Sunteți pe pagina 1din 47

Prognoza si gestionarea situatiilor de

criza si de conflicte internationale

Riscuri si amenintari la adresa Romaniei


Contributia Romaniei la lupta impotriva
terorismului

Master Integrare si Afaceri Europene

Prof.univ.dr Sf. Glavan

1
CUPRINS

1. SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ SI IMPACTUL

TERORISMULUI ASUPRA SECURITATII


1.1. Conceptul de securitate internaţională
1.2. Terorismul international

2. STRATEGIA DE SECURITATE NATIONALA A ROMANIEI

Introducere

2.1. Interesele nationale de securitate ale Romaniei

2.2 Obiectivele politicii de securitate naţională

2.3. Mediul internaţional de securitate

2.4. Obiectivele politicii de securitate naţională

2.4.1. Principalii factori de risc la adresa securităţii naţionale


2.4.2. Noile provocări - riscuri asimetrice nonclasice
2.4.3. Vulnerabilităţi în situaţia internă

2.5. Directii de actiune in politica de securitate nationala


2.5.1. In domeniul politico-administrativ
2.5.2. In domeniul economic
2.5.3. In domeniul social
2.5.4. In domeniul educatiei, cercetarii si culturii
2.5.5. In domeniul sigurantei nationale si ordinii publice
2.5.6. In domeniul apararii nationale
2.5.7. In domeniul politicii externe
3. RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ROMÂNIEI

3.1. Aspecte de ordin general


3.2. Tipuri de ameninţări

2
4. ROLUL ROMANIEI IN COMBATEREA TERORISMULUI

4.1. Doctrina naţională privind prevenirea şi combaterea terorismului


4.2. Cadrul legal în materie antiteroristă
4.3. Rolul Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere a Terorismului (DGPCT)

5. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

3
SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ SI IMPACTUL TERORISMULUI
ASUPRA SECURITATII

1.Conceptul de securitate internaţională

Etapa actuală se caracterizează printr-o complexitate şi o diversitate fără precedent,


generate de mutaţiile care se produc pe toate planurile – politic, economic, social.
Toate aceste uriaşe transformări imprimă, la rîndul lor, caracteristici specifice vieţii
internaţionale, relaţiilor dintre state, prin aducerea în prim plan a unor fenomene, tendinţe şi
evenimente ce trebuie descifrate spre a li se găsi soluţii corespunzătoare pentru ca pacea
omenirii, securitatea şi progresul popoarelor să fie asigurate.
Ideea de securitate şi-a lărgit sfera de cuprindere. Dacă, în mod tradiţional, tratatele privind
securitatea internaţională şi menţinerea păcii cuprindeau prevederi de limitare a potenţialului
militar, ne utilizarea armamentului de un anumit tip, limitarea recurgerii la forţă etc., sfârşitul
secolului XX aduce un element de noutate în cadrul conceptului de securitate, şi anume acela
al securităţii mediului. Tot în sfera ideii de securitate internaţională, în ultimul secol, a fost
inclusă şi aceea conform căreia ameninţările la adresa securităţii internaţionale nu au ca sursă
numai conflictele internaţionale, ci şi conflictele interne.
Ideea de securitate este stipulată şi în Carta ONU, prin care se interzice utilizarea forţei ca
modalitate de agresiune împotriva unui stat suveran pentru a se evita punerea în pericol a
securităţii internaţionale1.
Totodată, secolul XX pare să fi scos, mai mult decât oricând, în evidenţă legătura dintre
securitatea internaţională şi aspectele economice. Securitatea internaţională este esenţială
pentru asigurarea creşterii şi prosperităţii economice, iar forţa economică este cheia pentru
asigurarea potenţialului militar, văzut ca garanţie a securităţii.
În prezent, pacea şi securitatea mondială sunt ameninţate, în cea mai mare măsură, de
conflictele care au loc mai degrabă în interiorul ţărilor, decât conflictele între state. Se
vorbeşte foarte mult despre „pacea democratică”2, menţionându-se că societăţile democratice
nu pornesc la război una împotriva alteia (ele pot lupta, dar împotriva statelor nedemocratice).
Transparenţa şi răspunderea, care au atins un nivel mai ridicat în societăţile democratice, pot
îngreuna declanşarea războiului de către guverne, gîndirea şi politicile acestora fiind supuse
scrutinului. După cum a arătat războiul din Golf, democraţia este pentru pace o condiţie
1
I.M.Anghel, „Globalizare şi probleme globale”,Bucureşti, 2001, pag.34.
2
Lester Brown, „Starea lumii 1999”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000, p.25

4
necesară, nu suficientă.
Conferinţa Internaţionala a relaţiilor dintre dezvoltare şi dezarmare convenită de Adunarea
Generala a ONU, in New York în perioada 24 august - 11 septembrie 1987 au adoptat o
definiţie a securităţii. În documentul final, care a fost adoptat printr-un consens a
reprezentanţilor a 150 de ţări participante, s-a stabilit: „Securitatea este o prioritate de bază a
tuturor naţiunilor, ea este de asemenea fundamentală atît în ceea ce priveşte dezarmarea cît
şi dezvoltarea. Securitatea constă nu numai din aspecte militare, dar şi politice, economice,
sociale, drepturi umane şi ecologice”3.
Securitatea internaţională este un obiectiv care nu a fost realizat decît în linii generale, fiind
„uitate” anumite amănunte cum ar fi: poziţia Rusiei, neîmpăcată cu gîndul că a pierdut
controlul asupra statelor baltice şi a altor state componente ale fostului spaţiu sovietic,
posibile conflicte între India şi Pakistan, între Coreea de Nord şi cea de Sud, între Grecia şi
Turcia, între Israel şi Siria, între Nigeria şi Camerun, printre altele.
Securitatea sporita poate, pe de o parte crea condiţii favorabile dezarmării, iar pe de alta
parte poate asigura mediul şi încredere cu scopul unei ulterioare dezvoltări. Procesul de
dezvoltare, prin depăşirea pericolelor nonmilitare a securităţii şi contribuind la formarea unui
sistem internaţional mult mai stabil şi durabil, poate spori securitatea şi astfel sa promoveze
reducerea numărului de arme prin dezarmare.
Dezarmarea ar putea spori securitatea atît în mod direct cît şi indirect. Procesul dezarmării
care asigură securitatea prin scăderea progresivă a gradului de dotare cu armament, poate
permite alocarea resurselor adiţionale pentru aspectele nonmilitare ale securităţii, şi ca rezultat
sporirea ei în ansamblu.Recent, pericolele nonmilitare ale securităţii au trecut în prim plan a
preocupărilor globale. Întîlnirea unui grup de experţi în aspectele nonmilitare ale securităţii în
Taşkent, în mai 1990, au folosit următoarea definiţie a securităţii:„Securitate este starea în
care statul consideră că nu există nici un pericol de atac militar, presiune politică şi
economică, astfel că ei pot urma în mod liber dezvoltarea şi progresul ţării lor”4.
Modalităţile şi mijloacele de asigurare a securităţii pot fi definite în termini naţionali,
interguvenamentali, nonguvernamentali şi globali.
Securitatea are 2 aspecte:
1. Absenţa unor pericole obiective, chiar dacă acestea sunt sau nu recunoscute;
2. Absenţa temerilor subiective, dacă acestea sunt sau nu justificate.

3
„Disarmament forum. Making Space for Security?”, Printed at United Nations, Geneva, UNIDIR/DF/2003/1,
Editor in Chief Kerstin Viguard, p.15
4
„Nonmilitary Aspects of Security. A Systems Approach”, Printed in Great Britain at the University Press,
Cambridge, Editor Dietrich Fischer, UNUDIR 1993, p.105

5
Care dintre aceste doua este mai importantă? Ambele aspecte pot fi argumentate. Ignorarea
sau negarea pericolului nu asigură securitatea. De exemplu: dacă un stat neagă existenţa unui
pericol cum ar fi efectul de seră, aceasta nu înseamnă că ţara în cauză nu se confruntă cu nici
un pericol. Nici reclamarea unui pericol de agresiune ne-existent, uneori inventat deliberativ
(sau cel puţin exagerat) pentru a motiva cheltuielile militare, expune ţara la un pericol real5.
Totuşi, ceea ce determină politicile statelor este modul lor de percepere a pericolelor şi
ameninţărilor, chiar dacă acestea sunt sub-sau supraestimate.
În condiţiile actuale, unul din scopurile principale ale comunităţii mondiale este asigurarea
şi menţinerea securităţii internaţionale, crearea unor condiţii ce ar exclude perturbarea păcii
generale sau declanşarea de acţiuni ce ar expune pericolului securitatea popoarelor sub orice
formă ar fi ele. Securitatea naţională a devenit o derivată a securităţii internaţionale, a
securităţii întregii comunităţi mondiale.
Printre scopurile prioritare ale statutului pe arena internaţională pe primul loc se află
asigurarea securităţii ţării sau a securităţii naţionale sub toate formele şi manifestările ei.
Securitatea, în acest caz, înseamnă asigurarea cetăţenilor statului cu condiţii normale pentru
autorelizare, apărarea vieţii, libertăţii şi proprietăţii lor împotriva atentatelor din partea unor
oameni, organizaţii sau din partea statului. Securitatea este sinonimă cu asigurarea
supraveţuirii statului.
W. Lippman a fost primul care a formulat concepţia securităţii naţionale: „naţiunea se află
în stare de securitate atunci cînd ea nu este nevoită să-şi sacrifice interesele sale legitime cu
scopul de a evita războaiele şi cînd ea este în stare să apere, în caz de necesitate, aceste interse
pe calea războiului”6.
Modificările profunde de pe continentul european din anii’90, condiţionate de prăbuşirea
sistemului bipolar, au impus în special căutarea unor noi modele de comportament şi
conveţuire a naţiunilor europene, legate în primul rînd, de grija de securitate, sau de
armonizarea intereselor naţionale. Deseori este foarte dificil să definim dimensiunile reale ale
securităţii naţionale. Aceasta se explică prin faptul, că securitatea inevitabil semnifică diferite
lucruri în diferit timp, în diferite locuri, depinzînd de faptul care popor trebuie protejat şi
natura pericolului şi ameninţărilor.
Securitatea naţională este strîns legată de însăşi securitatea sistemului social – politic al ţării
date, depinzînd de aşa factori ca: potenţialul economic, industria competitivă, calitatea
sistemului de învăţămînt, bunăstarea cetăţenilor, stările lor de spirit, etc.

5
Ibdem, p.107
6
J.Baylis, “International and global security”, Box 12.1 Notions of “security”, p.255

6
Istoria unei naţiuni este un determinant important a ceea ce este considerat pericol al
securităţii acesteia. O ţară care a fost invadată în mod repetat de armate străine, evident este
mult mai preocupată de securitatea graniţelor ţării sale, decît o ţară care a fost ocolită de acest
necaz.
Concepţia securităţii naţionale avea o orientare externă şi, din acest punct de vedere,
principalii ei piloni erau strategia politicii externe, practica diplomatică, platforma politico –
militară şi asigurarea ei militară de forţă.
Din ce în ce mai des a fost recunoscut, că în lumea noastră interdependentă este imposibil
pentru un stat să-şi asigure securitatea la nivelul cheltuielilor pentru securitate a altor state.
Această idee a dus la reconsiderarea conceptului de securitate şi la apariţia unor noi concepte:
- securitate colectivă : membrii alianţei se obligă să se abţină de a utiliza forţa unii
împotriva altora şi să se „ajute” reciproc în cazul cînd unul din ei este atacat de un stat
membru al grupării rivale7.
- securitate comună : toate statele sau indivizii dintr-o regiune trebuie să se simtă în
siguranţă şi să nu fie ameninţaţi. Acestă securitate nu este posibilă în absenţa
cooperării şi nu poate fi realizată prin eforturile unui singur stat. Ideea de securitate
comună implică ideea de securitate completă.
- securitate cooperativă : „obiectivul central este acela de a preveni războiul şi
posibilitatea de constituire a mijloacelor necesare pentru iniţierea şi desfăşurarea unei
agresiuni”8. Ideea de bază a acestui concept este aceea de a preveni şi nu de a trata.
Pentru a obţine o securitate comună, este nevoie de a lua masuri cooperative atît la nivel
regional cît şi la nivel global.

2.Terorismul international
Este promovat în special de unele organizaţii islamiste, va continua să se manifeste, chiar
dacă unele dintre sursele acestuia vor fi eliminate.
Deoarece România este membru activ al coaliţiei antiteroriste este de presupus că, în mod
direct proporţional va creşte şi gradul de risc legat de posibilitatea unor acţiuni teroriste
vizând obiective de pe teritoriul naţional dar şi din străinătate.Un nivel de risc mai ridicat îl
vor avea obiectivele care au legătură cu SUA, Israelul sau NATO9, având în vedere orientarea
pe direcţia acţiunilor teroriste spre ţinte care ţin de aceste state şi organizaţii.

7
“Comunion Secutity: a Blue Prin for Survival”, Palme Commission Report, 1982
8
A.Carter, W.Perry, „A New Concept of Cooperative Security”, Brookings, 1992, p.119
9
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză şi OTAN în franceză) este o alianţă
politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949.

