Facultatea de Management și Turism Rural

Disciplina: Ingineria și managementul investițiilor

Curs 4

Capitolul 3.
INVESTIŢIILE FINANCIARE (I)

3.1. Definirea, conţinutul şi rolul activelor financiare

Termenul de investiţie financiară are două sensuri:

1. - cumpărare de active financiare (acţiuni, obligaţiuni etc.) de către cei care
posedă capital în vederea dobândirii de drepturi patrimoniale asupra emitentului
(plasament în titluri financiare);
2. - distribuire (vânzare) de valori mobiliare de către cei care caută capital şi care
emit titluri financiare pe care le oferă deţinătorilor de capital (plasament de titluri).
Activele financiare sunt înscrisuri (hârtii de valoare sau înregistrări în cont)
care consacră drepturile băneşti ale deţinătorului lor, precum şi drepturile acestuia
asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobânzi,
dividende etc.).
Activele financiare se pot clasifica în trei grupe mari: active financiare bancare,
active financiare nebancare și active financiare hibride.

de depozite: lei; valută

bancare
cont curent: lei; valută

Active de capital (necomerciale): acţiuni,

financiare nebancare obligaţiuni, bonuri de tezaur
comerciale (monetare): cec, cambie,
warant

poliţe de asigurare
hibride ipoteci
garanţii

Figura 3.1. Clasificarea activelor financiare

Activele financiare bancare se formează pe baza relaţiilor întreprinderilor cu
băncile; nu au un caracter negociabil; avantajul acestor active este determinat de
faptul că pe lângă dobânzile obţinute ele prezintă un grad ridicat de siguranţă (sunt
puţin riscante);
Activele financiare nebancare rezultă din operaţiunile de investiţii şi
activităţi comerciale, cuprinzând:

1
  active de capital (necomerciale), care corespund plasamentelor pe
termen lung şi care dau dreptul la obţinerea unor venituri viitoare
(dividende, dobânzi); sunt negociabile pe piaţa financiară;
 active comerciale (monetare), care sunt generate de relaţiile
întreprinderii cu clienţii şi care sunt negociabile pe piaţa monetară;
Activele financiare hibride prezintă atât caracteristici ale activelor bancare
cât şi trăsături de active financiare nebancare.

3.2. Valorile mobiliare – caracterizare generală

În literatura de specialitate valorile mobiliare sunt definite ca fiind titluri de

valoare care se pot negocia la bursă.
Din punct de vedere al modului în care sunt create, valorile mobiliare pot fi
grupate astfel;
 valori mobiliare primare;
 valori mobiliare derivate;
 valori mobiliare sintetice.
Valorile mobiliare primare sunt titluri emise pentru:
- mobilizarea de capital propriu (ex. acţiunile);
- mobilizarea de capital de împrumut pe termen lung (ex. obligaţiunile) şi pe
termen scurt (ex. certificatele de depozit, bonuri de trezorerie).
Valorile mobiliare derivate sunt titluri de valoare rezultate din contracte
încheiate între emitent (vânzător) şi investitor (cumpărător) şi care conferă acestuia
din urmă drepturi asupra unor active ale emitentului la o dată ulterioară (numită
scadenţă) şi în condiţii dinainte stabilite. Exemple: contractele futures şi opţiunile.
Contractul „futures” este o înţelegere între două părţi de a vinde, respectiv de
a cumpăra un anumit activ la un preţ stabilit, cu executarea contractului la o dată
viitoare.
Opţiunile sunt contracte între un vânzător şi un cumpărător care dau acestuia
din urmă dreptul, dar nu şi obligaţia de a vinde sau cumpăra un anumit activ, la o
anumită dată viitoare, în schimbul plăţii unei prime.
Valorile mobiliare sintetice sunt instrumente de plasament noi care rezultă
din combinarea de către societăţile financiare a diferitelor active cu caracter financiar.
Produsele sintetice se realizează prin combinarea de contracte futures de vânzare şi
cumpărare, de opţiuni de vânzare („put”) şi cumpărare („call”), precum şi din
combinaţii între diferite tipuri de futures şi opţiuni.
Dezvoltarea pieţei financiare din ultima perioadă a cunoscut un accent
deosebit concretizat în diversificarea valorilor mobiliare.

