Şcoala Postliceala Sanitară “Aprendis” Iaşi

PROIECT DE DIPLOMĂ

Examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare

Calificarea profesională: Asistent medical de
balneofiziokinetoterapie și recuperare

Tratament recuperator în patologia discovertebrală a

coloanei lombosacrate

Îndrumător, Candidat,
Kinetoterapeut principal
LOZNEANU FLORIN FILIP MARIANA

Iași -Promoţia 2015

1
 Tratamentul recuperator în patologia discovertebrală

a coloanei lombosacrate

Cea mai veche referire la o suferinţă de tip ’’sciatică’’ datează încă din anul 1550 înainte de
Hristos fiind o suferinţă specifică omului datorită poziţiei verticale şi a ortostatismului bipodal.
Incidenţa creşte odata cu vârsta fiind afectaţi într-un procent de 75% bărbaţii, dar conform
ultimelor studii reiese faptul că din ce în ce mai mulţi tineri sunt afectaţi datorită lipsei educaţiei
sanitare şi a factorilor patogeni ce participă la declanşarea durerilor lombosacrate.

Pentru tineri, durerile de spate reprezintă una din principalele probleme si pot fi o sursă de
neplaceri.

Durerea lombosacrată localizată sau asociată cu un sindrom radicular constituie peste 50% din
cazurile prezente în serviciile de medicină fizică reprezentând o incapacitate temporară de
muncă. Debutul sindromului dureros lombar este acut si brutal, fiind declanşat de cele mai multe
ori de un efort fizic mai mare.

În 80% din sindroamele lomboradiculare de tip mecanit sau de tip generativ stă la origine hernia
de disc lombară, restul durerilor de tip lombosciatic având cauze vertebrale sau extravertebrale.

Coloana lombară trebuie privită ca un tot unitar ce cuprinde segmentul vertebro discal şi
tesuturile moi adiacente (muşchi, ligamente, fascii), având o lungime de 70cm la bărbaţi şi 60cm
la femei ce poate constitui adesea sediul unei suferinţe.

Capitolul I

Anatomia si fiziologia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este cea mai importantă componentă a aparatului locomotor, cu o strunctură
rezistentă dar şi flexibilă asigurând statica, stabilitatea corpului şi dinamica, cu un rol important

2
în protejarea măduvei spinării, constituind punctul de ancorare pentru celelalte elemente ce
alcătuiesc corpul uman.

Aceasta este alcătuită din 33-34 de segmente osoase numite vertebre ce prezintă anterior un corp
vertebral în formă de cilindru scurt, prezintă două feţe (superioară si inferioară) şi o
circumferinţa, iar posterior un arc vertebral ce are o formă neregulată, posterior si median
prezinta o apofiză spinoasă, lateral doua apofize transverse, iar deasupra si dedesubt doua
apofize articulare.

Vertebrele sunt împarţite în funcţie de zonele anatomice precum: 7 cervicale (C1-C7), 12

toracale (T1-T12), 5 lombare (L1-L5), 5 sacrale (S1-S5), 4-5 coccigiene. De la C1-L5 vertebrele
sunt mobile si independente fiind denumite vertebre adevărate ce se articulează între ele cu
ajutorul discurilor intervertebrale, iar sacralele si coccigienele denumite vertebre false fiind
sudate între ele.

Arcul vertebral este alcătuit dintr-un pedicul, doua procese transverse, doua procese articulare
superioare, doua lame vertebrale, doua procese articulare inferioare şi un proces spinos.

Gaura vertebrală, delimitată în corpul si arcul vertebral, formează prin suprapunerea vertebrelor
canalul vertebral care adaposteşte măduva spinării.

Discurile intervertebrale sunt în întregime înconjurate de un inel febros cu rol de limitare dilatării
discurilor, legarea vertebrelor între ele şi nucleul pulpos (zona centrală) ce nu are o poziţie fixă,
mobilizându-se în timpul mişcărilor.

Vertebrele sunt separate cu ajutorul discurilor intervertebrale care au rolul de amortizare a

şocurilor şi a presiunii, menţinând curburile coloanei si transmiţând greutatea corpului în toate
segmentele coloanei vertebrale.

Coloana vertebrală prezintă aproape toate tipurile de articulaţii: sinartroze cât şi diartroze.

Articulaţiile arcurilor vertebrale

Între arcurile vertebrale (lamele, apofizele spinoase şi apofizele transverse), se gasesc o serie de
ligamente cum sunt: ligamentele galbene, ce unesc lamele a două vertebre vecine; ligamentele
interspinoase ce fac legatura între apofizele spinoase ale vertebrelor alaturate; ligamentul
supraspinos se întinde peste vîrfurile apofizelor spinoase; ligamentele intertransversale fac

3
legatura între apofizele transeverse ale vertebrelor alăturate: lingamentul cervical posterior sau
nucal este un ligament puternic se întinde de la protuberanţa occipitală externă până la a şaptea
apofiză spinoasă cervicală.

Articulaţia sacrococcigiană

Este o articulaţie de tipul amfiartrozei, aflată între vârful osului sacral şi baza coccisului, formată
dintr-un disc fibrocartilaginos, întărit de ligamentul sacrococcigian anterior şi ligamentele
sacrococcigiene posterioare

Articulaţiile atlantoaxoidiene este articulaţia dintre primele vertebre cervicale, atlas si axis, ce
cuprinde patru articulaţii sinoviale (artrodi) separate, fiind prevăzută fiecare cu o capsulă
articulară întărită de ligamente. Din cele patru articulaţii, doua sunt laterale (articulaţii
atlantoaxoidiene dreaptă si stângă), una este anterioara (articulaţie atlantoaxoidiană anterioară),
şi alta posterioară (articulaţia atlantoaxoidiană posterioară).

Articulaţiile occipitoatlandoidiene sunt de tip elipsoidal, ovoid sau condiloid. Suprafeţele

articulare cuprind condilii occipitali si feţele articulare superioare ale atlasului. Ligamentul
occipitoatlandoidian anterior este inserat pe marginea anterioară a găurii occipitalului şi pe
marginea superioară a arcului anterior al atlasului. Ligamentul occipitoatlantoidian posterior este
un ligament lat dar subţire care se inseră pe marginea posterioară a găurii posterioare şi pe
marginea superioară a arcului dorsal al atlasului. Membrana tectoria, ce este un ligament lat,
situat în canalul vertebral, acopera posterior apofiza odontoidă si ligamentele ei, şi se uneşte cu
dura mater craniană. Ligamentele alare sunt două ligamente sub formă de cordoane ce limitează
mişcarea de flexie a capului, iar ligamentul apical al apofizei odontoide aflându-se între cele
două ligamente alare, fixat cu un capăt de vârful apofizei odontoide, sşi cu celalalt capat de
marginea anterioara a găurii occipitale.

Muşchii

Din aceştia se enumeră:

Muşchii regiunii spatelui şi a cefei unde se disting muşchii superficiali care sunt muşchi laţi,
perechi şi muşchii profunzi.

Din muşchii superficiali, cei mai importanţi sunt:

 Muşchiul trapez ce are o forma aproape triunghiulară cu baza pe coloana vertebrală si

vârful la umăr, inserţia facându-se pe extremitatea acromială a claviculei, pe acromion şi

4
 pe spina omoplatului. Trapezul apropie omoplatul de coloana vertebrală sau îl ridică,
când punctul fix se gaseşte pe osul occipital, iar în punct fix pe coloana vertebrală şi pe
omoplat apleacă capul pe spate, mentine poziţia vertebrală a capului şi ţine în poziţie
umărul.
 Muşchiul marele dorsal este situat in regiunea laterală şi inferioară a trunchiului, lateral si
inferior de muşchiul trapez, se fixeaze pe apofizele spinoase ale ultimelor şase vertebre
toracice (T7-T12), pe fascia lombodorsală, prin intermediul caruia se fixeaza pe apofizele
spinoase ale vertebrelor lombare, pe creasta sacrală, pe marginea crestei iliace şi pe
ultimele patru coaste. Acesta coboară braţul, îl roteşte înapoi si îl apropie de trunchi
(adducţie), şi ridică trunchiul.
 Muşchiul micul dinţat postero-superior este un muşchi lat, subţire, aşezat în partea
superioarăsub muşchiul trapez, fiind ridicător al coastelor şi contribuie la inspiraţie.
 Muşchiul micul dinţat postero-inferior are formă dreptunghiulară situat in partea
inferioară a toracelui sub marele dorsal, îşi are originea pe apofizele spinoase ale
ultimelor doua vertebre toracale (T11-T12), primele vertebre lombare (L1-L2), fiind un
muşchi coborâtor al coastelor, contribuie astfel la expiraţie

Muşchii profunzi ocupă spaţiul dintre vertebre şi unghiurile costale, contribuind la extensia
coloanei vertebrale si a capului, imparţindu-se in patru sisteme: sistemul intertransversal,
interspinos, tranversospinos şi spinotransversal.

 Sistemul intertransversal

În acest sistem muşchii sunt dispuşi in lungul şanţurilor vertebrale formând ’’masa comună’’.

Muşchiul iliocostal este aşezat în partea laterală şi posterioară a coloanei vertebrale, acesta
înclină sau extinde lateral coloana vertebrală şi coboară coastele.

