MONOPOL

In sens economic, monopolul reprezinta capacitatea unei entitati sau companii de a se

constitui ca unic ofertant al unui produs sau serviciu, având control deplin asupra pieţei
pe care activeaza, termenul monopol, însemnand unic vânzător. Monopolurile pot fi
considerate un rezultat extrem al pieței libere in care o singură companie sau un grup
devine suficient de mare pentru a deține toată sau aproape toată piața de desfacere
pentru un anumit tip de produs sau serviciu. Un monopol se caracterizează prin absența
concurenței, ceea ce poate duce la costuri ridicate pentru consumatori, la produse și
servicii inferioare și la comportamente corupte. O companie care domină un sector de
afaceri sau industrie poate folosi această dominanță în avantajul său și în detrimentul
altora. Poate crea deficiențe artificiale, poate fixa prețurile și eluda în alt mod legile
naturale ale cererii si ofertei. Cauzele aparitiei monopolului economic pot fi diverse, dar
cele mai cunoscute sunt concentrarea progresivă a producţiei şi liminarea producătorilor
mai puţin performanţi, realizarea unei inovaţii sau crearea unui produs nou creând o
sursă temporară de monopol, existenţa unor obstacole in ceea ce priveste intrarea altor
concurenti pe piata sau dreptul de proprietate asupra unor resurse naturale inaccesibile
altor firme.

In anumite situatii, cerintele tehnologice ale unui proces productiv determina descresterea in continuare a
costurilor medii, inclusiv cand productia este foarte mare. In acest caz, cu cat mai mare este
intreprinderea, cu atat mai mici vor fi costurile si va putea vinde mai ieftin. Intreprinderile cele mai mici,
mentinand costurile comparativ inalte si neputand concura, se vor vedea obligate sa se inchida si in final
va ramane o singura companie pentru a satisface cererea totala. Aceasta situatie se numeste monopol
natural.

In cadrul monopolului legal, puterea coercitiva a statului se ocupa de impiedicareaequilibrio-en-

monopolio.gif (4582 bytes) concurentei altor intreprinderi. Este cazul achizitionarii de catre intreprindere
a patentului sau fransizei pentru prestarea unui serviciu public. De asemenea poate fi considerat monopol
legal, cel care se produce cand o companie este proprietara, sau controleaza legal, intregii productii unei
resurse naturale sau materii prime esentiale pentru procesul productiv.

Pe pietele cu libera concurenta, productia fiecarei intreprinderi este atat de mica in comparatie cu totalul
industriei, incat cresterile sau descresterile productiei sale nu afecteaza pretul. Monopolistul, din contra,
trebuie sa aprovizioneze cu produsul su toata piata astfel ca va trebui sa ia in considerare forma
functionarii cererii. Crescand cererea produsa va provoca o reducere a preturilor, care va fi mai mare sau
mai mica in functie de elasticitatea cererii. In libera concurenta, intreprinderea considera preturile
constante si egale cu veniturile sale medii, in cadrul monopolului veniturile medii descresc o data cu
cresterea cantitatii produse. Astfel, curba veniturilor medii, Im, coincide cu curba cererii pe piata, D.

Fiecare unitate produsa in plus de monopolist va provoca o diminuare a pretului tuturor unitatilor care se
vand. De aceea venitul marginal, I', este descrescator, intotdeauna inferior venitului mediu, inclusiv poate
ajunge sa fie negativ.

In cazul liberei concurente, echilibrul pietei se atinge in punctul in care costul marginal coincide cu
venitul mediu, adica cu pretul. In cadrul monopolului punctul de echilibru se gaseste acolo unde sunt
egale costul marginal si venitul marginal. Nu se va produce in plus nici o unitate, daca se cere un cost
superior cresterii venitului, dar nici daca se cauta maximizarea beneficiilor nu se va produce vreo unitate
mai putin. Cum curba venitului marginal se afla sub cea a venitului mediu (cea a cererii), aceasta
producere a echilibrului va fi inferioara a ceea ce se va fi dobandit prin libera concurenta si va fi vanduta
la un pret superior.