7
De asemenea pe teritoriul României terorismul internaţional ar putea cunoaşte şi alte forme
mai subtile de manifestare aşa cum ar fi obţinerea de fonduri financiare şi susţinere logistică
utilizându-se diverse aranjamente financiare şi firme, în contextul unei legislaţii insuficient
adaptate pentru evitarea unor astfel de situaţii.

STRATEGIA DE SECURITATE NATIONALA A ROMANIEI

Introducere

Legea romana care instituie obligativitatea elaborarii Strategiei de securitate nationala a


Romaniei defineste prezenta reglementare ca fiind "documentul de baza care fundamenteaza
planificarea apararii la nivel national", strategia constituind astfel expresia politica de referinta
a atributelor fundamentale ale statului roman in acest domeniu.

Pentru a fundamenta in mod unitar si coerent actiunile sectoriale si reglementarile specifice


ale institutiilor statului de drept si factorilor constitutionali de putere care au responsabilitati
in realizarea, protejarea si afirmarea intereselor fundamentale ale Romaniei, strategia
sintetizeaza obiective, precizeaza definitii si coreleaza directii de actiune pentru toate
componentele implicate in asigurarea securitatii tarii.

O asemenea structura a Strategiei de securitate nationala a Romaniei a fost stabilita in aceeasi


lege privind planificarea apararii nationale a Romaniei si cuprinde, in ordine:

1. definirea intereselor nationale de securitate;


2. precizarea obiectivelor care conduc la protejarea si afirmarea acestor interese;
3. evaluarea mediului international de securitate;
4. identificarea factorilor de risc din mediul intern si international;
5. directiile de actiune si principalele mijloace pentru asigurarea securitatii nationale a
Romaniei.

Elaborata, asadar, in stricta conformitate cu prevederile existente ale legii in materie, prezenta
Strategie de securitate nationala a Romaniei asigura in mod necesar continuitatea conferita de
lege in abordarea succesiva de catre documentele similare precedente a problematicii
securitatii statului roman. S-a valorificat astfel experienta acumulata in ultimii ani,

8
asigurandu-se totodata si coerenta necesara cu programele specifice adoptate anterior, pentru
integrarea Romaniei in Alianta Nord-Atlantica si in Uniunea Europeana. In acelasi timp,
actuala Strategie de securitate nationala a Romaniei este profund marcata de actualitate, de
realitatile din societatea romaneasca si din lume, precum si de perspectivele previzibile pe
termen scurt si mediu ale vietii interne si internationale.

In acest sens, noutatea Strategiei de securitate nationala a Romaniei o reprezinta deschiderea


mai larga a acestei problematici si abordarea mai cuprinzatoare a conceptului de securitate
nationala, in conditiile cresterii complexitatii si diversitatii aspectelor care au capatat
relevanta pentru acest domeniu.Analizele institutionale si de specialitate care au fundamentat
elaborarea strategiei au condus la concluzia ca o asemenea abordare innoita, novatoare a
problematicii securitatii este o chestiune si de necesitate, si de posibilitate.

a) Sub aspectul necesitatii unei noi abordari se constata ca dinamica fenomenelor din
realitatea economica si sociala a tarii, precum si mutatiile, adesea neasteptate, care se produc
in lume impun strategiei proprii de securitate cerinta unei mai mari capacitati de perceptie,
evaluare si abordare a tuturor acestor fenomene si mutatii, astfel incat raspunsurile si reactiile
sistemului national de securitate sa fie intotdeauna adecvate realitatilor si totodata in
permanenta subordonate intereselor fundamentale ale tarii.Pe plan intern starea de securitate a
Romaniei de azi este caracterizata inca de suficiente vulnerabilitati, in mai toate domeniile de
manifestare ale mediului economic si social, precum si ale mediului natural de existenta a
societatii romanesti. Aceasta situatie s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, in timp, a
unor factori multipli - politici, economici, financiari, sociali, culturali, biologici, religiosi,
demografici, militari si de alta natura - care au influentat climatul de siguranta a statului si
cetatenilor, conducand la fragilizarea suportului moral, material, precum si a celui de valori
spirituale, pe care se intemeiaza civilizatia identitatii noastre nationale.

Pe plan international lumea traverseaza o situatie fara precedent, fiind profund marcata de
actiunile irationale ale unor forte ce promoveaza terorismul ca mijloc de divizare a
comunitatii internationale si de slabire a stabilitatii mondiale in general. Caracterul global al
luptei impotriva terorismului a devenit componenta necesara, dar neasteptata si cel mai putin
dorita, a fenomenului globalizarii, constituind deja un imperativ de lupta si atitudine al tuturor
democratiilor, caruia statul roman i se asociaza fara nici o ezitare.

Largirea spectrului de riscuri neconventionale, diversificarea tipologiei crizelor si conflictelor

9
genereaza provocari multiple, care necesita reactii multidirectionale, bazate pe mobilitate,
diversitate, coerenta si complementaritate, atat in spatiul intern, cat si in cel international.

b) Abordarea mai larga a problematicii securitatii a devenit si posibila in conditiile actuale,


prin identificarea unor noi resurse interne de securitate, care au rezultat din corelarea mai
atenta si punerea in valoare a tuturor dimensiunilor - politica, economica, financiara, militara,
civica, sociala, ecologica - ale starii de securitate si siguranta nationala.

Prin urmare, pe langa elementele de continuitate si cele oarecum traditionale ale domeniului,
caracteristica noii Strategii de securitate nationala a Romaniei consta in faptul ca Romania nu
mai abordeaza modelul propriu de securitate printr-o viziune strict tehnicista a problematicii
securitatii, cu un continut schematizat, care sa includa o organizare rigida si o atitudine
ermetica a institutiilor si competentelor in acest domeniu. Raspunderea fundamentala pentru
securitatea tarii o poarta, desigur, Presedintele tarii, Parlamentul, Guvernul, celelalte institutii
ale statului - potrivit prerogativelor constitutionale ale fiecareia. Dar complexitatea aspectelor
ce influenteaza acest domeniu impune ca, in sistemul securitatii nationale - care reprezinta
instrumentul prin care se operationalizeaza Strategia de securitate nationala a Romaniei - sa
fie atrase structuri civice, neguvernamentale, academice si comerciale, care detin tehnologii si
informatii conexe cu securitatea nationala si care pot contribui la formarea si echilibrul
mediului intern - economic, social, civil si militar.Aceasta conceptie se va regasi in modul de
reglementare specifica a diferitelor domenii economico-sociale, in maniera de gestionare a
resurselor publice destinate securitatii, in cresterea gradului de cooperare institutionala si de
coordonare a eforturilor in directia solidarizarii sociale si nationale. In acest fel comunitatea
romaneasca, in ansamblul ei, si toti cetatenii tarii nu numai ca vor avea asigurat dreptul de a
beneficia de protectie sub multiple planuri, dar vor capata, deopotriva, posibilitatea si
obligatia de a participa la asigurarea acesteia.Sistemul securitatii nationale se defineste prin
ansamblul mijloacelor, reglementarilor si institutiilor statului roman, care au rolul de a realiza,
a proteja si a afirma interesele fundamentale ale Romaniei.

Strategia reprezinta documentul de baza care defineste aceste interese, precum si obiectivele
pentru realizarea lor, fiind expresia politica si de reglementare cea mai inalta a statului roman
si totodata instrumentul de fundamentare si orientare a actiunilor din intregul sistem al
securitatii nationale.

1. Interesele nationale de securitate ale Romaniei

10
Interesele naţionale sunt acele stări şi procese, bazate pe valorile asumate şi promovate de
societatea românească, prin care se asigură prosperitatea, protecţia şi securitatea membrilor ei,
stabilitatea şi continuitatea statului (Interesul = stimulentul fundamental al activităţii omen).
Interesele naţionale pe termen mediu sunt:
−menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii şi independenţei statului român;
−garantarea drepturilor şi libertăţilor democraţice, fundamentale, asigurarea bunăstării,
siguranţei şi protecţiei cetăţenilor.10
−dezvoltarea economică şi socială a ţării în pas cu dezvoltarea contemporană. Reducerea
susţinută a marilor decalaje care despart România de ţările dezvoltate europene;
−realizarea condiţiilor pentru integrarea României ca membru al NATO şi UE, singurele
în măsură să-i garanteze interesele fundamentale;
−afirmarea identităţii naţionale şi promovarea acesteia ca parte a comunităţii de valori
democratice, valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional şi a capacităţii de
creaţie a poporului român;
−protecţia mediului înconjurător, a resurselor naturale, a calităţii factorilor de mediu, la
nivelul standardelor internaţionale.

2.Obiectivele politicii de securitate naţională

Acestea stabilesc orientarea efectivă şi reprezintă reperele de bază ale acţiunii practice,
sectoriale a diferitelor instituţii ale statului, astfel încât îndeplinirea lor coerentă, - corelată şi
interdependentă să garanteze şi să conducă la realizarea scopului securităţii naţionale -
realizarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale ţării.
Strategia de securitate naţională fixează următoarele obiective:
−păstrarea independenţei, suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale a statului român
în condiţiile specifice aderării la NATO şi integrării în UE;
−garantarea ordinii constituţionale, consolidarea statului de drept şi a mecanismelor
democratice de funcţionare a societăţii româneşti, prin:
−asigurarea libertăţilor democratice ale cetăţenilor, a drepturilor şi îndatoririlor
constituţionale, a egalităţii şanselor;
−perfecţionarea sistemului politic şi dezvoltarea modalităţilor de realizare a solidarităţii
sociale;

10
Art.20, Constituţia României

11
−aprofundarea reformei în justiţie;
−întărirea autorităţii instituţiilor statului, consolidarea mecanismelor de respectare şi
aplicare a legii;
−relansarea economiei naţionale, combaterea sărăciei şi a şomajului, perfecţionarea
mecanismelor de piaţă şi a disciplinei financiare;
−dezvoltarea societăţii civile şi a clasei de mijloc;
−asigurarea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi a echilibrului social;
−modernizarea instituţiilor de apărare a ordinii publice; garantarea siguranţei
cetăţeanului;
−optimizarea capacităţii de apărare naţională în conformitate cu standardele NATO;
−îmbunătăţirea capacităţii de participare la acţiunile internaţionale pentru combaterea
terorismului şi crimei organizate (Afganistan);
−îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi protecţia copilului, dezvoltarea
instituţiilor de educaţie, cercetare şi cultură;
−reforma administraţiei publice şi dezvoltarea regională în corelaţie cu practicile şi
reglementările europene;
−armonizarea relaţiilor interetnice şi edificarea statului civic multicultural, având drept
garanţii ale securităţii, participarea socială, integrarea interculturală şi subsidiarităţii în actul
de guvernare;
−acţiuni diplomatice şi o politică externă creativă, dinamică şi pragmatică, bazată pe
respectarea tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, a obiectivelor şi
principiilor Cartei ONU11;
−diversificarea şi strângerea legăturilor cu românii care trăiesc în afara garanţiilor ţării;
−participarea activă la acţiunile de cooperare internaţională pentru combaterea
terorismului şi a crimei organizate transfrontaliere;
−dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate şi a unei conduite participative pe plan
regional, pentru consolidarea stabilităţii şi reglementarea crizelor;
−asigurarea securităţii ecologice;
−implicarea societăţii civile în realizarea obiectivelor strategiei de securitate.

