Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Biletul 2
Biletul 4
1. Evolutia clinica a apendicitei acute la copii si batrini. Tactica
chirurgicala si particularitatile operatiei.
Apendicita acută la copii - la sugari este extrem de rară, când se produce -
imposibil de diagnosticat cu siguranţă. După 2 ani mai des, către vârsta de 9-
12 ani - urgentă operatorie obişnuită. La copii este mai frecventă localizarea
pelvină şi cea subhepatică.
Tabloul clinic - dureri violente, paroxistice ascensiune termică (39-40°C) şi vome
multiple, diaree, hiperleucocitoză . La început se observă o disociere a pulsului
faţă de temperatură, încordarea musculară a peretelui abdominal poate fi
neînsemnată. Dureri localizate în regiunea ombilicală sau pe tot abdomenul,
vome frecvente cu aspect negricios, hipotermie, oligurie cu albuminurie.
Patomorfologic este caracteristică instalarea rapidă a schimbărilor distructive
(necrotice) în apendice cu declanşarea peritonitei difuze din cauza
incompetenţei funcţionale a peritoneului şi epiploonului. Tot din această
cauză plastronul apendicular este o raritate.
Apendicita acută la bătrâni - boala decurge mai lent, graţie reactivităţii scăzute;
semnele clinice sunt la început atenuate: durerea nu este atât de pronunţată,
temperatura este puţin elevată, contractarea musculară slabă. Semnele de
bază rămân - durerea provocată de palpare în regiunea ileo-cecală şi
meteorismul însoţit de dureri abdominale. Leucocitoza este moderată, dar
devierea formulei în stânga se păstrează. Ca şi la copii, eventualitatea formării
plastronului este rară, datorită discreşterii puterii plastice şi limitative a
peritoneului. Diagnostic - fibrocolonoscopia, USG şi irigografia definitivează
diagnosticul. La bătrâni sunt posibile 3 forme clinice: ocluzia intestinală
febrilă; forma pseudotumorală şi apendicita cu peritonită în 2 timpi.
Tactica chirurgicala –apendicectomia: se execută după mobilizarea şi
deplasarea cecului şi apendicelui în plagă, (uneori fără mobilizare) şi
presupune următorii timpi:
ligaturarea şi secţionarea mezoului apendicular (cu nylon);
ligaturarea cu catgut şi secţionarea apendicelui la bază;
înfundarea bontului apendicular în bursa legată cu fir neresorbabil.
Biletul 6
1. particularitatile evolutiei clinice a apendicitei acute in functie de
localizarea apendicitei (retrocecala, mezoceliaca, pelvina si
subhepatica)
A.retrocecala-Simptoamele clinice sunt puţin evidente,durerile rămân puţin
intense, vărsăturile pot lipsi, nu există apărare musculară sau ea este foarte
slabă. În zilele următoare persistă o stare subfebrilă şi o uşoară durere în
dreapta (partea lombară sau lombo-abdominală) cu unele aspecte de colică
renală, cu iradiere în femur sau în organele genitale.
Odată cu progresarea procesului în apendice se înrăutăţeşte starea generală:
devine mai pronunţată durerea, temperatura atinge 39-40°C. În aceste cazuri
bolnavul trebuie inspectat în decubit lateral stâng. Palparea bimanuală a fosei
iliace drepte evidenţiază dureri pronunţate şi contractare musculară . Cele mai
constante semnele sunt Obrazţov şi Coup.
Pot fi depistate şi unele simptoame urinare: polaxiurie, dureri micţionale,
retenţie de urină, hematurie. Concomitent creşte leucocitoza cu neutrofiloză.
Dacă se formează abcesul periapendicular el se deschide mai frecvent nu în
cavitatea peritoneală ci în spaţiul retroperitoneal cu constituirea flegmonului
retroperitoneal.
A.pelvina-Durerile de început sunt în hipogastru, suprapubian. Tulburările
vezicale şi rectale sunt foarte frecvente (tenezme, diaree, retenţie de urină,
dizurie, polaxiurie). Durerea provocată este localizată mult mai jos şi
corespunde punctelor ovariene. Apărarea musculară un timp oarecare lipseşte,
pe urmă apare suprapubian şi se răspândeşte de jos în sus. La femei pot exista
metroragii. Prin tact rectal sau vaginal descoperim hiperstezia fundului de sac
Douglas: “ţipătul Douglas-ului” sau semnul Kulencampf-Grassmann. Dacă
întârzie intervenţia chirurgicală, în zilele următoare se dezvoltă în pelvis
plastronul, care poate evolua spre abcesul Douglas-ului.
În acest caz devin constante dizuria, apar tenezmele (false senzaţii de
defecaţie) şi rectita mucoasă. Prin tact rectal sau vaginal se simte bombarea
fundului de sac peritoneal, iar prin examenul bimanual se poate simţi chiar
fluctuenţa. Puncţia Douglas-ului arată prezenţa puroiului şi stabileşte
diagnosticul.
Apendicita mezoceliaca Această formă oferă o posibilitate de explorare
clinică minimă şi se însoţeşte de o simptomatologie mai redusă în care
predomină durerea cu sediul sub- şi paraombilical. Sunt prezente semnele
Kummel - apariţia durerii la presiunea abdomenului în triunghiul Iacobovici
în punctul situat la 2 cm mai jos şi spre dreapta de ombilic şi Crasnobaev -
încordarea şi durerea muşchiului drept mai jos de ombilic.
Plastronul care se formează este “prea profund pentru a fi palpat şi prea sus
pentru a fi tuşat”. Din cauza antrenării în procesul inflamatoriu a mezoului
intestinului subţire adeseori este prezentă diareea, fapt ce duce la erori de
diagnostic
Apendicita subhepatică-Această localizare este rară la adulţi ei mai frecventă
la copii din cauza poziţiei subhepatice la aceştea a cecului ei a apendicelui.
Evoluează ca o colecistită acută. Apărarea musculară şi durerea maxim sunt
localizate în regiunea subhepatică. Poate apărea un subicter. Ea însă nu are
caracterul bilioseptic din angiocolită. Diagnosticul clinic se sprijină de obicei
pe vârsta bolnavului şi pe lipsa antecedentelor hepatice. Problema este mai
dificilă când cele două boli se asociază cu atât mai mult, că observaţia clinică
a arătat demult timp că între apendice şi colecist există numeroase relaţii
funcţionale. Confundări diagnostice nu-s prea rare.
biletul nr7
1.diagnosticul diferential al apendicitei acute cu ulcerul perforat,
pancreatita acuta,colecistita acuta.
