Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară

a Banatului „Regele Mihai I al României”

din Timișoara

Facultatea de Agricultură
Program master – Tehnologii sustenabile pentru culturi de câmp

Profilaxia și terapia integrată a bolilor

și dăunătorilor la in pentru ulei

Şef disciplină: Masterand:

Prof. Dr. Borcean Adrian Armășoiu Elena

Timișoara
2021
1
CUPRINS

1.Cultura de in………………………….……………………………………...3
2. Descriere botanica si particularitati biololgice……………...………………3
3. Bolile inului…………………………………………………………….…...4
4. Dăunătorii inului………………………………………………………..…...6
Bibliografie…………………………………………………………………….8

2
 1.Cultura de in

Inul (Linum usitatissimum L.) face parte din familia Linaceae DC. ex S. F.
Gray. Este o plantă erbacee, anuală, cu perioada de vegetație cuprinsă între 85-115
zile. Înalt până la și peste 1 m, fibros, cu frunze mici și înguste, iar nuanța florilor
deseori este albastră, dar se regăsesc soiuri ce au culoarea petalelor albă sau violacee.
Este considerat a fi una din cele mai vechi plante valorificate de om. Datorită
întrebuințării sale duble a devenit o plantă economicvaloroasă cultivată la începuturi
pentru fibră, ca mai apoi sa fie practicată și pentru ulei. Inul pentru fibre (fuior) este
mai înalt și mai puțin ramificat față de cel pentru ulei. Ulterior s-au creat forme
intermediare care pot fi folosite atât ca plante textile, cât și ca plante oleaginoase.

2.Descriere botanica si particularitati biololgice

Sistemul radicular este mai slab dezvoltat, prin comparaţie cu partea aeriană şi
posedă o capacitate redusă de absorţie a elementelor nutritive din sol. Plantele de in
pentru ulei au sistemul radicular ceva mai dezvoltat, prin comparaţie cu inul pentru
fuior, ceea ce îi conferă o mai mare rezistenţă la secetă. Sistemul radicular creşte mai
intens decât partea aeriană la începutulvegetaţiei şi îşi încetează creşterea la înflorit.
Tulpina. Planta formează o tulpină cu portul erect, mai scundă (sub 60 cm) şi
ramificată la inul pentru ulei şi mai lungă şi puţin ramificată la inul pentru fibră. Dacă
inul este semănat cu o densitate mică (cultură mai rară), exele secundare se pot
dezvolta de la subsuara frunzelor, formând ramificaţii. Tulpina conţine 30 – 40
fascicule, având fiecare câte 30 – 40 fibre periciclice care dau utilizarea textilă a
inului. Între cele două tipuri se situează inul mixt, cu caracteristici intermediare şi care
dă producţii satisfăcătoare, atât de fibre, cât şi de ulei.
Frunzele sunt mici, alungite, numeroase. Frunzele cad la maturitate, ceea ce
favorizează îmburuienarea târzie şi poate crea dificultăţi la recoltare (în verile
ploioase).
Inflorescenţa este o cimă bipară cu 15 – 40 ramificaţii. Floarea este de tipul 5,
hermafrodită şi autogamă. Culoarea petalelor este foarte variabilă: albă, albastră, roz,
violetă. Înfloritul unei culturi durează 15 – 20 zile, iar deschiderea unei flori câteva
ore, în cursul dimineţii.

3
 Fructul este o capsulă cu 5 loji, conţinând maximum 10 seminţe. La maturitate,
capsulele sunt mai mult sau mai puţin dehiscente. La maturitate deplină, pedunculul
capsulei se rupe uşor şi pierderile prin scuturarea fructelor pot fi însemnate.