3.Mediul internaţional de securitate

Începutul secolului al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale mediului de


securitate în care fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil.
11
Carta Natiunilor Unite a fost semnata la San Francisco la 26 iunie 1945

12
Caracteristici-Tendinţe:
-Crearea unui cadrul organizaţional activ şi adaptabil în măsură să asigure pacea şi securitatea
internaţională: ONU, NATO, OSCE12, UE.
-Identificarea unor noi forme de solidaritate capabile să gestioneze un spectru larg de tensiuni
şi riscuri, precum: tensiunile etnice, traficul de droguri, substanţe radioactive şi fiinţe umane,
criminalitatea organizată, instabilitatea politică a unor zone, reîmpărţirea unor zone de
influenţă. Atacurile teroriste savarsite asupra Statelor Unite ale Americii, precum si
amenintarile ulterioare evidentiaza cu atat mai mult - dar in imprejurari tragice - necesitatea
unor asemenea noi forme de solidaritate internationala, care sa permita nu numai prevenirea si
contracararea acestor tipuri de actiuni, ci si dezvoltarea unor modalitati adecvate de
constructie a stabilitatii politice, economice si sociale in lume.
Terorismul constituie insa unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind incurajat de
virulenta curentelor fundamentaliste care se sprijina pe starea de frustrare si saracire extrema a
unor zone largi ale planetei.
Prin imprevizibilitatea sa, prin sfidarea normelor si ratiunii vietii civilizate, prin efectele sale
emotionale asupra opiniei publice terorismul poate genera riposte care sa destabilizeze
comunitatea internationala, sa deturneze omenirea spre izolare, suspiciune si solutii
unilaterale. Sfidarea virulenta a terorismului, precum si celelalte provocari sau riscuri
nonmilitare ale lumii de astazi vor putea fi eliminate numai prin cooperare deschisa,
multilaterala, echilibrata si perseverenta, indreptata spre eradicarea radacinilor si cauzelor
profunde, in special a saraciei extreme.
-Europa este într-o continuă schimbare fiind dominată de procesul
integrării în UE.
-Democraţia este o sursă importantă a mediului intern de securitate. Romania a
parcurs o etapa dificila dupa Revolutia din decembrie 1989 - prin construirea statului de drept,
a institutiilor si mecanismelor democratice, prin declansarea reformelor necesare pentru
trecerea de la economia de comanda la economia de piata. Finalizarea acestor procese, istorice
si ireversibile, necesita inca eforturi costisitoare. Dar, in pofida neajunsurilor si neimplinirilor
care mai persista, rezultatele de pana acum sunt de natura esentiala - inclusiv pentru
securitatea tarii - si constau in aceea ca societatea romaneasca este organizata si functioneaza
pe baza principiilor, valorilor si libertatilor democratice fundamentale.
Acesta este un lucru de referinta si de necontestat in orice caracterizare ce s-ar face Romaniei
de astazi. Acceptarea pluralismului politic, a deosebirilor politice, ideologice si culturale, a
12
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

13
diversitatii etnice, respectarea drepturilor omului, care modeleaza activitatea institutiilor
statului de drept in eliminarea oricaror forme de marginalizare pe criterii etnice, religioase,
sociale, de sex sau orientare politica, stabilitatea politica incontestabila si experienta
pilduitoare a alternantei pasnice, democratice, la guvernare - toate acestea constituie realitati
ale societatii democratice romanesti si totodata importante resurse pentru solutionarea
problemelor tarii, pentru tratarea securitatii nationale pe baze mai solide si mai eficiente.
-Principalele probleme de securitate a României sunt cele de natură
economică.
Dificultatile tranzitiei economice prelungite, scaderea calitatii vietii, inegalitatile sociale,
cresterea numarului celor care traiesc sub pragul saraciei, toate acestea pot produce
intoleranta, afecteaza solidaritatea sociala, favorizeaza populismul, pot alimenta manifestarile
radicale si extremiste, avand efecte dintre cele mai grave asupra institutiilor si mecanismelor
de functionare a statului.Societatea romaneasca este inca marcata de consecintele
managementului defectuos al procesului tranzitiei economice si sociale, care a condus la
diminuarea autoritatii si eficientei institutiilor statului si a afectat coeziunea civica si
echilibrul social.
Rezultatele, inca insuficient de concludente, in derularea reformei au determinat diminuarea
in timp a resurselor alocate pentru modernizarea societatii si reducerea potentialului de
asteptare al cetateanului confruntat cu un proces de pauperizare accelerata.S-a inregistrat
degradarea nivelului de viata al majoritatii populatiei, inclusiv in ceea ce priveste starea de
sanatate, educatia si calitatea mediului. Serviciile publice sunt birocratizate, infrastructura
teritoriala insuficient dezvoltata, restructurarea si modernizarea industriei se desfasoara cu
mari dificultati, agricultura a cunoscut un regres dramatic, privatizarea si reasezarea
drepturilor de proprietate cunosc multe inertii, asistenta sanitara este precara, reteaua de
transport si comunicatii nedezvoltata. In acelasi timp adaptarea lenta a sistemului ordinii
publice si sigurantei nationale la noile forme ale criminalitatii din ce in ce mai agresive,
precum si unele deficiente in administrarea justitiei au generat scaderea inacceptabila a
nivelului de siguranta a cetateanului.
Pe baza experientei acumulate sunt necesare identificarea si lichidarea blocajelor si adoptarea
neintarziata a solutiilor care permit o relansare reala. Este nevoie de o abordare coerenta, care
sa reuneasca energiile societatii, sa canalizeze resursele acesteia in directia construirii unei
economii performante, capabila sa elimine starea de incertitudine si insecuritate la nivel
social. Relansarea economica trebuie consolidata prin crearea unui mediu de afaceri atractiv si
stabil si prin racordarea adecvata la marile fluxuri economico-financiare, tehnologice si

14
comerciale. Accelerarea cresterii economice vizeaza in primul rand asigurarea prosperitatii
cetatenilor si sprijinirea procesului democratic intern. Cresterea increderii cetatenilor in
institutiile statului este posibila numai in conditiile promovarii consecvente a principiilor
statului de drept, a drepturilor fundamentale ale cetateanului.
Dificultatile intampinate de Romania sunt si probleme din unele zone ale Europei, ce fac
obiectul unor mai largi preocupari internationale. Mentinerea unui climat de instabilitate in
plan subregional, cu impact negativ asupra mediului economic, a accentuat incapacitatea
Romaniei de a angaja decizii in masura sa o apropie de sistemul economico-financiar
caracteristic lumii democratice occidentale. In eforturile de promovare a reformei economice
s-au concretizat destul de greu si aleatoriu formule de incadrare si racordare la structurile
economice si financiare din sistemul economic occidental. Crizele si violentele care s-au
manifestat in vecinatate au dus la pierderea unor legaturi economice traditionale, au provocat
Romaniei pierderi financiare grele, au impiedicat elaborarea si promovarea unor strategii de
dezvoltare pe termen lung, au constituit o stavila in incurajarea investitorilor straini, in general
i-au accentuat dificultatile.
Indeplinirea obligatiilor asumate de Romania in procesul de integrare in structurile europene
si euroatlantice constituie o etapa decisiva pentru modernizarea societatii romanesti si
consolidarea tendintelor de crestere economica. Pe termen lung acestea vor aduce prosperitate
si vor spori credibilitatea Romaniei in eforturile de consolidare a securitatii europene. Prin
urmare, nu teama de amenintari, ci dorinta de a asigura stabilitatea si de a construi un viitor
mai bun, de a-si intari vocatia de pilon al stabilitatii in zona si de aparator al valorilor
democratiei si pacii motiveaza optiunea Romaniei pentru integrare europeana si euroatlantica.

4.Factorii de risc la adresa securităţii României

Factorii de risc constau în acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care pot
afecta, prin natura lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor
noastre fundamentale.Vulnerabilităţile sunt definite ca stări de lucru, procese sau fenomene
din viaţa internă care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori
potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.Romania nu este si nu se va
afla in viitorul apropiat in fata vreunei amenintari majore, de tip militar clasic, la adresa
securitatii sale nationale. Se poate estima ca in perioada actuala riscurile la adresa securitatii
sunt preponderent de natura nemilitara si mai ales interna, manifestandu-se in special in
domeniile economic, financiar, social si ecologic. Perpetuarea si conjugarea unor

15
vulnerabilitati existente in aceste domenii pot afecta insa securitatea tarii, generand efecte
interdependente, difuze, multidirectionale, care impun modalitati de prevenire si de actiune
adecvate si flexibile. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolata a acestor
vulnerabilitati poate sa creeze instabilitate si sa conduca la transformarea lor in riscuri la
adresa securitatii.

4.1. Principalii factori de risc la adresa securităţii naţionale sunt:

−posibile evoluţii negative în plan subregional în domeniul democratizării, respectării


drepturilor omului şi dezvoltării economice care ar putea genera crize acute cu efecte
destabilizatoare pe o arie extinsă;
−proliferarea ANM13, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a armamentelor şi
mijloacelor letale neconvenţionale;
−proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a
traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie, materiale radioactive şi
strategice;
−migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi;
−acţiunile de incitare la extremism, intoleranţă, separatism sau xenofobie care pot afecta
statul român şi promovarea valorilor democratice;
−decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi gradului de stabilitate ale statelor
din proximitatea României;
−limitarea accesului statului român la unele resurse şi oportunităţi regionale, importante
pentru realizarea intereselor naţionale.

4.2. Noile provocări - riscuri asimetrice nonclasice:

O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta in actiuni armate si
nonarmate deliberate, avand ca obiectiv afectarea securitatii nationale prin provocarea de
consecinte directe ori indirecte asupra vietii economico-sociale a tarii.

Intre riscurile de acest tip se pot enumera:

• terorismul politic transnational si international, inclusiv sub formele sale biologice si


informatice;
• actiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern si international;
13
Agentia Nationala a Medicamentului; http://www.anm.ro/html/istoric.html

16
• actiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice;
• actiunile destinate in mod premeditat afectarii - sub diferite forme si in imprejurari
variate - a imaginii Romaniei in plan international, cu efecte asupra credibilitatii si
seriozitatii in indeplinirea angajamentelor asumate;
• agresiunea economico-financiara;
• provocarea deliberata de catastrofe ecologice.

Dintre cele de mai sus terorismul international se manifesta intr-o forma acuta fara precedent,
prefigurand efecte multiple asupra securitatii statelor si stabilitatii internationale in general.
In contextul in care constatam o crestere a gradului de complexitate si de impredictibilitate al
terorismului international, va trebui ca masurile interne de management al crizelor sa fie mai
bine coordonate, sub cerinta asigurarii operative si eficiente a participarii tarii noastre la
eforturile internationale de combatere a acestei amenintari.Romania isi reafirma
disponibilitatea de a participa, alaturi de comunitatea internationala, la lupta impotriva
terorismului international si va dispune in permanenta constituirea mijloacelor adecvate
pentru combaterea acestuia.

4.3. Vulnerabilităţi în situaţia internă:

In paralel cu prevenirea sau contracararea punctuala a interventiei acestor posibili factori de


risc Romania este preocupata sa diminueze vulnerabilitatile interne care se manifesta in
diferite domenii si care, in anumite circumstante, pot avea un impact si asupra securitatii
nationale.

−persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi socială;


−accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administraţie deficitară a resurselor publice
care produc adâncirea inechităţilor sociale şi proliferarea economiei subterane;
−reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa nerespectării legislaţiei;
−menţinerea unor surse şi cauze de potenţiale conflicte sociale cu efecte asupra stării de
linişte a populaţiei;
−nerespectarea normelor ecologice;
−scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile statului;
−menţinerea unor decalaje de dezvoltare între regiunile ţării;
−slăbiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate;
−nivelul scăzut al infrastructurii informaţionale;

17
−deficienţa în protecţia informaţiilor clasificate;
−emigrarea specialiştilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce afectează potenţialul
de dezvoltare al societăţii româneşti.

5. Directii de actiune in politica de securitate nationala

5.1. In domeniul politico-administrativ

Modernizarea societatii romanesti presupune actiuni ferme pentru intarirea functiei de


reglementare a statului si a autoritatii institutiilor sale. Realizarea obiectivelor de securitate
nationala solicita dezvoltarea capacitatii normative a statului roman, prin masuri adoptate in
mod democratic, care sa respecte principiul separarii puterilor si sa asigure reforma
institutionala si administrativa. Statul, ca organizator al coeziunii nationale si sociale, trebuie
sa devina o institutie supla si eficienta, debirocratizata, aflata in slujba cetateanului. intregul
sistem politic se va perfectiona pentru a se deschide catre cetatean si pentru a completa
democratia reprezentativa cu virtutile democratiei participative; prin urmare, exercitarea
puterii politice va asigura participarea si controlul cetateanului asupra institutiilor si
procesului de luare a deciziilor, prin respectarea normelor si regulilor democratice, in
concordanta cu prevederile Constitutiei. Activitatea de legiferare trebuie sa aiba in vedere un
cadru conceptual unitar si coerent, pe deplin compatibil cu legislatia europeana, cu principiile
acquisului comunitar, cu sistemul de reglementari propriu Uniunii Europene.Aplicarea stricta
si severa a legilor fata de toti cetatenii si in toate imprejurarile, in spiritul si litera Constitutiei,
constituie o cerinta majora pentru toate institutiile statului, de indeplinirea careia depind
decisiv coeziunea sociala, increderea cetatenilor in autoritatile publice, solidaritatea nationala.
De aceea se impun: asigurarea corectitudinii actului administrativ si de justitie, stabilitate
legislativa si simplificarea cadrului juridic, afirmarea justitiei ca institutie a cinstei si
profesionalismului. Este necesara, de asemenea, adaptarea mai explicita a cadrului legislativ
la cerintele de combatere a terorismului si crimei organizate, precum si la cerintele care
decurg din necesitatea participarii fortelor din sistemul de aparare la operatiuni si misiuni
comune, impreuna cu fortele altor state, pe teritoriul national si in afara acestuia.

5.2. In domeniul economic

Tranzitia spre economia de piata functionala presupune un efort conjugat si coordonat de

18
realizare a obiectivelor asumate de Romania prin Strategia de dezvoltare pe termen mediu,
acceptata de Uniunea Europeana, in paralel cu masuri de optimizare a cadrului normativ in
domeniu.

Relansarea economiei constituie o prioritate a politicii de securitate.