3.2.1. Acţiunea

ACŢIUNEA este un înscris, un titlu de valoare care atestă participarea

deţinătorului la capitalul social al unei societăţi de capital şi care încorporează
drepturi sociale şi patrimoniale (dreptul la vot, dreptul la dividende, dreptul asupra
activului net în caz de lichidare, dreptul preferenţial de subscriere a unei acţiuni când
are loc o nouă emisiune).
Natura unei acţiuni poate fi urmărită din trei perspective:
 din punct de vedere juridic, acţiunea este un titlu negociabil, reprezentând
un drept de proprietate asupra unei fracţiuni a capitalului social al firmei
emitente;

2
  din punct de vedere economic, acţiunea este un titlu financiar
nerambursabil care reprezintă pe de o parte, un instrument de finanţare a
întreprinderii prin transferul resurselor de finanţare de la deţinătorii de
economii la întreprindere, iar pe de altă parte, un titlu caracterizat prin
fluxuri de venit incerte, generate de plasamentul într-un activ riscant;
 din punct de vedere al pieţei financiare, acţiunea este o valoare mobiliară
de plasament care îi dă dreptul deţinătorului să o negocieze pe piaţă
(bursă).
Tipologia acţiunilor:
- acţiuni nominale – au înscris pe ele numele posesorului iar transferul
acţiunii poate fi efectuat numai prin înscrierea tranzacţiei într-un registru special;
- acţiuni la purtător – nu au înscris pe ele numele deţinătorului, drepturile
aparţinând celui care le deţine, iar transferul de proprietate se face prin simpla lor
remitere;
- acţiuni de aport în natură – reprezintă echivalentul bănesc al aporturilor în
natură a bunurilor care sunt în proprietatea subscriitorilor (terenuri, construcţii etc.) şi
care rezultă în urma evaluării activelor aduse ca aport;
- acţiuni de aport în numerar – sunt acţiunile a căror valoare a fost achitată
în numerar cu ocazia înfiinţării întreprinderii sau cu ocazia creşterii capitalului;
- acţiuni gratuite – reprezintă o forma particulară de repartiţie a profitului în
cazul în care rezervele acumulate în anii anteriori sunt transferate în acţiuni noi;
- acţiuni tezaurizate – reprezintă acţiunile proprii pe care emitentul le-a
răscumpărat de pe piaţă, după emisiunea primară.

3.2.2. Obligaţiunea

OBLIGAŢIUNEA este o hârtie de valoare emisă sub forma unui titlu

negociabil, reprezentând o creanţă asupra emitentului, care se obligă faţă de creditor
(cel care cumpără obligaţiunea) să plătească pentru suma împrumutată un venit fix
sub formă de dobândă, iar la scadenţă să plătească valoarea nominală.
Obligaţiunile, pe lângă faptul că dau dreptul la rambursarea valorii nominale şi
plata unei dobânzi, oferă un plus de atractivitate (siguranţă) şi prin faptul că sunt cel
mai adesea garantate, fie de către stat, fie de către terţi, care se angajează să
ramburseze dobânda emitentului în cazul în care acesta s-ar afla în dificultate. În
această situaţie, obligaţiunile capătă caracteristicile unui activ financiar mai puţin
riscant decât acţiunile.
Elementele definitorii ale unei obligaţiuni sunt:
 valoarea nominală – valoarea înscrisă pe obligaţiune pe care emitentul o
primeşte de la cumpărător şi care serveşte drept bază de calcul pentru dobânda care
trebuie plătită deţinătorului;
 durata de viaţă – este timpul cuprins între emiterea unei obligaţiuni şi
răscumpărarea acestuia. Există, din acest punct de vedere obligaţiuni pe termen
scurt, mediu, lung, respectiv obligaţiuni perpetue (cu durată de viaţă nelimitată);
 rata dobânzii (rata cuponului) – este remuneraţia pe care emitentul
(împrumutatul) o varsă împrumutătorului (investitorului) pentru a dispune de o
anumită sumă pe o perioadă determinată;
 scadenţa obligaţiunii – este data finală până la care întregul capital
împrumutat trebuie rambursat iar obligaţiunile existente în circulaţie răscumpărate.

