Persoana cu o personalitate de 

tip histrionic sau isteric prezintă următoarele

caracteristici:
 Se simte confortabil numai atunci când este în centrul atenţiei şi face tot ce îi stă
în putinţă ca să o obţină;
 Este o persoană teatrală, dramatizează ceea ce povesteşte, exagerează
fără graniţe, manifestându-şi excesiv emoţiile în detrimentul informaţiilor
propriu-zise;
 Se foloseşte de aspectul fizic pentru a-i manipula pe ceilalţi, fiind
foarte provocatoare, seducătoare, cu o vestimentaţie deosebită;
 Îşi schimbă foarte repede emoţiile, trece de la râs la plâns cu uşurinţă;
 Este foarte uşor de influenţat;
 Consideră relaţiile pe care le are cu ceilalţi mult mai apropiate decât sunt
de fapt; iubeşte şi urăşte cu intensitate mare chiar şi aceeaşi persoană;
işi schimbă cu uşurinţă prietenii dacă aceştia nu-i acordă atenţie.
 Este dependentă de ceilalţi.
Personalitatea cu trăsături isterice  se cristalizează în adolescenţă şi se manifestă pe
parcursul întregii vieţi.
Este foarte important să facem distincţia între personalitatea cu tendinţe
isterice şi isteria propriu-zisă, mai exact nevroza isterică. Această din urmă
afecţiune psihică  prezintă un tablou simptomatic mai complex, cu tulburări de mobilitate,
de tipul parezelor sau al paraliziilor, dereglări ale văzului, auzului, conversii precum ticuri,
spasme, vărsături, nodul în gât, însoţit de leşin etc. Însă este mult mai probabil ca o
personalitate cu tendinţe histrionice să dezvolte nevroza isterică decât celelalte tipuri de
personalitate.
 

Cum ne comportăm cu persoanele cu tendinţe isterice?

Le lăsăm să se manifeste, încercând să stabilim nişte limite şi încurajând şi
arătând interes atunci când comportamentul este normal ;
Să le acceptăm aşa cum sunt, chiar dacă de cele mai multe ori sunt foarte
obositoare în relaţiile interpersonale şi să ne pregătim să trecem de la statutul
de ” erou”  la cel de “infam “
Cum nu ne comportăm cu persoanele cu tendinţe isterice ?
Nu ne amuzăm pe seama lor;
Nu credem tot ceea ce ne spun.
Personalitatea histrionică este mai des întâlnită la femei decât la bărbaţi, dar nu îi ocoleşte
nici pe aceştia.

Indivizii cu personalitatea histrionica manifestă un mare succes în cariera lor, dacă aceasta
solicită imaginaţia şi creativitatea. Profesii care implică seducţia, inducerea emoţiilor,
manipularea celorlaţi, de tipul actori, tot ce implică mass-media, şhow-bizz sunt chiar foarte
potrivite pentru personalităţile histrionice.

Credinţele fundamentale ale persoanei cu personalitate histrionică : “trebuie să

impresionez, să atrag atenţia ca să fiu considerat important”
 

Este dificil de stabilit cauza care stă la baza personalităţii de tip

histrionic,putem vorbi mai degrabă de o împletire a factorilor genetici, biologici cu
experienţele pe care individul le traversează de când se naşte sau chiar dinaintea naşterii.
 

Se poate apela la terapia cognitiv-comportamentală, prin ale cărei tehnici se modifică

acele cogniţii care susţin manifestări dezadaptative şi se învaţă altele
adaptative. Dezvoltarea personală din cadrul terapiei de grup sau
individuale ajută persoana să conştientizeze modul în care funcţionează şi să găsească
modalităţi noi de răspuns la stimulii externi.
Se poate apela şi la alte orienări terapeutice, obiectivul fiind  de a ajuta persoana să
descopere temerile asociate cu gândurile şi comportamentul său şi de a o ajuta să se
raporteze la cei din jur într-o manieră mai puţin egocentrică.

 
 Ce este isteria?
        In limbaj curent, isteria este "criza de nervi" sau "scena" ce consta intr-o debordare
pasionala, tipete, agitatie, miscari agresive, o furtuna care se termina adeseori cu un torent de
lacrimi.
        Isteria desemneaza de asemenea un anumit tip de personalitate si de relatie cu celalalt,
care se manifesta prin dramatizare, exuberanta afectiva, limbaj colorat si exagerat, erotizare
permanenta, seductie etc.
        Deoarece acest tip de personalitate se intalneste foarte des la femeie in limbajul curent,
termenul de isterie este odesemnare peiorativa a femininului, perceput ca excesiv, rau
organizat, guvernat de sexual si afectiv. Se spune peiorativ ca femeia "gandeste cu mucoasele
sale." Nu trebuie uitat ca termenul de isterie vine dintr-un cuvant grec ce desemneaza uterul.
        Se mai vorbeste si despre nevroza isterica, cea studiata de Freud prin metoda psihanalitica,
si care se manifesta prin diverse simptome si mai ales prin inversiunea afectelor. De exemplu,
in cazul pacientei Dora o excitatie sexuala este resimtita nu ca dorinta, ci ca dezgust. Acest
dezgust deplaseaza asupra gurii un conflict sexual genital. Poate sa fie de asemenea cazul unor
simptome precum anorexia sau bulimia. Ceea ce pune accentul pe notiunea de conflict (sexual) si
de exprimare simbolica.

