CREAREA SI REALIZAREA DREPTULUI CAPITOLUL 8

Crearea dreptului reprezinta arta de a surprinde relatiile sociale si de a le armoniza in constructii

juridice durabile, capabile sa anticipeze evolutia relatiilor sociale.
Constructiile juridice constau in concepte, categorii, clasificari, calificari juridice, procedee
juridice, limbaj juridic.
Tehnica de elaborare a unui act normativ inseamna folosirea conceptelor, pentru ca dreptul nu
poate fi creat fara abstractizare si fara gruparea unor elemente esentiale pentru o anumita institutie juridica, care
permit caracterizarea acesteia. Deci, conceptele sunt create prin abstractizare, sunt definite de legiuitor sau de
judecator( in sistemul anglo-saxon).
Tehnica legislativa=solutiile normative create de legiuitor, prin utilizarea de metode si procedee
juridice; implica doua etape:
1. Selectarea relatiilor sociale care trebuie reglementate
2. Formularea idealului juridic pentru a le putea exprima prin intermediul normei de
drept
Tehnica juridica= ansamblul mijloacelor, procedeelor prin care relatiile sociale dobandesc
forma juridica, devenind norme de drept si se realizeaza
Categoriile juridice grupeaza relatiile sociale care au trasaturi comune si care se supun aceluiasi
regim juridic.

PRINCIPIILE LEGIFERARII
A. Principiul fundamentarii stiintifice a actelor normative
Inainte de legiferare, legiuitorul trebuie sa se documenteze in privinta domeniilor noi de
reglementare, acest lucru insemand analize economice, sociologice, culturale, etc., in scopul asigurarii unei
corelatii juste intre fapt si drept.
Sunt mai multe etape:
i. Selectarea situatiilor de fapt care reclama reglementarile
ii. Emiterea de judecati de valoare cu privire la acestea in scopul transformarii
in reguli de drept
iii. Analiza efectelor juridice ale viitoarei reglementari
iv. Impactul viitoarei reglementari

B. Principiul asigurarii echilibrului intre dinamica si statica dreptului

Regula in materia legiferarii este aceea ca norma juridica trebuie sa fie stabila. Exceptia
este modificarea normei juridice. Uneori, modificarile sunt, insa, atat de dese, incat exceptia se transforma in
regula si se pierd echilibru si armonia dreptului. Scopul legiuitorul trebuie sa fie acela de a reglementa de la
inceput intr-o maniera anticipativ-creatoare, in vederea asigurarii slabilitatii normelor juridice, pentru ca, atunci
cand dreptul corespunde relatiilor sociale si nu va fi decalaj fata de realitate, normele sale nu trebuie sa se
modifice pentru a se adapta noior realitati sociale, ci se vor bucura de stabilitate.
C. Principiul accesibilitatii si al economiei de mijloace in elaborarea normativa
Actele normative nu au o existenta izolata, nu sunt rupte unele fata de altele, ele produc
efecte juridice, astfel ca este necesara corelarea lor in procesul de legiferare, pentru a evita paralelismele in
reglementare.

1
 Adoptarea unui act normativ nou implica si abrogarea actelor normative subsecvente
actului principal, cu forta juridica inferioara legii.
Atunci cand se legifereaza, trebuie sa se tina seama de faptul ca sistemul legislativ trebuie
sa fie un ansamblu ordonat, coerent, unde orice norma nou introdusa trebuie sa fie in armonie cu celelalte. Prin
urmare, trebuie evitate doua situatii:
 Un act normativ nu poate relua dispozitiile altui act normativ
 Un act normativ inferior nu poate relua dispoziile actului normativ
superior
Daca exista paralelisme, acestea se inlantura prin abrogare sau prin concentrarea materiei
reglementari unice.

