DREPT PENAL AL AFACERILOR

CURS 1

Introducere
Aşa cum s-a arătat în doctrină1, din punct de vedere al reacţiei legislative se constată un
paradox, atât în ţara noastră cât şi în alte ţări. Pe de o parte asistăm la multiplicarea faptelor
incriminate, ca o reacţie a conştientizării necesităţii de reprimare a criminalităţii în afaceri,
iar pe de altă parte în conştiinţa opiniei publice se formează un decalaj. Asfel, de multe ori
în conştiinţa publică acest tip specific de criminalitate nu este percepută ca o criminalitate
în sensul propriu al cuvântului ci mai degrabă ca o criminalitate artificială2.
Una din principalele caracteristici ale infracţiunilor din domeniul afacerilor este aceea
că cifra neagră a criminalităţii, adică diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea descoperită
de către organele competente, este mai mare decât media generală a fenomenului
infracţional3. O altă particularitate o constituie faptul că activitatea de tragere la răspundere
a infractorilor este foarte costisitoare comparativ cu activitatea similară desfăşurată în
cazul altor infracţiuni4 şi, am adăuga noi, necesită un număr din ce în ce mai mare de
specialişti, din diferite domenii ale vieţii economico-financiare, odată cu fenomenul
infracţional din ce în ce mai complex, cu faptele din ce în ce mai ingenioase, ce uneori
reuşesc chiar să se păstreze în „zona gri” dintre infracţiuni şi fapte ce nu intră în sfera
penalului, speculând imprecizii legislative sau diferite interpretări.

Dreptul penal al afacerilor, subramură a dreptului penal

Dreptul afacerilor este definit (cu toate că însăşi terminologia de „drept al afacerilor”
este una controversată în doctrină5) prin însăşi gama de operaţiuni de import/export,
derulate de persoane fizice şi/sau juridice dintr-un stat cu parteneri cu aceeaşi vocaţie dintr-
un alt stat, având ca obiect mărfurile, capitalurile şi serviciile. Din această definiţie reiese,
cu claritate, că dreptul afacerilor însumează acele norme juridice care reglementează
relaţiile comerciale ce adeseori depăşesc cadrul intern al unui stat sau chiar al mai multor
state. Denumirea de „drept comercial” nu a fost considerată satisfăcătoare, deoarece
materia afacerilor vizează nu doar comerţul propriu zis, ci şi activităţile de producere de
bunuri şi prestare de servicii. Conform opiniei dominante, sfera dreptului afacerilor este
una mai întinsă decât cea a dreptului comercial, cuprinzând atât aspecte de drept public cât

1
Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi,Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002,
p. 13
2
Ibidem, p. 13
3
Mihai Adrian Hotca, Maxim Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 4
4
Ibidem, p. 5
5
Ion Turcu, Dreptul afacerilor, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1992, pp. 5-10

1
şi de drept privat. Prin urmare folosim denumirea de drept penal al afacerilor 6, folosită şi
în literatura străină, spre exemplu în cea franceză.
În doctrină au fost purtate numeroase discuţii cu privire la natura dreptului penal al
afacerilor, respectiv la caracterul său autonom sau de subramură a dreptului penal. În
opinia noastră, trei sunt elementele necesare pentru existenţa autarhică a unei ramuri de
drept: obiectul comun de reglementare, o metodă proprie şi principii proprii. Prin urmare,
nu considerăm dreptul penal al afacerilor o ramură de sine stătătoare, ci o subramură a
dreptului penal. Oferirea unei definiţii presupune unele dificultăţi datorate:
-dificultăţii definirii noţiunii de „afacere”;
-noţiunea de ȋntreprindere, cel mai des autorul infracţiunii este o persoană care are o
responsabilitate ȋn cadrul unei ȋntreprinderi, dar pot fi şi persoane particulare (de ex. în
cazul infracţiunilor de fals sau al poluării etc.);
- a faptului că disciplina studiată este, aşa cum am mai arătat, o subramură a dreptului
penal;
-o serie de infracţiuni prevăzute de Codul penal sunt aplicabile domeniului afacerilor
(infracţiunile de fals, de serviciu sau ȋn legătură cu serviciul etc.). Ca urmare a intrării în
vigoare a noului Cod penal, o serie de infracţiuni ce erau tradiţional studiate în cadrul
disciplinei noastre (didactice), nu mai sunt prevăzute în legi speciale, ci în Codul penal.
Dintre infracţiunile prevăzute în Codul penal ce pot aduce atingere domeniului afacerilor
menţionăm (cu titlu de exemplu): abuzul de încredere (art. 238 C. pen.); abuzul de
încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 C. pen.); bancruta simplă şi bancruta
frauduloasă (art. 240 şi art. 241 C. pen.); gestiunea frauduloasă (art. 242 C. pen.);
deturnarea licitaţiilor publice (art. 246 C. pen.); fraudele comise prin sisteme informatice
şi mijloace de plată electronice (infracţiunile prevăzute la Titlul II, Cap. IV C. pen.) etc.
Infracţiunile specifice afacerilor prevăzute de regulă în legi extrapenale reprezintă
aproape întotdeauna încălcări ale unui regim juridic impus de lege7. Frecvent, în materia
dreptului penal al afacerilor se utilizează din punct de vedere tehnic-legislativ norme
juridice incomplete, divizate8.
Pornind şi de la alte definiţii oferite în doctrină9 putem defini dreptul penal al afacerilor
ca fiind o subramură a dreptului penal, constituită din ansamblul normelor de incriminare
şi sancţionare penală a faptelor prin care se ȋncalcă regimul juridic stabilit pentru
desfăşurarea afacerilor sau pentru alte relaţii sociale cu o componentă financiar-
comercială.

