ASPECTE METODOLOGICE ALE STUDIERII SINTAXEI

ÎN CLASELE PRIMARE
Golubiţchi Silvia, dr., conf.univ., Universitatea de Stat din Tiraspol
Zdraguș Viorica, învățătoare, grad didactic întâi,
Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, masterand, anul II, UST
Mijloc de expresie și de comunicare, limba este însușită de către elevi încă din
primii ani de viață, școala asigurând continuitatea învățării începute în familie. Limba
poate fi definită ca un ansamblu de mijloace fonetice, lexicale și gramaticale,
organizate în sisteme, servind ca instrument de comunicare între membrii unei
comunități lingvistice.
Domeniului limbă îi sunt circumscrise elemente de construcție a comunicării, al
căror studiu începe în clasele primare. Elevii învață că orice act de vorbire este o
structură complexă, ale cărei elemente componente se intercondiționează și se
completează unele pe altele, cunosc logica limbii ca mijloc de comunicare, se deprind
să folosească limba română corect și conștient.
Înainte de toate, școala acționează pentru a face din limbă un instrument din ce
în ce mai precis, mai corect și mai expresiv în serviciul gândirii și comunicării.
Cadrul didactic conduce elevul spre conștientizarea posibilităților de utilizare a
limbii, de structurare mai bună a exprimării, a gândirii sale, deci îi oferă
instrumentele de care are nevoie, fără a uita vreodata că esențială nu este memorarea
noțiunilor, ci capacitățile de a le aplica.
Finalitatea studierii limbii române în școală este formarea unor buni utilizatori
de limba română, folosită atât ca mijloc de comunicare, cât și ca modalitate de
cunoaștere.
Comunicarea orală și scrisă se perfecționează prin aplicarea în vorbire și scriere
a cunoștințelor de limbă, vizând corectitudinea gramaticală, ortoepică, ortografică și
de punctuație a comunicării, care stimulează pozitiv capacitatea de comunicare.
Prin comunicarea gramaticală înțelegem formarea abilităților de înțelegere a
funcționării limbii, precum și utilizarea conștientă a sistemului de relații gramaticale
în vederea deprinderii unei exprimări elaborate, atât în variantă normativă(standard),
cât și în cea expresivă, afectivă, subiectivă. Acest fapt presupune o atitudine
conștientă a celui ce se exprimă în raport cu exercitarea normei corecte, dar și a
abaterii de la normativ în comunicare [4, p.117-118].
La baza studiului limbii, a procesului de însușire a noțiunilor gramaticale stă
principiul concentric al reluării cunoștințelor de la un an de studiu la altul prin
acumulare calitativă și cantitativă. Elevii reiau, pe un plan superior, noțiunile învățate

282
anterior, își lărgesc sfera de cunoștințe și de noțiuni pe baza materialului de limbă, la
început pe baza exercițiilor de vorbire și apoi prin perceperi, reprezentări.
Împărțirea pe cicluri curriculare respectă stadializarea dezvoltării intelectuale
(conform teoriei psihogenetice a lui Jean Piaget), ciclul achizițiilor fundamentale îi
corespunde etapa pregramaticală,etapa anterioară studiului sistematic al gramaticii;
iar etapa gramaticală începe în clasa a III-a, odată cu începutul ciclului de
dezvoltare. De fapt, pe prim plan trebuie să stea nu învățarea regulilor gramaticale,
ci utilizarea celor învățate în comunicare, în receptarea și producerea mesajelor orale
și scrise.
Corespunzând unor perioade de vârstă care își au particularitățile proprii, etapele
formării noțiunilor gramaticale se structurează astfel:
A. Etapa elementelor pregătitoare de limbă sau etapa familiarizării copiilor cu
noțiunile de limbă este perioada ce corespunde claselor I și a II-a din școală.
Acum se intuiesc noțiunile de propoziție, cuvânt, silabă, sunet și se operează cu
ele fără a defini; sunt introduse intuitiv norme ortografice, ortoepice și de
punctuație fundamentale, se exersează modele de limbă și se creează o serie de
automatisme lingvistice.
B. Etapa primelor noțiuni propriu-zise de limbă sau etapa studierii primelor
noțiuni, este perioada corespunzătoare claselor a III-a și a IV-a. Pe baza
experienței lingvistice a elevilor și a noțiunilor empirice pe care le stăpânesc, se
introduc noțiunile științifice de subiect, predicat, substantiv, adjectiv, pronume,
verb, propoziția simplă, propoziția dezvoltată, definiția propoziției.
C. Etapa de studiere organizată a sistemului limbii este etapa corespunzătoare
claselor V-XII, când se formează în mod sistematic noțiunile văzute în
perspectiva utilizării lor în reglarea procesului de comunicare [2, p.146].
Procesul de formare a noțiunii de propoziție
A. Pe baza imitației modelelor de limbă oferite de adulți,elevul intuiește
propoziția și implicit predicația ca principal mijloc de comunicare. Odată cu
dezvoltarea capacității de a înțelege sensul cuvintelor crește și posibilitatea copilului
de a le combina în enunțuri din ce în ce mai complexe. Prin metoda fonetică,
analitico-sintetică elevii sunt conduși spre discriminarea și combinarea unităților
fonetice, până la însușirea simbolisticii citit-scrisului și exersarea acestora în clasele I
și a II-a. La acest nivel, noțiunile de propoziție, cuvânt, silabă și sunet sunt numite
fără a fi definite [ 2, p.148].
În perioada preabecedară, perioada precititului și prescrisului se definește
printr-o serie de demersuri ce pregătesc formarea sistematică a celor două deprinderi.