D. Principiul accesibilităţii şi economiei de mijloace în elaborarea normativă

Presupune mai multe etape:
 Alegerea formei exterioare a actului normativ, adica legea, ordonanta de Guvern,etc
 Alegerea modalitatii de reglementare:imperativ, permisiv,etc
 Alegerea procedeelor de conceptualizare a limbajului juridic. Acest lucru implica folosirea
prezumtiilor si a fictiunilor juridice
Prezumtiile sunt procedee tehnice constand in consecinte ce sunt trase de legiuitor de la un fapt
cunoscut pentru un fapt necunoscut.
Fictiuniile juridice reprezinta un procedeu tehnic prin care un fapt este considerat de legiuitor ca
existent sau stabil, desi el nu exista sau nu a fost stabilit.
Actele normative trebuie sa fie sistematizate, acest lucru poate fi realizat prin doua operatiuni:
incorporare si codificare.

 Incorporarea

Incorporarea înseamna asezarea, pozitionarea actelor normative dupa criterii exterioare

acestora, respectiv cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept, pe institutii juridice.

Incorporarea poate fi:

 Oficiala -se realizeaza de organele de stat, de cele mai multe ori cele care
elaboreaza actele normative (ex. hotarâri publicate periodic, colectii de
legi etc);
 Neoficiala -este realizata de persoane particulare, birouri de avocati,
norati, edituri etc.
 Codificarea

Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative, în sensul ca

propune cuprinderea sintetica si sistematizata într-un act normativ (cod)  cu forta juridica a legii, a tuturor
normelor juridice apartinând aceleasi ramuri de drept.

Desi are forta juridica a unei legi, codul nu este o lege obisnuita, el este un act normativ
unic, cu o organizare interna aparte, în care normele juridice sunt asezate într-o consecutivitate logica
stringenta, dupa un sistem bine gândit, care reflecta structura interna a ramurii de drept respective.

Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate în expunere,
caracter politic, logica etc.

2
 Actul normativ are urmatoarele parti:

 Titlul:elementul de idetificare
 Preambul:arata scopul si motivarea actului normativ
 Forma introductiv:arata baza constitutionala sau legala
 Dispozitiile generale:cuprind principii,definitii, domeniul de aplicare al legii
 Dispozitiile de continut
 Dispozitii finale
 Dispozitii tranzitorii
 Anexe

Elementul de structura al actului normativ este articolul, se numeroteaza cu cifre arabe,

iar articolele noi care nu modifica numaratoarea anterioara primesc un indice.

LIMBAJUL JURIDIC

Stilul legiuitorului trebuie sa fie clar, concis, sobru, precis, pentru ca legiuitorul trebuie sa
spuna cat mai mult in cuvinte putine. Trebuie sa respecte regulile gramaticale, de ortografie si de punctuatie.
Este interzisa folosirea neologismelor daca in limba romana exista un sinonim. Se recomanda evitarea
neologismelor. Este permisa folosirea abrevierilor, dar numai pentru denumiri sau termeni si numai sub
conventia explicarii lor in textul legii, la prima folosire. Termenii de specialitate se folosec numai daca sunt
consacrati, cunoscuti , raspanditi in domeniul de activitate care face obiectul reglementarii.

Stilul este considerat clar daca textul legii se intelege usor si de la prima
citire(acest lucru inseamna ca scopul reglementarii a fost atins. Trebuie sa existe o simetrie a termenilor utilizati
de legiuitor de la inceput pana la sfarsit, pentru ca acelasi notiuni trebuie redate prin aceiasi termeni.

Pentru dispozitiile imperative verbele trebuie folosite la prezent, in forma

afirmativa.

Limbajul juridic presupune folosirea unui vocabular juridic si a unui discurs

juridic. Vocabular juridic=ansamblu de cuvinte care au sens juridic, cuprindand cel putin 10000de cuvinte.
Discursul juridic=utilizarea de pronume sau adjective nedefinite

Exista anumite dificultati ale folosirii limbajului juridic si anume:polisemia si

sinonimia.

NOTIUNEA REALIZARII DREPTULUI

Realizarea dreptului=procesul de transpunere in practica a normelor juridice, prin

care subiectele de drept respecta si executa normele juridice, iar autoritatile statale de aplica, in functie de
competenta lor.

Realizarea dreptului inseamna analiza modului in care societatea il recepteaza si

agreeaza, avand o atitudine de conformare sau nu.

Pentru a putea observa cum se realizeaza dreptul, trebuie analizata insertia sa in

grupul social, pentru ca dreptul da viata unor relatii sociale pe care le face normative, dar normativitatea trebuie
sa fie in acord cu realitatea.