6
Denumire ce s-a consacrat deja în literatura de specialitate din România, în lucrări precum : Ovidiu Predescu, Drept penal
al afacerilor, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 2000, Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Drept penal
al afacerilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, Sorin Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti,
2009, Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuţ Andrei Barbu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011
etc.
7
C. Voicu, A. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, op. cit., p. 22
8
Idem, p. 23
9
A. Boroi, M. Gorunescu, I. A. Barbu, op. cit., p. 6

2
 Dreptul penal al afacerilor s-a consacrat începând cu sec. XX, urmare a marii crize
economice din 1929, a apariţiei marior scandaluri financiare şi apariţia tendinţei de dirijare
din partea statului –înainte de 1989 nu s-a vorbit despre un drept penal al afacerilor dar era
folosit conceptul de infracţiune economică.
Cel mai adesea autorul are o responsabilitate în cadrul unei întreprinderi (în sensul de
organizare autonomă a unei activităţi, cu ajutorul factorilor de producţie, de către un
întreprinzător, pe riscul său, în scopul producerii de bunuri şî servicii, în vederea obţinerii
unui profit) –există însă şi o categorie de infracţiuni a căror legătură cu întreprinderile este
ocazională –infracţiunile contra patrimoniului, falsuri, fraude fiscae sau vamale
-scopul –protejarea anumitor valori sociale întâlnite în sfera afacerilor
Caracteristici -caracter eterogen –norme diverse şi în număr mare; un număr foarte
mare de infracţiuni
CAPITOLUL II
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile10
Secţiunea I
Noţiuni generale privind societăţile şi criminalitatea corporatistă
Similar cu alte izvoare ale dreptului penal al afacerilor, Legea 31/1990 este o lege extrapenală ce
conţine şi dispoziţii penale. Activitatea lucrativă desfăşurată de societăţi poate fi definită ca fiind orice
activitate care dă naştere la raporturi juridice guvernate de legea comercială şi care se întemeiază pe ideea
de schimb de mărfuri şi valori, fiind calificată ca o activitate de intermediere în operaţiunile de schimb11.
Constituţia României prevede: „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi
concurenţă12”. Conform prevederilor constituţionale, statul trebuie să asigure libertatea comerţului13 şi
protecţia concurenţei loiale. Iniţiativa comercială stă la baza unei economii de piaţă, ca o condiţie esenţială
pentru producţia de bunuri şi furnizarea de servicii de calitate. De asemenea, concurenţa este esenţială
pentru o piaţă liberă, fiind strâns legată de noţiunea de progres social, sau de progres tehnologic.
Atâta timp cât concurenţa este loială, ea va aduce, cu siguranţă, o creştere a gradului de satisfacere al
consumatorilor, deoarece producătorii vor fi întotdeauna, obligaţi să menţină un standard înalt al
produselor, la un preţ accesibil. Statul garantează cadrul legal necesar „unui mediu concurenţial normal,
în vederea promovării intereselor consumatorilor14”. Într-o piaţă liberă, preţurile produselor şi tarifele
serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei15.
Libertatea comercială este recunoscută la nivelul Uniunii Europene. Art. 16 al Cartei Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, prevede: „libertatea de a desfăşura o activitate comercială este
recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale”. Conform art. 2,

10
Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. 18, Titlul IV din Legea nr. 76 din 24 mai 2012, fiind eliminată sintagma
„comerciale”. Considerăm că titlul legii poate cauza unele confuzii, fiind mai potrivit acela de „societăţi cu scop lucrativ”.
11
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial, editia a -3 a, ed. All Beck, 2004, p 21
12
Constituţia României, art. 135, alin. (1)
13
Libertate înţeleasă în cele două sensuri ale sale: unul intern –de la comercianţii români către piaţa internaţională –şi
unul extern, de la comercianţii străini către piaţa românească (D. A. Sitaru, op. cit., p. 21).
14
Legea nr. 21/1996
15
Legea nr. 21/1996, art. 4, alin. (1)