3.Bolile inului

Importanţa cunoaşterii bolilor și dăunătorilor plantelor de câmp reiese din

necesitatea protejării sănătăţii lor împotriva organismelor dăunătoare, în scopul
combaterii ultimelor prin diferite mijloace.
Inul asemenea altor culturi agricole poate fi atacat de unele boli și dăunători care se
manifestă în raport cu condiţiile agrometeorologice ale anului și soiul cultivat, fapt ce
conduce la scăderea productivităţii și calității producţiei principale (seminţele) şi a
subproduselor rezultate (tulpini, pleavă, şroturi, câlţi).
Cultura este predispusă la atacul unor boli, cele mai răspândite sunt: cloroza inului
(Aster yellows virus), bacterioza inului (Bacillus macerans), arsura inului (Olpidiaster
radicis), putregaiul plantulelor de in (Pythium de Baryanum), făinarea inului (Oidium
lini), rugina inului (Melampsora lini), ascochitoza inului sau boala piciorului 365
(Ascochyta linicola), pătarea brună a inului (Phoma linicola), septorioza sau “Pasmo”
(Septoria linicola), antracnoza inului (Colletotrichum lini), polisporioza inului
(Polyspora lini), etc. Alte micoze și antofitoze ale inului: fusarioza inului este produsa
de o multitudine de specii ale genului Fusarium: F. oxysporum f.sp. lini, F. oxysporum
f.sp. vasinfectum și F.callistephi, F. avenaceum var. herbarum, F. culmorum F.
semitectum F. solani Wr., F. sporotrichoides; mucegaiul cenusiu (Botrytis cinerea);
cuscuta (Cuscuta epilinum); lupoaia (Orobanche ramosa), etc.
Tratarea semințelor înainte de semănat este principala măsură de combatere a
acestor boli. Fuzarioza sau veștejirea inului se consideră a fi cea mai periculoasă boală
criptogamă pentru in. Boala este provotată de Fusarium oxysporum Schlecht. f. sp. lini
(Bolley) Snyd. et Hans., F. oxysporum Schlecht. var. redolens (Wollenw.) Gordon, F.
culmorum (W. G. Sm.) Sacc. Boala poate apărea în toate fazele de vegetaţie. Un
caracter grav are atunci, când apare la plantule care, după infectare, se îngălbenesc, se
ofilesc, se îndoiesc şi se brunifică. La aceste plantule baza tulpinii şi partea superioară
a rădăcinii prezintă semne de putrezire. La plantele dezvoltate boala se manifestă la
început prin ofilirea şi îngălbenirea vârfului, în scurt timp toată planta se brunifică şi
se usucă. Pe vreme umedă, în regiunea coletului, apare o pâslă albă-roz, alcătuită din
miceliul şi fructificaţiile ciupercii.
Antracnoza – Colletotrichum lini (Westerd.) Tochinai (sin. Gloeosporium lini
Westerd.). Boala este prezentă pe frunze, tulpini, flori, capsule și semințe în toate
fazele de vegetație. Pe rădăcini apar pete alungite, ruginii sau galbene-portocalii,
deseori cenuşii sau cu aspect mucilaginos. Pe cotiledoane, îndată după răsărire, pot

