SUBREGNUM CORMOBIONTA

(CORMOPHYTA)

 Sunt plante superior organizate, având corpul format din cele trei organe vegetative –
rădăcină, tulpină şi frunze, bine individualizat. Asemenea aparat vegetativ poartă
numele de corm.
 Sunt mai numeroase decât plantele inferioare şi trăiesc cu precădere în mediul terestru.
 Cormul reprezintă generaţia sporofitică, are o structură morfo-anatomică complexă, cu
ţesuturi conducătoare adevărate, dispuse într-un cilindru central numit stel, mai mult
sau mai puţin evoluat. De aceea se şi numesc plante vasculare.
 Organul reproducător femeiesc este arhegonul la cormofitele inferioare (ferigile), iar la
restul cormofitelor apare sacul embrionar protejat de diferite învelişuri, iar în acesta se
formează embrionul, în urma diviziunilor repetate ale zigotului.

ÎNCRENGĂTURA PTERIDOPHYTA – Ferigile

 Plante superioare faţă de briofite, caracterizate prin aparatul vegetativ un corm

adevărat
 Prezintă în structura lor internă ţesuturi specializate, printre care şi ţesuturi
conducătoare liberiene şi lemnoase (traheide), iar modul de înmulţire este ascuns (se
înmulţesc prin spori şi organele reproducătoare nu sunt vizibile) motive pentru care se
mai numesc „Criptogame vasculare”
 Organele reproducătoare sunt asemănătoare cu cele ale briofitelor - anteridii şi
arhegoane de unde şi denumirea de” Archegoneate”.
 Deosebirea esenţială dintre pteridofite şi briofite constă în raportul invers dintre cele
două generaţii: la ferigi predomină sporofitul, iar la muşchi – gametofitul.

Sporofitul – planta însăşi – dimensiuni de la câţiva cm, până la forme lemnoase,

arborescente de câţiva zeci de m înălţime.
 Rădăcinile la formele primitive sunt ramificate dichotomic
 Tulpina, în majoritatea cazurilor este subterană, numită rizom pe care se găsesc
rădăcini adventive. La alte ferigi este aeriană, plagiotropă sau ortotropă, ramificată
dichotomic sau monopodial. Prezintă diferite tipuri de stel.
 Frunzele sunt foarte variate din punct de vedere morfologic, anatomic şi funcţional:
o Microfile la ferigile inferioare
o Macrofile la cele evoluate, cu limbul întreg până la de mai multe ori divizat sau
compus.
o Aşezate spiralat sau verticilat
Funcţional: -
o trofofile – îndeplinesc numai funcţia de asimilaţie clorofiliană
o trofosporofile - îndeplinesc fotosinteza, iar pe faţa inferioară sau pe marginea
limbului poartă sporangii cu spori.
o Sporofile – pe care se formează sporii, având rol preponderent în înmulţire
o Există şi ferigi la care aceeaşi frunză este împărţită în două segmente, unul
asimilator, steril, la bază şi altul sporifer, fertil, la vârf (Osmunda regalis,
Botrichium lunaria, Ophioglossum vulgatum).

Sporangele este de natură caulinară şi poate fi situat:

o în vârful tulpinilor şi a ramurilor (la Rhynia, Asteroxilon),
 o în spice sporifere formate din aglomerări de sporofile care poartă sporangi la
bază (Lycopodium, Selaginella, Equisetum),
o pe dosul frunzei, grupaţi mai mulţi la un loc în formaţiuni rotunde sau alungite
numite sori, acoperiţi sau nu de o membrană numită induzie (la speciile
familiei Polypodiaceae din clasa Filicatae).
Sporangele are la exterior un perete uni- sau pluristratificat şi în interior, un ţesut din
care iau naştere celule mame ale sporilor, numit arhespor. Celulele mame ale sporilor suferă
R! cu formare de tetrade de spori care pot fi:
o izospori – identici morfologic şi fiziologic, iar ferigile se numesc izosporee
(Lycopodium)
o homeiospori – identici morfologic, dar diferenţiaţi fiziologic (Equisetum)
o heterospori diferiţi ca mărime şi funcţional, formaţi în sporangi diferiţi, iar
ferigile se numesc heterosporee.
Sporii mai mici au potenţă bărbătească, se numesc microspori şi se formează în număr
mare în microsporange situat în axila unei microsporofile.
Sporii mai mari sunt de potenţă femeiască, se numesc macrospori şi iau naştere în
număr mic (4-1) într-un macrosporange dispus la baza unei macrosporofile (Selaginella).
La ferigile de apă (Salvinia, Marsilia) sporangii sunt diferenţiaţi în micro- şi macro-
sporangi, grupaţi mai mulţi la un loc şi înveliţi complet într-o induzie, alcătuind aşa numitele
sporocarpii.
Pteridofitele heterosporee prezintă importanţă teoretică deosebită pentru explicarea
evoluţiei plantelor.