3
alin. (3) al Tratatului de la Lisabona16, în U.E. se instituie o piaţă internă, întemeiată pe o creştere
economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, precum şi pe creşterea gradului de competitivitate.
Chiar într-o piaţă concurenţială liberă, apare necesară intervenţia statului în unele sectoare
economice. În literatura de specialitate s-a afirmat că dreptul comercial care, la origine a fost un drept
privat, tinde să devină din ce în ce mai „publicizat”, mai autoritar, multe dintre normele supletive fiind
înlocuite cu norme imperative17. Aceeaşi tendinţă o putem constata, am spune noi, şi în domeniul dreptului
afacerilor. În unele domenii economice sau pe unele pieţe, statul poate să restrângă sau să excludă
concurenţa, prin efectul unei legi sau prin exercitarea unui monopol. Monopolul de stat este definit ca
„dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat, inclusiv
producători individuali, după caz, la activităţile economice constituind monopol de stat şi condiţiile de
exercitare a acestora18”. Pot fi monopol de stat, în condiţiile legii, activităţi precum: fabricarea şi
comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor; producerea şi comercializarea stupefiantelor şi
a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante; producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre
fiscale ş.a. Instituirea monopolului de stat pentru anumite activităţi, nu constituie o încălcare a principiului
analizat, rolul monopolului fiind acela de a asigura doar statului, dreptul de a desfăşura anumite activităţi,
care sunt considerate ca fiind, din diferite motive periculoase, sau având o importanţă vitală pentru
economia naţională.
În privinţa infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990 au fost exprimate şi unele opinii radicale,
conform cărora „infracţiunile au un caracter decorativ, deoarece în viaţa reală, în peisajul procedurii
insolvenţei, potenţialii subiecţi activi ai acestor infracţiuni” continuă să comită fapte penale în mod
nestingherit, „ştiind că acţiunile şi/sau inacţiunile întreprinse/neîntreprinse şi care conturează conţinutul
constitutiv al unor astfel de fapte se află la adăpostul ineficienţei şi inaplicabilităţii coerciţiunii penale”19.
Chiar dacă observăm şi noi că în cazul infracţiunilor la legea societăţilor sunt necesare încă numeroase
modificări, nu putem fi de acord cu totala ineficienţă a prevederilor. Considerăm că multe dintre
modificările recente constituie importanţi paşi în asigurarea unui mediu corect de desfăşurare a activităţilor
cu scop lucrativ.
Este locul să precizăm că infracţionalitatea împotriva societăţilor sau cea comisă de societăţile
comerciale şi de corporaţii nu pot fi reduse la prevederile unei singure legi speciale. O formă foarte gravă
de criminalitate, ce poate fi inclusă în sfera afacerilor este cea împotriva mediului înconjurător20. De fapt,
această formă de criminalitate este cea mai violentă din rândul celor comise de societăţile comerciale21.
Principiul „poluatorul plăteşte” îşi găseşte cu siguranţă aplicarea şi în domeniul dreptului penal. Prin
Declaraţia de la Rio de Janeiro, principiul a fost explicit adoptat (principiul 16): „Autorităţile naţionale
trebuie să facă eforturi pentru a promova internaţionalizarea costurilor pentru protecţia mediului şi
utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare abordarea conform căreia, în principiu,
poluatorul trebuie să suporte costul poluării, cu preocuparea potrivită pentru interesul public şi fără a afecta
comerţul şi investiţiile internaţionale”. Internalizarea costurilor apare în strânsă legătură cu principiul

16
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009
17
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. Allbeck, Bucureşti, 2002, p. 21
18
Legea nr. 31/1996, privind regimul monopolului de stat, publicată în M.Of. nr. 96/13 mai 1996
19
Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, Legea societăţilor comerciale. Comentarii şi explicaţii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2010, p. 1004
20
Mai mulţi autori includ, în sfera infracţiunilor din domeniul afacerilor şi pe cele împotriva mediului, îndeosebi
infracţiunile prevăzute în O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului (spre exemplu A. Boroi, M. Gorunescu, I. A.
Barbu, op. cit. pp. 627-686); În domeniul răspunderii pentru faptele împotriva mediului.
21
Economia a crescut într-un ritm nemaiîntâlnit până acum. În 1950 Produsul Intern Brut (PIB) global era de 4 trilioane
de euro, ajungând în 2007 la o sumă de peste 42 trilioane de euro, creştere influenţată puternic, în special de circulaţia sporită
a materiilor prime şi a mărfurilor, toate provenind din mediul natural. (Agenţia Europeană de Mediu, Jacqueline McGlade,
Editura Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Copenhaga 2009)

4
analizat, costul poluării trebuind să fie suportat de către cel care poluează şi nu de către stat sau de alte
organisme interne sau internaţionale. Din punct de vedere economic, deşi pe termen scurt prevenirea
poluării poate genera costuri ridicate, (achiziţia de filtre, de tehnologii noi mai puţin poluante), pe termen
mediu şi lung, îşi poate dovedi eficienţa, deoarece neefectuarea la timp a cheltuielilor necesare pentru
protecţia mediului atrage costuri mai ridicate. Investiţiile făcute pentru prevenirea poluării, s-au dovedit
eficiente, nu numai pentru mediu ci şi economic, deoarece atrag efecte pozitive22.
În domeniul răspunderii pentru faptele împotriva mediului23 sunt relevante şi dispoziţiile Legii nr.
137/1995. Conform art. 81, alin. (1) „Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de
culpa. În cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară”. Conform art. 82 „Încălcarea prevederilor
prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz”. Articolul 85 incriminează
ca infracţiuni fapte precum: defrişarea vegetaţiei lemnoase, în anumite condiţii; provocarea intenţionată
de poluare, în apă, atmosferă sau pe sol, nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi
substanţe periculoase etc., dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau
vegetală.

