TEMA 2,3.

CONTABILITATEA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE ȘI CORPORALE (4 ore)

2.1 Noțiunea, componența și clasificarea imobilizărilor necorporale și corporale

2.2 Contabilitatea imobilizărilor necorporale și amortizării acestora
2.3 Contabilitatea mijloacelor fixe și amortizării acestora

Imobilizări necorporale – imobilizări nemonetare care nu îmbracă o formă materială, identificabile şi controlabile de
entitate, sunt deţinute pentru a fi utilizate pe o perioadă mai mare de un an în activitatea operațională sau neoperațională a
întreprinderii sau sunt destinate transmiterii în folosinţă persoanelor fizice şi juridice.
Imobilizările necorporale includ:
a) Invenţiile – sunt drepturi exclusive garantate de stat pe o anumită perioadă pentru fabricarea unui fel de produse,
utilizarea sau vânzarea unui produs specific(de exemplu: drepturile ce rezultă din brevetele ce aparţin întreprinderii, noi soiuri
de plante ş.a.);
b) Mărcile – simboluri înregistrate, protejate de stat cu drept exclusiv de utilizare a lor pentru identificarea mărfurilor,
serviciilor unor persoane fizice şi juridice de mărfurile şi serviciile identice ale altor persoane fizice şi juridice;
c) Licenţele – drepturi întocmite juridic pentru practicarea unui anumit gen de activitate. Pentru proprietatea
intelectuală licenţa este un acord (contract) conform căruia o persoană (licenţiali) în anumite condiţii (de regulă pentru
comision) permite altei persoane (licenţiat) să folosească dreptul la proprietatea intelectuală;
d) Know-how-urile – cunoştinţele tehnico-ştiinţifice, tehnologice, financiare, comerciale, organizatorice, de gestiune,
biotehnice şi de altă natură acumulate de întreprindere, care constituie o taină comercială şi aduc avantaj economic (profit);
e) Francizele – dreptul acordat de o întreprindere cu renume unei alte întreprinderi prin care aceasta din urmă poate să
exploateze drepturile de proprietate intelectuală sau industrială ale francizorului, în schimbul unei contribuții financiare, în
scopul producerii sau livrării de bunuri sau al prestării de servicii;
g) Programele informatice – set de documentaţie tehnică şi de exploatare, precum şi complexul de programe pentru
sistema de prelucrare a informaţiei;
În componenţa imobilizărilor necorporale se mai includ:
• desenele şi modelele industriale,
• website-urile,
• drepturile de autor,
• alte imobilizări necorporale.
Imobilizările corporale reprezintă activele care îmbracă o formă fizică naturală, sunt deţinute pentru a fi utilizate pe o
perioadă mai mare de un an în activitatea entităţii sau pentru a fi transmise în folosinţă terţilor sau se află în procesul creării şi
nu sînt destinate vînzării.
Imobilizările corporale după componenţă şi omogenitate pot fi divizate în următoarele grupe mari:
imobilizări corporale în curs de execuţie;
terenuri;
mijloace fixe;
resurse minerale.
Imobilizări corporale în curs de execuţie reprezintă imobilizările corporale procurate sau aflate în procesul de creare şi
de pregătire pentru utilizare după destinaţie, pînă la transmiterea lor în exploatare.
În această grupă de active se includ:
 lucrările de construcţie (extindere a clădirilor existente) a clădirilor, construcţiilor speciale;
 lucrările de montaj (asamblarea şi instalarea utilajului);
 alte lucrări capitale şi servicii în curs de execuţie (de proiectare-explorare).
Terenuri reprezintă imobilizări corporale sub formă de teritorii funciare (de pămînt) deţinute de entitate cu drept de
proprietate sau primite în arendă financiară (leasing financiar) pentru a fi folosite în activitatea entităţii.
În această grupă de imobilizări se includ:
terenurile fără construcţii utilizate în scopuri de producție, cum ar fi suprafeţele agricole destinate livezilor, viilor și
cultivarea culturilor agricole;
terenurile pe care sînt amplasate clădiri şi construcţii speciale ale întreprinderii;
terenurile cu zăcăminte.
Mijloace fixe sunt imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric
prevăzut de legislaţia fiscală sau pragul de semnificaţie stabilit de entitate în politicile contabile.
După componenţa sa natural-substanţială mijloacele fixe se clasifică în următoarele grupe:
clădiri;
construcţii speciale,
maşini şi utilaje (instalaţiile şi echipamentele de forţă, de măsurare, reglare şi utilaje de laborator),
instalaţii de transmisie,
mijloace de transport,
instrumente,
1
 inventar,
costuri capitale privind ameliorarea terenurilor,
alte mijloace fixe (fonduri de bibliotecă etc.),
mijloace fixe primite în leasing financiar.
Resurse minerale reprezintă imobilizări corporale sub forma de costuri capitalizate ale lucrărilor de explorare
(pregătire spre extracţie), pentru care este demonstrată fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială. În această grupă se includ
zăcămintele de petrol, gaze, piatră, material lemnos, nisip, argilă etc.
După durata de utilizare distingem:
● imobilizări corporale amortizabile – activele care au o durată de utilizare (exploatare, extracţie) limitată, la care se
calculează amortizarea;
● imobilizări corporale neamortizabile – activele care au o durată de utilizare nelimitată sau se află în proces de
creare. Acestea cuprind terenurile şi imobilizările corporale în curs de execuție.

