Sunteți pe pagina 1din 10

Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing.

Corneliu Rontescu

PROCEDEUL DE SUDARE MANUALĂ CU ARC ELECTRIC


ŞI ELECTROZI ÎNVELIŢI
1.1. Principiul procedeului

Sudarea manuală cu electrozi înveliţi este cel mai vechi şi cel mai răspândit procedeu
de sudare prin topire. Operatorul sudor (sudorul) efectuează toate operaţiile necesare, el
conduce procesul de sudare mânuind electrodul învelit cu ajutorul portelectrodului.
Sudarea se realizează pe seama căldurii dezvoltate în arcul 6, format între electrodul 1
şi piesa de sudat. De pe vergeaua metalică se desprind picături de metal 4, care se deplasează
spre baia de metal 5. Pe măsură ce sursa termică se deplasează, în spate se formează prin
solidificare cordonul de sudură. Electrodul este prevăzut cu un strat de înveliş 2, din care se
formează prin topire, stratul lichid de protecţie 7, transformat apoi într-o zgură sticloasă 8,
protectoare a cordonului 9 în curs de răcire. Arcul electric este alimentat cu curent de sudare,
la capătul superior 3, de la sursa de energie electrică 10. (fig. 1.1).

x
10 vp .

Fig. 1.1. Schema sudării manuale cu electrozi înveliţi

Sudarea cu electrozi înveliţi se desfăşoară în marea majoritate a cazurilor în variantă


manuală.
În cursul sudării, sudorul menţine arcul electric (Ua şi Is) constant, aduce în arc
material de sudare cu viteza necesară va, deplasează arcul în lungul rostului cu viteza vs şi, de
la caz la caz, execută mişcări cu capătul electrodului care ţine arcul electric. Aceste mişcări
depind de poziţia în care se sudează, de felul îmbinării şi tipul rostului şi în special de modul
operator, care face parte din instruirea operatorului sudor.
Principalele mişcări ale electrodului, în timpul execuţiei operaţiei de sudare, sunt
următoarele (fig. 1.2.):
a) – pentru cusături subţiri, materialul de bază este încălzit puţin;
b) – se foloseşte foarte des, caz în care se topesc corespunzător marginile
componentelor;
c) – se depune mult metal la fiecare trecere;
d) – se depune puţin metal, dar metalul de bază este mediu încălzit;
e) – se foloseşte la operaţii de încărcări prin sudare, cordoanele de sudare sunt late;
f) – se foloseşte la sudarea în poziţia verticală şi sudarea stratului de rădăcină;
g) – se foloseşte la sudarea de rădăcină şi la sudarea în poziţie vertical ascendentă;
h) – pentru sudarea pieselor de grosime mare;
i) – se foloseşte când se doreşte realizarea unei pătrunderi mari;
j) – se foloseşte pentru depunerea pe flancuri.

1
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu

a) b) c) d) e) f) g) h) i) j)
Fig. 1.2. Moduri de oscilare transversală a electrodului