De aceea, monopolul provoaca o pierdere de eficienta globala pentru sistem, pentru ca producand mai
putin si vanzand mai scump se distorsioneaza toate pietele ramase. Dar poate exista de asemeni si o alta
pierdere a eficientei, cand intreprinderea monopolista trebuie sa atribuie resurse pentru a-si mentine
pozitia, descuraja pe potentialii concurenti, dobandi fransiza legala, mitui vreun functionar.

Monopolistul va putea creste mai mult beneficiile sale extraordinare prin intermediul discriminarii
preturilor. O poate face in doua feluri.
Segmentarea pietei consta in a cere diferite preturi consumatorilor in functie de pozitia lor geografica si
sociala. Pentru a o putea duce la capat trebuie garantata imposibilitatea pietelor secundare, adica
consumatorul care cumpara produsul la un pret redus nu va putea sa-l revanda in alta regiune sau altor
consumatori.

Fixarea de preturi multiple consta in fixarea de preturi mari pentru primele unitati achizitionate si preturi
inferioare, cand cantitatea ceruta este mai mare. Daca pretul mediu al unui apel telefonic este mai mic, cu
cat mai mare este numarul de apeluri pe care il facem, pentru ca compania Telefonica practica fixarea de
preturi multiple. Daca pretul apelurilor este mai mic pentru pensionari sau la ore nocturne, cand apelurile
sunt de tip familial, acest lucru se intampla pentru ca se practica segmentarea pietei. Ambele practici pot
sa fie realizate doar de intreprinderi monopoliste si, chiar daca par sa fie bune si generoase cu
consumatorii lor, au ca scop final cresterea beneficiilor.

Dar exista vreun monopol pur? Toate produsele au un substituent mai mult sau mai putin bun. Daca vreo
intreprindere ajunge sa monopolizeze piata graului, ar continua sa sufere concurenta producatorilor de
secara, de orz, etc. Daca am afirmat ca nu exista nici o piata cu libera concurenta, trebuie spus in acelasi
timp ca nu exista nici un monopol pur. In realitate este mai corect sa vorbim de puterea monopolului
pentru a ne referi la gradul mai mare sau mai mic in care o intreprindere poate influenta pretul produsului
sau. Puterea monopolului depinde de diferenta care exista intre pretul produsului si costul marginal. Cand
pretul si costul marginal sunt egale, piata se afla in situatia de libera concurenta si puterea monopolului
este zero. Puterea monopolului este maxima cand costul marginal este zero: in acel moment
intreprinderea fixeaza un pret pozitiv pentru un bun, care daca ar fi existat libera concurenta ar fi fost
gratuit. Alt factor care influenteaza puterea monopolului este elasticitatea cererii: la o elasticitate mai
mica o putere mai mare. In cazul monopolizarii unui bun a carui cerere este total rigida, intreprinderea ar
putea fixa orice pret. Existenta bunurilor substitutibile face cererea mai elastica si diminueaza puterea
monopolului.

Intreprinderile pot astfel sa-si mareasca puterea de monopol diminuand substituibilitatea produsului su
ori, cu alte cuvinte, diferientiindu-l de cele ale concurentei. Diferentierea produsului se realizeaza prin
intermediul unor mici modificari ale desenului, completari, ambalaj, finantarea si mai ales prin
intermediul tehnicilor publicitare. Rezultatul este un tip de piata care se numeste Competenta
Monopolista.

Sa vedem efectele sale prin intermediul unui exemplu real. Compania General Motors detine monopolul
automobilelor Opel. Produsul sau trebuie sa concureze cu alte automobile, care la randul lor sunt sub
monopolul altor companii. In 1988 o abila publicitate a creat o imagine de marca, astfel ca multi spanioli
considerau masinile Opel mai bune decat altele din aceeasi gama. Cererea era atat de mare incat compania
a putut aplica discriminarea preturilor in tara noastra in comparatie cu restul Europei. Concret, modelul
Kadett se vindea in Franta in 1,2 milioane de pesetas in timp ce in Spania costa 1,8 milioane. In ciuda
acestui pret Opel Kadett a fost masina cea mai vanduta din Spania in acel an.

