Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
VASILE CIOCODEICĂ
DOCTRINE SOCIOLOGICE
Petroşani, 2013
2
CUPRINS
Pag.
IX Max Weber
9.1. Concepţia sociologică
9.2. Definirea obiectului sociologiei, formele acţiunii
sociale şi ale dominaţiei
9.3. Tipologii fundamentale ale activităţii sociale
9.4. Idei weberiene legate de reciprocitate şi relaţii
sociale. Birocraţia
9.5. Etica protestantă şi spiritul capitalismului
Test grila 9
X Sociologia cunoaşterii
10.1. Obiectul
10.2. Sociologia cunoaşterii la Max Scheler
10.3. Sociologia cunoaşterii la Karl Manheim
Test grilă 10
XI Scoala sociologică de la Chicago
11.1. Profilul şcolii
11.2. Charles Horton Cooley
11.3. William Isaac Thomas
11.4. Tipologii sociale
11.5. George Herbert Mead
Test grila 11
XII Teorii sociologice integraliaste
12.1. George Gurwitch. Obiectul sociologiei
12.2. Dialectica empirico-realistă sau hiperempirism
12.3. Raportul dintre dialectica empirico-realistă şi
dialectica lui Marx
12.4. Plurarismul sociologic
12.5. Tipologia colectivităţilor umane
Test grila 12
XIII Teoria sociologică integralistă dezvoltată de
Pitirim Sorokin
13.1. Realitatea psihosocială
13.2. Raportul filozofiei intuţioniste cu sociologia
Test grilă 13
3
PARTEA a II-a
Cursul IX
9.1.Concepţia sociologică
desfăşoară câteva tipuri de activităţi clare, care condiţionează şi formarea unor tipuri
de comportament şi anume:
-activitatea afectivă, comportamentul voliţional este activitatea legată de
relaţiile existente între indivizi, mai exact este situaţia când agentul consideră că i se
cere un comportament bine determinat din partea altora;
-acţiunea raţională pe bază de valori este activitatea de raportare la
diversele valori existente în societate;
-activitatea tradiţională este activitatea orientată de norme şi valori
tradiţionale.
In cadrul relaţiilor sociale, sociologia percepe de fapt dominarea, o
dominare fondată pe o mulţime de interese (cum ar fi monopolul economic) sau pe
autoritate (puterea de a comanda). De aceea Weber adaugă la fiecare tip de activitate
(tradiţională, afectivă, raţională) un tip particular de dominare.
Weber defineşte dominarea ca o ,,ocazie de a găsi o persoană gata să se
supună unui ordin cu conţinut determinat’’. Dar orice dominare este în mod necesar
însoţită de o formă de legitimitate a cărui funcţie este de a normaliza ceea ce există.
Sociologul propune trei forme de dominare şi legitimitate tipice:
-Dominarea tradiţională îşi întemeiază legitimitatea pe caracterul sacru al
tradiţiei. De exemplu, puterea patriarhală în cadrul grupurilor familiale, puterea
seniorilor în societatea feudală sunt forme tipice de dominare tradiţională;
-Dominarea carismatică este generată de o personalitate cu o aură
excepţională. Puterea liderului carismatic se bazează pe forţa sa de convingere, pe
propagandă, pe capacitatea sa de a aduna şi mobiliza masele. Supunerea faţă de
asemenea lideri ţine de factori emoţionali pe care aceştia reuşesc să-i stimuleze, să-i
menţină şi să-i controleze. De-a lungul istoriei s-au perindat numeroşi lideri
carismatici, fie ei profeţi, întemeietori de imperii, mentori spirituali sau dictatori.
-dominarea legală se sprijină pe puterea dreptului abstract, care ţine de
funcţie şi nu de persoană. Puterea în organizaţiile moderne se justifică astfel prin
competenţă, prin raţionalitatea operaţiunilor şi nu prin virtuţi magice sau printr-un
drept ancestral. Dominarea legală se concretizează cel mai bine prin cod civil,
regulament interior.