Muşchiul lung al şanţurilor vertebrale îşi are originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor
lombare, iar inserţia pe apofizele spinoase si transverse ale vertebrelor toracale, pe coaste, pe
apofizele articulare ale vertebrelor cervicale şi pe apofiza mastoidă, acesta extinde coloana
vertebrală, o înclină lateral şi face rotirea si extensia capului.

5
Muşchiul spinal are originea pe apofizele spinoase ale ultimelor două vertebre toracice (T11-
T12), şi primele doua vertebre lombare (L1-L2), inserţia fiind pe apofizele spinoase ale
primelor şapte (T1-T7) sau primelor zece (T1-T10), este extensul al coloanei vertebrale.

Muşchii intertransversari sunt imparţiţi în trei grupe: şapte perechi în regiunea cervicală
(muşchii intertransversari cervicali), patru în regiunea dorsală (intertransversari toracici),
patru in regiunea lombara (intertransversarii lombari), şi contribuie la solidarizarea
vertebrelor dând rigiditate coloanei vertebrale, flectează lateral diferite segmente ale coloanei
vertebrale

 Sistemul interspinos

Muşchii din acest sistem au originea pe apofizele transverse, iar inserţiile pe apofizele
spionoase ale vertebrelor alaturate. Sunt repartizaţi pe trei regiuni: şase perechi in regiunea
cervicală (interspinoşi cervicali), în regiunea toracală pot fi trei sau patru perechi sau pot lipsi
(interspinoşii toracali), patru perechi in regiunea lombară (interspinoşi lombari). Sunt
extensori ale coloanei vertebrale.

 Sistemul transversospinos
Muşchii din acest sistem au originea pe apofizele transverse şi inserţiile pe apofizele
spinoase ale vertebrelor de deasupra. Din acest sistem fac parte muşchii rotatori ce
acţioneaza asupra vertebrelor cervicale (rotaţie), muşchiul multifid care se întinde dea
lungul coloanei vertebrale de la axis pana la sacru, acesta flectează segmentele coloanei
vertebrale dorsal si lateral şi le dă o mişcare de rotaţie. Mişchiul semispinal începe de la
apofizele transverse la apofizele spinoase şi i se disting trei regiuni: semispinalul capului
ce face extensia şi rotirea capului, semispinalul cervical ce roteşte extinde şi face
mişcările laterale are coloanei cervicale, semispinalul toracal care execută rotaţia,
extensia şi mişcarile laterale ale portiunii toracice.
 Sistemul spinotransversal
Muşchii ce fac parte din acest sistem au originea pe apofizele spinoase şi se inseră pe
apofizele transverse sau pe oasele capului. Din acest sistem se enumeră muşchiul splenius
al capului ce este asezat in regiunea cefei sub muşchiul trapez şi efectueaza rotirea
capului, muşchiul splenius al gâtului ce excută extensia acestuia când se contractă

6
 bilateral, face înclinarea laterală sau rotirea capului, muşchiul oblic inferior al capului,
muşchiul marele drept posterior al capului, ce face extensia şi rotirea capului.
Muşchiul drept abdominal coboară coastele si flectează coloană pe bazin.
Muşchiul oblic extern flectează trunchiul în contracţie bilaterală, roteşte trunchiul iîn
contracţie unilaterală, înclină trunchiul în contracţie unilaterală.

Coloana vertebrală prezintă patru curburi: curbură cervical ce are convexitatea îndreptată
anterior (lordoza cervicală), curbura toracală care prezintă convexitatea indreptată posterior
(cifoza toracală), curbura lombară ce are convexitatea îndreptată anterior (lordoză lombară),
curbura sacrococcigiană ce are convexitatea indreptată posterior (cifoză sacrococcigiana).
Accentuarea curburi fiziologice sau apariţia unor curburi în afara celor fiziologice reprezintă
afecţiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi: - cifoza fiind o deviaţie în plan vertical a
coloanei vertebrale, manifestată prin accentuarea curburi spre in faţă,in regiunea toracică,
provocând cocoaşa,aceasta se poate compensa printr-o hiperlordoză cervical şi lombară. -
lordoza reprezintă accentuarea curburi fiziologice a coloanei vertebrale spre înainte în zona
lombară. - scolioza se manifestă prin apariţia unor curburi, în plan frontal, mai
ales in zona lombara, coloana vertebrală luând forma literei ‘C’ urmată de o modificare
compensatory apărută in zona învecinată în urma careia coloana vertebrala va lua forma litere’S’.
- hernia de disc poate sa apară în orice regiune a coloanei vertebrale, mai rar la nivel toracic,
uneori la nivelul gâtului( hernia de disc cervicală), cel mai des afectând zona inferioară a
coloanei vertebrale (lombar).

Capitolul II

Definiţie

Hernia de disc reprezintă o afecţiune de natură neurologică ce se caracterizează prin hernierea

posterolaterală a discului intervertebral printr-o zonă mai sensibilă, producând afectarea nervului
sciatic sau prin hernierea centrală a discului rezultând sindromul coadă de cal durerea provocată
iradiază în membrul inferior, traversând fesa, apoi faţa posterioară a gambei, ajungând la nivelul

7
călcâiului, pe faţa externă plantei, până la ultimele 2-3 degete ale piciorului. Cele mai frecvente
hernii de disc limbare se produc la nivel L5-S1.

Clasificare

De Seze alcatuieşte, cu mulţi ani în urmă, o clasificare pe faze si stadii a herniei de disc lombare,
care prezintă si astazi un mare interes practic, precum umează:

Faza I

Faza de instabilitate discală, având o uşoară laxitate nucleul pulpos în inelul fibros, producând
astfel dureri lombare cronice intermitente de tip postural. În cele mai multe cazuri durerea
dispare la încetarea efortului.

Faza a II-a

Faza de leziune a discului cu ruperea inelului fribros şi protuzia nucleului pulpos care determină
un lumbago acut, supraacut de tip discogen, ce se manifestă brusc, prin dureri lombosacrate, unii
sau bilateral, durerea nu coboară pe membrul inferior, flexia trunchiului devenind dureroasă
(indice Schober mic).

Faza a III-a

În faza radiculară are loc protuzia posterolaterală a discului herniat ce va intercepta în calea sa o
radacină nervoasă. Această fază prezintă trei stadii:

1.Iritativ- în acest statiu discul herniat ajunge la rădăcina nervoasă dar nu o lezează şi nici nu o
comprimă, durerea iradiază în membrul inferior, dar de cele mai multe ori cedează în repaus.

2. Compresie- în acest stadiu apare durerea, parestezii şi dispar reflexele osteotendinoase.

3. De întrerupere- în care pe lângă simptomele din stadiul 1 şi 2 apar şi semnele rezultate din
secţionarea unor axoni din rădăcină sau întregii rădăcini. Bolnavul nu poate sta pe vârfuri în
paralizia rădăcinii S1, iar în paralizia rădăcinii L5 acesta nu poate sta pe călcâi.

Faza a IV-a

8
În această fază au loc modificări de tip degenerative cu apariţia discartrozei şi a artrozei
interapofizare. Datorită multiplelor forme de manifestare se poate da termenul generic de
discopatie lombară. Prezintă următoarele aspecte clinice:

-fara acuze subiective (60- 70% din pacienţi nu prezintă simptome).

-lombalgie cronică

-lombago acut cu debut brusc, ce apare după un effort fizic mare cu limitarea mobilitaţii coloanei
lombare mai ales pe înclinaţiile laterale.

-sciatică.

Din punct de vedere anatomopatologic hernia discului intervertebral poate fi:

1. Hernie anterioară ce este un tip de hernie foarte rar intâlnită, iar când se produce este
stopată de ligamentul vertebral comun anterior, rămânând cartonat sub acesta, putând
constiutui baza de dezvoltare a unui osteofit anterior pe corpul vertebral.
2. Hernie laterală ce reprezinta deplasarea laterală a materialului discal herniat.
3. Hernia posterioară este responsabilă de producerea simptomatologiei algofuncţionale de
tip compresiune radiculară. Tipuri de hernie de disc posterioară:

-herniile intraspinale în care materialul nuclear migrează spre canalul spinal, putând fi oprită
de ligamentul longitudinal comun posterior, dar de cele mai multe ori materialul herniat rupe
această barieră ligamentară, deplasându-se fie pe linia mediană, sau pe traiect paramedian
migrează spre canalul vertebral.

- herniile intraforaminale: sunt herniile de disc în care fragmentul de nucleu pulpos se

deplasează spre gaura de conjugare intravertebrală.

-herniile extraforaminale: materialul nucleului pulpos migrează în forament ajungând sub

muşchii şanturilor vertebrale şi herniile excluse: În acestea, materialul nuclear herniat se rupe
de restul nucleului pulpos ce ramâne in div. Acest fragment rupt poate migra în sens cranial
sau caudal afectând o altă rădăcină rahidiană, dar poate să rămână şi pe loc.

