CURS 2.

NIVELURILE COMUNICĂRII UMANE

Comunicarea umană se poate desfășura pe cinci niveluri distincte: comunicarea

intrapersonală, comunicarea interpersonală, comunicarea de grup, comunicarea publică și
comunicarea de masă.

1. Comunicarea intrapersonală este comunicarea în și către sine. Fiecare ființă umană

se cunoaște și se judecă pe sine, își pune întrebări și își răspunde, acest tip de
comunicare devenind o sursă de echilibru psihic și emoțional.
2. Comunicarea interpersonală presupune strict doi participanți și are calitatea de a
influența opiniile, atitudinile sau credințele oamenilor. Obiectivele acestui tip de
comunicare sunt multiple și complexe: cunoașterea celorlalți, convingerea
interlocutorului, satisfacerea nevoilor afective, de control și dominație, crearea și
întreținerea legăturilor umane.
3. Comunicarea de grup are loc în colectivități umane restrânse: familii, echipe, cercuri
de prieteni, colegi. Ea este o ipostază a comunicării interpersonale ce presupune mai
mult de doi participanți. În general, sunt considerate tipice pentru această formă de
comunicare grupurile mici, cu cel mult 10-15 participanți. La acest nivel se asigură
schimburi de idei și emoții, se împărtășesc experiențe și se caută soluții de rezolvare a
problemelor, se iau decizii și se aplanează conflicte.
Comunicarea de grup este influențată de caracteristici ale dinamicii de grup:
- coeziunea grupului- unitatea membrilor grupului, atmosfera pozitivă existentă în
grup, ce poate fi accentuată prin factori interni (sistemul de norme- reguli clare;
mărimea grupului- cu cât grupul este mai mic, cu atât interacțiunile și comunicarea
sunt mai frecvente; asemănările între membrii grupului- interesele, preocupările,
scopurile comune cresc coeziunea grupului) și prin factori externi (sistemul de
recompense pentru performanțe; conducerea- leadershipul, liderul fiind
centralizatorul comunicărilor în grup).
- influența socială- reprezintă modul în care o persoană își schimbă
comportamentul, opiniile, în prezența celorlalți.
4. Comunicarea publică implică prezența unui emițător unic și a unei multitudini de
receptori (prelegeri, discursuri). Discursul public nu vizează doar transmiterea de
informații, ci mai ales influențarea opiniilor și acțiunilor publicului. Orice cuvântare,
expunere sau prezentare susținută de către o persoană direct în prezența unui auditoriu
este o formă de discurs public sau comunicare publică (conferința, prelegerea,
comunicarea științifică, prezentarea unui raport).
5. Comunicarea de masă se referă la producerea și difuzarea mesajelor scrise, vorbite,
vizuale sau audiovizuale de către un sistem mediatic instituționalizat către un public
variat și numeros. Mesajele îmbracă diferite forme: carte, presă scrisă, transmisii radio
sau TV).
ALTE CLASIFICĂRI ALE COMUNICĂRII:

1. După modalitatea/ tehnica de transmitere a mesajului:

- comunicarea directă, când mesajul este transmis utilizându-se mijloace primare:
cuvânt, gesturi, mimică;
- comunicarea indirectă, când se folosesc tehnici secundare: scriere, tipărituri,
semnale transmise prin unde radio, sisteme grafice.

2. După modul de realizare a procesului de comunicare, în funcție de relația existentă

între membrii unei organizații:
- comunicare ascendentă (realizată de la nivelurile inferioare ale unei organizații
către cele superioare);
- comunicarea descendentă (de la nivelurile superioare către cele inferioare);
- comunicarea orizontală (între persoane aflate pe poziții ierarhice similare sau
între compartimentele unei organizații).

TIPURI DE COMUNICARE SOCIALĂ

În funcție de numărul participanților și tipul de relație dintre ei există următoarele tipuri de

comunicare:

1. COMUNICAREA VERBALĂ

a. COMUNICAREA ORALĂ- ușurința de exprimare depinde de caracteristicile

personalității, calitățile vocale, dar și de caracteristicile personalității celor cu care se
comunică.
Trăsăturile comunicării orale eficiente sunt:
- Claritatea presupune capacitatea de exprimare clară a ideilor într-o exprimare
simplă, ușor de urmărit.
- Acuratețea- capacitatea de a alege expresii și cuvinte care să exprime exact
intenția vorbitorului.
- Empatia- capacitatea vorbitorului de a-și stăpîni emoțiile și de a rămâne calm,
indiferent de starea sa de spirit. Cel mai bun mod de a rămâne politicos și amabil
este de a te pune în locul celuilalt, de a încerca să vezi ceea ce simte cealaltă
persoană-de a empatiza cu aceasta.
- Sinceritatea- capacitatea de a rămâne natural, indiferent de statutul
interlocutorului.
- Relaxarea- este cea mai bună modalitate de a te elibera de dificultățile de vorbire.
- Contactul vizual- vorbitorul trebuie să stabilească un contact vizual cu cel care îl
ascultă, să nu își îndrepte privirea în altă direcție. Dacă vorbitorul se adresează
unui grup mare, trebuie să-l cuprindă cu privirea astfel încât fiecare individ să se
simtă observat.
 - Înfățișarea- reflectă propria imagine, modul în care vorbitorul se privește pe sine.
O ținută vestimentară îngrijită este foarte importantă în situații formale (interviuri
de angajare, întâlniri publice, conferințe.
- Postura- poziția corpului este importantă în procesul de comunicare, transmițând
interesul, solicitudinea sau, dimpotrivă, plictiseala, oboseala.

În comunicare se disting cinci stiluri de transmitere de informații:

1. Stilul rece – caracterizează formele de comunicare necooperativă, în care emițătorul

nu își cunoaște receptorul (emisiuni radio sau TV, cu texte atent elaborate).
2. Stilul formal- corespunde adresării către un auditoriu numeros, ale cărui reacții sunt
perceptibile pentru pentru vorbitor. Discursul prezintă un nivel înalt de coerență. Se
evită repetițiile, elipsele, expresiile colocviale sau argotice. Atunci când destinatarul
este un singur individ, folosirea stilului formal corespunde intenției de a marca o
distanță în raport cu persoana acestuia.
3. Stilul consultativ- este specific discuțiilor cu caracter profesional, de afaceri,
negocierilor și tratativelor. Participarea interlocutorului la dialog este aici activă.
4. Stilul ocazional- este specific conversațiilor libere între prieteni. Se caracterizează
prin libertate de exprimare.
5. Stilul intim- se caracterizează prin recurgerea la un cod personal, care nu are drept
obiectiv comunicarea unor date exterioare, ci oferă informații despre stările și trăirile
intime ale subiectului.

b. COMUNICAREA SCRISĂ- se distinge de discursul oral prin următoarele

particularități:
- tendința de a utiliza cuvinte mai lungi;
- folosirea unui vocabular mai variat;
- recurgerea mai frecventă la epitete;
- preferința pentru propoziții enunțiative în defavoarea celor exclamative;
- grija de a formula idei complete;
- eliminarea repetițiilor.

Când se comunică în scris este recomandabil ca elementele esențiale ale mesajului să fie
plasate în prima parte a frazei, unde prezintă șanse maxime de a se fixa în memoria cititorului.

2. COMUNICAREA NON-VERBALĂ

Pentru a comunica, oamenii nu folosesc numai cuvintele. De câte ori comunicăm, trimitem
în exterior mesaje și prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci când scriem sau vorbim, noi
totuși comunicăm ceva, uneori neintenționat.

- COMUNICAREA SONORĂ- Circa 38% dintre mesajele transmise într-o

interacțiune personală sunt de ordin vocal, fără a fi cuvinte. Ele aparțin fie
 parametrilor ,,muzicali” ai limbajului (timbrul, intonația, ritmul, pauzele, tonul,
înălțimea, intensitatea vocii), fie repertoriului ,destul de bogat, de sunete
nearticulate pe care omul este capabil să le emită (oftatul, tusea semnificativă etc.).
- COMUNICAREA GESTUALĂ – se definește ca fiind modalitatea de
comunicare prin intermediul gesturilor și al mimicii. Totuși, pot să apară
interpretări diferite în funcție de zonele geografice diferite.

3. METACOMUNICAREA

Metacomunicarea este ultimul nivel al comunicării, care presupune mai mult decât
decodarea și interpretarea mesajului, implicând și poziționarea receptorului față de conținutul
care i-a fost transmis.

Modelul iceberg-ului sugerează cât de importantă este comunicarea non-verbală: ochii și

corpul constituie 80% din impresia totală. Prin expresia corporală, persoana își dezvăluie
starea mentală și emoțională, simpatia sau antipatia inconștiente față de interlocutor .

Potrivit modelului iceberg-ului, comunicarea este alcătuită astfel:

-5-7% din cuvinte;

-13-15% din tonul vocii;

-35% privire;

-45% postura corpului, expresii faciale, gesturi.

Într-o situație de comunicare este esențial să existe o corespondență între exprimarea

corporală și cea verbală.

Cercetările psihologice au arătat că 90% din opinia despre o persoană se construiește în

primele 50 de secunde ale întâlnirii; prima impresie se schimbă foarte greu.