283
La această etapă se urmărește familiarizarea elevilor cu propoziția. Unul din
obiectivele acestei perioade este să alcătuiască propoziții pe baza unui cuvânt de
sprijin sau în legătură cu ilustrațiile, obiectele sau imaginile obiectelor cunoscute.
Propoziția se separă din vorbire. În general se porneşte de la o povestire a
învăţătorului, de la o imagine, de la memorarea unor versuri accesibile elevilor. E
indicat ca povestirea să fie însoţită de intuirea unor imagini care să contribuie la
înţelegerea mesajului oral. Prin diverse întrebări, elevii formulează propoziții din 2,
3 cuvinte și se separă propoziţiile din vorbire. Învăţătorul nu trebuie să impună o
anumită alcătuire a propoziţiei, ci este indicat ca propoziţia să fie una acceptată de
elevi. După ce s-a ales propoziţia, aceasta este repetată individual, pe grupe, apoi cu
toată clasa. Propoziţia aleasă va fi notată pe tablă de către învăţător şi în caiete de
către elevi printr-o linie orizontală ce poate fi încheiată în funcţie de felul
propoziţiei, de semnul de punctuaţie corespunzător (. ? !).
.
?
În perioada alfabetară alcătuiesc în scris propoziții scurte.
În clasa a II-a sunt prezente tipurile de propoziții după scopul comunicării, dar
fără utilizarea terminologiei. Se pune accent pe mijloace de intonație a fiecărui tip de
propoziție, semnele de punctuație respective și prin imitarea intensității vocii,
ritmului. Recunoașterea părților principale de propoziție se realizează ghidat, pe baza
modelelor concrete, cu ajutorul întrebărilor, fără precizări terminologice
B. În clasele a III-a –IV-a este definită propoziția se determină rolul de pivot al
predicatului și se conștientizează ideea de comunicare; de asemenea sunt formate
noțiunile de propoziție simplă și propoziție dezvoltată și se operează cu ele în analiza
textelor. Apar noțiunile de părți principale, iar părțile secundare în clasa a III-a se
studiază fără terminologie, iar în clasa a IV-a se realizează ghidat)
C. Pe baza principiului predării concentrice a noțiunilor de limbă se reactualizează
cunoștințele din clasele III-IV, accentuându-se ideea de predicație în fixarea noțiunii.
Sfera noțiunii se lărgește prin introducerea cunoștințelor privind propozițiile:
complete, incomplete, principale, secundare, regente, subordonate, etc. Sunt aplicate
reguli de construire a propozițiilor în texte din ce în ce mai complexe (ciclul
gimnazial).
Pentru învățarea sistematică a funcționării limbii și a însușirii abilităților de
comunicare normativă și intenționat nenormativă, demersul didactic inductiv urmează
trei etape:

284
  Etapa de observare, de descoperire și de exersare empirică a mecanismului
limbii;
 Etapa de învățare a noțiunilor și de formulare a definițiilor și regulilor;
 Etapa de consolidare și de aplicare a cunoștințelor, priceperilor,
deprinderilor în exprimarea orală și scrisă.
În clasa a II-a procesul de formare a noțiunii de propoziție se sprijină pe analiza
unui material de limbă. Exemplele pot fi propuse de învățător sau obținute de la elevi.
Mama vine în fiecare zi la școală.
Ea este învățătoare.
Elevii citesc pe rând exemplele, identifică propozițiile și stabilesc esențialul
acestora. Astfel, ei arată că:
 din prima propoziție aflăm ce face mama (vine la școală).
 a doua propoziție ne face cunoscut ce este mama (e învățătoare);
Elevii înțeleg că din fiecare propoziție aflăm ceva, pentru că prin fiecare
propoziție ni se spune, ni se comunică. Analizând și alte propoziții elevii descoperă
că „orice propoziție comunică ceva”. Pornind de la această generalizare, învățătorul
enunță prima definiție: propoziția este o comunicare. De aici pornește formularea
corectă a propoziției. Elevii trebuie să conștientizeze faptul că fiecare propoziție
conține un gând bine definit.
În activitatea de fixare, accentul se va pune îndeosebi pe noul termen (cel de
propoziție fiind deja inclus în vocabularul elevilor încă din perioada preabecedară)
care va folosit fie în enunțul diferitelor exerciții, fie în exprimarea soluționării lor
(Alcătuiți o propoziție prin care să comunicați ceva despre....De ce este o
comunicare?).
Potrivit sistemului concentric de predare a materiei, noțiunea este reluată în
clasa următoare, când conținutul său, datorită cunoștințelor despre predicat, dobândite
între timp poate fi dezvăluit în întregime: Propoziția este o comunicare cu un singur
predicat [1, p. 216].
O condiție esențială a predării – învățării gramaticii limbii române este
activizarea continuă a puterii de abstractizare a elevilor. Pericolul ce poate apărea și
care nu este deloc de neglijat, îl reprezintă preluarea de-a gata a regulilor și
definițiilor, aplicarea mecanică, fără o gândire logică, care va duce la erori în
aprecierea fenomenului gramatical. Caracterul generalizator și abstract al noțiunilor și
regulilor gramaticale decide și natura materialelor intuitive care pot fi folosite în
predarea lecțiilor de gramatică, scheme, tabele recapitulative, tabele și liste
ortografice etc. Este indicat să îi obișnuim pe elevii noștri cu motivarea unui fapt de

285
limbă prin punctul de vedere gramatical, dar acolo unde ne permite contextul și prin
raționament logic. De aceea procesul de fixare a cunoștințelor noi trebuie realizat
corect și verificat prin exerciții aplicative, fiindcă există în procesul de însușire al lor
mai multe etape, descrise de psihopedagogia modernă, după modelul lui R.M.Gagne:
a. Faza de receptare debutează cu etapa de inițiere, continuă cu cea de
înregistrare a informației gramaticale și apoi cu cea de familiarizare
conștientă cu fenomenul gramatical abordat, caracterul ei fiind preponderent
intuitiv.
b. Faza de însușire se realizează prin operațiile gândirii și se ajunge la
generalizarea și consolidarea fenomenului gramatical prin însușirea
regulilor și definițiilor. Conform principiului concentric de predare-învățare
definițiile sunt elaborate treptat, completându-se pe parcursul trecerii de la o
clasă la alta, prin urmare fiind un caracter analitic.
c. Faza de stocarea cunoștințelor derivă din faza de mai sus fiindcă memoria
elevilor înregistrează clar și conștient informațiile împreună cu posibilitatea
de operare gramaticală, caracterul fiind sintetic.
d. Faza de actualizare considerată de încheiere a procesului de formare a
noțiunilor gramaticale, respectiv noțiunile vor fi aplicate în diferite exerciții
sau compuneri, definind un caracter operațional.
Însușirea unităților sintactice, primele fiind subiectul și predicatul se poate
realiza, parcurgând un traseu inductiv [3,p.78], prezintă cele patru etape sau faze ale
procesului formării noțiunilor gramaticale. Ca exemplu, studierea
subiectului/predicatului:
 Faza familiarizării conștiente a elevului cu fenomenul gramatical dat – are
un caracter intuitiv, fixarea unor „reprezentări gramaticale” realizându-se prin
intuirea fenomenului gramatical prin mai multe exemple concrete;
Ca material de limbă se pot folosi propoziții:
propuse de învățător;
alcătuite de către elevi. Se propune un tablou care să reprezinte acțiuni ale
elevilor. În baza tabloului se formulează întrebări care ajută la alcătuirea
enunțurilor de către elevi:
− Ce reprezintă acest tablou?
− Ce vedeți în partea stângă?
− Acum spuneți o propoziție, arătând ce face Oana?