4
apărea pete mici, circulare, gălbui sau cenuşii, uşor cufundate. Pe frunze, petele sunt
brune, circulare, de 1-4 mm în diametru, puţin adâncite, mărginite de un chenar
roşiatic. Frunzele puternic atacate, se veştejesc, se răsucesc şi se usucă. Pete
asemănătoare cu cele de pe frunze apar şi pe mugurii florali şi pe capsule. Capsulele
sunt atacate în partea inferioară, la locul de inserţie pe peduncul, ele rămân mici,
asimetrice și conțin semințe albicioase, nedezvoltate, zbârcite, ușoare, cu tegumentul
mat. Tulpinile atacate, brunificate, sunt sfărâmicioase, conțin fibre fragile și ca urmare
se fracturează în perioadele cu vânturi puternice.
Rugina – Melampsora lini (Ehrenb.) Desm. Boala atacă frunzele, tulpinile şi
mugurii florali. Primăvara, pe ambele feţe ale frunzelor, apar grupuri de punctişoare
mici, galbene-deschis, care sunt picnidiile ciupercii. În partea a doua a vegetației
inului, după înflorit boala se observă prin apariția unor pete de culoare galbena-
roșiatică dispuse pe frunzele superioare, tulpini, sepale și chiar capsule. Ceva mai
târziu pe plantele bolnave apar pustule circulare mici (0,3-0,5 mm), roșii, proeminente
ce în scurt timp iau aspectul unor cruste negre.
Făinarea – Erysiphe polygoni DC. f.c. Oidium lini Skorič. atacă frunzele mature,
mai rar caliciul şi tulpina. Pe ambele părți ale frunzelor se dezvoltă un înveliş fin,
albicios, făinos care poate cuprinde întreg limbul. Plantele prezintă o dereglare
generală, tulpinile rămân scurte, iar frunzele de la bază se brunifică şi se usucă. Când
atacul este puternic, florile rămân sterile. Factorii favorizanți pentru apariția făinării
sunt temperaturile cuprinse între 18ºC – 21ºC și umiditatea relativă a aerului de 65%.
Septorioza – Mycosphaerella linicola Naumav (sin. M. linorum (Wollenw.) Garcia
Rada), f.c. Septoria linicola (Speg.) Garassini. Boala se manifestă pe toate organele
aeriene ale plantei (frunze, tulpini, sepale, capsule) pe întreg ciclu vital, apare mai
frecvent după înflorit. Primele simptome apar pe cotiledoane sub forma unor pete
galbene-verzui, circulare ce în scurt timp se brunifică. Pe frunze, petele sunt aproape
circulare, de 4-6 mm, galbene-verzui la început, mai târziu brune-închis, ducând la
vestejirea, uscarea frunzei și degarnisirea tulpinilor. Pe tulpină petele sunt brune şi
apar mai întâi în partea inferioară. La început petele sunt de 5 mm, dar mai târziu, ele
se extind, fie longitudinal, fie transversal, ajungând până la 40 mm lungime.
Ascochitoza – Phoma exigua var. linicola (Naumov et Vassilevski) Maas (sin.
Ascochyta linicola Naumov et Vass.) Atacul se poate produce în toate fazele de
dezvoltare a plantelor. Boala se recunoaște ușor datorita brunificării părții bazale a
tulpinii. Pe rădăcini apar pete ruginii ce se pot confunda cu cele produse de
antracnoză, iar pe tulpini apar la bază mici crăpături brune-negricioase pe care se
observa puncte mici negre (picnidiile). Infecțiile sunt favorizate de eventualele răniri
de la baza tulpinii. Atacul poate fi semnalat și pe capsule, acestea având o creștere
redusa, devin brune, conțin puține semințe mate, cu o capacitate germinativă
diminuată. Plantele atacate au o talie redusa, se vestejesc, fibrele din tulpini se separă
greu, fuiorul este de slabă calitate, iar producția de semințe este diminuată cantitativ si
calitativ.

5
 4.Dăunătorii inului

Din toate insectele cunoscute până în prezent, doar circa 10% au statut de
dăunătoare, celelalte 90 % sunt folositoare, fie ca paraziți sau prădători: buburuze,
crisope, muște, viespi, ploșnițe, gândaci, furnici, etc., fie cele care contribuie la
pedogeneză.
Inul este atacat de circa 40 de specii de insecte, iar pagubele produse culturii inului
de către dăunători sunt uneori cauzate de nerespectarea regulilor agrotehnice.
Puricele inului – Aphthona euphorbiae Serank, dăunătorul care provoacă cele mai
mari pagube culturii. Adulţii hibernanţi rod marginal frunzele cotilidoanelor și vârful
plantelor. Prin rănile cauzate plantele pierd multă apă, se ofilesc şi pier. În timpul
verii, noii adulţi ciuruiesc frunzele şi vasele liberiene ale tulpinilor, depreciind
calitatea fibrelor textile. Larvele se hrănesc pe seama sistemului radicular, în general
fără urmări deosebite la o populaţie mai redusă. Intr-o perioadă de vegetație puricii au
două sau mai multe generații. Apariția primei generații coincide cu primele faze de
dezvoltare. Activitatea puricilor este mai intensă în zilele cu temperatură mai ridicată.
Adultul are corpul de 1,5-2,0 mm lungime, de culoare verzuie, mai rar
neagrăalbăstruie, cu luciu slab. Picioarele posterioare sunt conformate pentru sărit.
Elitrele sunt uşor turtite dorsoventral, cu o punctuaţie densă, uneori dispusă
longitudinal. Larva are corpul cilindric, de culoare albă-sidefie, cu capul şi picioarele
de culoare galbenă-castanie, de 3,5-4,0 mm lungime.
Tripsul-inului (Thrips linarius Uzel.). Specia infestează exclusiv plantele de in,
deşi prezenţa insectelor poate fi remarcată în inflorescenţele diferitelor plante ierboase.
Atât insectele adulte, cât şi larvele înţeapă şi sug sucul celular din frunze, flori şi
fructe, acestea având un aspect de „cap-brun“. Florile atacate avortează, iar seminţele
vor avea un conţinut redus de ulei şi îşi pierd în mare parte germinaţia. Pierderi mari
se înregistrează când atacul are loc în condiţiile unei infestări puternice a plantelor,
influenţând negativ dezvoltarea acestora. La o densitate numerică de 2 insecte
adulte/plantă pagubele cauzate pot fi foarte mari. În lanurile cu in pentru fuior, ca
urmare a reducerii densităţilor plantelor, are loc o puternică ramificare a plantelor,
afectând calitatea fibrei. Adultul are corpul de 0,8-0,9 mm lungime şi de culoare
brună-cenuşie. Aripile sunt membranoase, înguste şi puternic franjurate. Larva este
asemănătoare cu insecta adultă; în prima vârstă are corpul gălbui, iar din vârsta a doua
de culoare galbenăportocalie. Specia dezvoltă o generaţie pe an şi iernează ca insectă
adultă în sol. Într-o măsură mai mică inul mai poate fi atacat și de alți dăunători,
precum: buha semănăturilor, molia capsulelor de in, molia sfeclei, molia verzei etc..
Conform surselor oferite de ONU, pierderile anuale la diferite culturi agricole, din
cauza bolilor, dăunătorilor și buruienilor, variază între 25-30% din producţia

