#Micro Sem 1 Subiecte Rezolvate

1.
Celule eucariote şi procariote, caracteristici comparative

Bacterii – organisme vii, alcatuite dintr-o singura celula procariota, prin a carei diviziune directa iau nastere
doua celule fiice noi, identice cu cea parentala, ordinul de marime fiind acela al mitocondriilor celulelor
eucariote.
procariote eucariote
Nucleu -Nu au nucleu tipic. -nucleu tipic, cu nucleol si
-Materialul nuclear = o molecula de ADN membrana nucleara.
circular, nedelimitat de membrana -Nu au -Mai multi cromosomi, nr
aparat mitotic. constant pentru o specie.
-In timpul diviziunii se formeaza
aparatul mitotic.
Organite -Absente mitocondrii, lizozomi, RE, Golgi.

-unele celule poseda sisteme membranare
variabil dezvoltate provenite din membrana
(mezozomi).
ribozomi -70s (unitati 50s si 30s) -80s (60s si 40s)
Perete -Prezent (lipseste la micoplasme si forme „L”), -Prezent la levuri si plante si

celular -componenta carcteristica: peptidoglicanul, in absent la celulele animale.
compozitia caruia intra acid N- acetil
muramic.
Diviziune -diviziune directa (amitoza) -Diviziune indirecta (mitoza,
-Inmultirea sexuata foarte rara, zigotul cariochineza).
(merozigot) se formeaza prin recombinare -Inmultirea sexuata frecventa,
genetica. zigotul se formeaza prin
meioza.
Altele -Nu fac endocitoza si nu au vacuole digestive -fac endocitoza si pot avea
intracelulare. vacuole digestive intracelulare.
-Nu se pot diferentia. -se pot diferentia.
-Nu pot forma organisme pluricelulare. -Formeaza frecvent organisme
-Dimensiuni mici. pluricelulare.
Dimensiuni mari.
2. Clasificaţi bacteriile după formă şi dispunere – exemple
Dupa forma:
• Coci: sferice (stafilococ auriu), ovale (Streptococcus pyogenes), reniforma.
• Cocobacili: usor alungite, intre coci si bacili (Brucella spp).
• Bacili: cilindrice, bastonase, drepte sau usor curbate (Corynebacterium diphtheriae). Aspectul bastonaselor
poate fi diferit, in functie de specie:
o Fusobacterium spp- capete ascutite
o Corynebacterium diphtheriae: capete ingrosate
radudimulescu.ro/premium
o Bacillus subtilis: capete rotunjite
o Bacillus cereus: capete taiate drept.
• Vibrioni: forma de virgula sau semiluna (Vibrio colere).
• Spirili si spirochete: forma de spirala. Spirii au corp rigid, spirochetele flexibil (Treponema).
• Actinomicete: in cultura tanara, au aspectul unor filamente lungi, ramificate; ulterior are loc fragmentarea
filamentelor rezultand forme bacilare cu lungimi diferite (Actinomyces israelii).
• In culturile imbatranite sau crescute in conditii neadecvate de mediu, bacteriile prezinta forme neregulate
„ de involutie”. Insamantate pe medii de cultura adecvate, bacteriile isi revin.
Modul de grupare caracteristic speciei e in functie de orientarea in spatiu a planurilor succesive de diviziune si
de tendinta celulelor fiice de a ramane unite timp de una sau mai multe generatii. Daca planurile succesive de
diviziune sunt paralele, rezulta celule dispuse in perechi (Klebsiella pneumoniae), in lanturi (Bacillus anthracis),
in litere chinezesti (Corynebacterium diphtheriae). In cazul cocilor, diviziunea succesiva se poate realiza in doua
planuri perpendiculare, rezultand grupuri de patru celule (tetrade- Micrococcus tetragena), in trei planuri
perpendiculare (Sarcina spp.) sau in planuri diferit orientate, rezultand grupari neregulate (ciorchine de
strugure- Staphylococcus aureus).
3.Enumerati componentele constante si facultative ale celulei bacteriene
A. Componente constante:
1. Nucleoid
2. Citoplasma – gel intre nucleoid si membrana. E un sistem coloidal cu 80% apa, molecule organice, ioni
anorganici, enzime si ARN. Mai poate avea plasmide, vacuole gazoase si incluziuni.
3. Ribozomi
4. Membrana citoplasmatica
5. Peretele celular
B. Structuri bacteriene facultative: cili, pili, capsula, spori

1. Cilii (flagelii)
2. Pilii (Fimbrii) – prelungiri mai scurte si mai subtiri, rigide si groase, in special la G-. Sunt polimeri proteici de
pileina.
3. Pili sexuali – 1-4 la G-, rol in transferul ADN prin conjugare.
4. Glicocalix – invelis polizaharidic al mb externe a bacteriilor G –sau la exteriorul PG bacteriilor G+. E prezent la
unele tulpini, nu e caracter de specie. Rol in supravietuirea bacteriei, rezistenta la antibiotice si fagocitoza, in
formarea biofilmului.
5. Sporul – asigura supravietuirea in conditii nefavorabile.
4. Structura peretelui la bacteriile G+ si G-
Peretele celular inconjoara membrana. E o structura rigida, formata din PG (mureina) si parte speciala care
diferentiaza categorii de bacterii. Formeaza exoscheletul bacterian si e 20- 30% din greutatea uscata a celulei.
PG formeaza o retea care in functie de marimea ochiurilor da rigiditate peretelui.
Pretele celular la bacterii G pozitive: gros, format din mai multe straturi de PG organizat in retea cu ochiuri
stranse (50% din masa peretelui). Intre membrana si PG e spatiu periplasmatic. Contine acizi teichoici de
perete (legati la PG) si de memebrana (strabat PG si se leaga la lipidele externe ale membranei), glicolipide si
polizaharide.
Peretele celular la bacterii G negative: subtire, neomogen, format din 1-2 straturi de PG (15% din masa
peretelui), acoperit de o membrana externa. Spatiul dintre membrana citoplasmatica si membrana externa,
spatiu care contine stratul de peptidoglican = spatiu periplasmatic. Aici se depoziteaza enzime si pigmenti.
Membrana externa: e stratul exterior al peretelui celular la bacteriile G negative. E asimetrica, cu strat intern
fosfolipidic si strat extern heteropolimer (lipid A, miez polizaharidic, oligozaharide repetate). Are porine ce
formeaza pori (trimeri, pt molecule mici). Ea confera permeabilitate selectiva, enzimele digestive raman in
spatiul periplasmic (->supravietuire in medii sarace nutritiv), opreste trecerea substantelor nocive. Astfel
bacteriile G- sunt mai rezistente la atb, dezinfectante, antiseptice.
5. Rolul peretelui bacterian
• asigura forma si protectia osmotica a celulei.

• La suprafata peretelui la bacteriile G+ se gasesc receptori pentru fagi si Ag de suprafata,
• La bacteriile G– peretele e asociat cu enzime din spatiul periplasmatic si membrana externa (fosfataze,
penicilinaze, ribonucleaza, dezoxiribonucleaza)
• Enzimele stocate in spatiul periplasmatic sunt eliberate prin membrana externa in functie de necesitati,
explicand capacitatea de adaptare mai mare a bacteriilor G-, fata de cele G+ care, neavand membrana
externa, elibereaza enzimele imediat ce sunt sintetizate.
• Participa la diviziune
• Flexibilitatea peretelui celular la unele bacterii (spirochete) poate fi explicata prin flexibilitatea membranei
externe, cat si prin grosimea mica a stratului PG
6. Coloraţia G, timpi – interpretare – exemple
• coci G+: streptococi, stafilococi, pneumococi

• coci G-: meningococ, gonococ
• bacili G+ : bacilul carbunos, difteric, tetanic
• bacili G -: E. coli, Klebsiella, Salmonella
• cocobacili G-: hemophilus influenzae, bordetella pertussis
8. Structura şi rolul membranei citoplasmatice, mezozomi
Margineste la exterior citoplama bacteriilor, separand-o de peretele celular. E o membrama biologica groasa,
tristratificata, organizata ca „mozaic fluid”= bistrat lipidic cu proteine. Aceasta e o structura fluida, dinamica,
temporara si reversibila, componentele sale avand un anumit grad de libertate, fiind asamblate numai pe baza
unor interactii polare si hodrofobe, ceea ce permite miscarea lor in membrana. Nu contine steroli (exc:
micoplasmele). Functii:
• membrana semipermeabila, rol de bariera osmotica, regleaza schimburile intre celula si mediu.
• Sediul enzimelor implicate in L.R., F.O., transport activ, sinteza lipidelor, replicarea ADN, biosinteza
peretelui celular, sinteza polizaharidelor capsulare.
• Participa direct la cresterea si diviziunea celulei, formarea septului de diviziune, formarea sporului.
• Implicata in sinteza ARN si, prin asociere cu ribosomii, a proteinelor.
• Sintetizeaza enzime hidrolitice pentru digestia extracelulara.
• Are receptori pentru mesageri.
Mezozomii – invaginari ale membranei, prezente la bacteriile G+ şi ocazional la G–. Ei participă la replicarea
cromozomului bacterian şi diviziune, sinteza peretelui celular şi formarea sporului. Materialul nuclear e in
centrul celulei, legat la membrana prin 1-2 mezozomi.
9.Ribozomii, structură şi rol
Sunt elemente principale ale citoplasmei si reprezinta 40% din greutatea uscata a celulei. Contin 65- 70% ARN si
restul proteine. Ribosomii bacterieni sunt formati din doua subunitati cu constante de sedimentare de 50s si
30s. Sunt responsabili de biosinteza proteinelor structurale si functionale (enzime).
10.Masa nucleară bacteriană – structură, caracteristici
Materialul nuclear bacterian are organizare primitiva in comparatie cu nucleul celulelor eucariote, nu are
membrana nucleara si nu prezinta nucleoli. E localizat in centrul celulei, legat la membrana prin 1-2 mezozomi.
Nucleul e 10% din volumul celulei si ADN-ul care formeaza materialul nuclear e 2-3% din greutatea uscata a
celulei. El contine 60% ADN, 30% ARN si 10% proteine (care mentin structura compacta a acestuia). Poarta
2000-4000 de gene.
ADN-ul e organizat intr-o singura molecula dublu helicoidala circulara. In faza de repaus, bacteriile contin un
singur cromosom, cele aflate in faza de multiplicare contin doi sau mai multi cromosomi identici, rezultati prin
replicarea cromosomului parental.
Functii: similare nucleului eucariotelor. Contine informatia genetica necesara autoreplicarii si sintezei de
proteine componente si functionale.
Unele bacterii au 1-20 plasmide, molecule mici circulare de ADN extracromozomal (5-100 de gene), cu
replicare independenta. Codifica structuri ce dau avantaje selective (rezistenta la atb, producere de toxine).
11.Enumeraţi şi descrieţi succint etapele biosintezei proteice
La bacterii genele ce codifica produsi corelati functionali (ex: cu rol in aceeasi cale metabolica/structura) sunt
grupati in operoni. Gena are secventa promotor, cadru de citire si terminator.
Transcrierea ADN in ARNm se face in citoplasma de catre o singura ARNpolimeraza (initiere, elongare,
terminare, directie 5-3). Pentru ca genele nu au introni, ARNul rezultat e direct ARNm, si el merge in ribozomi.
Translatia: sinteza proteinei pe baza ARNm, 3 nucleotide=codon care codifica un aa. Codul genetic e universal,
acelasi la toate organismele. (61 de codoni codifica 21aa). Incepe prin asocierea subunitatii 30S cu ARNm si
ARNt formilmetionina (corespunzator codonului start AUG) apoi subunitatea 50S, factor de initiere. Elongarea:
aminoacil ARNt sintetaza se ataseaza prin anticodon la codonul de pe catena de ARNm si ataseaza cate un aa
la lant. Terminarea la codon stop (UGA, UAG, UAA) – desprinderea ARNm si disocierea subunitatilor
ribozomale.
Procesul de biosinteza dureaza cateva fractiuni de secunda. Fragmentele de ADN cromosomial care determina
secventa aa in proteine nu sunt active permanent; biosinteza nu se realizeaza oricum si oricand, ci are un
mecanism de reglare.
12.Capsula bacteriană – structură, rol, localizare
Glicocalixul bacterian e o structura polizaharidica, la exteriorul membranei externe a bacteriilor G- sau la
exteriorul peptidoglicanului bacteriilor G+. Exista doua tipuri de glicocalix: de suprafata si capsular.
Capsula bacteriana este, in functie de raporturile cu suprafata celulei bacteriene:

• Integrata - intim asociata cu suprafata bacteriei
• periferica - eliberata in mediu
In functie de grosime, capsula mai poate fi:

• microcapsula - foarte subtire, intim atasata de peretele celular
• capsula obisnuita - contur delimitat, structura distincta, grosime mare
• strat mucos - material capsular, fara structura distincta, se elibereaza in mediu
Majoritatea polizaharidelor sunt produse in membrana si secretate la exterior. Cantitatea si compozitia lor
depind de concentratia unor dizaharide din mediu sau de concentratia ionica a acestuia. Mai rar, capsula
poate fi de natura proteica (bacilul carbunos). Glicocalixul capsular:
• promotor al aderentei, si factor de colonizare pe suprafete inerte
• protector al celulelor bacteriene contra factorilor nefavorabili si agentilor antibacterieni din mediu
Colonizarea: bacteriile se ataseaza, adera de suprafete inerte (prin intermediul pililor, fibrelor de glicocalix), se
inconjoara apoi cu o mare cantitate de glicocalix capsular, se multiplica in interiorul acestuia si formeaza
microcolonii aderente. In interiorul acestor microcolonii, celulele bacteriene sunt protejate impotriva actiunii
toxice a unor substante din mediu, a bacteriofagilor, a mecanismelor imune de aparare antibacteriana.
Glicocalixul confera bacteriilor rezistenta la Ac si fagocite prin mascarea suprafetelor antigenice de la nivelul
peretelui. Proprietatea antifagocitara a glicocalixului capsular confera virulenta crescuta bacteriilor capsulate.
13.Flagelii bacterieni – structură, rol, localizare
Sunt filamente flexibile lungi (6-20μ) si subtiri (0.02μ) alcatuite din sute de subunitati proteice de flagelina, la
suprafata bacteriilor G-, mai rar la G+. Au rol locomotor, in chemo si aerotaxie. Bacterii pot avea: 0 cili, un
singur cil polar, un singur cil la fiecare pol, smoc de cili, cili pe toata suprafata.
Existenta lor e controlata genetic. Dispozitia si numarul cililor sunt caracteristice speciei. Cilii contin o proteina
contractila (flagelina), asemanatoare cu miozina. Flagelina contine un aa caracteristic N-metil-lizina.
Motilitatea cililor are la baza eliberarea de legaturi macroergice prin hidroliza ATP. Cilul are corp bazal, carlig si
filament terminal. Corpul bazal e componenta prin care se ataseaza la corpul celulei bacteriene, e montata in
peretele celular si membrana, el contine motorul ciliar ce transmite miscarea la proteina flagelara. Carligul
cilului –natura antigenica, stabilitate la agenti fizici si chimici. Filamentul flagelar – partea flexibila, spiralata a
cilului, se leaga de capatul distal al carligului.
Cilii sunt sediul Ag flagelare, importante in identificarea bacteriilor, stimuland un raspuns imun, si pot indeplini
rolul de receptori pentru virusuri si determina aderarea de epitelii.
14.Fimbriile bacteriene
Fimbriile (pilii) sunt apendici filamentosi neflagelari, scurti, rigizi si grosi prezenti pe suprafata multor bacterii
(in special G-). In cadrul aceleasi specii pot exista tulpini fimbriate si nefimbriate. Sunt elemente mai rezistente
decat flagelii, in numar de 100-500/celula, cu dispozitie peritriche, evidentiate doar la ME.
Pilii sunt structuri tubulare, uniforme, cu diametrul de 3- 10 nm si lungimea de 1- 20 µm. Pleaca din membrana
bazala dar nu au complex bazal. Sunt polimeri proteici de pileina cu proprietati antigenice.
Functional, pilii se impart in doua categorii. Ambele categorii prezinta Ag specifice piliare si pot fi receptori
pentru bacteriofagi.
• pili comuni sau pili de aderenta a caror sinteza e controlata de gene cromosomiale. Sunt 100-200 pe
suprafata celulei. Sunt un factor important de virulenta. Au si proprietati antifagocitare.
• pilii sexuali sunt putin mai lungi, flexibili, cu structura si forma diferita (sferica, forma de cupa, de disc), in
numar de 1-4 pe celula si codificati de plasmide. Au rol in transferul de material genetic intre bacterii in
conjugare, formand punti intre celula donatoare si cea receptoare.
15.Sporii bacterieni – structură, rol, localizare
Sunt forme celulare ce se formeaza prin sporulare, ca structuri endocelulare, in conditii de mediu nefavorabile
(deshidratare, T mare, agenti chimici). E prezent doar la unele specii (bacillus, clostridium). Odata format,
sporul ramane in stare dormanta, cu activitate metabolica redusa, citoplasma deshidratata, protejata de
structuri de suprafata suplimentara, lunga perioada de timp. Nu se coloreaza cu G. Repus in conditii favorabile
de mediu, el germineaza, si prin alta succesiune de evenimente, da nastere unei celule vegetative noi, identica
cu cea din care s-a format. Sporul matur e rezistent la conditii nefavorabile de mediu: temperaturi extreme,
uscaciune, radiatii, agenti chimici, presiuni.
Forma, dimensiunile si localizarea sporului sunt variabile de la specie la specie: sporul poate fi mai mare/mic
decat celula din care se formeaza, si localizat la capatul celulei/central/subterminal. E format din:
• protoplastul deshidratat –contine ADN, ARN, ribozomi, enzime bacteriene; cantităţi mari de dipicolinat de
Ca –conferă termorezistenţă. ADN e deshidratat si nu se transcrie.
• membrana internă – similară cu membrana citoplasmică a celulei vegetative; conține receptori care pot
iniția germinarea
• perete –contine peptidoglican
• cortex – derivă din peretele celulei vegetative; nu contine acizi teichoici
• membrana externă–derivădin membrana citoplasmică
• tunică – rezistenă la agenți chimici
• exosporium–structură hidrofobă
Capacitatea de germinare conditionata si neuniforma previne transformarea concomitenta a tuturor sporilor
in noi celule vegetative, in conditii de mediu care pot fi doar temporar favorabile.
16.Clasificarea bacteriilor în funcţie de tipul respirator
In functie de gradul de utilizare a proceselor de respiratie, pentru obtinerea energiei si de relatia cu oxigenul
din mediu, bacteriile se pot grupa astfel:
1. Bacterii strict aerobe: utilizeaza strict respiratia aeroba – necesita prezenta O2, ca unic acceptor de
hidrogen (proces de respiratie). (Micobacterium tuberculosis)
2. Bacterii strict anaerobe: obtin energia doar prin fermentatie, se dezvolta in medii fara oxigen, el avand
efect bactericid. (Clostridium Perfringers)
3. Bacterii aerobe – facultativ anaerobe: bacterii care se dezvolta mai bine in mediu cu O2 (procese de
respiratie), dar si in lipsa O2, in conditii de anaerobioza (fermentatie) – (majoritatea bacteriilor).
4. Bacterii microaerofile: pot folosi procese de respiratie sau fermentatie, dar cresc mai bine in concentratie
mica de oxigen. (Helicobacter).
5. Bacterii anaerobe aerotolerante: utilizeaza energie din fermentatie, fiind lipsite de lant respirator, dar se
dezvolta si in prezenta O2, care nu e nociv.
6. Carboxifile – doar in concentratii mari de CO2 (5-10%) si putin O2 (15%) (Neiseria Gonoree).
17.Definiţi noţiunea de cultivare a bacteriilor; enumeraţi pe ce substraturi se realizează
Cultivarea = proces prin care se asigura mentinerea viabilitatii si multiplicarea bacteriilor, in afara mediului lor
natural, cu scop diagnostic (in laborator) si industrial (alimente, medicamente). Se face pe medii de cultura care
respecta cerinţele nutritive, energetice, de respiraţie, pentru biosinteza celulară şi pentru obţinerea energiei.
Medii de cultura: naturale (compozitie chimica nedefinita), artificiale (definita), seminaturale. Pot fi pentru
aerobi sau anaerobi. Pot fi solide, lichide, semilichide, granulare. După scopul utilizării:
1. Medii uzuale: pentru multe microorganisme (geloza-sange)
2. Medii selective – includ agenţi care inhibă sau limitează creşterea anumitor specii şi creează condiţii de
dezvoltare pentru alte specii. (CHAPMAN)
3. Medii de îmbogăţire – inhiba flora de asociatie, permit izolarea unor bacterii existente in nr redus in
produs. (bulion selenit)
4. Medii elective – nu conţin inhibitori, dar satisfac doar cateva specii de bacterii. Ex: Loffler
5. Medii diferenţiale – nu au inhibitori, contin substrat pt anumite specii si un indicator care evidentiaza
utilizarea substratului.
6. De transport
7. Multitest – identifica simultan mai multe caractere – TSI (triple sugar iron)
18.Definiţi noţiunea de creştere şi multiplicare bacteriană
Creştere = mărirea dimensiunilor bacteriei, datorita sintezei coordonate a tuturor constituentilor celulari, cu
catalizare din mediu si consum de E. e limitata de raportul suprafata/volum celular, e urmata de diviziune
pentru restabilirea raportului.
Multiplicarea = cresterea nr de celule dintr-o populatie bacteriata, ca urmare a cresterii dimensiunii. Se face
prin diviziune si rezulta 2 bacterii identice. Multiplicarea e precedată de replicarea cromozomului şi a tuturor
constituenţilor celulari care sunt determinaţi genetic. Planul de diviziune determina asezarea ulterioara a
bacteriilor.
• diviziune directă – tipica pt celule in conditii optime. Rezulta 2 celule egale sau nu. Se imparte citoplasma
printr-un sept, creste peretele prin invaginare, peretele se scindeaza in 2 separand astfel celulele.
• înmugurire şi ramificare - celulele generate au tendinţa de a rămîne împreună şi de a forma “colonii”.
• prin spori. După maturizare sporii sunt puşi în libertate în urma ruperii membranei sporofitului.
Sporogeneza prin segmentare are loc prin apariţia septelor transversale la extremităţile hifelor aeriene.
Celulele nou formate se transformă în spori.
Timp de generatie = timpul dintre 2 diviziuni. (10min la E.coli-1 zi la mic.Tub.)
19.Definiţi noţiunea de mediu selectiv, electiv şi de îmbogăţire; exemple
Medii selective: conțin ingrediente care inhibă multiplicarea unor bacterii și crează condiții pentru
multiplicarea altora; favorizează izolarea preferențială a anumitor specii din produse pluribacteriene. Astfel de
inhibitori sunt: coloranţi, antibiotice, săruri biliare, sărurile metalelor grele.
Agar MacConkey – inhiba G+ si cultiva G- (selectivitate joasa).
CHAPMAN
Medii elective: nu conţin inhibitori de creştere dar prin componenţa sa satisfac necesităţile minime ale unor
specii date. De exemplu un mediu lipsit de azot e electiv pentru dezvoltarea azotfixatorilor. Ex: Lowenstein pt
Mycobacterium tuberculosis
Medii de îmbogăţire inhiba flora de asociatie permitand cultivarea unor bacterii patogene existente in nr redus
in proba. La prepararea acestor medii se ţine cont de particularităţile fiziologice ale microorganismelor: T, pH,
toleranţa la inhibitori, necesităţi nutritive.
Ex: apa peptonata alcalina, bulion selenit.
20.Definiţi noţiunea de mediu diferenţial; 3 exemple
Sunt medii pentru izolare bacteriana, nu contin inhibitori, contin substratul pt anumite enzime bacteriene sau
citotoxina si un indicator care evidentiaza utilizarea acestuia. Permit diferentierea unor bacterii in culturi
primare.
Ex: geloza-sange, AABTL, CLED, AABTL, ManCockey cu sorbitol, chapman
Geloza-sange - speciile hemolitice pot fi deosebite de cele nehemolitice. Mediul contine un indicator de PH si
un anumit substrat (Zahar) care poate fi sau nu metabolizat; se detecteaza prin modificarea pH si a culorii
indicatorului modificand aspectul culturii.
AABTL (agarul albastru de bromtiol lactozat) – permite diferentierea bacteriilor ce fermenteaza lactoza (lactozo
pozitive E.Coli) de cele care nu fermenteaza (lactozo negative Salmonella).
TSI (triple sugar iron) – e rosu la turnare, diferentiaza bacteriile pe baza fermentarii glucoza/lactoza (galben),
sau producerii de hidrogen sulfurat (se inegreste in jurul coloniei).
21.Ce e o colonie bacteriană? Cum se pot obţine colonii bacteriene izolate?
O colonie bacteriana = totalitatea bacteriilor provenite din multiplicarea unei singure celule pe un mediu de
cultura. Introducerea mediilor de cultura solide permite dezvoltarea distincta a microbilor, sub forma de colonii
izolate.
Pe mediu solid pt produse pluribacteriene, pe medii lichide pt produse monobacteriene, prin incalzire
prealabila la 80° pt bacterii sporulate.
Pentru cultura pura se depune un volum mic (inocul) din produsul pluribacterian si dispersia lui pe mediul
solid. Se incubeaza, timp in care bacteriile cresc si se multiplica, astfel rezulta o colonie. Acolo unde prin
dispersie au ajuns bacterii izolate va fi o colonie izolata.
22.Fazele dezvoltării unei culturi bacteriene, curba cresterii bacteriene
A. Faza de latenţă – de la insamantare pana la iniţierea multiplicării. Se adapteaza la condiţiile noi ale
mediului. Bacteriile sunt active metabolic, cresc în dimensiuni, îşi utilizează substanţele nutritive de rezervă din
citoplasmă, dar nu se multiplica. Sensibilitate crescută la Atb.
B. Faza de multiplicare exponenţială – incepe multiplicarea, timpul de generatie scade pana la o valoare
constanta, celulele sunt mai mari ca cele obişnuite, cu forme constante, citoplasma bazofilă cu mult ARN şi 2-4
molecule ADN, fara substanţe de rezervă. Acum sunt cele mai potrivite pentru studierea morfologiei, fiziologiei
şi rezistentei la Atb. Sunt sensibile la Atb. Faza dureaza cateva ore pana cînd in mediu unul din componenţii
nutritivi se consuma sau se acumulează cataboliţi toxici.
C. Faza staţionara
• Dureaza câteva ore, bacteriile sunt vii dar nu se mai multiplica, sensibilitatea mica la Atb. Incep sa se
formeze endospori.
D. Faza de declin:
• Nr de bacterii scade constant, ele mor. Sensibilitate mica la Atb.
24.Definiţi noţiunile de asepsie şi antisepsie; exemple de antiseptice; aplicaţii
Septic = contaminat cu microorganisme patogene/Aseptic = lipsit de microorganisme patogene.
Asepsia = absenta patogenilor (mentinerea sterilitatii) si presupune aplicarea tehnicilor aseptice pentru a
impiedica patrunderea microbilor intr-un substrat steril (tesut, proba biologica, instrument).
Antisepsia – distrugerea formelor vegetative ale microorganismelor, dar nu obligatoriu si a sporilor de pe

suprafatetele vii (tegumente si mucoase) cu ajutorul unor substante chimice antiseptice bacteriostatice
(netoxice pentru tegument): alcool etilic 70°, tinctura de iod 5% etc.
Antiseptic = agent chimic aplicat pe tesuturi vii, avand ca efect inhibarea sau omorarea microorganismelor
Substante antiseptice si dezinfectante: Ethanol (50-70%), Isopropanol (50-70%), Tinctura de iod (2%) I2,
Chlorina (Cl2) gaz.
25. Sterilizare şi dezinfecţie; exemple de dezinfectante; aplicaţii
Sterilizarea e procedeul prin care sunt indepartate sau distruse toate microorganismele vii (inclusiv spori)
patogene sau nepatogene de pe suprafata si din interiorul unor obiecte.
Metodele de sterilizare se bazeaza pe actiunea:
• Caldurii uscate: Incalzirea la incandescenta, flambarea, incinerarea, sterilizarea cu aer supraincalzit in
etuva (cuptorul Pasteur = Poupinel).
• Caldurii umede: fierbere, pasteurizare, tindalizare, prin vapori cu presiune.
Dezinfectia = distrugerea formelor vegetative ale microorganismelor (nu a sporilor) de pe suprafete, din aer, cu
ajutorul unor substante chimice dezinfectante bactericide (toxice pentru tesuturi vii): fenoli, formoli. Impiedica
raspandirea unor boli infectioase.
Conditii: sa fie bactericid la concentratii mici, in timp scurt, sa aibe spectru antimicrobian larg, solubil si stabil
in apa, fara a pierde puterea bactericida, netoxic pentru tesuturi, cat mai penetrant, sa nu se combine cu
materialul organic, sa nu fie coroziv, sa nu coloreze.
Ex: Ethylene-oxide gaz, Clorura de mercur, Formaldehida (8%), acizii organici sunt dezinfectanti foarte activi.
Ag, Cl, I sunt toxici pt celula.
26.Antiseptice şi dezinfectante. Mecanisme de acţiune
In functie de mecanismul de actiune se clasifica in:

• Substante care denatureaza proteinele: alcoolul etilic 70-95%, utilizate atat ca antiseptice cat si ca
dezinfectante, compusi care elibereaza Cl (hipoclorit de Na), formol (detoxifica, pastreaza caracterul
antigenic).
• Substante care blocheaza gruparile libere ale enzimelor : hipermanganat de potasiu, peroxid de hidrogen
3%, halogenii: hipocloriti, lugol, betadina, iodofori.
• Substante care lezeaza membranele celulare: fenoli, detergenti anionici (sapunuri), detergenti cationici
(saruri cuaternare de amoniu)
• Substante care altereaza acizii nucleici: coloranti bazici (Al de metilen, fucsina bazica, violet de gentiana),
rivanol, oxid de etilen (pt material chirurgical, cauciuc, plastic, spatii inchise).
Activitatea antimicrobiana scade in prezenta proteinelor si a altor substante organice.

Glutaraldehida: germicid puternic: bactericid, sporicid, fungicid, virulicid. In solutie 2%, tamponata, e moderat
toxica pentru piele si ochi. Se utilizeaza pentru dezinfectarea instrumentelor chirurgicale, componentelor
detasabile de la endoscoape, bronhoscoape. Nu e coroziva.
27.Sterilizarea si dezinfectia prin căldură umedă; metode, p, T°, aplicaţii
Fierberea = sterilizare incompleta (metoda de dezinfectie), denatureaza formele vegetative, nu si sporii. Timpul
minim 30min la 100°C. Se foloseste pentru sterilizarea instrumentelor ce se utilizeaza imediat.
Tindalizarea = sterilizare discontinua. Se incalzesc produsele in baia de apa consecutiv 3-8 zile, 1 ora intre 60-
100°C. Intre incalziri materialul e pastrat la 4°C. Metoda aplicata pt lichidele care peste 100°C se altereaza
(unele medii de cultura).
Pasteurizarea = sterilizare partiala, fiind distruse doar formele vegetative prin coagularea proteinelor la temp
sub 100°C. Incalzirea se face in baia de apa la 63°C timp de 30 min., 72°C -50s., sau 90°C -3sec, urmata de
racirea brusca la 4°C. Metoda reduce nr. microorganismelor si opreste trecerea sporilor in forme vegetative. Se
utilizeaza in special pt conservarea unor produse alimentare (lactate, alcoolice). Nu se distrug micobacteriile si
enterovirusurile.
Autoclavare = Sterilizare prin vapori de apa sub presiune. Caldura umeda sub presiune fiind mai penetranta, e
cea mai sigura metoda de sterilizare. Temperatura e proportionala cu presiunea (1 atm – 121°C care in 18 min
distruge formele vegetative si sporii, 2 atm - 134° - 4 minute). Control: fizic (manometru), chimici, biologici.
28. Sterilizarea prin căldură uscată; metode, presiune, temperatură, aplicaţii
1.Incalzirea la incandescenta (la rosu) – ansa bacteriologica

2.Flambarea – gura eprubetelor si flacoanelor
3.Incinerarea – deseuri cu risc infectios, animale de laborator.
4.Sterilizarea cu aer supraincalzit in etuva – sticlarie, instrumental chirurgical, uleiuri, pulberi termostabile.
Sterilizarea cu aer supraincalzit se face in cuptorul Pasteur (Poupinel) la 180°C timp de o ora, sau 160°C timp de
2h, determinand carbonizarea microorganismelor, forme vegetative sau spori. Temperatura de 180°C e
necesara deoarece caldura uscata are o putere redusa de patrundere. Nu se aplica obiectelor cu parti metalice,
din cauciuc, lichide. Timpul de sterilizare= t de egalizare a T (35min) + t de omorare a microbilor (25min la
180°).
Control: fizic (termometru), chimici (modifica culoarea daca T a fost atinsa si mentinuta suficient), biologici
(benzi impregnate cu bacili, dupa sterilizare se cultiva si trebuie sa nu creasca).
29. Refrigerarea congelarea şi liofilizarea bacteriilor – definiţie, efecte asupra viabilităţii germenilor, aplicaţii
Temperaturile joase au in general efect bacteriostatic. La temperaturi scazute, reactiile biochimice incetinesc,
multiplicarea e stopata. In functie de viteza de racire avem situatii diferite:
• Congelare lenta – are efect bactericid prin formarea de cristale de gheata si prin hiperconcentratie salina
cu denaturarea proteinelor.
• Congelarea brusca – duce la cristalizarea simultana a lichidelor intra- si extracelulare, viteza de congelare e
f mare, obtinandu-se o solidificare de tip vitros, ceea ce evita distrugerea peretilor celulari, cu mentinerea
structurilor celulare si supravietuirea microorganismelor.
• Liofilizarea (criodesicarea) – congelarea brusca concomitent cu deshidratarea in vid. O suspensie
microbiana , in mediu protect, liofilizata poate fi pastrata in fiole inchise timp indelungat (vaccinul BCG).
30.Bacteriofagii – definiţie, structură, tipuri de interacţiune fag-bacterie (enumerare)
Bacteriofagii sunt virusuri care infecteaza celulele bacteriene. Virusurile sunt unitati genetice fara structura
celulara, fara metabolsim propriu si care se pot replica doar in celula gazda. De obicei produc liza celulei gazda.
Toate bacteriile pot fi infectate de către bacteriofagi. De obicei, un fag infectează doar celulele unui singur
gen/specii/tulpini – specificitatea fagului, determinată de prezenţa receptorilor pentru acest fag la suprafaţa
bacteriei-gazdă.
Structura bacteriofagului – corespunde regulilor structurii virusurilor:

1. Acid nucleic (ADN sau ARN, mai frecvent dublu catenar, linear sau circular).
2. capsidă, cu rol de protecţie a materialului genetic, din subunităţi proteice, conferind forma fagului. Prin R
de la suprafaţă contribuie la infecţia gazdei.
3. Coada contractila
Sunt 3 forme morfologice de fagi: icosaedric (capsida cubica), cilindric (capsida helicoidala), complex (cap
icosaedric atasat la o coada helicoidala).
Bacteriofagii există în stare de virioni extracelulari, iar la infectarea unei bacterii pot duce la infectie litica (fagi
virulenti), lizogena (fagi temperati=moderati).
31.Interacţiunea fag-bacterie: ciclul litic (etape, evidenţiere)
Ciclul biologic al fagului virulent:

• Fagul se fixează ireversibil de un R specific pe peretele celular bacterian.
• In urma acţiunii unei enzime (lizozim) care perforează peretele, ADN fagic e injectat in bacterie.
• Timp de 12 minute virionul nu e depistat în bacteria infectată. ADNul fagului face recombinare cu cel
bacterian, deturnandu-l sa sintetizeze componente virale (ac nucleici, proteine).
• Odată ce capsida şi acizii nucleici se sintetizează în cantităţi suficiente, are loc asamblarea spontană a
particulelor noi de fagi, prin incorporarea acidului nucleic în capsidă.
• Liza bacteriei permite eliberarea de fagi infectiosi care pot infecta alte bacterii. Timpul dintre infectie şi
eliberare (ciclul de reproducere) e de 20-60 minute la 37°C. Fagii sunt eliberaţi în valuri de 50-1000 fagi per
celulă.
32.Interacţiunea fag-bacterie: ciclul lizogen, proprietăţile bacteriilor lizogene
Fagii temperaţi au 3 forme: infectios (cand e extracelular), profag (genom viral integrat in cromozomul
bacterian, nu initiaza ciclu litic, doar se multiplica), vegetativ (initiaza ciclu litic).
Profag: bacteria nu moare şi, multiplicându-se, replică genomul viral concomitent cu propriul său genom. Ea
posedă şi transmite descendenţilor capacitatea de a produce fagi în absenţa infecţiei.
Genomul viral intra in citoplasma, nu fragmenteaza ADNul bacterian dar se recombina cu el (profag). Sinteza
celulara e doar putin influentata. Genomul fagic se multiplica simultan cu cel bacterian si se transmite celor 2
celule rezultate. Genele vegetative sunt represate (de un represor codificat de fag), fiind exprimate doar cele
responsabile de replicare.
Proprietăţile bacteriilor lizogene:

1. Inducţia ciclului litic. Profagul păstrează virulenţa potenţială. Dispariţia represorului duce la inducţia
ciclului litic. Dar inducţia se poate declanşa si prin acţiunea unor mutageni (UV, mitomicina C).
2. Imunitate contra suprainfectiei. Bacteriile lizogene sunt imune la fagul virulent omolog profagului găzduit.
3. Conversie lizogenica – aparitia de caractere noi la bacterii ce gazduiesc un profag (producere de toxine).
33. ADN bacterian; localizare, structură, rol
Celulele bacteriene au corpi cromatinieni care contin intreaga cantitate de ADN a celulei. Ei nu au membrana
nucleara ca la eucariote; sunt considerati expresia morfologica a cromosomului bacterian.
Cromosomul bacterian e alcatuit dintr- o macromolecula ADN, de 500 de ori mai lung decat celula bacteriana,
organizat compact. ADN-ul e format din baze azotate purinice (A,G) si pirimidinice (C,T), un zahar (dezoxiriboza)
si acid fosforic. O baza azotata legata de o dezoxiriboza si de un radical fosforic = nucleotid. Nucleotidele sunt
unite intre ele prin componente fosforice, formand catena polinucleotidica. Structura dublu helicoidala a ADN-
ului se realizeaza prin infasurarea a doua lanturi polinucleotidice, orientate in sensuri opuse, cu bazele spre
interiorul structurii, fata in fata avem AT legate prin 2 leg de H sau CG legate prin 3.
Un lant nucleotidic constituie o gena si codifica un anumit caracter genetic al speciei. Intregul cromosom
contine gene care codifica caracterele ce definesc specia. La procariote genele au doar regiuni codante (exoni).
ADN- ul nu e complexat cu proteine. Cantitatea de ADN/cromosom e constanta pentru o anumita specie.
Cromosomul bacterian e circular, are 2000-4000 de gene, ocupa 10% din volumul celulei
Rol: depozitarea si protejarea informatiei genetice, replicarea, transcrierea si traducerea; reglarea activitatii
celulare.
34.Replicarea ADN bacterian; mecanism
Structura dublu spiralată a ADN permite replicarea lui identică, semiconservativă. Spirala se deschide ca un
fermoar la locul iniţial sub acţiunea ADN-girazei, replicarea se face bidirectional pana intr-un loc final diametral
opus (initiere, elongare, terminarea replicarii).
Pe fiecare spirală se va sintetiza o spirală nouă, complementară, cu participarea ADN - polimerazei (I, II, III) din
direcţia capătului 5' spre capătul 3'. Autoreplicarea ADN-ului precede diviziunea celulara si e semiconservativa:
fiecare molecula de ADN nou formata contine o catena parentala si una noua.
Proteine: dnaA (initiaza), dnaB d(esface catenele), dnaG primaza (sintetizeaza un ARNm scurt cu rol de primer
pt ADN polimeraza), ADNpol3 (sintetizeaza in directia 5-3, are nevoie de primer, una din catene e sintetizata in
fragmenete okazaki unite dupa de ADN ligaza), ADNpol1 (desface primerii si ii inlocuieste), topoizomeraze
(reduc tensiunea din derularea ADN), ADN giraza (desprinde cei doi cromozomi la sfarsitul replicarii).
35.Plasmidele; definire, tipuri, roluri în celula bacteriană
Plasmidele sunt elemente extracromosomale, stabile ale genomului bacterian, fizic separate de cromosom.
Sunt implicate in transmiterea unor caractere: rezistenta la antibiotice, producerea de bacteriocine, toxine,
factori de virulenta, sinteza de enzime implicate in cai metabolice. Asigura supravietuirea bacteriei in diferite
conditii de mediu. Un plasmid e prezent in celula gazda in mai multe copii. Plasmidele se pot gasi in stare
autonoma, dar si integrate in cromosomul bacterian.
Plasmidele sunt formate tot din ADN dublu catenar, dar mai putin. ADN- ul plasmidelor e circular, inchis
covalent, dublul helix are rasuciri suprahelicoidale. Plasmidul codifica elemente esentiale pentru autonomia
replicativa a lui si elemente fenotipice ce se exprima in fenotipul gazdei.
Pot codifica: rezistenta la agenti antibacterieni, sinteza de enterotoxine, adezine, hemolizine, factori de
colonizare, enzime ale cailor metabolice. Plasmide ce trasmit informatie in conjugare, contin gene ce codifica
pilii sexuali.
36.Definiţi: genom, genotip şi fenotip; variabilitatea genetică şi fenotipică
Genomul = totalitatea genelor din organism. Genotip = totalitatea genelor care codifica caracterele unui
organism. Fenotip = caracterele observabile produse de genotip in interactiune cu mediul ambiant.
• Variabilitatea fenotipica: reprezinta modificarile morfologice sau fiziologice de tip adaptativ, induse de
relatia cu mediul, reversibile, nu se transmit ereditar. Apar prin control transcriptional, translational,
posttranslational. Genomul nu e afectat.
• Variabilitatea genotipica: reprezinta modificarile definitive ale materialului genetic (cromozomiale sau
extracromozomiale) care se transmit descendentilor. Mecanisme: mutatie ; transfer de ADN,
recombinarea genetica.
37.Mutaţiile la bacterii; definiţie, tipuri de mutaţii, clasificare
=modificările spontane si permanente ale genomului = modificarea secvenţei de nucleotide dintr-o genă. Rata
mutatiei= prob sa apara in cursul diviziunii. Spontane = erori in replicarea ADN (ADNpol3 greseste 1
baza/celula/replicare). Insuse de agenti mutageni (UV, radiatii ionizante) cu rata mai mare de 10-1000 ori.
Manifestarea mutatiilor e influentata de marimea populatiei si de caracterul haploid/diploid al speciei.
• Substitutie - schimba un nucleotid cu altul. Codonul poate codifica acelasi aa, alt aa, sau un codon nonsens,
deci care nu lasa gena sa se transcrie.
• Inserţia şi deleţia = adăugarea/pierderea a 1-mii de nucleotide, ireversibil. Duce la modificarea importantă
a secvenţei de aa.
• Mutaţiile secundare = restabilesc o secvenţă nucleotidică ce s-a modificat
• Mutaţiile supresoare = permit exprimarea funcţiei anterioare a unei gene care a suferit o mutaţie, fără
restaurarea codonilor iniţiali. Acest fenomen se explică prin sinteza unui ARNt care “ştie” să citească un
codon nonsens.
• Mutatia spontana – apare in conditii de mediu obisnuite si fara interventia unui factor
• Mutia indusa – sub actiunea unor agenti mutageni.
• Mutatiile extinse – depasesc limitele unui codon.
38.Transformarea la bacterii; definiţie, mecanism
Materialul genetic poate fi transferat de la o bacterie la alta (transmitere orizontală). Se limiteaza la