Isteria de conversie
        Este forma cea mai spectaculara: marea criza de atac isterica, forma cea mai
spectaculoasa a isteriei, cu convulsii si toate simptomele de conversie care o acompaniaza:
paralizii, contractii, corp in arc de cerc, tulburari ale vederii, halucinatii, anestezii, dureri etc.
        Deoarece nu se gaseste nici o leziune organica in spatele acestor simptome corporale, ce pot
fi foarte grave si care pot sa dispara fara urme si la fel de misterios precum au aparut, isteria
reprezinta o provocare, o sfidare a stiintei medicale pe care ea o face sa esueze. Astfel ea
declanseaza cu usurinta iritarea, acuzatia de disimulare. Si tocmai aceasta sfidare si acest scandal
au antrenat respingerea si represiunea istericilor.
        De aceea femeile isterice erau inchise printre femeile nebune in cel mai mare ospiciu al
Frantei, la Salpetriere, unde erau 3000 in secolul al XVII-lea si peste 4000 in secolul al XlX-lea.
Aceste femei dezlantuite care inspirau teama si repulsie, erau nu numai inchise, ci si inlantuite
iar un tablou de Fleury arata eliberarea lor de catre Pinel. Cand Charcot soseste in acest infern al
femeilor in 1862, va crea o "catedra clinica de boli nervoase" si va avea marele merit de a
diferentia isteria de epilepsie si de toate celelalte alienari mintale. Deci Charcot este cel ce a
redescoperit isteria.
        Pentru ce le inchideau? Pentru ca determinau frica, fascinau si socau, exhibau sexualul si
femininul in aspectele lor cele mai excesive. Isteria a nelinistit dintotdeauna si latura sa
enigmatica, scapand oricarui control, a favorizat acuzatia de lucru malefic. Posedatele si
numeroasele vrajitoare de altadata ar fi numite isterice azi. Simptomele lor, mai ales crizele lor
au fost mult timp atribuite vrajilor sau posedarii demonice. inainte de a le arde pe rug, inchizitorii
se inversunau sa smulga prin tortura secretul comunicarii lor cu diavolul. Aceste simptome
isterice erau contagioase si se raspandeau prin imitatie sau prin "identificare", cum a fost in cazul
posedatilor din manastirea de la Loudun, convulsionarelor de la Saint-Medard sau al
Vrajitoarelor din Salem.
        In ce moment apare Freud? El asistase la prezentarile bolnavelor isterice ale lui Charcot si
el va insusi va practica hipnoza. Freud este frapat de "frumoasa indiferenta" cu care istericele isi
trateaza suferinta. Se gandeste mai intai ca ele disimuleaza secretul unei, seductii infantile
traumatice intamplate in mod real. Apoi, el descopera ca istericele sufera de reminiscente, adica
acest eveniment traumatic a ramas sechestrat in inconstient prin refulare. Este vorba, deci, de a
elibera ceea ce nu s-a putut constitui ca amintire, si care nu se poate exprima decat prin
reminiscenta, adica prin conversie, printr-o amintire corporala. Si Freud descopera ca trebuie
invinsa o forta enorma ce se opune amintirii, adica o rezistenta. Pentru a reusi, va exercita o
presiune asupra fruntii pacientelor sale. intr-o zi, una dintre paciente a reactionat brutal si i-a
spus lui Freud: "nu miscati, nu spuneti nimic, nu ma atingeti" S-ar putea spune ca
aceasta isterica a inventat situatia psihanalitica pe care o numim astazi cadrul, care consta in
indepartarea oricarei senzorialitati si motricitati si in ascultarea asociatiilor libere ale unui
pacient. Bineinteles, Freud l-a organizat in timp, insa ceea ce instaura acea pacienta este
ointerdictie a atingerii, mijloc de violenta fizica sau de seductie sexuala, ce conduce la
interdictia oedipiana care interziceincestul si paricidul. Se stie ca pe aceasta dubla interdictie se
constituie cultura si societatea umana din toate timpurile si locurile.

Descoperirea sexualitatii infantile si a fantasmei

        In 1897 se va produce o revolutie la Freud. Moare tatal sau si el ii scrie prietenului sau
Fliess, ce i-a servit drept psihanalist "avant la lettre", ca "a reaparut tot trecutul". El isi va
descoperi pasiunea din copilarie pentru mama sa si sentimentele ostile fata de tata, deducand ca
adultii nu sunt toti niste seducatori perversi iar copiii nu sunt atat de inocenti pe cat se credea. ii
scrie prietenului Fliess ca nu mai crede in teoria sa despre seductia traumatica. Abia in scrierile
de mai tarziu va aparea Complexul lui Oedip. Dar a descoperit ceva esential : sexualitatea
infantila, care va face scandal si importanta fantasmei care creeaza dar si imbolnaveste psihicul.
Astfel va putea sa teoretizeze conceptul de pulsiune ca seductie interna printr-o crestere
constanta ce pune in functie mecanismele de aparare ale Eului. in acelasi timp isi analizeaza
visele si descopera logica visului si legatura sa cu logica istericului.

Relatia isterica
        Va voi vorbi mai multe despre relatia isterica, despre functionarea psihica a istericului asa
cum le putem percepe in viata cotidiana si le putem sesiza in cura psihanalitica, adica drept un
mod de apropiere si de fuga a obiectului in masura in care el este locul proiectiei excitatiei
pulsionale.
        As vrea pentru inceput sa pun accentul pe cele doua cai teoretice ce ne vor permite sa
sesizam clinica:
        - prima este cea a reactiei Eului in fata emergentei libidoului si a impulsurilor sale
constante, a intelegerii modului in care incepe sa lucreze un aparat psihic ("exigence de travail "
spune Freud) confruntat cu excitatii pulsionale sexuale ce pot sau nu sa il puna in dificultate;
        - cea de a doua este cea care privilegiaza relatia cu obiectele, cu obiectele in persoana si
vicisitudinile acesteia. Desigur, pulsiunea nu exista fara obiectul care ii este revelatorul si
mediatorul si, de asemenea, intaritorul ei.