TEST GRILA 9
CURS X
SOCIOLOGIA CUNOASTERII
10.1.Obiectul
Din punct de vedere al concepţiei sale filozofice, el s-a aflat sub influenţa
directă a fenomenologiei lui Ed. Husserl, căreia i-a dat o interpretare originală.
Scheler a dezvoltat fenomenologia predecesorului său într-o ontologie
spiritualistă a valorilor şi, în genere, într-un idealism obiectiv religios, situând la baza
teoriei sale asupra existenţei, existenţa divinităţii.
După Scheler ontologia nu poate fi rezultatul analizelor gnoseologice; ea
este teoria existenţei ,,spiritului şi a lumii’’ şi premerge oricărei teorii a cunoaşterii.
In cadrul ontologiei lumea ia forma ,,sferelor principale ale existenţei şi
obiectivităţii’’, sfere care nu se deduc din subiectivitate ci există independent de
conştiinţa individuală.
Scheler distinge:
-sfera absolutului, realului şi valoricului-sfera ,,divinului’’;
-sfera ,,socialului’’, a istoriei;
-sfera lumii exterioare şi interioare (a specificului corpului omenesc şi a
lumii ce-l înconjoară);
-sfera a ceea ce este viu;
-sfera a ceea ce este mort.
Sfera ,,divinului’’ este superioară şi fundamentală. Concepţia sa despre om
poartă amprenta subordonării sferelor existenţei faţă de cea a divinului. Omul este om
pentru că posedă spirit. Lumea spiritului (de fapt, lumea socială) constituie factorul
determinant al activităţii umane. Intrucât individul valorează numai ca element al
colectivităţii, este necesar să analizăm amprenta pe care colectivitatea o pune asupra
tuturor actelor sale, inclusiv asupra actului de a reflecta realitatea. Astfel Max Scheler
ajunge la formularea tezei privitoare la necesitatea apariţiei unei noi discipline,
sociologia cunoaşterii, care să se ocupe cu analiza condiţionării sociale a conştiinţei, a
subiectului.
Dar cadrul social al subiectului la Scheler este înţeles în mod idealist
obiectiv, metafizic, esenţa omului şi a realităţii sociale fiind lipsite de caracter istoric,
fiind un simplu simbol, o schemă abstractă.
Ideile şi cunoştinţele, opiniile oamenilor asupra realităţii variază în funcţie
de tipurile de societate în care sunt elaborate. De exemplu, Max Scheler arată că în
societatea greacă a predominat cunoaşterea filozofică, în cea asiatică cea teologică, în
societatea europeană modernă predomină cunoaşterea tehnică. El admite că, în cadrul
aceluiaşi tip de societate, diferite clase şi teorii diferite ierarhizează diferit genurile de
cunoaştere. El pune însă aceste deosebiri nu pe seama existenţei unor deosebiri
esenţiale între tipurile de societate, între clase sau grupuri, ci pe seama existenţei unor
factori subiectivi ,,apriorici’’, proprii acestor cadre sociale (apriori – din ceea ce
precedă, termen desemnând cunoştinţele care, din punct de vedere gnoseologic, nu
provin din experienţa nemijlocită şi pentru explicaţia cărora simpla experienţă nu este
suficientă, deosebindu-se astfel de cunoştinţele aposteori).
Pentru a ajunge la cunoaşterea ansamblului realităţii este necesar să te
desprinzi de aceste idei apriorice care vin de la cadrele sociale. Sociologia cunoaşterii
16
trebuie să stabilească acele căi care fac posibilă depăşirea acestor ,,apriori’’ de ordin
subiectiv, pentru a se putea ajunge la o cunoaştere absolută.
Grupul social capabil să se detaşeze de aceşti ,,apriori’’, de aceşti ,,idoli’’
subiectivi îl constituie ,,o elită intelectuală’’ care poate restabili ,,ordinea esenţială’’
între genurile de cunoaştere, ierarhia reală şi esenţială a ideilor şi cunoştinţelor
noastre.
Max Scheller a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării ulterioare
a sociologiei cunoaşterii. El a surprins şi formulat o latură importantă a problematicii
acesteia, aceea a posibilităţii de a se ivi o opoziţie între esenţa realităţii şi concepţiile,
opiniile oamenilor în legătură cu ea, cu alte cuvinte, problema cauzelor şi originilor
reflectării denaturate a realităţii, a ,,conştiinţei false’’, care au în mare măsură o
explicaţie sociologică.