Gametofitul ia naştere din germinarea sporului şi este numit protal. Este foarte redus
– câţiva mm până la 5 cm, lamelar, tuberculiform sau filamentos, este totdeauna independent
de sporofit, trăieşte în locuri umede şi poate fi verde, asimilator, deci cu nutriţie autotrofă.
Pe protale provenite din izospori se formează anteridii şi arhegoane, iar în cazul
ferigilor heterosporee, aceste organe se formează pe protale diferite.
Anteridia este aproximativ sferică, pluricelulară şi formează un număr redus de
anterozoizi pluriflagelaţi şi spiralaţi.
Arhegonul este foarte mic, pluricelular, asemănător ca alcătuire cu cel al briofitelor.
Conţine o singură oosferă.
Când organele de reproducere ajung la maturitate, anterozoizii eliberaţi din anteridie,
înoată cu ajutorul flagelilor prin picăturile de apă până la arhegon. Un singur anterozoid
pătrunde prin gâtul arhegonului până la oosferă, pe care o fecundează, rezultând zigotul
diploid. Cu acesta începe generaţia asexuată, diploidă, producătoare de spori – sporofitul.
Din zigot, prin diviziuni repetate va rezulta un embrion, apoi o plantulă şi o nouă
plantă pe care se formează sporangi cu celule mame ale sporilor care se divid reducţional
(R!), rezultă spori şi ciclul se reia.
Clasificarea pteridofitelor s-a făcut după următoarele criterii:
 gradul de organizare
 modul de înmulţire
 alcătuirea şi forma sporangilor; în patru clase:
o Cls. Psilophytatae – cele mai primitive, în marea lor majoritate fosile, au trăit
în Silurian şi Devonian.
o Cls. Lycopodiatae – Sunt specii actuale şi fosile
o Cls. Equisetatae
o Cls. Filicatae
 Cls. Psilophytatae
Sporofitul era mic, lipsit de rădăcini, reprezentat de tulpini subterane cu rizoizi, şi
tulpini aeriene verzi, asimilatoar,e ramificate dicotomic sau pseudodicotomic.
Frunzele lipseau sau erau mici, scvamiforme
Sporangii se formau în vârful ramurilor, mai rar de-a lungul acestora şi conţineau
numeroşi izospori.
Gametofitul se cunoaşte doar la speciile actuale şi este destul de bine dezvoltat.

1. Ordinul Psilophytales (Rhyniales)

Cuprinde pteridofite exclusiv fosile, au apărut în Silurian, iar la începutul
Carboniferului s-au stins. Din ele au evoluat toate celelalte cormofite. Nu li se cunoaşte
gametofitul

a. Familia Rhyniaceae - Rhynia major avea un rizom subteran orizontal, prevazut

cu rizoizi unicelulari şi tulpini aeriene ramificarte dicotomic sau neramificate, verzi,
asimilatoare, fiind total lipsite de frunze.
În vârful tulpinilor se formau sporangii alungiţi, în care luau naştere numeroşi
izospori.
Întreaga plantă atingea cca 20 de cm înălţime.
• Tulpina avea o structură simplă, primitivă, la exterior era învelită de o epidermă
unistratificată, cu pereţii exteriori ai celulelor îngroşaţi, cutinizaţi şi cu puţine stomate.
• Sub epidermă se găsea un ţesut subepidermic cu rol de înmagazinare a apei, de care
avea încă nnevoie, find abia ieşită din mediul acvatic.
• Sub hipodermă se găsea un ţesut asimilator bine dezvoltat, iar în centrul tulpinii – un
cilindru central de tip primitiv – protostel.
• Creştea în locuri mlăştinoase

b. Familia Asteroxylaceae - Asteroxylon

Avea o organizare superioară faţă de Rhynia, fiind mai bine adaptată la viaţa terestră.
Prezenta un rizom fixat cu rădăcini primitive, ramificate dicotomic. Tulpina era mai mult sau
mai puţin ramificată dicotomic, cilindrul central un actinostel.
Pe tulpini şi ramuri se găseau numeroase frunze mici, solziforme, dispuse spiralat şi
lipsite de nervuri. Sporangii se formau în vârful ramurilor.