Teoriile relatiei de obiect ce s-au dezvoltat datorita lui M. Klein, mai ales de catre Bion si
Winnicott, au constituit clarificari importante pentru abordarea unor structuri precum cele
borderline, narcisice, psihosomatice, ale nevrozelor etc.
Totusi, in ceea ce priveste psihonevrozele, este importanta considerarea indeaproape a expresiei
pulsionale, a avatarurilor ei si a modalitatilor defensive utilizate de Eu. Acestea privesc in mod
special isteria.
        Intr-adevar, isteria se situeaza cel mai aproape de experienta pe care o avem
despre pulsiunea sexuala si caracteristicile ei si anume: de a fi un atac intern, de a fi in acelasi
timp o efractie si o hrana, de a se manifesta printr-un impuls constant, de a nu fi niciodata, prin
natura ei, cum spune Freud, satisfacuta.
        Suntem in centrul emergentei erotice, a organizarii oedipiene si a destinului ei, si anume a
refularii. Isteria este modelul de baza al organizarii nevrozei. D. Braunschweig si M. Fain1 au
scris ca sexualitatea umana este de structura isterica.
        De asemene, cu isteria suntem in centrul femininului. 
        Relatia isterica despre care am sa va vorbesc in mod special se situeaza dincolo de isteria
de conversie dar dincoace de nevroza fobica. Adica in aceasta zona a isteriei de angoasa am
putea spune, unde angoasa are alte mijloace psihice decat cele ale conversiei in inervatie
corporala dar nu are inca posibilitatea de a se lega de acele reprezentari substitutive indepartate si
deplasate care sunt fobiile, care joaca un rol de contrainvestire.
        In articolul "Rubinul are oroare de rosu" 2 daca am utilizat metafora rubinului, am facut-o
pentru ca rosul este culoarea pe care rubinul o respinge si o exhiba in acelasi timp, absorbind
toate celelalte culori ale prismei, si aceasta, pentru a desemna tipul de aparare utilizat de isteric,
care consista in exhibarea sexualului insusi pentru a se apara de el. Este un siretlic al Eului care
se prezinta sub trasaturile pulsiunii insisi, care agreseaza cu ceea ce il agreseaza, cu ceea ce este
strain, urat, adica cu excitatia pulsionala insasi.
        Va voi vorbi mai intai de limbajul corpului si al afectului, apoi despre procesele angajate in
relatia isterica si voi incheia cu problema femininului.

I. Limbajul corpului si al afectului

A. In isteria de conversie, limbajul corpului se efectueaza printr-un fenomen de inervatie in

corp a unui conflict prin intermediul unui scenariu fantasmatic in intregime inconstient.
        O criza isterica este un vis incarnat: regasim aici aceleasi mecanisme de condensare,
deplasare, simbolizare si deghizare prin cenzura. Nu exista o cheie a simptomelor tot asa cum nu
exista o cheie a viselor. Simptomul are un sens simbolic pentru subiect. El este expresia
unui conflict, a unui conflict sexual ce nu a putut fi elaborat pe cale mentala si care efectueaza
deci un salt din psihic in corporal, salt in intregime enigmatic. Dar, contrar
afectiunilor psihosomatice, poate fi regasita traiectoria fantasmatica si simbolica prin
intermediul asociatiilor libere, prin metoda psihanalitica. O reprezentare mentala intolerabila este
refulata in inconstient, dar chiar in momentul in care dispare in psihism ea se inscrie, se
converteste in corp. Ca orice simptom, conversia exprima in acelasi timp dorinta si apararea, dar
intr-o maniera corporala. Va trimit la numeroasele articole scrise de Freud, in special la cel
intitulat "Fantasmele isterice si relatia lor cu bisexualitatea"3, in care Freud descrie modul in care
criza isterica rejoaca o scena primitiva incarnata, realizata intr-un unic corp bisexuat, in care
partea masculina ataca sexual partea feminina. Astfel, Freud descrie o femeie isterica ce cu o
mana isi smulge hainele iar cu cealalta le strange pe langa ea, exprimand in acelasi timp lupta
intre pulsiune si aparare, si reprezentarea pusa in act a unei scene sexuale, a unei scene primitive,
in care ea figureaza ambii parteneri (de doua sexe).

B. In relatia isterica
        Am utilizat termenul de "rejucare" a unei scene primitive in criza de conversie isterica
pentru ca vreau sa subliniez ca apararea dominanta a istericului este jocul. Acesta este pentru
isterica o maniera de imblanzire a pulsiunii pentru ca la ea nu obiectul este periculos, ci
pulsiunea.
         Intregul travaliu al isteriei va consta in aducerea acestui pericol pulsional pe un alt teren
de joc, care ar putea fi: fie propriul corp in fenomenele de conversie ; fie o alta persoana in
relatia isterica ; fie reprezentari substitutivedeplasate si proiectate in exterior pe animale sau
obiecte in fobii.
        Chiar daca utilizeaza expresia erotica, acest joc poate sa fie un joc al vietii si al mortii daca
este construit cu orice pret dintr-o necesitate de coeziune narcisica, de lupta antidepresiva. Dar
inainte de orice, consta intr-un joc erotic care vizeaza cautarea identitatii sexuale si a
femininului. Aceasta enigma a femininului, a carei reprezentare nevrotica este isteria, conduce
adesea la a se vorbi despre isteric la feminin, dar trebuie precizat ca tot femininul si enigma sa
se exprima in isteria masculina.
        Ceea ce voi desemna drept limbaj al corpului si al afectului in relatia isterica, este maniera
in care subiectul isi utilizeaza corpul si reactiile afective pentru a constitui acest teren de joc in
care isi va antrena partenerii. Pentru ca are nevoie sa creeze un teatru pentru a dramatiza, pentru
a pune in scena angoasa, si a se juca cu ea pentru a exhiba si exacerba afectele, pentru a provoca
si seduce partenerul sau publicul in scopul incercarii de a evacua sau de a trata excitatia
pulsionala prea invadatoare.
        Va voi descrie trei tipuri de joc: jocul cu angoasa, cel al dramatizarii si exacerbarii
afective ; jocul seductiei; jocul geloziei.