3
 Tipologia obligaţiunilor:
- obligaţiuni cu dobândă fixă (obligaţiuni clasice) - se caracterizează prin faptul
că asigură o rată a dobânzii fixă. Aceste obligaţiuni se dovedesc a fi avantajoase
pentru deţinători în situaţia în care pe piaţa financiară se înregistrează o evoluţie
descrescătoare a ratelor dobânzii la alte titluri;
- obligaţiuni cu dobândă variabilă şi revizuibilă - asigură periodic ajustarea
dobânzii ce urmează a fi plătită şi are ca efect reducerea riscurilor la care este supus
fie emitentul (dacă dobânzile scad), fie investitorii (dacă dobânzile cresc);
- obligaţiuni speciale - pot fi atât cu dobândă fixă cât şi cu dobândă variabilă,
dar emisiunea lor se realizează în anumite condiţii care reprezintă excepţii. De
exemplu, „obligaţiunile precare” se caracterizează prin faptul că sunt emise de
societăţi care nu au solvabilitatea asigurată, ceea ce presupune existenţa unui risc
însemnat. Atractivitatea acestor obligaţiuni este asigurată de rata dobânzii care este
mai mare decât rata medie a celorlalte titluri.
- obligaţiuni nominative - au înscris pe ele numele deţinătorului şi dau dreptul
la operaţiuni de transfer în registrul emitentului în cazul schimbării dreptului de
creanţă;
- obligaţiuni la purtător - nu au specifica pe ele numele deţinătorului, conferind
drepturi persoanei care o deţine.
- obligaţiuni de finanţare - sunt emise de agenţii economici nebancari, precum
şi de stat pentru finanţarea deficitului bugetar;
- obligaţiuni de refinanţare - sunt emise de bănci şi de alte instituţii financiare
pentru procurarea resurselor necesare finanţării creditelor pe termen mediu şi lung;
- obligaţiuni emise de stat - sunt garantate pe baza puterii sale de emitere de
valori monetare, returnarea lor fiind considerată ca fiind cea mai sigură;
- bonuri de trezorerie - sunt titluri financiare obligatare emise de trezoreria
statului pentru obţinerea de împrumuturi pentru acoperirea unui deficit bugetar.:
- obligaţiuni emise de organele şi organizaţiile administrative de stat
(obligaţiuni municipale-comunale) - sunt emise de diviziunile administrative ale
statului (judeţe, oraşe, comune, sate) pentru obţinerea de resurse în scopul
dezvoltării economice şi urbane şi care formează datoria publică locală. Aceste titluri
nu mai au garanţia expresă a statului, bucurându-se doar de o garanţie morală
legată de prestigiul statului.

Concepte şi noţiuni de reţinut

 Activele financiare sunt înscrisuri (hârtii de valoare sau înregistrări în cont) care
consacră drepturile băneşti ale deţinătorului lor, precum şi drepturile acestuia
asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective
(dobânzi, dividende etc.).
 Activele financiare se pot clasifica în: active financiare bancare; active financiare
nebancare; active financiare hibride.
 Valorile mobiliare sunt titluri de valoare care se pot negocia la bursă.
 Valorile mobiliare pot fi de trei feluri: valori mobiliare primare; valori mobiliare
derivate; valori mobiliare sintetice.
 Acţiunea este un înscris, un titlu de valoare care atestă participarea deţinătorului
la capitalul social al unei societăţi de capital şi care încorporează drepturi sociale
şi patrimoniale.
 Obligaţiunea este o hârtie de valoare emisă sub forma unui titlu negociabil,

4
 reprezentând o creanţă asupra emitentului, care se obligă faţă de creditor (cel
care cumpără obligaţiunea) să plătească pentru suma împrumutată un venit fix
sub formă de dobândă, iar la scadenţă să plătească valoarea nominală.

Întrebări de autoevaluare:
1. Care sunt cele două sensuri ale termenului de investiţie financiară?
2. Ce sunt activele financiare?
3. Cum se clasifică activele financiare?
4. Cum se defineşte acţiunea din punct de vedere juridic?
5. Care sunt elementele definitorii ale unei obligaţiuni?