Diagnosticul diferenţial al A.acuta-ulcerul perforativ . Debutul acut al bolii,
apariţia bruscă a durerilor în epigastru cu deplasarea ulterioară (peste 2-4 ore)
în fosa iliacă dreaptă.Durerea pongitivă (ca o lovitură de pumnal-Dieulafoy)
cu efect de şoc la unii bolnavi, antecedente de ulcer, lipsa vomei, bradicardia,
paloarea feţei, care aste acoperită de sudori şi trădează suferinţă, lipsa febrei,
poza specifică (culcat pe spate cu picioarele flexate şi aduse spre abdomen),
respiraţie superficială fără participarea abdomenului, care la palpare aminteşte
o scândură, dureri difuze şi semnul Blumberg pe tot întinsul abdomenului,
dispariţia matităţii hepatice, prezenţa aerului sub diafragm în formă de seceră
la radioscopia simplă a abdomenului şi creşterea numărului de leucocite în
dinamică.
Diagnosticul diferenţial al A.acuta-Pancreatita acută diferă de apendicită prin
dureri de-o intensitate maximală, care sunt localizate în epigastru cu o iradiere
sub formă de centură şi asociate cu vărsături neîntrerupte, uneori chinuitoare.
Bolnavii sunt neliniştiţi, nu-şi găsesc locul potrivit în pat. Starea generală este
mult mai alterată de cât în apendicita acută şi agravează în lipsa tratamentului
respectiv cu tendinţă spre colaps circulator. Abdomenul este balonat, în
traiectul pancreasului depistăm încordare (semnul Körte). Pulsul este accelerat
la maximum, este prezentă acrocianoza; are loc creşterea diastazei (alfa-
amilazei) în sânge şi urină şi hiperleucocitoză cu deviere spre stânga; din
anamneză constatăm: obezitate, etilism, calculi biliari, de cele mai dese ori
debutul bolii coincide cu un abuz de grăsimi, carne prăjită, alcool.
Diagnosticul diferenţial al A.acuta -Colecistita acută se deosebeşte prin
antecedente de colică hepatică; debutul bolii coincide cu întrebuinţarea în
raţion a grăsimilor, mîncărurilor prăjite, alcoolului. Durerile sunt concentrate în
hipocondrul drept, iradiază în omoplatul drept, umărul drept şi sunt însoţite de
greţuri, senzaţia amarului în gură, vărsături repetate şi febră elevată. La
examenul obiectiv depistăm semnele: Grecov-Orthner, Murfy, simptomul
frenicus etc. Uneori observăm un icter şi o asimetrie în rebordul costal din
dreapta. La palpare determinăm o încordare musculară şi fundul vezicii
inflamat. Ultrasonografia determină calculi biliari.
bilet nr 9
1.Diagnosticul diferential al apendicitei acute cu afectiunile acute ale
organelor genitale feminine (apoplexia ovariana, sarcina extrauterina
intrerupta, anexita acuta)
diagnosticul diferential A.acuta cu Anexita acuta durerile apar, de regulă,
după menstruaţie şi se situează în partea de jos a abdomenului cu iradiere în
regiunea sacrală şi lombară. Încordarea musculară a peretelui abdominal, de
regulă, lipseşte. Anamneza depistează antecedente genitale - dereglări de
ciclu, anexite salpingo-ooforite etc. Toate acestea decurg pe fondul
temperaturii elevate şi sunt însoţite de eliminări vaginale purulente. Prin tact
vaginal depistăm simptomul Promptov – apariţia durerii violente la devierea
uterului precum şi plastron în regiunea anexelor din dreapta. De mare
folosinţă este şi semnul lui Jendrinski: bolnava se găseşte în decubit pe spate
mîina chirurgului se află în punctul Morris-Kuminel, bolnava este rugată să se
aşeze - exacerbarea durerilor confirmă apendicita acută, diminuarea lor
(anexele alunecă în bazin) - demască anexita acută
diagnosticul diferential A.acuta cu Sarcina extrauterina găsim în
antecedente întârzierea menstruaţiei şi mentroragii. În momentul rupturii
bolnava are o durere intensă, în partea de jos a abdomenului iradiată în umăr
şi rect, vărsături şi chiar contractură abdominală. Faţa este palidă: o paloare
caracteristică de anemie. Nu există febră, pulsul este accelerat, tensiunea
scăzută chiar până la colaps. Tactul vaginal uşurează diagnosticul, dar nu este
totdeauna concludent, pentru că durerea ŞI Împăstarea Douglas-ului se pot
întâlni şi în apendicita pelviană. Înlesneşte diagnosticul analiza sângelui care
trădează o anemie pronunţată şi puncţia Douglas-ului care extrage sânge puţin
schimbat. În cazuri mai încurcate recurgem laparoscopie
Biletul nr 10
1.Complicatile evolutive ale apendicitei acute. Abcesul
paraapendicular,simptomatologia , diagnosticul,tactica chirurgicala si
metodele de tratament
Prin limfangita transparietală sau prin leziunea perforativă unică sau
multiplă apendicita acută se poate complica cu: 1. peritonită localizată
2.peritonită difuză 3.abcese regionale sau la distanţă 4.flebite (în deosebi
pileflebita - trombo flebita venei porte) 5.septicemie .Când procesul
inflamator afectează toate straturile apendicelui el se extinde asupra
ţesuturilor vecine. Apare exudat, care la început este seros, iar mai târziu
supurat. Raspîndindu-se la peritoneu procesele capătă caracterele unei
peritonite purulente generalizate. În cazul evoluţiei favorabile din exudat se
depune fibrina, care contribuie la adeziunea anselor intestinale cu
epiploonul şi limitează astfel pro¬cesul inflamator.
Biletul 11
1. Anatomia regiunii ombilicale. Herniile ombilicale: clasificare,
tabloul clinic. Diagnosticul diferential cu tumorile peretelui abdominal,
chistul urahusului. Metodele chirurgicale de tratament (Mayo,
Sapesko, Lexer). Tratamentul herniilor ombilicale la copii.
La nilul ombilicului structurile anatomice sunt dispuse de la suprafata spre
profunzime astfel:
- pielea lipsita de stratul adipos hipodermic, adera intim la fata anterioara a
inelului ombilical dand aspectul “infundat”, caracteristic ombilicului;
- inelul ombilical este un orificiu rotund cu diametrul de maxim 2 mm la
adult, situat in plina intersectie aponevrotica a tecilor anterioara si poste-
rioara a muschilor drepti abdominali;
- elemente stigiale - uraca si arterele ombilicale obliterate, cu traiect
descendent si ligamentul rotund al ficatului cu na ombilicala obliterata, cu
traiect ascendent;
- tesutul celuloadipos properitoneal, densificat la acest nil sub forma unei
lame patrulatere (fascia Richet) care acopera partial sau total inelul
ombilical.
- peritoneul parietal anterior.
