Prin activitatea desfăşurată, autorităţile şi instituţiile cu atribuţii în domeniul menţinerii

ordinii publice şi siguranţei naţionale se confruntă cu un mediu deosebit de reactiv şi dinamic, fiind în
permanenţă provocate şi obligate să se adapteze unor schimbări de natură socială, politică sau
legislativă, cărora trebuie să le răspundă eficient, cu un grad de eroare cât mai redus, având în vedere
expunerea publică şi atenţia deosebită pe care o manifestă madia în “vânarea” greşelilor. Este cu atât
mai importantă abordarea sistematică prin metodologia cercetării fundamentale având în vedere faptul
că rezultatele puse în aplicare pot salva vieţi ori preveni producerea unor fapte grave ce afectează un
număr mare de persoane sau leza înteresul statului.

Metodologia cercetării cunoaşte trei componente de bază: cercetarea ştiinţifică

fundamentală, cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea tehnologică.Tehnica de cercetare este
asociată unei metode şi stabileşte modalităţile de utilizare a instrumentelor de investigare ştiinţifică şi
tehnologică.Instrumentele materializează metodele şi pot fi analitice (modele matematice), grafice (hărţi,
desene), informatice (pachete software), materiale (aparate, echipamente, chestionare).

Epistemologul american Paul Lazarsfeld enunță, încă din 1970, şase teme majore care s-ar
afla în centrul preocupărilor metodologiei contemporane, indiferent de domeniul studiat:

1. delimitarea obiectului cercetării (al studiului);

2. clarificarea termenilor (lămurirea termenilor cu care operăm) ;
3. explicarea tehnicilor de cercetare;
4. punerea în relație a tehnicilor cercetării (corelaționarea lor);
5. sistematizarea informațiilor empirice;
6. formalizarea raționamentului.

Cercetarea ştiinţifică fundamentală este acea activitate umană de cercetare experimentală

sau teoretică orientatăîn primul rând către obţinerea de cunoaştere nouă a fundamentelor fenomenelor
şi faptelor observabile, fără a avea în vedere vreo aplicaţie particulară sau valoare comercială
previzibilă în viitorul imediat. Societatea în general şi oamenii de ştiinţă în particular consideră că
înţelegerea la nivel fundamental este o condiţie esenţială a progresului în orice domeniu al ştiinţei sau,
altfel spus, cercetarea fundamentală pune temeliile pe care se poate dezvolta cercetarea aplicativă.
 Cercetarea aplicativă este de mare importanţăîn progresul tehnologic şi implicit social.
Aceasta reprezintă investigarea originală, orientată pentru obţinerea de cunoştinţe noi, dar este
dirijată,în primul rând, către obiective practice apropiate şi previzibile, iar dezvoltarea şi validarea
rezultatelor ei este guvernatăîn special de cerinţele pieţii.

Cercetarea fundamentală reprezintă o componentă deosebit de importantă în cadrul

politicilor de guvernare ale statelor dezvoltate, cum este şi cazul României,în timp ce cercetarea
aplicativă, foarte importantăşi ea, este în general specifică la nivelul organizaţiilor subordonate
aparatului central sau din sectorului privat.

Specificul anchetei sociologice. Valoarea si limitele sale

Ancheta este una dintre cele mai complexe metode de investigație sociologică, atât de complexă
încât uneori este identificată, în mod nepermis, cu cercetarea sociologică însăsi. Complexitatea ei este
dată de ansamblul instrumentelor (chestionare, ghiduri de interviu, planuri de anchetă), a tehnicilor (de
codificare, scalare, analiză, prelucrare etc.), pe care le foloseste si de faptul că adeseori utilizează, în
mod complementar, alte metode si tehnici de cercetare(observația, analiza documentară etc.)1.
Desi face parte dintre metodele mai vechi folosite în cercetarea socială, importanța anchetei a
crescut considerabil abia din deceniile 3-4 ale secolului nostru, în strânsă legătură cu introducerea
tehnicilor de analiză cantitativă în stiințele sociale.
Ancheta constituie una dintre modalitățile de cunoastere stiințifică a opiniilor,atitudinilor,
aspirațiilor oamenilor si, totodată, un mijloc de influențare.