1) Jocul cu angoasa: dramatizarea si exacerbarea afectiva

        Freud, in 1894, considera deja angoasa ca fenomen de conversie si mai tarziu, in 1927, in
"Inhibitie, simptom si angoasa"4 defineste starile de afect drept analoge, echivalente acceselor
isterice.
        Datorita angoasei sale, istericul mentine in tensiune permanenta, provoaca drama,
cocheteaza cu caderea pentru a regasi din nou starea tensionala. El rejoaca si repeta
spaima traumatismului venit din afara, in timp ce puseul pulsional vine din interiorul psihicului
sau. Este suspendat intre a vedea si a actiona cum a scris Augustin Jeanneau5. El solicita privirile
si capteaza reactiile anturajului sau prin dramatizare si aviditate afectiva.
        Prin aceasta regresie formala, adica o regresie la figuratie, el lasa sa se vada un organism
in stare de disperare, neputinta si imaturitate, coplesit de un exces de excitatii. Pe scurt, el
repeta o situatie traumatica dar actionand asupra anturajului pentru a nu se mai lasa surprins,
pentru a stapani trauma. isi creeaza un teatru pentru a repeta permanent. 
        Din 19206, Freud leaga problema repetitiei de compulsiunea la repetitie situata "dincolo de
principiul placerii", in raport cu o satisfactie care a lipsit sau nu a fost posibila, cu o asteptare in
van si cu deceptia. Pentru a da seama de acest tip de repetitie a insatisfactiei, Freud examineaza
trei ipoteze:
        - exista o razbunare pe un altul din cauza a ceea ce a fost suportat.
        - exista o incercare de legare si de stapanire retroactiva a excitatiilor care au facut o
efractie in eu gratie unei pregatiri prin dezvoltarea angoasei.
- se incearca anularea experientei traumatice sau "completarea unei experiente pasive printr-un
comportament activ".
        Freud evoca jocul copiilor, printre care celebrul "joc al bobinei" al nepotului sau, pentru a
spune: "in acelasi timp in care trece de la pasivitatea experientei la activitatea jocului, copilul il
pedepseste pe tovarasul sau de joaca cu neplacerea pe care a trait-o el insusi si se razbuna astfel
pe persoana ce 1-a facut sa traiasca neplacerea prin intermediul acestui inlocuitor". Este ceea ce
va face istericul cu partenerii sai de joc.
        Este vorba, deci, de repetarea unei efractii excitante prin reactivarea unei experiente
asociate pasivitatii, nepregatirii, in fata unei agresiuni sau a unei asteptari deceptionate, cu scopul
de a o anula sau completa.
        Aici va situa Freud posibilitatea unei angoase-semnal, in acelasi timp asteptare si repetare
atenuata a traumei in maniera unui vaccin, dar si ca deplasare activa a traumei sau a unui pericol
pulsional pe o situatie de pericol exterior impotriva careia subiectul se poate apara. O astfel de
situatie evolueaza in lant pana la angoasa de castrare care permite focalizarea angoasei si
declansarea operatiei de refulare.
        S-ar putea spune ca istericul se joaca de-a "a-si face frica", se joaca cu angoasa semnal
precum nepotul lui Freud cu bobina sa, singura forma de mentinere sub tensiune a unei
dorinte.
        Pentru a juca aceasta stapanire, istericul are nevoie de corpul si de privirea celuilalt caruia i
se impune intr-un rol de victima, denunta ceea ce s-a facut din el, isi pune pulsiunea proprie in
celalalt spre a-l face responsabil, a-l face sa resimta, sa traiasca si sa preia prejudiciul pe care
estimeaza ca l-a suferit.
        In limbajul erotic al istericului, repetitia insatisfactiei este dorinta de dorinta iiesatisfacuta
la care a ramas fixat. Regresia topica orala este infatisarea acestei dorinte ce nu poate fi potolita
pentru ca satietatea, satisfactia presupusa atinsa ar suprima dorinta si tensiunea. Istericul tine la
angoasa sa pana la a-i fi frica de a uita ca ii e frica.
2) Jocul seductiei: "un copil seduce un adult"
        La isteric, jocul seductiei trebuie inteles ca o dubla parada, in dublul sens al cuvantului,
adica in sensul unei exhibari cat si in sensul unei strategii defensive, in acelasi timp anti-erotic si
antidepresiv.
        Istericul va incerca sa situeze in exterior, sa proiecteze pe un obiect extern, caracterul de
atac intern, in acelasi timp de hrana si de efractie al pulsiunii sale. Pentru aceasta, pune in scena
fantasma originara a seductiei copilului de catre adult, utilizand dubla rastalmacire (intoarcere pe
dos). El este copilul care seduce un adult si care, pentru a se apara de traumatismul unei
seductii pulsionale ce ar dezorganiza Eul prin efractie, provoaca prin seducerea lui izbucnirea
pulsiunii in celalalt pe care il poate controla mai bine.
        Este vorba de regasirea statutului de "inocenta" a sexualitatii infantile iar traumatismul este
constituit de incetarea acestei inocente.
        Istericul adult neaga si respinge acel apres-coup pubertar ce face din el insusi locul
excitatiei sexuale urate, pentru a ramane intre cei doi termeni ai difazismului "sexual-presexual"
(in sensul dat de Freud), mentinandu-si astfel statutul de "inocenta". Acest atac sexual survine in
surpriza venita din interior, corp strain intern, dezorganizand psihicul datorita neputintei de a fi
continuta, descarcata si reprezentata si care, deci, trebuie imputata altuia. Se vede traumatizat de
o sexualitate pe care o situeaza in afara si care nu are inca sens.
        Astfel, istericul proiecteaza acest sexual in corpul celuilalt, provocandu-l si suscitandu-i
dorinta. El va putea trai atunci reactia celuilalt drept o surpriza, un atentat sau un viol. El seduce
la adapostul refularii, asa cum un copil seduce un adult, intr-o frumoasa inocenta. "Confuzia de
limbaj" (in sensul dat de Ferenczi)7, intre limbajul erotic si limbajul tandretii, a carei victima se
estimeaza, este rasturnata in profitul sau. Intr-adevar, el cere ca discursul sau erotic sa nu fie
inteles decat ca un apel de tandrete, tot asa cum orice mesaj de tandrete trebuie sa fie primit intr-
un mod erotic. Astfel, reprosul poate fi adresat celui ce il intelege in acest mod. Exemplu: "Ma
iubesti, inseamna ca nu ma doresti. Ma doresti, inseamna ca nu ma iubesti...". Istericul intretine o
dorinta nesatisfacuta si o eterna deceptie pe care o intoarce activ si ostil impotriva
partenerului, refiizandu-i-se dorintei acestuia. Se bucura astfel de o dubla dorinta nesatisfacuta: a
sa si a celuilalt. Deceptia este scopul ultim al seductiei. La feminin, aceasta persoana e calificata
drept "atatatoare" (allumeuse).