Traiectul lor este direct, traversând peretele abdominal la nivelul
ombilicului. Se întâlnesc 3 varietăţi ale herniilor ombilicale: hernia
ombilicală a nou-născutului (exomfalul sau omfalacelul); hernia ombilicală
a copilului;hernia ombilicală la adult.
Hernia ombilicala la adult este întâlnită aproape în excluvitate (80%) la
femeele obeze, cu multe sarcini, după 40 ani.
Dupa mecanismul de producere, herniile ombilicale se clasifica in:
- hernii directe (de slabiciune), care apar mai ales la femei obeze, multipare
cu modificari involu-bile ale peretelui abdominal, prin dilatarea inelului
ombilical si protruzia sub tegument a viscerelor acoperite de peritoneu si
fascia Richet;
- hernii indirecte (de forta), mai frecnte la barbati, la care viscerele
acoperite doar de peritoneu, se insinueaza pe sub fascia Richet si trarseaza
inelul ombilical, ajungand sub tegument.
Semnele clinice. in formele necomplicate sunt minore: disconfort si dureri
locale moderate dupa efort fizic sau ortostatism prelungit.
În herniile mici se utilizeasă incizia verticală cu ocolirea şi păstrarea
ombilicului. Orificiul ombilical se întăreşte aplicând o sutură cu
înfundarea în bursă (tehnica Lexer). În herniile voluminoase incizia este
transversală sau eliptică şi circumscrie ombilicul şi tegumentele
modificate care sunt obligatoriu exterpate. Orificiul ombilical poate fi
secţionat transversal (tehnica Meyo) sau longitudinal (procedeul Sapejko).
Plastia peretelui abdominal se efectuează prin suturarea segmentelor
aponeurotice în pliu.
2. Plastronul apendicular: etiologie, simptomatologie si diagnosticul
in functie de fazele evolutive ale plastronului. Tactica de tratament,
amploarea operatiei.
Când procesul inflamator afectează toate straturile apendicelui el se extinde
asupra ţesuturilor vecine. Apare exudat, care la început este seros, iar mai târziu
supurat. Raspîndindu-se la peritoneu procesele capătă caracterele unei
peritonite purulente generalizate. În cazul evoluţiei favorabile din exudat se
depune fibrina, care contribuie la adeziunea anselor intestinale cu epiploonul şi
limitează astfel procesul inflamator. Această peritonită circumscrisă constituie
aşa-numi tul bloc sau “plastron apendicular”.
Peritonita localizată ( plastronul apendicular) apare la a 3-5 zi după debutul
bolii. Bolnavul acuză dureri surde în fosa iliacă dreaptă care se înteţesc în
timpul mersului. În evoluţia plastronului apendicular distingem 3 faze:
a) faza infiltrativă b) faza de abcedare c) faza de fistularizare.
În faza infiltrativă plastronul apendicular se palpează sub forma unei
formaţiuni tumorale de dimensiuni variate, dureroasă, fără fenomene de
fluctuenţa şi cu contururi difuze. Bolnavul este febril seara, leucocitoza în
creştere treptata. În caz de evoluţie pozitivă, sub influenţa unui tratament
conservativ plastronul treptat dispare, starea bolnavului se normalizează şi el
este supus unei operaţii de plan (apendicectomie) în perioada rece – peste 3
luni.
Plastronul apendicular trebuie diferenţiat de neoplasmele de cec sau colon,
de tuberculoza ileo-cecală, de ileita terminală, de invaginaţiile ileocecale,
de chisturile ovariene torsionate, de tumorile retroperitoneale, de ptoză
renală, abces de psoas, torsiune de epiploon, se cer investigaţii suplimentare
– radiografie de ansamblu şi baritată, USG, computertomografie,
laparoscopie, etc.
În caz de dinamică negativă procesul inflamator progresează şi se dezvoltă
faza de abcedare când ea naştere un abces centrat împrejurul apendicelui,
de obicei, necrozat sau perforat. În aceste cazuri durerea se păstrează,
persistă febra. La palpare constatăm durere pronunţată, contractare musculară
şi simptomul Blumberg; la o palpare mai prudentă se poate percepe
fluctuenţa, leucocitoza este pronunţată cu o deviere în stângă. Diagnosticul
de abces apendicular dictează o intervenţie de urgenţă – drenarea abcesului
cu o înlăturare a apendicelui amputat sau plasarea apendicectomiei pe o
perioadă mai îndepărtată.
Dacă drenarea abcesului a întârziat poate avea loc o fistulizare în exterior
(prin peretele abdomenului) sau în cavitatea peritoneală, dând naştere unei
peritonite difuze.
Tratamentul – drenajul chirurgical.
Biletul 12
1. Tratamentul apendicitei acute: pregatirea preoperatorie, anestezia.
Apendocectomia: etapele apendicectomiei anterograde si retrograde.
Apendicita acută nu are decât un singur tratament: cel chirurgical, de urgenţă,
fără o pregătire specială a tubului digestiv. Laxativele şi clismele preoperatorii
sunt contraindicate, deoarece pot agrava evoluţia procesului apendicular.
Principiile de bază în tratamentul apendicitei acute sunt:
spitalizarea tuturor bolnavilor cu apendicită acută (şi a celor cu suspiciune) în
secţia chirurgicală;
efectuarea imediată (primele 1-2 ore după internare şi stabilirea diagnosticului)
a apendicectomiei de urgenţă.
Operaţia nu este indicată numai în 2 cazuri:
în plastronul apendicular;
în colica apendiculară, când bolnavul este supus unei supravegheri dinamice,
urmărindu-se starea abdomenului,
temperatura şi leucocitoza (fiecare 2-4 ore). Dacă timp de câteva ore
diagnosticul apendicitei acute n-a fost contramandat (inclusiv după aplicarea
metodelor paraclinice şi consultaţiile altor speciali şti) bolnavul trebuie operat.
În aceste cazuri e de preferat calea de acces medie mediană ai anestezia
generală cu relaxare.
În cazurile când diagnosticul nu trezeşte dubii şi nu se prevăd complicaţii calea
de acces e mai preferată cea a lui Mac Burney-Volcovici (contopire părţii
externe cu cea medie a liniei spino-ombilicală). În afară de aceasta în
dependenţă de condiţiile topografice, constituţii bolnavului etc., mai pot fi
utilizate: incizia Roux, Delageniere, Chaput, Jalaguer-Lenander, Sonnenburg,
mediană etc.
APENDICECTOMIA se execută după mobilizarea şi deplasarea cecului şi
apendicelui în plagă, (uneori fără mobilizare) şi presupune următorii timpi:
ligaturarea şi secţionarea mezoului apendicular (cu nylon);
ligaturarea cu catgut şi secţionarea apendicelui la bază;
înfundarea bontului apendicular în bursa legată cu fir neresorbabil.