Pierderea eficientei sociale provocata de monopolii a impulsionat Statele Unite, in secolul trecut, sa
stabileasca reglementari comerciale pentru represiunea practicilor restrictive ale liberei concurente. Acest
tip de norma nu inceteaza sa creasca incorporand inclusiv tratatele internationale de integrare economica
de tipul CEE. Totusi, practica guvernelor pare sa contrazica spiritul acestei norme. Unele monopolii ofera
de asemenea si o serie de avantaje, propaga anumite efecte sociale benefice, motiv pentru care sunt
acceptate si li se face reclama, sunt protejate de guverne.

Protectia legala a monopolului patentelor industriale este o forma de a stimula cercetarile si procesul
tehnologic. Guvernul poate fi interesat sa controleze unele produse, arme, de exemplu, ceea ce este mai
usor daca este supus monopolului legal. In alte situatii, interesul este doar fiscal, in anumite tipuri de
loterie concesionarul monopolist activeaza ca un colector de impozite. In unele industrii, costurile medii
sunt descrescatoare, dar s-ar putea mentine fragmentarea pietei prin costurile de integrare; in acest caz
poate avea loc o interventie in favoarea fuziunii intreprinderilor. Nu trebuie uitat nici ca ceea ce din
punctul de vedere local pare sa fie o piata monopolista, este in realitate de o concurenta foarte inalta la
nivel international.

Statul, inainte de a interzice existenta monopoliilor, va incerca sa intervina prin intermediul

reglementarilor care ii promoveaza efectele sale benefice si impiedica prejudiciile. S-ar putea in unele
cazuri, in schimbul unei concesii, obliga producerea unei mai mari cantitati, cu anumite caracteristici
determinate de calitate sau impunand un plafon limita al preturilor. In alte situatii, va fi de ajuns stabilirea
unui tribut special pentru beneficiile extraordinare generate de activitatea monopolista, pentru ca sa se
raspandeasca prin intermediul statului in toata societatea.

Monopolul reprezintă capacitatea unei entități de a decide, în mod majoritar, asupra

altei entități, posibil contrar tendințelor entropice normale.
Cuprins

1 Definiții

2 Caracteristici

3 Concurență indirectă

4 Concurență potențială

5 Instituții de control

6 Note

7 Bibliografie

8 Vezi și

9 Legături externe

Definiții

*Monopolul presupune referirea la o zonă geografică. Puterea de piață a monopolului

poate fi maximă din considerentul că firma de monopol stabilește prețul produsului, iar
acesta este un preț, cu siguranță, mai mare.

*Caracterizat prin oferta pentru un produs, monopolul este dominația unei singure firme,
care se numește monopolist sau firmă de monopol.

*Produsul se numește produs de monopol.

*Monopolul este opus concurenței (nu există concurență fiindcă nu există concurenți, nu
există concurenți fiindcă există monopol pe piața respectivă). Există totuși anumite
forme de concurență care fac ca firmele de monopol să practice o politică moderată de
preț și să nu exploateze la maxim situația de monopol.

Caracteristici

Un monopol are următoarele caracteristici:

Maximizatorul profitului: maximizează profiturile.

Producător de prețuri: decide prețul bunului sau produsului care urmează să fie vândut,
dar o face prin determinarea cantității pentru a cere prețul dorit de firmă.

Bariere mari la intrare: Alți vânzători nu pot intra pe piața monopolului.

Vânzător unic: într-un monopol, există un singur vânzător al bunului, care produce toată
producția. Prin urmare, întreaga piață este deservită de o singură companie, iar în
scopuri practice, compania este aceeași cu industria.

Discriminarea prețurilor: un monopolist poate modifica prețul sau cantitatea produsului.