1.1. Precizări terminologice

Vechiul Cod comercial nu oferea o definiţie a faptei de comerţ, stabilind doar o listă a actelor juridice
şi operaţiunilor pe care le declară fapte de comerţ. Art. 8, alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că în toate actele normative în vigoare,
expresiile „acte de comerţ” şi „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu expresia „activităţi de producţie, comerţ
sau prestări de servicii”. Art. 3, alin. (1) Cod civil prevede că „dispoziţiile prezentului cod se aplică şi
raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil”.
Profesioniştii sunt persoanele care exploatează o întreprindere24, iar exploatarea unei întreprinderi a fost
definită ca „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activitaţi organizate ce
constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu scop lucrativ”25. Prin urmare, din interpretarea dispoziţiilor noului Cod civil am putea deduce
că poate fi asimilată „profesionistului” şi persoana care exploatează o activitate organizată ce constă în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, fară a avea un scop lucrativ,
deci fără a urmări obţinerea unui profit26. Legea 31/1990 se referă la societăţile ce au un scop lucrativ.
Conform art. 1, alin. (1) din actul normativ amintit, „În vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ,
persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi cu personalitate juridică, cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi”.

1.2. Forme de constituire ale societăţilor cu scop lucrativ

Legea nr. 31/1990, art. 2, prevede că societăţile se vor constitui în una din următoarele forme (dacă
prin lege nu se prevede altfel):
a) societate în nume colectiv –acea formă de societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. Forma societară se

22
A. F. Măgureanu, Principiile ramurilor de drept, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 202
23
Un număr foarte mare de acte juridice europene sunt sau au legătură cu dreptul mediului. Cerinţele de protecţie a
mediului trebuie să fie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, în special pentru
promovarea dezvoltării durabile (Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 11).
24
Cod civil, art. 3, alin. (2)
25
Cod civil, art. 3, alin. (3)
26
Aşa cum s-a arătat în doctrină –Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept commercial român. Conform noului Cod civil,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 19- denumirea de profesionist a fost nefericit aleasă, fiind susceptibilă de confuzie
şi ambiguitate. Ar fi fost mai potrivită denumirea de întreprinzător.

5
constituie în baza încrederii reciproce pe care o au asociaţii, asocierea având un caracter intuitu personae,
iar capitalul social nu este format din titluri, ci din părţi de interes;
b) societate în comandită simplă –acea formă de societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi şi cu răspunderea
asociaţilor comanditari numai în limita aportului lor;
c) societate pe acţiuni –capitalul social este împărţit pe acţiuni, obligaţiile sunt garantate cu
patrimoniul social (asociaţii răspund pentru obligaţiile de natură civilă numai în limita aportului lor);
d) societate în comandită pe acţiuni –capitalul social este împărţit pe acţiuni, similar cu societatea pe
acţiuni, iar obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a
asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai în limita aportului lor;
e) societate cu răspundere limitată –obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social, dar asociaţii
răspund numai în limita aportului lor.
Situaţia economică sau alte evenimente importante în viaţa societăţilor pot determina uneori
modificarea societăţii comerciale (necesitatea majorării capitalului social, reducerea acestuia, prelungirea
duratei societăţii etc.), modificare ce nu este însă posibilă decât prin modificarea actului constitutiv. În
lipsă de stipulaţie contrară, sau dacă prin lege nu se prevede altfel, modificarea contractului de societate
se face cu respectarea dispoziţiilor edictate pentru încheierea sa valabilă27.
Consecvent dispoziţiilor din Codul civil, nici enumerarea din Legea societăţilor nu mai este una
limitativă, articolul 2 din Legea nr. 31/1990 prevăzând şi posibilitatea ca prin lege să se constituie şi alte
forme societare. Considerăm că dispoziţiile Legii nr. 31/1990, inclusiv cele de natură penală, se pot aplica
(cu respectarea principiilor de aplicare a legii penale în spaţiu) şi societăţilor europene, aşa cum sunt ele
reglementate prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/ 200128. Societăţile europene se constituie ca
societăţi de capital pe acţiuni. Regulamentul menţionat recomandă să fie stabilit un volum minim de
capital, astfel încât să se asigure dimensiuni rezonabile pentru aceste societăţi. Conform art. 3 din
Regulament, o societate europeană se consideră a fi o societate anonimă, reglementată de legislaţia statului
membru în care are sediul social.
Asociaţii nu au însă posibilitatea de a combina, în funcţie de propria voinţă, elemente ale societăţilor
enumerate mai sus, pentru a creea un nou tip de societate. Aşa cum s-a arătat în doctrină, viitorii asociaţi
sunt liberi să adopte orice tip de societate, din rândul celor prezentate mai sus, cu consecinţa că normele
privitoare la răspundere caracteristice fiecăreia, nu pot fi modificate prin contractul sau statutul societăţii29.
Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Asociaţii în societatea în nume colectiv şi
asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi
solidar pentru obligaţiile sociale. Acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu
răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris30.
Societatea este un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane – asociaţi, se înţeleg să
pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate în vederea realizării şi
împărţirii beneficiilor realizate. Societatea comercială poate fi definită ca fiind o grupare de persoane
constituită pe baza unui contract de societate beneficiind de personalitate juridică, contract prin care
asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale
(activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii), scopul realizării şi împărţirii beneficiilor
rezultate31.