Drenajul cavităţii peritoneale este obligatoriu în apendicitele acute cu
peritonită localizată sau difuză utilizându-se 1 (sau mai multe ) drenuri de
silicon, exteriorizate în afara plăgii.
Biletul13
1.Complicaţiile intraoperatorii posibile în cadrul apendicectomiei.
Profilaxia şi metodele de corecţie.
Una din cele mai frecvente complicatii intraoperatorii este hemoragia din
artera apendiculara, uneori din artera ceco-apendiculara.Mezoul apendicelui
este inflamat, fragil, usor se rupe si provoaca hemoragii
intraperitoneale.Hemostaza se efectueaza prin suturarea ori ligaturarea
mezoului rupt dupa o mobilizare a cecului. O alta complicatie este lezarea
organelor adiacente: cecului, ileonului, arterei iliace, ureterului, vezicii
urinare.Se face izolarea si sanarea minutioasa a cimpului operator,
repararea defectului prin sutura. Contaminarea plagii sau a cavitatii
peritoneala cu continut purulent ori fetid din cav apendicelui, manevrarea
gresita la infundarea bontului in bursa cecala, izolarea incompleta a
cimpului operator cresc riscul aparitie complicatiilor septice.
2.Herniile recidivante şi postoperatorii: noţiune, cauzele de dezvoltare,
tabloul clinic, indicaţii la operaţie, metodele chirurgicale de tratament.
Noţiune de auto- şi aloplastie.
Autoplastie - Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni
distruse a corpului cu ajutorul unei grefe luate de la același individ.
Aloplastie - operație chirurgicală de înlocuire a țesuturilor cu ajutorul unor
materiale străine.
Eventratiile (herniile postoperatorii/recidivante) sunt hernii ce pot
aparea la nivelul cicatriciilor postoperatorii, variind în dimensiuni, de la
foarte mici pâna la voluminoase si complexe – multisaculare. Cauza:
ruptura stratului musculo-aponevrotic la nivelul unei suturi chirurgicale sau
în vecinatatea acesteia. Acest tip de hernie se prezinta ca o umflatura ce
proemina sau în vecinatatea unei cicatrici postoperatorii, indiferent daca
aceasta este una de mici dimensiuni (dupa o apendicectomie sau
laparoscopie) sau o cicatrice mare, dupa o interventie chirurgicala de
amploare (chirurgie digestiva, sau vasculara). Unicul tratament posibil al
eventratiilor este cel chirurgical. Defectul peretelui abdominal va fi întarit
cu ajutorul unei proteze (plasa de polipropilena), care va fi montata în
stratul musculoaponevrotic si va acoperi defectul depasind marginile
acestuia, fiind respectat conceptul de sutura fara tensiune. Astfel va fi
asigurata vindecarea si scaderea riscului de recidiva. Operatia consta in
disectia si reducerea sacului de eventratie, si repararea pereteui abdominal
cu o plasa de intarire.
3.Tratamentul chirurgical şi endoscopic al pancreatitei acute în funcţie
de forma pancreatitei acute, fazele de evoluţie şi complicaţiile ei.
In urgenta imediata se intervine prin metode endoscopice pt verificarea
formelor de pancreatita acuta; in sindromul icteric sau subicteric de cauze
variate se practica procedee de decompresie, fie prin palilosfincterotomie,
fie prin colecistostomie. In caz de litiaza veziculara cu afectare pancreatica
este preferabila interventia chirurgicala de urgenta intirziata dupa linistirea
puseului de pancreatita acuta. Necrectomia pancreatica reprezinta metoda
cea mai adecvata pt cazurile cu necroza glandulara limitata si pt necroze
multiple. In pancreatitele acute necrotico- hemoragice cu localizare caudala
se pot practica rezectii pancreatice limitate.
Evolutia pancreatitei acute este imprevizibila si dependenta de forma
anatomo-clinica.
Complicatiile hemoragice se pot produce prin erodarea arterelor
pancreatice, splenice sau gastrice, cu hemoragii intraperitoneale grave.
Complicatiile septice : Abcesul pancreatic este o complicaţie rară a
pancreatitei acute, care apare în faza a III în rezultatul abcedării focarelor
necrotice situate în straturile profunde ale glandei. Starea bolnavilor este
gravă, a unui bolnav hectic, cu frisoane chinuitoare şi febră hectică, cu
modificări specifice ale sângelui. Uneori se asociază semne de comprimare
a duodenului, stomacului (greţuri, vărsături, eructaţii, balonări) sau a căilor
biliare (icter). Tratamentul se limitează la drenarea abcesului după
evacuarea puroiului şi înlăturarea prudentă a sechestrelor. Pseudochistul
pancreatic format dintro colectie lichidiana asociat cu resturi de tesut
glandular mortificat, lipsit de invelisul epitelial, delimitat de un perete
format din tesut scleros si din elemente anatomice de vecinatate:peretele
posterior gastric, mezocolon, splina, ficat, diaphragm. Tratamentul
pseudochistului întotdeauna este chirurgical (drenaj extern, drenaj intern,
extirparea chistului, rezecţia lui, rezecţia pancreatică). Fistula pancreatică
apare în rezultatul lichifierii unui focar necrotic mare ce antrenează în
proces şi ductul pancreatic (Wirsung). Tratamentul poate fi la început
conservativ: drenarea fistulei, irigarea ei cu soluţie de acid lactic,
radioterapia; dietoterapia. Dacă acest tratament este ineficace în decurs
de 6 luni se recurge la tratament chirurgical: rezecţia fistulei cu aplicarea
unei fistulo-jejuno-anastomoze, rezecţia distală a pancreasului sau
plombarea fistulei cu material special.
Biletul 14
1.Complicaţiile postoperatorii precoce după apendicectomie:
supurarea plăgii, flegmonul peretelui anterior abdominal, abcesul
subaponevrotic. Etiologia, diagnosticul, metodele de profilaxie şi
tratament.
Supurarea plagii - Inrosirea tegumentului din jurul plagii, tumefierea
acesteia, durerea locala cu caracter pulsatil. O supuratie este cauzata de
evolutia spontana a unei infectii cu germeni piogeni (care provoaca aparitia
puroiului). Tratament unei supuratii superficiale consta
in dezinfectarea plagii . Cel al unei supuratii profunde necesita de cele mai
multe ori un act chirurgical destinat sa evacueze puroiul, precum si
o antibioterapie pe cale generala.
Flegmonul peretelui anterior abdominal – proces inflamator caracterizat
printro tendinta difuzanta in tesuturile pe care le invadeaza,
necrozindule.Cauza cea mai frecventa este streptococul, stafilococul,
germenii anaerobi.Are ca punct de plecare o plaga abdominala. Tratamentul
curativ presupune antibioterapia.