c. Familia Pseudosporochnaceae - Pseudosporochnus

Avea aspectul unui arboraş ce ajungea până la 3 m înălţime, mult ramificat dicotomic,
ultimele ramificaţii fiind filiforme sau lăţite.
Ultimele ramuri se terminau cu sporangii.

d. Familia Psilophytaceae - Psilophyton

Semăna oarecum cu Rhynia, dar era mai puternic ramificat dicotomic şi prezenta două
feluri de ramuri – unele terminate ascuţit (spiniforme), altele circinate.
Sporangii ovoizi se formau terminal pe ramuri dicotomice scurte.

2.Ordinul Psilotales
Cuprinde două familii: Psilotaceae şi Tmesipteridaceae, fiecare cu câte un gen în flora
actuală.
Cresc fie pe sol sau în crăpăturile stâncilor, fie, mai adesea, ca epifite pe ferigile
arborescente din pădurile tropicale umede şi subtropicale.
 a. Familia Psilotaceae - Psilotum
Plantă lipsită de rădăcini, având în pământ un rizom prevăzut cu peri absorbanţi şi
micorize.
Tulpinile aeriene sunt verzi, cilindrice, ramificate de mai multe ori dicotomic.
Pe ramuri se găsesc puţine microfile dispuse neregulat şi distanţat una de alta.
În centrul tulpinii se găseşte măduvă sclerificată, iar în jurul acesteia se găsesc
faşcicule lemnoase în alternanţă cu cele liberiene. Urmează spre exterior, scoarţa, cu partea
periferică asimilatoare, învelită de o epidermă.
Gametofitul este mare şi seamănă cu rizomul sporofitului în primele faze ale
dezvoltării sale.
La suprafaţa protalului se formează anteridiile şi arhegoanele.

b. Familia Tmesipteridaceae - Tmesipteris tannensis

Creşte epifit şi are ramuri pendente cu frunze lanceolate
Sporangii concresc câte doi într-un sinangiu bilocular situat la baza unei trofosporofile
bilobate.

Cls. Lycopodiatae – Sunt specii actuale şi fosile, cele actuale ierboase, la care pe
lângă tulpină şi frunze se diferenţiază şi rădăcini.
 Au tulpini ramificate mai ± dichotomic,
 frunzele sunt de tip microfilin, uninerve, diferenţiate în trofofile şi sporofile care nu
se deosebesc morfologic; microfile uninerve. Sporofilele sunt grupate în strobili
situaţi în vârful ramurilor şi fiecare din ele poartă pe faţa adaxială câte un sporange.
 Sunt izosporee şi heterosporee formând protale mici monoice sau dioice. La cele
heterosporee protalul rămâne închis în sporul din care au luat naştere. Din
licopodiatele heterosporee au evoluat plantele cu sămânţă.
Se împarte în 5 ordine: Protolepidodendrales, Lycopodiales, Selaginellales, Lepidodendrales,
Isoëtales.

1. Ordinul Protolepidodendrales - Specii fosile cunoscute din Silurian şi Devonian

Specii arbustive şi erbacee, cu tulpini târâtoare şi verticale ramificate dicotomic.
Cilindrul central era un protostel sau un actinostel.
Frunzele erau mici, întregi (Drepanophycus) sau ramificate dicotomic
(Protolepidodendron).
Erau ferigi izosporee.

2. Ord. Lycopodiales (LP)

3. Ord. Selaginellales (LP)

4. Ordinul Lepidodendrales
Plante arborescente fosile care au lasat importante zăcăminte de carburi.
Erau heterosporee, capabile de îngroşări secundare ale tulpinii.
Rădăcinile şi ramurile erau ramificate dicotomic.
Frunzele erau liniare, lungi până la 15 cm, care după cădere lăsau cicatrici evidente de
formă rombică, pătrată sau hexagonală.
Strobilii se formau la capătul ramurilor şi purtau spre vârf microsporofile cu
microsporangi şi numeroşi microspori, iar spre bază macrosporofile cu macrosporangi în care
se forma un număr mai mic de macrospori (16-4).
 5. Ordinul Isoëtales cuprinde 2 genuri care au supravieţuit până în flora actuală, sunt
plante erbacee, terestre sau acvatice.
• Prezintă tulpină subterană scurtă, tuberculiformă fixată prin rădăcini filiforme
ramificate dicotomic.
• Pe această tulpină se formează o rozetă bogată de frunze mari (50 cm), alungit liniare,
rigide, dilatate la bază şi prevăzute cu ligulă.
• In interiorul fiecărei frunze se găsesc câte 4 canele aerifere
• Sunt specii heterosporee
• Micro şi macrosporangii se formează la baza sporofilelor, în câte o adâncitură a
acestora numită fovea.
În ţara noastră au fost identificate 2 specii: Isoëtes lacustris si Isoëtes echinosporum