27
C. civ., art. 1891
28
(CE) nr. 2157/ 2001 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 294 din 10.11.2001
29
Alexandru Ţiclea, Corneliu Bîrsan (coordonatori), Societăţile comerciale de la A la Z, Ed. Şansa, Bucureşti, 1999,
p. 9
30
Legea nr. 31/1990, art. 3
31
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. (2012), p. 121

6
 Obiectul juridic generic al infracţiunilor analizate în această secţiune este reprezentat de relaţiile
sociale care se formează şi se dezvoltă ȋn cadrul unor activităţi economice al căror regim este stabilit de
lege, relaţiile sociale care asigură, prin incriminarea unor fapte, buna desfăşurare a activităţii unor
organizaţii, persoane juridice, respectiv a societăţilor comerciale, relaţiile sociale care asigură ȋncrederea
publică ȋn actele oficiale care emană de la societăţile comerciale.
Legea 31/1990 nu se aplică: regiilor autonome, societaţilor civile, societăţilor agricole,
ȋntreprinzătorilor persoane fizice şi asociaţiilor familiale (forme de organizare lipsite de personalitate
juridică), cooperaţiile agricole, societăţilor de asigurări, societăţilor din domeniul pieţei de capital, altor
agenţi economici care nu au calitatea de profesionişti ce activează în cadrul unei întreprinderi cu scop
lucrativ.

1.3. Caracterul subsidiar al prevederilor cu caracter penal din Legea nr. 31/1990 faţă de
infracţiuni mai grave
Conform art. 281 din L. nr. 31/1990, „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă, potrivit Codului penal
sau unor legi speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele prevăzute de acestea”.

Secţiunea II
Analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990

1. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a publicului

1. Concept. Articolul 271 din Legea nr. 31/1990 prevede trei infracţiuni distincte.
Art. 271, Se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda fondatorul, administratorul,
directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentatul
legal al societăţii care:
- lit a) prezintă cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, date
neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice sau juridice ale acesteia ori
ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte asemenea date;
2. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic al infracţiunii analizate este reprezentat de relaţiile sociale
care vizează ȋncrederea pe care publicul trebuie să o aibă ȋn realitatea şi exactitatea informaţiilor pe care
trebuie să le conţină anumite categorii de documente, ce emană de la societăţile comerciale, asupra
constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de prospectele, rapoartele sau comunicările
societăţii comerciale.
Prospectul de emisiune este oferta unilaterală de a contracta pe care fondatorii unei societăţi pe acţiuni
sau în comandită pe acţiuni o adresează publicului pentru a contracta. Înainte de publicare prospectul de
emisiune este depus de fondatori, în formă autentică, la oficiul registrului comerţului din judeţul în care
se va stabili sediul societăţii.
Rapoartele şi comunicările pot fi ȋntocmite pe parcursul existenţei societăţii de către diferite persoane
ȋndeplinind funcţii determinate ȋn societatea comercială. Acestea oferă informaţii suplimentare privind
societatea. Obiectul material al infracţiunii poate să lipsească, în situaţia în care rapoartele şi comunicările
se realizează oral.
B. Subiecţii infracţiunii