Abcesul subaponevrotic – colectie purulenta delimitata printro membrana
de tesut conjunctiv. Tabluol clinic asociaza semne locale, sensibilitate si
infiltrare a tesuturilor supraadiacente, cu semne generale- sindrom septic,
febra, leucocitoza.Deschiderea in cav peritoneala poate duce la peritonite.In
stari septicotoxice se recurge la antibioterapie.
Biletul 16
1.Apendicita cronică: noţiune, simptomatologia, diagnosticul.
Diagnosticul diferenţial cu colita cronică, pielonefrita cronică, anexita
cronică. Tactica de tratament.
Apendicita cronică reprezintă un ansamblu de leziuni micro- şi macroscopice,
rezultate în urma unui proces inflamator apendicular. Deosebim apendicită
cronică reziduală (după reabsorbţia plastronului apendicular) şi apendicită
cronică recidivantă caracterizată prin repetarea periodică a acceselor de
apendicită acută într-o formă abortivă, ştearsă. Nu există o simptomatologie
proprie apendicitei cronice. Semnele ei clinice pot imita orice sindrom sau
boală organică a abdomenului. Bolnavii se plâng de dureri cu caracter
intermitent la nivelul fosei iliace drepte, cu iradiere în epigastru mai ales la
palparea profundă a cecului. Durerile se însoţesc de greţuri, uneori chiar de
vărsături şi în genere de tulburări de tranzit intestinal: constipaţie la adulţi,
diaree la copii. Apendicita cronică beneficiază, în mod exclusiv, de tratament
chirurgical şi este bine ca acesta să fie aplicat mai înainte de ivirea
complicaţiilor. În afara de aceasta trebuie avut în vedere că apendicita cronică
devine manifestă clinic uneori după o lungă perioadă de latenţă, în care timp
local şi la distanţă s-au constituit leziuni inflamatorii cronice nespecifice,
ireversibile şi care pot evolua în continuare chiar după îndepărtarea
apendicelui.
Biletul 17
1.Litiaza biliară: noţiune, etiopatogenia, mecanismele de formare a
calculilor biliari.
Definitie: litiaza biliara este o afectiune provocata de dezvoltarea unor
calculi biliari in vezicula sau in caile biliare extra- sau intrahepatice.
ETIOPATOGENIE
- mecanismul fundamental în geneza calculilor constă în faptul că bila - o
soluţie coloidală în care elementele constituante nu precipită - trece din
stare de «sol» în stare de «gel». Această «instabilitate coloidală» de natură
biofizică se datorează dereglărilor din complexul – colesterină – fosfolipide
– acizi biliari - cu diminuarea ponderii acizilor biliari şi creşterea cantităţii
de colesterină.
Printre factorii care favorizează această desconcordanta se pot întâlni cei cu
statut local, cum ar fi: staza biliară, infecţia, sau cu aspect general: vârsta,
sexul, alimentaţia excesivă sau bogată în grăsimi, tulburările metabolice
(hipercolesterolemia), sedentarismul, dereglarea funcţiei de pigmenţi a
ficatului, obezitatea, graviditatea etc.
Calculii sunt alcătuiţi din nucleu, corp şi scoarţă. În 80% din cazuri calculii
conţin prevalent colesterol, în 10% cazuri predomină pigmenţii biliari, în
celelalte cazuri ei sunt micşti şi cel mai rar cu predominarea carbonatului de
calciu.
Biletul 18
1.Anatomia, relaţiile topografoanatomice ale pancreasului cu căile
biliare extrahepatice. Fiziologia pancreasului. Rolul tripsinei, amilazei,
insulinei, calicreinei etc.
Biletul 19
1.Metodele radiologice de investigare în litiaza biliară: indicaţii şi
contraindicaţii. Ultrasonografia abdominală în litiaza biliară: semnele
ecografice în colecistita cronică, colecistita acută, coledocolitiază.
Examenul radiologic. Vizualizarea căilor biliare prin administrarea unei
substanţe de contrast pe cale orală (colecistografia orală) sau pe cale
intravenoasă (colecistografia intravenoasă) reprezintă metoda de rutină.
Colecistografia orală nu evidenţiază decât vezicula biliară. Reuşita ei este
determinată de absorbţia intestinală a substanţei de contrast, de eliminarea
ei prin ficat şi de puterea de concentrare a bilei în veziculă.
Colecistocolangiografia intravenoasă are avantajul de a evidenţia atât
colecistul cât şi coledocul şi de a nu fi dependentă de funcţia de concentrare
a veziculei. Reuşita ei depinde de o proteinemie normală, de integritatea
funcţiei de concentrare şi eliminare a ficatului.
Substanţa de contrast poate fi introdusă şi direct în căile biliare:
prin orificiul unei fistule biliare externe;
prin peretele abdominal în unul din canalele intrahepatice
(colecistocolangiografia transparietohepatică);
prin administrarea orală de bariu în canalul unei fistule biliodigestive;
--1.Printre investigaţiile instrumentale de mare folos in colecistita acuta
este: ultrasonografia, care evidenţiază edemul, deformarea şi calculii
veziculei biliare şi a căilor biliare extrahepatice, precum şi starea
pancreasului şi a ficatului. Colecistografia este contraindicata.
2. Ecografia abdominala este investigatia obligatorie in colecistita cronica.
Aceasta ofera informatii precise asupra prezentei sau absentei litiazei,
asupra grosimii peretilor veziculari sau procesului de fibroza. De obicei, o
litiaza confirmata prin ecografie nu necesita explorari imagistice
suplimentare.
3.In coledocolitiaza semnele ecografice sunt : colecist cu pereti ingrosati,
coledoc dilatat ce contine un calcul inclavat de 0,4cm.
Biletul 20
1.Colecistectomia: indicaţiile către operaţie, anestezia, accese
chirurgicale, tehnici operatorii. Complicaţii intraoperatorii, profilaxia.
Tratamentul colelitiazei este chirurgical. Numai în caz de prezenţă a
contraindicaţiilor serioase (insuficienţa cardio-vasculară, respiratorie,
renală, hepatică etc.) se admite un tratament conservator: repaus la pat,
regim alimentar, antibiotice, antispastice, analgezice ş.a.După vârsta de 50
de ani intervenţia chirurgicală este şi mai indicată ca măsură de profilaxie a
unei degenerări maligne. Operaţia se numeşte colecistectomie şi constă în
extirparea veziculei biliare, care poate fi executată anterograd, retrograd şi
bipolar. În unele cazuri se cere drenarea coledocului (icter mecanic, calculi
a coledocului, strictura papilei Vater etc.).
Poziţia bolnavului pe masa de operaţii e în decubit dorsal, cu regiunea
dorso-lombară în hiperextenzie.