9
Etiologie

Durerile lombare acute si cornice sunt produse de procese patologice ale coloanei vertebrale
şi de boli ale organelor abdominopelvine. Modificările staticii fiziologice lombare determină,
în vederea restabilirii echilibrului coloanei vertebrale, contracturii musculare, întinderii
ligamentare, solicitării exagerate ale articulaţiilor interapofizare. Aceste tulburări sunt
datorate asimetriei membrelor inferioare, sacralizarea ultimei vertebre lombare, lombalizării,
primei sacrate spondiloliza, spondilolisteza, sindromul trofostatic. Odată cu vârsta, alterările
degenerative ale discurilor intervertebrale se accentuează în special la persoanele obeze
datorită depozitelor de ţesut gras de pe abdomen şi a relaxării musculaturii abdominal,
persoanelor cu tulburări statice şi celor ce prestează munci fizice grele.

Structurile osoase ale coloanei vertebrale pot fi afectate de patru boli metabolice:
osteomalacie, osteoporoză, hiperparatirodie, boala Paget; în aceste afecţiuni, bolnavii
acuzând de multe ori lombalgii de o intensitate mare. Traumatismele regiunii lombare
determină facturi ale corpilor vertebrali şi mai ales ale apofizelor transverse, putând să apară
fracturi patologice şi după traumatisme minimen în acest caz intervin leziunile prealabile
neoplazice, metabolice sau infecţioase.

Simptomatologie

Simptomul preponderent îl contituie durerea in regiunea lombară ce iradiază în membrul

inferior,având un traiect care depinde de rădăcina afectată (in sciatică L5 durerea interesează
porţiunea posterioară a fesei,faţa postero-externă a coapsei,faţa externă a gambei,partea
externă a gleznei, regiunea dorsală a piciorului). Durerea lombară poate fi precedată de
efectuarea unui efort fizic mai mare, de o expunere prelungită la frig şi umezeală, de o
mişcare executată in condiţii dinamice proaste, mai ales prin revenirea din flexie simultan cu
o răsucire a coloanei vertebrale, de microtraumatisme repetate exercitate asupra coloanei
verebrale. Durerile lombare se pot extinde treptat, având o evoluţie lentă şi progresivă.
Caracteristica durerilor lombare este intensificarea lor în orice tentativă de mobilizare a
coloanei lombare cum ar fi anteflexia, extensia şi inflexiunile laterale ale coloanei lombare.
Dispariţia bruscă a durerilor lombare poate reprezenta momentul instalării sindromului de
intrerupere a conductibilitaţii nervoase. Un semn clinic întalnit foarte des îl constituie

10
prezenţa contracturii musculare de la nivelul coloanei lombare fiind un act reflex ce are ca
punct de plecare iritarea durei mater, iar intensitatea şi extinderea contracturii paravertebrale
depinzând de gravitatea conflictului discoradicular. Contractura musculară nu este
întotdeauna evidentă în ortosatism, dar poate fi în evidenţă dacă bolnavul este examinat în
ortostatism cu braţele ridicate în prelungirea corpului.

Apar modificări de statică a coloanei vertebrale, descrise de C.Arseni sub numele de

’atitudini antalgice’ şi consideră apariţia cifozelor coloanei lombare sau a scoliozelor reacţii
de apărare. În plan frontal,coloana vertebrală, îşi modifică statica prin apariţia scoliozei
lombare. Prezenţa unei scolioze lombareeste insoţită de producerea altei scolioze la nivelul
coloanei dorsale sau la nivel lombar înalt, în acest caz vorbim despre o scolioză de
compensare. Deficitul motor cel mai des intâlnit afectează rădăcina L5, determină pareze sau
paralizia muşchilor extensori ai degetelor piciorului, extensorul halucelui.

Simptomele neurovegetative se pot asocial celor clasice descrise în clinia HDL, ele
prezentându-se sub forma unei tulburări de tip vasomotor distal la nivelul membrului
inferior. Membrul inferior afectat de sindromul radicular, deseori bolnavii acuzând senzaţia
de frig la nivelul gambelor si picioarelor, şi tulburări sincteriene.

Diagnostic

În procesul de elaborare a diagnosticului pozitiv al sindromului lomboradicular discogen se

impun metodele clasice de investigaţie: anamneza în care se va studia topografia dureri
iradiate, caracterul durerii lombare, caracterul durerii iradiate, modalitatea de apariţie a
sindromului lomboradicular bipolar. Se va analiza comportamentul în condiţiile de solicitare
dinamică lombară, şi în condiţii de repaus, vor fi studiate simptomele associate (paresteziile,
prezenţa sau absenţa semnelor ce pot determina existenţa unui deficit neurologic).
Examenul clinic obictiv va fi orientat spre identificarea elementelor componente ale celor
cinci sindroame clinice specific herniei de disc lombare precizându-se diagnosticul de
entitate nosologică, cel de lomboradiculopatie de origine discogenă, diagnosticul topografic,
diagnosticul formei clinice şi al stadiului evolutiv.

Sindronul radicular include:

11
 Tulburari de sensibilitate,parestezii permanente sau intermitente.Topografia lor
distala da indicatii asupra localizarii herniei,si anume:la nivelul halucelui hernia L4-L5,in
calcai,planta si degeteL5-S1.

Tulburari de sensibilitate superficiala:hiperestezie mai frecventa in formele hiperalgice si

hipoestezie interesand mai mult sensibilitatea tactila si dureroasa,mai rar
termica.Sensibilitatea profunda nu este afectata.Uneori este prezenta o hiperalgezie a
tendonului lui Ahile.

Tulburari motorii-se intalnesc in propotie de 34% din cazuri sub forma de

pareze,paralizii,hipotonii si atrofii musculare,cu instalarea progresiva,mai rar brutala cand nu
au prognostic nefavorabil.Prezenta unei pareze sau paralizii are valoare diagnostica
topografica.

Tulburari de reflexe.Reflexul ahilian poate fi diminuat sau abolit in 60% in herniile L5-
S1.Reflexul medioplantar se gaseste uneori abolit inaintea celui ahilian.Reflexul
rotulian,diminuat sau abolit,denota afectarea prin hernie de disc a L2-L3 sau L3-L4.

Tulburari sfincteriene si sexuale.

Explorări paraclinice (TC şi RMN) pot furniza informaţii importante privind starea canalului
vertebral (un canal lombar strâmt este foarte puţin tolerant la o invazie a materialului din
nucleun pulpos). Examenele radiografice standard pot fi foarte utile în precizarea
diagnosticului, atât pentru dianosticul pozitiv cât şi pentru cel de excludere, acestea
evidenţiază modificări associate de tip degenerativ care nu au implicaţie patogenică directa în
puseul lombar actual.

Mielografiile cu subtanţe de contrast hidrosolubile sunt foarte bine tolerate dând informaţii
utile pentru diagnosticul de hernie de disc. Modificările frecvent întâlnite sunt: apariţia unor
imagini de întrerupere a traiectului unei rădăcini, compresiunea exercitată de către disc, a
unor imagini de curbare, a unei rădăcini sau de deviere a traiectului uneia sau mai multor
rădăcini.

Examenul lichidului cefalo-rahidian arata o usoara hiperproteinemie sub 0,50%. In caz ca

valorile sunt mai mari trebuie eliminata posibilitatea existentei unei neoformatii.

12
Celelate examene paraclinice de laborator sunt utile pentru excluderea sau confirmarea unei
hernii discale (cervicala,lombara sau toracica) , secundare( VSH , hemoleucograma,
calcemia,calciuria,electroforeza,fosfataza alcalina,fosfataza acida etc.)si detrminarea
agentului HLA-B27.

Evoluţie şi prognostic

În majoritatea cazurilor de lombosciatică durerile dispar în 2-4 săptămâni sau în cateva luni.
Nu trebuie omis faptul că boala prezintă un caracter recidivant după eforturi sau miscări
bruşte, un procent de 10% din lombosciatice fiind severe, nu răspund la tratament şi necesită
intervenţie chirurgicală, iar în procent de 5% pot să apară sechele neuromotorii
postchirurgicale. Lombosciatica prin hernie de disc posttraumatica ridica probleme de
recuperare functionala diferite pentru protuziile discale reductibile si cele ireductibile.La
herniile discale reductibile insotite de inflamatii radiculare si parardiculare importante,sub
influenta repaosului la pat(in pozitie de suprarepaos)si a medicamentelor analgetice,
antiimfamatorii si decontracturante.Problema prevenirii recidivelor este deosebit de
importantă.

Aproximativ 1/3 din pacienţi acuză o lombalgie cronică după vindecarea crizei de
lombosciatică ducând la schimbarea locului de muncă. În formele paretice, paralizante sau cu
dificit motor accentuat şi la pacienţii cu sindrom radicular ce se manifestă prin deficit motor
sau atrofie muscular accentuată şi la cei cu lombosciatică reziduală postlaminectomie
prognosticul este rezervat. Gravitatea este dictată şi de gradul lordozei (uşoară 25 grade,
medie 25-30 grade, gravă peste 50 grade). Prognosticul este favorabil cazurilor care răspund
la terapia complexă bine instituită.

Tratament

 1.Profilactic

Se dau bolnavului indicatii asupra pozitiilor antalgice corecte, in repaos.

