MODELE EPICE ÎN

ROMANUL INTERBELIC

Basarâm Ștefan
Graur Dan-Mihai
Manea Andrei Iulian
Marin Ștefan
CUPRINS
1. Modele epice in romanul interbelic....................................................pag. 1
2. Rviste si curente...................................................................................pag. 3
3. Tipuri de roman...................................................................................pag. 5
4. Romanul realist-obiectiv, epic „Ion”de Liviu Rebreanu..................pag. 6
5. Romanul realist de tip balzacian „Enigma Otiliei” de George
Călinescu...............................................................................................pag. 8
6. Romanul psihologic „Patul lui Procust” de Camil Petrescu............pag. 14
7. „Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” de Camil
Petrescu.................................................................................................pag. 16
8. Romanul experienţei „ Maitrey”de Mircea Eliade...........................pag. 18
9. Romanul mitic iniţiatic „Baltagul” de Mihail Sadoveanu..............pag. 20
10. Concluzii...............................................................................................pag. 28
11. Bibliografie ...............................………………………………….......pag. 29

2
MODELE EPICE ÎN ROMANUL INTERBELIC
Perioada interbelică cuprinde perioada dintre cele două războaie
mondiale între anii 1918-1944. Aceasta se caracterizează pe plan
european prin înfrângerea Germaniei, prăbuşirea imperiului Austro-
Ungar şi revoluţia din Rusia. Pe plan naţional se realizează unitatea
naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.

În literatura tendinţelor umaniste democratice care domină în

epoca li se opun forme de ideologie rasistă: Fasciste, reacţionare. De
aceea viaţa literară cunoaşte conflicte şi polemici violente. În acest
contest se impun personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu,
Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion
Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

Factorii dezvoltării romanului interbelic

Dintre factorii care au determinat acest fenomen amintim: mutaţiile
fundamentale în mentalitatea culturală (psihanaliza lui Freud, “intuiţionismul” lui
Bergson, “fenomenologia” lui Husserl) şi în mentalitatea literară (reinterpretarea
marilor analişti: Dostoievski, Stendhal; prestigiul romanticilor Marcel Proust, Andre
Gâde, James Joyce, Virginia Woolf), schimbarea percepţiei asupra speciei literare (nu
mai e considerată literatură de divertisment), stimularea interesului scriitorilor şi al
publicului pentru problema romanului prin dezbaterile şi articolele din presa literară a
vremii, necesitatea sincronizării literaturii romane cu aceea europeană, dar şi apariţia
unei generaţii de prozatori talentaţi.

3
 În perioada interbelică disputele literare se duc în jurul modernismului
şi al tradiţionalismului.

1.Modernismul denumeşte tendinţa inovatoare într-o anumită etapă a unei literaturi.

Acest curent apare în literatura secolului al XX-lea, opunându-se tradiţionalismului şi
proclamând noi principii creaţiei.

1.1 Tendinţa modernistă susţine:

- europenizarea (sincronizarea) literaturii naţionale cu literatura Europei

- promovarea scriitorilor tineri

- teoria imitaţiei

- eliminarea decalajului în cultură

- trecerea de la o literatură cu tematică rurală la una de inspiraţie urbană

- cultivarea prozei obiective

- evoluţia poeziei de la epic la liric şi a prozei de la liric la epic.

2. Prin tradiţionalism se înţelege continuarea vechilor curente tradiţionale

preluându-se ideea că istoria şi folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui
popor. La aceste concepţii se adaugă de către Nechifor Crainic factorul spiritual,
credinţă religioasă ortodoxă care ar fi elementul esenţial de structură a sufletului
ţărănesc. Consecinţa acestei teze era ca operă de cultură cu adevărat românească
trebuia să includă în substanţă ei ideea de religiozitate.

Dintre scriitorii tradiţionalişti amintim: Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile

Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale şi dintre dramaturgi
Adrian Maniu şi Lucian Blaga.