Jocul geloziei: "fuge, fuge iscoditorul"

        Acest cuplu seductie-deceptie trimite la un alt cuplu, real de aceasta data, si "datator de
excitatii" (Freud). Adica cuplul parintilor ce a provocat deceptia oedipiana si care trimite si el la
un cuplu si mai precoce, acela care isi are originea in momentul in care mama lipseste si
paraseste copilul sau pentru a redeveni iubita. Mama se constituie atunci ca prima
seducatoare, cu mult mai mult decat prin ingrijirile materne, cum spune Freud. intr-adevar,
absenta sa suscita in corpul copilului o intensa excitatie pe care acesta nu o poate lega sau
contrainvesti decat prin intermediul ei. Caci traumatismul este in acelasi timp prea multul
excitatiilor si lipsa unui baraj impotriva excitatiilor. Traumatismul apare cand excitatia produsa
de lipsa mamei nu este pusa in forma de catre mama absenta.
        Ne putem gandi ca aceasta lipsa de punere intr-o forma reprezentativa de catre mama
creeaza exacerbarea afectiva a istericului. Acesta, persoana pe care sexualitatea a facut-o sa
retraiasca, prin toate apres-coup-urile, deceptia si suferinta pierderii iubirii si a abandonului, va
face tot posibilul pentru a separa cuplul. il va seduce pe unul, il va seduce pe celalalt, ii va
pune sa joace unul impotriva celuilalt. Va incerca in mod repetitiv sa elaboreze suferinta
abandonului prin jocul geloziei. Este vorba de a excita partenerul, excitandu-1 pe celalalt, de a
mentine in permanenta tensiunea erotica intre cei trei parteneri ai unei scene primitive stapanita
de un copil. Prin aceasta agresiune erotizata, istericul actioneaza asupra scenei
primitive excitante si urate, facand "scene" si provocandu-le in anturajul sau. Daca jocul gelos
esueaza, istericul este inselat in rolul sau de "uneltitor de excitatii". Astfel, Dora8 il palmuieste pe
Dl. K. cand acesta ii zice: "sotia mea nu inseamna nimic pentru mine", repetand cuvantele
paterne Ea arata importanta pe care Dna. K si mama sa o au pentru ea, dar si ca, daca ea nu este
in circuitul erotic al cuplului, bucurandu-se de fantasma bisexualitatii sale, ea nu mai are sex si
nu mai inseamna nimic pentru nimeni.
        Istericul regaseste atunci situatia de neajutoare a copilului abandonat, invadat de o excitatie
neelaborabila. De aici necesitatea de a alunga impulsurile excitatiei de la unul la celalalt, pentru
a mentine dorinta sub tensiune, propria sa dorinta si dorinta celuilalt. Iar pentru a exista ...

II. Procesele aflate in joc in relatia isterica

        Voi evoca pe rand: identificarea isterica; diferentierea intre identificarea isterica si
identificarea proiectiva; proiectia isterica; problema contrainvestirii; functia de reprezentare.

1) Identificarea isterica
        Identificarea este un proces al Eului inconstient, un "mod de a gandi", zice Freud. La isteric,
ea va fi la adapostul refularii, un mod de a gandi identitatea sexuala si relatia cu obiectul
sexuat.
        Cu privire la simptomul nevrotic, Freud descrie in "Psihologia multimilor si analiza Eu-
lui"10 o identificare partiala care poate prin regresie sa ia locul alegerii de obiect, sa introiecteze
obiectul iubit in Eu, ceea ce nu o deosebeste de procesul de identificare general, substitut al
renuntarii si al pierderii. Dar, in legatura cu identificarea cu persoana pe care o uraste, Freud
precizeaza : "este mecanismul complet al formarii simptomului isteric". El il atribuie doar fetitei,
negand orice pozitie ostila a baietelului fata de mama sa pe care doar curentul tandru ii poate uni.
in schimb, fetita, prin simptomul sau, se substituie in mod ostil mamei sale pentru a realiza in
fantasma incestul cu tatal. Revedeti-o pe Dora cu simptomele ei. Deci istericul se identifica
impotriva.
        Este vorba de o identificare paradoxala: in loc de a avea drept scop "desexualizarea"
relatiei cu obiectele incestuoase retragandu-le orice investire erotica si transformand libidoul
obiectual in libido narcisic, va fi utilizata dreptteatru al sexului pentru a mentine o relatie
erotica cu aceste obiecte primare.
        Astfel, in cura uneia dintre pacientele mele, Ariane, aparea faptul ca simptomul sau, un
lumbago, are ca sens si efect fantasmatic - prin intermediul propriului corp imobilizat si suferind
- privarea fiicei sale de o relatie incestuoasa din care ea este rivala exclusa. intr-adevar, fiica sa
care tocmai se comporta ca o vampa fata de tatal sau si isi provoaca mama spunandu-i ca va lua
pilule. Pacienta mea este angoasata. Nu numai identificand-o pe fata ei cu ea insasi ii interzice
prin lumbago-ul sau orice relatie sexuala, ci identificandu-se cu fiica sa, ea se pedepseste in
aceeasi masura pe sine pentru o relatie cu un iubit, care, prin asociere cu ciclul menstrual si cu
provocarile fiicei sale, a devenit incestuoasa in raport cu propriul sau tata.
        Este vorba deci de o stranie identificare in sens contrar, am putea spune, pentru ca
simptomul nu este ceea ce ea ar imprumuta fiicei sale pentru ca s-a pus in locul ei, ci ceea ce,
prin comunitate erotica, trebuie sa produca fantasmatic efecte in corpul fiicei sale. Astfel ea
realizeaza o dubla dorinta nesatisfacuta : a sa si a rivalei sale.
        Daca vi se pare un exemplu mai complicat de urmarit, dar identificarea isterica este o
superba productie psihica - va trimit din nou la lectura textului "Frumoasei macelarese" sau a
"Spiritualei macelarese din "Interpretarea viselor" de Freud (10, pag. 133).
        Identificarea isterica se face cu dorinta altuia, rival invidiat si detestat, si cum aceasta
dorinta nu va fi implinita, se priveaza el insusi. A dori sa fii celalalt inseamna in acelasi timp a
dori sa ii elimini. Este componenta agresiva a identificarii impotriva, care face ca erotizarea sa
persiste in nesatisfacere, in dorinta nesatisfacuta.
        Am formulat ipoteza ca aceste identificari multiple, labile, contradictorii dovedesc esecul
identificarii isterice primare, asa cum a fost descrisa de.Deni.se Braunschweig si Michel Fain (1).
Adica ceea ce permite copilului sa isi organizeze excitatia provocata de abandonul si
dezinvestirea mamei sale cand ea redevine amanta transformand-o in pulsiune erotica, prin
identificare cu corpul mamei, si orientandu-se spre un obiect seducator. Aceasta identificare
organizeaza cele trei fantasme originare, a seductiei, a scenei primitive si a castrarii, si
garanteaza succesul proceselor primare care regizeaza functionarea mentala in general si pe cea
sexuala in particular.
        Nu pot sa rezist sa-l citez pe Romain Gary11: "Daca mama mea ar fi avut un amant, nu mi-as
fi trecut viata murind de sete langa fiecare fantana".
        La isteric, acest esec necesita repetitia pentru a lega si a stapani retroactiv efractia
traumatica si pentru a parcurge si completa ceea ce a lipsit sau a ramas neterminat in aceasta
identificare isterica primara.