7
 a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, respectiv fondatorul, administratorul,
directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentatul
legal al societăţii.
Voinţa societăţii (distinctă de voinţa persoanelor ce o compun) exprimată de adunarea generală este
adusă la îndeplinire prin actele persoanelor sau organelor anume investite, care realizează administrarea
şi conducerea societăţii32. Conform prevederilor Legii nr. 31/1990, administrarea societăţii în nume
colectiv, a societăţii cu răspundere limitată şi a societăţii pe acţiuni revine unuia sau mai multor
administratori, respectiv unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi, în cazul societăţii în comandită simplă.
În cazul în care, administrarea societăţii pe acţiuni revine mai multor administratori, aceştia se constituie
într-un consiliu de administraţie, care la rândul lor pot delega conducerea societăţii unuia sau mai multor
directori, numind pe unul dintre aceştia director general. Funcţia de administrator poate fi deţinută şi de o
persoană juridică, însă numai în cazul societăţii pe acţiuni.
Nu pot avea calitatea de fondatori persoanele care, conform legii sunt incapabile sau au fost
condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie,
delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi
combatere a finanţării actelor de terorism sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/199033.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană ale cărei interese legitime sunt
puse în pericol prin săvârşirea infracţiunii.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele, pentru a se reţine însă
coautoratul este necesar ca toţi participanţii să aibă calificarea cerută de lege.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp. Infracţiunea
poate fi comisă şi prin mijloace de comunicare la distanţă (mass-media, internet etc.).
3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) elementul material. Elementul material poate consta:
-în acţiunea de a prezenta cu rea credinţă publicului date neadevărate asupra constituirii societăţii,
condiţiilor economice sau juridice ale acesteia;
-omisiunea de a prezenta astfel de date.
Infracţiunea se va reţine, în formă consumată, şi în situaţia în care numai o parte din datele prezentate
sunt neadevărate sau numai o parte din date sunt ascunse cu rea credinţă.
Conform art. 281 din L. nr. 31/1990, „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă, potrivit Codului penal
sau unor legi speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele prevăzute de acestea”.
Este consacrat astfel caracterul subsidiar al infracţiunilor prevăzute în lege, faţă de infracţiuni prevăzute
în alte legi speciale sau în Codul penal. Spre exemplu, în situaţia în care o faptă întruneşte atât conţinutul
constitutiv al infracţiunii de inducere în eroare a publicului (art. 271 din Legea nr. 31/1991, unde este
prevăzută o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau amenda) cât şi pe acela al infracţiunii de înşelăciune (art.
244 Cod penal, faptă pentru care se prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani), se va reţine infracţiunea de
înşelăciune, sancţiunea fiind mai aspră (întrucât nu se prevede alternativ şi pedeapsa amenzii). Care va fi
însă soluţia în situaţia în care o faptă ar întruni atât conţinutul constitutiv al unei infracţiuni prevăzute în
Legea nr. 31/1990, cât şi al art. 244, alin. (2) Cod penal (care prevede o variantă agravată a înşelăciunii şi
conform căreia „dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind
concursul de infracţiuni”)? Spre exemplu, A pretinde că este administratorul unei societăţi comerciale,
calitate pe care nu o mai deţine întrucât societatea a fost radiată şi foloseşte cu ştiinţă actele acelei societăţi

32
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. (2012), p. 205
33
Legea nr. 31/1990, art. 6, alin. (2)

8
pentru a obţine în mod ilegal o sumă de bani de la B. Fapta ar întruni atât conţinutul constitutiv al
infracţiunii prevăzute la art. 2803 din L. nr. 31/199034, cât şi al art. 244 alin. (2) Cod penal. În primul rând
considerăm că art. 281 din L. nr. 31/1990 nu constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia legea
specială derogă de la cea generală (specialia generalibus derogant), ci tocmai o aplicare a acestui principiu
(caracterul subsidiar este prevăzut în legea specială, iar nu în cea generală). Prin această prevedere
legiuitorul a dorit să fie aplicată pedeapsa mai aspră, dar şi să evite reţinerea concursului de infracţiuni.
Prin urmare, având în vedere că legea specială derogă de la cea generală, considerăm că se va reţine doar
infracţiunea de înşelăciune în varianta agravată, fără a reţine însă în concurs şi infracţiunea prevăzută la la
art. 280 din L. nr. 31/1990.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare
a activităţii societăţilor cu scop lucrativ şi crearea unei stări de neîncredere în documentele emise de
acestea.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea săvârşirii faptei.
B. Latura subiectivă
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă (prezintă
sau ascunde cu rea credinţă).
C. Mobilul şi scopul
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă vor putea fi luate în
considerare la individualizarea pedepsei.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni.
A. Forme
a) tentativa. Tentativa nu este incriminată.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care sunt prezentate, cu rea
credinţă, în rapoartele, prospectele şi comunicările adresate publicului, date neadevărate privind
constituirea societăţii, condiţiilor economice sau juridice ale acesteia sau în momentul în care astfel de
date sunt ascunse, în tot sau în parte. Considerăm că infracţiunea se poate reţine în formă consumată chiar
în ipoteza în care publicul nu a luat cunoştinţă de prospecte, rapoarte sau comunicări, dacă acestea îi erau
adresate.
B. Sancţiuni
Infracţiunea prevăzute la art. 271 se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda35.

2. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a acţionarilor sau a asociaţilor

1. Concept
- lit b) prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date
inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
2. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind activitatea
comercială firească, desfăşurată în limitele legii, a cărei existenţă şi dezvoltare normală depinde de
probitatea anumitor categorii de persoane cu drept de dispoziţie în societatea comercială în prezentarea
către acţionari sau asociaţi a situaţiilor financiare ori a datelor referitoare la condiţiile economice ale
acesteia36.