Inciziile preferabile sunt: xifo-ombilicală (Lebker), subcostală (Koher),
transversală (Sprengel), pararectală (Czerni). Anestezia va fi generală: prin
intubaţie orotraheală cu miorelaxanţi.
Metodele conservatoare, bazate pe descompunerea şi dizolvarea calculilor
sub influenţa acizilor biliari, a acidului henodezoxicolic.
Diagnosticul diferenţial al pancreatitei acute cu apendicita acută, ocluzia
intestinală, ulcerul perforat, infarctul miocardic, tromboza mezenterială.
Biletul 31
1.Fazele secreţiei gastrice. Aprecierea secreţiei gastrice (analiza sucului
gastric, pH-metria) şi tipului secretor a stomacului (testul Kay,
Hollander, secreţia nocturnă). Utilizarea rezultatelor aprecierii secreţiei
gastrice ca indicaţii pentru efectuarea diferitelor metode de operaţii pe
stomac.
Fazele secreţiei gastrice acide:
Faza cefalică (neurogenă) declanşează răspunsul secretor prin mecanisme
reflex condiţionate şi necondiţionate, pornite de la nivelul structurilor
nervoase şi senzoriale cefalice. Stimulii, care pot declanşa activarea fazei
cefalice sunt: vederea, mirosul şi palparea alimentelor, masticatia şi salivaţia,
deglutiţia, dar şi simpla gândire sau anticipaţia alimentelor.
Faza gastrică (hormonală) a secreţiei acide este iniţiată de contactul chimic şi
mecanic al alimentelor cu mucoasa gastrică, având o durată de 3-4 ore şi,
reprezintăla om o secreţie egală cu cea maximală.
Faza intestinală. În condiţii normale faza cefalică şi gastrică sunt
responsabile de 90% din secreţia gastrică, restul este sub dependenţa fazei
intestinale. Chiar între prânzuri secreţia slabă gastrică continuă datorită unor
hormoni secretaţi de duoden şi jejunul superior, ce par a fi similari cu
gastrina; deasemenea histamina şi imidazolul rezultaţi din degradarea
intestinală a proteinelor par a avea un rol umoral în secreţia gastrică. Însuşi
trecerea bolului alimentar şi distensia jejunului superior măreşte secreţia de
HCl în stomacul izolat şi denervat.
Testul cu insulină (manevra Hollander) se efectuează administrându-se, după
extragerea completă a stazei gastrice, a 2 UA insulină subcutan la 10 kg/corp
sau doza de 10-12 UA. Hipoglicemia postinsulinică excită nucleul vagului şi
declanşează secreţia gastrică de HCl, care începe peste 30 minute dupa
injectare şi durează, în medie, 4 ore. Răspunsul hipacid la omul normal este
în limitele de 40 mEq/l pentru HCl liber şi 60 mEq/l aciditate totală.
Testul cu histamină (manevra Kay) - prin administrarea (după extragerea
completă a stazei) a 0,04 mg/kg de histamină i/m sau în transfuzie continuă
cu ser fiziologic şi, care produce o hiperaciditate maximă la 30-60 de min. de
la injectare, dând relaţii directe asupra masei de celule secretante şi a tipului
de secreţie umorală. Ca ţi în proba cu insulină, se prelevează cel puţin 2
eşantioane, la 15 minute, înainte de injectare şi 6-8 eşantioane, tot la 15
minute, după injectare, dozându-se HCl liber, total, cantitatea secreţiei uneori
şi enzimele gastrice. Valorile normale ale debitului clorhidric sunt în medie
de 20-40 mEq/oră pentru bărbaţi şi 16-18 mEq/oră pentru femei.
Secreţia nocturnă de acid clorhidric se colectează cu sonda introdusă nazal,
pentru ca bolnavul să poată dormi; proba se efectuează între orele 20 şi 8,
extragându-se din oră în oră toată secreţia gastrică şi determinându-se
cantitatea de secreţie, de HCl în mEq. La omul sănătos se obţine aproximativ
500 ml suc gastric, care conţine 18-20 mEq cu o pauză secretorie cu
minimum de secreţie între orele 2400 şi 400. În ulcerul duodenal sau sindromul
Zollinger-Ellison există o stare dissecretorie cu creşterea atât a cantităţii
secreţiei cât şi a HCl şi care are o cursă maximă tocmai între orele 24 00 şi
400.
PH-metria se face inregistrarea secretiei gastrice bazale, in timp de o ora se
injecteaza subcutan 0.5-1.0 sol atropina 0.1% si peste 5 min se inregistreaza
aciditatea perioadei stimulate. pH-0.9-1.2- hiperaciditate vadita cu secretie
acida continua; pH-1.3-1.7- stare de hiperaciditate cu secretie acida
continua; pH-1.8-2.2-stare normoacida secretie gastrica de intensitate
medie; pH-2.3-3.9- hipoaciditate; pH de 6.0 si mai mare – anaciditate.pH
mediu al duodenului 3.7-3.8.
Biletul 32
1.Tratamentul chirurgical al icterului mecanic, metode de drenare a
căilor biliare, anastomoze biliodigestive etc.
Un bolnav cu icter mecanic de origine litiazică are indicaţie operatorie.
Intervenţia chirurgicală se va executa sub anestezie generală cu intubaţie
oro-traheală. La bolnavii slăbiţi cu riscul avansat de anestezie se utilizează
anestezia epidurală cu lidocaină sau trimecaină de 3%. Deschiderea
cavităţii peritoneale se face prin intermediul unei incizii mediane (Lebker)
sau oblice în hipocondrul drept (Koher). Explorarea căilor biliare externe
trebuie făcută cu grijă pentru a inventaria totalitatea leziunilor şi, deci, se
va inspecta (manual, vizual şi instrumental) toată regiunea pancreato-
biliară. Vezicula biliară va fi înlăturată printr-o colecistectomie retrogradă.
Coledocotomia poate fi «ideală», când ea se termină prin sutura primară a
inciziei, fără drenaj extern. Drenajul pune căile biliare principale în repaos,
realizează evacuarea conţinutului purulent sau biliopurulent, până la
sterilizarea bilei. Mai mult ca atât, prin tubul de dren se introduc antibiotice,
novocaină, no-şpa, baralgină pentru cedarea spasmului şi se controlează
lumenul coledocian prin fistulo-colangiografie postoperatorie. După locul
introducerii drenului în coledoc, felul lui, orientarea capătului intern şi alte
particularităţi deosebim diverse tipuri de drenaj extern:
drenaj tip Halstedt - introducerea unui dren simplu cu diametru de 2-3 mm
prin ductul cistic, orientat spre papila oddiană;
drenajul tip Lane - acelaşi tub, cu aceeaşi orientare numai că trecut prin
incizia longitudinală a coledocului mai jos de ductul cistic;
drenaj tip Kehr - are forma unui T, ramura scurtă se introduce tot prin
incizia longitudinală în coledoc, iar ramura lungă se exteriorizează;
drenaj tip Robson-Vişnevski - un tub cu mai multe orificii se introduce prin
incizia longitudinală a coledocului, capătul intern fiind orientat spre hil, iar
uneori şi în unul din canalele hepatice;
drenaj tip Praderi-Smitt - capătul intern al drenului de polietilen, găurit se
află în lumenul coledocului mai sus de sutura lui, iar cel extern este
exteriorizat transhepatic.