1.2. Caracteristicile sudării manuale cu arcul electric şi electrozi înveliţi

Sudarea manuală cu arcul electric şi electrozi înveliţi oferă o serie de avantaje, după
cum urmează:
 este un procedeu universal, simplu şi uşor de aplicat;
 se pot suda aproape toate metalele şi aliajele metalice, de la grosimi de 1 mm
până la cele mai mari. Grosimea minimă ce se sudează depinde de îndemânarea sudorului iar
cea maximă nu este limitată de procedeu, ci din considerente economice.
 echipamentul de sudare este universal, uşor de procurat şi întreţinut;
 se poate suda în toate poziţiile, inclusiv în locurile greu accesibile;
 investiţiile în echipamente de sudare sunt cele mai mici;
 marea majoritate a sudorilor au capacitatea şi abilitatea necesară de a-l folosi;
 calitate bună a îmbinărilor sudate;
 varietate mare de electrozi înveliţi cu uşurinţă mare de promovare.
Procedeul prezintă în acelaşi timp şi unele dezavantaje, care reduc continuu domeniul
său de aplicare, locul său este luat din ce în ce mai mult de procedeele mecanizate de sudare.
Dezavantajele procedeului sunt următoarele:
 calitatea sudurilor depinde în cea mai mare măsură de calificarea, abilitatea şi
conştiinciozitatea operatorului sudor, de posibilitatea sa de a muncii calitativ constant o durată
mai mare de timp;
 rata depunerii (cantitatea de metal ce se depune prin sudare în unitatea de timp)
este mică (1,8 – 5,4 Kg/h) iar pătrunderea la sudare prin topire şi electrod fuzibil;
 sudarea cu curenţi mari (mai mari de 450 A) este dificilă deoarece electrodul
devine gros şi greu de manevrat iar condiţiile de securitate a muncii se înrăutăţesc;
 gradul de utilizare a materialului de adaos este minim (< 70%) datorită
schimbării dese a electrodului şi a capătului său prins în portelectrod care nu poate fi folosit;
 productivitatea scăzută şi consumuri mari de metal de adaos şi energie electrică
la sudare.
Performanţele procedeului de sudare manuală cu arcul electric:
 se pot suda toate metalele şi aliajele, cu excepţia celor active şi refractare, iar
Al şi Cu şi aliajele lor sunt mai dificil de sudat;
 se pot suda table fără teşire, cu grosimea până la 4 mm. Peste 3 – 4 mm
marginile se teşesc în V, Y sau în X.
 la sudurile de colţ e suficientă o singură trecere la cusături cu cateta de 8 mm;
 la pregătire pentru sudare şi număr de treceri corespunzătoare se pot suda orice
grosimi. De regulă pentru grosimi mai mari de 200 mm procedeul nu se mai foloseşte, devine
foarte neeconomic şi sunt multe alte procedee de sudare prin topire mult mai avantajoase.
 sudarea se face în curent continuu (în special polaritate inversă) şi curent
alternativ;
 parametrii tehnologici principali variază în limitele:
Is = 25 – 450A;
Ua = 15 – 35V;

2
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu
vs = 10 – 40 cm/min;
de = 1,6 – 6,0 mm.
 dimensiunile băii de sudură se înscriu în limitele:
- adâncimea p < 7 mm;
- lăţimea B = 8 – 15 mm;
- lungimea L = 10 – 30 mm.
 dimensiunile cordonului de sudură:
- adâncimea de pătrundere p = 2 – 6 mm;
- supraînălţarea h = 2 – 5 mm;
- lăţimea cordonului B = 2 – 25 mm.

1.3. Corelaţii între parametrii tehnologici

La sudarea manuală cu electrozi înveliţi, pentru alegerea parametrilor tehnologici de


sudare, se recomandă folosirea următoarelor corelaţii între parametrii tehnologici:
a) – Corelaţia între curentul de sudare Is şi diametrul electrodului de:
 pentru sudarea oţelurilor carbon şi slab aliate:
I s  2,5  de2  35,5  de  18 [A] (1.1)
pentru diametre 1,6 < de < 6,0 mm
 pentru sudarea oţelurilor aliate:
I s  2,7  de2  25,0  de  11[A] (1.2)
pentru diametre 2,0 < de < 5,0 mm
 la sudarea cu electrozi cu pulbere de fier în înveliş, indiferent de limita de curgere a
metalului depus:
I s  62,5  de  50 [A] (1.3)
pentru 2,0 < de < 8,0 mm
Asemenea relaţii şi recomandări dau valorile medii ale curenţilor de sudare şi au un
caracter pur informativ fiindcă relaţia Is = f(de) este afectată de tipul învelişului, lungimea
electrodului, poziţia de sudare şi tehnica operatorie.
Din aceste motive la alegerea curentului de sudare cel mai bun ghid îl constituie
recomandarea producătorului de electrozi, care trebuie riguros respectată.
b) – Corelaţia dintre tensiunea arcului Ua şi curentul de sudare Is:
Ua = 0,05 Is + 10 [V] (1.4)
valabilă pentru 80 < Is < 500A
Tensiunea arcului este şi ea recomandată de producătorul de electrozi. Când lipseşte
această informaţie se poate folosi corelaţia liniară dată de relaţia (1.4).
c) – Corelaţia dintre rata depunerii Gd şi curentul de sudare Is:
Gd  0,756 I s 102  0,68 [Kg/h] (1.5)
la sudarea cu electrozi fără pulbere de fier în înveliş şi 120 < Is < 450A
Gd  1,588 I s 102  0,34 [Kg/h] (1.6)
la sudarea cu electrozi cu pulbere de fier în înveliş şi 150 < Is < 450A
d) – Corelaţia între viteza de sudare şi ceilalţi parametrii:
2,2  d e  1
vs  54  [cm/min] (1.7)
k  d e2
pentru sudarea cu electrozi având pulbere de fier în înveliş
d  1,14
vs  270  e [cm/min] (1.8)
k  d e2
pentru sudarea cu electrozi având pulbere de fier în înveliş, unde