34
Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în scopul producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
35
Înainte de modificarea adusă de lega 187/2012 pedeapsa era închisoare de la 1-5 ani
36
Sorin Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2009, p. 44

9
 b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de situaţia financiară inexactă cu privire la
societatea comercială. Conform art. 9, alin. (1) din Legea nr. 82/1991 (legea contabilităţii), documentele
oficiale de prezentare a activităţii economico-financiare a societăţilor comerciale sunt situaţiile financiare
anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile şi care trebuie să ofere o imagine fidelă a
poziţiei financiare, performanţei financiare şi a altor informaţii, în condiţiile legii, referitoare la activitatea
desfăşurată. Societăţile-mamă, definite astfel în reglementările contabile aplicabile grupurilor de societăţi,
întocmesc şi prezintă şi situaţii financiare anuale consolidate, în condiţiile prevăzute de reglementările
contabile aplicabile37.
B. Subiecţii infracţiunii
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este similar cu cel al infracţiunii analizate anterior.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este de asemenea calificat, fiind reprezentat de
acţionarul sau asociatul societăţii.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele, pentru a se reţine însă
coautoratul este necesar ca toţi participanţii să aibă calificarea cerută de lege.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) elementul material. Elementul constă în acţiunea de a prezenta acţionarilor sau asociaţilor o situaţie
financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii. Obligaţia
de a întocmi situaţia financiară anuală revine consiliului de administraţie, respectiv directoratului.
Adunarea Generală discută, aprobă sau modifică situaţia financiară anuală. Adunarea Generală este
organul deliberativ şi decizional al societăţii. Hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea
voturilor asociaţilor, dacă prin contract sau prin lege nu se stabileste altfel38.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare
a activităţii societăţilor şi crearea unei stări de neîncredere în documentele emise de acestea.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea săvârşirii faptei.
B. Latura subiectivă
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă calificată
prin scopul de a ascunde situaţia reală a societăţii.
C. Mobilul şi scopul
Mobilul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă va putea fi luat în considerare la
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, aşa cum am arătat.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni.
A. Forme
a) tentativa. Tentativa nu este incriminată.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care este prezentată, cu rea
credinţă, către asociaţi sau acţionari, o situaţie financiară inexactă sau cu date inexacte.

3. Infracţiunea de obstrucţionare a activităţii experţilor

1. Concept
- lit c) refuză să pună la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 26 şi 38,
documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.
Conform art. 26 şi 38, în situaţia în care există aporturi în natură, avanataje rezervate oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii, judecătorul-delegat va numi unul sau mai mulţi

37
L. Nr. 81/1991, art. 9, alin. (3)
38
C. civ., art. 1910, alin. (2)

10
experţi, pentru a evalua aceste aporturi. Raportul experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor sau
(conform art. 38) şi va fi publicat în Monitorul Oficial. În sens juridic, aportul este obligaţia pe care şi-o
asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială39. Aportul în natură
(în bunuri) poate fi reprezentat de bunuri mobile, imobile sau chiar de bunuri necorporale (de ex. creanţe,
brevete de invenţii etc.)40. Nu este obligatoriu ca în privinţa bunurilor ce constituie aport să opereze un
transfer de proprietate, existând şi posibilitatea de a aduce ca aport folosinţa sau uzufructul unui bun. Este
însă necesar ca bunul ce constituie aport să fie evaluat în bani.
2. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind desfăşurarea
activităţii comerciale în condiţii normale, prin asigurarea condiţiilor de îndeplinire a îndatoririlor specifice
de către experţi.
b) obiectul material. Considerăm că infracţiunea este lipsită de obiect material. Corpul experţilor nu
poate fi considerat obiect material al acestei infracţiuni. În situaţia în care expertul este împiedicat să îşi
îndeplinească însărcinările prin acte de violenţă, se va putea reţine infracţiunea analizată în concurs cu
infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.), vătămare corporală (art. 194 C. pen.) etc., după
caz.
B. Subiecţii infracţiunii
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este similar cu cel al infracţiunii analizate anterior.
Infracţiunea subzistă indiferent de forma societăţii (dintre cele enumerate de Legea nr. 31/1990), deoarece
aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Ca excepţie, este interzis aportul
de creanţe la creearea societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică, în societatea în
comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de acţionarul sau asociatul societăţii.
Conform legii41 raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde
urmează să se întrunească adunarea constitutivă. Considerăm că în cazul acestei infracţiuni, expertul nu
poate avea calitate de subiect pasiv.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele, pentru a se reţine însă
coautoratul este necesar ca toţi participanţii să aibă calificarea cerută de lege.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) elementul material. Elementul material poate consta:
-într-o inacţiune, reprezentată de refuzul de a pune la dispoziţia experţilor documentele necesare
pentru expertiză;
-o acţiune, reprezentată de împiedicarea experţilor în îndeplinirea însărcinărilor primite.
Infracţiunea subzistă dacă experţii sunt împiedicaţi să-şi îndeplinească însărcinările primite, ori îşi
efectuează expertiza în baza unor documente inexacte sau nu reuşesc efectuarea expertizei din cauza
refuzului subiectului activ de a pune la dispoziţie documentele necesare42.