2.2 CONTABILITATEA EXISTENŢEI ŞI MIŞCĂRII IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE

Pentru generalizarea informaţiei privind existenţa şi mişcarea imobilizărilor necorporale transmise în exploatare este
destinat contul 112 „Imobilizări necorporale”. Este un cont de activ în debitul căruia se reflectă valoarea imobilizărilor
necorporale procurate de la terţi şi create de întreprindere la cost de intrare, iar în credit se reflectă valoarea contabilă a
imobilizărilor necorporale ieşite şi casarea amortizării calculate la ieşirea acestora. Soldul acestui cont este debitor. Evidenţa
analitică a imobilizărilor necorporale se ţine pe tipurile acestora.
Contul 112 „Imobilizări necorporale” se debitează prin creditul următoarelor conturi:
521 „Datorii comerciale curente” – înregistrarea valorii imobilizărilor necorporale procurate de la persoane juridice
cu reflectarea datoriei aferente facturilor primite;
313 „Capital nevărsat” – înregistrarea imobilizărilor necorporale primite ca aport al fondatorilor în capitalul social al
entității;
543 „Datorii curente privind bunurile primite în gestiune economică” – înregistrarea valorii imobilizărilor
necorporale primite în gestiune economică de la persoane terțe;
622 „Venituri financiare” – înregistrarea imobilizărilor necorporale primite cu titlu gratuit.
Contul 112 „Imobilizări necorporale” se creditează prin debitul următoarelor conturi:
113 „Amortizarea imobilizărilor necorporale” – decontarea amortizării calculate a imobilizărilor necorporale
ieşite;
721 „Cheltuieli cu active imobilizate” – decontarea valorii contabile a imobilizărilor necorporale ieşite (vînzare,
schimb, donaţie etc.);
723 „Cheltuieli excepţionale” – decontarea valorii contabile a imobilizărilor necorporale ieşite din cauza
calamităţilor naturale.
Amortizarea – este repartizarea sistematică a valorii imobilizării necorporale în decursul întregii durate de utilizare a
acesteia la costuri sau cheltuieli.
Durata de utilizare – este perioada de timp, pe parcursul căreia entitatea prevede să utilizeze imobilizarea necorporală
și să să obţină beneficii economice sau cantitatea unităţilor de produse, lucrări, servicii sau de alte unităţi similare pe care
entitatea preconizează să le obţină din utilizarea imobilizării.
Amortizarea se calculează lunar pentru fiecare obiect de evidenţă amortizabil pornind de la:
• valoarea amortizabilă a obiectului; şi
• durata de utilizare a acestuia.
Valoarea amortizabilă reprezintă costul de intrare, diminuat cu valoarea reziduală estimată (valoarea preconizată a
unei imobilizări, care entitatea prevede să o obţină la expirarea duratei de utilizare a acesteia).
Durata de utilizare a unei imobilizări necorporale se stabileşte în funcţie de:
• durata preconizată de utilizare,
• eventuala învechire morală (necorespunderea cerinţelor noi faţă de astfel de imobilizări),
• dependenţa duratei de utilizare de valabilitatea dreptului juridic (în cazul imobilizărilor necorporale procurate de la
licenţiar durata de utilizare o constituie termenul contractului de licenţă),
• termenul de valabilitate a titlului de protecţie respectiv. Durata de utilizare a titlului de protecţie (a unui brevet, a
dreptului de autor etc.) poate să coincidă cu perioada de protecţie juridică a acestora, de exemplu, dacă durata de protecţie a
unui brevet de invenţie este 5 ani, durata de utilizare a brevetului poate fi stabilită 5 ani.
Metoda de calcul a amortizării imobilizărilor necorporale aplicată de întreprindere trebuie să reflecte schema de
obţinere a avantajului economic din aceste active. Există diferite metode de calculare a amortizării unei imobilizări
necorporale: metoda liniară, metoda unităţilor de producţie, metoda de diminuare a soldului.
Pentru generalizarea informaţiei privind amortizarea imobilizărilor necorporale transmise în exploatare este destinat
contul 113 „Amortizarea imobilizărilor necorporale”.
Contul 113 „Amortizarea imobilizărilor necorporale” este un cont de pasiv (rectificativ). În creditul acestui cont se
înregistrează calcularea (majorarea) amortizării imobilizărilor necorporale pe parcursul duratei de utilizare a acestora, iar în
debit – decontarea (diminuarea) amortizării acumulate aferentă imobilizărilor necorporale ieşite. Soldul acestui cont este
creditor. Evidenţa analitică a amortizării imobilizărilor necorporale se ţine pe tipurile acestora.
Contul 113 „Amortizarea imobilizărilor necorporale” se creditează prin debitul conturilor:
 712 „Cheltuieli de distribuire” – calcularea amortizării imobilizărilor necorporale ce ţin de comercializarea
producţiei;
713 „Cheltuieli administrative” – calcularea amortizării imobilizărilor necorporale cu destinaţie administrativă;
811 „Activităţi de bază” – calcularea amortizării imobilizărilor necorporale ce ţin de fabricarea unui tip de produs;
821 „Costuri indirecte de producţie” – calcularea amortizării imobilizărilor necorporale ce ţin de fabricarea mai
multor tipuri de produse.
Contul 113 „Amortizarea imobilizărilor necorporale” se debitează prin creditul contului 112 „Imobilizări
necorporale” – în cazul decontării amortizării calculate a imobilizărilor necorporale ieşite.