Soluţia oferită de Max Scheller, accentul pus pe aptitudinile deosebite
ale ,,elitei intelectuale’’, a fost îmbrăţişată de mulţi dintre reprezentanţii sociologiei
cunoaşterii, printre care şi Karl Mannheim.
orice idee este adoptată în virtutea utilităţii ei pentru o clasă sau un grup social şi deci
problema obiectivităţii cunoştinţelor nu se poate rezolva.
După părerea lui Manheim, disciplina care se ocupă cu studiul acestor
perspective, fără aşi pune problema adevărului lor, este teoria ideologiei. Ea nu poate
avea un caracter ştiinţific din cauza spiritului ei polemic, din cauza partinităţii ei.
Manheim afirmă deschis superioritatea concepţiei sale faţă de marxism,
care rămâne o teorie ideologică proletară, în timp ce sociologia sa a cunoaşterii va
,,transcede’’ toate punctele de vedere, toate perspectivele particulare, îndeplinind
condiţia necesară pentru a se întemeia ca ştiinţă.
Sociologia cunoaşterii deci nu va acorda privilegii nici unei clase, nici unui
partid, sau grup social. Sarcina ei va fi aceea de a analiza fără ,,spirit polemic’’ şi fără
a lua în consideraţie vre-o prejudecată inspirată de ,,spiritul de partid’’ toţi factorii
situaţiei sociale existente care influenţează gândirea. El nu situează sociologia
cunoaşterii în afara ,,prejudecăţilor partizane’’ deoarece tocmai aceste ,,prejudecăţi’’
sunt cele care constituie principala emanaţie distinctivă a poziţiei sociale a claselor
sau grupurilor.
De aceea Manheim consideră că obiectivitatea în sociologia cunoaşterii nu
se poate obţine decât pe o cale indirectă ale cărei principale etape sunt:
-particularizarea conştientă a propriului unghi de vedere, recunoaşterea
faptului că el nu poate avea o valabilitate absolută;
-depăşirea tuturor punctelor de vedere (inclusiv a celui propriu), aflarea
unui numitor comun pentru toate;
-sinteza acestor perspective, reconcilierea ideilor aflate în conflict dintr-o
perspectivă mai largă, de pe un plan superior.
Realizarea acestei sinteze, după Mannheim, se poate face de un grup social
care să nu fie prea strâns legat de realitatea socială, care să nu se afle în conflict cu
nici un grup şi care, în virtutea acestor trăsături, să nu-şi poată modifica continuu
perspectiva. Respinge ideea că sinteza ar putea fi realizată de o ,,clasă de mijloc’’
deoarece ea n-ar face decât să-şi protejeze avantajul de a critica şi de la stânga şi de la
dreapta.
Singurul grup de la care putem aştepta o sinteză progresivă este
intelectualitatea socialmente neataşată.
Ceea ce uneşte intelectualitatea nu este o situaţie socială anumită, bazată pe
interesele precise, ci ,,educaţia’’ ei superioară, aflată deasupra tendinţelor şi opiniilor
în conflict. ,,Educaţia modernă’’ oferă intelectualităţii acea supleţe a spiritului,
necesară pentru a înţelege şi concilia diferite idei şi concepţii opuse.
Putem conchide că la Mannheim independenţa sociologiei cunoaşterii faţă
de poziţia socială a celui ce o elaborează trebuie să fie condiţia esenţială a
transformării acesteia într-o disciplină ştiinţifică.