Reviste şi curente:

4
 După primul război mondial ziarele şi revistele literare sporesc la număr. Aşa
avem “Viaţa românească”. Apare la 6 martie 1906 la Iaşi sub conducerea lui
Constantin Stere, şi Paul Bujor. Director ştiinţific devine profesorul dr. Ion
Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet
Ibrăileanu. Însă, din 1915 directorul unic rămâne Garabet Ibrăileanu. În timpul
primului război mondial revista îşi încetează apariţia până în 1920, când reapare sub
conducerea lui Ibrăileanu. Din 1930 se mută la Bucureşti, conducerea fiind preluată
de Mihail Relea şi George Călinescu. Din 1948 va apărea seria care continuă
până astăzi.

În “Viata românească” accentul se pune pe autenticitate şi specificul naţional

înţeles că dimensiune socială, important fiind poporul şi rasă,europenizarea ca
asimilare a spiritului naţional, repudierea decadentismului şi simpatia pentru
ţărănime.În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literal cunoscut sub numele de
poporanism. Dintre scriitori de la “Viaţa românească” amintim pe Spiridan Popescu,
Calistrat Hogaş, Jean Bart, Patascanu, Mironescu, Sadoveanu, Topîrceanu, Ionel
Teodoreanu şi alţii.

În literatura română Eugen Lovinescu teoretizează asupra modernismului în

revistă “Sburătorul” şi în cenaclul cu acelaşi titlu. Această publicaţie apare la
Bucureşti între anii 1919-1922 şi apoi între 1926-1927, avându-l ca şi conducător pe
Eugen Lovinescu. Cenaclul “Sburătorul” are o existenţă mai îndelungată : între 1919
şi 1947.
Obiectivele grupării erau:
- promovarea tinerilor scriitori
- imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române.

Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil
Petrescu, Ilarie Voronca, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu.
Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai îndelungat de constituire. Eugen
Lovinescu îşi dezvoltă concepţiile sale moderniste în lucrările « Istoria civilizaţiei
române moderne » şi « Istoria literaturii române contemporane ». În aceste lucrări
modernismul lovinescian porneşte de la ideea că există:
- un spirit al veacului explicat prin factori materiali şi morali, care imprimă un
proces de modernizare a civilizaţiilor de integrare într-un ritm de dezvoltare
sincronică

5
 - teoria imitaţiei care explică viaţa socială prin interacţiunea reacţiilor
sufleteşti
- principiul sincronismului care în literatura înseamnă acceptarea schimbului
de valori a elementelor care conferă noutate şi modernitate fenomenului literar.

Dintre colaboratorii la revista “Sburătorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie

Vorunca, Tristan Ţara şi alţii.

O revistă tradiţionalistă este “Gândirea” , ce apare la Cluj în 1921 sub

conducerea lui Cezar Petrescu şi Cucu. În 1922 revista se mută la Bucureşti şi trece
sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua să apară până în 1944. Scriitorii
tradiţionalişti au căutat să surprindă în operele lor particularităţile sufletului naţional
prin valorificarea miturilor autohtone a situaţiilor şi credinţelor străvechi.

Apoi intră “Revista fundaţiilor regale” care apare lunar la Bucureşti în două
serii. Prima între 1934-1945 şi a două între 1945-1947. Revista îşi propune să fie o
publicaţie cu rădăcini în toate terenurile activităţii naţionale. Primul redactor şef al
revistei este Paul Zaripol, care orientează revista pe direcţia maioresciană. După 1934
conducerea revistei o ia Camil Petrescu şi apoi Dumitru Caracostea. Seria nouă apare
sub conducerea lui Al. Rosetti.

Pintre colaboratori ai revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion

Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.