Vând cantități mai mari la un preț mai mic pe o piață foarte elastică și vând cantități mai
mici la un preț mai mare pe o piață mai puțin elastică.

Concurență indirectă

Dacă produsul de monopol nu este cerut pe piață, atunci vânzarea este nulă și puterea
de monopol este nulă.

Mai există biroul de invenții unde ies tot felul de produse noi; acestea aparțin celui care
le-a creat, deci acea persoană sau firmă, deține monopol asupra acelui produs. Însă
există multe firme care inventează produse noi ori servicii și nu toate acestea ajung pe
piață, ramânând la stadiu de prototip, sau în alt caz reușesc să le producă, dar în serii
mici, asfel încât în aceste cazuri monopolul nu se poate exprima pe piață.

A avea monopol asupra unei piețe nu înseamnă succes asigurat, fiindcă trebuie să
existe și cerere pe acea piață pentru respectivul produs sau serviciu monopolist.

Pentru ca o firmă de monopol să aibă cu adevărat putere monopolistă, aceasta nu

trebuie să aibă în preajma ei alte firme substituiente, care să vândă produse ori servicii
asemănătoare ori substituibile.
În analiza monopolului se ține cont și de elasticitatea prețului unui produs de monopol,
în raport cu un alt produs substituibil acestuia. De exemplu nu ar trebui exagerat prețul
unui produs de monopol, dacă mai există un alt produs substituibil acestuia, care este
mult mai ieftin.

Concurență potențială

Se numește concurență potențială pentru că există anumite firme care ar putea

considera că prețul unui produs de monopol este prea mare pe acea piață și ar putea
să pătrundă pe acea piață cu un produs asemănător, substituibil, cu un preț mult mai
mic prin care să atragă cererea pentru acel produs (clientela) și astfel puterea de piață
a monopolului să fie pusă în pericol.

Aceste forme de abordare fac să dispară ori să deterioreze puterea monopolului pe o

anumită piață a unui anumit produs, sau serviciu. Aceste noi firme încearcă să
servească piața cât mai bine, iar câștigător iese în final consumatorul și firma nou
apărută care va deține puterea de cumpărare a acestui consumator, date fiind prețurile
mai mici față de firma monopolistă.

Instituții de control

În România, organismul însărcinat cu controlul practicilor anti-concurențiale se numește

Consiliul Concurenței. O instituție similară există și în Republica Moldova.

Legea românească nu interzice și nu condamnă poziția dominantă, ci abuzul de poziție

dominantă.[1]

În Germania, autoritatea însărcinată cu lupta împotriva înțelegerilor de cartel se

numește Bundeskartellamt.
Bibliografie

wikipedia

Oligopol
Oligopolul este o formă a concurenței imperfecte, constând dintr-o structură de piață
caracterizată printr-un număr foarte limitat de vânzători mari, care asigură cea mai mare
parte a ofertei unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroși cumpărători sau
consumatori, și care sunt conștienți de interdependența lor în adoptarea de decizii
strategice, privitoare la prețul, volumul producției și calitatea produselor, fapt care le
conferă o poziție dominantă colectivă. [1], [2]

Numărul de vânzători prezenți pe piață este suficient de mic, iar puterea economică a
fiecăruia dintre ei este destul de mare, pentru ca acțiunile întreprinse de fiecare firmă,
luată separat, să aibă un impact semnificativ asupra condițiilor generale de vânzare-
cumpărare de pe piața bunului sau serviciului respectiv. [3]

Un oligopol se caracterizează prin:

numărul redus de producători prezenți pe piață, dar care au o forță economică mare. Se
consideră oligopol dacă pe piață există cel puțin trei producători. Dacă sunt doar doi
sau unul, se consideră că există un duopol sau un monopol.