fragmenete mici de ADN. Genele pot persista fie recombinate cu ADNul gazdei, fie extracromozomial daca
contine gene responsabile de autoreplicare. Exista 3 mecanisme de transfer:
Transformarea = fragmente de ADN (eliberate în urma lizei bacteriei donor) pot penetra în alte bacterii
receptor şi se pot integra prin recombinare în ADN-ul lor. Pot astfel conferi gazdei noi caracteristici.
Fenomenul se petrece intre tulpini din aceeasi specie dar si intre specii diferite.
Transformarea genetică e posibilă numai dacă bacteria receptoare se află în stare de competenţă, stare care-
i permite înglobarea de ADN străin. Competenţa e o stare fiziologică temporară a bacteriei, care variază în
funcţie de specie şi de faza de multiplicare în care se află bacteria.
39.Transducţia; definiţie, mecanism, tipuri
Transferul de material genetic se face prin intermediul bacteriofagilor, fara contact intre celule.
Transducţia generalizată e mediată de fagii virulenţi, litici, care după pătrunderea în celula bacteriană se
multiplică şi determină liza ei, fragmentandu-i cromozomul. Se poate întîmpla ca un fragment cu o dimensiune
apropiată de cea a genomului fagic să se integreze în capisda bacteriofagului, în locul genomului fagic. Astfel de
fagi nu se vor mai putea replica, dar pot pătrunde în alte celule bacteriene injectîndu-le ADN, ce provine de
fapt din genomul celulei donoare. ADN-ul se va recombina cu cel al noii gazde, conferindu-i caractere noi.
Transducţia specializată e mediată de fagii temperaţi care se inseră în cromozomul celulei donoare sub forma
de profag. Atunci cand profagul iese din cromozom si devine virulent, poate lua cu el si putin din cromozomul
celulei donoare. Dupa multiplicare si liza, cand va invada o noua celula (receptor) va duce si partea luata din
cromozomul primei celule.
40.Conjugarea bacteriană
Cel mai frecvent mecanism, intre aceeasi specie sau specii diferite. Transfer intre 2 celule prin contact fizic (pili
sexuali la G-, molecule de adeziune la G+). Bacteria donor trebuie sa aiba plasmide conjugative (care au gene
ce codifica structuri si enzime necesare conjugarii si transferului ADN).
Bacteria donor are pe suprafaţa pili F iar cea receptor are receptori pt pili. În timpul conjugării plasmida se
desface in 2 catene separate, una din ele trece in celula receptor, apoi ambele catene vor servi drept matrita
pt replicare si reformarea plasmidei dublucatenare si circulare.
Multe gene de rezistenţă la Atb sunt în plasmide şi se transmit prin conjugare.
Nu exista transfer intre bacterii G+ si G-
41.Antibiotice bactericide şi bacteriostatice; definiţii, exemple. Parametrii care influenteaza efectul

antibioticului
Antibiotic = substanta biologica/sintetica care omoara bacteriile (bactericid: penicilina, vancomicina) sau le
opreste inmultirea (bacteriostatic: tetraciclina, eritromicina). In clinica sunt utilizate in vederea combaterii
infectiilor, in laborator sunt testate pentru studierea sensibilitatii bacteriilor. Conditii pentru un Atb ideal:
• Spectru larg de activitate
• Netoxic pentru gazda, si fara efect alergic
• Nu afecteaza flora normala a gazdei
• Acceseaza zonele anatomice in care se dezvolta infectia
• Stabilitate chimica
• Nu induce rezistenta
Nivelul tisular al unui Atb depinde de fluxul sangvin, capacitatea de difuzie in tesut. Efectul terapeutic al unui
Atb depinde de concentratie sau timp.
42.Clasificarea substanţelor antimicrobiene după mecanismul de acţiune; exemple
1. Inhiba sinteza peretelui celular

a. Inhiba sinteza PG: β lactamine
b. Inhiba sinteza acizilor micolici sau arabinogalactamatului: izoniazida
2. Afecteaza functiile membranei citoplasmatice: polimixine.
3. Afecteaza sinteza proteica
a. Se fixeaza pe subunitatea ribozomala 30S: tetracicline
b. Se fixeaza pe subunitatea 50S: fenicoli, macrolide.
c. Alte mecanisme: acid fusidic
4. Afecteaza sinteza acizilor nucleici: chinolone, sulfamide.
5. Inhibitori de beta-lactamaze
43. Proprietati β lactamine, aminoglicozide, tetracicline, fluorochinolone.
Β lactamine - contin inelul βlactam. Se fixeaza pe enzime din memebrana citoplasmatica implicate in sinteza
PG. se administreaza oral, iv, im si se elimina renal. Au toxicitate redusa, pot da reactii de sensibilizare. Au
efect bactericid in faza de multiplicare exponentiala, dependent de timp. Exemple: penicilina, cefalosporina,
carbapeneme, monobactam.
Aminoglicozide – im/iv, se concentreaza in tesuturi (nu LCR), eliminare renala. Spectru: bacili G- facultativ
anaerobi, efect sinergic cu peniciline/glicopeptide fata de enterococi.
Tetracicline – inhiba legarea aa-ARNt de situsul A al complexului ARNm-ribozomi, deci inhiba elongarea
peptidului. Efect bacteriostatic. Spectru larg: G+ si G- aerobe si anaerobe. Administrare orala, eliminare in
urina si bila.
Fluorochinolone – inhiba replicarea ADN, efect bactericid dependent de concentratie. Se pot administra oral
pt ca au absorbtie buna (nu LCR), eliminare urinara, efecte adverse reduse.
44.Rezistenţa la acţiunea antibioticelor; definiţii, tipuri, mecanisme
Rezistenta la antibiotice reprezinta capacitatea unor microorganisme de a supravietui si multiplica in prezenta

antibioticelor. Este:
• naturala: caracteristica speciei, transmisa vertical la descendenti, de tip cromosomial.
• dobandita: la o proportie redusa de tulpini, variabila in timp, rezultata prin dobandirea unuia sau mai
multor mecanisme de rezistenta, rezultand un anumit fenotip de rezistenta. Suportul genetic e mobil
(plasmid). Transmiterea e orizontala, rol in epidemii.
Mecanisme de rezistenta naturala: permeabilitate redusa a peretelui bacterian, absenta tintei (nu au PG),
inactivarea Atb.
Mecanisme de rezistenta dobandita: scaderea permeabilitatii peretelui si aparitia sistemelor de eflux (scad
concentratia de Atb in bacterie), inactivarea enzimatica a Atb, inlocuirea tintei cu alta molecula.
Monorezistenta (un Atb), rezistenta incrucisata (fata de Atb inrudite), rezistenta multipla (Atb neinrudite). Se
poate dobandi prin mutatia unor gene endogene, sau prin primirea de gene exogene (transformare,
transductie, conjugare). Factorul R e un plasmid ce contine gene de rezistenta.
45. Factori care determina aparitia rezistentei la Atb si solutii
• prescrierea Atb în situații în care acestea nu sunt necesare

• nerespectarea recomandărilor medicale privind tratamentul Atb (doză, ritm, durată, asocieri)
• utilizarea Atb în domeniul veterinar
• lipsa/ nerespectarea unor proceduri de control al infecțiilor în spital
• măsuri igienico-sanitare precare
• lipsa/ neutilizarea unor teste rapide de diagnostic a prezenței bacteriilor rezistente (infecție, portaj)
Ce facem ?
o Aprecierea necesității tratamentului Atb: Infecții bacterienevsviralevsstărifebrile de cauze
neinfecțioase
o Recoltareaprobelorbiologicepentruex.microbiologic, inaintede inițiereaterapieicu Atb
o Testarea sensibilității in vitro la Atb
o Alegerea Atb – in funcție de: sensibilitate, localizarea infectiei, varsta, stare fiziologica,boli asociate,
efect asupra microbiotei.
47. relatia antibiotic bacterie in vivo ai vitro .Definiţi CMI şi CMB. Cum se determină şi care e utilitatea ?
• CMI a unui antibiotic pentru o anumita tulpina bacteriana e concentratia minima care inhiba complet
multiplicarea tulpinii respective (bacteriostatic).
• CMB a unui antibiotic pentru o tulpina e concentratia minima care omoara tulpina (efect bactericid).
Cu cât CMI si CMB sunt mai mici fata de nivelul seric maxim pe care îl poate atinge un antibiotic, cu atât acesta
e mai activ.
Determinarea CMI
• In mediu solid se face prin metoda E-Test asemenea metodei difuzimetrice. Exprimă direct, cantitativ, prin
valori CMI, gradul de sensibilitate microbiană.
• In mediu lichid, in bulion Muller-Hinton se prepara dilutii binare de antibiotic (descrescator), in fiecare tub
se adauga cant. fixa de inocul, se folosesc martori+ si martori-, ultimul tub ramas limpede = CMI.
• Util in infectii sistemice, grave: septicemii, endocardite, meningite purulente, osteomielite.
Determinare CMB: se fac treceri pe medii solide din tuburile ramase vizibil limepezi (de la determinarea CMI).
CMB corespunde ultimei concentratii care a determinat distrugerea completa a bacteriilor (efect bactericid).
48. Definiţi: simbioză, comensalism, mutualism, parazitism; exemple
Între organismul uman si microorganisme (bacterii, virusuri, fungi, protozoare) se stabilesc relatii:
Simbioza – asocierea de organisme din specii diferite care traiesc in comun.
Mutualism – ambele specii obtin beneficii. De exemplu, între bacilii lactici si gazda umana exista un beneficiu
reciproc: vaginul ofera conditii de viata bacililor lactici iar acestia la rândul lor acidifica mediul împiedicând
dezvoltarea altor microorganisme.
Comensalismul – una din specii obtine beneficii dar nu afecteaza gazda, nici nu-i ofera beneficii.
Parazitismul – o specie obtine beneficii in dauna gazdei. Din aceasta categorie fac parte microorganismele
patogene. Parazitismul consta în folosirea unei specii de catre o alta specie ca habitat. Prin relatiile care se
stabilesc între bacteriofagi si celulele parazitate se pot raspândi diverse caractere, dintre care de interes
medical sunt cele legate de patogenitatea si rezistenta la antibiotice.
Oportunism – acestor tipuri de relatii nu le corespund microorganisme anume, deoarece relatiile depind în
egala masura de gazda umana. Astfel relatia de comensalism sau mutualism poate sa se transforme in
parazitism.
49. Postulatele lui koch, postulatele moleculare
Postulatele lui Koch atesta implicarea unui microorganism in producerea unei boli:
1. Microorgansimul trebuie sa se gaseasca la toti pacientii cu acea boala, distribuit in corp corespunzator
leziunilor observate.
2. Microorganismul trebuie sa poata fi izolat din corpul bolnavului si mentinut in cultura pura.
3. Cultura pura inoculata la o gazda receptiva (animal de lab) trebuie sa produca boala.
4. De la gazda infectata experimental trebuie sa se realizeze acelasi microorganism.
Postulatele moleculare ale lui Koch – elaborate de Falkow, se refera la factori de patogenitate:
1. Fenotipul patogen trebuie sa fie asociat semnificativ tulpinilor patogeneale unei specii sau speciilor
patogene ale unui gen.
2. Inactivarea specifica (mutatii) a genei care codifica fenotipul patogen trebuie sa duca la scadere
semnificativa cuantificabila a virulentei.
3. Reversia sau inlocuirea alelei genei mutante trebuie sa restaureze patogenitatea.
50.Definiţi patogenitatea şi virulenţa; exemple de factori de patogenitate
Patogenitatea – capacitatea de a produce boli. Bacteriile patogene produc infectie=boala datorita factorilor de
patogenitate determinati genetic. Ele depasesc barierele externe si interne ale apararii nespecifice ael gazdei.
Dupa aparitia RI sunt posibilitati evolutive: distrugerea microorganismului (vindecare), trecere la mutualism
(vindecare clinica, intretinerea RI), trecere la comensalism (vindecare clinica). Bacteriile comensale si
mutualiste pot determina boala daca apar disfunctii ale RI sau daca dobandesc capacitati patogene noi.
Virulenta – aprecierea cantitativa a patogenitatii, evaluata prin masurarea efectului microorganismului in vivo
(animale de laborator) sau in vitro (culturi celulare).
DLM = doza letala minima = cantitatea minima de microorganism care omoara 97% din populatie. DL50 = doza
letala 50%.
Factori de patogenitate - ansamblul de caractere ale unei bacterii patogene care determina capacitatea ei de
colonizare si multiplicare in vivo, depasind posibilitatile de aparare ale gazdei.
1. Factorii de colonizare:
o Aderarea la suprafata – la R, fimbrii, glicocalix, proteine din mb externa.
o Patrunderea prin epitelii – prin transcitoza (printre celule), fagocitoza (celulele ce pot trai in ele),
enzime si organite de locomotie.
2. Factorii de multiplicare:
o Adaptarea la conditiile nutritionale ale gazdei – capacitatea de a capta nutrienti esentiali.
o Factori care interfera cu RI (sub 51).
o Lezarea gazdei - toxine
3. Factori de supravietuire si transmitere
o Inducerea de leziuni ce determina eliminarea unui nr mare de bacterii (diaree, tuse productiva), pe
cale sexuala, prin insecte, endospori.
51. Mecanisme prin care bacteriile evita sau contracareaza efectorii imunitari, exemple
• Evitarea intalnirii cu fagocitele – localizarea microorganismelor in situsuri privilegiate.