1. Obiectul anchetelor sociologice

Specificitatea si complexitatea anchetei sociologice sunt determinate în acelasi timp de obiectul
său de cercetare foarte larg, în care intră:
a) opiniile, atitudinile, comportamentele oamenilor;
b) aspirații, trebuințe, motivații care stau la baza acțiunilor, conduitelor, atitudinilor;
c) cunostințe, mărturii ale oamenilor despre fapte, fenomene, evenimente adeseori trecute sau
inaccesibile cercetătorului;
d) caracteristici demografice – structuri familiale, structuri de vârstă, structuri socioprofesionale
etc.;
1
DRĂGAN Ion, Locul anchetelor de opinie în investigația socială, în Studii de logică si psihologie socială. Teorie si metodă
în stiințele sociale, vol. VI, Editura Politică, Bucuresti, 1968, pag. 15

1
 e) caracteristici ale mediului social simodului de viață al oamenilor – ocupații, venituri, condiții
de locuit, servicii sociale si, în general, factorii social-economici care influențează viața si activitatea lor.
Prin anchetă se studiază opiniile oamenilor (ideile, părerile, atitudinile si motivațiile lor) motiv
pentru care adeseori i se mai spune si anchetă de opinie. Ancheta este si rămâne o metodă de bază a
sociologiei, subordonând o gamă largă de fapte, fenomene sociale, care pot fi investigate cu ajutorul ei.
Desi în ansamblul mijloacelor de investigație sociologică ancheta este clasificată printre
metodele descriptive, datele obținute cu ajutorul ei pot servi unor țeluri multiple. Astfel, prin anchetă se
obțin informații cu privire la fenomenele studiate; ea ajută la descrierea, clasificarea, tipologizarea
faptelor sociale, permite verificarea unor ipoteze si oferă date care permit explicații cauzale, teoretice.
Studiile bazate pe anchete pot oferi concluzii, constatări care să permită elaborarea unor programe de
măsuri de perfecționare a activității sociale într-un domeniu sau altul. Ca si experimentul, ancheta este o
metodă activă de cercetare.
Aplicarea ei înseamnă implicit „acțiune socială”, proces de influențare, instruire, educare a
subiecților investigați. Caracterul activ al anchetei constă în aceea că, prin conținutul întrebărilor sale, ea
atrage atenția subiecților investigați asupra problemelor supuse cercetării. Cu acest prilej, fapte
necunoscute sau puțin cunoscute pot deveni pe deplin cunoscute; importanța acordată lor în cadrul
anchetei poate fi revelatoare asupra faptelor ca atare pentru cei anchetați.
Valoarea anchetei sociologiceconstă în faptul că permite culegerea unei mari varietăți de
informații într-un timp relativ scurt si face posibilă prelucrarea acestora cu ajutorul calculatorului. Pe de
altă parte, este de reținut, ca un avantaj, aria mare de aplicabilitate pe populații numeroase,
reprezentative din punct de vedere statistic.
Chestionarele standardizate pot fi aplicate folosind colaboratori locali în calitate de operatori de
anchetă, după o instruire prealabilă. Prin aceasta se reduc si costurile materiale ale cercetării care, de
regulă, sunt destul de mari.
Sunt de menționat si o serie de limite ale anchetei sociologice de care trebuie să se țină seama în
pregătirea si realizarea ei. În două situații se reduce eficacitatea acestei metode: existența unor
distorsiuni (erori) cauzate de mai mulți factori si introducerea unei rigidități în relația anchetator
anchetat prin aplicarea de chestionare formalizate.
Factorii de distorsiune într-o anchetă sunt multipli. Adeseori, subiectul anchetat este sursa unei
game largi de elemente distorsionate inerentesubiectivității sale. Sentimentele, resentimentele si
prejudecățile subiectului cuprivire la obiectul anchetei, orizontul său cultural-stiințific si capacitatea