există bariere la intrarea pe piață în calitate de producător

este o formă mai mult caracteristică țărilor dezvoltate

este foarte clar evidențiată diferențierea mărfurilor

producătorii dețin un oarecare grad de control al prețurilor

Deoarece în cadrul unui oligopol fiecare producător sau vânzător cunoaște foarte bine
procentul pe care îl deține din piața produsului sau a serviciului respectiv și pentru că
orice modificare a prețului sau a volumului producției de către una din firmele
oligopoliste este reflectată în volumul de vânzări al celorlalte, există tendința ca gradul
de interdependență între firme să fie foarte mare, încât fiecare firmă trebuie să-și
stabilească prețul și producția în funcție de reacția celorlalte firme din oligopol, astfel că
odată stabilite, prețurile într-un oligopol sunt rigide. [4]

De obicei, oligopoliste sunt piețele producției siderurgice, ale automobilelor, ale

mașinilor și echipamentelor destinate energeticii și industriei chimice, deoarece
complexitatea utilajelor și tehnologiilor nu permit apariția mai multor firme mici.

În cazurile de concurență, termenul "oligopol" este utilizat, adesea, și pentru a desemna

situațiile în care un mic număr de mari vânzători domină, împreună, structura
concurențială și în care ceilalți vânzători, mai mici, se adaptează la comportamentul
acestora. Marii vânzători sunt calificați, atunci, ca „oligopoliști”. [5]

Cazul similar, din punct de vedere al cumpărătorilor, se numește oligopson.

La problemele întreprinzătorilor oligopoliști s-au găsit două tipuri de soluții: cu sau fără
acordul părților. Se numește acord orice contract care restrânge lupta concurențială
între companii. Forma maximă de înțelegere, cea care maximizează beneficiile
oligopolistilor este cartelul, un acord între toți producătorii industriei, care pot avea
următoarele forme:

concurență fără prețuri: fiecare companie încearcă să îmbunătățească calitatea,

prezentarea sau orice alt factor, dar respectând prețul stabilit de comun acord.

împărțirea cotelor-părți sau a piețelor: fiecărei întreprinderi i se distribuie o zonă unde

poate să vândă, i se fixează o producție maximă care nu poate fi depășită.
Oligopolul este o formă imperfectă a pieței în care un număr mic de întreprinderi deține
majoritatea cotei de piață pe un anumit segment. Un oligopol este similar cu un
monopol, cu excepția faptului că este nevoie de cel puțin două sau mai multe firme ca
să domine piața. Nu există o limită superioară exactă a numărului de firme care se află
într-un oligopol, dar numărul acestora trebuie să fie suficient de scăzut încât sa asigure
cea mai mare parte a ofertei unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroși
consumatori, conferindu-le acestora o pozitie dominantă. In general, un oligopol se
caracterizează printr-un numar redus de producatori care activeaza în industrii
complexe (siderurgie, construcții de automobile, aeronautică, etc), unde exista bariere
de intrare datorită volumului de investiții ridicat. Participanții din piata de tip oligopol isi
stabilesc in mod unilateral prețurile, din acest motiv, oligopolurile sunt considerate a fi
capabile să-si mărească marjele de profit peste ceea ce ar permite o piață cu adevărat
liberă. Adesea, in lipsa unui control din partea autoritatii care investighează concurența
in piata, participanții se implică în mod explicit in fixarea prețurilor, formandu-se un
cartel in care liderul stabilește de obicei trendul pietei, ceilalti participanți urmându-l.

Teoria jocurilor

Teoria jocurilor (în eng. game theory) este o ramură a matematicii aplicate care
abordează problema comportamentului optim în jocurile cu două sau mai multe
persoane, într-un cadru descris de un ansamblu de reguli precise care stabilesc
posibilitățile de acțiune ale fiecărui jucător, precum și modul cum li se acordă acestora,
în final, anumite valori. Teoria jocurilor reprezintă un model abstract de luare a deciziilor;
nu trebuie confundat cu o explicație de luarea a unei decizii în realitatea socială.
Punctul comun al tuturor jocurilor imaginat în cadrul teoriilor este ideea de strategie.
Teoria jocurilor reprezintă o abordare interdisciplinară a studiului comportamentului
uman. Cele mai implicate discipline, în teoria jocurilor, sunt matematica și economia,
dar și alte științe sociale și comportamentale. Teoria jocurilor a fost creata de
matematicianul John von Neumann.[1]

