Familia ca grup social

Sociologia reprezintă studiul sistematic al societăţii, al grupurilor sociale şi

al comportamentului uman. Într-o exprimare apropiată, sociologia studiază
realitatea socială în întregul ei, dar se preocupă şi de anumite părţi, fenomene şi
procese ale acestei realităţi, în multiplele şi variatele lor relaţii cu întregul.
Sociologia, în general, este o ştiinţă relativ tânără, ale cărei începuturi se
regăsesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi sunt strâns legate de
prefacerile de ordin economic, politic şi social.
Sociologia este ştiinţa formelor de asociere umană, de la cele mai simple
(cum este familia) la cele care îmbracă forme complexe (statul, naţiunea).
Societatea este un sistem, care înglobează comunităţi sociale, instituţii şi grupuri
sociale.
Grupul social este un termen care acoperă o realitate diversă. S-a menţionat
în literatura de specialitate că grupul este genul proxim pentru desemnarea unor
formaţii de diferite mărimi: familie, grupă de studenţi, clasă de elevi, grup
religios, comunitate etnică etc. Nota comună a tuturor grupurilor este
interacţiunea şi comunicarea dintre membrii lor.
De altfel, grupurile nu există în afara relaţionării între indivizi. Din acest
punct de vedere, facem diferenţa între grupurile sociale, care cunosc o minimă
organizare şi simplele agregări umane, care pot uneori să interacţioneze fără
regularitate (de pildă, grupul de oameni care se pregăteşte să traverseze strada
are un scop comun, dar odată acţiunea îndeplinită, fiecare merge în altă parte).
În interiorul grupurilor sociale, indivizii deţin anumite statusuri şi joacă
anumite roluri.
Statusul reprezintă poziţia sau rangul unui individ în cadrul grupului sau ale
unui grup în raport cu alte grupuri. Student, profesor, decan, poliţist, medic, tată
etc., sunt exemple de statusuri din structura unei societăţ. În decursul vieţii, un
individ deţine mai multe statusuri (unele sunt prescrise – în funcţie de sex, de
vârstă, altele sunt dobândite, ca urmare a unei competiţii sau a unei alegeri –
profesor universitar, scriitor etc.).
Rolul se referă la comportamentul pe care comunitatea îl aşteaptă de la
individul care are un anumit status. Dacă statusul este un ansamblu de privilegii
şi îndatoriri, rolul este exercitarea acestor privilegii şi îndatoriri.
Grupurile sociale au o tipologie diversificată. Ne vom opri la acele
diviziuni care credem că sunt relevante pentru buna înţelegere a fenomenului
sociologic şi juridic.
Grupurile de apartenenţă şi grupurile de referinţă. Apartenenţa la grup se
dobândeşte prin naştere (familie); alegere (grupuri profesionale, politice);
repartiţie efectuată de persoane care au putere de decizie (grupuri formale).
Această primă categorie se caracterizează prin participarea membrilor grupului
la realizarea sarcinilor grupului, aspiraţiile şi idealurile comune. Apare astfel, ca
o necesitate a grupului faţă de membrii săi, cerinţa de conformare la normele şi
principiile de grup, iar în caz contrar, grupul sancţionează indivizii care nu
respectă această exigenţă.
Grupul de referinţă este un grup social a cărui perspectivă este adoptată de
un individ dat ca un cadru de referinţă pentru comportamentele şi atitudinile
personale. Grupul este, în acest caz, un standard spre care tinde individul. Spre
exemplu, o persoană dintr-o universitate adoptă vestimentaţia celorlalţi studenţi,
modul acestora de a-şi petrece timpul liber, comportamentul şi atitudinile
acestora. Se înţelege că grupul de referinţă are o puternică influenţă asupra
formării individului, care îi va adopta, într-o mai mică sau mai mare măsură,
valorile şi standardele de conduită.
Dintre grupurile sociale, o atenţie specială merită familia, căreia legiuitorul
român i-a rezervat dispoziţii distincte în cadrul Codului familiei şi în legi
speciale.
 Sociologic vorbind, familia este grupul social fundamental, care asigură
menţinerea continuităţii biologice a societăţii prin procreere, îngrijirea şi
educarea copiilor, precum şi menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea
către descendenţi a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită.
Din punct de vedere juridic, familia cunoaşte două accepţiuni. În sens larg,
ea îi include pe soţi şi pe descendenţii lor minori. Lato sensu, este formată din