286
 Faza distingerii planului gramatical de cel logic – este o fază analitică, în care
„elevii sunt conduși să atribuie o valoare gramaticală nu obiectului semnalat, denumit
prin cuvânt, ci cuvântului însuși ca unitate formală a limbii”;
Elevii citesc și analizează pe rând propozițiile, stabilind în funcție de întrebările
învățătorului despre cine se vorbește? sau despre ce se vorbește (întrebările, scoțând
în evidență subiectul).
E bine ca enunțurile alcătuite să conțină subiectul și la începutul, și la sfârșitul,
și la mijlocul propoziției, creând deprinderea elevilor de a utiliza subiectul în propria
lor vorbire oriunde după necesitățile exprimării cât mai precise, mai clare, mai
nuanțate a ideii ce vor să comunice. Totodată se va arăta elevilor importanța intenției
comunicării, care se reflectă nu numai în poziția cuvintelor din propoziție (în topica
ei), dar și în tonul (accentul) care trebuie adoptat când se citește sau rostește o
propoziție
Subiectul va fi exprimat în majoritatea exemplelor prin substantive „nume de
ființe, de lucru și fenomene ale naturii” și mai rar prin pronume personal. Pentru
determinarea subiectului, elevii trebuie obișnuiți să folosească numai întrebarea cine.
Pe de o parte, pentru că (obișnuiți cu întrebarea logică „despre cine”) le este mai ușor
să o folosească, iar pe de altă parte pentru că, utilizând-o exclusiv se reduc ulterior
posibilitățile confundării complementului direct aflat cu întrebarea ce?cu subiectul
care ar răspunde la aceeași întrebare (Vântul a spart geamul). În lecția de predare a
subiectului s-ar putea pleca de la propoziții simple și de evitat propozițiile care conțin
complement direct.
Și în predarea noțiunii de predicat se va acorda o atenție deosebită în alegerea
exemplelor. Propozițiile selectate trebuie să conțină predicate care să răspundă atât la
întrebarea ce face? și mai rar la întrebarea ce este? și cum este?. Este recomandabil
ca verbele respective să fie la diateza activă, modul indicativ.
 Faza însușirii regulilor și a definițiilor – apelând la operațiile gândirii(analiză,
comparație, clasificare, generalizare, sinteză) se ajunge la „generalizarea și
consolidarea fenomenului gramatical”;
Datele obținute prin analiză sunt sintetizate de elevi în concluzii cu caracter
generalizator:
- Citiți cuvintele care arată despre cine se vorbește în propoziție.
- Selectați cuvintele care arată despre ce se vorbește în propoziție. / Selectați
cuvintele care arată ce se spune în propoziție despre subiect.

287
 Învățătorul comunică denumirea noțiunii și formulează cu elevii definiția în care
integrează notele definitorii. Se definește noțiune de subiect/predicat și se confruntă
cu definiția din manual.
 Faza operării superioare cu noțiunile de limbă însușite – este faza aplicării
cunoștințelor gramaticale dobândite „prin exerciții”.
Exerciții de identificare a subiectului și predicatului în propoziții. E bine ca
desfășurarea analizei efectuate în timpul lecției să se concretizeze:
Despre cine se vorbește? Ce anume se vorbește?
O atenție deosebită se impune faptului că aceste analize trebuie însoțite de
motivarea afirmațiilor făcute. Astfel se verifică învățarea și aplicarea conștientă a
regulilor.

Bibliografie
1. Berca I. Metodica predării limbii române, ediţia a II-a. B.: Editura Didactică şi
Pedagogică, 1971.
2. Corniţă G. Metodica predării şi învăţării limbii şi literaturii române. Grădiniţă,
clasele I-IV, gimnaziu şi liceu. Baia Mare: Editura Umbria, 1993.
3. Goia V. Ipostazele învăţării – limbă şi literatură română. Cluj-Napoca: Editura
Napoca Star, 1999.
4. Ilica A. Metodica predării limbii române în învăţământul primar. Arad Editura
7 Multimedia, 1998.
5. Mitu F. Metodica predării-învățării integrate a limbii și literaturii române în
învățământul primar. B.: Editura Humanitas Educațional, 2006.
6. Nuță S. Metodica predării limbii române în clasele primare. B.: Editura
Aramis, 2000.

288