Directiile de actiune in acest domeniu sunt:

• consolidarea stabilitatii macroeconomice, adoptarea unor politici fiscale coerente, prin


reglementari simplificate si stimulative, reforma impozitelor, reducerea cheltuielilor
interne si restructurarea marilor companii si societati ale statului, o politica monetara
si a cursului de schimb adecvata;
• imbunatatirea mediului de afaceri, diminuarea birocratiei, reglementari favorizante
pentru investitii si pentru mentinerea cresterii economice prin productie performanta
ceruta de piata;
• stimularea, prin reglementari eficiente si sub diferite forme, a intreprinderilor mici si
mijlocii;
• continuarea privatizarii, restructurarii si modernizarii, cu accent pe dinamizarea
domeniilor industriale si productive care au potential, in conditiile programelor
sectoriale de aderare la Uniunea Europeana ori convenite cu organismele financiare
internationale;
• promovarea unor politici industriale functionale, corespunzatoare nevoilor sociale si
adaptabile cerintelor pietei;
• dezvoltarea cooperarii economice internationale prin forme noi, mai active si
stimulative, de comert exterior;
• consolidarea sectorului bancar si de asigurari; disciplinarea pietelor de capital in care
sunt implicate categorii largi de populatie;
• relansarea agriculturii si dezvoltarea silviculturii;
• amenajarea teritoriului si reabilitarea infrastructurii de transport;
• promovarea noilor tehnologii eficiente si trecerea efectiva la realizarea
functionalitatilor unei societati informationale;
• dezvoltarea turismului si consolidarea cadrului institutional si legislativ referitor la
mediul inconjurator si calitatea mediului;

19
• orientarea pentru atragerea de investitii straine, indeosebi din spatiul european si
euroatlantic, ca sursa a motivatiei pentru includerea Romaniei in sistemele de
securitate respective;
• dezvoltarea activitatilor de comert interior, inclusiv prin reglementari ale
administratiei publice locale privind stimularea productiei si pietelor locale;
• asigurarea protectiei consumatorilor;
• garantarea unui sistem concurential liber si onest.

5.3. In domeniul social

Problemele securitatii sociale se refera, intre altele, la starea de insecuritate individuala, la


declinul demografic si fragilizarea starii de sanatate a populatiei, la emigratia tineretului
instruit si superdotat, la insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societatii civile si la
absenta unei clase de mijloc puternice. Politica in domeniul securitatii sociale vizeaza toate
aceste aspecte, cu accent pe combaterea saraciei, consolidarea dialogului si a solidaritatii
sociale si alinierea la normele europene in domeniul ocuparii fortei de munca. Principalele
fenomene sociale care altereaza coeziunea societatii romanesti si accentueaza vulnerabilitatea
acesteia la crize si conflicte sociale sunt determinate de evolutii negative la nivel
macroeconomic si de incoerenta cadrului legislativ.In acest sens strategia stabileste
necesitatea realizarii unor modalitati de stimulare a solidaritatii nationale si responsabilitatii
civice, a interesului pentru munca, a egalitatii dintre barbati si femei, a egalitatii de sanse in
privinta accesului la educatie si pregatire, a protectiei sociale. Ca urmare, eforturile
institutiilor cu atributii in domeniu vor avea in
vedere:

• promovarea dialogului si coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de


echilibru, in contracararea efectelor negative ale procesului de tranzitie si evolutiilor
economiei de piata;
• reforma sistemului de securitate sociala si diminuarea deficitului de finantare a
protectiei sociale;
• elaborarea, in cooperare cu partenerii sociali, a Planului national de actiune in
domeniul ocuparii fortei de munca, ce va asigura coerenta actiunilor pe piata muncii;
• descentralizarea deciziei administrative in domeniul raporturilor de munca;

20
• ocuparea fortei de munca in concordanta cu orientarile UE, diminuarea somajului si
asigurarea unei protectii sociale reale a somerilor, inclusiv prin atragerea si implicarea
acestora in activitati de utilitate publica, desfasurate in perioada disponibilizarii;
• instituirea unor politici salariale corespunzatoare performantelor si importantei
domeniului;
• realizarea reformei pensiilor, in scopul diversificarii resurselor de asigurare, al
eliminarii inechitatilor si cresterii in termeni reali a pensiilor;
• perfectionarea sistemului de asistenta sociala;
• imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, incurajarea si reglementarea productiei
interne a medicamentelor de baza;
• asigurarea protectiei copilului, ca prioritate nationala, si reglementarea sistemului de
adoptii, in conformitate cu Strategia de aplicare a Conventiei ONU;
• sprijinirea si intarirea familiei ca entitate sociala fundamentala;
• ameliorarea conditiilor de viata ale persoanelor si familiilor lipsite de venituri sau cu
venituri mici, prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, diminuarea saraciei,
prin cresterea gradului de ocupare a populatiei active;
• dezvoltarea civismului, a solidaritatii sociale si a dialogului intercultural.

5.4. In domeniul educatiei, cercetarii si culturii

Problemele de fond ale acestui domeniu - care ar putea fi numite ale unei securitati culturale,
in sens larg - sunt in mod direct legate de nevoia afirmarii unor noi mentalitati si atitudini care
sa contribuie la configurarea dimensiunii culturale si civilizatorii a reformelor, ceruta in mod
implicit de procesul integrarii europene si euroatlantice. Spiritul comunitar, solidaritatea
nationala, cultura comunicationala, atitudinea fata de performanta, respectul pentru elite si
promovarea lor se afla inca in stadii insuficiente de dezvoltare.De aceea punerea in valoare si
dezvoltarea potentialului cultural, stiintific si uman de care dispune Romania constituie o
componenta si o resursa esentiala a securitatii nationale si a modernizarii societatii romanesti.

Principalele directii de actiune in acest domeniu sunt:

• promovarea societatii educationale in cooperare cu societatea civila si in conformitate


cu Carta alba a educatiei si formarii, elaborata de Uniunea Europeana;
• continuarea reformei sistemului de invatamant, ca fundament al politicilor in domeniul
resurselor umane;

21
• asigurarea educatiei de baza, cresterea calitatii invatamantului preuniversitar;
• racordarea invatamantului superior la cerintele sociale si economice;
• promovarea in sistemul educational a cerintelor societatii informationale;
• imbunatatirea cadrului legislativ si institutional pentru cercetare-dezvoltare;
• revigorarea, pe baze competitive, a sistemului national de cercetare capabil sa
contribuie in mod real la modernizarea societatii romanesti;
• dezvoltarea si promovarea tehnologiei informatiei si cresterea numarului de specialisti
in acest domeniu;
• protejarea, conservarea si restaurarea patrimoniului national si promovarea sa ca parte
a patrimoniului cultural universal;
• promovarea culturii ca fundament al dezvoltarii durabile a natiunii si ca nucleu al
identitatii nationale;
• protejarea diversitatii culturale si religioase, promovarea multiculturalismului si
multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentantii vietii religioase;
• revigorarea politicilor in domeniul tineretului;
• imbunatatirea cadrului juridic si institutional in domeniul relatiilor interetnice,
sprijinirea consolidarii si dezvoltarii identitatii etnice;
• pregatirea populatiei pentru impactul cultural al integrarii europene si euroatlantice.

5.5. In domeniul sigurantei nationale si ordinii publice

Prin situarea sa la confluenta apararii intereselor statului si ale cetateanului acest domeniu
reprezinta o componenta importanta a politicii de securitate a Romaniei. Actiunile specifice in
domeniul mentinerii ordinii publice si sigurantei nationale vor viza prevenirea si combaterea
fenomenului infractional, protejarea cetatenilor, a proprietatii private si publice si a
infrastructurii de interes strategic.

Directiile de actiune in acest domeniu sunt:

• armonizarea legislatiei si a procedurilor specifice cu reglementarile internationale si cu


standardele UE privind fortele si serviciile de ordine publica;
• consolidarea relatiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO si
UE, precum si dezvoltarea legaturilor cu cele apartinand altor state; continuarea
participarii fortelor de ordine publica, civile si militare la misiuni internationale;

22
• reglementarea raspunderii Ministerului de Interne si a Ministerului Justitiei - a
structurilor acestora - in eradicarea abuzurilor si ilegalitatilor;
• consolidarea sistemului institutional de actiune - servicii de informatii, politie,
minister public, justitie - care sa faca posibila aplicarea ferma a legii;
• intarirea actiunilor de prevenire si control pentru limitarea si stoparea criminalitatii;
• dezvoltarea permanenta a controlului civil asupra institutiilor din domeniul sigurantei
nationale si implicarea societatii civile in apararea ordinii publice;
• restructurarea sistemului institutional al ordinii publice prin descentralizarea
serviciilor din domeniul ordinii publice si demilitarizarea in mare masura a acestora;
• constituirea sistemului national de gestionare a crizelor pe principiul managementului
integrat al riscurilor si conectarea acestuia la organismele existente in NATO si UE;
• combaterea eficace a terorismului, coruptiei si crimei organizate, inclusiv prin diverse
forme de cooperare regionala si subregionala;
• imbunatatirea colaborarii dintre autoritatile din sistemul de aparare si justitie si a
acestora cu societatea civila;
• securizarea frontierei de stat in concordanta cu interesele nationale si exigentele
aderarii la Uniunea Europeana, concomitent cu modernizarea procedurilor de control
la frontiera;
• construirea parteneriatului cu societatea civila, inclusiv prin asigurarea unui echilibru
intre dreptul la libera informare si necesitatea protejarii informatiilor clasificate;
• protectia dreptului la intimitate, la propria imagine si la corecta informare a
cetateanului;
• asigurarea functionarii la standarde comunitare a institutiilor care au atributii pe linia
migratiei si azilului.

5.6. In domeniul apararii nationale

Obiectivul: optimizarea sistemului naţional de apărare în concordanţă cu scopul politico-


militar al războiului şi cu standardele NATO.
Direcţii de acţiune:
−îndeplinirea obiectivelor asumate prin Planul Anual pentru Integrare în NATO şi
asigurarea interoperabilităţii cu forţele Alianţei;
−participarea intensificată la Parteneriatul pentru Pace şi dezvoltarea cooperării militare
bilaterale şi multilaterale în vederea realizării obiectivelor de parteneriat asumate de România;

23
−constituirea şi consolidarea capabilităţilor necesare pentru îndeplinirea performantă a
obligaţiilor asumate de România;
−restructurarea şi modernizarea Armatei României, îndeosebi modernizarea structurală a
forţelor, sistemelor de instruire şi continuarea armonizării cadrului legislativ naţional din
domeniul apărării cu cel existent în ţările membre NATO şi UE;
−adaptarea la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi planificare integrată
a apărării şi asigurarea concordanţei dintre obiectivele propuse şi resursele alocate;
−operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale UE, NATO, ONU şi
iniţiativelor regionale;
−managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor concomitent cu
profesionalizarea armatei şi modernizarea învăţământului militar;
−asigurarea stocurilor de echipament, tehnică, muniţii şi materiale;
−îmbunătăţirea colaborării între serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de
informaţii;
−redimensionarea corpului de comandă la nivelul forţelor în proces de reducere,
restructurare şi modernizare;
−planificarea coerentă a activităţii de înzestrare şi achiziţii prin coordonate cu politicile
din domeniul economic, achiziţionarea de noi echipamente, interoperabile cu cele NATO;
−întărirea controlului parlamentar asupra organismului militar;

5.7. In domeniul politicii externe

Politica externa a Romaniei reprezinta principalul mijloc de promovare a valorilor si


intereselor nationale in plan international. Politica externa va fi sustinuta printr-un efort intern
de asigurare a coerentei interinstitutionale si a sprijinului opiniei publice si va continua sa fie
orientata, in mod prioritar, pe urmatoarele directii:

• promovarea candidaturii Romaniei pentru aderarea la Alianta Nord-Atlantica si


crearea conditiilor necesare pentru aceasta;
• intensificarea negocierilor si accelerarea pregatirii pentru integrarea in Uniunea
Europeana, inclusiv implicarea in procesul de realizare a politicii europene de
securitate si aparare;
• aprofundarea Parteneriatului strategic intensificat cu S.U.A., dezvoltarea relatiilor
bilaterale privilegiate cu tarile NATO si UE;

24
• consolidarea relatiilor cu statele membre ale Uniunii Europene - in plan bi- si
multilateral -, cu tarile vecine si cu statele cu care Romania are relatii traditionale;
• dezvoltarea cooperarii cu statele din regiune, inclusiv prin participarea la proiecte de
cooperare regionala, subregionala, transfrontaliera si in cadrul euroregiunilor;
• dezvoltarea, pe baze pragmatice, a relatiilor privilegiate cu Republica Moldova;
• consolidarea rolului OSCE, ca forum de dialog in domeniul securitatii, si dezvoltarea
capacitatii de actiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si
reconstructia postconflict;
• sustinerea diplomatica a participarii la operatiunile de pace ale ONU si la alte actiuni
vizand asigurarea stabilitatii si intarirea increderii la nivel regional si global;
• respectarea stricta a angajamentelor internationale in domeniul neproliferarii si
controlului armamentelor, exporturilor de produse strategice si de tehnologie cu dubla
utilizare, precum si participarea activa la dezbaterile, din diverse foruri, pe aceasta
tema;
• promovarea unei politici active in plan bilateral sau intr-un cadru international pentru
asigurarea securitatii si stabilitatii in Europa de Sud-Est, ca si in Caucazul de Sud si in
intreaga regiune a Dunarii si Marii Negre;
• sprijinirea comunitatilor romanesti din afara granitelor pentru pastrarea identitatii
nationale, culturale si spirituale si identificarea potentialului de suport al acestora
pentru realizarea obiectivelor diplomatiei romanesti;
• preocuparea constanta pentru imbunatatirea statutului juridic si a tratamentului
minoritatilor romanesti din alte state, conform normelor internationale privind
drepturile persoanelor apartinand minoritatilor si angajamentelor asumate prin
intelegeri si tratate bilaterale.

RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII


ROMÂNIEI

25
DEFINIŢII (AMENINŢĂRI, PERICOLE, VULNERABILITĂŢI, RISC)

Domeniul riscurilor, vulnerabilităţilor, pericolelor şi ameninţărilor cuprinde o arie extinsă,


având ca origine o multitudine de probleme cu care s-a confruntat omenirea în ultimul secol şi
la începutul acestui secol.
a) AMENINŢAREA. Cuvântul vine din latină “minatio,- onis” cu sensul actual. Ameninţarea
este un pericol potenţial, exprimat prin cuvinte sau gesturi. Ea are autor, scop, obiectiv şi o
ţintă.
b) PERICOLUL reprezintă o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave. El este urmare
a unei disfuncţii, al degradării sau dereglării unui sistem, proces etc. Pericolul căruia i se
asociază un vector devine ameninţare iar ameninţarea poate avea diferite grade de
periculozitate.
c) VULNERABILITATEA constituie punctul slab, sensibil al cuiva sau ceva. Ca şi pericolul,
vulnerabilitatea este o disfuncţie şi anume o disfuncţie pasivă, de stare. Cu alte cuvinte
vulnerabilitatea se constituie din anumite stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa
internă a ţării care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente sau potenţiale sau
care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.
Vulnerabilităţile unui stat sunt date de o serie de factori precum:
- dimensiunea teritoriului
- relaţiile cu vecinii
- forma şi natura graniţelor
- potenţialul demografic, militar şi economic scăzut
- subdezvoltarea economică
- poziţia geostrategică precară
- instabilitate politică
- structura etnică şi religioasă a populaţiei etc.
a) RISCUL poate fi definit ca posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol şi trebuie asumat
conştientizat.Factorii de risc la adresa securităţii naţionale reprezintă acele elemente, situaţii
sau condiţii interne sau externe care pot afecta securitatea naţională prin lezarea intereselor
fundamentale.
Legând aceste noţiuni între ele se poate spune că:
a) În vreme ce vulnerabilităţile sunt stări de fapt obiective, ameninţările reprezintă efecte ale
unor acţiuni sau potenţiale efecte ale unor potenţiale acţiuni.

26
b) Pe de altă parte, în vreme ce riscul există, este cuantificabil, urmărit şi eventual eliminat,
vulnerabilitatea poate fi controlată, diminuată sau chiar eliminată, pericolul alertează şi
pregăteşte sistemul pentru a reacţiona, iar ameninţarea, pune sistemul într-o stare de ripostă
majoră.
Gestionarea cea mai eficientă a riscurilor, vulnerabilităţilor, pericolelor şi ameninţărilor la
adresa unui stat se poate face în cadrul alianţei, care poate acoperi întreaga arie de interes şi
responsabilitate a membrilor săi.
Aceste 4 noţiuni au caracteristici cale le apropie conceptual.
Acestea sunt: originea (internă-externă), natura (politică, economică, socială, militară),
caracter (direct, indirect).

1. Aspecte de ordin general

Insecuritatea reprezintă o combinaţie dintre ameninţări şi vulnerabilităţi între care nu există o


separaţie într-un mod raţional. Vulnerabilităţile sunt date de o serie de factori precum
dimensiunea teritoriului, forma şi natura graniţelor, subdezvoltare economică, poziţia
geostrategică, structura etnică şi religioasă a populaţiei, comunitatea de origine, limbă şi
destin etc.Securitatea naţională se poate asigura fie prin diminuarea vulnerabilităţii, fie prin
prevenirea ori micşorarea ameninţărilor14 .Cu alte cuvinte, politica de securitate naţională se
poate concentra spre interior încercând să se reducă vulnerabilităţile statului însuşi sau spre
exterior, căutând să reducă ameninţarea externă, acţionându-se asupra surselor de ameninţări.
Vulnerabilităţile sunt în strânsă legătură atât cu statele, cât şi cu puterile slabe. Slăbiciunea
statelor depinde de capacitatea de care dispun celelalte state din sistem, în special vecinii
şi marile puteri ale zilei şi provine din faptul că au o mărime mică, sunt prost organizate şi
gestionate. Bogăţia, priceperea, coeziunea socio-politică şi voinţa politică pot compensa într-o
oarecare măsură misiunea lor - exemplu Olanda, Israelul - acestea nu pot compensa pe termen
lung lipsa unor resurse mai largi.Puterile slabe pot prospera, de obicei, prin specializarea
economiilor lor, lucru care poate produce prin definiţie un complex de vulnerabilităţi
provenite din dependenţa comercială.
Statele slabe, fie că sunt sau nu puteri slabe, sunt vulnerabile în funcţie de interesul pe
care-l prezintă pentru alte state mai puternice.
Statele mai puternice, precum SUA, Japonia, Franţa, au mai puţine vulnerabilităţi datorită
structurilor lor politice interne care sunt capabile să respingă amestecul în treburile interne,
14
Kyell Goldmann, Det Internationelle Systemet, Stokholm, Aldres, 1978.

27
dar pot deveni, prin natura organizării sociale, vulnerabile la ameninţări asimetrice - crima
organizată, terorismul etc.Dacă vulnerabilităţile sunt destul de concrete, ameninţările sunt
greu de sesizat şi controlat. Ameninţările reale, după ce sunt greu de măsurat, pot să nu fie
nici percepute. La fel ameninţările care domină percepţia pot să nu aibă multă substanţă reală.
De asemenea, este dificil de a deosebi ameninţările destul de serioase la adresa securităţii
naţionale, de cele care apar ca nişte consecinţe ale acţiunii proprii în mediul competitiv
internaţional care sunt definite ca riscuri. Diferenţa dintre provocările normale şi ameninţările
la adresa securităţii naţionale se manifestă într-un spectru de ameninţări care se întinde de la
obişnuit şi rutinar, până la drastic şi fără precedent. Aprecierea greşită a acestor ameninţări
poate conduce la risipă de resurse şi la distorsiuni grave ale vieţii politice interne. Aprecierea
ameninţărilor asupra securităţii naţionale trebuie făcută în contextul evoluţiei fenomenului
securităţii pe plan internaţional; în caz contrar, statul poate fi perceput ca o sursă de
insecuritate pentru alţi actori internaţionali, iar ameninţările să se agraveze.

2.Tipuri de ameninţări

Politice
Ameninţările politice vizează stabilitatea organizaţională a statului.Scopul propus se
poate realiza prin: presiuni asupra guvernului în favoarea unei anumite politici; restructurarea
guvernului; favorizarea secesionismului şi distrugerea structurii politice a statului; izolarea
politică; suspendarea sau excluderea din structurile de securitate etc.
Ţinta ameninţărilor politice o constituie identitatea naţională a statului, ideologia
organizatoare şi instituţiile care-l exprimă. Ameninţările politice provin din marea diversitate
de idei şi tradiţii care justifică anarhia internaţională. În privinţa ideologiilor organizatoare,
ideile politice liberal- democratice, fasciste, comuniste, islamice s-au contrazis unele pe altele
ca şi cele republicane şi monarhiste care le-au precedat. Contradicţiile dintre aceste ideologii
fiind de fond, statele de o anumită ideologie se pot simţi ameninţate de cele de alte ideologii.
Crearea de antiideologii nu a fost, întotdeauna, benefică deoarece preţul acestora a fost prea
mare: cultivarea valorilor negative ar putea începe să le depăşească pe cele pozitive, pe care ar
trebui să le apere ca în cazul maccarthysmului în SUA sau al stalinismului în Uniunea
Sovietică, care au condus la agravarea relaţiilor dintre state şi crearea unui nou tip de război,
războiul ideologic (Războiul Rece15).Competiţia dintre ideologii este mult mai complexă fiind

15
Războiul Rece (1947-1991) a fost o confruntare deschisă,nonmilitară (deşi a cauzat cursa înarmării) şi limitată,
care s-a dezvoltat după Al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme
politice diametral opuse.

28
greu de definit ce anume trebuie considerat ca o ameninţare politică serioasă ce ar putea
justifica măsuri de contracarare circumscrise securităţii naţionale.
Ameninţările la adresa identităţii naţionale implică încercările de a întări identităţile
etno-culturale separate ale grupurilor din statele vizate. Scopul propus ar putea fi realizat prin:
sporirea dificultăţilor guvernului statului – ţintă de a guverna; încurajarea secesionismului;
pregătirea terenului pentru anexarea de către statul vecin a unor teritorii, federalizarea forţată
ca etapă premergătoare distrugerii statului vizat.
Ameninţările politice pot avea caracter ideologic sau naţional şi pot fi intenţionale şi
structurale.
Din categoria ameninţărilor intenţionale se disting:
−generate de natura regimului politic (dictatorial, fundamentalist);
−nerecunoaşterea diplomatică a statului respectiv;
−intervenţiile politice specifice din partea unui stat în afacerile interne ale altui stat;
−propaganda ostilă;
−sprijinul multilateral acordat unor grupări politice antistatale;
−crearea de grupări interne, ostile statului naţional;
−suspendarea sau excluderea din diferite organisme de securitate;
−influenţarea elaborării unor recomandări şi rezoluţii ale unor organisme internaţionale
defavorabile pentru statul vizat.
Ameninţările structurale derivă din evoluţia sistemului social global în care anumite
entităţi pot deveni anacronice în ansamblul relaţiilor internaţionale sau în relaţiile bilaterale.
Ele apar atunci când principiile de organizare ale două state se contrazic între ele într-un
context în care nu-şi pot ignora existenţa reciprocă. Dacă ameninţarea structurală este
ideologică aşa cum a fost până în 1990 între Europa de Est şi Europa de Vest, există
posibilitatea ca legitimitatea instituţiilor de guvernământ să se erodeze. În situaţia în care
ameninţarea are o bază naţionalistă ca între Pachistan şi India sau cele două Corei, teama este
dezmembrarea teritorială, de un conflict deschis.Ameninţările structurale pot avea la bază
incompatibilităţile între diferite structuri supranaţionale şi statele naţionale de adaptare şi între
statele naţionale însăşi. Integrarea în anumite structuri de securitate comportă riscuri de genul:
−transferul de suveranitate către structura integrată;
−impunerea unui sistem de norme comune, incompatibil cu cel specific naţional;
−crearea de instituţii statale subsidiare celor supranaţionale.
La nivelul relaţiilor dintre state, ameninţările de ordin structural pot viza:
−suveranitatea asupra unor teritorii;

29
−subordonarea unor partide organizate pe criterii etnice de pe teritoriul altor state;
−extrateritorialitate legislativă.
Economice
Ameninţările economice sunt cele mai înşelătoare şi greu de definit în ansamblul
ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Premisa de la care se pleacă în abordarea
securităţii economice este condiţia normală a actorilor într-o economie de piaţă de risc, de
competiţie agresivă şi de nesiguranţă. Piaţa, cu toate instabilităţile şi imperfecţiunile sale, este
cel mai eficient mecanism prin care se pot obţine niveluri acceptabile ale producţiei,
distribuţiei, inovaţiei şi creşterii economice. Actorii, într-o economie de piaţă, trebuie să fie
competitivi, competiţia generând nesiguranţă, falimente, bunăstare, bogăţie pentru societate în
general şi pentru actorii economici în particular. Stadiul în momentul unde spectrul
ameninţărilor economice se transformă în mod legitim într-o problemă de securitate naţională
este greu de stabilit şi constituie o chestiune politică în care statul ar interveni în economie,
ceea ce ar putea afecta rolul şi funcţiile pieţei.Statul este doar unul din actorii economici, iar
competenţele sale în acest domeniu nu sunt clar definite, precum în domeniul politic sau
militar. Intervenţia statului în economie se poate justifica doar în condiţii de criză economică,
trecerea de la un sistem economic la altul şi în situaţii de război. În condiţii normale,
intervenţia statului în economie ar aduce avantaje unor actori pe alte criterii decât cele ale
pieţei, iar efectele ar putea fi pozitive doar pe termen scurt sau dăunătoare pe termen mediu
sau lung.
Economia naţională face parte din baza fizică a statului şi este conectată la ideologia
organizatoare şi la instituţiile componente ale statului. Ea se constituie ambiguă pentru
ameninţări decât alte elemente mai concrete precum teritoriul sau instituţiile guvernamentale.
Într-un sistem de piaţă există un număr şi o varietate uriaşe de ameninţări economice
care nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale.Asupra economiei
naţionale pot avea efecte acţiuni precum: competiţia acerbă în importurile din străinătate;
restricţiile impuse importatorilor proprii; manipulările legate de preţ, valută şi rata dobânzilor;
dificultăţile în obţinerea creditelor; neplata datoriilor, care aparţin economiei de piaţă.
Influenţele acestora pot viza balanţa de plăţi, deficitele comerciale, reducerea venitului
naţional, valoarea monedei de schimb şi, chiar, distrugerea unor ramuri economice.
Incapacitatea de a concura sau de adaptare reprezintă un risc în economia de piaţă.În interiorul
sectorului economic aceste riscuri şi ameninţări sunt acceptate ca normale, dar atunci când
consecinţele ameninţărilor economice ajung dincolo de sectorul strict economic, intrând în
sfera politică sau militară pot apărea chestiuni care privesc securitatea naţională.