3
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu
4  Ai
k (1.9)
  d e2
Ai – aria unei treceri, mm2;
de – diametrul electrodului, mm.
Pentru calculul ariei unei treceri se recomandă folosirea relaţiilor:
A1  6  8  de [mm2] – la prima trecere;
Ai  8  12  d e [mm2] – la următoarele treceri.
e) – Corelaţia dintre viteza de sudare vs, coeficientul de topire  t , densitatea metalului
depus  şi aria unei treceri Fi:
t  I s
vs  [cm/min] (1.10)
60    Fi
unde:  t - este coeficientul de topire g/Ah;
 - densitatea metalului depus, g/cm3;
Fi – aria unei treceri, cm2.
f) – Corelaţia dintre energia liniară Ee şi ceilalţi parametrii principali ai regimului de
sudare:
 = 0,7 – 0,85
U I
Ee   a s  10 3 [KJ/cm] (1.11)
60  vs
în care:  - randamentul termic (  = 0,6 – 0,8);
Ua – tensiunea arcului, V;
Is – curentul de sudare, A;
vs – viteza de sudare, cm/min.

1.4. Stabilirea parametrilor regimului de sudare

a) Alegerea electrodului învelit.


Alegerea tipului de electrod, pentru o anumită aplicaţie dată se face în funcţie de:
 compoziţia chimică a metalului de bază;
 caracteristicile mecanice cerute pentru metalul depus prin sudare;
 poziţia de sudare;
 tipul îmbinării sudate;
 existenţa surselor de curent continuu sau alternativ.
Diametrul electrodului se alege în funcţie de grosimea piesei de sudat, forma rostului,
dimensiunile şi poziţia în spaţiu a cusăturii sudate, îndemânarea sudorului, orientativ putându-
se folosi tabelul 1.1.
Tabelul 1.1.
Grosimea
1 – 1,5 1,5 – 2 2–3 3–5 5–
materialului de bază
Diametrul
1,6 – 2 2 – 2,5 2,5 – 3,25 3,25 – 4 4 – 5 – 6
electrodului învelit
La sudarea în mai multe straturi, stratul de rădăcină se execută cu electrozi cu
diametru mic (de = 2,5 – 3,25 mm) pentru a asigura un arc scurt şi accesul arcului electric în
zona de sudare. Straturile de umplere se depun, pentru a se asigura o productivitate mai mare,
cu electrozi de diametru mai mare (de = 4 – 5 – 6 mm).
La sudurile în poziţie dificilă (verticală şi peste cap), pentru a preveni scurgerea
metalului topit, se recomandă utilizarea unor electrozi cu diametru mai mic (de = 2,5 – 3,25
mm).
4
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu
b) Alegerea curentului de sudare
Curentul de sudare se alege în primul rând în corelaţie cu diametrul şi felul
electrodului dar este influenţat şi de poziţia de sudare şi tehnica operatorie.
Orientativ, la sudarea în poziţie orizontală, se pot folosi corelaţiile (1.1.), (1.2.) sau
(1.3.), dar numai în cazul în care nu deţinem recomandările producătorului de electrozi.
La sudarea cu un curent prea mic, arcul electric devine instabil, viteza de sudare este
mică, pătrunderea este necorespunzătoare şi deci productivitatea este scăzută. Dacă se sudează
cu curenţi prea mari pierderile prin stropi sunt mari, pot apare străpungeri ale metalului de
bază, creşte solubilitatea gazelor în baia de metal topit şi pot să se formeze porozităţi şi
sufluri; în acelaşi timp, datorită supraîncălzirii metalului de bază, apar tensiuni interne şi
deformaţii importante, unele elemente de aliere se pot oxida, înrăutăţind proprietăţile
mecanice ale îmbinării sudate.
În cazul poziţiilor de sudare, diferite de cea orizontală, curentul de sudare se reduce cu
15 – 20% pentru poziţia vertical-ascendentă, cu 20% pentru poziţia vertical-descendentă şi cu
până la 10% pentru sudarea de plafon (peste cap).