• Omorarea fagocitelor (PMN,Mf) prin producere de leucocidine.
• Inhibarea recrutarii si functionarii leucocitelor – prin inhibarea chemotaxiei si motilitatii neutrofilelor, si
prin inactivarea componentei C5a a sistemului complement care activa fagocitoza.
• Evitarea fagocitarii:
o Capsula previne activarea complementului prin mascarea acizilor teichoici de suprafata.
o Capsula mimeaza structuri proprii gazdei: ac sialic si hialuronic
o Prevenirea opsonizarii
• Supravietuire in fagocite – evadare din fagozom si multiplicare in citoplasma, inhiba formarea
fagolizozomului sau supravietuieste in el.
• Evitarea interactiunii cu At – similitutide cu structuri self, variatie antigenica a structurilor de virulenta (pili,
capsula), stimularea celulelor imune spre tine ineficiente, localizare intracelulara si adaptare la transfer
intercelular, degradare IG prin proteaze.
52.Flora microbiană normală a organismului uman: germenii care colonizeaza in mod normal tegumentul si
mucoasele
În timpul vietii intrauterine, organismul e steril. Dupa nastere, organismul e supus unei contaminari continue.
Microbiota endogena – microorganismele care au relatii de comensalism sau mutualism, gazduite pe

suprafetele organismului. In perturbarea microbiotei endogene, alte microorganisme tranzitorii pot coloniza si
produce infectii.
Microbiota tegumentului (aerobioza): Stafilococi (S aureus), micrococi, corinebacterii, propionibacterii.
Pneumococul si meningococul sunt bacterii patogene, fiind cauza unor infectii foarte grave, dar ele se gasesc la
10% din populatia sanatoasa.
Zonele organismului populate în mod normal cu microorganisme sunt: pielea, cavitatea bucala si vestibul nazal
(streptococi, stafilococi, bacili difterimorfi, lactobacili, coci G-), faringe, intestin gros (cea mai populatra cu
microbi, 90% anaerobi, in special bacili + enterobacterii+E.coli), partea anterioara a uretrei si vaginul.
53. Rolul microbiotei organismului uman
Tract digestiv:
• Bariera ecologica (previne colonizarea unor microorganisme patogene prin competitie pentru nutrienti si
receptori, produce factori antimicrobieni)
• Moduleaza RI local – controleaza proliferarea si dif celulelor epiteliale, induc secretia de Ig.
• Metabolice – sinteza vit K, biotina, folati, aa. Metabolizeaza compusi toxici, fermenteaza resturile
nedigerabile.
54.Definiţi noţiunile de exotoxină, endotoxină, anatoxină şi antitoxină; exemple
Exotoxinele = proteine biologic active cu toxicitate mare, difuzate in mediu. Sunt codificate de profagi si
plasmide. Unele dintre ele sunt cele mai puternice otrăvuri cunoscute, actioneaza asupra membranelor lizand
celulele eucariote. Sunt puternic imunogene dar doza toxica<doza imunogena, deci nu apar Ac. Se transformă
prin învechire în derivaţi imunogeni netoxici, numite anatoxine.
Anatoxinele sunt baza vaccinării împotriva bolilor produse de bacterii toxigene (tetanos, difterie). Unele
bacterii (baciul difteric, tetanic, botulinic, holeric) au ca singur factor de patogenitate toxigeneza, iar tabloul
clinic e caracteristic toxinei respective.
Endotoxina = lipopolizaharide din membrana externă a bacteriilor G-, eliberate in mediu prin liza bacteriana.
Sunt codificate cromozomal si au antigenitate si toxicitate mica. Joacă un rol important în patogenia infecţiilor
produse de acesta. E cartea de vizită a bacteriilor G-. Pot actiona la mai multe nivele (febra, leucopenie,
hiperpermeabilitate vasculara) implicate in aparitia socului endotoxic.
Macrofagele, activate de endotoxină, sunt capabile să distrugă unele celule tumorale.
Antitoxinele = Ac specifici care neutralizeaza toxinele.
55.Definiţi: infecţie, infecţie inaparentă, stare de boală, stare de purtător de germeni
Infectia – interactiunea dintre microorganism si gazda, in care primul se multiplica, produce leziuni si
determina un raspuns imun din partea gazdei.
Infecţia inaparentă – asimptomatica sau subclinica, infectie fara manifestari clinice, dar exista markeri ai RI si
modificari paraclinice, deci agentul patogen se identifica doar in laborator. E urmată de imunizare din cauza
slabelor calităţi patogene ale agentului infecţios sau rezistenţei crescute din partea organismului-gazdă (ex :
difterie, rubeolă).
Starea de boala – infectie in care apar leziuni ce afecteaza homeostazia gazdei, cu aparitia de manifestari
clinice. Infectia nu e urmata neaparat de starea de boala. Avem boala infectioasa si boala contagioasa
(potential mare de transmitere).
Raport boala infectioasa/infectie = proportia celor infectati cu manifestari clinice din totalul celor infectati.
Starea de purtător de germeni – orice persoană care adăposteşte germeni patogeni. Par sănătoase, dar sunt
focare de contaminare, iar în practică nr lor e mai mare decât al celor clinic afectate. Infecţia se rezumă doar la
multiplicarea locală a germenilor, deoarece rezistenţa gazdei împiedică aparitia de leziuni.
56. Prevenirea si controlul infectiilor: măsuri care vizează sursa, calea de transmitere, persoana receptivă
=ansamblu de metode ce vizeaza prevenirea si reducerea ratei infectiilor in unitati medicale si colectivitati.
Agent infectios – rezervor – poarta de iesire – supravietuire in mediu – cale de transmitere – poarta de intrare
– doza inoculata – gazda receptiva.
Sursa:
• Izolarea pacientului contagios – limitarea contactelor cu altii, neutralizarea produselor patologice, terapie
Atb, pana la vindecare microbiologica
• Diluarea – reducerea nr de oameni care folosesc in comun anumite utilitati
• Omorarea animalelor bolnave, deratizare
• Echipament de protectie adecvat
Cale de tranmitere:
• Fecal-orala – spalare maini, evacuare excremente, control apea si alimente
• Aerogene – evitarea aglomeratiei, ventilatie adecvata
• Sexuala/prin sange
Gazda:
• Imunizare artificiala activa (vaccinare) si pasiva (seroprofilaxie)
• Chimioprofilaxie – Atb, antituberculoase
57. Apărarea antimicrobiană nespecifică a organismului
Bariere antimicrobiene nespecifice:

Tegument – bariera fizica ce se descuameaza, chimica (ph acid), ecologica (microbiota)
Mucoase – fizica (epiteliu stratificat, mucus cu vascozitate crescuta), chimica (lizozim, lactoferina), ecologica
Cai respiratorii – fizica (filtrare aerodinamica), macrofage alveolare
Tract digestiv – chimica (lizozim, HCl), fizica (peristaltism), ecologica.
Cai urinare – fizica (flux unidirectional continuu), chimica (ph acid, secretia prostatei)
Cai genitale feminine – fizica (descuamarea epiteliului din vagin, vascozitatea mucusului), chimica (lizozim)
Mucusul – limiteaza aderarea bacteriilor la receptori celulari.

Peptide antimicrobiene – defensine, catelicidine
58.Definiţi RI şi precizaţi principalele sale atribute
Raspunsul imun e un lant de procese succesive declansat de prezenta unei structuri straine organismului,
avand ca scop final distrugerea acestori structuri non-self (sau celule self modificate). E format din RI nespecific
(inascut) si RI specific (dobandit, adaptat la tipul expunerii). Ele sunt interconectate: RIn stimuleaza RIs care ii
creste eficienta primului. Atribute:
Ri Specific Dobandit
Prezent la Org multicelulare Vertrebate
Ag specific Nu Da
Necesita contact Nu Da
prealabil cu Ag
Rapid Rapid Lent (primar), rapid (sec.)
Durata Limitata Prelungita
Raspuns la contact Identic Mai rapid si specific
repetat
Memorie Nu Da
Efectori umorali Sistem complement Ac
Efectori celulari Fagocite (PMF, Mf) Limfocite citotoxice
59.Definiţi răspunsul imun umoral şi specificaţi celulele implicate în realizarea sa
E declanşat de Ag T-dependente. necesită cooperarea a trei categorii celulare: CPA, LfT helper şi T supresoare
(cu rol imunoregulator), şi LfB efectorii.
Mijloacele de aparare imuna mediate umoral, in infectiile bacteriene:

1. Imobilizarea bacteriilor ciliate: realizata de catre toate clasele de IG care limiteaza virulenta bacteriilor G-
(Salmonella).
2. Inhibitia aderentei la seroase sau mucoase: Ac, in special clasa IgA, interfera cu adezinele, inhiba aderarea
si, deci, posibilitatea de multiplicare a bacteriilor, acestea fiind eliminate din intestin.
3. Bacterioliza dependenta de complement: ca urmare a activarii complementului de catre Ac care s-au fixat
pe bacteriile patogene.
4. Neutralizarea toxinelor bacteriene: de Ac IgG, e un mijloc eficient de aparare, in special in cazul bacteriilor
producatoare de exotoxine (Staphylococcus aureus)
5. Opsonizarea: Bacteriile au factori care le protejeaza de actiunea fagocitara a Mf: capsula, proteina M, Ag
de suprafata AgO, microvilii. Ca raspuns, leucocitele PMN si Mf dispun de mijloace de activare a fagocitozei
sau de opsonizare.
60.Definiţi răspunsul imun celular şi specificaţi celulele implicate în realizarea sa
Declansat de LfB.
• Lf reglatorii
o Mediatori ai RI specific, poseda R specifici unui anumit Ag
• CPA
o Specializate in capturarea, procesarea si prezentarea Ag pentru a fi recunoscute de Lf
o Celule dendritice (DC), macrofage, LfB
• Celule efectorii:
o Specializate in eliminarea microbilor, celulelor infectate
o Granulocite – au granule cu enzime antimicrobiene
o Mastocite – activate elibereaza mediatori proinflamatorii
o Celule dendritice – principalele CPA, produc citokine care stimuleaza RI nespecific si specific
o Lf NK – recunosc si omoara celulele infectate cu microorganisme intracelulare, produc interferon
(IFN γ) si stimuleaza Mf sa omoare ce fagociteaza.
o Macrofage
61.Enumeraţi tipurile de imunitate şi descrieţi-le pe scurt
Imunitatea = totalitatea mecanismelor de aparare impotriva microorganismelor invazive (bacterii, virusuri,