30
Determinările sunt cele dintre capacităţile economice, pe de o parte, capacitatea militară,
puterea şi stabilitatea socio-politică, pe de altă parte.
Relaţia de dependenţă a capacităţii militare de cea economică decurge din legile şi
principiile luptei armate şi presupune existenţa unei economii care să susţină efortul de război.
Atunci când materiile prime strategice depind de import, ameninţarea securităţii
aprovizionării poate fi clasificată drept o problemă a securităţii naţionale în care statul se
implică.
Puterea politică este dependentă de baza economică a statului şi influenţează sistemul de
relaţii ale statului cu alte state. Declinul economic se poate datora atât unei cauze interne
precum incompetenţa managerială, cât şi unor cauze externe, precum apariţia unor noi puteri
economice rivale. Toată istoria înregistrată este un catalog interminabil de puteri în creştere şi
descreştere16 .
Prin implicaţiile politice şi militare, expansiunea economică relativă a unei puteri rivale
poate fi percepută ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Paul Kennedy considera:
creşterea cheltuielilor militare pentru a contracara puterea în curs de apariţie a unui rival n-ar
face decât să mărească viteza cu care ar avea loc propriul declin economic17 .
O altă dimensiune a preocupărilor mai recente este dată de ameninţările economice ale
stabilităţii interne în condiţiile în care statele urmăresc strategii economice bazate pe
maximizarea bogăţiei printr-un comerţ extins. Aceste politici, în timp duc la niveluri înalte ale
dependenţei de comerţ, pentru a susţine structurile sociale create special pe baza prosperităţii
generale. Unele ţări se specializează pe vânzarea de materii prime şi sunt dependente de
vânzarea acestora, altele devin centre industriale şi depind atât de aprovizionarea cu materii
prime, cât şi de pieţele de desfacere. Vulnerabilităţile pot apărea din monopolul asupra unor
resurse, situaţie care poate afecta securitatea naţională.
Legătura dintre economie şi stabilitatea economică generează un set de probleme foarte
diverse cu privire la dezvoltare care pot să afecteze securitatea naţională. Pentru statele
dezvoltate, preocuparea este aceea că, deoarece structurile socio-politice au ajuns să depindă
de reţele înalte ale creşterii şi ale specializării funcţionale, stabilitatea politică internă poate fi
subminată de tulburările din sistemul economic în ansamblu.
Pentru statele mai puţin dezvoltate, problemele sunt mult mai complexe şi vizează
intrarea într-un cerc vicios al sărăciei şi subdezvoltării cu repercusiuni asupra nivelului de trai
16
William H.McNeill, The Rise of the West, Chicago, University of Chicago Press, 1982.

17
Paul Kennedy, op.cit.

31
al populaţiei. Ameninţările economice pot fi considerate ca un atac la adresa statului în
condiţiile în care acţiunea externă conştient condusă de alţii duce la pierderi materiale,
presiuni asupra diferitelor instituţii ale statului şi chiar prejudicii substanţiale asupra sănătăţii
şi longevităţii populaţiei. Comportamentul agresiv în afacerile economice este normal, iar
riscurile de pierderi fac parte din preţul care este plătit pentru a obţine din nou accesul la
oportunităţile de câştig.
În domeniul economic, cauzele insucceselor trebuie căutate în politicile economice
interne în ideologiile organizatoare şi în modul de implementare a acestora. Testarea în
modificarea ideologiilor organizatoare sunt probleme esenţialmente interne care sunt la
îndemâna statelor naţionale. De aceea, încercările de a pune anumite chestiuni economice pe
agenda securităţii naţionale trebuie tratate cu suspiciune, ca o problemă de rutină18 .
Militare
Pericolele, ameninţările şi riscurile militare au avut o pondere privilegiată în
ansamblul preocupărilor specialiştilor din domeniul securităţii. Acţiunea militară, prin
mijloacele folosite şi obiectivele propuse supune baza fizică la presiuni, prejudiciere şi
dezmembrare şi poate pune în pericol ecosistemul. Punând în pericol statul, prin acţiuni
militare se loveşte în însăşi esenţa funcţiilor de protecţie de bază ale statului şi ameninţă să
distrugă bazele de interese sociale şi individuale care stau la baza statului. Folosirea forţei
conduce la răsturnarea puterii politice, care are implicaţii deosebite atât pentru statele
agresoare, cât şi pentru cele agresate. Pentru acest motiv, ameninţărilor militare li se acordă
prioritate în ansamblul preocupărilor de securitate naţională. Acţiunea militară poate distruge
acumulările materiale şi spirituale de secole ale statului ţintă care pot fi greu sau imposibil de
refăcut.Ameninţările militare au diferite niveluri de manifestare de la hărţuirea mijloacelor de
transport internaţionale (maşini, aeronave, vase comerciale, comunicaţii etc.) la raiduri de
pedepsire, de la blocadă şi bombardamente la invazia şi ocuparea teritorială a statului ţintă.
Ameninţările militare pot fi şi
indirecte prin ameninţarea alianţilor, blocarea accesului la resursele energetice şi
informaţionale etc.

Ecologice
În ansamblul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, riscurile ecologice pot aduce
prejudicii bazei fizice a statului în măsură să-i ameninţe ideologia şi instituţiile. Calamităţi

18
Klaus Knorr şi Frank N.Trager, Economic Issues and National Security, Lawrence

32
precum cutremurele, inundaţiile, seceta, epidemiile pot produce unui stat pierderi care le pot
egala sau depăşi pe cele ale unui război. Ele au fost văzute ca o parte a luptei oamenilor
împotriva naturii, în timp ce chestiunile de securitate naţională ţin mai mult de lupta
oamenilor între ei.Pe parcursul istoriei societăţii omeneşti, mediul a fost un factor de fundal
relativ constant, decât o problemă de sine. Odată cu exponenţiala creştere a diversităţii şi
vitezei activităţii umane în decursul ultimelor secole şi cu expansiunea rapidă a cunoştinţelor
despre ecosistemul planetar, mediul nu mai este un factor de fundal. Lărgirea spectrului
cunoaşterii ştiinţifice face evenimentele să pară mai puţin întâmplătoare şi le determină mai
uşor cauzele specifice. Cunoaşterea relaţiilor cauză-efect aduce chestiunile ecologice tot mai
mult în sfera umană, respectiv în cea politică.
Pericolele şi riscurile ecologice nu mai pot fi reduse la nivelul local, ele influenţând
mediul aparţinând zonelor, continentelor şi chiar cel global. În anumite condiţii aceste
ameninţări pot deveni cauze ale unor confruntări militare (distribuţia apei, distrugerea florei,
poluarea excesivă).Pericolele şi riscurile din domeniul ecologic pot avea loc în urma unor
acţiuni umane, situaţie în care le putem numi riscuri sau în mod natural, indiferent de voinţa
omului, fiind considerate pericole. Printre acestea pot fi enumerate:
- catastrofele naturale: cutremurele, seceta, inundaţiile, uraganele, incendiile, alunecările
de teren, deşertificarea, încălzirea (răcirea) atmosferei, ciocnirea cu diferiţi meteoriţi,
perturbaţii în sistemul solar etc.;
- riscurile: 1. poluarea mediului; 2 accidentele nucleare, chimice, bacteriologice; 3.
subţierea stratului de ozon; 4. epuizarea surselor de apă şi de hrană; 5. radiaţiile; 6. molimele,
mutaţiile genetice; 8. dezechilibrele ecologice etc.
În funcţie de vulnerabilităţile statelor, unele din aceste pericole şi riscuri le pot afecta mai
mult sau mai puţin. Ansamblul de ameninţări politice, economice şi ecologice nu constituie o
agendă statică a securităţii naţionale. De aici derivă trecerea de la abordarea îngustă militară a
Studiilor Strategice la cea mai largă a Studiilor de Securitate Internaţională. Atâta timp cât
politica internaţională va fi structurată în mod anarhic, ameninţările militare vor păstra un
primat teoretic în gândirea despre securitate. Odată cu paralizia nucleară impusă asupra
folosirii raţionale a forţei în rândul marilor puteri, chestiunile de securitate politică şi socială
au ajuns tot mai mult pe primul plan. Preocupările din sfera domeniului militar s-au transferat
în conştiinţa generală, privind evenimentele din lumea întreagă asupra aspectelor de ordin
economic, social, ecologic.
Pericolele, ameninţările şi riscurile au implicaţii globale şi, de aceea, securitatea
naţională nu poate fi privită decât ca parte a securităţii globale.

33
ROLUL ROMANIEI IN COMBATEREA TERORISMULUI

1. Doctrina naţională privind prevenirea şi combaterea terorismului

În Strategia de Securitate Naţională a României, terorismul este inclus printre principalele


ameninţări la adresa securităţii naţionale, combaterea factorilor de risc generaţi de evoluţia
fenomenului terorist internaţional şi de influenţele acestuia asupra stării de securitate a ţării
noastre fiind un obiectiv esenţial.Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului
(aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în aprilie 2002) este documentul doctrinar
fundamental care valorifică solidar interesele şi necesităţile de securitate internă a societăţii
româneşti, prin consolidarea mecanismelor sale de autoprotecţie faţă de fenomenul terorist.
Activitatea naţională antiteroristă este axată pe concepţia de prevenire şi impune caracterul
prioritar şi imperativ al identificării anticipate, prin culegere de informaţii, a premiselor de
apariţie/manifestare a unei ameninţări de natură teroristă, indiferent de origine, formă de
manifestare şi ţintă.Conjugarea intenţiei şi a capacităţii logistice a unei entităţi teroriste
(persoană sau organizaţie) determină existenţa unei ameninţări, care, pe fondul unor
vulnerabilităţi, factori de risc sau stări de pericol, se poate materializa într-o infracţiune de
securitate naţională.
Domeniul de acţiune şi de competenţă a Serviciului Român de Informaţii, respectiv al
structurii sale antiteroriste, este reprezentat de prevenirea materializării unei ameninţări la
adresa securităţii naţionale, prin disruperea intenţiilor sau capacităţilor unei entităţi teroriste şi
prin eliminarea vulnerabilităţilor, factorilor de risc sau stărilor de pericol.

2. Cadrul legal în materie antiteroristă

Până în anul 1989, pe baza unor norme interne, responsabilităţile în domeniu au revenit
Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA)19.În anul 1990, USLA ia denumirea de
Brigada Antiteroristă şi devine unitate informativ-operativă centrală în structura Serviciului
Român de Informaţii, desfăşurându-şi activitatea ulterioară în conformitate cu prevederile
Constituţiei, ale Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României, Legii 14/1992 privind
organizarea şi funcţionarea S.R.I., ale ordinelor Directorului Serviciului Român de Informaţii,
precum şi a celorlalte acte normative aplicabile în materia securităţii naţionale.
19
La data de 15 decembrie 1977, este constituitǎ Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.), ca unitate
centrală de specialitate, subordonatǎ Ministerului de Interne

34
Legea 51/1991 a abordat, pentru prima dată în sistemul juridic românesc, conceptul de
terorism ca ameninţare la adresa securităţii naţionale, iar Legea 14/1992 a atribuit Serviciului
Român de Informaţii responsabilitatea prevenirii şi combaterii terorismului.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 şi evoluţiile ulterioare ale fenomenului terorist
internaţional au impus o reevaluare activităţii naţionale antiteroriste şi o dezvoltare a cadrului
legal, astfel:

• 2001 - Serviciul Român de Informaţii este desemnat ca autoritate naţională în


domeniul antiterorist;
• 2002 - Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea terorismului;

• 2002 - Protocolul general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de


Prevenire şi Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T20);

• 2004 - Sistemul Naţional de Alertă Teroristă;


• 2004 - Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului;
• 2005 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare
Operativă Antiteroristă;

Operaţionalizarea deplină a S.N.P.C.T. s-a încheiat în anul 2005, prin adoptarea, de către
C.S.A.T21., a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare
Operativă Antiteroristă (C.C.O.A.) - structură din cadrul Direcţiei Generale Prevenirea şi
Combaterea Terorismului, prin care Serviciul Român de Informaţii exercită coordonarea
tehnică a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

• 2006 - Metodologia de organizare şi executare a intervenţiei contrateroriste;


• 2007 – Strategia de comunicare şi desfăşurare a informării pentru prevenirea şi
limitarea unei situaţii de risc terorist/criză teroristă.