3
FORMELE REALIZARII DREPTULUI

Sunt doua forme prin care se realizeaza dreptul:

1. Transpunerea in practica a normelor juridice prin respectarea de buna-voie, fara interventia sau
prezenta nemijlocita a organelor statului a prevederilor acestora de catre subiectii sociali — persoane
fizice si/sau juridice, publice sau private, organe de stat, organizatii sau organisme nestatale, ceilalti
subiecti sociali vizati. Aceasta cale de realizare a dreptului este expresia nivelului de constiinta juridica
a membrilor societatii, a civilizatiei democratice din acea societate. Ea este totodata si expresia
nivelului calitativ al dreptului insusi, adica al concordantei normelor acestuia cu cerintele, interesele si
valorile membrilor acelei societati. De aceea, masura sau gradul de realizare a dreptului pe calea
respectarii de buna-voie, liber asumate a normelor juridice trebuie inteleasa ca fiind determinata de un
ansamblu de factori si conditii complexe de ordin subiectiv, obiectiv, istorici, economici, politici,
culturali, educationali, psihologici, de interese, trebuinte etc.4). Tocmai datorita acestei complexitati de
factori si conditii care actioneaza asupra procesului de transpunere in practica a dreptului pe calea
respectarii lui de buna-voie, problematica explicarii si analizei acestui proces nu apartine in
exclusivitate stiintelor juridice ci, deopotriva si celorlalte stiinte conexe, cu deosebire sociologiei,
antropologiei, filosofiei, economiei, politologiei, psihologiei, pedagogiei etc., din perspectiva carora
devine mai relevant posibilul raspuns la intrebarea simpla: de ce sunt sau nu sunt respectate de buna-
voie normele dreptului?

            Respectarea de buna-voie a normelor juridice constituie principala si cea mai relevanta cale de realizare
a dreptului intr-o societate democratica, civilizata.

2. Cea de a doua cale de realizare a dreptului o constituie transpunerea normelor juridice in practica
vietii sociale prin interventia, intr-o forma sau alta, a organelor statului in acest proces. Aceasta cale a
primit si denumirea de „aplicare” a dreptului, exprimand acceptiunea sau sensul restrans al notiunii de
„realizare”. Ea apare ca o activitate specializata a aparatului de stat, desfasurata in limitele unor
competente stabilite de lege adica, al unor drepturi, obligatii, proceduri, forme si mijloace de
interventie menite sa asigure respectarea normelor de drept. Activitatea de „aplicare” este corolarul
functiei puterii de stat de a „reglementa” sau a „legifera” in viata
sociala, legiferarea fara aplicarea normelor elaborate ar fi un non sens.

            Cele doua cai sau directii de realizare a dreptului (realizarea de buna-voie si aplicarea de catre organele
de stat) trebuie intelese ca fiind complementare, chiar daca prima este „nejuridica” — adica, fara implicarea sau
interventia factorilor statali — iar cealalta cale este prin excelenta juridica — adica, se desfasoara prin
intermediul factorilor de stat competenti. Desigur, la realizarea dreptului concura in mod indirect si alti factori
prin cai si modalitati nejuridice: activitatea culturala, instruirea scolara, dezvoltarea economica, activitatea
politica, mass-media etc.

TRASATURI ALE ACTULUI DE APLICARE INDIVIDUAL

a) Poate fi realizat de orice autoritate a statului
b) Este o transpunere concreta a prevederilor actului normativ
c) Forma simpla, emis, modificat, abrogat dupa reguli ce difera de la o ramura de drept la alta
d) Concretizeaza conduitele obligatorii
e) Isi epuizeaza efectele in momentul adoptarii
f) Are la baza vointa unei singure autoritati statale
g) Este obligatoriu de la data comunicarii sale
h) Controlul legalitatii actului de aplicare e unul ierarhic sau judecatoresc
Aplicarea dreptului se face in urma:
a) Stabilirii starii de fapt = cercetarea imprejurarii cauzei(faptele juridice) prin administrare de probe,
verificare de fapte
b) Alegerii normei de drept

4
c) Interpretarii normei de drept
d) Elaborarii si emiterii actului de aplicare