 In general pe masura prognosticului,reducerii prin gimnastica se tinde a se scădea progresiv

inalţimea pernei.In plus se interzic bonavului miscarile bruste, ridicarea de greutati care sa

13
solicite musculatura, comprimand discurile; pozitiile defectuase ale coloanei vertebrale
mentinute prea mult timp si care deasemenea favorizeaza compresiunile(mai ales poziţiile
profesionale), nu pot fi complet evitate, este necesar ca la anumite intervale sa fie intrerupte
pentru cateva minute.

 Combaterea factorilor de risc este necesara inca din perioada adolescentei,vizand profilaxia
primara a herniei, cat si a cauzelor de intretinere sau provocare a noilor recidive, avand drept
obiectiv profilaxia secundara, ceea ce se poate realiza printr-o schema terapeutica bine pusa
la punct si printr-o educatie sanitara bine adecvata. In acest scop se recomanda exercitii de
kineto-profilaxie care vizeaza mentinerea fortei musculare (la nivelul trunchiului superior si
inferior) si exercitii de constientizare a pozitiilor corecte ale coloanei si bazinului, cu
adaptarea de pozitii corectoare, evitarea eforturilor mari si ridicarea de greutati la persoanele
cu risc (varstnici, bolnavi cu spondiloza).

 2.Igieno-dietetic

 Masuri igienice.Repaosul la pat pe un dur(pat tare)pe durata variabila intre 5-7 si 10 zile,in
pozitia antalgica aleasa de blnav in formele hiperalgice,dar de obicei impuse dupa
recomandarile lui Schultz si Perl: decubit dorsal,cu genunchii flectati,in pozitia “cocos de
pusca”.

 Se indica pe parcursul manevrelor de ridicare si coborare din pat cu sprijin in maini si
genunchi,coborand cu membrul inferior bolnav si sprijin pe cel sanatos si invers.Purtarea
unui lombostat asigura o imobilizare buna a regiunii lombosacrate in cazurile acute,iar in
cazurile cronice reduce durerea si usureaza reluarea activitatii profesionale.El este util mai
ales bolnavilor cu anomalii mecanice,cum sunt instabilitati ale coloanei sau
spondilolistesis.Mersul se mai face initial cu sprijin pe un baston.In formele cronice la obezi
scaderea ponderala poate fi benefica.

 Masuri dietetice- regimul alimentar trebuie sa fie hiposodat,cand bonavului i se prescrie o

medicatie antiinflamatorie. Evitarea abuzului de alcool este benefica pentru evolutia bolii.

14
  Bolnavului trebuie sa i se explice ca boala lui nu este grava si sa accepte un tratament
complex care poate fi de mare ajutor.De asemenea cooperarea cu asistentii este de bun augur
in refacerea sa

3. Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos constă în: tratament antialgic (Tramadol, Piafen, Tador), tratament
antiinflamator (Corticoterapie cu asocierea concomitentă a AINS), tratament sedativ general şi
simpaticolitic (Extraveral, Distonocalm, Diazepam), tratament neurotrop (Milgamma), tratament
vasculotrop (Pentoxifilin, Pentoxi-retard) şi tratament decontracturant muscular (Mydocalm,
Baclofen, Lirica).

4. Tratament fizical

În suferinţele acute se recomandă repaus total la pat,pe un plan nedeformabil, într-o poziţie,
adoptată de pacient, care sa nu îi provoace durere, şi nu determina lordozarea coloanei lombare
în pat. Pacientul va fi aşezat pe un plan dur, nedeformabil, in decubit dorsal cu gambele flectate
la 90 de grade, plasând sub ele un sul din pături, acest repaus postural obligatoriu pe toată durata
evoluţiei puseului acut. Postura în decubit dorsal va fi alternată cu postura în decibit lateral cu
genunchiii flectaţi (’’poziţia cocos de puşcă’’).

În stadiul acut se va efectua masajul de tip sedativ aplicat asupra musculaturii paravertebrale şi
pe membrul inferior afectat de dureri, iar în stadiul subacut va fi efectuat masajul clasic (manevre
de troficizare a musculaturii membrelor inferioare şi de asuplizare a musculaturii paralombare),
masajul conjunctiv şi transversal.

Electroterapia:

-diadinamic: cu efecte antialgice, se aplică pe coloana lombară fie transversal fie longitudinal
pe musculatura paralombară.

-curenţi de înaltă frecvenţă (diaternia): necesită prudenţă maximă pentru evitarea unor
congestii la nivel lombar.

-ultrasunetele: 0,8 W/cm2 timp de 4-6 minute pe musculatura lombară contracturată sau pe
zonele dureroase limitate ce are efect analgezic, vasodilatator si miorelaxant.

15
-galvanic: plin aplicaţii lombare transversale sau longitudinale (paralombar pentru efectul
decontracturant pe musculatura contractată), aplicaţii longitudinale ce au efecte antialgice
neurotrofice si vasulo-trofice. Se recomandă o intensitate de 20 mA timp de 20-30 minute.

-curenţi de joasă şi medie frecvenţă.

Hidrotermoterapia moderată cu băi generale de nămol la 37oC-38oC, timp de 20 minute.

Băi generale de plante pentru un efect sedativ la o temperatură de 36 O C.
Duşul subacval ce are efect sedativ şi relaxant general. Termoterapia locală pe zone
delimitate ale membrului inferior sau pe coloana lombară se recomandă Parafina, Sollux,
Laser.

Kinetoterapie

În stadiul acut se aplică exerciţiile din faza I si faza a II-a a programului Williams (pentru
relaxarea musculaturii paralombare, şi pentru iniţiarea mobilizărilor coloanei lombare) la
care se adaugă tehnicile Kabat (exerciţii specifice poziţiilor finale din diagonalele pentru
flexie şi pentru extensie). Sunt indicate exerciţii de asuplizare precum şi posturări de repaus,
şi exerciţii active cu rezistenţă progresivă pentru tonifierea muşchiului deficitar.

În stadiul subacut se efectuează exercitiile din faza a III-a a programului Williams (pentru
mobilitarea coloanei lombare şi tonifierea musculaturii lombare,abdominale şi a membrelor
inferioare, cu accent pe întinderea musculaturii cu tendinţă la scurtare şi tonifierea
musculaturii cu tendinţă la hipotonie).

Kinetoprofilaxia secundară: ’şcoala spatelui’(school back).

Complicaţii

Cele mai frecvente complicaţii sunt reprezentate de:

-durerile cronice ce apar din cauză că discul herniat apasă pe structurile nervoase de la
nivelul canalului vertebral,doar la 10% dintre bolnavi ar fi necesar tratamentul chirurgical
doar daca durerile sunt atroce şi simptomatologia nu se diminua în şase luni de tratament
chirurgical.

16
-afectarea mobilitaţii şi a funcţiei senzitive a membrelor inferioare de obicei simptomatologia
fiind unilaterală adică doar unul dintre membre este afectat.

-incontinenţa sfincteriană apare în cadrul simptomului de ’’coadă de cal’’, aceasta

presupunând pierderea controlului asupra vezicii urinare şi a colonului

-leziuni permanente ale măduvii spinării generate de discul herniat ce comprimă măduva
determinând mici leziuni permanente ale acesteia.

Capitolul III

Programul de recuperare

Electroterapia reprezintă un complex de metode ce au la bază folosirea curentului electric în

scop terapeutic şi profilactic. Se folosesc două tipuri de curenţi electrici: curent continu
(galvanic), şi discontinu de joasă frecvenţă (Diadinamic,Tens,Trabet),de medie şi înaltă
frecvenţă. Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenţi electrici în
discopatiile lombare sunt: antialgice, vasculotrofice, antiinflamatoare, hiperemiant,
decontracturant, miorelaxant.

Curentul galvanic este un flux de electroni unidirecţionat, neintrerupt, de frecvenţă 0 (zero)

cu intensitate constantă de mică valoare şi tensiune mică. În ţesuturile vii se găsesc substanţe
şi ioni facilitează migrarea lor spre poli de semn opus tot odata curentul continu are
capacitatea să disocieze soluţii slab concentrate şi să favorizeze patrunderea transcutanată a
ionilor; aşadar curentul galvanic acţionează producând electroliză, ionoforeză, electroforeză
şi electroosmoză. Rezistenţa tegumentului la trecerea curentului electric este mică existând
riscul de arsură. Este folosit în scialtalgii sub forma galvanizărilor simple longitudinale sau a
ionogalvanizării cu polul pozitiv paralombar şi polul negativ pe laba piciorului. Se
inspectează tegumentul să nu existe leziuni. Electrozii trebuie să fie perfect netezi fără cute
sau fisuri, se va verifica să nu existe contact direct între tegument şi elementele cu care sunt
fixate cablurile de electrozi. Fixarea electrozilor se face cu ajutorul unor benzi elastice de
cauciuc perforate cu butoniere care se închid cu butonaşe speciale sau cu săculeţi umpluţi cu

17
nisip. Electrodul se acoperă cu o pânză cauciucată sau o folie de plastic ilozatoare care va
depăşi suprafaţa stratului hidrofil, iar pacientul se acoperă cu un cearşaf. Durata şedinţei este
de 20-30 minute, iar intensitatea este de 20-30 mA folosindu-se electrozi cât mai lungi.
Introducerea curentului se face lent până când pacientul va resimţi doar senzaţie de
furnicătură uşoară, iar după expirarea timpului intensitatea se va reduce treptat progresiv
pana la poziţia 0 a comutatorului, se inchide comutatorul general şi se ridică electrozii de pe
corp, se va sterge tegumentul cu un prosop şi se pdrează zona cu talc. Sub forma băilor
galvanice bicelulare sau 4-celulare, curentul galvanic este eficient în suferinţele radiculare
reziduale sau când există coafectări de tip HTA, nevroză, tulburări vasomotorii.