Biletul 33
1.Chirurgia miniinvazivă în diagnosticul şi tratamentul bolii litiazice.
Colecistectomia laparoscopica reprezinta cea mai moderna tehnica de
extirpare a colecistului.Se incepe prin realizarea unui pneumoperitoneu prin
insuflarea a 3-6 litri de CO2.Se creaza astfel o camera de lucru care trebuie
mentinuta pe parcursul interventiei.Prin 4 canule etanse se introduce
instrumente special.Prima canul plasata la ombilic si prin ea se introduce
laparoscopul cuplat cu o mini camera video. Prin alte 3 canule se introduce
instrumente cu ajutorul carora se practica colecistectomia.Rezultatele sunt
excelente: acuzele dureroase sunt minime, durata spitalizarii se reduce la 2-
3 zile, iar rezultatele cosmetic sunt deosebit de appreciate de pacient.
Biletul 34
1.Noţiune de hernie, eventraţie şi evisceraţie. Elementele anatomice ale
herniei. Cauze locale şi generale de dezvoltare a herniilor. Factorii
predispozanţi şi favorizanţi.
Hernie - ieşirea parţială sau totală a unui organ din cavitatea sau învelişul său
normal in spatiul subcutanat sau in alta cavitate.
Eventratie – prolabarea org cav abdominale acoperite de peritoneul parietal si
tesut cicatriceal in spatiul subcutanat in regiunea cicatricii postoperatorii.
Evisceratie - prin ieşirea în afară a viscerelor abdominale, printr-o breşă completă
a peretelui abdominal (inclusiv pielea) realizată de un traumatism sau de o
laparotomie recentă, necicatrizată.
În orişice hernie putem întâlni 3 componente:
sacul herniar- format din peritoneu. De cele mai dese ori sacul se formează prin
alungirea şi alunecarea treptată a peritoneului împins de organul care herniază
porţile herniare inele musculo-aponevrotice
conţinutul herniei – format de intestinul subţire şi epiploon, mai rar de intestinul
gros, vezica urinară, uter, anexe. Se poate spune că, cu excepţia pancreasului,
toate organele pot hernia.
Cauze locale : locurile slabe : canalul inghinal, femural, ombilic, linia
epigastrala, semilunara, arcuata, apofiza xifoida, triunghiul Petit, rombul
Grinfelt-Lesgart.
Cauze generale: Factori predispozanti – virsta, genul, constitutia, starea
musculaturii, obezitatea, modificarea org interne, lichide patologice. Factori
determinanti : ce cauzeaza cresterea presiunii abdominale- efortul fizic, patologii
concomitente(colita cronica cu constipatii, BPOC, adenom de prostata), nastere
dificila; cei care du la slabirea peretelui abdominal- graviditatea repetata,
obezitatea, atrofia musculara, ciroza, diabet.
Biletul 36
1.Tratamentul conservativ şi chirurgical al herniilor: indicaţii şi
contraindicaţii, etapele herniotomiei. Complicaţiile iatrogene posibile în
timpul herniotomiei, profilaxia şi metodele de corecţie a acestora.
Tratamentul ortopedic constă în utilizarea unor bandaje care se opun
exteriorizării sacului herniar şi a conţinutului său. Există 2 tipuri de bandaje: 1)
rigide; 2) moi. Bandajele rigide sunt utilizate numai pentru herniile inghinale.
Bandajele moi sunt indicate în herniile postoperatorii, când operaţia de
herniotomie nu este încă indicată (timpul scurt de la supuraţia ţesuturilor), iar
hernierea masivă incomodeazaă mult bolnavul.
Operaţia de hernie (herniotomie) prevede 3 timpi operatori:
1.punerea în evidenţă şi izolarea sacului herniar de celelalte învelişuri, până la
nivelul colului;deschiderea sacului, 2.tratarea conţinutului (reintroducerea în
cavitatea abdominală, rezecţie parţială de epiplon, intestin strangulat şi necrozat
ş.a.) şi 3.rezecţia sacului până la nivelul inelului herniar; refacerea peretelui
abdominal printr-o tehnică care variază în funcţie de tipul herniei şi în funcţie de
starea peretelui abdominal şi a ţesuturilor adiacente.
Biletul 37
1.Complicaţiile herniilor. Strangularea elastică şi stercorală.
Anatomia patologică a herniei strangulate.
Nereductibilitatea herniei este una din complicaţiile destul de frecvente
în evoluarea ei clinică. Un capitol aparte al herniilor nereductibile îl
constituie herniile nereductibile prin pierderea dreptului de domiciliu,
care se observă în regiunea ombilicală şi inghinală unde pot lua proporţii
considerabile (hernii incoercibile).
Corpostaza se dezvoltă în herniile cu conţinutul cecului sau
sigmoidului. Spre deosebire de strangulare lipsesc durerile, starea
bolnavului este satisfăcătoare, peretele intestinului nu suferă de
ischemie. În cazurile înaintate pot apărea greţuri, uneori chiar vomă,
persistă meteorismul. Se cere un masaj prudent, clisme saline sau
uleioase, purgative.
Inflamaţia herniei poate începe din tegumentele externe, din partea
sacului herniar sau din partea spaţiului abdominal. Caracterul inflamaţiei
este divers – de la seros până la supurativ – putrid.
Dintre complicaţiile mai rar întâlnite se cer menţionate următoarele:
Tuberculoza herniară care, de regulă, este secundară şi se întâlneşte mai
des la copii;
Traumatismul herniei care se iscă de la o simplă contuzie a conţinutului
herniar până la ruptura organului cu consecinţele respective;
Corpi străini ai herniei.
Strangularea herniei – este cea mai severă complicaţie posibilă. Ea este
realizată prin constricţia brutală, strânsă şi permanentă a unuia sau a mai
multor viscere în interiorul sacului herniar. Cele mai frecvente organe
strangulate sunt intestinul şi epiploonul.
ANATOMIA PATOLOGICĂ A HERNIEI STRANGULATE
Sacul herniar este destins, congestionat, de culoare roşie sau brun-vânătă
în stadiul final. În marea majoritate a cazurilor conţine un lichid de
culoare şi aspect în funcţie de vechimea strangulării: la început limpede
– citrin, mai târziu hematic – ciocolatiu şi în final puriform – fecaloid.