TEST GRILA 10
18
Cursul XI
11.1.Profilul şcolii
conştiinţa colectivă este modelul unic determinant al acţiunii sociale, model conform
căruia realitatea socială apare ca un circuit închis de fapte sociale interrelaţionate, nu
se verifică în cadrul experienţei concrete americane. Ceea ce aceasta demonstra în
acel moment era imaginea unei agitate fluctuaţii în care norme impecabile din punct
de vedere logic, juridic sau moral, se dovedeau ineficiente sau uneori cu efect
contradictoriu celui scontat, dereglând în loc să ordoneze relaţiile sociale. Renunţarea
la elaborarea de acte sociale normative nu reprezintă în cazul lui Thomas şi a Şcolii
de la Chicago în această perioadă o îndepărtare a sociologiei de politică ci mai curând
tendinţa unei dezvoltări de conţinut a sociologiei în aşa fel încât ea să devină efectiv
utilă politicii. Interesul imediat pe care Thomas îl acordă emigraţiei poloneze nu
izvorăşte din raţiuni direct şi imediat politice ci dintr-o motivaţie total sociologică.
Tot aşa precum Durkheim s-a preocupat de fenomenul sinuciderii nu pentru
semnificaţia sa în sine ci pentru posibilităţile pe care le oferea de a studia prin
intermediul său jocul regularităţilor sociale, Thomas consideră că emigraţia poloneză
îi prilejuieşte studierea aceluiaşi caz în condiţii de laborator. In scopul unei analize
complete, Thomas îşi asociază la această acţiune pe profesorul polonez Florian
Znaniecki, elaborând împreună un aparat metodologic propriu care să asigure
informaţia necesară. In lucrarea lor, ,,Ţăranul polonez în Europa şi America’’, apărute
pentru prima oară în cinci volume la Chicago, între 1918-1920, sunt redate selectiv
materiale din următoarele surse: arhive de ziare; scrisori care reprezintă
corespondenţa unor familii din emigraţia poloneză din Chicago cu restul familiei
aflate în Polonia şi invers; cererile de emigraţie primite de la Biroul special din
Varşovia, în care Znaniecki se angajase ca funcţionar; jurnalele de zi şi dările de
seamă ale parohiilor catolice din Chicago la care noii veniţi aderau imediat şi relativ
în masă; rapoartele societăţilor de binefacere în care erau înregistrate date cu privire
la familiile emigranţilor care primeau ajutor.
Lucrarea rămâne iniţiatoarea unei metodologii sociologice specifice:
analiza studiului de caz.
In celebra lor ,,Notă metodologică’’ se aduce un elogiu cercetării empirice
în sensul său ştiinţific. Se armonizează o serie de argumente critice atât împotriva
cercetărilor întreprinse pe baza unor norme aprioric stabilite (etică, religioase,
juridică) cât şi împotriva cercetărilor orientate de simţul comun şi considerate din
această cauză ca având asigurat criteriul realităţii.
Sarcina teoriei sociale şi a tehnicii sociale constă, după Thomas, în
stabilirea interrelaţiilor dintre lucruri şi fenomene şi a studierii situaţiilor critice în
contextul lor general, ca fenomene reale şi tot atât de fireşti ca fenomenele pozitive,
ca făcând parte integrantă din acelaşi sistem social. Astfel grevele, criminalitatea,
războiul, prostituţia nu vor mai apărea accidente marginale ci produse inevitabile ale
sistemului.
O cercetare empirică întreprinsă sub egida unei sociologii ştiinţifice trebuie,
conform părerii autorilor, să înlăture alte două prejudecăţi decurgând dintr-o orientare
normativă sau ghidată de simţul comun:
23
11.4.Tipologii sociale
TEST GRILA 11
Curs XII
Teorii sociologice integraliste
Sociologia, arată el, este o ştiinţă care studiază fenomenele sociale totale în
mişcarea lor perpetuă de structurare şi destructurare. Această structurare este proprie,
specifică tipurilor structurale principale existente în viaţa socială şi cu al căror studiu
se ocupă sociologia. Aceste tipuri sunt următoarele: 1.tipurile microsociologie;
2.grupurile şi clasele sociale; 3. societăţile globale. In conformitate cu aceste tipuri
fundamentale ale societăţii, analiza sociologică, utilizând tipologii specifice,
procedează la analiza tuturor aspectelor vieţii sociale. Pentru această analiză,
Gurwitch consideră a fi necesar să utilizăm toate metodele şi tehnicile de cercetare
începând cu metoda filozofică şi terminând cu diversele tehnici statistice, metoda
monografică, metodele explicative ş.a.