2
deapreciere obiectivă a faptelor, gradul său de implicare si tendința de a motivapropriile sale acțiuni în
legătură cu aceste fapte, erorile de memorie directproporționale cu timpul scurs de la petrecerea
evenimentelor cercetate etc. –toate acestea pot influența răspunsurile si pot modifica, mai mult sau mai
puțin,adevărul despre faptele studiate.
Alți factori de distorsiune în ancheta sociologică mai pot fi: esantionarea gresită, care poate
determina greseli de extrapolare, generalizare a datelor de la esantion la populația totală; instrumentele
de anchetă gresit elaborate (chestionare, ghiduri de interviu cu întrebări vagi, ambiguie, sugestibile etc.);
operatorii de anchetă insuficient pregătiți, superficiali, preapuțin răbdători – pot constitui adeseori surse
de erori prin influențarea răspunsului subiectului anchetat2.
Etapele procesului de cercetare

Etapa 1: Alegerea unei probleme (teme) de rezolvat, motivele alegerii, importanţa teoretică
şi/sau practică a problemei, la ce rezultat se doreşte să se ajungă, relevanţa problemei;

Etapa 2: Investigarea a ceeace se cunoaşte în domeniu, cunoaşterea datelor fundamentale,

documentarea la zi a bibliografiei, a stadiului actual, angajarea responsabilă în urma evaluării la
realizarea obiectivului;

Etapa 3: Stabilirea metodologiei activităţii de cercetare, formularea ipotezelor de lucru,

alegerea metodelor şi tehnicilor de lucru, stabilirea listei cu mijloacele necesare cercetării, proiectarea
logisticii de organizare în teren (eşanţionare);

Etapa 4: Culegerea şi prelucrarea datelor din teren, în funcţie de natura fenomenelor

studiate, datele culese trebuie să reproducă obiectul cercetat;

Etapa 5: Analiza şi interpretarea datelor rezultate, datele obţinute confirmă cunoştinţele,

validează teoriile,dar pot şi infirmă cunoştinţe sau teorii în domeniu,sau aduce cunoştinţe noi;

Etapa 6: Prezentarea concluziilor şi recomandărilor, concluziile reprezintă sintetic

rezultatele cercetării, valorificarea recomandărilor;

Etapa 7: Punerea în aplicare a recomandărilor cercetării.

2
DRĂGAN Ion, Locul anchetelor de opinie în investigația socială, în Studii de logică si psihologie socială. Teorie si metodă
în stiințele sociale, vol. VI, Editura Politică, Bucuresti, 1968, pag. 45.

3
 În ceea ce priveşte metodologia cercetării în sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională,
cu precădere în Poliţia Română, predominantă este forma cercetării aplicative pe baza legislaţiei şi altor
izvoare juridice aplicabile, a rezultatelor statistice în domenul de cercetat (spre exemplu rata
infracţionalităţii, numărul de accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool, recurenţa
infracţiunilor comise de recidivişti, etc.). Aceste cercetări se întemeiază pe nevoia de menţinere şi
îmbunătăţire a climatului de ordine publică, dezvoltarea unei mai bune imagini asupra activităţii
poliţieneşti, precum şi identificarea situaţiilor în care se impune adaptarea normelor juridice aplicate la
noile realităţi sociale. Trebuie de asemenea stabilit obiectivul la care se doreşte a se ajunge (spre
exemplu, reducerea timpului de intervenţie în cazul sesizărilor 112 prin optimizarea comunicării dintre
echipajele de patrulare şi dispeceratele de poliţie, sau reducerea numărului de incidente rutiere pe un
anumit sector de drum).

Pentru atingerea acestor rezultate este necesară în primul rând o documentare teoretică
temeinică, bazată pe ceea ce se cunoaşte în domeniu,studierea actelor normative în vigoare la acel
moment, a stadiului actual al fenomenului studiat,precum şi posibilitatea efectivă de implementare a
rezultatelor în viaţa reală, cu referire la respectarea politicilor de costuri.

