Utilitarismul

John Stuart Mill

Lucrarea “Utilitarismul” a lui John Stuart Mill a fost publicată pentru prima oară în anul 1861 în
trei numere ale revistei Fraser’s ,iar sub formă de volum în 1863.Într-o scrisoare din octombrie
1861 Mill afirmă că lucrarea de față reprezintă “ o expunere sumară a doctrinei utilitariste,așa
cum o înțeleg eu”.

John Stuart Mill (20 mai 1806 - 8 mai 1873) a fost un filosof britanic al epocii victoriene, unul

dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului XIX, care a adus contribuții la
dezvoltarea utilitarismului.

 John Stuart a fost educat de tatăl său, cu sfaturile și ajutorul filosofului utilitarist Jeremy
Bentham. A primit o educație riguroasă și în mod deliberat a fost crescut complet separat de alți
copii; a început să învețe greaca la vârsta de trei ani, latina la șapte ani, logica la doisprezece și
un curs de economie politicăla treisprezece ani.

Rezultatul educației primite de Mill a fost ambiguu: John a absorbit utilitarismul lui Bentham și

al tatălui său, dar a trecut și printr-o criză profundă la vârsta adolescenței (declanșată în 1826).
Acest eveniment l-a inițiat pe Mill în devenirea sa ca filosof, a lăsat la o parte ceea ce el numea
"un adevarat sectarianism interior", și a început să se elibereze de tatăl său, de Bentham și de
raționalismul secolului al XVIII-lea pe care ei îl reprezentau.

Mill a fost o personalitate multilaterală: a scris tratate de economie și logică, a dezvoltat

filosofia utilitaristă și filonul tradiției empiriste engleze și a fost cel mai important dintre
liberalii secolului al XIX-lea. A fost un admirator înfocat al scrierilor lui Auguste Comte chiar
înainte de a-l întâlni personal. A început prin a coresponda cu acesta pentru ca mai apoi, peste
câțiva ani, să devină un reprezentant marcant al pozitivismul sociologic, afirmându-se ca un
propagator al ideilor comtiste în Anglia, în confruntarea cu doctrina organicistă promovată
de Herbert Spencer. Începând cu anul 1842, Mill introduce termenul de sociologie în circuitul
sociologic din Anglia.
În logică a dezvoltat o teorie a inducției și procedee de experimentare. În morală, John Stuart
Mill a adaptat utilitarismul lui Jeremy Bentham într-un utilitarism care consideră fericirea ca
scop final al moralei. În politică, a avut poziția unui liberal care nu cerea intervenția statului
decât în beneficiul celor slabi și în special a femeii.

Operă: Sistem de logică inductivă și deductivă(1843),Principii de economie

politică(1848),Despre libertate(1859) ,Utilitarismul(!861).

Utilitarismul este o teorie conform căreia o acțiune poate fi considerată dreaptă,bună în măsura
în care contribuie la fericirea unui număr cât mai mare de persoane.

Lucrarea este împărțită în cinci capitole și anume:

Capitolul I-Considerații generale

Capitolul II-Ce este utilitarismul

Capitolul III-Despre sancțiunea fundamentală a principiului utilității

Capitolul IV-De ce fel de demonstrație este susceptibil principiul utilității

Capitolul V-Despre legătura dintre dreptate și utilitate

Capitolul I

În acest capitol John Stuart Mill descrie scopul lucrării și anume înțelegerea și buna apreciere a
teoriei “utilitariste” ( sau a „fericirii”), precum și găsirea demonstrației de care este ea suceptibilă
fără a mai discuta și alte teorii. Subliniază faptul că scopul pe care îl avem atunci când
întreprindem o acțiune și anume că acesta trebuie să fie clar și concis.