Tipuri de roman
Romanul obiectiv se împarte în:
- roman realist
- roman realist balzacian
- roman de inspiraţie istorică
- roman mitic

Ilustrează tipul de roman care îşi propune să descrie lumea în mod imparţial,în
toată realitatea ei socială,morală şi psihologică. De obicei, romanul obiectiv aparţine
esteticii realismului. Prin opoziţie cu romanul modern,romanul obiectiv este numit şi
roman tradiţional sau vechiul roman.Exemplu tipic de roman obiectiv este Ion de
Liviu Rebreanu, în care naratorul este o instanţă invizibilă,demiurgica, omniscienta.
Un roman obiectiv este şi Pădurea spânzuraţilor, în care aparţine dimensiunea

6
psihologică a vieţii personajului principal,dar prezentată prin intermediul persoanei a
III-a.Tot romane obiective sunt şi Baltagul de Mihail Sadoveanu,Concert din muzica
de Bach de Hortensia Paoadat-Bengescu sau Enigma Otiliei de G. Călinescu.În Arcă
lui Noe,Nicolae Manolescu a numit romanul obiectiv roman doric.

Romanul subiectiv se împarte în:

-roman de analiză psihologică
-roman al experienţelor

Este definit astfel prin opoziţie cu romanul obiectiv sau cu romanul

tradiţional.cele mai pregnante caracteristici ale sale au în vedere instanţele
narative(povestirea la persoana I),o problemă nouă care constă în sondarea lumilor
interioare,a conştiinţei naratorului,dar şi modul de organizare a textului,foarte
apropiat de jurnalul interior.Naraţiunea clasică din romanul obiectiv este frencvent
înlocuită cu monologul.Un exemplu de astfel de roman îl constituie Ultima noapte de
dragoste,întâia noapte de război.Romanul subiectiv mai poartă numele de roman
modern,noul roman sau romanul ironic(Nicolae Manolescu).

1. Romanul realist-obiectiv, epic

„Ion”
de Liviu Rebreanu

„Ion” , roman ce este considerat de critică

o capodoperă a literaturii române.
Romanul aparţine curentului realist fiind o frescă
a satului românesc din Transilvania. În această
carte scriitorul reuşeşte să surprindă cele mai
importante momente din viaţa satului precum şi
modul în care sunt percepute ele de către toate
categoriile de săteni: ţăranul sărac (Ion al
Glanetaşului), învăţătorul satului( Herdelea),
ţăranul bogat ( Vasile Baciu şi George Bulbuc),
preotul satului ( Belciug), etc.
Cartea este structurată în două parţi cu
titluri semnificative: Glasul pământului şi Glasul iubirii. Romanul începe prin