Ionizarea

Ceea ce diferentiaza ionizarea de galvanizare este numai imbinarea tesutului hidrofil cu o

solutie medicamentoasa in loc de apa.Pentru o eficacitate maxima se folosesc electrozi activi
mai mici decat in cazul galvanizarilor. Polul activ va fi dependent de incarcarea elecrica a
solutiei medicamentoase. Substantele incarcate pozitiv,deci cationii,se vor pune totdeauna la
polul pozitiv(anod),iar substantele incarcate negativ,adica anionii,se vor pune totdeauna la
polul negativ(catodul). O bucată de ţesîtura hidrofila,va fi imbibată in solutia de ionizat si
apoi se va aplica pe tegument pe locul dorit. Se va utiliza apa distilată pentru inlaturarea
prezentei ionilor pozitivi din apa de robinet. Ţesatura hidrofila, la nevoie poat fi inlocuita cu
hartia de filtru imbibata cu solutia pentru ionizare.In discopatii se foloseste calciu clorurat
2%(+),5 miliamperi(mA) 6-8 minute; histamină hidroclorică. Pozitia electrozilor este de
preferinta cea transversala. Dupa aplicare elecrozii se vor fixa cu benzi de cauciuc, faşă
elastica sau săculeti de nisip si se controlează inca odata toate contactele.

Curenţii diadinamici sunt curenţi de joasă frecvenţă (impulsuri de 50Hz sau 100Hz) are
efect antialgic si extito-motor (exemplu RS: 4min+4min, continuat cu PS: 4min+4min, orin
shcimbarea polilor) pe musculatura gambei. Forma impulsului este caracterizată de unde
pozitive care se obţin prin redresarea curentului alternativ. Se efectuează 8-10 şedinţe.
Electrozii se aplică prin intermediul invelişurilor de protecţie hidrofile, bine umezite şi fixaţi
cu ajutorul benzilor elastice sau a saculeţilor cu nisip. Intensitatea curentului se reglează prin
creştere progresivă, până la vibraţii bine tolerate, nedureroase acomodarea instalându-se
rapid.

18
Curenţii Trabert au efect analgetic şi hiperemiant. Electrozii, de aceeaşi dimensiune se
aplică bipolar cu un strat de protecţie foarte gros. Electrodul negativ se plasează pe locul cel
mai dureros, iar cel pozitiv de obicei proximal de catod (la numai 3-5 cm distanţă). În
lumbago electrozii pot fi aşezaţi paravertebral în sens transversal; în lombosciatică catodul se
poate amplasa distal pe punctul de maximă durere. Intensitatea va creşte până va ajunge la o
senzaţie de durere suportabilă. Aceasta nu trebuie depăşită pentru a se evita instalarea
contracţiei tetanice dureroase, iar intensitatea sub pragul excitomotor se va menţine până la
scăderea senzaţiei tipice de vibraţie care se produce datorită procesului de acomodare. Din
acest moment intensitatea trebuie crescută în secvenţe succesive în decurs de cca 10 min
până la obţinerea senzaţiei de vibraţie nedureroasă ce va fi menţinută cca 15min. La finalul
şedinţei se va scădea intensitatea foarte lent.

Transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS)

Este o metodă netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute şi cronice utilizând

curenţi cu impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvenţă furnizaţi de aparatele mici cu unul
sau două canale de ieşire prin intermediul unor electrozi aplicaţi pe tegumentul pacienţilor.

Electrozii sunt în formă de placă, confecţionaţi din metal (utilizaţi cu un strat de burette
umezit) sau din cauciun electroconductor de dimensiuni diferite.

Electrodul activ se aplică pe zona dureroasă, pe punctual trigg sau pe punctual de

acupunctură, iar anodul se plasează mai jos de zona dureroasă. O confirmarea a poziţionării
corecte a electrozilor este apariţiade furnicături, înţepături sau minime vibraţii pe locul
dureros tratat. Durata şedinţei este de 30 minute, electrozii se aplică transversal pe coloana
lombară. Analgezia se instalează rapid, dar este de scurtă durată.

Ultrasunetele constrau în vibraţii, ultrasunete non-perceptibile de către urechea omului.

Undele ultrasonore provoacă unele oscilaţii dependente de vâscozitatea mediului respective.
Efectele aplicării ultrasunetelor constau în micromasaj si microcontracţii cu deformare
celulară care se traduce printr-o accelerare a mitozei celulare şi metabolismului. Căldura
produsă de ultrasunete are efecte asupra vascularizaţiei superficiale şi profunde, dar şi asupra
fiziologiei neuronale. Apare astfel un efect antialgic. Prin creştere permeabilităţii cutanate
favorizează creşterea absorţiei unor preparate medicamentoase sub formă de spumă, gel şi

19
emulsii. Aparatul conţine un cordon de alimentare, generatorul şi cablul de legatură cu
pacientul care prezintă la un capăt mufa ce se fixează în generator, iar la celalt capat
electrodul in formă de ciocănel. Persoanele care lucrează cu aparatul trebuie sa poarte mănuşi
din bumbac pentru protecţia pumnului.
Ciocanul mai poartă numele de emiţător, proiector. În interiorul capului emiţător se găseşte
cristalul de cuarţ. Undele ultrasonore se produc doar la suprafaţa capului emiţător, şi se
propagă perpendicular având o putare de pătrundere mari (6 cm în adâncime). Prezenţa
undelor pe verifică astfel: pe capul emiţătorului se aplică câteva picături de apă, se creşte
intensitatea, şi în funtecţie de intensitate apa barbotează. Pe regiunea de tratat se aplică un
unguent cu scopul de a asigura etanşietatea de tegument şi alunecarea capului emiţător pe
tegument, acest emiţător se mişcă pe tegument cu viteză medie. La sfârşitul procedurii se
şterge cu alcool capul emiţptorului şi tegumentul.
Se execută timp de 4-6 minute pe regiunea lombară la o intensitate de 0,8 watt, executându-
se mişcări liniare, nu pe vertebră.

Curenţii interferenţiali
Au un efect de contracturant, miorelaxant termic superficial şi profund, analgetic şi se aplică
sub forma a două seturi de electrozi în cruce pe legiunea lombară. Spectrum 0-100 Hz, 10
minute. Aplicaţiile se pot face zilnic sau la 2 zile, în 6-8 şedinţe.
Efecte: excitomotorii pe fibrele musculare striate cu inervaţie normală şi pe musculatura
netedă, analgetic, miorelaxant, termic superficial şi profund.

 Ultrascurte
   Hipertermia generala cu ultrascurte se realizeaza in camp condensator sau in camp
inductor. Pentru acesata avem nevoie de un aparat de o putere mare 400-500 W sau de doua
aparate mai mici de 200 W care sa lucreze concomitent.
   Pentru ca rezultatele sa fie cat mai bune in terapia cu ultrascurte trebuie efectuată cu multa
atentie. Pacientul inlatura obiectele de podoaba, i se cerifica starea tegumentelor, se aseaza
cu zona ce urmeaz a fi tratata intre electrozii aparatului. Electrozii au forma si structura
speciala, sunt rigizi sub forma de disc cu diametrul de 10-20cm.

20
Electrozii se pozitioneaza la 4-5cm de tegument. Se pot folosi si electrozi flexibili care se
aplica pe tegument. Electrozii pot fi egali, inegali(electrodul mic mai activ),aplicatiile
transversale, co-plane( de aceeasi parte a regiunii).
Durata sedintei este de 20minute, iar numarul sedintelor nu depaseste 15.
In timpul procedurii bolnavul inregistreaza doar o senzatie de caldura usoara.
Bolnavul este rugat sa pastreze aceeasi pozitie in tot timpul procedurii,deoarece la fiecare
miscare se modifica rezonanta, aparatul se dezacordeaza si scade intensitatea din circuitul
bolnavului, diminuandu-se astfel efectul.

Hidro-termoterapia este o metodă de tratament nespecific ce utilizează drept agent fizical

terapeutic factorul termic, cald sau rece precum: apa în diferite stări de agregare aplicată
extern, nămolul, nisipul, aerul, lumina şi parafina.

Parafinoterapia este destul de intens folosită, constituind şi o metodă terapeutică de sine

stătăroare. Efectul terapeutic al parafinei favorizează dilatarea capilarelor provocând
înroşirea pielii. Aceasta înmagazinează caldura şi o cedează lent organismului pe măsură ce
se răceşte. Parafina este topită la 65-80 0C. Este o substanţă cu aspect cerat constituită din
hidrocarburi solide derivate din distilarea petrolului. În stare normală parafina se găseşte în
stare solidă, dar încalzită la 53 0C ajunge la punctul de fuziune şi începe să cedeze căldură.
Are efect antialgic, miorelaxant şi antiedematos. Acţiunea parafinei se datorează factorului
termic, ea determinând o încălzire uniform a tegumentului pana la 38-40 0C şi o heperemie
intensă a ţesuturilor subcutanate pe lângă procesul de hipersudoraţie. Pacientul va dezgoli
zona, parafina se aplică pe zona lombară şi se va acoperi cu un material adecvat timp de 20-
30 min. După încheierea procedurii se îndepărtează parafina, iar zona se acoperă din nou cu o
ţesătură din lână. Se execută 15-20 şedinţe.