Ne prezintă planul pe care urmează să îl urmeze în continuarea lucrării și anume:oferirea unei

ilustrări ale doctrine cu intenția de a arăta mai limpede ce este ea,de a o distinge de ceea ce nu
este și de a înlătura obiecțiile practice ridicate de aceasta,iar după ce va fi pregătit terenul se va
strădui să arunce cât mai multă lumină asupra acestei probleme considerate ca ținând de teoria
filosofică.
Capitolul II

În prima parte a acestui capitol Mill susține existența unor autori care afirmă că utilitatea este un
test al corectitudinii și incorectitudinii și folosesc termenul în sensul restrictiv și exclusiv
colocvial în care utilitatea se opune plăcerii.De asemenea enumeră două erori fundamentale și
anume “plăcerea” înainte “utilității” și procesul invers.

Cei care au susținut această teorie,de la Epicur la Bentham, au înțeles prin utilitate nu ceva
deosebit de plăcere ,ci plăcerea însăși laolaltă cu evitarea durerii .

Convingerea care acceptă „utilitatea” sau „principiul celei mai mari fericiri” ca fundament al
moralei susține că acțiunile sunt corecte proporțional cu tendința lor de a promova fericirea și că
sunt incorecte în măsura în care tind să producă inversul fericirii. Prin fericire se înțelege plăcere
și absența durerii prin nefericire,durerea și privarea de plăcere.

Mill susține că dacă dintre două plăceri există una pe care au preferat-o în mod indiscutabil toți-
sau aproape toți-făcând abstracție de orice sentiment de obligație morală care le-ar cere să o
prefere aceea este plăcerea mai dezirabilă , prin acesta el înțelege diferența calitativă a plăcerilor.

Procesul prin care o dorință devine mai valoroasă decât alta ,pur și simplu ca plăcere ,deci făcând
abstracție de cantitatea ei, este definit în următorul mod:dacă una dintre plăceri este plasată-de
către aceia care sunt cunoscători competenți ai amândurora-atât de sus deasupra celeilalte încât
ei o preferă chiar dacă știu că ar obține-o cu prețul unei cantități mai mari de nemulțumire și nu
renunță la obținerea ei pentru nici o cantitate din cealaltă plăcere de care sunt capabii,atunci
plăcerii preferate îi este atribuită o superioritate calitativă care depășește atât de mult
cantitatea,încât o face pe acesta comparativ,de mică importanță.

Mill afirmă că din cauza unor slăbiciuni de cearacter ,oamenii aleg adesea binele aflat la
îndemână,deși știu că acesta are o valoare mai mică,o astfel de situație apare când este vorba de
două plăceri ale corpului , ca și atunci când se pune problema de a alege între plăcerile trupești și
cele spirituale
Conform opiniei utilitariste scopul acțiunii umane este o existență scutită cât se poate de mult
de durere și bogată în delectări atât sub aspect cantitativ,cât și calitativ,testul calității și regula de
a măsura calitatea în raport cu cantitatea fiind preferința resimțită de aceea care sunt înzestrați cu
mijloace necesare comparării,grație ocaziilor pe care e-au avut de a trăi aceste experiențe,la care
trebuie să mai adaugăm deprinderile lor de a se auto-analiza și auto-observa.

Utilitatea incude nu doar urmărirea fericirii ,ci și prvenire sau micșoararea nefericirii.Nu există
fericire ca proces de exaltare a plăcerilor .O stare de plăcere exaltată durează numai câteva
momente sau în unele cazuri ore sau zile,însă cu intermitențe, ea este de regulă fulgerul
strălucitor,dar momentan,al delectării ,nu o flacără durabilă și liniștită.

Principalelel elemente ale unei vieți satisfacătoare sunt:liniștea și exaltarea emoțională.

După egoism cauza principală care face viața nesatisfăcătoare este lipsa cultivării spiritului.Orice
ființă umană bine crescută este capabilă,deși în grade inegale,de afecte private autentce și de un
interes sincer față de binele public.

Sărăcia poate fi complet eliminată datorită înțelepciunii societății,combinată cu bunul simț și cu

spiritul de prevedere a indivizilor.