Cls. Equisetatae plante fosile sub formă de arbori, arbuşti, liane sau ierburi şi actuale
numai sub formă ierboasă, toate caracterizate prin tulpini articulate. Internodurile sunt de
obicei costate. La noduri se prind alte ramuri sau frunze mici, în verticil.
• Uneori frunzele se unesc prin partea lor bazală formând un fel de manşon care
înconjoară tulpina deasupra nodului respectiv şi se termină cu numeroşi dinţişori.
• La această clasă apare pentru prima oară ramificaţia monopodială.
• Formele lemnoase sunt capabile de îngroşări secundare datorită activităţii cambiului.
• În structura tulpiniii se întâlnesc diferite tipuri de stel: protostel, sifonostel, artrostel.
• La ecvisetatele primitive sporangii se găseau în vârful sporofileleor ramificate
dicotomic. La cele actuale, sporofilele sunt grupate în strobili şi poartă sporangii pe
faţa lor inferiaoră.
• Sunt ferigi homeiosporee.
• Anterozoizii sunt policiliaţi
• Clasa Equisetatae se împarte în patru ordine: Hyeniales, Sphenophyllales, Calamitales
şi Equisetales.

Ord. Hyeniales
Fosile din Devonian, sub formă de arbuşti cu rizomi şi tulpini articulate.
La noduri se prindeau în verticil frunze mici, ramificate dicotomic.
Sporofilele, de asemenea, ramificate dicotomic, purtau în vârf sporangi.
Hyenia elegans, Calamophyton
Ord. Sphenophyllales
Au trăit în Devonian până la sfârşitul pemianului ca forme ierboase, mai puţin
liane, cu tulpini articulate, flexibile
Frunzele erau mici, de aceeaşi formă sau diferite
În vârful ramurilor se formau strobili alungiţi.
- Sphenophyllum cuneifolium
Ord. Calamitales
Forme fosile din Carbonifer şi Permian, arbori sau arbuşti de locuri mlăştinoase.
Calamites - prezenta un rizoim orizontal articulat, bine dezvoltat, cu verticile
bogate de rădăcini adventive prinse la noduri.
Tulpina aeriană, asemănătoare cu cea de Equisetum, ajungea până la 20-30 m
înălţime.
Frunzele mici se prindeau fie în verticil la noduri, fie libere.

Ord. Equisetales. Fam. Equisetaceae. (LP)

Frunze vaginante dar cu nervaţiune dichotomică.
  Equisetum arvense (coada calului). Plantă ierboasă perenă prin rizom. Pe rizom cresc
tulpinile fertile primăvara, neramificate, lipsite de cloroplaste, terminate într-un
strobil cu sporofile peltate şi hexagonale; vara cresc cresc tulpinile sterile, verticilat
ramificate, asimilatoare şi fără sporofile. Tulpinile de vară au rolul de a sintetiza
substanţa de rezervă care se depozitează în rizom pentru anul următor. Creşte pe
terenuri mai umede şi nisipoase. Este toxică şi medicinală.