Demersurile naţionale în domeniul antiterorism urmăresc constant identificarea unui echilibru


dinamic şi realist al dimensiunilor/raporturilor dintre componentele informativ-operative şi de
intervenţie antiteroristă/contrateroristă (ambele pregnant acţionale), în acord cu evaluările
furnizate de sursele secrete şi implementarea măsurilor celor mai pertinente pentru asigurarea
funcţionării – în timp real – a mecanismului Informaţie <-> Decizie + Coordonare <-

20
http://www.snpct.org
21
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării; http://csat.presidency.ro/

35
>Intervenţie.

3. Rolul Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere a Terorismului (DGPCT)

În procesul de modernizare a Serviciului Român de Informaţii, începând cu 1 iulie 2008, a


intrat în funcţiune Direcţia Generală Prevenirea şi Combaterea Terorismului - unitate
informativ-operativă centrală, care răspunde de planificarea, organizarea şi executarea, într-o
concepţie unitară, a activităţilor de prevenire, descoperire, contracarare şi înlăturare a
factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, ce vizează pregătirea, iniţierea
sau săvârşirea de acte teroriste ori constituie vulnerabilităţi ce pot genera sau favoriza
asemenea acte.DGPCT are rolul de integrator şi coordonator al activităţii naţionale
antiteroriste, asigurând:

• coexistenţa indisolubilă în configuraţia DGPCT a componentei informative, a celei de


protecţie/intervenţie - Brigada Antiteroristă , precum şi a Centrului de Coordonare
Operativă Antiteroristă;
• dirijarea simultană a eforturilor depuse pe cele două paliere interactive, în scopul
eliminării oricăror sincope în articularea unei reacţii ferme de răspuns antiterorist;
• aplicarea, în baza statutului egal al structurilor componente, a unei concepţii integrate
asupra problematicii abordate şi a măsurilor angajate ori necesar a fi derulate,
simultan, de către cele două componente, la nivel central şi teritorial;
• stabilirea de strategii de etapă, pe specificul celor două structuri, menite să
prevină/diminueze/înlăture, în timp util, orice forme de manifestare teroristă pe
teritoriul naţional.

Componenta informativă asigură cadrul specializat de menţinere sub control - prin culegere
de informaţii - a acelor evoluţii purtătoare de riscuri şi ameninţări care ar putea periclita
securitatea naţională a României, în corelaţie cu dinamica formelor de manifestare a
terorismului internaţional.Brigada Antiteroristă asigură şi realizează protecţia şi intervenţia
antiteroristă/contrateroristă în scopul prevenirii, neutralizării şi anihilării acţiunilor teroriste pe
teritoriul României.Pe ambele componente de activitate ale DGPCT, se acţionează consecvent
pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare internă şi internaţională în domeniu.
În situaţii de criză teroristă, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă din cadrul DGPCT
asigură suportul logistic şi operaţional pentru funcţionarea operativă a Centrului Naţional de
Acţiune Antiteroristă (CNAAT), care este integrat funcţional în mecanismul de gestionare a

36
crizelor şi organizat conform legii.În prevenirea şi combaterea terorismului, este necesară
promovarea unui multilateralism eficient, având ca fundament prevederile dreptului
internaţional în domeniu. Ameninţarea terorismului internaţional impune măsuri bazate pe
consensul multilateral al statelor. Acţiunea globală împotriva terorismului impune măsuri care
să dizolve grupurile implicate în activităţi teroriste, prin întărirea sistematică a cooperării
internaţionale. Lupta împotriva terorismului trebuie să fie coordonată şi să asigure în acelaşi
timp respectul pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Dialogul, schimbul de
experienţă şi cooperarea între state reprezintă priorităţi în lupta împotriva terorismului.
Contracararea terorismului trebuie să cuprindă inclusiv factorii sociali şi politici precum şi
creşterea toleranţei şi cunoaşterea opiniilor a tuturor actorilor. Pentru combaterea
ameninţărilor şi riscurilor provocate de fenomenul terorismului internaţional la adresa
securităţii globale, comunitatea internaţională are nevoie de mai multă coordonare, consultare,
precum şi de o strânsă cooperare. Nici un stat nu-şi poate asigura securitatea fără aliaţi.
Antiterorismul este un domeniu unde puterea stă în numărul partenerilor.

România susţine eforturile depuse în cadrul organizaţiilor internaţionale, regionale şi sub-


regionale pentru întărirea solidarităţii internaţionale împotriva terorismului, în conformitate cu
dreptul internaţional, şi cooperează pe plan bilateral pentru prevenirea şi combaterea acestui
fenomen. Pe plan internaţional/ în cadrul organizaţiilor internaţionale:

În cadrul ONU:

o România este parte la cele 13 Convenţii ale ONU privind combaterea


terorismului şi promovează universalizarea acestora.
o România a co-autorat, alături de SUA, Federaţia Rusă, Marea Britanie, Franţa
şi Spania, Rezoluţia 1540 a Consiliului de Securitate al ONU privind
proliferarea armelor de distrugere în masă şi a rachetelor balistice. Este prima
Rezoluţie a Consiliului de Securitate care conectează proliferarea armelor de
distrugere în masă de fenomenul terorismului internaţional, constituind un
răspuns concret la preocupările actuale pe plan internaţional. România deţine,
din iunie 2004, mandatul de preşedinte al Comitetului 1540 al CS-ONU, care
are ca obiectiv monitorizarea implementării de către state a Rezoluţie 1540.
o România, în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al
ONU, a sprijinit în mod activ şi adoptarea/ implementarea altor măsuri vizând

37
combaterea terorismului: Rezoluţia 1566 care condamnă terorismul
internaţional şi Rezoluţia 1373 care constituie Comitetul Anti-Terorism.
o România sprijină adoptarea unor prevederi de substanţă cu privire la
combaterea terorismului în cadrul Summit-ului ONU care va avea loc în
septembrie 2005.

În cadrul UE:

o România are o strânsă cooperare cu instituţiile europene implicate în


combaterea criminalităţii. În 2003, Romania a semnat un acord de cooperare cu
EUROPOL22.

o În prezent, România întreprinde măsuri interne pentru implementarea Planului


UE de acţiune împotriva terorismului. Adoptat în 2004, acesta are ca principale
obiective: prevenirea şi combaterea finanţării terorismului, consolidarea
cooperării în domeniul aplicării legii şi asigurarea securităţii şi transporturilor.
o România participă, în calitate de observator activ, la Grupul de lucru al
Consiliului UE privind terorismul.

În cadrul NATO:
România sprijină activ masurile împotriva terorismului luate de NATO la summit-ul de la
Praga şi incluse în Planul Parteneriatului pentru lupta împotriva terorismului. Parlamentul
României a aprobat, la 21 decembrie 2001, participarea la ISAF, creată în baza prevederilor
Rezoluţiei 1386 a Consiliului de Securitate al ONU. Alături de celelalte state participante la
această misiune, România contribuia, începând cu 3 februarie 2002 cu un pluton de poliţie
militară, un avion de transport C-130, cu două echipaje şi personal de întreţinere (20 de
militari), trei ofiţeri de legătură şi nouă ofiţeri de stat major. Printre sarcinile militarilor se
numără: misiuni de patrulare, control trafic, protecţie demnitari, control antitero şi transporturi
speciale.
La data de 30 aprilie 2002, Parlamentul nostru a aprobat participarea unui contingent
românesc la operaţia de combatere a terorismului „Enduring Freedom“ tot din Afganistan.
Dislocarea forţei în teatrul de operaţii – 405 militari şi 6 ofiţeri de stat major – a avut loc în
prima jumătate a lunii iulie.Militarii români participă alături de trupele americane, la misiuni
ce vizează eliminarea ultimelor puncte de rezistenţă ale organizaţiei teroriste Al-Qaida.
22
Europol este o organizaţie de combatere a criminalităţii la nivel european, având sediul la Haga (Olanda).
Această organizaţie, trebuie să preia sarcinile poliţiei naţionale din fiecare stat al Europei, în caz că activitatea
criminală, depăşeşte limita graniţelor naţionale.;http://www.europol.europa.eu

38
România a avut şi iniţiative regionale, pentru că, în noul concept geopolitic, viitorul apropiat
conţine ameninţările fundamentalismului islamic, pe un front care porneşte din Algeria,
include Orientul Mijlociu, cu Israelul si vecinii sai, si se termina in Afganistan, trecand prin
bazinul caucazian23– astfel a promovat o serie de iniţiative privind cooperarea ţărilor din sud-
estul Europei în lupta împotriva terorismului. Un exemplu este activitatea României din
SEEGROUP (care funcţionează din iniţiativa NATO pentru sud-estul Europei) a cărui
preşedinţie au deţinut-o în 2002, de iniţiere a elaborării unui compendiu cuprinzând măsurile
de combatere a terorismului întreprinse de ţările acestei zone, ca şi faptul că a pus în aplicare,
în acelaşi an, o strategie naţională de prevenire şi combatere a terorismului şi s-a racordat prin
structuri specifice la campania antiteroristă internaţională.
Aportul României în combaterea terorismului va fi mai consistent pe viitor, din postura de stat
membru NATO, noua calitate permiţându-i să ia parte la elaborarea şi adaptarea deciziilor
comune în domeniu, să-şi consolideze capacitatea de a proiecta stabilitate înăuntru şi în afara
spaţiului euroatlantic. Aria posibilelor misiuni împotriva terorismului ar putea să cuprindă:
-participarea la descoperirea şi anihilarea reţelelor teroriste, îndeosebi pe axa Caucaz,
Marea Neagră, Europa Centrală şi în teatrele de operaţii în care avem forţe;
-participarea, în cadrul NATO, UE OSCE şi/sau sub mandat ONU, la
stabilizarea situaţiei şi prevenirea constituirii unor reţele sau grupuri
teroriste în zone conflictuale (Transnistria, Balcani);
-combaterea terorismului din aceste zone, prin acţiuni directe sau în cooperare cu statele
NATO, cu ţările care fac parte din SEEBRIG şi ţările
din BACKSEAFOR;
– intensificarea acţiunilor de prevenire şi combatere a terorismului intern24(la 25 noiembrie
2004 Parlamentul României a adoptat Legea 535 privind prevenirea şi combaterea erorismului
prin care se înfiinţează Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, prin intermediul căruia
se asigură coordonarea tehnică a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a erorismului
– SNPCT).
La Summit-ul NATO de la Praga, din perioada 21-22 noiembrie 2002, şefii de state şi
guverne din ţările membre au adoptat decizia pentru un nou „val“ de extindere, invitând la
negocierile de aderare: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia şi Slovacia. Această
decizie de a începe negocierile de aderare la NATO, pentru aceste ţări, este un eveniment de

23
Broşură – „Casa NATO“, Bucureşti, 2003
24
Mureşan, M., Văduva, G., Războiul viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Ed. Univ.Naţionale de Apărare,
2004, pp.481-482.

39
importanţă majoră. Practic, acestea au intrat într-o nouă etapă istorică.La 29 martie 2004,
România a încheiat o etapă, drumul spre NATO şi a păşit pe un drum nou, drumul în cadrul
NATO, ca stat aliat.Summit-ul de la Praga va rămâne cu siguranţă în istoria Alianţei Nord-
Atlantice ca un moment cu o semnificaţie deosebită. Praga a însemnat transformarea Alianţei,
au fost analizate toate aspectele adaptării Alianţei la schimbările mediului de securitate
globală.Noul mediu de securitate implică, pe de-o parte, misiuni noi pentru Alianţă, iar pe de
altă parte, redefinirea capacităţilor pe care statele membre le pot oferi pentru realizarea noilor
misiuni.
Participarea pentru prima dată la un Summit NATO (Istambul) ca membru cu drepturi
depline a demonstrat că ţara noastră este, de acum, parte a procesului transatlantic de luare a
deciziilor în domeniul securităţii.Avem oportunitatea deosebită de a ne promova interesele
naţionale în cadrul unui sistem de apărare colectivă, bazat pe valori democratice, beneficiind
de cele mai solide garanţii de securitate din istoria României.Câteva dintre obiectivele
României, ca stat membru al NATO, răspund intereselor naţionale ale ţării şi se pot defini
astfel25:
1. Consolidarea parteneriatului NATO cu statele din Balcani,
Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, în sprijinul stabilităţii şi dezvoltării lor democratice
– România consideră că frontiera comunităţii euroatlantice, bazate pe democraţie, libertate
şi securitate nu trebuie să se oprească la frontiera estică a României;
– Parte a Europei şi punte către Asia Centrală şi Afganistan, regiunea Mării Negre este
importantă pentru stabilitatea euroatlantică, aspect reflectat distinct în cadrul comunicatului
final de la Istambul. România va contribui la dezvoltarea modalităţilor prin care NATO poate
susţine eforturile statelor Mării Negre de consolidare a securităţii regionale, precum şi
evoluţiile democratice şi aspiraţiile europene ale statelor sud-caucaziene;
– România sprijină integrarea Albaniei, Croaţiei şi Macedoniei în NATO şi este gata să
împărtăşească propria experienţă pentru susţinerea reformelor interne şi a pregătirilor acestor
state pentru aderarea la NATO;
– Integrarea Serbiei, Muntenegrului şi Bosniei-Herţegovina în Parteneriatul pentru Pace
cât mai curând posibil va reprezenta un important pas înainte spre o nouă paradigmă a
Balcanilor de Vest: stabilizare prin reconciliere, consolidare democratică şi integrare în
comunitatea euroatlantică;
– În estul Alianţei, România a fost şi va continua să fie un avocat ferm şi activ al
consolidării parteneriatului cu Republica Moldova, în sprijinul evoluţiei democratice şi
25
www.mae.ro

