Sunteți pe pagina 1din 3

Nota de intenție regizorala

Tema filmului e una speciala, poate pentru cineva una neobișnuita pentru ziua de azi, când
producțiile cinematografice aleargă după subiecte mai de acțiune sau mai de efect comercial.
E tema uitării bunătății, tema demodării bunătății din noi.

Stârpirea frumosului din noi e linia de baza pe care am construit conflictul dramatic al
scenariului. Acel scurt timp de ‘’sfințenie’’ sau de bunătate care e pus în noi si pe care noi îl
reducem, reducem zilnic.

Uciderea îngerilor din noi e acțiunea umanității din răstimpuri…

Umanitatea, în felul sau de a fi e mai mult atrasa de ispită decât de credința, fiindcă nu-i nimic
mai important pentru oameni decât sa vadă cu ochii lor ca exista ceia sau cel in care ei cred, si
atunci toata forța credinței se reduce ca daca nu-l vad atunci nu exista si nevăzându-l nu cred.

Astfel credința se limitează doar la ceia ce vedem si nu la ceia ce purtam într-adevar în noi ca
o convingere fără dovezi…

Alta tema din film - nestatornicia. A fost de ajuns o mica manipulare a lui Asfint ca tot ce a
fost mai frumos între Àrbăt, Meia si Cer, sa dispară ca si cum nu ar fi existat…

Àrbāt, eroul principal al scenariului, îl doboară pe Cer. Omul nimicește divinul. Omul
distruge păduri, seaca lacuri, nimiceste specii intregi de animale, lanturi genetice, se leapada
de copii, de parinti, de tara doar pentru niste ‘’arginti’’…

Arbat îl doboara pe cel care i-a dat neconditionat toata dragostea sa si toata lucrarea divina
care o purta in el – credinta fara miracole face cel mai mare miracol, înalta sufletul la nivelul
cel mai mare, cel al dragostei neconditionate…

Metafora satului uitat de toti (biserica lasata, gradinile oamenilor in paragina) personifica de
fapt imaginea lumii de azi. O lume care nu pastreza valoarea spiritului si a virtutii umane. O
lumea lipsita de responsabilitate si ordinea cotidiana ; pentru a rezista crizei e nevoie de
organizare, o simpla organizare între oameni - o organizare de rânduiala sociala, o organizare
de societate unde exista respectul pentru intelect, respectul pentru altii si desigur unde exista
nevoie dorința de a se schimba si de a schimba condiția de trai, unde exista un tel. Lumea din
film, e lumea telului pierdut. Societatea lipsita de un tel comun dezvolta haosul economic,
haosul comunicării, societatea devine închisa si atunci vine criza care paralizeaza gândul. Pe
asta se tin cei care asteapta falimentul unei societati economice, grup sau concern, sau chiar a
unei etnii…

Criza vine de la lipsa de initiativa, de la nedorinta de a merge înainte, de la lene si de la


necredinta (nu numaidecat in termenii religiosi), necredinta in sine, in altul, in comunitate.
Criza e – lipsa comunicarii, incompetenta, saracia spititului, slabiciunea caracterului uman
si frica de necunoscut.

Curajul apartine marilor natiuni sau a natiunilor care-si stimeaza neamul si istoria.
Acesti oameni rataciti din film, nu simbolizeaza natiunea mea. Aceste personaje sunt, de fapt,
desenul metaforic al spiritului omului fara caracter din care facem si noi parte, într-o masura
sau alta. Atunci când, acestor oameni, le cade din cer cadoul divin – dragostea neprihanita, ei
nu sunt în stare sa aprecieze acest gest, fiindca omul poarta în el germele demonului –
orgoliul …
Omul e singurul ce decide, omul e singurul ce-si creaza destinul… Oare ? Traim în
întunericul ignorantei conditiilor subiective în care ni se întâmpla un eveniment car schimba
radical mersul vietii noastre si atunci ma-ntreb cum de l-am acceptat fara sa-l fi pregatit,
prognozat sau cel putin dorit ? Omul e ingrat…

Proportional cresterii bunastarii materiale, descreste îngerul din noi – asta si este filmul
prezentat de noi

Filmul o istorie a lipsei.