2.3 CONTABILITATEA MIJLOACELOR FIXE ȘI AMORTIZĂRII ACESTORA

Pentru generalizarea informaţiei privind existenţa şi mişcarea mijloacelor fixe transmise în exploatare, aflate în
proprietatea entităţii, primite în leasing financiar şi/sau gestiune economică este destinat contul 123 „Mijloace fixe”. Este un
cont de activ în debitul căruia se reflectă valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcţiune procurate sau construite,
precum și majorarea valorii lor ca rezultat a procesului de reparaţie sau dezvoltare cu scopul îmbunătăţirii caracteristicilor
iniţiale a acestuia, iar în credit valoarea mijloacelor fixe ieşite, casarea sumei amortizării mijloacelor fixe calculată pe tot
termenul de utilizare şi valoarea bunurilor utilizabile obţinute. Soldul este debitor şi reprezintă valoarea mijloacelor fixe
existente la finele perioadei de gestiune determinată în conformitate cu standardele de contabilitate.
Principalele canale de parvenire a mijloacelor fixe la entitate sunt:
1. Procurarea mijloacelor fixe de la persoanele juridice (Dt 123 „Mijloace fixe”, Ct 521 „Datorii comerciale
curente”);
2. Construcţia mijloacelor fixe nemijlocit în întreprindere;
3. Depunerea de către fondatori sub formă de aport la capitalul statutar (Dt 123 „Mijloace fixe”, Ct 313 „Capital
nevărsat”);
4. Primirea cu titlu gratuit (Dt 123 „Mijloace fixe”, Ct 622 „Venituri financiare”);
5. Stabilirea plusurilor de mijloace fixe în urma inventarierii (Dt 123 „Mijloace fixe”, Ct 612 „Alte venituri din
activitatea operaţională”);
6. Primirea mijloacelor fixe în gestiune economică (Dt 123 „Mijloace fixe”, Ct 543 „Datorii curente privind
bunurile primite în gestiune economică”) ş. a.
La entități mijloacelor fixe pot ieşi în cazul:
● lichidării din motivul uzurii fizice şi/sau învechirii morale;
● înstrăinării prin vînzare;
● distrugerii în urma calamităţilor naturale;
● donaţie etc.
În cazul ieşirii imijlocului fix, entitatea înregistrează decontarea amortizării obiectului respectiv concomitent cu
diminuarea valorii lui:
Dt 124 „Amortizarea mijloacelor fixe”,
Ct 123 „Mijloace fixe”.
În cazul lichidării sau înstrăinării mijloacelor fixe pînă la expirarea duratei de utilizare, valoarea neamortizată este
casată ca majorare a cheltuielilor curente concomitent cu diminuarea valorii imobilizărilor:
Dt 721 „Cheltuieli cu active imobilizate”,
Ct 123 „Mijloace fixe”.
Dacă mijloacele fixe au fost distruse în urma unei calamități naturale sau situație excepționale valoarea contabilă a
acestora este casată ca majorare a cheltuielilor curente concomitent cu diminuarea valorii acestuia:
Dt 723 „Cheltuieli excepţionale”,
Ct 123 „Mijloace fixe”.
În procesul utilizării mijloacele fixe se uzează fizic sau se învechesc moral și urmează a fi lichidate. Pentru
recuperarea valorii lor, pe parcursul duratei de utilizare o parte din valoarea mijloacelor fixe se include sistematic la costuri sau
cheltuielile curente. Acest proces se numește amortizare.
Amortizarea se calculează lunar pentru fiecare obiect de mijloace fixe pornind de la valoarea amortizabilă şi durata lui