Apreciind dialectica lui Marx ca cea mai concretă, consideră nejuste unele
concepţii ale acestuia. Gurvitch susţine că Marx ar fi preluat de la Hegel nu numai
terminologia dar şi mistica sorţii istorice, mistică ce se reflectă în concepţia istoristă.
Conform acesteia, societatea umană se dezvoltă pe linie ascendentă. De asemenea,
reproşează lui Marx faptul că nu ar fi reuşit să se elibereze integral de filozofia
istoriei. Analizând dialectica lui Marx, Gurvitch evidenţiază existenţa următoarelor
momente importante:
1.dialectica sintezelor revoluţionare;
2.dialectica forţelor şi relaţiilor de producţie;
3.dialectica claselor sociale şi a luptei de clasă;
4.dialectica înstrăinării, considerată ca aspectul cel mai pozitiv în filozofia lui
Marx deoarece a demonstrat existenţa înstrăinării în condiţiile capitalismului pornind
de la analiza riguroasă a acestuia. Totuşi, consideră că marxismul s-ar fi transformat
într-un utopism şi ar fi depăşit terenul filozofiei atunci când a încercat să demonstreze
posibilitatea înlăturării, odată cu înlăturarea orânduirii capitaliste, a înstrăinării din
viaţa socială;
5.dialectica vieţii economice;
6.dialectica raporturilor dintre structura socială şi manifestarea economică,
expresia economică a fenomenelor sociale totale. Afirmând că marxismul s-ar reduce
31
12.4.Pluralismul sociologic
globale ale societăţii care uneori devin nonconformiste; grupurile care se supun în
totalitate societăţilor globale.
12.Modalităţile de înţelegere între diversele grupuri. Aici evidenţiem grupuri
care se înţeleg parţial, grupuri care nu se înţeleg dar nici nu se exclud şi grupuri care
se resping reciproc.
13.Ansamblul de măsuri pentru realizare disciplinei în grupuri. Avem grupuri
condiţionale faţă de care se aplică sancţiuni dar condiţionale şi grupuri faţă de care se
aplică sancţiuni dar necondiţional, adică sunt permise orice măsuri în vederea
menţinerii disciplinei în cadrul grupului respectiv.
14.Principiul de conducere şi organizare a grupurilor. Din acest punct de
vedere se deosebesc grupuri de dominaţie şi grupuri de colaborare.
15.Modul de unificare a indivizilor în grupuri. Există grupuri unitare sau
independente, grupuri federale şi grupuri confederale.
Acest sistem tipologic este utilizabil în special la nivelul de clasificare ca
instrument euristic (metodele de descoperire).
TEST GRILA 12
CURSUL XIII
Teoria sociologică integralistă dezvoltată de Pitirim Sorokin
13.1.Realitatea psihosocială
In fine, urmează ultimul etaj, cel mai profund al realităţii sociale (realitatea
psihosocială), aşa numitul aspect supraraţional şi suprasensibil, cunoscut prin
intermediul intuiţiei: realitatea suprasensibilă prin intuiţia suprasensibilă, realitatea
supraraţională prin intuiţia supraraţională. Numai prin intermediul intuiţiei se poate
detaşa sfera unor sensuri şi semnificaţii specifice, caracteristice prin excelenţă
acţiunii oamenilor.
Concepţia filozofică dezvoltată de Sorokin a influenţat teoria sociologică a
integralismului culturalist.
TEST GRILĂ 13
37
CURSUL XIV
Teoria acţiunii sociale. Talcott Parsons
14.2.Noţiunea de sistem
TEST GRILA 14
CURSUL XV
Teoria razei medii de generalizare. R.K. Merton
15.1.Teoria sociologică
a)Teoria anomiei
+ = acceptare
- = refuz
+
- = refuzul principalelor valori şi introducerea de valori noi
b)Teoria birocraţiei
TEST GRILA 15
CURSUL XVI
Renaşterea interacţionismului în sociologia actuală
16.1.Interacţionalismul simbolic
16.3.Etnometodologia
TEST GRILA 16
59
Bibliografie selectivă