7
prezentarea succintă a satului după care ne este înfăţişat unul dintre cele mai
importante momente din viaţa satului : hora. Aici facem cunoştiinţă cu personajul
principal : Ion – un fecior de ţăran chipeş şi destul de deştept, dar foarte sărac. Cea
mai fierbinte dorinţă a acestuia, care treptat se transformă în obsesie, este de a avea
cât mai mult pământ pe care să-l muncească şi să se îmbogăţească.
Ion este îndrăgostit de Florica, o tânără frumoasă foc dar săracă şi ea, insă mai
îndrăgostit este de pământurile lui Vasile Baciu, unul dintre bogaţii satului. Acesta are
o fată numai bună de măritat :Ana, pe care Ion deşi nu o place fiind mai urâţică, se
gândeşte să o ia de soţie pentru a obţine pământurile dorite. Acesta este un lucru
foarte greu de realizat deoarece Vasile nu şi-ar fi măritat fata de bună voie după un
sărăntoc ca Ion, fata lui fiindu-i promisă lui George Bulbuc, un fecior la fel de bogat
ca şi ea. În dorinţa de a pune mâna pe pământurile visate Ion pune la cale un plan prin
care să-l oblige pe Vasile Baciu să-i dea fata de soţie. Astfel el o seduce pe Ana, o
lasă insărcinată, după care are grijă ca tot satul să afle despre ruşinea care s-a abătut
asupra lui Vasile Baciu.
În acest moment ne sunt dezvăluite viclenia, egoismul şi răutatea lui Ion care face
orice şi nu ţine cont de nimeni şi nimic pentru a-şi atinge ţelul. Deşi Vasile îşi bate
crunt fata, Ion refuză să o ia de nevastă până când nu obţine de la acesta promisiunea
că odată căsătoriţi va trece toate pământurile sale pe numele lui Ion. Prima parte a
cărţii se termină cu nunta lui Ion cu Ana.
Văzându-i căsătoriţi Baciu se răzgândeşte şi nu mai vrea să treacă pământurile
pe numele lui Ion. În prima fază acesta încearcă să-şi convingă socrul cu vorba bună,
văzând însă că nu reuşeşte se răzbună pe Ana pe care, deşi gravidă fiind, o bate crunt,
după care îşi dă socrul în judecată pentru obţinerea pământului promis. Într-un final
speriat de idea procesului Vasile renunţă şi trece toate pământurile sale pe numele lui
Ion.
Între timp Ana naşte un copil pe care-l botează Petru. Nici copilul, nici faptul
că a obţinut pământurile nu schimbă sentimentele lui Ion faţă de Ana, acestuia fiindui
efectiv silă de ea, şi ca atare el se poartă fie foarte urât cu aceasta, fie este indiferent
faţă de soţia sa.În aceste condiţii se reaprinde dragostea lui Ion faţă de Florica, care
între timp s-a căsătorit cu George Bulbuc.
Neglijată şi tot mai nefericită , conştientă de atracţia dintre Ion şi Florica, Ana
se sinucide.
După moartea acesteia copilul lor se îmbolnăveşte şi moare . Ion rămas liber şi
bogat se gândeşte să se căsătorească cu Florica fără a-i păsa că aceasta este măritată.
Înainte de a încheia vreau să vă spun că o bună parte din carte surprinde în paralel cu
poveste lui Ion şi viaţa familiei învăţătorului Herdelea.Pentru a afla mai multe depre

8
aceştia şi pentru a vedea dacă Ion reuşeşte să se căsătorească cu Florica vă sfătuiesc
să citiţi cartea şi vă asigur că se va dovedi un roman captivant şi uşor de citit.

Romanul realist de tip

balzacian
„Enigma Otiliei”
de George Călinescu

Ipoteză
Opera literară Enigma Otiliei de G.
Călinescu este un roman realist cu
elemente moderniste, aparţinând prozei
interbelice. De asemenea este roman
balzacian, social şi citadin.

Formularea argumentelor
Opera literară Enigma Otiliei este
roman prin amploarea acţiunii,
desfaşurată pe mai multe planuri, cu
conflict complex, la care participă
numeroase personaje. Este roman realist
prin: temă, structură, specificul secvenţelor descriptive, realizarea personajelor, dar
depăşeşte modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic şi
polemic, prin elemente ale moderinităţii.

Dezvoltarea argumentelor

9
 Proza realist-obiectivă se realizează prin naraţiunea la persoana a III- a. Naratorul
este omniscient ştie mai multe decât personajele sale şi omnisprezent, controlează
evoluţia lor. El plăsmuieşte traiectoriile existenţei personajelor, dar acestea acţionează
automat, ca nişte marionete.
Deşi naratorul adoptă un ton obiectiv, nu este absent, ci comunică, prin postura de
spectator şi comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative.
Naratorul se ascunde in spatele personajelor, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Caracterul citadin este un aspect al
modernismului. Moravurile epocii, a burgheziei bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub determinare social-
economică (banul ca valoare într-o societate degradată moral), imaginea societaţii
constituie fundalul pe care se întocmeşte maturizarea unui tânar care, înainte de a-şi
face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie. Roman al unei
familii şi istorie a unei moşteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul
moştenirii şi al paternitaţii.