Băi de nămol.
Este o procedura hipertermă. Bolnavul este imersat intr-o cadă în care s-a încărcat nămolul la
36,5-370 C. Se va aplica o compresie rece pe regiunea frontală pentru a evita congestia
cerebrală. Durata este de 20-40 minute, iar după terminarea procedurii bolnavului i se aplică

21
un duş rece. Nămolul activează producerea de hestamină în piele producând o transpiraţie
abundentă cu eliminare crescută de acid uric din metabolismul proteic.

Băile de abur.
Se utilizează căldura umedă sub formă de vapori, ele ridică temperature corpului într-un timp
relative scurt. Baia de abur este intens hipertermică, dar transpiraţia nu se poate evapora.
Pentru a fi mai uşor suportate de pacient, se va pleca de la o temperatură iniţială de 38-420 C
şi se urcă treptat la 50-550C. Durata lor variază şi în funcţie de rezistenţa organismului de la
5 la 30 minute, iar pentru a mări transpiraţia dăm pacientului 250-500 ml ceai sau apa. În
timpul procedurii se aplică compresă rece la cap. După expirarea timpului se va efectua o
procedură de răcire, baie sau duş rece.

Baia de lumină cu becuri electrice.

Sunt procedure de sudaţie- de transpiratie ce utilizează razele inflaroşii în spaţii închise.
Aceastea se efectuează: complete în dulapuri de lemn cu becuri, iar parţial în dispositive
adaptate. Durata este de 5-20 minute, iar la finalul lor se face o procedură de răcire.
Băile de lumină produc o căldură radiantă ce este mai penetrantă decât cea produsă prin băile
de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe mai devreme. Băile de lumină scad tensiunea
arteriale prin vasodilataţia produse treptat.

Baia caldă simplă.

Are acţiune antispastică şi sedativă general. Se execută intr-o baie obişnuită cu apă la
temperature de 36-37oC pe o durată de 15-30 minute.

Duşul subacval- combină imersia în apă cu masaj realizat de un jet de apă care este proiectat
pe tegument evitându-se regiunea genitală şi vişcerele abdominal. Pentru a evita senzaţiile
neplăcute, tubul de misie a jetului, se plasează la distanţă de pacient înclinat pe suprafaţa de
tratat. Se obţin efecte asemănătoare cu cele ale masajului clasic: drenaj-longitudinal,
framântat-transversat, presiuni alternative sau vibraţii, putând asocia jetul cu solicitarea
manualo-mecanica. Are efect tonifiant (temperature apei de 20-30oC aplicaţie rece), sedativ
relaxant (temperatul apei 35-38oC aplicaţie caldă).

22
 Baia cu plante
 Modul de executie este identic cu cel al baii calde simple exceptia constand in adaugarea in
apa a unui ceai rezultat din infuzia unui kilogram de flori de musetel si mentă uscate.
   Modul de actiune-datorita apei calde si a plantelor acestă baie are un efect sedativ asupra
sistemului nervos central.
 
  Baia kineto

   Tehnica de aplicare. Se efectueaza intr-o cada mai mare care se umple ¾ cu apa la
temperatura de 36-38 grade. Bolnavul este invitat sa se aseze in cada si timp de 5 minute este
lasat sa stea linistit. Dupa aceea tehnicianul executa sub apa in mod pasiv, la toate
articulatiile, incepand cu membrele inferioare de la articulatiile metatarsofalangiene urcand la
articulatia gleznei, genunchiului, coapsei apoi regiunea lombara dupa care se trece la
membrele superioare incepand cu articulatiile metacarpofalangiene continuam cu articulatia
pumnului, cotului si omoplatului dupa care se termina cu regiunea cervicala, executand toate
miscarile in timp de 5 minute. Bolnavul este apoi lasat in repaos timp de 5 minute dupa care
este invatat sa repete singur toate miscarile facute de tehnician.
   Durata baii este de 20-30 minute dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihnesca.
   Modul de actiune- rolul important il are asocierea dintre factorul termic si factorul mecanic.
Mobilizarea in apa fiind mai putin dureroasă datorită relaxării musculare, care se produce sub
influenta apei calde. Tot sub influenta apei calde se produce si pierderea greutatii corporale
comform legii lui Arhimede.

Baia cu bule de diferite gaze

Baile cu bule de dioxid de carbon,bule de oxigen,bule de aer se practica in cazi obisnuite care
au adaptate o legatura la tubul de gaze si o alta legatura la un dispozitiv numit generatorul de
bule,plasat pe fundul cazii.
   Ele se prescriu la o temperatura de 30-35 grade cu o durata de 5-30 minute,fara a se uita
aplicarea unei comprese reci pe fruntea pacientului.

23
   Modul de actiune- prin masajul fin tegumentar,produs prin spargerea bulelor,aceste bai
excita formatiunile nervoase periferice avand rol calmant in activitatea sistemului nervos
central.

Fototerapia
 Biodozimetria
Biodozimetria reprezinta masurarea dozei de radiatii primita in urma expunerii la o sursa sau
in urma contaminarii interne. Biodozimetria reflecta radiatia absorbita de un individ si nu
este masurarea exacta in timpi reali a dozei primite, cum este cu un detector de radiatii.
Tehnica biodozimetriei-bolnavul fiind culcat se aseaza biodozimetrul pe tegumentul regiunii
lombare, toate orificiile fiind acoperite, restul tegunentului precum si fata bolnavului se
protejeaza cu cerceafuri si ochelari. Se aseaza lampa la o distanta de 50 de centimetri de
tegument, se aprinde si, dupa ce se lasa sa functioneze 5 minute, se descopera pe rand, la
interval de cate un minut cele 6 orificii ale biodozimetrului. In felul acesta durata de iradiere
va fi de 6 minute pentru primul patrat de tegument, 5 minute pentru al doilea, ultimul patrat
fiind expus un minut. Se citeste eritemul aparut dupa 48 de ore si se ia in consideratie primul
patrat la care a aparut cel mai slab eritem,durata lui de expunere fiind biodoza pentru acel
bolnav.

   Solluxul albastru
   La aceste aparate actioneaza asupra tegumentului numai radiatiile infrarosii directe care
sunt trimise de lampa sau reflectate de reflectorul lampii Sollux.In felul acesta se ridica
temperatura locala a tegumentului iradiat,bolnavul avand senzatia de caldura progresiva,
urmata de o roseata neuniforma in cazul expunerilor prelungite si chiar de pigmentatie.
   In cazul nostru pentru obtinerea efectului sedativ pe care-l dorim vom folosi filtre care vor
lasa sa treaca numai radiatiile albastre.
   
Ultravioletele in doza eritem
   Datorita faptului ca sensibilitatea la radiatii ultraviolete este foarte diferita,in functie de
individ,de regiunea corpului,de varsta si de alti factori,se recomanda o atentie deosebita in
alegerea dozei.

24
    Se aplica lampa la o distanta fixa de 50 de centimetri fata de regiunea de aplicat.Bolnavul
este culcat in decubit ventral acoperindu-se celelalte zone cu un cearceaf lasand libera zona
lombara.
   Aceasta procedura dureaza in functie de alegerea dozei.
 
  Baile de lumina partiale
   Se aplica in regiunea inferioara a corpului,inclusiv partea proximala a membrelor inferioare
si bazinul.Bolnavul dezbracat se asează pe pat in decubit ventral,asezdu-i-se baia de lumina
in regiunea lombara. Pentru a crea un spatiu inchis,se acopera baia impreuna cu bolnavul cu
un cearceaf si o patura,fara a se uita de compresa rece care trebuie aplicata pe
frunte.Bolnavul va sta in baie 20 minute.Dupa expirarea timpului se aplică bolnavului o
procedură de racire partiala(spalare cu apa la 22 de grade).

Laser (Light Amplificationby Stimulated Emission of Radiation).

Lumina laser se diferenţiază de lumina solară cât şi de lumina emisă fiind formată dintr-o
singură lungime de undă, cu un spectru foarte restrâns, având astfel o intensitate mai mare.
Datorită acţiunii asupra terminaţiilor nervoase periferice precum şi acţiunii central asupra
modulării nocicepţiei, are efect antialgic. Înainte de aplicarea laser-terapiei se efectuează
curaţarea şi degresarea tegumentului precum şi o eventuală depilare a zonei cutanate.
Aplicaţia laser este suspendată de fiecare dată când pacientul prezintă greaţă sau ameţeli în
timpul sau imediat după tratament, în plus atât pacientul cât şi asistentul trebuie să işi
protejeze retina cu ochelari de protecţie.

