.be/yN96uxdDdOU

https://youtu.be/qb49gyiqjp4

https://youtu.be/q9huWTmb8X0

BIBLIOGRAFIE

 E. Ivan , 1976, Educația fizică în grădinițe, Editura Sport-Turism

 E. Țicaliuc , 1974, Jocuri pentru grădinițele de copii, Editura Stadion, București,

 BALINT, Gheorghe, Jocurile dinamice – o alternativă pentru optimizarea lecției de


educație fizică, Editura PIM, Iași, 2009.

 LUPU, Elena, Metodica predării educației fizice și sportului, Institutul European, Iași, 2012.
 BIGHIU, Carmen-Nica, Jocuri, ștafete si parcursuri aplicative, Editura Sfera, Bârlad, 2018.

S-ar putea să vă placă și