Cls. Filicatae – ferigile propriu-zise cu corm format din rădăcină, tulpină şi frunze.
• Tulpina este un rizom subteran pe care se formează rădăcinii adventive, cele normale
pierind de timpuriu.
• Tot pe rizom se dezvoltă mai multe frunze mari răsucite în stadiu tânăr, circinat sau
de la o margine la alta. De obicei frunzele sunt sectate, simplu sau dublu penat sectate,
mai rar întregi sau de altă formă.
• Sporangii se formează pe trofosporofile, sunt grupaţi mai mulţi la un loc în formaţiuni
numite sori. Fiecare sporange prezintă un pedicel cu care se fixează de frunză şi un
corp oval cu peretele uni sau pluristratificat. În sporange se găseşte ţesut sporogen cu
celule mame ale sporilor, din care, prin diviziune reducţională, iau naştere spori
haploizi izo- sau heterospori.
• Sporul în condiţii prielnice germinează şi dă naştere unui protal pluricelular, lamelar,
verde, fixat de substrat prin rizoizi. În apropierea scobiturii protalului se formează
arhegoanele. Acestea au o parte bazală umflată scufundată în parenchimul protalului
în care se găseşte o oosferă,si o porţiune care iese inafara lui sub forma unui gît scurt.
Anteridiile se formează în apropierea rizoizilor , au formă sferică şi conţin mai mulţi
anterozoizi spiralaţi şi policiliaţi. Anterozoizii ajung la arhegon prin intermediul
picăturilor de apă.
În urma fecundaţiei ia naştere zigotul, care prin diviziuni repetate dă naştere unui
embrion din care se va dezvolta o nouă ferigă.
În primele stadii de dezvoltare embrionul şi plantula se hrănesc pe baza rezervelor
nutritive din protal. Când acestea s-au epuizat, protalul moare, iar planta se formează prin
fotosinteză, formează spori şi ciclul se reia.
• Se înmulţesc vegetativ prin butaşi de rizomi, stoloni, frunze, fragmente de protal.
• Filicatele au apărut în Devonian, au cunoscut o mare dezvoltare şi diversificare în
Paleozoic, după care unele au dispărut, însă au rămas şi în flora actuală cele mai
numeroase pteridofite.
• Se împart în trei subclase: Primofilicidae, Eusporangiidae, Leptosporangiidae.

Subclasa Primofilicidae
• Sunt ferigi fosile izosporee.
• Cele ma primitive aveau tulpinile ramificate dicotomic, pe care se găseau rămurele
foarte scurte şi subţiri, verzi , asimilatoare, asemănătoare unor frunze, numite filofore.
• Sporangii se formau terminal, aveau peretele pluristratificat şi erau lipsiţi de inel de
dehiscenţă.
• Ceva mai evoluate erau filicatele heterofilofore, care pe lîngă filofore aveau şi frunze
veritabile, rezultate prin cladodificarea ramurilor. La acestea sporangii erau aşezaţi pe
sporofile. Din aceste primofilicide au luat naştere ferigile cu frunze mari, macrofile.
• S-au stins la sfârşitul Paleozoicului, lăsând ca urmaşi eusporangiidele şi
leptosporangiidele actuale cu mulţi reprezentanţi în flora actuală.
 Subclasa Eusporangiidae
• Sunt filicate fosile şi actuale
• Sporangele ia naştere într-un grup de celule epidermice şi are peretele format din mai
multe straturi de celule.
• Sporangii se grupează în sori lipsiţi de induziu.
• Se împarte în două ordine:
– Ophioglossales
– Marattiales (ferigi tropicale)
Ord. Ophioglossales - ferigi ierboase perene cu rizom pe care se formează în
fiecare an câte o frunză împărţită într-un segment asimilator şi un segment sporifer. Protalele
sunt mici, perene, ascunse în pământ, lipsite de clorofilă, dar prevăzute cu micorize.
Fam. Ophioglossaceae – cu doi reprezentanţi:
Ophioglossum vulgatum - limba şarpelui – are segmentul asimilator, steril al frunzei
întreg, iar cel sporifer fertil spiciform. Creşte în pajişti umede.
Botrichium lunaria – iarba dragostei – are segmentul asimilator al frunzei puternic lobat,
iar cel sporifer – spiciform ramificat. Creşte în pajişti montane şi alpine.

Subclasa Leptosporangiidae
Cuprinde ferigile propriu-zise, la care sporangele provine dintr-o singură celulă
epidermică şi are peretele format dintr-un singur strat de celule.
Majoritatea sunt izosporee, foarte puţine sunt heterosporee
Se împarte în trei ordine: Osmundales, Filicales, Hydropteridales
Ord. Osmundales
Fam. Osmundaceae
Cuprinde ferigi ierboase şi arborescente cu răspândire subtropicală şi temperată.
Fac legătura între eusporangiide şi leptosporangiide. Piciorul sporangelui ia naştere
dintr-o celulă a epidermei, iar sporangele propriu-zis, din altă celulă. Peretele sporangelui este
pluristratificat, ca şi la eusporangiide şi lipsit de inel mecanic, deschiderea făcându-se
longitudinal, prin valve.
Osmunda regalis – are frunza împărţită în două segmente: în partea inferioară
segmentul steril, bine dezvoltat, dublu penat compus, iar în partea superioară se găseşte
segmentul fertil, paniculat, cu sporangi scurt pediculaţi. A fost citată şi în ţara nostră, în
turbăriile şi mlaştinile din Munţii Harghita, însă prezenţa ei nu a mai fost confirmată. Se
cultivă în schimb în grădinile botanice.