6
potenţială, uneori şi mai mult. Iar după datele oficiale publicate de FAO, 13,8% din
pierderile producției agricole anuale sunt cauzate de dăunători, 11,6% de boli și 9,5%
de buruieni. Se estimează pierderi de circa 75 mld. dolari, sau 34,9% din recoltă
agricolă mondială.
În Republica Moldova activitățile în sectorul agrar, periodic, sunt supuse diverselor
riscuri cu impact negativ. Cele mai frecvente riscuri se referă la condițiile
pedoclimatice, nivelul scăzut de aplicare a tehnologiilor agricole avansate, intemperiile
care influențează producția agricolă. În scopul obținerii unor recolte mari de in, a unui
material semincer calitativ, precum și fibre tehnice de calitate înaltă, este necesar de a
preveni apariția organismelor dăunătoare în câmpul experimental, prin aplicarea
principalelor măsuri agrotehnice.
Principiul de bază este evitarea monoculturii, după care urmează – alegerea
terenului, epoca optimă de semănat, sămânța și material de semănat sănătos, arătura
adâncă, combaterea buruienilor gazdă (cea mai periculoasă buruiană este cuscuta),
asigurarea apei prin irigare etc. Tendințele actuale ale amelioratorilor țin de selecția și
crearea soiurilor rezistente la boli, dăunători, buruieni, precum și la factorii externi.
Importanța soiurilor ameliorate constă nu numai în obținerea recoltelor mari și
calitatea superioară a producției, dar și de capacitatea de adaptare la diferite condiții
naturale și de cultură. Ceea ce le conferă posibilitatea amelioratorilor de a cultiva
soiuri și forme cu o plasticitate ecologică sporită.

7
 Bibliografie

1. Alexan, M., Bojor, O., Crăciun, F. Flora medicinală a României, Vol. II.
București: Editura Ceres, 1991. 261 p. ISBN 973-40-0173-6.
2. Bîlteanu, GH. Din istoricul și viața plantelor tehnice. București: Editura
Tineretului, 1961. 176 p.
3. Doucet, M.; Doucet, I. Cultura inului de ulei. București: Editura Agro-Silvică,
1964. 50 p.
4. ECOBICI, M. Principalii dăunători ai culturilor de in. Revista Lumea satului,
NR.9, București, 2007. [Disponibil:
http://www.arhiva.lumeasatului.ro/vizualizare.php?articol=437]
5. Ghid pentru determinarea rezistenţei la boli şi dăunători. Tehnoredactarea a
fost executată în cadrul Biroului de calcul al I.S.T.I.S., București, 2009. 313 p