Titlul iniţial, Părinţii Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternitătii, pentru că

fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte ,, părinţi”.
Autorul schimba titlul din motive editoriale şi deplasează accentul de la un aspect
realist, tradiţional, la tehnica modernă, prin care este realizat personajul titular.

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri
narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul
Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică, etc.
Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui
Costache Giurgiuveanu şi înlaturarea Otiliei Mărculescu.
Al doilea plan prezintă destinul tânarului Felix Sima care, rămas orfan, vine la
Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea
adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes şi planurilor secundare, pentru
susţinerea imaginii ample a societăţii moderne.
Secvenţele narative sunt redate prin înlănţuire (respectarea cronologica a
faptelor), completată prin inserţia unor micronaraţiuni in structura romanului. Unele
secvenţe narative se realizează scenic (de exemplu capitolul I si al XVIII-lea), prin
dispunerea personajelor, prin spontaneitatea dialogului sau expresivitatea
discursului, notarea gesturilor şi vestimentaţiei. Dialogul confera veridicitate şi
concentrare epică. În proza realistă, descrierea spaţiilor (strada, arhitectura, decorul
interior-camera) şi a vestimentaţiei susţine impresia de univers autentic, iar prin

10
observaţie şi notarea detaliului seminificativ devine mijloc de caracterizare indirectă
(de conturare a caracterelor).

Incipitul romanului realist fixează cadrul temporar (,,într-o seara de la începutul

lui iulie 1909”) şi spaţial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moş
Costache, a interioarelor), prezintă principalele planuri epice. Finalul este închis prin
rezolvarea conflictului şi este urmat de partea finala care cuprinde concluziile
autorului. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a
casei lui moş Costache, din perspectiva lui Felix, strainul din familia Giurgiuveanu, in
momente diferite, ale existenţei sale.

Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al

Liceului Internat din Iaşi, la Bucureşti, in casa unchiului şi tutorelui său legal, pentru
a urma Facultatea de Medicină. Costache Giurgiuveanu este rentier avar, care o creşte
in casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia. Aglae o
consideră un pericol pentru moştenirea fratelui ei.

Expoziţiunea este realizată in metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acţiunii

în timp şi spaţiu, adevărul este susţinut prin detalii grafice, descrierea străzii in
maniera realistă, fineţea observaţiei şi notarea detaliului seminificativ.
,,Într-o seara de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un
tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat in uniformă de licean, intra în strada Antim,
venind dinspre strada Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână […]. În această
obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nici o casă nu era prea înaltă şi aproape
nici una nu avea cat superior. Însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii
(operă îndeobşte a zidurilor italieni), mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu
forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de
frontare greceşte şi chiar ogive, făcute însă din var şi lemn vopsit, umezeală care
dezghioca varul, şi uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada
bucureştieană o caracatură în moloz a unei străzi italice.”

Caracteristicile arhitectonice ale străzii şi ale casei lui moş Costace sunt
surprinse de ,,ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, deşi
observaţia îi este atribuită personajului intrus, care caută o anumită casă.
Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrângerii treptate a cadrului, stradă, la
casă, la interioare, la fizionomia şi la gesturile locatarilor (tehnica focalizării), este o

11
modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din acest spaţiu, prin
reconstituirea atmosferei. Pentru Balzac, o casă este un document sociologic şi moral.
Srada şi casa lui Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre
pretenţia de confort şi bun gust a unor locatari bogaţi, burghezi îmbogăţiţi cândva, şi
realitate: inculţi (amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile), de la tgârciţi (case
mici, cu ornamente din materile ieftine), snobi (imitatea arhitecturii clasice),
delăsători (urme vizibile ale umezelii şi ale uscăciunii, impresia de paragină).
Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia
necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul cultural.
Patruns în locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un omuleţ straniu care îi
răspunde bâlbâit: ,,nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc”, pe verişoara Otilia şi asistă la
scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor prezente îi odaia înaltă în care este introdus. Sunt realizate portrete fizice
ale personajelor, cu detalii vestimentare şi fiziologice cere sugerează, în manieră
clasică, trasături de caracter şi este prezentată, în mod direct, starea civilă, statutul în
familie, elemente de biografie. Toate aceste aspecte configurează atmosfera
neprimitoare, imaginea mediului în care pătrunde tânărul şi prefigurează cele două
planuri narative şi conflictul. Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral, iar
atitudinea protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix.

Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund:

I. istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu;
II. destinul tânărului Felix Sima.

I. Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar este un prilej pentru

observarea efectelor, în plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de
imobile, restaurante, acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică nici un
proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea
urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan periclitat ipotetic de înfierea Otiliei.
Deşi are o afecţiune sinceră pentru faţă, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor
şi din teama de Aglae. Iniţial într-un plan secundar, Stănică Raţiu urmăreşte să
parvină, vizează averea clanului Tulea, dar smulge banii lui moş Costache.
Pretutindeni prezent, divers informat, amestecându-se oriunde crede că poate obţine
ceva bani sau poate da lovitura vieţii lui, personajul susţine în fond intriga romanului,
până la rezolvarea în deznodământ. Olimpia e părăsită de Stănică, Aurica nu-şi poate
face o situaţie, Felix o pierde pe Otilia.

12
 Alături de avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei
şi criticii în romanul realist, sunt înfăţişate aspecte ale familiei burgheze: relaţia
dintre părinţi şi copii, relaţia dintre soţi, căsătoria, orfanul. Căsătoria face parte dintre
preocupările unor personaje: Aurica, fata bătrână, are obsesia căsătoriei; Titi se
tulbură erotic şi trăieşte o scurtă experienţă matrimonială; Pascalopol doreşte să aibă
o familie şi se căsătoreşte cu Otilia; Stănică se însoară cu Olimpia pentru zestrea
niciodată primită; Felix se va căsători, ratând prima iubire, după ce îşi va face o
carieră. Banul perverteşte relaţia dintre soţi. Stănică se însoară pentru a-şi face o
situaţie materială, dar nu-şi asumă rolul de soţ sau de tată. In clanul Tulea, rolurile
sunt inversate: Aglae conduce autoritar, Simion brodează. Iar mai târziu este
abandonat in ospiciu. Motivul paternităţii este înfăţişat diferenţiat. Orfanii au doi
protectori: Costache şi Pascalopol. Moş Costache este zgârcit, dar işi iubeşte since
fiica, deşi n-o adoptă legal, în timp ce Aglae, adevărul avar al romanului, striveşte
personalitatea copiilor săi, anulându-le şansa împlinirii matrimoniale.
II. Planul formării tânărului Felix, student la medicină, urmăreşte experienţele
trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia.
Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nici o decizie, fiindcă primează dorinţa de a-şi
face o carieră. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îl lasă
tânarului libertatea de a-şi îndeplini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat
matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. In epilog, aflăm că Pascalopol i-a
redat cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soţia unui
conte exotic, căzând în patitudine. Ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului
feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, care

sugerează universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache
Giurgiuveanu, posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei
de-a doua soţii decedate. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la
Bucureşti pentru a studia medicina şi locuieşte la tutorele său legal, moş Costache. Un
alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl aduce în familia
Giurgiuveanu afecţiunea pentru Otilia, pe care o cunoaşte de mică şi dorinţa de a avea
o familie care să-i umple singurătatea.
A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este
familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din soţul Simion Tulea, cei
trei copii ai lor: Olimpia, Aurica şi Titi. În această familie pătrunde Stănică Raţiu
pentru a obţine zestrea ca soţ al Olimpiei.

13
 Istoria unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în
jurul averii lui moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei
Otilia), al doilea destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea
bătrânului). Conflictul erotic priveşte rilvalitatea adolescentului Felix şi a maturului
Pascalopol pentru mâna Otiliei.

Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană a descrierii

mediului şi fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Portretul baltacian
porneşte de la carecterele clasice (avarul, ipohondrul, gelosul), cărora realismul le
conferă dimensiune socială şi psihologică, adăugând un alt tip uman, arivistul.
Romanul realist tradiţional devine o adevărată comedie umană, plasând în context
social personaje tipice. Tendinţa de generalizare conduce la realizarea unei tipologii;
moş Costache-avarul iubitor de copii, Aglae-,,baba absolută fără cusur în rău”,
Aurica- fata bătrână, Simion- dementul senil, Titi- debil mintal, infantil şi antipatic,
Stănică Raţiu- arivistul, Otilia- cocheta, Felix- ambiţios, Pascalopol- aristocratul
rafinat.
În general, caracterizarea personajelor se realizează ca în romanul realist-
balzacian. Prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv,
pornind de la datele exterioare ale existenţei lor: prezentarea mediului, descrierea
locuinţei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor şi a obişnuinţelor. În mod direct,
naratorul dă lamuriri despre gradele de rudenie, stare civilă, biografia personajelor
reunite la începutul romanului, la jocul de table. Caracterele dezvăluite iniţial nu
evoluează pe parcursul romanului, dar trăsăturile se îngroaşă prin acumularea
detaliilor în caracterizare indirectă (prin fapte, gesturi, replici, vestimentaţie, relaţii
între personaje).
Excepţie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne:
comportamentismul şi reflectarea poliedrică. Până în capitolul al XVI- lea, Otilia
este prezentă exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fară a-I cunoaşte
gândurile din perspectiva unică a naratorului, cu excepţia celor mărturisite chiar de
personaj. Această tehnică este dublată, pe acelaşi spaţiu narativ, de reflectarea
poliedrică a personalităţii Otiliei în conştiinţa celorlalte personaje, ceea ce conferă
ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugerează enigma, misterul feminităţii.
Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, care
sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat. În limbajul personajelor se
utilizeată aceleaşi mijloace lingvistice, indiferent de situaţia socială sau de cultura lor.
Cu toate acestea, Aglae pronunţă învechit unele cuvinte, marcă a înculturii şi a
snobismului (Otilia e ,,falşă”).

14
 Descrierea se realizează prin aglomerarea detaliilor (principiul enumerativ) sau
prin hiperbolizare (imaginea romantică a Bărăganului). Precizia notaţiei are uneori
rolul didascaliilor şi susţine împreună cu dialogul sau monologul discursului)
caracterul scenic al secvenţelor.

Concluzii
Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critică a unor
aspecte ale socetăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, motivul
paternitaţii şi al moştenirii, structură, specificul secvenţelor descriptive (observaţia şi
detaliul semnificativ; rolul vestimentaţiei şi al cadrului în caracterizare), realizarea
unor tipologii, verdicitatea, utilizarea naraţiunii la persoana a III-a. Dar depaşeşte
modelul realismului clasic, este de un balzacianism fara Baltac, prin spiritul critic şi
polemic (parodic, ludic), prin elemente ale modernităţii (ambiguietatea personajelor,
interesul pentru procesele pshice deviate, tehnicile moderne de caracterizare-
comportamentism, reflectarea poliedrică, realizarea scenica a capitolului al XVIII-
lea).

3. Romanul psihologic

„Patul lui Procust”

de Camil Petrescu

Autorul face presiuni asupra doamnei

T. Pentru a o convinge pe aceasta să scrie
despre experienţa sa din întreaga viaţă.
Rezultatul acestor presiuni se observa
imediat când doamna T. Îi trimite trei
srisori în care îi mărturiseşte dragostea
faţă de Fred Vasilescu pe care îl identifica
în acestea cu litera „X”. Trecuse mult
timp de cand se despărţiseră însă doamna
T. Nu îl putea uita pe fostul ei iubit.