2) Identificare isterica si identificare proiectiva

        Identificarea isterica este un proces intrapsihic inconstient ce ramane inclus in limitele Eului
si in jocul autoerotic al subiectului. Celalalt este utilizat pentru a permite exprimarea pulsionala
si contrainvestirea ei. Partenerul real poate ramane total ignorant de ceea ce i se imprumuta.
Alteritatea sa nu este luata in considerare.
        Nu acesta e cazul in ceea ce M. Klein a desemnat prin termenul de identificare proiectiva.
Acesta este un proces interpersonal, nu doar intrapsihic, in care celalalt nu mai este utilizat drept
teatrul jocului pulsionai, ci drept loc de proiectie in vederea expulzarii, controlului dar si
nediferentierii. Partenerul poate resimti in mod real, poate percepe ca este captat, controlat, sub
comanda subiectului, fara a nega si refuza aceasta perceptie. Se simte utilizat si manipulat ca un
obiect partial, negandu-i-se specificitatea.
        Istericul poate utiliza ambele moduri de identificare descrise. De fapt, identificarea isterica
normala, am putea spune, cea care ar trebui sa conduca la o independenta introiectiva in raport cu
obiectul exterior este in esec si necesita "trecerea la act" a subiectului, fie in simptomul corporal,
fie in comportamentul si conduitele ce il solicita pe celalalt, virand spre proiectia isterica.

3) Proiectia isterica
        Tocmai pe notiunea de proiectie isterica voi insista, ca si pe distinctia ei fata de identificarea
proiectiva, ultima fiind inainte de orice o proiectie. Pentru a sublinia diferenta dintre aceste doua
tipuri de proiectie, voi spune ca identificarea proiectiva vizeaza proiectia si expulzarea in celalalt
a unuia dintre cei doi termeni ai conflictului pentru a distruge acest conflict, datorita
imposibilitatii elaborarii ambivalentei pulsionale. (Ex. in "Rubinul..." p. 934)
        In timp ce proiectia isterica vizeaza proiectarea pe (si nu in) celalalt a conflictului insusi,
locul insusi al conflictului si, la limita, posibilul sau punct de emergenta, in scopul elaborarii lui.
        Aceasta proiectie isterica ar constitui deci o veriga intre proiectia nevrotica de tip freudian,
ce expulzeaza afectele si reprezentarile necunoscute sau refuzate, si identificarea proiectiva in
sensul dat de M. Klein. Extensia pe care i-au adus-o Bion si neokleinienii, in sensul unei
identificari proiective normale, structurante, trecand prin reveria materna, ar apropia-o de ceea ce
eu numesc proiectie isterica.
        Am propus ipoteza ca prin aceasta proiectie, si prin identificarea isterica, ce este inversul ei,
prin cautarea si imprumutul facut de la celalalt, istericul asteapta de la acesta sa ii furnizeze
reprezentari pentru a da o forma, un invelis prea-plinului sau de afecte.
        Ipoteza complementara este ca identificarea isterica ar permite o regresie la acel moment in
care identificarea primara, narcisica, devine pulsionala, transformandu-se in identificare isterica
precoce. incepand de acum, comunitatea nu mai este decat partiala, erotica, orientata spre
cautarea obiectului dorintei materne, prelucrand zonele erogene pana la descoperirea penisului.
Aceasta regresie la identificarea isterica primara ar permite atunci regasirea "girarii"
preconstientului matern, cel care ar fi trebuit sa organizeze conexiunea dintre reprezentarile
cuvintelor si cele ale lucrurilor, sa furnizeze contrainvestirile necesare debordarii pulsionale si sa
garanteze echilibrul fantasmelor originare.
        La isteric, ciclul introiectie-proiectie este neintrerupt : proiectie prin dramatizare si
seductie, introiectie partiala prin identificare isterica. Si acest ciclu pare sa repuna in discutie
opozitia dintre intrapsihic si interpersonal pentru ca instabilitatea sa ameninta intotdeauna sa
conduca proiectia si identificarea isterica la un proces de identificare proiectiva kleinian.