paraziti), a structurilor non-self si self modificate. Astfel organismul în contact cu un agent patogen nu
contractează în mod specific starea patologică indusă de acela.
Imunitatea mostenita nespecifica: tegumente, mucoase, lizozimul, bactericidina, pH-ul secretiei gastrice, T
corpului
Imunitatea mostenita specifica: rezistenta unui organism fata de anumiti agenti microbieni care il
particularizeaza de alte organisme din aceeasi populatie sau specie, sensibile la actiunea acelor agenti.
Imunitatea dobandita
1. Pasiv
o Natural – transferul Ac materni la fat
o Artificial – transferul de seruri imune sau Ac preformati de alta gazda (pastile)
2. Activ
o Natural – in urma contactului cu diferite microorganisme
o Artificiala – vaccinuri.
62.Organele centrale şi periferice ale sistemului imun; localizare, funcţii
Celulele sistemului imun se dezvolta in organe limfoide primare, intra in sange sau limfa, interactioneaza cu Ag
si raspund in organele limfoide secundare.
Organe limfoide primare (centrale) – ofera conditiile necesare pentru crestere (factori de crestere, citokine),
precum si contactul cu Ag self. Produc 2 limfocite B si T:
• Maduva hematogema: de aici provin toate celulele sangvine, din celula stem multipotenta. Aici se
matureaza LfB. In oasele late: stern, coaste, vertebre, oase iliace.
• Timus: situs de maturare LfT. Contine Mf, celule dendritice.
Organele limfoide secundare (periferice): Sunt populate cu limfocite instruite in organele primare si devenite
competente functional.
• Limfa – dreneaza lichidul interstitial, capteaza Ag microbiene din tesuturi.
• Gg limfatici – favorizeaza initierea RI specific prin contactul limfocitelor cu Ag provenite din tesuturi si
transportate prin limfa. Contin Mf, LfB (naive=neexpuse, activate) si LfT, celule dendritice. Tot aici LfB se
diferentiaza in plasmocite si celule cu memorie.
• Splina e formată din pulpa roşie implicată în distrugerea eritrocitelor îmbătrânite şi pulpa albă bogata in Lf
situata in jurul arteriolelor centrale, care colecteaza Ag din sange. Intre pulpa alba si rosie sunt LfB,
macrofage, celule dendritice.
• Tesut limfoid asociat tegumentului si mucoaselor.
63.Limfocitele T CD4 si T CD8 – tipuri, functii
LfT CD4 – principala functie e producerea de citokine (T helper) prin care coordoneaza activitatea altor celule
implicate in RI:
• Activeaza Mf si le creste capacitatea de a distruge org fagocitate
• Stimuleaza migrarea si activarea granulocitelor si Mf
• Stimuleaza diferentierea LfT citotoxice
• Activeaza LfB sa produca Ac
LfT CD8 - lizeaza direct si specific celulele straine de organism. Pentru ca efectul citotoxic sa aibe loc, e necesar
sa existe un contact direct intre TC si tinta. Acest tip de reactie imuna in care tinta e lizata prin interventia
directa a celulei efectoare, in absenta Ac sau complemeentului e numita “citotoxicitate mediata celular,
timodependenta”. TC actioneaza specific asupra tintei, cu instalarea memoriei imunologice, si expansiunea
clonala dupa stimulul antigenic.
64.Limfocitele T – origine, evoluţie, tipuri, funcţii
Limfocitele T se diferentiaza si matureaza in timus, sunt 55-75% din Lf sangvine, au durata de viata lunga. Se
deplaseaza continuu intre organele limfoide secundare si tesuturi, au functii citotoxice, de expansiune clonala,
diferentiere in celule efectorii sau cu memorie. Sunt activate in organele limfoide periferice, unde iau contact
cu Ag prezentate de celulele dendritice.
• Limfocite TH helper CD4
• Limfocitele TA, amplificatoare a RI: in primele saptamani de viata, Lf TA sunt prezente in circulatia
sanguine, dar lipsesc in organele limfoide secundare.
• Limfocitele TS, supresoare: rol activ in reglarea RI, deoarece restrang si mentin in limite normale sinteza
Ac si reactiile citotoxice.
• Limfocitele TC citotoxice CT8
• LfT cu memorie – viata lunga, raspund rapid la un nou contact.
65.Limfocitele B – origine, evoluţie, tipuri, funcţii
Clasa limfocitelor B: Se diferentiaza si matureaza in maduva hematogena. Subpopulatii de celule care difera
prin IG secretate. Sunt 20% din totalul Lf circulante, traiesc cateva saptamani.
Limfocite citotoxice: actioneaza asupra tintei prin efect citotoxic direct.
• Celulele K: distrug tinta in prezenta Ac (G,M,E) fara interventia complementului. Tinte: hematii,
fibroblaste, limfocite, celule normale infectate, celule tumorale. E celula nefagocitara, nu secreta IG
(deosebire fata de macrofage si limfocite B).
• Celulele NK: exercita efect citotoxic atat in absenta Ac specifici, cat si in absenta complementului (care sa fi
indus memorie imunologica) sunt capabile sa omoare celule tumorale “la prima intalnire”. Nu e celula
fagocitara, nu are receptori imunoglobulinici, nu secreta IG. Interferonul stimuleaza functiile NK.
Corticosteroizii deprima functia NK.
Macrofage
Evolutie LfB activate: expansiune clonala, diferentiere in plasmocite, variatia clasei de Ac secretati, maturarea
afinitatii Ac secretati, diferentiere in LfB cu memorie (ziua 9).
66. Complexul major de histocompatibilitate: structura, roluri
Ansamblu de glicoproteine cu rol central in dezvoltarea unui RI (rol in prezentarea peptidelor) si diferentierea
self/nonself. E prezent la toate vertebratele. La om e denumit HLA (human leucocyt Ag), codificat de gene in
cromozomul 6.
Moleculele HLA de clasa I si II au rolul de a prezenta peptide limfocitelor T. Fiecare molecula de HLA clasa 1 si 2
poate prezenta un nr mare de epitopi. Fiecare om mosteneste cate un set de alele HLA de la fiecare parinte,
pentru fiecare locus fiind cate 2 alele exprimate codominant.
RI specific e conditionat de activarea LfT Ag-specifice de catre complexul peptid/HLA. Presiunea RI pe patogeni
determina selectarea mutantelor cu Ag mai putin recunoscute de HLA. Sistemul imun are strategii de
prevenire a evadarii patogenilor: mai multe molecule de HLA la nivelul unui individ, polimorfismul HLA.
Polimorfism HLA – diferenta intre moleculele HLA codificate de acelasi locus (alele diferite) la indivizii
populatiei umane. Variantele HLA sunt constante in timpul vietii. La om, la genele care codifica HLA e cel mai
mare nr de alele pt fiecare locus. Asta e rezultatul presiunii lumii microbiene asupra populatiei umane.
67. Celule prezentatoare de antigen: tipuri, functii
Mf au rol esential in prezentarea de Ag catre limfocite si inducerea RI specific. Mf digera controlat Ag

microorganismului fagocitat si prezinta pe suprafata membranei epitopi (fragmente ale Ag microorganismelor)
la care se pot lega IG. Prezentarea epitopilor in asociere cu moleculele sistemului HLA si producerea de
citokine reprezinta stimulii pt activarea Lf specifice acelor epitopi.
68.Sistemul mononuclear si granulocitele – origine, tipuri de celule, funcţii
Fagocite mononucleare includ monocitele din sânge si Mf tisulare. Ele sunt capabile sa fagociteze
microorgansime opsonizate, sa distruga unele dintre ele dar nu pe toate.
Unele microorgansime supravietuiesc si se înmultesc în macrofage. În acest caz celula serveste ca factor de
diseminare al infectiei. În cadrul proceselor imunitare mediate celular, monocitele activate pot omora germenii
patogeni intracelulari.
Monocitele/Mf intervin in imunitea naturala, in prezentarea antigenica si in RI specific. Mf exista in toate

tesuturile. Se formeaza in maduva osoasa hematogena, dintr-un precursor comun monoblast-mieloblast.
Cand devin mature poarta numele de monocite. Monocitele circula in sange 6-8 ore dupa care migreaza in
tesuturi: histiocite, microglii, osteoclaste, macrofage alveolare/peritubulare, celule kupffer.
Neutrofile - majoritatea granulocitelor circulante. Adera la endoteliul capilar si il traverseaza prin diapedeza.
Rol in inflamatia acuta, fiind atrase de factori chemotactici. Contin proteine cu rol in fagocitoza.
Eozinofile si bazofile – au granulatii cu enzime, proteine antimicrobiene, si mediatori proinflamatorii.
Degranuleaza in mediu extracelular, rol in r alergice. Nu sunt CPA.
Mastocitele - asemănătoare bazofilelor da sunt doar in mucoase şi ţesut conjunctiv.
69. Fagocitoza
Fagocite = celule care incorporeaza si distrug intracelular microorganisme sau resturi celulare: PMN neutrofile,
Mf. Au originea in maduva hematogena, circula in sange si sunt recrutate la locul inflamatiei. Neutrofilele
traiesc 2 zile, au granulatii enzimatice importante, nu produc citokine. Mf traiesc saptamani-ani, nu se
degranuleaza dar produc citokine.
Etape: recrutarea fagocitelor la locul infectiei prin chemotaxie (peptide bacteriene, produsi ai activarii
complementului, citokine), trecerea prin diapedeza in tesut, recunoasterea microorganismelor (recunoasterea
unor tipare moleculare, sau mai simplu a opsinelor) si activarea fagocitelor, ingestia (cu pseudopode,
endocitoza, formarea fagozomului) si distrugerea intracelulara (unirea fagozomului cu lizozomul, eliminarea
resturilor), comunicarea cu alte celule pt declansarea/reglarea RI.
70.Sistemul complement – definire, elemente componente, roluri şi efecte biologice
E un complex de proteine si glicoproteine plasmatice, principalul sistem de aparare umorala nespecifica, ce

completeaza RI inascut si dobandit. Componentele lui sunt sintetizate in ficat inactive. Activarea e in cascada:
un precursor inactiv e scindat intr-o parte inactiva si una activa ce-l va scinda pe urmatorul.
C1,C2,C4 – activarea clasica a complementului, mediate de Ac.

D,B,properdina – activarea alternativa a complementului.
C3 – face legatura intre activare si complexul de atac.
C5-C9 – componenta litica.
Roluri biologice în rezistenta antiinfectioasa:

• Recrutare fagocite
• Declansarea inflamatiei: factor chemotaxic pt PMN în focarul infectios + degranularea bazofilelor si
mastocitelor cu eliberarea unor mediatori ai inflamatiei (histamina – creste permeabilitatea vasculara)
• Opsonizarea bacteriilor
• Citoliza. Celulele straine organismului pe care s-a fixat complementul sunt lizate sub actiunea complexului
litic. Patologic complementul se fixeaza pe celule self.
• Faciliteaza eliminarea complexelor imune
71.Calea clasică si alternativa de activare a complementului
Sunt trei cai de activare a complementului, in functie de elementului de pe suprafata microorganismului care e
recunoscut:
• Clasica: complexul Ag-Ac e stimulul de activare al primei C1, care activeaza C4 si C2. Ele 2 activeaza C3 si
234 activeaza C5 ce declanseaza complexul litic.
• Alternativa: recunoasterea structurii non-self din peretele bacterian activeaza scurt C3, care activeaza B
apoi D, apoi C3 din nou si impreuna C5 , apoi complexul litic.
• Lectinica – recunoaste manoza din polizaharidele de pe suprafata bacteriilor.
Toate caile au o secventa initiala de reactii care conduc la obtinerea C5. Componentele sunt scindate in 2
fragmente: unele scurte (a) ce exercita si efecte biologice, si altele lungi (b) ce raman legate intr-un complex
necesar pentru urmatoarea etapa proteolitica.
Complexul litic odata activat determina aparitia unui por in membrana, ce va duce la liza osmotica a
membranei.
72.Inteleukinele – origine, tipuri, efecte
Raspunsul inflamator e principalul mecanism prin care RI nespecific actioneaza in cazul unor leziuni tisulare. El
consta in eliberarea de citokine si altor mediatori, care declanseaza migrarea leucocitelor si ale componentelor
S complement + Ac in spatiul extravascular. Citokinele sunt:
• Interleukina 1 – produs de Mf activate, de neutrofile, celule endoteliales stimuleaza cresterea T corporale,
sinteza hepatica de proteine de faza acuta
• Interleukina 6 – produs de Mf activate, celule endoteliale si dendritice. Stimuleaza sinteza hepatica de
proteine de faza acuta, producerea de neutrofile in maduva hematogena, producerea de Ac de LfB
activate.
• Interleukina 10 – feed backj negativ, produsa de Mf si celule dendritice, inhiba activarea Mf si cel
dendritice.
• Interleukina 12 – produs de Mf si celule dendritice activate. Stimuleaza producerea de IFN γ de catre NK si
LfT, cresterea activitatii citotoxice NK/LfT.
• Interleukina 15 – produs de Mf activate, stimuleaza proliferarea NK si LfT si producerea de catre ele a IFNγ,
supravietuirea Lf cu memorie
• Interleukina18 – produs de Mf activate, stimuleaza proliferarea NK si LfT si producerea de catre ele a IFNγ.
73. Prezentaţi schematic principalele cooperări celulare ce intervin în răspunsul imun impotriva bacteriilor
intracelulare
O componenta antigenica ce vine in contact cu sistemul imun declanseaza o serie de reactii ce duc la
neutralizarea si eliminarea ei. Aceste reactii sunt „mediate celular” (interventia directa a celulelor efectoare),
sau „mediate umoral”, prin Ac. Activarea celulei si declansarea raspunsului imun recunoaste interventia a trei
grupe de mesageri: primari (Ag care se fixeaza la R), secundari (reactii biochimice in membrana sau
citoplasma), tertiari (produc si activeaza citokine).
Cooperari celulare intre limfocitele T si B
Colaborarea dintre limfocitele T si B e necesara pentru activarea functionala a ambelor clase, dar si pentru
controlul raspunsului imun. Receptorul pentru antigen de pe celula B prezinta antigenul celulei Th, activand-o.
Activarea populatiei Th de catre celulele B prezentatoare de antigen e o relatie cu dublu sens: semnalele
activatoare mergand de la B catre T si de la T inspre B. Interactiunea intre celulele T si CPA se realizeaza astfel:
CPA stimuleaza T, care, odata activate, vor produce limfokine: IL-2, IL-4, IL- 5, IFN- δ, cu efect stimulant pentru
CPA.
Recunoasterea, prelucrarea si prezentarea antigenului sunt functii ale CPA care fie il internalizeaza prin
fagocitoza sau pinocitoza si- l scindeaza in peptide imunogene (pe care le prezinta limfocitelor in asociere cu
moleculele HMC), fie il retin in membrana, facilitand contactul cu limfocitele care au receptori specifici pentru
el. Din prima categorie fac parte macrofagele, iar din a doua, limfocitele B si celulele dendritice.
Activitatea costimulatoare e realizata de catre macrofage, celulele dendritice, celulele B activate, dar nu de
catre limfocitele B in stare de repaus sau de catre limfocitele T.
In cooperarile celulare care se declanseaza consecutiv stimulului antigenic, participa CPA care recunosc,
prelucreaza si prezinta antigenul limfocitelor Th sau Tc. Macrofagele, monocitele, limfocitele B si celulele
dendritice sunt populatiile majore CPA. Cooperarile celulare educa sau stimuleaza limfocitele T in vederea
angajarii lor ca celule efectoare sau de memorie.
Unele simptome generale ale infectiei (febra, somnolenta, starea de disconfort, durerea musculara) se
datoreaza activitatii acestor substante. În cazul invaziei organismului de catre agenti straini (bacterii, toxine), se
declanseaza secretia de citokine care contribuie în ansamblu la cresterea rezistentei la infectii.
Astfel, citokinele au rol important în declansarea inflamatiei.

