Sunteți pe pagina 1din 3

82.

Desenați o fâșie cu goluri si explicați alcătuirea


constructiva.

Fig. 3.25 - Fâșie cu goluri


Fâşiile cu goluri se execută din beton de clasa C28/35 iar armătura de
rezistenţă este alcătuită din împletituri de sârmă SBP I 3  3 sau 3  3,7 mm,
numărul lor fiind în funcţie de solicitarea exterioară.

83. Desenați detaliu de solidarizare in sens longitudinal si


transversal a fâșiilor cu goluri, si explicați alcătuirea
constructiva a bulbului din beton armat cu freta.
Pentru o bună solidarizare se toarnă monolit antretoazele de capăt în care se
ancorează armătura ce iese din fâşiile prefabricate; în bulbul realizat în rostul
longitudinal dintre fâşii se armează cu doua frete care se întrepătrund şi cu bare
longitudinale. Solidarizarea astfel realizată nu poate prelua momentele
încovoietoare în sens transversal, totuşi ea impune egalitatea săgeților elastice a
doua fâşii adiacente, astfel că datorită rigidităţii la torsiune a fâşiilor, se realizează
o anumită repartiţie transversală a încărcărilor exterioare.

84. Detaliați care sunt avantajele aplicării soluției de realizare cu


fâșii cu goluri a suprastructurilor dalate prefabricate.
Aplicarea soluţiei de realizare cu fâşii cu goluri a suprastructurilor
prefabricate, la un număr foarte mare de poduri din beton precomprimat, este
justificată de avantajele pe care le oferă:
- un grad mare de prefabricare, care asigură o productivitate ridicată la
execuţie;
- o înălţime de construcţie redusă, de 52 cm pentru lungimi ale
suprastructurii de 6 – 12 m, de 72 cm pentru lungimi de 8 –16 m şi de 80 cm
pentru lungimi de 16 şi 18 m;
- stabilitate mare la transport, depozitare şi montaj, nefiind necesare
amenajări speciale iar depozitarea se poate face prin suprapunerea elementelor
prefabricate;
- o rigiditate mare la torsiune, datorită alcătuirii secţiunii transversale.

85. Analiza stării de viabilitate a podurilor cu suprastructuri


dalate din fâșii cu goluri, evidențiază prezenta unor defecte şi
degradări majore, cu consecințe grave asupra comportării
în exploatare a acestor tipuri de structuri. Indicati care sunt cele
mai importante defectele constatate la podurile cu
suprastructuri dalate din fâșii cu goluri.
Analiza stării de viabilitate a podurilor cu suprastructuri dalate din fâşii cu
goluri, evidenţiază prezenţa unor defecte şi degradări majore, cu consecinţe grave
asupra comportării în exploatare a acestor tipuri de structuri. Dintre defectele
constatate la un mare număr de structuri, se pot enumera:
- Neasigurarea caracteristicilor geometrice prevăzute în proiect, ceea ce
conduce la modificarea stării de eforturi şi a capacităţii portante a suprastructurii.
Dificultăţile tehnologice de poziţionare corectă a cofrajului interior, nu permite
realizarea la parametrii proiectaţi a golurilor fâşiilor, constatându-se variaţii
apreciabile ale dimensiunilor geometrice şi acoperiri insuficiente ale armăturilor;
- Execuţia în condiţii de calitate necorespunzătoare a rostului dintre fâşii şi
în special a articulaţiilor longitudinale. Dificultăţile tehnologice de poziţionare
corectă a fretei şi de betonare a acestor articulaţii se datorează dimensiunilor
reduse prevăzute prin proiect, în cazul dispunerii joantive a fâşiilor cu goluri;
- Execuţia incorectă a antretoazelor de capăt, dificultăţi tehnologice de
montare a capacelor de închidere şi în consecinţă, aplicarea unor soluţii
improvizate;
- Neexecuţia găurilor la nivelul tălpii inferioare a fâşiilor, prevăzute în
proiect şi care au rolul de a asigura scurgerea apelor pătrunse accidental prin
infiltraţii, în interiorul elementului prefabricat;
- Neprevederea în cadrul proiectelor de execuţie a gurilor de scurgere pe pod,
datorită dificultăţilor tehnologice de montare a lor şi de realizare a articulaţiei în
rostul longitudinal respective

S-ar putea să vă placă și