204 care sunt încă prezente datorită asocierii lor cu o adaptare.

Aceasta
este de fapt una din explicaţiile propuse pentru schizofrenie —
un produs secundar al dezvoltării limbajului şi al relaţiilor sociale
complexe.
Nu în ultimul rând, există şi autori care susțin că unele boli psi-
hice nu sunt nici adaptări, nici produse secundare, ci evenimente
aleatorii, nişte gene apărute din întâmplare care au fost transmise
mai departe, argumentele acestora fiind că o boală care afectează
fitnessul persoanei nu poate să fi fost selectată în mod natural sau
că anumite boli psihice au o prevalenţă prea scăzută pentru a se
discuta de mecanisme evoluționiste.
Psihopatologia evoluționistă îşi găseşte utilitatea nu numai prin
oferirea de explicaţii distale, ci şi printr-o mai bună înțelegere a
bolii psihice şi prin posibilele contribuţii la îmbunătăţirea trata-
mentelor existente. Astfel, elemente din această disciplină, ca de
exemplu, intervenţii pe fitness, au fost integrate în terapiile cogni-
tiv-comportamentale pentru depresie. Prin apropierea stilului de
viață al persoanelor afectate de cel al strămoşilor noştri (stabilirea
de legături sociale strânse, o dietă sănătoasă, exerciții fizice regu-
late, contactul cu natura), rezultatele intervențiilor psihoterapeu-
tice pot fi mai bune.
De asemenea, elemente din psihologia evoluționistă pot fi inte-
grate în partea de psihoeducaţie a unui demers psihoterapeutic sau
de consiliere. De multe ori, înțelegerea cauzelor sau a mecanismelor
unor simptome deranjante (cum sunt, printre altele, atacurile de
panică sau reacţiile din cadrul sindromului de stres posttrauma-
tic) pot micşora „distanţa“ dintre individ şi simptomele sale şi pot
ajuta la o acceptare mai mare a acestora.
Psihopatologia evoluționistă este o disciplină relativ nouă, dar,
după cum am arătat în acest volum, ipotezele lansate în această

CEZAR GIOSAN
paradigmă sunt deja utile în demersurile clinice. Mai
mult, această 205
ramură a psihologiei oferă o gamă largă de direcţii
promițătoare
de cercetare, în care viitorii specialişti şi psihoterapeuţi
pot aduce
contribuţii importante la înţelegerea mai bună a cauzel
or complexe
ale bolii mentale.

Psihopatologie evoluționistă = Concluzii

Crearea și ruperea
legăturilor afective
Autor: John Bowlby
Titlul original: The Making and Breaking of Affectiona! Bonds
Traducere din engleză: Violeta Birzescu

V-aţi întrebat vreodată ce face ca zâmbetul unui bebeluş să fie atât de

mişcător? Ce resorturi invizibile ne leagă unii de alții astfel încât, încă de
ia naştere, cei mai mulți dintre noi să aibă şansa de a fi primiţi de nişte
braţe iubitoare? Descoperirea ataşamentului de către John Bowlby, în
a doua jumătate a secolului XX, a fost revoluționară pentru înțelegerea
primei etape a vieții, dar şi pentru psihopatologie şi pentru reprezen-
tarea reacţiilor în fața doliului, pierderii, separării.
Pentru ca puiul de om să supravieţuiască şi să-şi dezvolte potențialul
cu care a venit pe lume, e necesară prezenţa afectivă a unei persoane, de
regulă mama, care în mod ideal oferă siguranţă şi încredere. Pierderea
acesteia dereglează echilibrul atât de fragil al copilului şi are consecințe
în viaţa sa de adult.
În aceste prelegeri, John Bowlby îşi face cunoscută şi îşi susține teoria
cu exemple din munca sa clinică şi cu un limbaj accesibil, adresându-
se deopotrivă specialiştilor, părinţilor şi tuturor celor care doresc să
pătrundă dedesubturile psihicului omenesc.

John Bowlby, psihiatru şi psihanalist englez, părintele teoriei ataşamen-

tului, şi-a dedicat mulți ani din viață psihiatriei copilului şi familiei la
renumita clinică Tavistock din Londra. La Editura Trei a mai apărut
O bază de siguranță. Aplicaţii clinice ale teoriei ataşamentului.