Ord. Filicales
• Cuprinde ferigile propriu-zise, cca. 9000 de specii
• Sunt plante ierboase, de dimensiuni variabile, de la câţiva cm până la 25 m.
• Tulpina este reprezentată de un rizom bruniu, acoperit de frunze reduse, solziforme şi
de resturile frunzelor moarte.
• Frunzele sunt foarte variate, de dimensiuni mari, circinate în stadiu tânăr, apoi întregi,
simplu sau de mai multe ori penat sectate, ori lobate. Sunt trofofile, sporofile şi
trofosporofile.
• Sporangii se formează pe dosul frunzelor, grupaţi mai mulţi în sori, acoperiţi sau nu de
induzie.
• Sporangele este pedicelat, cu peretele unistratificat şi prevăzut la suprafaţă cu un inel
mecanic incomplet, care prin contractare determină crăparea sporangelui şi eliberarea
sporilor.
• Sporii iau naştere din ţesutul sporogen din sporange, în urma diviziunii reducţionale.
• Filicalele sunt ferigi izosporee.
 • Protalul care ia naştere din germinarea sporului este monoic, almelar, cordiform, de
culoare verde şi fixat de substrat prin rizoizi.
• Anteridiile sunt mici şi produc anterozoizi spiralaţi şi pluriflagelaţi.
• Arhegoanele au partea bazală scufundată în protal şi numai gâtul scurt iese în afară.

Fam. Polypodiaceae (LP). Ferigi leptosporangiate, ierboase sau arborescente (cele

tropicale) cu peri pluricelulari şi adesea glanduloşi. Frunzele sunt trofosporofile cu limbul
adesea divizat cu nervura dichotomică, rar reticulată,iar pe dos poartă sporangii pedicelaţi
grupaţiuîn sori care pot fi sau nu acoperiţi de induziu.
 Polypodium vulgare (feriguţa dulce de munte). Plantă perenă, cu rizom orizontal
puternic, trofofile penat partite pâna lapenat sectate, sori rotunzi, fără indiziu.
 Dryopteris filix- mas (feriga de pădure). Perenă, cu rizom puternic şi acoperit cu peri
squamoşi şi tecile frunzelor din anii anteriori. Trofosporofilele dublu penat sectate, cu
lobi rotunjiţi si seraţi pe margine, cu sori rotunzi acoperiţi de un induziu reniform.
Induziul peltat este prins cu un pedicel scurt pe nervură.
 Asplenium scolopendrium (năvalnic). Are trofosporofilele intregi si pe dos cu sori
liniari dispusi de o parte si de alta a nervurii şi paralel intre ei.

Ord. Hydropteridales
• Cuprinde puţine ferigi de apă, heterosporee.
• Sporangii sunt lipsiţi de inel de dehiscenţă şi se află închişi complet într-o membrană
transparentă, un fel de induziu, formând sporocarpii situate la baza frunzelor. Aceste
sporocarpii provin din lobi foliari modificaţi.
• În unele sporocarpii se formează microsporangi cu numeroşi microspori, în altele,
macrosporangi cu macrospori. Microsporii dau naştere la microprotale bărbăteşti
reduse la numai câteva celule, iar macrosporii formează macroprotale femeieşti.
Familia Salviniaceae
Salvinia natans – peştişoară – creşte în bălţi, plutind la suprafaţa apei.
• Prezintă câte trei frunze în verticil, dintre care două sunt verzi, întregi, plutesc
la suprafaţa apei, iar cea de-a treia este metamorfozată într-un faşcicul de
filamente cu rol absorbant.
• Sporocarpiile se desprind la maturitate şi cad pe fundul apei, iar primăvara ies
la suprafaţă, crapă şi eliberează sporii care germinează şi dau naştere la protale.

Familia Marsiliaceae
Marsilia quadrifolia – trifoiaş de baltă - – creşte pe maginea bălţilor.
 Tulpinile sunt târâtoare, înrădăcinate din loc în loc.
 Frunzele lung peţiolate sunt 4 foliolate.
 Sporocarpiile se formează la baza peţioluluişi poartă macro şi microsporangi.