de utilizare. Durata de utilizare şi valoarea reziduală a fiecărui obiect se determină de către entitate în mod independent la data
transmiterii obiectului în utilizare.
Pentru generalizarea informaţiei privind amortizarea mijloacelor fixe transmise în exploatare se foloseşte contul de
pasiv (rectificativ) 124 „Amortizarea mijloacelor fixe”.
Pe măsura calculării amortizării acest cont se creditează în contrapartidă cu debitul conturilor costurilor şi/sau
cheltuielilor curente în funcţie de locul exploatării şi destinaţia obiectelor. În cazul decontării amortizării calculate a
mijloacelor fixe ieşite acest cont se debitează cu creditul contului 123 „Mijloace fixe”.
Contul 124 „Amortizarea mijloacelor fixe” se creditează prin debitul următoarelor conturi:
 712 „Cheltuieli de distribuire” – calcularea amortizării mijloacelor fixe ce ţin de comercializarea producţiei;
713 „Cheltuieli administrative” – calcularea amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie administrativă;
811 „Activităţi de bază” – calcularea amortizării mijloacelor fixe ce ţin de fabricarea unui tip de produs;
821 „Costuri indirecte de producţie” – calcularea amortizării mijloacelor fixe ce ţin de fabricarea mai multor tipuri
de produse.
La calcularea amortizării unui mijloc fix pot fi aplicate următoarele metode:
● metoda liniară,
● metoda unităţilor de producţie,
● metoda de diminuare a soldului.
Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe parcursul duratei de utilizare a obiectului.
Suma amortizării pentru fiecare perioadă de gestiune se calculează ca raport dintre valoarea amortizabilă a obiectului şi
numărul perioadelor (anilor, lunilor, zilelor) în cadrul duratei de utilizare a obiectului. Norma amortizării este constantă pe
toată durata de utilizare şi se calculează ca raportul dintre 100% şi durata de utilizare (în ani, luni, zile). După expirarea duratei
de utilizare valoarea contabilă a obiectului este egală cu valoarea reziduală.
Metoda unităţilor de producţie prevede calcularea amortizării ca produsul mărimii amortizării pe unitate de produs
(servicii) şi a volumului de produse fabricate (servicii prestate) în perioada de gestiune. Mărimea amortizării pe unitate de
produs (servicii) se calculează ca raportul dintre valoarea amortizabilă şi numărul de unităţi de produse (servicii).
Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a amortizării care poate fi majorată
conform politicilor contabile a entităţii nu mai mult decît de două ori în comparaţie cu norma prevăzută conform metodei
liniare. Calcularea amortizării în baza metodei de diminuare a soldului se efectuează în felul următor:
● pentru prima perioadă de gestiune norma majorată a amortizării se aplică faţă de costul de intrare a obiectului;
● pentru următoarele perioade (cu excepţia ultimei) norma majorată a amortizării se aplică faţă de valoarea contabilă a
obiectului la finele perioadei precedente;
● pentru ultima perioadă de gestiune suma amortizării se determină ca diferenţa dintre valoarea contabilă a obiectului
la finele perioadei precedente şi valoarea sa reziduală.