Masajul
Masajul reprezintă o succesiune de manevre aplicate asupra corpului uman în scop terapeutic
sau profilactic.Masajul este o prelucrare a părţilor moi ale corpului prin acţiuni manual sau
mecanice. Masajul se începe prin manevre simple, ample, suple şi uşoare, şi progresează uşor
în aplitudine şi forţă până ce ating intensitatea necesară după care încep să scadă treptat,
şedinţa încheindu-se cu manevre largi liniştitoare.
Manevrele principale ale masajului sunt: netezirea, framântatul, fricţiunea, vibraţia şi baterea.
Pentru efectuarea masajului se foloseşte pudră de talc, uleiuri sau diferite unguente.

25
Pacientul va sta în decubit ventral şi maseurul lateral de canapea, cu faţa spre capul acestuia,
cu piciorul stâng puţin înainte. Masajul regiunii lombo-sacro-fesiere se poate începe cu
netezirea cu palmele întinse, pornind din partea inferioare a feselor pe muşchii paravertebrali,
lombari şi sacraţi până la regiunea dorsal sau pornind de pe muşchii fesieri pe muşchii dinţaţi
făcând terminaţie D12.
Următoarele forme ale netezirii sunt: netezire pieptene pe muşchii fesieri; netezirea pe
coloană cu doua degete depărtate de la coccis la T12; netezire cu policele pe traiectul coccis-
şanţul superior al muşchilor fesieri- creasta iliacă; netezirea specifică zonei lombare fiind
netezirea romb specifica zonei lombare ce se face pe patratul lombar,pornind mana peste
mana de la coccis,santul superior muschilor fesieri pana la creasta iliaca,dupa care mulam
coastele false ajungand cu varful degetelor la T12,dupa care intorcem la 180 de grade mainile
mulând coastele false de pe cealalta parte,ajungem la cresta iliaca,santul superior al
muschilor fesieri pana la coccis.

Netezirea pregăteşte organismul pentru manevrele următoare, ea fiind de asemenea o

manevră şi de intercalare. Are rol sedativ şi stimulează circulaţia, netezirea făcându-se în
sensul circulaţiei sangvine.

26
Cea de a doua manevră principală de masaj este frământatul.
Frământatul este prinderea în cută a muşchilor şi a ţesuturilor profunde, ridicarea şi
străngerea acestora atât cât permite elasticitatea ţesutului respective.
Frământarea cu o mână se execută pe două trei straturi începând de la partea inferioară a
muşchilor fesieri pe paravertebrali până la regiunea dorsal. Frământarea cu două mâini şi cea
contratimp se realizează pe aceleaşi direcţii.

Între frământări se execută neteziri.

27
Geluirea se execută cu două degete, depărtate, pornind de la coccis până la T12. Se mai poate
executa cu degetele apropiate pornind de la coccis, şanţul superior al muşchilor fesieri până
la creasta iliacă.
Fricţiunea eprezintă apăsarea şi deplasarea pielii şi a ţesuturilor moi subcutanate pe
ţesuturile profunde sau pe plan dur, osos, atât cât permite elasticitatea acestora
Fricţiunea este o manevră importantă a regiunii şi se face pe coloană cu două degete
depărtate pe direcţia coccis până la T12, insistându-se la găurile sacrale unde-şi are originea
nervul sciatic. Altă formă a ficţiunii se execută cu degetele apropiate pornind de la coccis pe
şanţul superior al muşchilor fesieri până la creasta iliacă.
Nu se execută tapotamentul în hernia de disc lombară.
Vibraţiile sunt mişcări oscilatorii pe un fond de presiune continuă şi constantă, de intensitate
redusă.
Vibraţia se face cu toată palma, pornind de la partea inferioară a muşchilor fesieri, pe
muşchii paravertebrali, până la regiunea dorsală. Masajul se termină cu netezirea finală.

Efectele masajului sunt:

 Locale: acţiune sedativă, hiperemiantă, îmbunătăţeşte proprietăţile funcţionare ale
muşchilor şi a nervilor motor, favorizează schimburile nutritive, accelerează procesele de
rezorbţie.

28
  Generale: stimularea funcţiilor aparatului circulator, a funcţiilor aparatului respirator, are
efect favorabil asupra stării generale a pacientului, îmbunătăţeste somnul şi îndepărtează
oboseala muscular.

Kinetoterapia
Kinetoterapia este una dintre metodele de bază terapeutice care asigură recuperarea completă sau
parţială folosind pentru aceasta şi exerciţiile fizice
După T. Sbenghe, kinetoterapia trebuie să reprezinte, în staţiunile balneare, alături de utilizarea
factorilor naturali, componenta principală a acestor cure.
Obiectivele de bază ale kinetoterapiei după T. Sbenghe sunt:
 relaxarea generală;
 corectarea posturii şi a aliniamentului corpului;
 creşterea mobilităţii articulare;
 creşterea forţei şi a rezistenţei musculare;
 reeducarea coordonării şi a echilibrului;
 antrenarea la efort;
 reeducarea respiratorie;
 reeducarea sensibilităţii.

Tratamentul kinetoterapeutic reprezinta tratamentul bazat pe exercitii fizice.

Programul Willliams este unul din programele kinetoterapice utilizate in patologia coloanei
vertebrale lombare, se realizeaza in trei etape si variaza de la un pacient la altul, in functie
de localizarea afectiunii, varsta si profesia lui.
Fazele durerilor lombosacrale:
 In perioada acuta cand durerile lombosacrale sunt intense, cu sau fara iradiere, pacientul
nu isi poate calma durerile nici intins in pat si prezinta contractura musculara lombara.
 In perioada subacuta cand durerile au mai cedat, cele de repaus au disparut, bolnavul se
poate misca in pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe scaun un

29
 timp mai mult sau mai putin limitat. Durerea este suportabila daca nu isi mobilizeaza
coloana.
 Perioada cronica in care pacientul isi poate mobiliza coloana, durerile fiind moderate. In
timpul mersului si a ortostatismului, durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de
timp.
 Perioada de remisiune completa, cand pacientul nu mai are simptome, dar oricand se
poate repeta un episod dureros.
Programul Williams cu cele trei faze ale sale (I, II, III) este orientat in functie de starea clinica a
pacientului.
In perioada acuta, cele mai importante obiective sunt posturarea in pozitii antalgice (pozitii in
care durerea sa se amelioreze), relaxarea generala si a contracturii musculare lombare. Nu se
recomanda inceperea exercitiilor din programul Williams in aceasta perioada.
In perioada subacuta se initiaza exercitiile Williams cu faza I a acestui program pentru a asupliza
trunchiul inferior, constand in exercitii de remobilizare a coloanei lombare, basculari de bazin,
intinderea musculaturii paravertebrale.
Faza I Williams cuprinde urmatoarele exercitii care trebuie facute de doua ori pe zi, de cate trei-
cinci ori fiecare exercitiu.
Exercitiul 1: decubit dorsal, genunchii flectaţi si incet permitandu-le sa ‘’cada’’ pe podea in
pozitia intinsa, relaxat; se repeta de cinci ori (pentru promovarea flexibilitatii lombare si a
ischiogambierilor – musculatura posterioara a coapsei).
Exercitul 2: decubit dorsal, se flecteaza si se extind genunchii.
Exercitiul 3: decubit dorsal, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi deasupra pieptului
si cu ambele maini se trage de genunchi spre piept, se mentine aceasta pozitie pana se numara la
zece, apoi se revine la pozitia de start cu picioarele intinse; se repeta de trei ori (pentru
promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor).
Exercitiul 4: decubit dorsal cu picioarele pe podea, mainile unite in spatele gatului, se ridica un
genunchi cat se poate de aproape catre piept; se mentine pozitia cat se numara pana la zece; se
revine in pozitia neutra initiala si se repeta cu piciorul opus pana fiecare picior a fost flecta de
cinci ori (pentru elasticitatea lombara, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste puterea
musculaturii abdominale).

30
Exercitiul 5: decubit dorsal cu mainile deasupra capului si cu genunchii flectaţi, se incearca
lipirea zonei lombare de podea si in acelasi timp se contracta musculatura abdominala; se
mentine aceasta pozitie pana la zece si se repeta de cinci ori (pentru cresterea puterii musculaturii
abdominale superioare si inferioare).
Exercitiul 6: In sezut pe scaun cu mainile pe langa corp, aplecarea capului intre genunchi,
permitand mainilor sa ajunga pe podea; se mentine pozitia pana se numara la trei; se aduce
corpul in pozitia initiala; se repeta de cinci ori (pentru elasticitate lombara si a ischiogambierilor,
se creste forta musculaturii lombare inferioare).
Faza a II-a a programului Williams. Exercitiile din faza a II a trebuie facute de doua ori/zi
timp de patru luni; daca la sfarsitul acestei faze totul se desfasoara confortabil, se poate trece la
faza III.
Exercitiul 7: decubit dorsal, se flectează ambii genunchi, picioarele sunt pe podea; se roteste
bazinul si picioarele spre stanga si apoi spre dreapta; se repeta de cinci ori (pentru promovarea
elasticitatii lombare si a ischiogambierilor).
Exercitiul 8: decubit dorsal cu ambele mebre inferioare intinse, se aduce piciorul drept pe
genunchiul stang; se roteste genunchiul flectat spre dreapta si apoi spre stanga in masura
confortului; se repeta apoi cu membrul inferior opus, de cinci ori de fiecare parte (pentru
elasticitatea rotatoare a soldurilor).
Exercitiul 9: decubit dorsal, se ridica un picior deasupra podelei, se mentine pana numarati la
zece, apoi se revine cu piciorul pe podea; se repeta de cinci ori (pentru cresterea fortei
musculaturii abdominale).
Exercitiul 10: In ortostatism: genoflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele
perfect drept, calcaiele raman pe sol.
Exercitiul 11: In ortostatism, tinand mainile pe un scaun/masa, genoflexiune cu revenire in
pozitia initiala (pentru cresterea fortei musculaturii anterioare a coapsei-cvadriceps).
Exercitiul 12: In ortostatism, relaxat prin inspir si expir amplu, se apleaca in fata usor trunchiul
din solduri, cu genunchii intinsi; se incearca atingerea podelei cu degetele mainilor; se repeta de
cinci ori (pentru elasticitatea lombara).
In perioada cronica se continua cresterea supletii lombare si tonifierea musculaturii slabe,
cresterea supletii lombare prin exercitii de basculare a bazinului cu Faza III a programului
Williams care cuprinde urmatoarele exercitii:

31
Exercitiul 13: decubit dorsal cu o perna sub cap, soldurile si genunchii sunt flectati, picioarele
pe podea, cu calcaiele destul de apropiate de fese; pacientul preseaza ferm lomba pe podea,
contractand muschii fesieri si abdominali. Apoi este basculat bazinul prin ridicarea feselor de pe
podea, dar cu mentinerea contactului lombei aplatizate; cea mai frecventa eroare este
reprezentata de ridicarea si a zonei lombare impreuna cu fesele, crescand astfel curbura lombara
si obtinand efectul contrar – accentuarea durerii; se efectueaza de zece ori de doua ori/zi, treptat
ajungandu-se la 20 de doua ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de doua ori/zi la ceilalti.
Gradat, dupa o perioada de timp, flexia soldurilor si a genunchilor este redusa pana ajung sa fie
intinse complet, iar dupa patru saptamani se poate trece la exercitiile din picioare.
Exercitiul 14: In ortostatism, cu spatele la perete si calcaiele la 25-30 cm de acesta; se aplica
sacrul si lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete, mentinind contactul
lombei cu acesta.
Exercitiul 15: Decubit dorsal: se executa bicicleta, cu pelvisul mult basculat inainte.

Tonifierea musculaturii slabe (abdominale și extensoare lombare).

Scopul este ca trunchiul inferior să realizeze o poziție neutră a bazinului și o presiune
abdominale de preluare a unei părți din presiunea transmină discurilor dintre vertebre. Poziția
neutră a bazinului este condiționată de întinderea musculaturii extensoare (extensorii
paravertebrali și psoasiliacul) dar și de tonifiere a abdominalilor și a fesierilor, deci mușchii care
vor realiza bascularea bazinului cu delordozare.
Exercițiul 1: din decubit dorsal cu genunchii îndoiți la 900 și lipiți unul de altul cu tălpile pe pat,
se va încerca ridicarea lor spre tavan, tot timpul zona lombară rămânând în contact cu patul.
Exercițiul 2: din decubit dorsal cu genunchii la 900 și tălpile pe pat, se va ridica capul, umerii și
trunchiul (brațele întinse), apoi se revine, în continuare se execută ridicarea trunchiului cu
mâinile în lateral de genunchi.
Exercițiul 3: în cvadrupedie pentru corectarea lordozei lombare, se încordează peretele
abdominal, ridicându-se coloana spre tavan, ochii privind pieptul, se revine în poziția inițială cu
capul ușor lăsat pe spate.
 Perioada de remisiune completa este perioada dintre episoadele algice in care pacientul este
asimptomatic si predispus astfel la repetarea acelorasi greseli ce duc la recidiva.
In aceste perioade singurul tratament recomandat este kinetoterapia care are

32
ca obictive urmatoarele:
-educarea bolnavului in sensul acordarii importantei juste durerii sale lombo sacrale
-profilaxia activa a recidivelor; 
-reducerea riscurilor de complicatii radiculare ale sindromului dureros lombar. 
- relaxarea musculaturii contracturate si asuplizarea trunchiului inferior
În faza de remisie completă se va face un program de prevenire a recidivelor, așazisa ”școală a
spatelui”, ce are obiective principale: conștientizarea poziției corecte a coloanei lombare și a
bazinului, mențirea forței musculare, ”înzăvorârea” coloanei lombare.

Şcoala spatelui
● Conditiile stresante trebuiesc evitate pe cat posibil;
● Greutatea maxima a obiectelor pe care le ridicati si carati sa nu depaseasca 5 Kg.;
● Ridicarea obiectelor sa se faca indoind (flectand) coapsele si genunchii cu spatele (coloana
vetebrala lombara – CVL) in pozitie intermediara (dreapta); inlacatarea CVL in aceasta pozitie
se face prin contractie concomitenta a spatelui si abdomenului;
● Interzisa aplecarea inainte (flexia) trunchiului cu genunchii intinsi si ridicarea obiectelor in
aceasta pozitie; se poate duce un membru inferior (cel afectat) in cumpana cu sprijin pe membrul
inferior sanatos sau fandare pentru ridicarea obiectelor; indepartarea picioarelor, aplecare in
genuflexiune, trunchiul drept (extins);
● Caratul obiectelor se face cu ambele maini pentru a nu genera scolioze;
● Evitarea caratului unor obiecte cu greutati mari intr-o singura mana;
● Evitarea miscarilor de rasucire a trunchiului;
● Ridicarea din pat se face din stand pe partea sanatoasa, cu genunchii indoiti (flectati), ca un
tot;
● Pozitia sezanda e cea mai solicitanta pentru CVL : se integreaza la fiecare 30 – 45 minute
pauze de ortostatism, mers prin camera, intins, folosirea de scaune ergonomice;
● Tocurile sa nu depaseasca 4 cm inaltime; la persoanele supraponderale sau daca persista durere
se contraindica; talpa incaltarilor sa fie moale;
● Scadere in greutate la persoanele supraponderale !
● Cand se sta mult timp la birou se sprijina talpile pe un scaunel;
● Pozitia picior peste picior este de evitat sau nu se mentine mai mult de 10-15 min.;

33
● Soferii sa apropie scaunul de volan, spatele sa fie drept;
● Saltea tare (Relaxa) sau scandura sub saltea;
● Impingerea de lazi : bratele orizontale la nivelul umerilor, trunchiul drept. Persoanele cu
musculatura abdominala slaba necesita gimnastica medicala pentru tonifiere si lombostat in
perioadele de suprasolicitare. Se evita ridicarea /impingerea de greutati mari;
● Evitarea expunerii la frig : brau de lana, blanita de iepure;
● Evitarea efortului fizic la neantrenati sau cardiaci; se recomanda o incalzire prealabila;
● Inegalitatile de membre inferioare (cand exista) se corecteaza cu orteza (taloneta) sau
incaltaminte ortopedica;
● Urcat/ coborat scari : cu prudenta, fara miscari de rasucire a spatelui.

Terapia ocupationala
Prin aceasta terapie se evita pasivitatea in care se fixeaza bolnavul spitalizat pe perioade mai
lungi, trezindu-i interesul pentru diverse miscari utile şi contribuind astfel la readaptarea
functionala la efort. Este o metoda de reeducare activa folosind diverse activitati adaptate la tipul
de deficiente motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutand bolnavul sa folosesca
mai bine muschii ramasi indemni şi recuperand functia celor afectati de boala, contribuind astfel
la readaptarea functionala la gesturile vietii curente.
In acele meserii în care se impune ridicarea de greutati mari si mentinerea prelungita a
trunchiului flectat, se recomanda schimbarea meseriei si orientarea catre activitati care solicita
mai putin coloana verterbrala(munca de birou),evitanad astfel incapacitatea de munca si
pensionarea medicala.
Etapa finala de restabilire trebuie sa redea bolnavului capacitatea de a executa gesturile uzuale si
profesionale in pozitie fiziologica corijata.

Tratametul balnear (Staţiunile Balneoclimaterice).

Curele balneare pot fi recomandate încă de la sfârşitul perioadei subacute, când au rolul de a
continua tratamentul început în spital cu amplificarea metodelor de hidrotermoterapie şi
kinetoterapie.

34
 Rolul esenţial al curelor balneare este acela de prevenire a recidivelor. În acest sens se
recomandă 1-2 cure balneare pe an în staţiuni în care este posibilă hidrotermoterapia în bazine cu
apă termală, alături de aplicaţia de nămol, folosirea factorilor contrastanţi de călire.
Staţiunile recomandate în discopatiile lombare sunt:
 Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice;
 Băile Herculane, Pucioasa, Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase;
 Govora-sunt băi sulfuroase, iodate şi sărate; (nămol silicos şi iodat);
 Bazna-sunt băi iodate şi sărate;
 Sovata, Amara, sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate.
 Litoralul (Eforie siTechirghiol) - băi sărate şi cu nămol sapropelic
În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. Pe lângă
aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra
psihicului bolnavului.

35
.

36
37