Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Tema 5:
2. Are rost o lege care să interzică plagiatul dincolo de mediul educațional și de cercetare?
Din punctul meu de vedere, da, astfel ne obisnuim sa fim corecti .
3. Pentru studenți sau absolvenți ai universităților, invocarea motivului „nu cunoaștem
regulile de scriere academică” este unul acceptabil?
Eu cre ca nu, pentru ca studiile universitare presupun si adaptarea la reguli si
cunoasterea lor.
4. Putem prelua texte legale sau le putem parafraza fără a face trimitere la ele?
Nu se poate, s-ar considera plagiat
5. Legile nu sunt protejate de dreptul de autor și adesea nici nu știm autorii lor. Pot fi ele
tratate drept cunoaștere comună?
Cred ca nu, dar se poate specifica ca nu se cunosc autorii.
6. Îl descalifică moral, ca om lipsit de onestitate, pe cel care a plagiat din ignoranță?
Bineinteles, este imoral sa iti insusesti un lucru care nu iti apartine.
7. Dar dacă o face de mai multe ori? Dacă preiau niște date publice (deschise), dar colectate
de alți cercetători, trebuie să precizez sursa?
DA.
8. Ce contează mai mult: procentul de text plagiat dintr-o lucrare, dacă există sau nu intenție
sau dacă plagiatorul a avut beneficii în urma actului?
Plagiatul este considerat un act imoral de aceea nu are relevanta procentul de
text preluat.
9. Dacă preluarea are loc după o compilație lipsită de originalitate, fără autor recunoscut, se
mai poate vorbi despre plagiat?
Da, dar trebuie sa mentionam anonimatul autorului.
10. Este condamnabil plagiatul și din alte motive decât cele legate de onestitate intelectuală?
Face el o nedreptate socială celorlalți membrii ai comunității sau îi afectează doar pe cei
plagiați?
Face o nedreptate socială, dar ii afecteaza si pe cei plagiati, prezentand acte
false,informatii care probabil sunt luate ca si fiind corecte.
11. În cazul unui plagiat într-o lucrare de licență, disertație sau teză de doctorat, cine are o
responsabilitate mai mare: studentul sau profesorul coordonator?
Parerea mea este ca au vina in egala masura, profesorul pentru ca ar trebui sa
verifice si studentul pentru ca a actionat imoral voluntar.
12. E posibil să fie descoperiți algoritmi, prin metode de învățare automată (machine
learning) care folosesc baze de date imense, capabili să detecteze specii ale plagiatului?
Da..dar nu am idee cum.
13. Dacă ai avea de ales între a denunța, cu dovezi, plagiatul unui prieten și a păstra tăcerea
în numele prieteniei voastre, ce ai face? Care sunt valorile aflate aici în tensiune?
Cred ca prima data as vorbi cu prietenul respectiv despre situatie si am cauta o
solutie impreuna, pentru a nu fi nevoit sa ajung la denuntare.
Valorile aflate in tensiune... evident prietenia.