4Active circulante
Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit economic, fiind detinute pe termen scurt (mai mic de un an) de
catre societate. Aceasta categorie de active este importanta pentru finantarea curenta a activitatii unei companii.
Din punct de vedere al structurii, activele circulante se impart in: stocuri, creante, investitii pe termen scurt, casa si conturi la banci.
Stocurile reprezinta bunurile materiale aflate in proprietatea societatii detinute cu scopul de a fi vandute (marfuri) sau pentru a fi folosite in
procesul de productie (materii prime, materiale consumabile). In structura acestora sunt incluse: materiile prime si materialele consumabile
(destinate procesului de productie care se regasesc in produsul final integral sau partial - materii prime - sau nu se regasesc de obiecei in produsul
final-materialele consumabile); productia in curs de executie; produsele finite si marfurile (cumparate de societate in vederea revanzarii); avansuri
pentru cumparari de stocuri.
Creantele se mai numesc si valori in curs de decontare si reprezinta valori economice avansate temporar de societate catre alte persoane fizice
sau juridice pentru care societatea urmeaza sa primeasca un echivalent valoric reprezentat de o suma de bani sau un serviciu. Acest post bilantier
reflecta datoriile asupra carora societatea are drepturi. Creantele pot fi impartite in: creante comerciale (fata de clienti); creante in cadrul grupului
(intre societatea-mama si filiale); creante din interese de participare (generate de relatiile dintre societate si alte societati la care aceasta detine
titluri de particpare); creante privind capitalul subscris si nevarsat (subscrieri de capital social efectuate si nedepuse); alte creante.
Investitiile termen scurt reprezinta sumele investite de societate cu scopul de a obtine un castig pe termen scurt (ex: actiuni, obligatiuni, actiuni
proprii rascumparate temporar).
Casa si conturi la banci reprezinta valori sub forma de bani (casa, conturi curente la banci, avansuri de trezorerie).
Ajustari de valoare privind activele circulante

Aceste cheltuieli reprezinta sume care sunt alocate de companie in urma constatarii unor scaderi de valoare pentru creante, stocuri sau investitii pe
termen scurt.
Ajustarile in minus (cheltuielile) sunt facute in cazul in care se constata pierderi din creante si debitori diversi sau se constituie provizioane
pentru deprecierea activelor circulante (daca se constata o valoarea mai mica decat costul de achizitie).
Ajustarile in plus (veniturile) se constituie atunci cand exista venituri din creante reactivate si debitori diversi sau reluarea (reversarea)
provizioanelor constituite pentru deprecierea activelor circulante.