39
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. (2012), p. 125; Conform art. 1882, alin. (3) C. civ., fiecare asociat trebuie să contribuie
la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice.
40
Conform art. 1896 C. civ., alin. (1) aportul în bunuri, altele decât cele fungibile, se efectuează prin transferul
drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare de funcţionare potrivit destinaţiei sociale. Alin. (3) al
aceluiaşi articol prevede că aporturile ce constau în bunuri fungibile sau consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport
în folosinţă.
41
Legea nr. 31/1990, art. 26, alin. (2)
42
C. Voicu, A. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, op. cit., p. 48

11
 b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare
a activităţii societăţilor şi crearea unei stări de neîncredere în documentele emise de acestea.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea săvârşirii faptei.
B. Latura subiectivă
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă.
C. Mobilul şi scopul
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă vor putea fi luate în
considerare la individualizarea pedepsei.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni.
A. Forme
a) tentativa. Tentativa nu este incriminată.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care nu sunt puse la dispoziţia
experţilor documentele necesare sau în momentul în care experţii sunt împiedicaţi să îşi îndeplinească
însărcinările.
4. Infracţiunile prevăzute la art. 272 din Legea nr. 31/1990
Articolul 272 prevede patru infracţiuni distincte şi două cauze justificative speciale, după cum
urmează:
(1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă fondatorul, administratorul,
directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii care:
a) dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior
valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care
are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar
intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese
direct sau indirect;
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o
administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe
care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144^4 alin. (3) lit.
a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii;
d) încalcă dispoziţiile art. 183.

4.1. Infracţiunea de tranzacţionare frauduloasă a acţiunilor

1. Concept
a) Constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii care
dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior valorii
lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are
cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii;
2. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind desfăşurarea
activităţilor comerciale ale căror existenţă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea
efectuării de către factorii de conducere din structura societăţii comerciale a tranzacţiilor cu acţiuni.

12
 b) obiectul material. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunile societăţii sau de
acţiunile altor societăţi.
B. Subiecţii infracţiunii
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, putând fi numai fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului
ori reprezentantul legal al societăţii.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii îl reprezintă societatea comercială, ale cărei interese
sunt afectate ca urmare a activităţii făptuitorului.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele, pentru a se reţine însă
coautoratul este necesar ca toţi participanţii să aibă calificarea cerută de lege.
C. Condiţii de loc şi de timp.Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de a dobândi ȋn contul societăţii
comerciale, a unor acţiuni ale altor societăţi la un preţ vădit superior valorii lor efective ori de a vinde
acţiuni ale societăţii la preţuri vădit inferioare valorii lor efective. Făptuitorul trebuie să aibă cunoştinţă,
la momentul săvârşirii infracţiunii, despre disproporţia dintre cotaţia pe piaţa bursieră a acţiunilor
tranzacţionate şi preţul achitat sau primit de el şi să urmărească obţinerea unui profit pentru el sau pentru
altul43. Disproporţia trebuie să fie vădită, mai ales având în vedere faptul că tranzacţionarea de acţiuni
este o activitate ce presupune unele riscuri financiare, o operaţiune prin care se urmăreşte obţinerea unui
profit. Dacă dobândirea s-a făcut printr-un act cu titlu gratuit (de ex. donaţie fără sarcină) nu va exista
infracţiunea analizată. Considerăm că infracţiunea subzistă şi în situaţia în care, spre exemplu (chiar
dacă va fi mai dificil de probat fapta), după momentul dobândirii, în contul societăţii, al unor acţiuni la
un preţ pe care făptuitorul îl ştie ca fiind superior, valoarea acţiunilor creşte, iar tranzacţia se dovedeşte
a fi chiar una profitabilă pentru societate.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate şi
pentru acţionarii sau asociaţii acesteia.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea săvârşirii faptei.
B. Latura subiectivă
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă, calificată
prin scop.
C. Mobilul şi scopul
Mobilul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă va putea fi luat în considerare la
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, fiind reprezentat de obţinerea unui profit, pentru
făptuitor însuşi sau pentru o altă persoană.
4. Forme. Sancţiuni.
A. Forme
a) tentativa. Tentativa nu este incriminată.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care nu sunt puse la dispoziţia
experţilor documentele necesare sau în momentul în care experţii sunt împiedicaţi să îşi îndeplinească
însărcinările.
B. Sancţiuni
Săvârşirea infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.

43
C. Voicu, A. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, op. cit., p. 50

13