Sunteți pe pagina 1din 3

Daniela Zeca-Buzura, Jurnalismul de televiziune, pp.

35-92

Ştirea de televiziune şi jurnalul televizat

Jurnalul de ştiri este cel mai important „lucru” din cadrul unei televiziuni şi
funcţionează ca un „veritabil sistem nervos central al ei”.
Calitatea unei informaţii, care atrage atenţia ştiriştilor de televiziune, este ca aceasta
să facă referire la evenimente, fapte şi opinii care interesează un număr cât mai mare
dde oameni.
Criterii de selecţie a ştirii de televiziune: proximitatea, importanţa evenimentelor,
personalităşile implicate, conflictul, senzaţionalul, consecinţele şi interesul uman.
Acestora li se adaugă obligatoriu alte elemente care influenţează realizarea produsului
final: coeziunea şi rapiditatea echipei, sursele tehnice disponibile, indicaţiile
editoriale, restricţiile de timp şi de spaţiu. Receptarea mesajului audiovizual este
instabilă, selectivă şi subiectivă.

Ştirea de televiziune este relatarea audiovizuală succintă despre un fapt din actualitate
care interesează un număr cât mai mare de persoane. Ştirea de televiziune e în acelaşi
timp un cumul de informaţii considerate esenţiale de către jurnalişti, selectate conform
unor croterii determinate şi difuzate în formatul consacrat al unui gel publicistic.
Răspunde la cele 6 întrebări: Cine? Ce? Când? Unde? Cum? De ce?

Există 4 modele de structurare a informaţiilor în ştirea de televiziune:


a) modelul linear sau narativ- e reprezentat de structura clasică, în cadrul căreia
ştirea de televiziune respectă organizarea cunoscută: Introducere, cuprins,
încheiere
b) modelul situaţiei conflictuale- e modul de structurare a informaţiilor adecvate
c) modelul unităţii dramatice (J.G.Stovall)
d) WHAT formula

Lead-out-ul, text post-ştire, citit de pe prompter de un prezentator din studio, la


încheierea difuzării imaginilor filmate. Prin acest text suscint, prezentatorul face
trecerea către subiectul următor din cadrul jurnalului de ştiri.
Reporterul în stand-ul. Reporterul de ştiri aflat pe teren şi relatează din picioare în
faţa camerei de luat vederi e un jurnalist care realizează un stand-up.
Stand-up-ul este o tactică jurnalistică întreprinsă în direct, în cadrul jurnalului de ştiri,
iar punerea ei în fapt se piate realiza:
-ca relatare exclusiv verbală, cu prezenţa reporterului în cadru
-ca relatare verbală a reporterului, exemplificată parţial cu imagini.

1. Jurnalul linear- e profilul caracterizat prin durata egală a secvenţelor (acestea


nu depăşesc 50 sec., ritmul fiind imprimat tocmai prin reiterarea aceleiaşi
durate până la finalul jurnalului).
2. Jurnalul în crescendo- e un profil ascendent, structurat pe principiul
acroşeului, debutând cu secvenţe scurte, de soft news, pentru a atrage atenţia
telespectatorului din partea mediană şi finală unde sunt organizate secvenţele
„de rezistenţă” mai lungi ca durată şi dezvoltate sub aspectul conţinutului.
3. jurnalul în descrescendo- e un profil adoptat după modelul presei scrise-
debutează cu un dosar de fond, amplu şi coboară gradual, până la reportaje
scurte, subiecte anecdotice şi flash-uri.
4. Jurnalul „cu cocoasă” (în arc) – e un profil în care aproape toate secvenţele
sunt ample ca durată şi conţinut, încadrate de „intrări şi ieşiri” scurte dar
percutante.
5. Jurnalul de crevasă- e profilul încadrat de 2 secvenţe ample egale ca durată,
între acestea conturându-se o „pauză de respiraţie”, structurată în 2 tranşe: aşa-
zise reportaje complexe, de maximă actualitate, urmate de subiecte economice,
culturale, sportive, etc.

Proceduri de producţie a materialelor filmate


-documentarea- are rostul de a familiariza reporterul cu istoria temei sau a
personajelor, ce intenţii sau interese au generat subiectele respective, cine contează în
desfăşurarea acestora, ce perspective de dezvoltare are subiectul respectiv, etc.
Există o regulă, se spune că atunci când abordează un subiect, ziaristul trebuie să ştie
cel puţin 50% din cât ştie interlocutorul său, care e specialist în domeniul respectiv.
-Televiziunea este o muncă de echipă. Fiind în principal imagine, reporterul, oricât de
deştept şi informat, e neputincios dacă imaginile sunt de proastă calitate sau
neadecvate. Relaţia cu operatorul de imagine, electricianul, sunetistul şi chiar şoferul
este vitaţă pentru caşitatea produsului finit.
-redactarea textului se face respectând 2 principii:
a) să fie congruent cu imaginile pe care se pune sunetul. Regula generală a redactării
materialelor pentru televiziune e aceea că textul se subordonează imaginii, adică în
funcţie de inaginile alese se redactează un text care susţine sau pune în valoare
imaginea
b) să redea toate informaţiile şi ideile selectate ca fiind relevante conform sinopsisului
şi intenţiei materialului.

Montajul
Reguli de racord al imaginii:
-nu se folosesc 2 planuri de acelaşi tip unul după altul
-sunt interzise 2 planuri în mişcare unul după altul
-toate cadrele în mişcare încep şi se termină printr-un plan fin de 1-2 sec.
-este interzisă „săritura peste ax”
-materialul începe şi se sfârşeşte cu un plan fix de cel puţin 3 sec.
-dacă e posibil, un cadru trebuie să aibă o dominantă cromatică asemănătoare sau
complementară cu cea a cadrului anterior.

Proceduri de coordonare a Jurnalului Cultural


Şedinţa de sumar- se desfăşoară zilnic, de luni până vineri. Se discută conţinutul
jurnalului cultural pe ziua respectivă şi cel puţin 2 zile înainte.
Persoane prezente: producător, producător executiv, minte limpede, editorul
coordonator al zilei respective, redactorii care doresc.
Obiective:
- producţia unui jurnal de calitate
- planificarea subiectelor
- planul de filmări
- comunicarea internă
- paginarea ediţiei.