soţi, copiii minori şi alte categorii de persoane cu care se află în relaţii de
rudenie. Legea nu defineşte familia, dar cele mai multe prevederi legale vizează
sensul restrâns al acesteia.
Rolul familiei este delimitat de caracterele şi funcţiile acesteia, de
determinarea drepturilor şi obligaţiilor soţilor, de stabilirea regimului juridic al
bunurilor soţilor.
Funcţiile familiei sunt: funcţia demografică, funcţia educativă şi funcţia
economică.
Funcţia demografică decurge din faptul că familia este o entitate biologică
şi social-juridică alcătuită din două persoane de sex diferit – soţii, uniţi prin
căsătorie. Societatea ar fi de neconceput în absenţa funcţiei de perpetuare a
speciei.
Funcţia educativă presupune formarea caracterului şi personalităţii
copilului, cunoscut fiind faptul că părinţii asigură caracteristicile ereditare şi
mediul educativ. Dezvoltarea armonioasă are la bază atitudinea părinţilor,
disciplina, formarea conştiinţei morale, iar Codul familiei este explicit în acest
sens. Dreptul are şi rolul de a preveni acele comportamente ale părinţilor care
contravin intereselor copilului, evoluţiei sale psihice, fizice şi intelectuale. Statul
edictează norme juridice prin care impune organelor specializate ale statului să
vegheze la desfăşurarea corespunzătoare a procesului educativ în familie.
Importanţa funcţiei economice variază de la o epocă istorică la alta.
Actualmente, funcţia economică se concretizează în interesele patrimoniale
comune determinate de regimul juridic al comunităţii de bunuri a soţilor, în
obligaţia legală de întreţinere între soţi, solidaritatea soţilor în sprijinirea
materială acordată membrilor de familie aflaţi în incapacitate de a munci.
Condiţiile de fond ale căsătoriei se referă la:
a. Diferenţa de sex între viitorii soţi;
b. Vârsta legală minimă pentru căsătorie (18 ani bărbatul, 16 ani femeia –
cu dispensă, în condiţiile legii, chiar 15 ani);
c. Consimţământul la căsătorie – actual, neviciat, simultan exprimat de
ambii soţi;
d. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate.
În categoria impedimentelor la căsătorie, Codul familiei include:
a. Rudenia de sânge, în gradul oprit de lege;
b. Rudenia rezultată din adopţie;
c. Starea de tutelă (pe timpul tutelei este interzis a se căsători tutorele şi
persoana minoră aflată sub tutela sa);
d. Statutul de persoană căsătorită a unuia dintre viitorii soţi;
e. Starea de alienaţie sau debilitate mintală ori de lipsă temporară a
discenământului.
Condiţiile de formă sunt prevăzute în scopul încheierii unor căsătorii deplin
valabile, evitarea căsătoriilor nesănătoase şi pentru asigurarea mijloacelor de
dovadă a căsătoriei. Celebrarea căsătoriei are loc în faţa ofiţerului de stare civilă
investit cu această competenţă.
Efectele căsătoriei sunt diferite, după cum sunt în discuţie raporturile
patrimoniale sau relaţiile personale dintre soţi. Comunitatea de bunuri
caracterizează regimul matrimonial, iar în cadrul raporturilor de ordin personal
sunt reglementate obligaţia de fidelitate, de sprijin moral, material, obligaţii
privind numele şi domiciliul soţilor.
Desfacerea căsătoriei urmează întotdeauna calea judecătorească şi se
concretizează în divorţ.
 Încetarea căsătoriei are loc prin moartea unuia dintre soţi sau declararea
judecătorească a morţii unuia dintre soţi. Dacă se constată, ulterior declarării
judecătoreşti a morţii, că soţul declarat mort este în viaţă, iar între timp celălalt
soţ a încheiat o nouă căsătorie, prima căsătorie încetează pe data încheierii noii
căsătorii.
Filiaţia rezultă din rudenia firească sau din adopţie. Potrivit Codului
familiei, rudenia firească se întemeiază pe faptul naşterii şi implică legătura de
sânge dintre două sau mai multe persoane care au un ascendent comun. Adopţia
are la bază actul juridic al adopţiei şi, în consecinţă, trebuie să respecte toate
condiţiile de fond şi de formă pe care legea le prevede.
 Bibliografie

1. M.Agabrian, Sociologie generală, Institutul European, Bucureşti, 2003.

2. I.Mihăilescu, Sociologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 2003.

3. M.Voinea, Sociologie generală şi juridică, Editura Sylvi, Bucureşti,

2000.

4. Al.Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache, Dreptul familiei, Editura All

Beck, Bucureşti, 2005.

5. A.Mihu, Sociologia dreptului, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001.