• IL-1 produce febra, creste permeabilitatea vasculara, induce explozia respiratorie în macrofage si PMN,
moment esential în fagocitoza.
• IL-6 declanseaza în ficat sinteza proteinelor de faza acuta.
• IL-8 secretata de macrofage la stimularea acestora de Il-1 si TNFa e un factor chemotactic pentru PMN,
contribuie astfel la formarea puroiului în focarul infectios.
• TNFa favorizeaza agregarea si activarea neutrofilelor si eliberarea enzimelor proteolitice din celulele
mezemchimale, deci produc leziuni tisulare.
Citokinele sunt peptide asemanatoare hormonilor, cu proprietati imunomodulatoare, produse de celulele care
raspund invaziei microbiene. Pot fi autocrine, paracrine, endocrine. Multe celule produc citokine, cele mai
importante sunt macrofagele si limfocitele.
74.Precizaţi succesiunea de evenimente din cadrul răspunsului imun umoral, până la sinteza de Ac
Dacă microorganismul pătrunde direct în sânge, va ajunge în splină unde va avea loc şi răspunsul imun.
Microorganismele care pătrund în tegument ajung pe cale limfatică la primul ganglion limfatic, iar cele care au
reuşit să traverseze mucoasele (digestivă, respiratorie) vor ajunge în sistemul limfatic ataşat mucoaselor
(MALT). Indiferent de calea de pătrundere, Ag vor fi preluate prin fagocitoză de macrofage unde vor fi digerate
de enzimele lizozomale până la eliberarea epitopilor secvenţiali, care sunt întotdeauna peptide scurte.
În contact cu un limfocit Th a cărui receptor e complementar antigenului prezentat în asociaţie cu MHC de

clasa II şi poartă la suprafaţă antigenul CD4, se produce un semnal care va stimula secreţia de Interleukină-
1 (IL-1) de către macrofag. Aceasta va acţiona asupra limfocitului T-helper care va secreta IL-2, care are induce
creşterea celuelor ce au receptori pentru această interleukină, printre care chiar limfocitul Th (activare
autocrină).
Stimularea limfocitului Th e esenţială în răspunsul imun, deoarece Th va stimula în continuare limfocitele B,
care vor produce efectorii umorali ai imunităţii (Ac) şi celulele Tc, efectorii imunităţii celulare.
Limfocitul Th va secreta după activare un factor de creştere şi un factor de diferenţiere pentru limfocitele B,
care se vor transforma în limfoblaşti, plasmoblaşti şi în final plasmociţi secretori de Ac.
Deci, ca un antigen microbian să inducă un răspuns în Ac, el va trebui să fie fagocitat pe de o parte de
macrofag care îi va evidenţia epitopul secvenţial, iar pe de altă parte va fi recunoscut prin epitopul structural
de pe suprafaţa lui direct de limfocitul B care, sub influenţa citokinelor secretate de limfocitului Th, va deveni
celulă secretoare de Ac.
În decursul răspunsului imun o parte din limfocitele Th şi B se vor diferenţia în limfocite T, respectiv B de
memorie care vor iniţia la o stimulare ulterioară cu acelaşi antigen un răspuns secundar mai rapid şi eficient.
75.Expuneţi principiile teoriei selecţiei clonale în răspunsul imun
Clona – totalitatea celulelor descendente dintr-o singura celula mama LfB, sunt o populatie de Lf cu R de Ag
identici (recunosc acelasi epitop). In corp sunt milioane de clone de limfocite. Generarea diverselor clone cu R
specifici pt Ag precede contactul cu Ag. Atat timp cat nu apar mutatii, toţi descendenţii clonei vor da naştere
unui singur tip de Ac.
În RI normal se activează mai multe clone de Lf B, care produc Ac cu afinitate mai mare sau mai redusă pentru
Ag respectiv, astfel că în ser vom găsi un amestec de Ac în a căror moleculă secvenţa de aa va fi diferită. În
mod natural Ac monoclonali apar prin malignizarea plasmocitelor care secretă un Ac monoclonal în cantităţi
mari.
Ac monoclonali sunt reactivi buni întrucât recunosc un singur epitop. Ei nu reacţionează încrucişat decât în
cazuri de excepţie când structurile sunt extrem de asemanătoare.
Cu ajutorul Ac monoclonali marcaţi cu o substanţă fluorescentă se evidenţiază prin microscopie în UV Ag
bacteriene sau virale în produsele patologice sau biologice recoltate de la bolnavi, fiind astfel posibil un
diagnostic rapid şi precis în infecţii în care agentul etiologic e greu de cultivat.
76.Răspunsul imun primar şi secundar; caracteristici principale
Expunerea primara la AG induce diferentierea Ag-dependenta a limfocitelor. Expunerea secundara induce

activarea si diferentierea LfB cu memorie, mai rapid, pt ca R pentru Ag se găsesc în concentraţie mai mare
decât la prima întâlnire.
Răspunsul primar În urma stimulării antigenice, răspunsul în Ac are 4 faze:

• latenţă, durata depinde de natura Ag
• apar Ac si cresc in concentratie
• Ac se menţin la un nivel costant pentru câteva săptămâni
• descreştere, Ac sunt metabolizaţi şi dispar.
Răspunsul secundar se deosebeşte de cel primar prin:

1.Faza de latenţă e mai scurtă, faza de platou prelungită (luni) şi descreşterea mai lentă (luni, ani, uneori pe
toată viaţa).
2.Concentratia de Ac e de 10 ori mai mare.
3.Clasa de Ac - IgG
4.Afinitatea Ac faţă de Ag e mai mare.
Amplitudinea crescută şi rapiditatea răspunsului secundar sunt datorate memoriei imunologice. Limfocitele B
de memorie au pe suprafaţa lor receptori pentru Ag cu afinitate mai mare pentru antigen, şi după contactul cu
acesta proliferează foarte repede transformându-se în plasmocite producătoare de IgG specifice. Cunoaşterea
dinamicii de apariţie a Ac în RI primar şi secundar e importantă pentru calendarul de vaccinări.
77.Vacinuri – descriere utilizare exemple
Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăți antigenice, care declanșează apariția răspunsului
imun la organismele supuse vaccinării. Protecția imunologică se instalează după interval de timp variabil de la
inoculare (săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și e de lungă durată (ani).
Scopul e eliminarea totala a patogenitatii, mentinandu-se imunogenitatea. In afara de Ag corpusculare
(bacterii, virusuri) sunt folosite vaccinuri obtinute din toxine (bacterii transformate in produse
atoxigene/anatoxine, dar imunogene), diverse glicoproteine, polizaharide. Acestea sunt vaccinurile
conventionale. Pe langa valoarea lor pozitiva indiscutabila, au avut si efecte secundare: accidente
postvaccinale, reactii alergice, boala naturala.
Vaccinuri subunitare: care produc doar raspunsul imun dorit, fara efecte secundare. Se obtin prin:
• Tehnologia ADN- recombinat - identificarea, izolarea si introducerea in plasmide sau alti purtatori adecvati
prin „clonare genica” a unui material genetic nou si mentinerea lui in bacterii pentru un timp indefinit. Prin
aceasta metoda se urmareste obtinerea unor vaccinuri antivirale, antibacteriene sau chiar antiparazitare.
• Introducerea vaccinului subunitar in purtatori heterologi atenuati
• Folosirea peptidelor sintetice
• Folosirea de Ac antiidiotip care sa imita structura sterica a moleculei de vaccin natural.
78.Clasificarea vaccinurilor; exemple
Vaccinări cu obligativitate generală

• împotriva difteriei și tetanosului
• antipolio
• antihepatită B
• împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei
Vaccinări cu obligativitate selectivă

• efectuate în situații epidemiologice speciale
• de necesitate – se efectuează preventiv, post expunere (antirabică și antitetanică, în cazul mușcăturilor de
animale)
• de interes regional
• de interes profesional
• efectuate în funcție de sex
Vaccinări opționale
• împotriva Haemophilus influenzae tip b (Hib)
• antivariceloasă
• antihepatitică A
• antigripală
• antipneumococică
• antimeningococică
79.Descrieţi schematic structura unei molecule de imunoglobulină
Glicoproteine cu functii de Ac, care exista libere in sange secretate de plasmocite sau ca receptori de
membrana pentru Ag, la suprafata LfB (celule efectoare ale RI umoral).
Unitatea de bază a imunoglobulinelor – 2 lanţuri grele H şi 2 uşoare L, care se asamblează în formă de Y, legate
între ele prin punţi disulfurice: o punte între lanţurile L şi H şi cel puţin două între lanţurile H. Lanturile L au o
regiune variabila N-terminala (VL) si una constanta C-terminala (CL). Lantul greu are o regiune variabila (VH) si
una constanta (CH) cu cel putin 3 domenii. Regiunile variabile au subregiuni hipervariabile care formeaza situl
de legare antigenica (paratop), unde se leaga la epitop. Regiunea constanta mediaza efectele biologice ale IG.
Lanturile L sunt comune pentru toate clasele de Ig. Lanturile H se deosebesc prin proprietatile lor antigenice,
conferind caracterul de „clasa” imunoglobulinelor: lantul greu al IgM - µ, IgG – γ, IgA - α, IgE – ε si IgD - δ.
Prin digestia proteolitica a Ig se obtin fragmente: 2 Fab cu capacitatea de a lega Ag si un fragment Fc cu rol
biologic. Situsul combinativ situat la capatul N-terminal al Fab e locul prin care Ig recunoaste si leaga specific
Ag. Moleculele de Ac sunt flexibile, putandu-se cupla cu Ag la distanta.
80.Mecanisme de generare a diversitatii imunoglobulinelor
Ac din organism pot recunoaste un nr imens de Ag. Diversitate Ac (1011 Ig diferite) e obtinuta cu un nr limitat
de gene. Prin reasortarea segmentelor genice care codifica regiunea variabila V a lanturilor grele si usoare.
Lanturile H (5 tipuri) sunt pe cromozomul 14, iar cele 2 tipuri de L pe 2 si 22. Regiunea V a lantului usor e
codificata de 2 segmente genice, cea a lantului greu de 3 segmente genice.
In maturarea LfB are loc o rearanjarea genica: segmentele genice se unesc intr-o ordine pentru a crea o gena
V, care e transcrisa impreuna cu o gena C, pt a produce un lant complet greu sau usor. Lanturile grele si usoare
sunt sintetizate separat si reunite in citoplasma prin punti S-S.
81. IgM şi IgG; structură şi rol
Clasa IgM: pentameri deci decavalent, 7% din totalul Ig din sange, T1/2=5zile, cele mai eficiente in reactia Ag-
Ac (aglutinare, fixare complement). Se gasesc si ca monomeri pe suprafata LfB imature sau neactivate, cu rol
de R pt Ag. Sunt Ac predominanti in RI primar, apar dupa primul contact cu Ag. Activeaza clasic complementul.
Clasa IgG: monomeri deci divalenti, 75% din totalul de Ig. Predomina in RI secundar. Sunt singurii care
traverseaza bariera placentara. Favorizeaza fagocitoza prin opsonizare, activeaza clasic complementul,
neutralizeaza toxine/adezine bacteriene si virale, dau imunitate neonatala, feedback negativ pt activarea LfB.
82.IgA şi Ig E; structură şi rol
Clasa IgA:
a) Serica: monomer, in concentratie mare (15- 20% din total). Copii se nasc fara IgA serica, pe care o iau din
laptele matern.
b) Secretoare: principala Ig din secretiile salivara, lacrimala, nazala, respiratorie, intestinala, genitale, fiind
secretata de plasmocite. E un dimer cu capacitate bactericida mare. Asigura imunitatea mucoaselor.
IgA nu activeaza complementul clasica (doar alternativ). Au rol in apararea locala antivirala. Cei cu deficit IgA
sunt susceptibili la boli autoimune, infectii respiratorii, digestive.
Clasa IgE: monomeri, rol de cuplare Ag. Mastocitele si bazofilele (nefagocitare dar implicate in raspuns
inflamator si reactii alergice) au pe suprafata lor R pentru IgE. Cuplarea Ag-Ac si fixarea complexului pe aceste
celule determina eliberarea de mediatori proinflamatori (histamina). IgE cresc in infectii parazitare. Nu
activeaza complementul. Raspunsul IgE e prerapid, imediat dupa IgM si inainte de IgG.
83.Ag: definiţie, tipuri, exemple, factori de care depinde imunogenitatea.
Antigen = substanta capabila sa interactioneze cu efectori imunitari specifici.