Cea de-a treia etapă presupune documentarea şi pregătirea metodologiei activităţii de

cercetare precum şi alegerea metodelor şi tehnicilor de lucru.Cel mai util indicator al “sănătăţii”
activităţii de poliţie este statistica. Deşi, aşa cum am aratat anterior, pot exista statistici vechi care pot fi
utilizate ca şi material în formularea unor concluzii, cel mai bine este să se efectueze studii actualizate
asupra fenomenelor prezente iar statisticile existente să fie folosite ca şi termen de referinţă pentru a
stabili tendinţe evolutive raportate la o anumită perioadă de referinţă.

Culegerea şi prelucrarea datelor din teren, poate fi dispusă în măsura în care acestea sunt
capabilesă reproducă obiectul cercetat. Se pot studia, spre exemplu, anumite zone unde fenomenul
infracţional este mai evident, sub aspectul componenţei etnice, preocuparile socioprofesionale ale
populaţiei, existenţa unor factori intrinseci care pot favoriza comiterea anumitor fapte antisociale
(absenţa iluminatului stradal, existenta unor imobile abandonate care pot servi ascunderii bunurilor, lipsa
monitorizării video stradale) ori a unor factori umani (un număr mare de persoane are locuiesc într-un
spaţiu mic, prezenţa în număr ridicat a persoanelor fără locuinţă, loc de muncă sau a recidiviştilor). În
toate aceste cazuri datele observate se fixează în rapoarte sau note şi vor fi folosite în întocmirea
viitoarelor planuri de masuri.

4
 Analiza şi interpretarea datelor obţinute este cel puţin la fel de importantă ca şi aceea de
culegere, şi trebuie efectuată într-un mod cât mai responsabil şi diligent, altfel resursele consumate
pentru obţinerea lor au fost în zadar. Rezultatul interpretării poate confirma cunoştinţele, validează
teoriile,sau, dimpotrivă, le pot infirmaconducând către dezvoltarea unor teorii noi cu o mai bună
aplicabilitate la situaţia dată.Pe baza acestui proces se întocmesc concluziile şi recomandările,
reprezentând sintetic rezultatele cercetării.

Asa cum am precizat, recomandările trebuie să fie unele realiste, cu posibilitate efectivă de a
fi puse în practică, dar şi responsabile în sensul de a conduce către obiectivul stabilit iniţial. Desigur, ar
fi foarte simpla formularea unei recomandări de genul “se impune dublarea numărului de agenţi aflaţi în
teren” sau “este necesară achiziţionarea unui număr mai mare de autospeciale de intervenţie”, dar este
recomandat ca aceastea să se raporteze la nivelul existent de finanţare şi să se bazeze pe personalul şi
logistica existente, cel puţin atât timp cât nu există o altă proiecţie realizabilă.

Valorificarea recomandărilor se poate realiza prin optimizarea procedurilor existente sau

întocmirea altor proceduri care să răspundă cât mai bine riscurilor identificate sau realizării scopului
iniţial, prelucrarea studiului de caz lucratorilor (cum este cazul informărilor pe linia anticorupţie), sau
chiar iniţierea unor propuneri legislative.

Se observă împortanţa deosebită pe care o are cercetarea fundamentală în domeniul ordinii şi

singuranţei publice prin rolul în asigurarea unui răspuns optim la realităţile sociale aflate într-un
continuu proces de modificare şi îmbunătăţirea percepţiei publice asupra activităţii de poliţie.

5
 BIBLIOGRAFIE

 Drăgan Ion, Locul anchetelor de opinie în investigația socială, în Studii de logică

sipsihologie socială. Teorie si metodă în stiințele sociale, vol. VI, Editura Politică,
Bucuresti, 1968.
 Moser C.A., Metodele de anchetă în investigarea fenomenelor sociale, Editura Stiințifică,
Bucuresti, 1967.
 Chelcea Septimiu, MARGINEAN, Ioan, CAUC, Ion, Cercetarea sociologică,Editura

Destin, Deva, 1998.

 Miftode Vasile, Metodologia sociologică, Editura Porto-Franco, Galati, 1995Vasiu, I.,

 Zamfir Cătălin, VLĂSCEANU, Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, EdituraBabel,

Bucuresti, 1993;