4.Problema contrainvestirii. Imprumutul

        S-a spus, mai ales de catre Augustin Jeanneau (5), ca, in cazul istericului, contrainvestirea ar
fi inexistenta sau "non-mentala".
Definitia contrainvestirii, daca se utilizeaza metaforele de razboi ale lui Freud, este ocuparea
militara a unui teritoriu in scopul impiedicarii reintoarcerii unui ocupant indezirabil, adica al
mentinerii refularii. Problema care se pune este cunoasterea obiectului contrainvestirii. Acesta
poate sa fie o reprezentare, un comportament, o trasatura de caracter etc.
       Deci, dat fiind ca o refulare nu poate fi mentinuta fara contrainvestire, in ce ar consta o
contrainvestire "non-mentala" ?
        In isterie si in fobie, Freud vorbeste de o "contrainvestire intoarsa spre exterior". Eu as
spune ca la isteric, exteriorul este celalalt. Ceea ce nu inceteaza sa puna in scena in anturajul lui
este de fapt o cautare de contrainvestiri.Atunci, m-am intrebat daca contrainvestirea istericului
nu ar fi tocmai aceasta cautare permanenta, prin imprumutarea corpului, libidoului, sexului
celuilalt. intr-adevar, el le utilizeaza ca pe o alta topica, drept camp de manevre pentru exersarea
dezinvestirilor si contrainvestirilor necesare refularii. El le angajeaza pentru a
investi contra, pentru a contrainvesti motiunile sale pulsionale, neresponsabilizand Eul sau. Prin
aceste puneri in scena traumatice, istericul incearca in permanenta sa re-creeze conditiile de
posibilitate a unei refulari constant supusa esecului. El refuleaza mult pentru ca refuleaza
prost. Astfel, prin "solutia sa sexuala", istericul apare ca un mare consumator de parteneri
deoarece prin ei se incearca refularea a ceea ce tinde constant sa revina in constiinta din
sexualitatea infantila.
        Gratie identificarii isterice despre care v-am vorbit, aceasta contrainvestire exterioara va
putea sa se degajeze de obiectul real si sa fie reintegrata in interiorul psihicului, in limitele Eului.

5. Functia de reprezentare. "Un teatru in cautarea autorului"

        O alta ipoteza personala este aceea ca istericul imprumuta libidoul persoanei invidiate si
urate nu doar din nevoia contrainvestirii, ci, daca face din celalalt teatrul afectelor sale , o face si
pentru a-1 transforma in locul si agentul reprezentantei vietii sale pulsionale. Deci, nu doar
din nevoi pulsionale ci si din nevoi de reprezentare.
        Intr-adevar, refularea permanenta intretine disocierea intre afect si reprezentare, ca si intre
reprezentarea cuvintelor si reprezentarea lucrurilor. Recursul la obiectul exterior,
esecul refularii, necesitatea de a refula fara incetare motiuni pulsionale insuficient deformate,
intensul consum energetic, toate se exercita in detrimentul calitatii, al valorii functionale a
lantului reprezentativ si al bunei functionari a preconstientului.
        Putem formula ipoteza ca, daca istericul stie asa de bine sa utilizeze "reprezentanta"
afectelor sale el face acest lucru pentru a delega mai bine celuilalt functia de reprezentare. El
asteapta de la celalalt sa-i furnizeze acest invelis, acest "continator" care este reprezenterea,
pentru a da o forma prea-plinului sau de afecte, sa-i ofere reprezentarile cuvintelor apte sa se
conecteze cu reprezentarile lucrurilor nu foarte condensate. Cererea afectiva, "solutia sexuala",
sunt de fapt ocautare de reprezentari. De aceea istericul este atat de deceptionat cand i se
raspunde cu sexualul, sau chiar cu afectivul, semn ca nu a fost inteles la nivelul preconstientului
sau. El induce in permanenta "confuzia limbajelor" despre care vorbea Ferenczi, cea intre
limbajul dorintei si cel al tandretii, din pricina unei cereri, ce nu trebuie sa fie satisfacuta, de
dorinta de dorinta nesatisfacuta. Si ciclul reincepe...
        Deoarece este in cautare de reprezentari, istericul imprumuta scenarii in intregime
construite, "de gata", care sunt fantasmele masculine privind feminitatea : monismul falie,
femeia castrata, pierderea iubirii ca echivalent al castrarii, omul apendice al penisului etc.