c) Tensiunea arcului electric


Tensiunea arcului, în procesul de sudare, este în funcţie de lungimea arcului, fiind
corelată cu intensitatea curentului de sudare prin caracteristica statică a sursei utilizate.
În timpul sudării, lungimea arcului electric se modifică fie datorită neasigurării unei
viteze de avans în corelare cu cea de topire, fie datorită modificării deliberate a efectului
termic al arcului. O sudură de calitate se obţine la o lungime a arcului constantă, stabilitatea
arcului fiind mai bună la o lungime mai mică. La sudarea cu lungimea arcului mică apar
următoarele aspecte: pierderile de căldură prin radiaţie şi prin stropi de metale sunt mai mici,
creşte adâncimea de pătrundere, influenţa aerului atmosferei asupra băii de metal topit este
mai redusă, pierderile de metal prin împroşcare sunt mai mici.
De obicei, lungimea arcului se alege egală cu diametrul electrodului, cu excepţia
electrozilor cu diametrul mic sau cu înveliş subţire la care ea poate fi mai mare. În cazul
electrozilor cu înveliş bazic este de dorit ca lungimea arcului să fie cât mai mică.
d) Viteza de sudare
Viteza de sudare influenţează dimensiunile şi calitatea îmbinării sudate astfel:
 dacă vs este mică şi Is mic, se depune o cantitate mare de metal dar, pătrunderea
fiind mică, va rezulta o supraînălţare mare;
 dacă se sudează cu vs mică şi Is mare, cantitatea de căldură mai mare duce la
supraîncălzirea metalului de bază, cordonul de sudură este mai lat şi sunt posibile
străpungeri, apar tensiuni şi deformaţii mari;
 la sudarea cu vs mare şi Is mare, metalul de bază nu se topeşte suficient, baia de
metal topit se răceşte repede şi gazele dezvoltate nu se mai pot elimina, cusătura de
sudură va rezulta poroasă.
Întrucât viteza de sudare este greu de controlat, sudarea decurgând, de obicei, manual,
în locul său, pentru a se controla cantitatea de căldură introdusă la sudare, se foloseşte
lungimea depusă la topirea unui electrod, Ld. În figura 1.3 se prezintă legătura dintre energia
liniară la sudare şi lungimea depusă cu diferiţi electrozi înveliţi.

5
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu
El Sudare vertical ascendenta
[kJ/cm] Sudare orizontala
35
30
25

16 20 Φ 6.0 x 450 mm
15
12 Φ 5.0 x 450 mm
10 Φ 4.0 x 450 mm
5 Φ 3.25 x 350 mm
Φ 2.5 x 350 mm
0 Ld [mm]
0 100 200 300 400 500 600
Φ 3.25
Φ 2.5 Φ 3.25
Fig.1.3. Dependenţa dintre energia liniară şi lungimea depusă cu un electrod