Cel mai mult suferă ansa centrală (uneori şi cea intermediară), pe locul II
se află ansa aferentă, urmată de ansa eferentă.
Leziunile intestinului strangulat trec prin 3 stadii evolutive:
Stadiul de congestie. Ansa apare de culoare roşie-închisă, destinsă cu
seroasa fără luciu; leziunea maximă este la piciorul ansei unde se
constată şanţul de strangulare determinat de inel şi unde apar, deja,
câteva sufuziuni subseroase. Intestinul supraiacent intraabdominal este
încă integru. În acest stadiu leziunile sunt reversibile, şi, după înlătirarea
agentului strangulant (incizia inelului herniar), infiltrarea mezoului cu
novocaină 0,25 – 0,5% şi aplicarea unei meşe cu ser fiziologic cald pe
intestin constatăm că ansa este viabilă.
Stadiul de ischemie. Ansa este destinsă, negricioasă, cu numeroase
sufuziuni hemoragice subseroase, cu peretele mult îngroşat şi cu false
membrane pe suprafaţa sa, în sacul herniar lichid abundent, intens
hemoragic, septic. În acest stadiu, leziunile sunt definitive, ireversibile,
într-un mediu septic şi impun rezecţia ansei strangulate cu mezoul său şi
extinderea rezecţiei în direcţia proximală (ansa supraiacentă) la
depărtarea de 30-40 cm de la limita macroscopică a necrozei şi 15-20 cm
– spre ansa subiacentă.
Stadiul de gangrenă şi perforaţie este ultimul, cu ansa de aspect brun-
închis, foarte subţire, cu zone de sfacel, plutind într-un lichid purulent
fecaloid.
După mecanismul strangulării, deosebim:
În strangularea elastică compresia mezoului şi a anselor intestinale are
loc spontan, brusc şi din exterior. Fenomenul este asemănător cu cel în
ocluziile intestinale prin strangulare.
Strangularea stercorală are loc în herniile cu porţile largi, de regulă, la
bătrâni, suferinzi de constipaţie. Masele fecale se acumulează în ansa
aferentă şi cea centrală provocând coprostaza. La un moment dat
distingerea ansei aferente poate atinge dimensiuni enorme, fapt ce duce
la compresia şi flexia ansei eferente cu includerea elementului de
strangulare elastică.
Biletul 38
1.Hernia strangulată: tabloul clinic, tactica medico-chirurgicală.
Complicaţiile posibile la repunerea spontană şi forţată a herniei
strangulate. Repunerea falsă.
In debut depistăm 3 semne:
a) durere bruscă, violentă în regiunea herniei;
b) creşterea rapidă a volumului herniei si încordarea tegumentelor;
c) ireductibilitatea fulgerătoare a herniei.
Durerile la început pot fi simţite şi în alte regiuni ale corpului dar în
regiunea herniei sunt permanente. În debut durerile pot provoca şocul.
Odata cu dezvoltarea necrozei durerile pot diminua, provocând iluzia
dezincarcerării herniei.După dureri se instalează ocluzia intestinală, cu
stoparea gazelor şi materiilor fecale, cu greturi şi vărsături la început
bilioase (reflexogene) mai târziu cu conţinut intestinal şi în sfârşit
fecaloid.După 6-12 ore, starea generală a bolnavului se alterează,
tahicardia se accentuiază, apar tulburări de ritm, alterarea rapidă a stării
generale – expresia feţei suferindă, limba uscată şi saburată, respiraţia
accelerată, superficială,presiunea arterială diminuată.
Tratament chirurgical printro incizie larga in regiunea zonei herniare-
centrata pe masa tumorala strangulata –cu punerea in evidenta a sacului
cu continutul sau; evidentierea inelului de strangulare de la nivelul
colului sacului si sectionarea acestuia; tratarea leziunilor viscerale cu
refacerea peretelui abdominal.
??????????????????????????????????
2.Stenoza ulceroasa piloroduodenală: clasificarea, simptomatologia,
metodele de examinare (endoscopice şi radiologice). Diagnosticul
diferenţial cu tumorile gastrice maligne.
Stenoza este rezultatul cicatrizării ulcerului şi se datoreşte în primul rând
ţesutului de scleroză periulceroasă, ireversibilă, la care ca elemente
secundare se adaugă edemul şi spasmul.
Simptomatologia stenozei este dominată de vomismente; acestea sunt
acide, rău mirositoare, lipsite de bilă, cu alimente nedigerate folosite cu
multe ore înainte. Bolnavul acuză distensie epigastrică, care uneori
cuprinde mare parte din abdomen, imediat după mese; apetitul este mult
diminuat şi slăbirea este accentuată şi continuă. Bolnavul prezintă dureri
tardive, nocturne, rebele la orişice îngerare de alimente sau medicamente
şi care se ameliorează prin vomismente (spontane sau provocate). Printre
alte plângeri vom menţiona pirozisul şi eructaţiile acide, uneori fetide.
După gradul de îngustare a zonei piloro-duodenal deosebim 3 faze a
stenozei: faza I (compensată), faza II (subcompensată), faza III
(decompensată).
Biletul 39
1.Formele atipice de strangulare: hernie de tip Richter, Littre,
Maydl, Brock. Particularităţile morfopatologice şi clinice.
1)Hernia de tip Richter sau strangulare laterala – este consecinta
constrictiei unei parti de intestin, la nivelul marginii libere intro mica
hernie cu coletul strimt.Complica hernia femurala si hernia inghinala
oblica externa.Caracteristica este dificultatea de diagnostic, pastrarea
tranzitului intestinalsi evolutia rapida a portiunii pensate a peretelui
intestinal spre facelare.Termininduse uneori prin perforatie si flegmon
piostercoral.
2)Hernia Maydl sau strangularea retrograda – prezenta a doua anse
intestinala in sacul hernian si o a treia intraabdominala si printrun inel
care comprima doua picioare din ansa.se intilneste in hernia inghinala
oblica externa.
3)Hernia Brock (pseudostrangulare) –in multe afecţiuni chirurgicale ale
abdomenului în forma sa acută (ulcerul perforativ şi perforaţia
cancerului gastric, colecistita şi pancreatita acută, apendicita acută,
ocluzia intestinală, perforaţia intestinului) exudatul inflamatoriu
nimereşte în sacul herniar şi provoacă inflamaţia lui secundară. În acest
caz hernia devine ireductibilă, se măreşte în volum, apar durerile şi alte
semne ale inflamaţiei locale asemănătoare cu cele din strangulare.
4) Hernia Littré când are loc strangularea diverticulului Meckel.
Particularităţile sunt aceleiaşi ca şi în hernia Richter.