Active circulante si imbolizate

Activele reprezinta resurse controlate de firma obtinute din beneficii trecute si de la care se asteapta sa
genereze beneficii economice viitoare fie sub forma intrarilor de numerar (sau echivalente numerar), fie prin
reducerea iesirilor de numerar.
Exista doua tipuri de active:
 active circulante (curente)
 active imobilizate
Active circulante
Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit economic, fiind
detinute pe termen scurt (mai mic de un an) de catre societate. Aceasta categorie de active este importanta
pentru finantarea curenta a activitatii unei companii.
Din punct de vedere al structurii, activele circulante se impart in: stocuri, creante, investitii pe termen
scurt, casa si conturi la banci.
Stocurile reprezinta bunurile materiale aflate in proprietatea societatii detinute cu scopul de a fi vandute
(marfuri) sau pentru a fi folosite in procesul de productie (materii prime, materiale consumabile). In
structura acestora sunt incluse: materiile prime si materialele consumabile (destinate procesului de productie
care se regasesc in produsul final integral sau partial - materii prime - sau nu se regasesc de obiecei in
produsul final-materialele consumabile); productia in curs de executie; produsele finite si marfurile
(cumparate de societate in vederea revanzarii); avansuri pentru cumparari de stocuri.
Creantele se mai numesc si valori in curs de decontare si reprezinta valori economice avansate temporar de
societate catre alte persoane fizice sau juridice pentru care societatea urmeaza sa primeasca un echivalent
valoric reprezentat de o suma de bani sau un serviciu. Acest post bilantier reflecta datoriile asupra carora
societatea are drepturi. Creantele pot fi impartite in: creante comerciale (fata de clienti); creante in cadrul
grupului (intre societatea-mama si filiale); creante din interese de participare (generate de relatiile dintre
societate si alte societati la care aceasta detine titluri de particpare); creante privind capitalul subscris si
nevarsat (subscrieri de capital social efectuate si nedepuse); alte creante.
Investitiile termen scurt reprezinta sumele investite de societate cu scopul de a obtine un castig pe termen
scurt (ex: actiuni, obligatiuni, actiuni proprii rascumparate temporar).
Casa si conturi la banci reprezinta valori sub forma de bani (casa, conturi curente la banci, avansuri de
trezorerie).
Ajustari de valoare privind activele circulante
Aceste cheltuieli reprezinta sume care sunt alocate de companie in urma constatarii unor scaderi de valoare
pentru creante, stocuri sau investitii pe termen scurt. 
Ajustarile in minus (cheltuielile) sunt facute in cazul in care se constata pierderi din creante si debitori
diversi sau se constituie provizioane pentru deprecierea activelor circulante (daca se constata o valoarea mai
mica decat costul de achizitie). 
Ajustarile in plus (veniturile) se constituie atunci cand exista venituri din creante reactivate si debitori
diversi sau reluarea (reversarea) provizioanelor constituite pentru deprecierea activelor circulante.

Active imobilizate
Activele imobilizate reprezinta bunurile si valorile cu o durata de utilizare mai mare de un an si care nu se
consuma la prima utilizare, acestea fiind impartite in trei categorii: imobilizari necorporale, imobilizari
corporale siimobilizari financiare.
Imobilizarile necorporale (numite si active intangibile sau nemateriale) reprezinta active fara suport
material (identificabile nemonetar) detinute cu scopul de a fi utilizate in procesul de productie sau pentru
furnizarea de servicii (ex: brevete, licente, marci). Imobilizarile necorporale cuprind: cheltuieli de
constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, licente, brevete, marci comerciale, fondul comercial.
Imobilizarile corporale (numite si active tangibile sau fixe) sunt reprezentate de bunurile cu continut
material utilizate de societate in procesul de productie de bunuri sau prestare de servicii (ex: terenuri si
constructii, masini, utilaje, mijloace de transport etc).
Imobilizarile financiare reprezinta sumele financiare investite de societate pe termen lung sub forma de
titluri si creante, cu scopul de a obtine venituri din dividende si dobanzi (ex: actiuni, imprumuturi acordate
pe termen lung).
Ajustari de valoare privind imobilizarile corporale si necorporale
Acestea reprezinta o categorie aparte de cheltuieli, care reflecta pierderile de valoare ale activelor
imobilizate, corporale si necorporale, pierderi de valoare incluse esalonat in Contul de profit si Pierdere pe o
durata fixa de timp (ani). Pentru a fi incluse in categoria imobilizarilor care sunt depreciate/amortizate,
activele trebuie sa indeplineasca anumite conditii (o valoare minima, reglementata prin lege si o durata de
utilizare minima, de asemenea reglementata.
Metode de dimensionare a stocurilor
Necesitatea dimensionării corecte a stocurilor decurge din consecinţele lor asupra desfăşurării ciclului de
exploatare, asupra nivelului de blocare a capitalului şi asupra costurilor. Nivelul optim al stocului este acela care
ţine seama de condiţiile reale de aprovizionare, tehnologice, de producţie şi comercializare, de reducerea
capitalurilor blocate şi a costurilor şi este orientat spre accelerarea vitezei de rotaţie, spre creşterea eficienţei
economice.
În dimensionarea stocurilor se pot utiliza mai multe metode:
        Metoda analitică
        Metoda pe elemente
        Metoda mixtă
        Metoda sintetică