1.5. Particularităţile execuţiei diferitelor tipuri de cusături de sudură

La o trecere a electrodului în lungul rostului se obţine un rând de sudură iar rândul sau
rândurile depuse la acelaşi nivel formează un strat.
În funcţie de mişcările capătului electrodului, sudurile se pot realiza:
a) – trase (filiforme sau înguste) – când electrodul execută o mişcare de deplasare în
linie dreaptă cu o viteză constantă. Se întâlnesc la:
 sudarea stratului de rădăcină;
 sudarea tablelor subţiri;
 când tehnologic se recomandă acest lucru.
Efectele sudurilor trase sunt:
 valori ridicate ale rezilienţei în metalul cusăturii datorită faptului că aceste
suduri au un efect similar unui tratament termic de normalizare;
 solidificarea se face rapid, gazele nu au timp să iasă, iar cusătura devine
poroasă.
b) – pendulate – când electrodul execută o mişcare de pendulare în părţile laterale în
raport cu linia rostului, obţinându-se suduri mai late, îmbunătăţindu-se încălzirea marginilor şi
reducerea vitezei de solidificare.
La execuţia îmbinărilor cap la cap, în funcţie de cerinţele impuse îmbinării şi
productivitatea procedeului se pot aplica următoarele metode:
a – Sudarea într-un singur strat, când:
 se folosesc electrozi cu pătrundere adâncă de mare randament (cu pulbere de
fier în înveliş) şi surse de sudare puternice, curenţii de lucru fiind mari;
 sunt necesare mişcările de pendulare;
 cusăturile sunt sensibile la fisurare;
 se foloseşte pentru structuri cu solicitări reduse şi exploatate la temperaturi
ridicate.
b – Sudarea în straturi multiple late, când straturile au un efect de finisare a structurii
straturilor depuse anterior printr-un proces de tratament termic şi se recomandă la sudarea
tablelor groase din oțel nealiat şi pentru structuri exploatate la temperaturi pozitive.
c – Sudarea în straturi multiple înguste, care se aplică la sudarea oţelurilor de înaltă
rezistenţă şi pentru structuri sudate solicitate intens şi la temperaturi negative. Se obţine o
bună rezilienţă.
Tehnica de lucru la îmbinările cap la cap necesită:
 realizarea corectă a stratului de rădăcină cu electrod cu de < 3,25 m, cu rând
tras şi dese întoarceri pentru a evita scurgerea băii;
6
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu
 ordinea corectă a rândurilor de sudură când:
- rândurile să pătrundă între ele;
- la stratul de suprafaţă rândul se dă pe centrul cusăturii.
 respectarea unor cerinţe tehnologice:
- rândurile depuse după cel de rădăcină se pot executa trase sau
pendulate;
- dispunerea electrodului ce face în planul de simetrie al
îmbinării înclinat în sensul de înaintare.
Poziţia optimă de sudare este cea în planul orizontal sau apropiată de aceasta iar la
sudurile de poziţie se are în vedere faptul că metalul topit şi zgura au tendinţa de scurgere.
În acest sens:
 se micşorează curentul de sudare;
 trebuie executate mişcări adecvate;
 necesită o înclinare corespunzătoare a electrodului, o ordine corespunzătoare
de depunere a rândurilor;
 uneori se sudează cu arc scurt (sudarea peste cap).
d – La sudarea tablelor subţiri (s < 3mm) datorită pericolului străpungerii şi al
deformaţiilor şi tensiunilor remanente mari se recomandă următoarele:
 sudarea cu curent continuu şi polaritate inversă;
 viteză de sudare mare;
 de = 1,6; 2,0; 2,5;
 pentru grosimi < 1 mm se sudează prin suprapunere pe o garnitură din cupru ;
 pentru a reduce tensiunile şi deformaţiile, se recomandă sudarea în pas de
pelerin sau în trepte inverse;
 se folosesc electrozi cu înveliş rutilic.

1.6. Defecte tehnologice la sudarea manuală cu electrozi înveliţi

Tehnologia sudării, dacă parametrii tehnologici nu sunt aleşi în mod corespunzător,


poate să producă defecte tehnologice.
Principalele defecte tehnologice sunt:
a – Forma şi aspectul cusăturilor, afectate de parametri tehnologici primari (Is, Ua, vs);
b – Stropirea – nu influenţează rezistenţa, dar măreşte costul din cauza operaţiei de
curăţire şi dăunează esteticii îmbinărilor. Diminuarea ei se realizează prin:
 micşorarea Is;
 folosirea naturii şi polarităţii Is convenabile electrodului învelit;
 diminuarea La;
 controlul suflului magnetic;
 uscarea învelişului electrodului.
c – Muşcăturile laterale care afectează rezistenţa la oboseală, la şocuri şi la
temperaturi scăzute. Ele dispar dacă:
 se foloseşte o vs constantă;
 pendularea electrodului este moderată;
 Is se menţine în limitele prescrise, eventual spre limita inferioară.
d – Lipsa de topire a materialului de bază, care poate duce la o slabă legătură a
cusăturii cu componentele sudate şi se simulează prin:
 curăţirea pereţilor rostului;
 pendularea cu o scurtă oprire la capetele ei ce se rezemă pe materialul de bază;
 mărirea Is.
e – Pătrunderea insuficientă, care se combate prin:

7
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu
 mărirea Is;
 micşorarea de;
 deschidere mai mare a rostului.
f – Porii, găurile şi denivelările accentuate ale cusături care se datorează:
 ruginii, petelor de ulei sau vopsea, umezelii;
 băii de sudură, care se răceşte prea repede;
 învelişului electrozilor;
 materialului de bază, care participă prea mult la formarea cusăturii.
g – Fisurile, care dacă apar, se vor remedia.
Toate defectele de la a – f pot fi admise în anumite condiţii ţinând cont de clasa de
calitate.

