de analiză a sistemului informaţional-decizional existent, proiectarea şi introducerea sistemului

informatic. Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru [2].
Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se
acţionează eficient şi rapid, în cadrul unei metode, pentru soluţionarea diferitelor probleme ce apar în
procesul de proiectare. Prin aceste tehnici se îmbină armonios cunoştinţele despre metode cu măiestria
personală a celor chemaţi să aplice metodele si să utilizeze instrumentele adecvate [2].
Utilizarea acestor metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru în proiectarea sistemelor
informatice se face în conformitate cu o serie de principii şi în limita unor metodologii de lucru care se
adoptă în funcţie de situaţia reală la care se referă.
În abordările incipiente se lucra cu probleme izolate şi ulterior s-a efectuat trecerea la abordarea
sistemică (modulară), odată cu abordarea funcţională sau, mai bine zis, cu analiza şi descompunerea
funcţională (în fiecare modul există câte o funcţie) şi ulterior abordarea orientată-obiect [2]. Pe parcurs s-
au impus două strategii de abordare şi anume:
- strategia top down (de sus în jos);
- strategia bottom – up evolutivă (de jos în sus).
În strategia top – down abordarea generală este divizată în unităţi componente prin rafinări repetate,
metoda de proiectare putând fi descrisă sub forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele
superioare şi cu module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorică a unei unităţi economico-
sociale numită organigrama unităţii poate fi reprezentată printr-o astfel de diagramă ierarhică. Pentru
unităţi economice productive în organigramă se disting următoarele patru nivele de reprezentare [10]:
- nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general şi consiliul de administraţie;
- nivelul conducerii tactice (directori pe funcţiuni);
- nivelul compartimentelor funcţionale (servicii şi posturi de lucru) şi de proiectare, cercetare
(laboratoare) care asigură conducerea operativă a sistemului prin şefii lor;
- nivelul compartimentelor de producţie (secţii, ateliere) care realizează funcţia de producţie a
sistemului economic.
În strategia bottom – up evolutivă, se porneşte de la o tratare minimală care se extinde treptat pe
măsura înaintării în realizarea sistemului.
În practică, de cele mai multe ori se utilizează o combinare a celor două strategii.
Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate prin prisma celor mai mulţi autori
astfel [1]:
- metode orientate spre funcţii, numite şi metode ale descompunerii funcţionale;
- metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese, deoarece diagramele fluxurilor
de date se întrebuinţează pentru descrierea proceselor;
- metode orientate spre informaţie sau date, orientate-informaţii, apărute ca urmare a popularizării
puternice a ingineriei informaţiei a lui JAMES MARTIN, dar şi a diagramelor entitate-relaţie ale lui
CHEN [3];
- metode orientate-obiect.
Caracteristici esenţiale ale principalelor metode
Informaţia este văzută de DeMarco în 1982, ca fiind posibil de abordat prin trei perspective
specifice sistemelor informaţionale sau prin trei dimensiuni: date, funcţii, comportament.
Datele sunt surprinse din prisma structurii lor sub formă de atribute şi înseamnă de fapt, ceea ce are
stocat, şi reflectă structura statică [1].
Funcţiile scot în evidenţă în mod limitat ceea ce face sistemul. El poate fi văzut şi ca un proces,
întrucât elementele sistemului despre care se păstrează datele de rigoare sunt supuse unor transformării
funcţionale, prin intermediul proceselor [1].
de analiză a sistemului informaţional-decizional existent, proiectarea şi introducerea sistemului
informatic. Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru [2].
Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se
acţionează eficient şi rapid, în cadrul unei metode, pentru soluţionarea diferitelor probleme ce apar în
procesul de proiectare. Prin aceste tehnici se îmbină armonios cunoştinţele despre metode cu măiestria
personală a celor chemaţi să aplice metodele si să utilizeze instrumentele adecvate [2].
Utilizarea acestor metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru în proiectarea sistemelor
informatice se face în conformitate cu o serie de principii şi în limita unor metodologii de lucru care se
adoptă în funcţie de situaţia reală la care se referă.
În abordările incipiente se lucra cu probleme izolate şi ulterior s-a efectuat trecerea la abordarea
sistemică (modulară), odată cu abordarea funcţională sau, mai bine zis, cu analiza şi descompunerea
funcţională (în fiecare modul există câte o funcţie) şi ulterior abordarea orientată-obiect [2]. Pe parcurs s-
au impus două strategii de abordare şi anume:
- strategia top down (de sus în jos);
- strategia bottom – up evolutivă (de jos în sus).
În strategia top – down abordarea generală este divizată în unităţi componente prin rafinări repetate,
metoda de proiectare putând fi descrisă sub forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele
superioare şi cu module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorică a unei unităţi economico-
sociale numită organigrama unităţii poate fi reprezentată printr-o astfel de diagramă ierarhică. Pentru
unităţi economice productive în organigramă se disting următoarele patru nivele de reprezentare [10]:
- nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general şi consiliul de administraţie;
- nivelul conducerii tactice (directori pe funcţiuni);
- nivelul compartimentelor funcţionale (servicii şi posturi de lucru) şi de proiectare, cercetare
(laboratoare) care asigură conducerea operativă a sistemului prin şefii lor;
- nivelul compartimentelor de producţie (secţii, ateliere) care realizează funcţia de producţie a
sistemului economic.
În strategia bottom – up evolutivă, se porneşte de la o tratare minimală care se extinde treptat pe
măsura înaintării în realizarea sistemului.
În practică, de cele mai multe ori se utilizează o combinare a celor două strategii.
Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate prin prisma celor mai mulţi autori
astfel [1]:
- metode orientate spre funcţii, numite şi metode ale descompunerii funcţionale;
- metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese, deoarece diagramele fluxurilor
de date se întrebuinţează pentru descrierea proceselor;
- metode orientate spre informaţie sau date, orientate-informaţii, apărute ca urmare a popularizării
puternice a ingineriei informaţiei a lui JAMES MARTIN, dar şi a diagramelor entitate-relaţie ale lui
CHEN [3];
- metode orientate-obiect.
Caracteristici esenţiale ale principalelor metode
Informaţia este văzută de DeMarco în 1982, ca fiind posibil de abordat prin trei perspective
specifice sistemelor informaţionale sau prin trei dimensiuni: date, funcţii, comportament.
Datele sunt surprinse din prisma structurii lor sub formă de atribute şi înseamnă de fapt, ceea ce are
stocat, şi reflectă structura statică [1].
Funcţiile scot în evidenţă în mod limitat ceea ce face sistemul. El poate fi văzut şi ca un proces,
întrucât elementele sistemului despre care se păstrează datele de rigoare sunt supuse unor transformării
funcţionale, prin intermediul proceselor [1].