Ag fi exogeni sau endogeni si odata recunoscute de catre elementele sistemului imun pot declansa reactii
imune: sinteza Ac cu specificitate de recunoastere pentru ele, proliferare Lf, instalarea memoriei imunologice,
raspuns imun exagerat (hipersensibilitate).
Pot fi Ag T-independente, care stimuleaza direct LfB sa produca Ac, si T-dependente, stimuleaza LfB prin LfT.
Dpdv al organismului care produce Ac faţă de Ag, Ag sunt:

• alogenice: Ag eritrocitare care determină grupele sanguine
• singenice, care provin de la acelaşi organism
• autoAg = substanţe proprii organismului ce au suferit o modificare, nemaifiind recunocute ca “self” de
sistemul imunitar.
• xenogenice – provin de la o altă specie (bacteriene).
SuperAg – determina activarea nespecifica a 10% din LfT prin cuplarea cu proteine HLA clasa 2 de pe suprafata
CPA si cu R LfT.
Polizaharidele majoritatii formelor „S” ale bacteriilor G+ au slabe proprietati antigenice, cele ale speciilor G-
sunt puternic imunogene, adica capabile sa induca RI specific. Factori care influenteaza imunogenitatea:
• Calitatea de „non-self”
• Izomerismul optic: L>D
• Persistenta moleculei in organism
• Greutatea moleculara, compozitie chimica, complexitatea, rigiditatea moleculei
• Doza, calea de administrare
• Proteinele si glicoproteinele sunt foarte bune Ag; lipidele, glucidele si acizii nucleici sunt slab imunogene.
Factori care se refera la gazda:

• Existenta precursorilor celulari, prezenta Lf cu receptori pentru el
• La varste extreme RI e mai slab decat la maturitate.
• Conditia fiziologica a organismului
84.Reacţii antigen-Ac; mecanism general şi forme de evidenţiere
Este determinată de interacţiunea specifică dintre epitopii Ag şi paratopii Ac. Intervin legături de H,
electrostatice, van der waals, hidrofobe.
Aceste reacţii pot fi folosite pentru:
detectarea unui Ag necunoscut cu ajutorul unui Ac cunoscut (metode de diagnostic directe)
detectarea Ac din serul bolnavilor cu Ag cunoscute (serodiagnostic, metode de diagnostic indirecte)
Forme de evidentiere:
• Seroidentificare: detectarea şi dozarea Ag (component necunoscut) cu Ac monoclonali sau policlonali.
• Serodiagnostic: detectarea şi titrarea Ac necunoscut din serul bolnavilor folosind un Ag specific cunoscut.
Pentru evidentiere se efectueaza:

1. Reactii de precipitare: in gel/ in mediu lichid
2. Reactia de aglutinare: - in diagnosticul bacteriologic/ serologic
3. Reactia de fixare a complementului(RFC): in diagnosticul sifilis/leptospiroza
4. Reactii de seroneutralizare: reactia ASLO in diagnosticul infectiilor streptococice
5. Reactii in care componentele sunt marcate izotopic sau enzimatic(ELISA )
85.Reacţii de aglutinare; principiu, tipuri, exemple

In reactia de aglutinare Ag sunt de natura corpusculara (aglutinogene) reprezentate de elemente figurate, iar
Ac sunt complete, cel putin bivalenti. Aglutinarea e determinata de formarea unei retele intre Ag si Ac, ce
permite apropierea unui numar suficient de particule figurate pentru a constitui aglutinate vizibile cu ochiul
liber.
Clasificare:
• Aglutinare directa: particula figurata (Ag corpuscular) e el insusi purtator de determinante antigenice
specifice (hematii, leucocite, trombocite, spermatozoizi, bacterii). Reactiile directe au aspect calitativ.
o Reactia pe lama – se amesteca o picatura de ser cu una de suspensie bacteriana (Ag). Se citeste
la MO sau cu ochiul liber. Pozitiv: apar conglomerate si lichidul se clarifica. Negativ: lichidul
ramane tulbure.
o E utilizata pt determinarea grupelor sangvine sau in diagnosticul unor maladii infectioase.
• Aglutinarea indirecta: particula serveste doar de suport pentru un determinant antigenic solubil fixat
artificial pe suprfafata sa. Utilizate ca suport - hematii formolate, particule de latex sau microcristale de
colesterol
o Reactia de latex-aglutinare – Ac si Ag sunt fixati pe particule de latex, reactia se face pe lama de
sticla. Se foloseste la identificarea factorului reumatoid la pacientii cu poliartrita reumatoida,
identificarea tulpinilor izolate, serodiagnosticul unor infectii.
o Coaglutinare – detectarea Ag unor strptococi.
o Test Coombs direct - la un nou-născut: prezenţa Ac materni anti-Rh fixaţi pe hematii (dacă
mama e Rh-)
o Testul Coombs indirect - detecteazã Ac antieritrocitari
88.Reacţii Ag-Ac care utilizează componente marcate; tipuri de marcare, principiu, utilizări
In unele cazuri e imposibil de a detecta o reactie Ag-Ac deoarece exista Ac care nu precipita, altii care nu
aglutineaza, altii care nu fixeaza complementul. In aceste cazuri utilizam Ac marcati pentru a vizualiza Ag
respectiv.
Conjugarea Ac cu marcanti nu afecteaza proprietatile lor imunologice. Aceste reactii se monteaza pe suport
solid (lama, placi din plastic). Marcantii uzuali:
• Fluorocromi (rodamina, floresceina) care emit o lumina rosu-oranj sau verde-galbena la tratarea lor cu raze
UV (reactie de imunofluorescenta – RIF)
• Enzime (fosfataza alcalina, peroxidaza) capabila sa modifice culoarea unui substrat (reactie
imunoenzimatica)
• Radio-izotopi care emit raze gamma sau beta – analiza radioimuna.
89.Hipersensibilitatea – definire, tipuri de hipersensibilitate, exemple
Hipersensibilitate – reactiile imune violente, manifestate fata de Ag straine organismului. Mecanismele care
stau la baza reactiilor de hipersensibilitate difera fata de raspunsul imun normal prin intensitatea manifestarii si
tipul de celule responsabil de declansarea lor.
Hipersensibilitatea se instaleaza dupa contacte repetate cu antigenul si are caracter individual, adica nu toti
indivizii expusi stimulului vor dezvolta reactii alergice. Principiul declansarii acestora e similar reactiilor Ag-Ac
normale, diferind doar clasa de imunoglobuline implicate: IgE in loc de IgM/IgG.
Criterii de clasificare a reactiilor de hipersensibilitate:

• Natura efectorului (reactii mediate de Ac si reactii mediate celular),
• Timpul de declansare a lor dupa contactul cu antigenul (imediat sau intarziat).
Reactii de hipersensibilitate – 4 tipuri:

• Hipersensibilitate imediata de tipul I, anafilactica sau de tip reaginic,
• Hipersensibilitate imediata de tipul II, citotoxic - citologica, mediata prin Ac,
• Hipersensibilitate de tipul III, mediata de complexe imune,
• Hipersensibilitate de tipul IV sau de „tip intarziat”.
Primele sunt mediate de catre Ac, iar ultima de catre limfocitele T de „hipersensibilitate de tip intarziat”, la
care participa si macrofagele.
90.Reacţii anafilactice – mecanism, forme de manifestare
Hipersensibilitatea imediata de tipul I sau „anafilactica”: e provocata de catre IgE, denumiti „reagine”.
Caracteristica majora: aparitia rapida a leziunilor, la cateva minute dupa expunerea la alergen, ca urmare a
fixarii moleculelor IgE pe membrana mastocitelor si granulocitelor bazofile. La un nou stimul cu acelasi antigen,
acesta se va fixa la situsul combinativ al moleculelor IgE, atasate prin fragmentul Fc la receptorii pentru Fc de
pe moleculele mediatoare, fixare care declanseaza un influx de Ca, activarea fosfolipazei A2, degranularea,
rezultata din fuzionarea granulelor mastocitelor cu membrana plasmocitara si eliberarea de amine vasoactive
si spasmogene, care vor provoca urticarie, soc anafilactic, „febra de fan”, astm bronsic.
Dupa localizare, sunt:

• Locale: reactia Ag-Ac e limitata la piele: urticarie, eczeme/la nivel bronsic: astm, spasm bronsic.
• Sistemice sau generalizate: vasodilatatie, scaderea tensiunii, edem glotic, spasm bronsic, alterari
respiratorii si circulatorii, moarte prin soc anafilactic.
• Cale digestiva: apare „urticaria”, sindrom caracterizat prin stare subfebrila, edeme cutanate bine
delimitate.
91.Hipersensibilitatea de tip *II si III – mecanism, boala serului, alte exemple
Mediata de complexe imune:

Ag ajunse in circulatie formeaza cu Ac complexe imune care sunt eliminate fie prin fagocitoza opsonica, fie
prin filtrare la nivelul rinichilor.
In unele cazuri, complexele se fixeaza pe diverse tesuturi si pe endoteliul vascular. Prezenta lor activeaza
trombocitele si bazofilele, care vor elibera substante vasoactive ce vor determina vasodilatatie, cresterea
permeabilitatii vasculare. Sunt activate componentele complementului si sinteza factorilor chemotactici,
pentru granulocitele PMN, cu agravarea leziunile instalate.
Locurile de lectie pentru depozitarea complexelor sunt rinichii, articulatiile, pielea.
Boala serului: apare in caz de exces de antigen, ca o complicatie a seroterapiei. Inocularea unor doze mari de
ser imun favorizeaza formarea de complexe consecutiv legarii antigenului liber si depunerea lor la nivelul
membranei bazale a glomerulului renal si pe peretii vaselor, cresterea permeabilitatii vasculare si activarea
proceselor inflamatorii, care, se manifesta clinic ca nefrite sau artrite.
Un alt exemplu: „Fenomen Arthus”: reactie de hipersensibilitate locala, care apare in exces de Ac.
92.Hipersensibilitatea de tip IV – mecanism, evidenţiere, aplicaţii practice
Se deosebeste de celelalte tipuri prin:

• Fenomenele se manifesta tardiv: dupa 24- 48 de ore sau chiar zile de la contactul cu antigenul.
• Nu poate fi transmisa prin ser, ci prin limfocitele Td de „hipersensibilitate de tip intarziat”
• Leziunile sunt situate exclusiv local, la nivelul de inoculare a antigenului.
Limfocitele Td sensibilizate de catre un antigen, la un nou contact cu acesta, elibereaza limfokine care vor
recruta la locul de reactie macrofage (provoaca leziuni vizibile dupa 24- 48 ore). Modificarile locale constau in
alterarea initiala a permeabilitatii vasculare, dilatarea vaselor, urmate de infiltrarea zonei cu celule
mononucleare.
Ex: Hipersensibilitatea de tip tuberculinic: se instaleaza dupa inocularea intradermica a proteinelor derivate
din micobacterii (tuberculina, PPD), la persoane bolnave de tuberculoza. Apare o tumefactie dura si
microvezicule in epiderma, provocate de infltratul cu limfocite, monocite, granulocite PMN. Dupa cateva zile
reactia dispare. Importanta practica deosebita prin faptul ca e folosita pentru depistarea persoanelor bolnave
de tuberculoza.

#Micro Sem 1 Subiecte Rezolvate

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

#Micro Sem 1 Subiecte Rezolvate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

Celule eucariote şi procariote, caracteristici comparative

Organite -Absente mitocondrii, lizozomi, RE, Golgi.

Perete -Prezent (lipseste la micoplasme si forme „L”), -Prezent la levuri si plante si

2. Clasificaţi bacteriile după formă şi dispunere – exemple

3.Enumerati componentele constante si facultative ale celulei bacteriene

B. Structuri bacteriene facultative: cili, pili, capsula, spori

4. Structura peretelui la bacteriile G+ si G-

5. Rolul peretelui bacterian

• asigura forma si protectia osmotica a celulei.

6. Coloraţia G, timpi – interpretare – exemple

• coci G+: streptococi, stafilococi, pneumococi

8. Structura şi rolul membranei citoplasmatice, mezozomi

9.Ribozomii, structură şi rol

10.Masa nucleară bacteriană – structură, caracteristici

11.Enumeraţi şi descrieţi succint etapele biosintezei proteice

12.Capsula bacteriană – structură, rol, localizare

Glicocalixul bacterian e o structura polizaharidica, la exteriorul membranei externe a bacteriilor G- sau la

Capsula bacteriana este, in functie de raporturile cu suprafata celulei bacteriene:

In functie de grosime, capsula mai poate fi:

13.Flagelii bacterieni – structură, rol, localizare

15.Sporii bacterieni – structură, rol, localizare

16.Clasificarea bacteriilor în funcţie de tipul respirator

17.Definiţi noţiunea de cultivare a bacteriilor; enumeraţi pe ce substraturi se realizează

18.Definiţi noţiunea de creştere şi multiplicare bacteriană

Timp de generatie = timpul dintre 2 diviziuni. (10min la E.coli-1 zi la mic.Tub.)

19.Definiţi noţiunea de mediu selectiv, electiv şi de îmbogăţire; exemple

20.Definiţi noţiunea de mediu diferenţial; 3 exemple

21.Ce e o colonie bacteriană? Cum se pot obţine colonii bacteriene izolate?

22.Fazele dezvoltării unei culturi bacteriene, curba cresterii bacteriene

24.Definiţi noţiunile de asepsie şi antisepsie; exemple de antiseptice; aplicaţii

Septic = contaminat cu microorganisme patogene/Aseptic = lipsit de microorganisme patogene.

Antisepsia – distrugerea formelor vegetative ale microorganismelor, dar nu obligatoriu si a sporilor de pe

25. Sterilizare şi dezinfecţie; exemple de dezinfectante; aplicaţii

In functie de mecanismul de actiune se clasifica in:

Activitatea antimicrobiana scade in prezenta proteinelor si a altor substante organice.

27.Sterilizarea si dezinfectia prin căldură umedă; metode, p, T°, aplicaţii

28. Sterilizarea prin căldură uscată; metode, presiune, temperatură, aplicaţii

1.Incalzirea la incandescenta (la rosu) – ansa bacteriologica

30.Bacteriofagii – definiţie, structură, tipuri de interacţiune fag-bacterie (enumerare)

Structura bacteriofagului – corespunde regulilor structurii virusurilor:

31.Interacţiunea fag-bacterie: ciclul litic (etape, evidenţiere)

Ciclul biologic al fagului virulent:

32.Interacţiunea fag-bacterie: ciclul lizogen, proprietăţile bacteriilor lizogene

Proprietăţile bacteriilor lizogene:

33. ADN bacterian; localizare, structură, rol

34.Replicarea ADN bacterian; mecanism

35.Plasmidele; definire, tipuri, roluri în celula bacteriană

36.Definiţi: genom, genotip şi fenotip; variabilitatea genetică şi fenotipică

37.Mutaţiile la bacterii; definiţie, tipuri de mutaţii, clasificare

38.Transformarea la bacterii; definiţie, mecanism

Materialul genetic poate fi transferat de la o bacterie la alta (transmitere orizontală). Se limiteaza la

39.Transducţia; definiţie, mecanism, tipuri

41.Antibiotice bactericide şi bacteriostatice; definiţii, exemple. Parametrii care influenteaza efectul

42.Clasificarea substanţelor antimicrobiene după mecanismul de acţiune; exemple

1. Inhiba sinteza peretelui celular

43. Proprietati β lactamine, aminoglicozide, tetracicline, fluorochinolone.

44.Rezistenţa la acţiunea antibioticelor; definiţii, tipuri, mecanisme

Rezistenta la antibiotice reprezinta capacitatea unor microorganisme de a supravietui si multiplica in prezenta

45. Factori care determina aparitia rezistentei la Atb si solutii

• prescrierea Atb în situații în care acestea nu sunt necesare

48. Definiţi: simbioză, comensalism, mutualism, parazitism; exemple

49. Postulatele lui koch, postulatele moleculare

50.Definiţi patogenitatea şi virulenţa; exemple de factori de patogenitate