Sunteți pe pagina 1din 5

Nr.

315 / 2021

ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic
al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler
și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,


să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!”
(Ps. 117,24)
Cristos a înviat!
Iubiți credincioși,
De două mii de ani de când se propovăduiește în lume
Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, creștinii își
mărturisesc credința în învierea din morți a Mântuitorului, prin
cuvintele: Cristos a înviat! Aceste cuvinte ne pun dintr-o dată
în față întreaga bogăție de înțelesuri pe care ni le oferă
Praznicul Paștilor. Căci într-adevăr, pe lângă faptul Învierii pe
care îl retrăim an de an cu tainic fior, gândul ni se îndreaptă –
chiar fără să vrem – mai ales spre ceea ce înseamnă el pentru
noi, spre învățămintele care decurg dintr-însul.
Mântuitorul însuși a ținut ca din tot ceea ce a săvârșit în
decursul vieții Sale pământești, cei care doresc a-L urma, să
poată lua exemplu: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va
intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu
Celui din ceruri” (Mt. 7,21). Ce alt eveniment din viața
Domnului este mai important și mai obligator prin consecințele
sale decât Învierea?
Domnul nostru Isus Cristos n-a înviat pentru El Însuși,
deoarece ca Fiu al lui Dumnezeu nu avea trebuință de nimic.
Învierea nu poate fi pusă în legătură cu urmărirea unor scopuri
mărunte și trecătoare. Învierea Sa din morți a avut menirea să
folosească vieții acelora pentru a căror mântuire S-a întrupat, a
trăit și a pătimit pe cruce.
Împărtășindu-ne belșugul vieții, Isus Cristos a răspuns uneia
dintre cele mai firești năzuințe a omului, aceea de a trăi și încă
de a trăi din plin. Întreaga învățătură evanghelică este închinată
vieții și bucuriei de a trăi.
Iubiți credincioși,
Isus Cristos cel înviat stabilește relații directe cu ucenicii
Săi, prin atingere și mâncând împreună cu ei. Prin aceasta, îi
invită să-și dea seama că nu este o fantomă, dar mai ales să
constate că trupul înviat cu care li se înfățișează este același
care a fost martirizat și răstignit, de vreme ce poartă urmele
pătimirii. Totuși, acest trup autentic și real are însușirile noi ale
unui trup glorificat: nu mai este situat în spațiu și timp dar Se
poate face prezent cum dorește, unde și când vrea, căci
umanitatea Sa nu mai poate fi reținută pe pământ și nu mai
aparține decât domeniului dumnezeiesc al Tatălui. Din acest
motiv Isus Cel Înviat are libertatea suverană de a Se arăta în ce
fel voiește: sub înfățișarea unui grădinar sau în alt chip decât
cel știut de ucenici, tocmai pentru a le trezi credința.
Învierea lui Isus Cristos nu a fost o reîntoarcere la viața
pământească precum s-a întâmplat în cazul fiicei lui Iair, al
tânărului din Nain sau al lui Lazăr. Aceste fapte erau
evenimente miraculoase, dar persoanele în cauză se întorceau,
prin puterea lui Isus, la o viață pământească „obișnuită”. La un
moment dat, aceste persoane aveau să moară iarăși. Învierea lui
Cristos este esențialmente diferită. În trupul Său înviat El trece
de la starea de moarte la o altă viață dincolo de timp și spațiu.
Trupul lui Isus este plin la Înviere de puterea Spiritului Sfânt,
El participă la viața dumnezeiască în starea de glorie, încât
Sfântul Pavel poate să spună despre Cristos că este omul
ceresc (cf. Catehismului Bisericii Catolice, nr. 645-646).

2
Iubiții mei fii sufletești,
„Şi dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este atunci
propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”
(1Cor. 15,14). Învierea constituie înainte de toate confirmarea a
tot ce a făcut și a învățat Cristos. Toate adevărurile, chiar și
cele mai inaccesibile spiritului uman, își găsesc justificarea de
vreme ce prin Învierea Sa Cristos a dat dovada definitivă pe
care o promisese, a autorității Sale dumnezeiești.
Adevărul dumnezeirii lui Isus este confirmat de Învierea
Lui. El spusese: „Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți
cunoaște că Eu sunt” (In. 8, 28). Învierea Celui răstignit a
demonstrat că El era cu adevărat Eu sunt, Fiul lui Dumnezeu și
Dumnezeu însuși.
Există un dublu aspect în misterul pascal: prin moartea Sa
Cristos ne izbăvește de păcat iar prin Învierea Sa ne deschide
accesul la o nouă viață.
Cristos înviat este principiu și izvor al învierii noastre
viitoare: „Cristos a înviat din morţi, fiind începătură (a
învierii) celor adormiţi. ... Căci, precum în Adam toţi mor, aşa
şi în Cristos toţi vor învia” (1Cor. 15,20 și 22).
Credința în Înviere are ca obiect un eveniment atestat istoric
de către ucenicii care L-au întâlnit realmente pe Cel înviat și în
același timp transcendent în mod tainic, ca intrare a umanității
lui Cristos în gloria lui Dumnezeu. Mormântul gol și fâșiile de
pânză de pe jos semnifică prin ele însele că trupul lui Cristos s-
a eliberat din legăturile morții și stricăciunii prin puterea lui
Dumnezeu. Ele îi pregătesc pe ucenici pentru întâlnirea cu Cel
Înviat.
Cristos „întâiul născut dintre cei morți” (Col. 1,18), este
principiul propriei noastre învieri, încă de acum, prin
îndreptățirea sufletului nostru și mai târziu prin învierea
trupului nostru.

3
Să ne unim deci, cu toată inima, cu Domnul și Dumnezeul
nostru Isus Cristos. El este Împăratul nostru preamărit, Care ne
cheamă la plinătatea vieții. Să-L ascultăm și să-L urmăm,
păzind poruncile Lui și ferindu-ne de orice păcat.
Împreună cu toți îngerii și sfinții, să o lăudăm și noi pe
Preacurata Fecioară Maria, zicând: „Fecioară curată, bucură-
te! Și iarăşi zic, bucură-te! Că Fiul tău a înviat a treia zi din
mormânt, și pe morți i-a ridicat”!
În încheiere, dimpreună cu Episcopul auxiliar al Eparhiei de
Lugoj, Preasfinția Sa Episcopul Ioan, rugăm pe Cristos Cel
Înviat să vă dăruiască sănătate, liniște, pace și bucurie!
Sărbători fericite!
Cristos a înviat!

Lugoj, Sfintele Paști Alexandru Mesian


2 mai 2021 Episcop de Lugoj

Dată la Reședința Noastră Episcopală din Lugoj,


la praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2021

4
Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică
parohială la Sfânta Liturghie în prima zi de Sfintele Paști, iar în filii
a doua zi.

S-ar putea să vă placă și