Prenumele prsonajelor – Arbat, Meia, Bunu, Ecinu, Abru, Tita, Gatu sunt nume in care lipsesc
anumite litere – B –arbat, Fe – meia, Ne – bunu, V- ecinu, Abru – ptu, Fe – tita, Ar – gatu etc.
La fel cum suntem si noi toti - cu lipsuri, nu mai suntem un întreg divin…

Problema majora in timpul filmarilor a fost locatia. Am vrut, ca în nici un caz, sa nu ma


departez de coloritul national, dar fara a da vreo oarecare identitate precisa.
Acest loc l-am gasit, dupa mai multe cautari, si unde de cum am intrat am simtit acel fior care
se numeste - lumea filmului. Filmarile au avut loc in satul Negrea.

Cadrele din film sunt preponderent lente la inceputul istoriei si pe masura ce avansam cadrele
îsi i-au un alt ritm. Inceputul e mai înfometat si sfârsitul mai îndestulat, atunci si felul de a
simti acest moment îsi are un altfel de ritm.

Acest moment e foarte sesizabil in linia de dezvoltare a lui Arbat unul din personajele cheie
ale filmului.

Costumele si decorul la fel se schimba fiind legat de dezvoltarea si de evolutia istoriei din
film.

Daca e sa vorbim de un alt important capitol – imaginea, atunci începutul filmului e intr-o
nuanta alb-neagra, contrastata, lipsita de gama de culori, ca si viata lipsita de culori a celor din
sat.

Aparitia lui Cer în viata satenilor da niste nuante mai calde iar acceptarea lui Cer in viata lor
da culori pronuntate care sunt evidentiate in film si desigur, spre sfârsit, în momentul de
îndepartare de Cer, ne întoarcem la decolorizarea filmului pâna la alb si negru în momentul
crucial ca vârf emotional al istoriei – uciderea îngerului…

Materialul pentru film a fost realizat in vara anului 2017.

La prelucrarea materialului filmat, ne-am dat seama, ca multe secvente nu au sunet din cauza
unei deficiente ce tine si de tehnica de sunet dar si de factorul uman. Deci se cere
reinregistrarea la aproape jumatate de material filmat. Pentru a obtine acest lucru e nevoie sa
închiriem un studiou de dublare cât si sa angajam un inginer de sunet cu aparatura necesara.

Filmul este ca gen e o parabola filozofica fantesy, deci in film vom avea imagini 3D ceia ce
tripleaza costul lui, dar in schimb tripleaza si placerea publicului fiindca in Moldova se face
film la standartele mondiale, din punct de vedere tehnic.

Apropo echipa de efecte speciale e una din Moldova. O echipa de specialisti ce lucreaza cu
nume notorii din cinematografia rusa, ucraineana si nu numai.

Coloristica filmului la fel e un element ce tine de conceptul narativ, de la alb-negru spre color
si de la color la alb-negru. Sound disign-ul si muzica sunt în lucru dar din lipsa de finante nu
sunt la ritmul dorit.

Ca procedeu artistic legat de muzica pentru acest film, vom inregistra un mare cor din
Moldova.

Lucrul la post productie dureaza mai bine de un an si jumatate, dar din lipsa de mijloace de
finantare, totul a fost stopat.

Filmarea s-a facut cu suport financiar independent, si acum pentru a finaliza cât mai curând
acest film si de a-l prezenta publicului din festivalurile internationale cât si publicului larg,
depunem dosarul nostru la CNC Moldova la rubrica – finalizare de proiect.

Cinematografia e un mesager serios in promovarea artei si nivelului de pregatire a unei tari,


mai ales ca filmul e filmat de o echipa suta la suta din Moldova.

Lucrul la filmul propus da dovada de prezenta in Moldova a profesionistilor de film de mare


calitate, ne dorim mult ca rezultatul acestei munci sa fie vazuta, simtita si apreciata de
spectatorii din tara si de peste hotarele ei.

S-ar putea să vă placă și