III.Problema femininului
        Isteria a sfidat dintotdeauna medicina si ordinea sociala si a provocat iritarea pentru ca
atingea sexualul si ceea ce este cel mai dificil de acceptat, adica diferenta dintre sexe, pentru ca
ea impune recunoasterea a ceea ce este cel mai greu de recunoscut: sexul feminin.
        Istericele prin conversie provocau frica si repulsie pentru ca regizau intr-un teatru intern o
lupta intre sexualul feminin si ordinea sociala sau medicala. Crizele de isterie s-au ivit adesea
intr-un mediu social, familial sau religios inchis, in care orice practica sau exprimare a
sexualitatii erau reprimate. Aceste femei «erau insuportabile, obscene, pentru ca se infatisau
posedate prin simptomele lor, juisand si suferind in acelasi timp, exhiband un sex ce nu trebuia
aratat, in acelasi timp rigide si reclamand juisarea, tot acest spectacol adresandu-se unor barbati
sfidati intr-o miscare pe care Freud o va numi transfer. Si cum acesti barbati nu le raspundeau
decat medical, ele nu erau intelese si ii faceau sa esueze. Ele erau "bestia neagra" (la bete noire),
cum spune Freud (in franceza) in 1888, si aceasta le facea bine.
Aceasta bestie exista chiar in sensul propriu pentru toti acei exorcisti si medici. Termenul de
isterie vine de la "uterus" si inca din antichitatea egipteana si greco-romana, ca si la Platon,
uterul era un animal avid ce ratacea in interiorul corpului femeii in cautarea satisfacerii sexuale.
Tratamentele impuse istericelor constau in atragerea spre in jos, prin fiimigatii parfumate ale
vaginului si prin oferirea spre inhalare nazala a unor mirosuri fetide pentru a o impinge, alunga.
De asemenea, li se ardea clitorisul pentru a stinge focul si li se cauterizau peretii vulvei. Se
mergea deci in sensul alimentarii masochismului lor, dar in sensul represiei, iar aceste practici
medicale erau comparabile cu cele ale exorcistilor. Atunci Freud ie-a propus un alt raspuns : in
loc sa le priveasca, sa le excite exhibitionismul, el le-a ascultat si raspunsul sau a fost acela de a
le ajuta sa elaboreze, prin mentalizare, marile cantitati de excitatii libidinale ce le invadau.
        Freud apropie atitudinea de respingere narcisica, amestecata cu dispretul barbatului fata de
femeie, de ostilitatea fata de strain, de rasism. in ultimele sale scrieri, el vorbeste despre un
obstacol in tratament, de o "stanca" care este refuzul femininului la ambele sexe. Este vorba de
un feminin refuzat pentru ca este asimilat in psihism cu castrarea si pentru ca scapa ordinii
controlului anal. Isteria simptomatica este o maladie a femininului refuzat.
        Drumul spre diferenta sexelor se face dificil pentru ca presupune recunoasterea unui sex
feminin invizibil, secret, strain si purtator al tuturor fantasmelor periculoase. Este nelinistitor
pentru barbati pentru ca le trimite o imagine a sexului castrat ce ii face sa se teama pentru
propriul lor sex, dar si pentru ca deschiderea corpului feminin si capacitatea pe care o au femeile
de a admite pulsionalul in mari cantitati si mai ales puseul sau constant in cadrul juisarii ii
angoaseaza.
        Angoasa femininului reuneste angoasa pulsionalului, caci pulsionalul nu destinde corpul
femeii iar aceasta cere o mare cantitate de pulsional. Istericile isi exhiba femininul refuzandu4.
Ele se maltrateaza si se fac maltratate. Cer un masochism al juisantei si cel mai adesea primesc in
schimb un masochism moral. Aceasta angoasa conduce la frica, care conduce la refuzul si
la reprimarea femininului. Practicile ritualizate ale exciziei carora le sunt supuse chiar si astazi
multe femei ilustreaza frica de aceasta represiune a femininului ce mutileaza nu numai organele
procreative a caror capacitate ar putea fi invidiata de barbati, ci si organele erotice, deci
capacitatea lor de juisare. Aceste practici sunt acceptate de catre femei, ce se supun ordinii
culturale si sociale falice, pentru a defini intrarea intr-o comunitate a femeilor. Toti cercetatorii
constata ca grupurilor umane de oricand si de oriunde s-au organizat in functie de si contra
sexualului si a sexualitatii. Am putea spune contra femininului?
        Am vorbit de "capacitate isterica", de "proces isteric" pentru a desemna mai bine
dinamismul, miscarea ce constituie acest mod de relatie. imi par a fi componente esentiale pentru
evolutia unei cure analitice, precum si punerea in joc a pulsiunii si a mijloacelor utilizate de Eu
pentru a se apara sau a o accepta si a se imbogati. Altfel spus, este nevoie de suficiente capacitati
de isterizare pentru a permite travaliul analitic, dar o isterizare "cu orice pret", risca sa il
compromita.

Alte intrebari
        Infruntarea continua ; cea a sexualului impotriva ordinii, a istericul impotriva
obsesionalului, a psihanalizei impotriva teoriilor spiritului ce elimina functia organizatoare a
psihosexualitatii umane.

Isteria astazi
        Isteria de conversie nu a disparut, ea nu este legata de conditiile culturale, asa cum gandim
adesea. Discursul despre tulburari s-a modificat: s-a trecut de la posesie la atacul isteric si astazi
la spasmofilie, dar este vorba de exact acelasi fenomen. In pofida pretinsei eliberari sexuale ce
duce la alte forme de frigiditate, campul sexualului si diferenta dintre sexe raman in continuare
scandaloase si obiect de refulare, caci obiectul refularii este sexualul, a spus Freud.
        Conversia se intalneste in afara spitalelor: in transe, in concertele rock, la vindecatori si la
vizionari etc. Isteria este cea care face posibila existenta medicinei alternative bazate pe sugestie
si, de asemenea, a miracolului. Hipnoza, departe de a fi o descoperire moderna, apartine
preistoriei psihanalizei, ultima nascandu-se din inconvenientele rezultatelor inconstiente ale
hipnozei si nu invers. Hipnoza nu mai este misterioasa astazi.
        Isteria continua sa provoace fascinatie si respingere, ca si pulsiunea si inconstientul.
Istericii joaca comedia, dar in spatele acesteia se afla o tragedie a urii contra pulsiunii iar
suferinta lor este intensa si reala. Ei exhiba si agreseaza prin ceea ce sunt agresati. Se joaca de-a
"a face sa creada ca nu este adevarat".
        Dar fie ea de conversie sau nevrotica, nu se poate vorbi de simptom fara abordarea
teoriei psihopatologice care explica ceea ce vedem, nefiind de ajuns descrierea, chiar daca este
un fenomen unic. Teoriile cognitiviste si comportamentamentaliste sunt complet depasite de
isterie.
        Faptul ca multe dintre afectiunile isterice sunt considerate drept afectiuni organice este o
problema majora desanatate publica. Acesta poate sa invalideze bolnavii ce nu sunt intelesi in
sensul raului lor, a dificultatii lor sexuale. Isteria nu are o reputatie buna, iar in clasificarea
psihiatrica americana s-a reusit chiar desfiintarea termenului de isterie, vorbindu-se de
disociatii si tulburari somatoforme.
        In isterie se observa, de asemenea, tulburari ale gandirii sub forma lacunelor si
disociatiilor. Inconstientul si refularea sunt percepute clinic, precum si faptul ca este vorba de
psihosexualitate, psihanaliza fiind o teorie bazata pe clinica. Pot fi vazute multe lucruri in isterie,
dar ceea ce poate fi auzit este mult mai important.
        Dimpotriva, este posibil sa se intample altfel cu personalitatea isterica. Daca capacitatile
ei de joc, de exuberanta afectiva, de dramatizare, de erotizare si de seductie nu sunt folosite
pentru a otravi si a distruge orice relatie sexuala si afectiva, daca sunt bine continute, ele
constituie o picanterie in relatia de iubire si in cea amicala.