Metoda analitică
Se caracterizează prin determinarea stocurilor, annual şi trimestrial, pe fiecare component al elementului de active
circulante urmînd ca în final să se însumeze. Pentru stabilirea stocului de materii şi materiale avem nevoie de
următorii factori:
1)        Necesarul fizic şi valoric de materii şi materiale
(N) – ce se determină în funcţie de cantitatea de produse prevăzute de a se fabrica şi
consumul specific; iar (Nvaloric) – reprezintă produsul dintre Nfizic şi preţul de aprovizionare.
2)        Timpul de imobilizare total al materiilor şi materialelor
(Ti) – este numărul total de zile în care vor fi stocate materiile şi materialele la depozit
a)        materii prime şi materiale
S = N*Tit / 90 sau 360,   unde
 S - stocul
 N - necesarul fizic      
       Tit = Tsc + Tsig + Tcond
Tit – timpul de imbilizare total
Tsc – timpul pentru stocul curent denumit şi intervalul mediu între aprovizionări
Tsig – timpul pentru stocul de siguranţă, reprezentat de numărul de zile necesar prevenirii
întreruperii procesului de producţie ca urmare a unor defecţiuni în aprovizionare
Tcond – timpul pentru condiţionare, cuprinde numărul de zile necesar efectuării unor
operaţiuni de pregătire a materialelor.
 
b) producţia neterminată, cînd producţia este discontinuă şi nu există utilaje care paralel şi
independent
 

 S = Pcu*D / 90 sau 360,            unde  

Pcu – producţia la cost de uzină
D – durata ciclului de fabricaţie
Iar cînd producţia este continiă, în care există utilaje care lucrează paralel şi independent, stocul se calculează ca:
S = Pcu* D* k / 90 sau 360
 
   k – coeficient de corecţie, este subunitar şi intervine în relaţia de calcul a stocului, mai
ales la întreprinderile cu producţie continuă, deoarece cheltuielile nu se efectuează în
întregime la începutul ciclului de fabricaţie, ci ele cresc succesiv şi continuu.
Metoda pe elemente
Se caracterizează prin determinarea stocurilor pe elemente de active circulante nu şi pe
fiecare component al acestora. În cadrul acestei metode avem 2 procedee principale de calcul
a stocurilor şi anume:
1.       Pe baza timpului de imobilizare pe element
2.       Pe baza corelaţiei dintre soldurile elementelor de active circulante
 
            Se = Bce*Tie / 90 sau 360, unde
Se – soldul pe elemente de active circulante
Bce – baza de calcul pe elemente, care poate fi:
           Necesarul de materii şi materiale
           Producţia la preţ de cost de uzină (la elementul producţiei neterminate)
           Producţia la preţ de cost complet (la produsele finite)

Tie – timpul de imobilizare pe fiecare element

   
                                                                                           Se = Sal*k
Sal – soldul anual pe elemente
k – k de creştere sau scădere a producţiei în anul de preveziune faţă de anul precedent.
  
Metoda mixtă
Se caracterizează prin stabilirea stocurilor anuale pe fiecare component al elementelor de active circulante
(analitic) şi a stocurilor trimestriale numai pe elemente (nu şi pe componentele acestora). Cu alte cuvinte, se combină
calculele analitice, ce se fac annual, cu cele pe elemente, ce se efectuiază trimestrial.
 
Metoda mixtă (globală),
Se caracterizează prin stabilirea stocului pe total active circulante, eventual cu defalcarea acesteia pe
elemente. Ea porneşte de la ideea unei legături directe între fondul de rulment, ca sursă proprie de finanţare
şi cifra de afaceri