Boala poate fi redusă ca amploare printr-o bună educație fizică și morală și printr-un control
adecvat al influiențelor nocive.

Fericirea care constituie standardul utilitarist al conduitei corecte nu este fericirea proprie a
agentului ci a ceea a tuturor celor afectați.

În regula de aur a Lui Iisus din Nazaret pute găsi întregul spirit al eticii utilității :” Să faci altora
așa cum vrei să ți se facă ție” și “ să-ți iubești apropele cape tine însuți” iată idealul de
perfecțiune al morelei utilitariste.

Mijloace: legile și rânduielile sociale să pună interesul fiecărui individ cât mai în armonie cu
interesul tuturor; educația și opinia să își folosească influiența pentru a sădi în mintea ficărui
individ o asociere între propria fericire și binele tuturor.
Mill minționează că singurul reproș care ar trebui adus utilitariștilor ar fi acea că mulți dintre ei
privesc moralitatea acțiunilor într-o perspectivă mult prea îngustă și că nu subliniază îndeajuns
de mult celelalte frumuseți ale caracterului care îl ajută pe om să devină atrăgător sau admirabil.

Capitolul III

În legătură cu orice presupus standard m0oral se pun adesea înrebările: Care este sancțiunea sa?
Care sunt motivele respectării sale?Care este sursa obligației formulate de el? De unde își derivă
forța de constrângere?

Mill consideră că trăirile morale nu sunt înnăscute ci dobândite .Facultatea noastră morală,chiar
dacă nu este parte a naturii noastre este totuși o excrescență naturală a acesteia,ea poate apărea
spontan la fel ca celelalte ,deși în anumite și poate fi adusă ,printr-o cultivare adecvată la un grad
înalt de dezvoltare.

Orice întărire a legăturilor sociale și orice dezvoltare sănătoasă a societății nu numai ca dezvoltă
în fiecare individ un puternic interes personal de a ține cont în practică de bunăstarea altora ci îl
face să-și identifice tot mai mult trăirile proprii cu binele celorlalți,cel puțin cu un grad sporit de
respect practic pentru acesta.

În condițiile perfecționării spiritului uman, se constată o continuă creștere a influiențelor care

tind să genereze în fiecare individ sentimentul de unitate cu toți ceilalți,sentiment care dacă ar fi
perfect,l-ar face pe om să nu se gândească sau să nu dorească niciodată vreo condiție ajantajoasă
pentru sine dacă de acest avantaj nu beneficiază și ceilalți.

În stadiul de evoluție umană în care ne aflăm,o persoană nu poate să simtă ,într-adevăr ,acea
simpatie atotcuprinzătoare pentru toți ceilalți ,simpatie care ar face imposibilă orice neînțelegere
reală cu privire la linia generală a conduitei în viață; însă nu este mai puțin adevărat că o
persoană în care sentimentul social este cât de cât dezvoltat nu poate să ajungă să vadă în restul
semenilor săi niște rivali în lupta pentru mijloacele care conduc la fericire,pe care i-ar dori
înfrânți în urmărirea scopurilor lor tocmai pentru ca ea să reușească într-al său.

Capitolul IV
Mill susține că doctrina utilitarisă spune că fericirea este dezirabilă,și anume că este singurul
lucru dezirabil ca scop,toate celelalte lucruri fiind dezirabie numai ca mijloace în vederea acestui
scop. Singura dovadă care se poate aduce în favoare afaptului că ceva este dezirabileste aceea că
oamenii îl doresc efectiv.Oamenii nu își doresc doar feicirea ci și virtutea și absența viciului.

Standardul utilitarist tolerează și aprobă celelalte dorințe dobândite până în punctul în care ele
se pot dovedi mai degrabă dăunătoare decât favorabile fericirii generale și impune și cere
cultivarea dragostei pentru virtute,la intensitatea sa maximă, ca un lucru de cea mai mare
importanță pentru realizarea fericirii generale.