1.7. Procedee speciale de sudare manuală şi electrozi înveliţi

Productivitatea procedeului de sudare manuală cu electrozi înveliţi este redusă iar


schimbarea electrozilor măreşte timpul total aferent operaţiei de sudare.
Căile de mărire a productivităţii muncii sunt de natură:
 organizatorică, prin:
- organizarea locului de muncă;
- fluxul tehnologic adecvat;
- coeficientul de utilizare a sursei de curent cât mai aproape de unitate.
 tehnologică.
Din punct de vedere tehnologic, procedeele de mărire a productivităţii muncii sunt:
a) – Sudarea cu arc înecat, când se folosesc electrozi cu înveliş gros care asigură o
pătrundere mare, iar caracterul învelişului poate fi: acid, rutilic sau titanic şi pulbere de fier în
înveliş.

0
900
70-80
s 2-3

(0.1-0.15)s
Fig.1.4. Poziţia electrodului la sudarea cu arc înecat.

Electrodul se sprijină pe suprafaţa piesei şi se înclină în sensul de înaintare cu un


unghi de 70-80o.
Învelişul gros favorizează formarea unui crater având formă tronconică cu o înălţime
de 2 – 3 mm. Arcul se menţine stabil şi are o lungime constantă. Concomitent norul de gaze
format din topirea învelişului asigură o bună protecţie a arcului electric faţă de acţiunea
mediului exterior.
Avantajele variantei sunt următoarele:
 pătrundere bună, ceea ce permite executarea sudurilor cap la cap a tablelor cu
grosimi de 8 – 12 mm, cu rost în I, fără prelucrarea marginilor. În acest sens se
obţine o micşorare a cantităţii de metal depus, respectiv micşorarea grosimii
cusăturii prescrisă în desenul de execuţie;
 mărirea cu 50% a rezistenţei la oboseală a cusăturilor realizate cu arc electric înecat;

8
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu
 comparând vitezele de sudare la sudarea obişnuită şi sudarea cu arc înecat se
observă o creştere a productivităţii de câteva ori (tabelul 1.2).
Tabelul 1.2.
Sudarea obişnuită Sudarea cu arc înecat
Cateta de Is vs Cateta de Is vs
[mm] [mm] [A] [m/h] [mm] [mm] [A] [m/h]
6 5 220 9,3 5 5 250 18,0
8 6 300 7,2 6 6 340 19,1
10 6 320 4,5 8 8 550 18,0

Metoda se aplică la sudarea construcţiilor metalice cu grosimi mari, echipamentelor