40
vocaţiei sale europene;
– România este alături de Ucraina în susţinerea evoluţiilor emocratice şi progreselor
interne necesare pentru adâncirea în continuare a cooperării cu NATO şi pentru împlinirea
aspiraţiilor sale euroatlantice;
– Parteneriatul NATO-Rusia contribuie la consolidarea securităţii euroatlantice. România
doreşte să aducă o contribuţie substanţială la promovarea şi diversificarea acestei relaţii.
2. Succesul procesului de transformare al NATO şi a misiunilor Alianţei
– Vom continua să contribuim la procesul de transformare a NATO, menit să ofere Alianţei
capacităţi flexibile, capabile să se desfăşoare rapid şi să răspundă noilor tipuri de ameninţări
(terorism, proliferarea armelor de distrugere în masă). Am contribuit deja la generarea forţelor
pentru NRF şi vom asigura un sprijin consistent pentru crearea batalionului CBRN (chimic,
biologic, radioactiv şi nuclear);
– România participă la toate misiunile Alianţei, inclusiv la cele din afara spaţiului
euroatlantic;
– În Afganistan s-a demonstrat noul tip de operaţiuni pe care NATO trebuie să le
gestioneze, adesea departe de casă, extrem de solicitante şi foarte diferite de operaţiunile
pentru care Alianţa fusese pregătită în trecut. Prin preluarea echipelor de reconstrucţie
provincială din afara Kabulului, prin angajamentul de a sprijini procesul electoral, Alianţa a
demonstrat că este pregătită să-şi sporească rolul de proiectare a securităţii şi stabilităţii şi în
afara teritoriului său, printr-un efort coordonat cu alte organizaţii internaţionale cu relevanţă
(ONU);
– Prezenţa românească cu peste 540 de militari în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă
şi Stabilizare din Afganistan, în operaţiunea „Enduring Freedom“26 şi în procesul de instruire a
Armatei Naţionale Afgane.
3. Un aliat activ şi valoros în combaterea terorismului
– România s-a implicat activ în acţiunile Alianţei în domeniul combaterii terorismului încă
din perioada de preaderare, având convingerea importanţei cooperării şi eforturilor comune
ale aliaţilor şi partenerilor de luptă împotriva acestui flagel;
– Am sprijinit îmbunătăţirea pachetului de măsuri, adoptat la 2 aprilie 2004, în vederea
sporirii contribuţiei Alianţei la efortul comunităţii internaţionale de combatere a ameninţărilor
teroriste prin promovarea unei abordări cuprinzătoare şi adaptate fiecărei situaţii în parte;
– Pachetul de măsuri împotriva terorismului, adoptat în cadrul Summit-ului de la Istambul,
prevede dezvoltarea unor capacităţi destinate apărării civililor şi militarilor împotriva
26
http://www.summitbucharest.ro

41
atacurilor teroriste. Acestea includ:
– apărarea împotriva armelor de distrugere în masă;
– protecţia aparatelor de zbor împotriva rachetelor;
– protecţia elicopterelor împotriva ameninţărilor terestre;
– protecţia porturilor şi a flotelor civile şi militare;
– detectarea minelor.
– Aceste măsuri noi adoptate au rezultat din analiza experienţei desfăşurate de Alianţă prin
intermediul operaţiunilor sale, inclusiv de patrulare în Marea Mediterană, operaţiuni
împotriva grupurilor teroriste afiliate reţelei Al-Qaida în Balcani, precum şi din cooperarea cu
partenerii.Calitatea de membru al Alianţei consolidează capacităţile României de protejare a
securităţii sale, într-un mediu în care securitatea naţională înseamnă mai mult decât putere
militară sau apărare, înseamnă şi cooperare, valori comune, capacităţi noi, implicare activă a
tuturor palierelor societăţii (structuri guvernamentale, societatea civilă).
Prin integrarea în NATO a ţărilor din ultimul val au fost câştigate noi teritorii pentru
implementarea democraţiei şi civilizaţiei. Ele sunt un fel de zonă intermediară, nu încă
suficient integrate euroatlantic, dar capabile să înţeleagă procesele prin care recent au trecut şi
să „filtreze“ tot ceea ce vine dinspre „Asia Lărgită“. Încercarea unei infuzii de securitate şi
claritate sporită nu este deloc condamnabilă, precum şi împărtăşirea experienţei occidentale şi
a lecţiilor învăţate de pe urma tranziţiei şi a reformelor politice şi economice.Dimpotrivă,
ţările deja considerate dezvoltate au datoria morală să ajute şi să asiste ţările din Est, aşa cum
au primit şi ele sprijin la rândul lor.
Proiectarea stabilităţii şi încurajarea democraţiei şi economiei de piaţă în ţările din Caucaz şi
din nordul Mării Negre este o misiune responsabilă şi pe de-a întregul lăudabilă. Totuşi,
transformarea Estului în simbolul relelor şi transformarea ţărilor de la frontierele zonei
,,negre“ în cordoane de securitate induce prea pregnant ideea „cetăţii asediate de barbarii din
est“. NATO rămâne pilonul politicii de securitate şi apărare a României. MAE îşi va îndeplini
rolul specific pentru a asigura participarea activă a României la procesul de transformare a
Alianţei, inclusiv la elaborarea noului Concept Strategic al NATO. Susţinem procesele de
eficientizare şi adaptare a NATO la cerinţele generate de evoluţiile din ce în ce mai complexe
ale mediului internaţional de securitate, tocmai pentru că succesul NATO înseamnă şi
succesul României. România va participa în continuare la misiunile internaţionale ale
Alianţei, angajamentele din Afganistan rămânând cruciale pentru evoluţia NATO şi
securitatea internaţională. Transformarea NATO şi realizarea de progrese în asigurarea unui
cadru eficient de cooperare între NATO şi UE pentru realizarea unei arhitecturi stabile de

42
securitate europeană sunt două obiective conexe pentru România, ceea ce va ghida şi în 2009
demersurile noastre în cadrul NATO şi UE.România încurajează, de asemenea, menţinerea
unei politici NATO a „uşilor deschise” în relaţia cu Georgia şi Ucraina, alături de dezvoltarea
relaţiilor NATO cu statele din regiune, potrivit aspiraţiilor fiecăruia dintre acestea. Reluarea
dialogului NATO – Federaţia Rusă la 5 martie 2009 va deschide noi perspective de dialog cu
efecte pozitive pentru realizarea de proiecte comune pe baza principiilor şi valorilor
asumate. În conformitate cu acordul încheiat cu autorităţile irakiene, România îşi va menţine
prezenţa în Irak, depunând toate eforturile pentru consolidarea unui climat intern stabil, care
să asigure acestui stat tranziţia către democratizare. Concomitent, România va creşte atenţia
acordată consolidării unei prezenţe civile care să contribuie la reconstrucţia post-conflict a
statului irakian..Participarea României în Afganistan reprezintă unul din cele mai importante
angajamente asumate de ţara noastră în privinţa combaterii terorismului şi promovării
principiilor comunităţii democratice la nivel internaţional. Prin urmare, România îşi va
concentra eforturile în direcţia susţinerii procesului de consolidare statală a Afganistanului.

Situaţia din Orientul Mijlociu, implicaţiile asupra securităţii internaţionale şi progresele în


procesul de pace rămân de interes major pentru comunitatea internaţională. România susţine
eforturile UE în această regiune şi va analiza posibilităţile de asistenţă şi de implicare în
eventuale misiuni UE, în corelare cu evoluţiile din regiune. În acelaşi timp, va continua să
acorde atenţie posibilităţilor de acţiune pe plan bilateral, în funcţie de solicitările partenerilor
din regiune şi în consonanţă cu direcţiile trasate de comunitatea internaţională prin
intermediul Cvartetului.

Va rămâne constantă angajarea politicii externe în cooperarea în domeniul neproliferării.


Noile provocări la adresa securităţii internaţionale, în special terorismul, impun acordarea
unei atenţii speciale acestei problematici. România susţine demersurile comunităţii
internaţionale vizând clarificarea detaliilor legate de dosarul nuclear iranian, în conformitate
cu dreptul internaţional şi cu regimul instituit prin Tratatul de non-proliferare.

România va continua, de asemenea, să-şi îndeplinească angajamentele luate în privinţa


eforturilor internaţionale de combatere a terorismului.

În cadrul Consiliului Europei: România a adoptat în totalitate concluziile Consiliului


Europei privind combaterea terorismului precum şi înfinţarea poziţiei de Coordonator
Anti-terorism; în luna mai a acestui an, Preşedintele României a semnat Convenţia asupra

43
prevenirii terorismului, Convenţia împotriva traficului cu fiinţe umane şi Convenţia
revizuită privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii
şi finanţarea terorismului.

În cadrul OSCE: România sprijină în mod activ Planul de acţiune pentru combaterea
terorismului, precum şi Carta pentru prevenirea şi combaterea terorismului, adoptate în
cadrul Organizaţiei.

Pe plan regional

• România, în calitate de coordonator al Task-force-ului pentru combaterea criminalităţii


din cadrul Organizaţiei pentru cooperare economică la Marea Neagă (OCEMN), a
condus negocierile pentru definitivarea Protocolului privind lupta împotriva
terorismului.
• România este un contributor principal al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europene
(SECI), care desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a terorismului.

• România a lansat în 2004, cu sprijin american, Iniţativa privind securitatea la Marea


Neagră (Black Sea Border Security Initiative - BSBSI27), o activitate concretă cu
caracter operaţional, având ca obiectiv creşterea securităţii la Marea Neagră prin
promovarea cooperării şi încrederii între statele riverane, precum şi dezvoltarea unor
mecanisme concrete care să permită contracarea proliferării armelor de distrugere în
masă. În prezent, participă la BSBSI: România, Republica Moldova, Ucraina, Georgia
şi Bulgaria.

Pe plan bilateral

• În relaţiile cu partenerii strategici: România are o cooperare foarte strânsă cu SUA în


domeniul combaterii terorismului, inclusiv prin iniţierea unor activităţi concrete de în
domeniul securităţii la Marea Neagră. Ţara noastră a aderat din 2004 la principiile de
interdicţie ale “Proliferation Security Initiative" – iniţiativă americană destinată
combaterii proliferării armelor de distrugere în masă prin blocarea transferurilor ilicite
pe toate căile de transport.
• România are încheiate, în plan bilateral, peste 50 de acorduri de cooperare în domeniul
combaterii criminalităţii organizate, a traficului ilegal de droguri, a terorismului,
27
www.bsbsi.com

44
precum şi altor infracţiuni grave, cu o serie de state europene şi de pe continentul
american.

Pe plan intern

• A fost adoptată, la 25 noiembrie 2004, Legea privind prevenirea şi combaterea


terorismului, care prevede că reprimarea acestui fenomen are loc în conformitate cu
prevederile instrumentelor naţionale la care România este parte.
• Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului are ca obiective:
identificarea şi monitorizarea permanenta a ameninţărilor teroriste, protejarea
teritoriului naţional şi cetăţenilor români, prevenirea funcţionării celulelor teroriste pe
teritoriul României, participarea la eforturile internaţionale în domeniu.

BIBILIOGRAFIE SELECTIVA

„Globalizare şi probleme globale”,Bucureşti, 2001, pag.34.- I.M.Anghel

„Starea lumii 1999”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000, pag.25- Lester Brown

45
„Disarmament forum. Making Space for Security?”, Printed at United Nations, Geneva,
UNIDIR/DF/2003/1-Editor in Chief Kerstin Viguard, pag.15

„Nonmilitary Aspects of Security. A Systems Approach”, Printed in Great Britain at the


University Press, Cambridge-Editor Dietrich Fischer, UNUDIR 1993, p.105

“International and global security”, Box 12.1 Notions of “security”, pag.255- J.Baylis

“Comunion Secutity: a Blue Prin for Survival”, Palme Commission Report, 1982

„A New Concept of Cooperative Security”, Brookings, 1992, p.119- A.Carter, W.Perry

Art.20, Constituţia României

“Det Internationelle Systemet”, Stokholm, Aldres, 1978- Kyell Goldmann

“The Rise of the West”, Chicago, University of Chicago Press, 1982- William H.McNeill

“Economic Issues and National Security”, Lawrence- Klaus Knorr, Frank N.Trager

„Casa NATO“, Bucureşti, 2003- Broşură

., Războiul viitorului, viitorul războiului” Bucureşti, Ed. Univ.Naţionale de Apărare, 2004,


pp.481-482.-Mureşan, M., Văduva G

www.wikipedia.org
www.anm.ro/html/istoric.html
www.apid.snspa.ro
www.mapn.ro/strategiasecuritate/strategsecuritmediul
www.snpct.org
www.terorism.ro
http://csat.presidency.ro
www.europol.europa.eu
www.mae.ro

46
www.summitbucharest.ro
www.bsbsi.com

47