Cuprins

1 Descriere generală

2 Strategie
3 Clasificarea jocurilor

4 Origine

5 În România

6 Note

7 Bibliografie

Descriere generală

În exemplele virtuale imaginate de diverși teoreticieni, prin joc se înțelege o situație care
implică doi sau mai mulți decidenți, numiți jucători care sunt puși în fața situației de a-și
alege o strategie pentru a-și maximiza recompensele primite ca urmare a propriilor
acțiuni raportate la mutările celorlalți.

Strategie

n aceste jocuri jucătorii au interese opuse, în totalitate sau parțial, acest aspect cauzând
un anumit comportament și o anumită strategie în abordarea jocului. Strategiile sau
combinațiile de strategii ale jucătorilor sunt recompensate cu un anumit câștig. La finalul
jocului are loc o comparare a rezultatelor și o corelare a acestora cu strategiile
efectuate. Strategia este modul de acțiune ales de fiecare jucător (individuală) sau de
toți jucătorii (strategia jocului).

Clasificarea jocurilor

Respectând regulile, fiecare jucător urmărește o manieră de acțiune pentru optimizarea

câștigului său. Clasificarea jocurilor se face după o serie de criterii cum ar fi:

a) numărul jucătorilor

b) numărul mutărilor (de acțiuni succesive la care are dreptul fiecare jucător)

c) numărul posibilităților de acțiune ale fiecărui jucător (finit sau infinit)

d) cantitatea informației pe care o deține fiecare jucător asupra acțiunilor proprii sau ale
celorlalți jucători:
joc fără informație

joc cu informație parțială

joc cu informație completă

e) modul de repartizare a câștigurilor:

joc cu sumă nulă

joc cu sumă nenulă constantă

f) în funcție de comunicarea dintre jucători

g) în funcție de posibilitatea stabilirii unor alianțe între jucători

Origine

1710: Leibniz anticipează nevoia unei teorii asupra jocurilor de strategie

1713: James Waldegrave formulează principiul minimax ca soluție la un joc de cărți

format din două persoane; acest principiu nu a fost utilizat până la începutul secolului
XX

1865: principiul lui James Waldegrave este inclus în A Hystory of the mathematical
theory of probability a lui Isaac Todhunter

1921: Emile Borel este interesat de teorema lui Waldegrave; bazându-se și pe studiile
lui Zermelo, Borel încearcă să demonstreze, dar nu reușește, teorema minimax

decembrie 1926: matematicianul ungur John von Neumann demonstrează teorema

minimax

1921: Emile Borel tratează pentru prima oară problema generală a jocurilor strategice

1938: economistul Morgenstern i se alătură lui von Neumann în încercarea de a oferi o

teorie asupra teoriei jocurilor

1944: Neumann și Morgenstern creează primul tratat consacrat teoriei jocurilor, care a
pus bazele acestei teorii

În România
Octav Onicescu împreună cu elevii săi evidențiază aplicațiile însemnate ale teoriei
jocurilor în probleme practice, economice, tehnice, militare etc în Strategia jocurilor cu
aplicații la programarea liniară (Editura Academiei, 1961).

Bibliografie

George Ciucu, Marius Iosifescu, R. Theodorescu, Teoria jocurilor, Editura Tehnică, 1965

Octav Onicescu, Strategia jocurilor cu aplicații la programarea liniară, ed I, II, Editura

Academiei, 1961, 1971

Encyclopedia of Sociology - Edgar F. Borgatta, editor-in-chief, Rhonda Montgomery,

New York 2000

Decision making using game theory - An introduction for managers.Cambridge

University Press 2003

Bătrâncea, Larissa-Margareta - Teoria jocurilor : comportament economic,

experimente / - Cluj-Napoca :Risoprint, 2009 ISBN 978-973-751-496-7

Situl web descopera.ro (exemple excelente)