siderurgice, termoenergetice, construcţii cu caracter special, turnătorii de oţel.
b) – Sudarea cu electrozi cu pătrundere adâncă.
Electrozii, în acest caz, sunt de tip special, cu înveliş gros şi un anumit procent de
materii organice. În raport cu electrozii obişnuiţi ei pot suporta curenţi cu 20 – 25% mai mari,
tensiuni de lucru de 45 – 55 V (ceea ce conduce la o mărire a puterii calorice a arcului
electric) şi vs = 30 – 40 cm/min.
Electrodul cu pătrundere adâncă trebuie să satisfacă cerinţele:
 să realizeze o îmbinare complet pătrunsă din două treceri la sudarea cu rost în I
a două table cu interstiţiul de maximum 0,25 mm. Grosimea tablelor este 2·de + 2, unde de
este diametrul electrodului;
 să realizeze o pătrundere p > 4 mm la o îmbinare de colţ interior cu grosimea
tablelor de minimum 2de. Interstiţiul va fi de maximum 0,25 mm.
c) – Sudarea cu fascicul de electrozi, caz în care se utilizează un fascicul din 2, 3 sau
mai mulţi electrozi fixaţi în cleştele port electrod.
La început amorsarea arcului are loc la electrodul care atinge primul piesa, iar pe
măsura topirii electrodului, arcul se lungeşte şi se stinge fiind concomitent transferat la
electrodul alăturat cu capătul mai apropiat de piesă. Amorsarea se face instantaneu deoarece
condiţiile de ionizare sunt deja create de primul electrod.
Pentru a realiza poziţia electrozilor în fascicul ei se prind în puncte de sudură în
capătul neînvelit, iar capătul unui electrod serveşte pentru prinderea în cleştele de sudură.
Avantajele metodei sunt următoarele:
 procesul de supraîncălzire al electrozilor este mai mic ceea ce face ca pierderile
prin stropi să se diminueze;
 căldura degajată de arcul electric este mai bine utilizată, astfel că, timpul de
topire al unui electrod din fascicul este mai redus;
 timpul de înlocuire a electrozilor se reduce prin împărţirea la numărul de
electrozi din fascicul. Alcătuirea fasciculului se poate realiza din electrozi înveliţi şi combinat
din electrozi înveliţi şi neînveliţi.
 se lucrează cu densităţi de curent de până la 20 A/mm2 faţă de 12 – 14 A/mm2
la sudarea cu un singur electrod. Aceasta deoarece un electrod este străbătut periodic de
curentul de lucru;
 productivitatea este de circa două ori mai mare ca la sudarea obişnuită;
 capetele electrozilor sunt aproape integral folosite.
Metoda se aplică la sudarea construcţiilor metalice cu volum mare de îmbinări prin
sudare.
d) – Sudarea cu electrodul învelit culcat în rostul dintre componente.
Procedeul diferă de sudarea obişnuită prin aceea că electrodul învelit este culcat în
rostul dintre componentele de sudat şi acoperit cu şine de cupru.

9
Curs 6 – F.S.S. Prof.dr.ing. Corneliu Rontescu

5-9
vs
5-9

1
2

Fig. 1.5. Principiul sudării cu electrod culcat

Se amorsează arcul electric şi acesta arde între electrod şi componente până la


consumarea sa. Electrozii au lungimi de 1 – 2 m şi un înveliş ceva mai gros pentru ca arcul să
aibă spaţiul necesar de ardere.
Productivitatea creşte deoarece un sudor poate supraveghea 3 – 5 posturi de sudare.
Sudarea se efectuează numai în poziţia orizontală.
Cantitatea de metal depusă este de 1,5 – 7,5 g/s.
În ultimii ani procedeul a fost perfecţionat prin:
 micşorarea lungimii arcului electric prin direcţionarea sa sub un unghi mai
mare datorită sârmei electrod care are o degajare în formă de U. Creşte în acest fel
pătrunderea cusăturii.
 îmbinarea electrozilor între ei, formând lanţuri de lungimea necesară iar
alimentarea se face prin contacte puse din loc în loc şi care intră automat în funcţiune pe
măsură ce arcul electric progresează în lungul îmbinării;
 dirijarea arcului electric cu un câmp magnetic sau cu ajutorul unor
electromagneţi.
e) – Sudarea gravitaţională.
Principiul procedeului diferă de cel de la sudarea obişnuită prin faptul că, electrodul
este introdus într-un dispozitiv, care îl menţine înclinat faţă de componente, astfel că pe
măsură ce electrodul se consumă, el alunecă în lungul cusăturii datorită unei culise.

d h2 h1
vs

Fig. 1.6. Principiul sudării gravitaţionale

Operaţia decurge automat datorită gravitaţiei, sudorul poate supraveghea 3 – 5 posturi


şi productivitatea creşte. Se foloseşte numai la suduri de colţ în poziţie orizontală, necesită
electrozi de lungime 1 – 1,5 m şi diametru 5 – 10 mm.
Productivitatea sudării este de până la 5 ori mai mare ca la sudarea obişnuită iar
cantitatea de metal depus este de 1,5 – 7,5 g/s.
Datorită suflajului magnetic sudarea se execută în curent alternativ. Având în vedere
că electrozii înveliţi au o lungime mare, creşte durata activă (75 – 80%, faţă de 60% la
sudarea obişnuită), fapt de care trebuie ţinut seama la alegerea surselor de curent pentru
sudare.
Varianta se foloseşte la realizarea structurilor sudate din domeniul industriei navale, la
care ponderea sudurilor de colţ este de peste 75%.
10