15
 Acesta s-a întors din Germania în ţară, unde a pornit afaceri cu mobila. Acest lucru a
determinat apariţia la micul magazin deţinut de doamna T. lui Fred Vasilescu, care i-a
solicitat acesteia sa-i decoreze apartamentul. Urmarea decorării apartamentului a fost
aceea a unui început de relaţie între doamna T. şi Fred.
În aceleaşi scrisori pe care le-a trimis autorului, doamna T. declara cum că după
încheierea relaţiei acesteia cu Fred, a dorit să îl revadă. Istorisind o întâmplare din vremea
când ea era iubita lui Fred, spune că a fost invitată de acesta la el acasă unde ea s-a dus cu
un buchet de flori însă tot ce a găsit a fost o scrisoare prin care Fred îşi cerea scuze cî nu
poate fi prezent. Întorcându-se acasă, doamna T. l-a găsit aşteptând pe D., un bărbat ce
purtase iubirea acesteia timp de 16 ani. În prima fază, doamna T. se supără pe D. Care
începe să plângă. Impresionată de suferinţa lui D., doamna T. îi mărturiseşte că nu-l
iubeşte. Doamnei T. îi era prea milă de acestapentru ai spune că persoana lui îi displace.
Într-o altă scrisoare, dpamna T. scrie că relaţia ei cu D. nu mai era atât de caldă. Cu
toate acestea, doamna T. îl primeşte într-o zi acasă la ea pe D. care-i cântă o melodie de
dragoste. În aceeaşi seară doamna T. era distrată de la efortul lui D. de a face să-l iubească
şi se gândea tot timpul la Fred Vasilescu lucru sesizat şi de D. care a observat că doamna
T. nu se gândea măcar o clipă la el.
O altă întâmplare desrisă în scrisorile doamnei T. se desfăşura la teatru, unde îl vede
pe D. după o perioadă mai lungă cu o tânără. Pentru a-l face pe acesta să crească în ochii
domnişoarei, doamna T. îl chemă pe D. la ea, lucru ce-l încântă pe acesta.
Nu la mult timp după această întâmplare, doamna T. pleca într-o excursie şi se
întâlneşte în tren cu Fred Vasilescu şi noua sa amantă. Acest lucru a făcut-o pe doamna T.
să înţeleagă că cei doi vor urma să-şi petreacă sărbătorile în locurile unde şi ea cu Fred
veneau pentru a-şi consuma timpul liber. Acest lucru a supărat-o pe doamna T. care s-a
mai bucurat în momentul în care D. i-a trimis un buchet de flori şi o carte de vizită.
Autorul însă îi cere şi lui Fred să scrie dar acesta din urmă îi oferă în schimb jurnalul
intitulat „Într-o după-amiază de august”.
Fred Vasilescu, fiul lui Tănase Vasilescu zis lumânărarul, era un bărbat de 25 de ani
care într-o după-amiază de august i-a făcut o vizită Emiliei Răchitaru. Din cauză că nu se
simţea atras în nici un fel de aceasta, el i-a dat să citească scrisorile lui George Ladima
care o iubise mult. Astfel, Fred a aflat că Ladima, poet şi ziarist recunoscut, o iubea pe
Emilia.
George Ladima, care era îndrăgostit până peste cap de Emilia i-a făcut rost de o slujbă
la Teatrul Naţional din Bucureşti şi a scris o sumedenia de articole în ziarul Veacul, la care
era angajat, care favorizau şi-i punctau talentul.
Fred Vasilescu şi-a dat seama că Ladima nu a avut posibilitatea să o cunoască foarte
bine pe Emilia sau bani să o urmeze în locurile unde ea mergea. Din acest motiv, Ladima

16
şi-a imaginat-o pe Emilia drept femeia ideală şi nu se gândea măcar o clipă că aceasta de
fapt se folosea de el pentru a reuşi în carieră. Însă la un moment dat Ladima si-a dat seama
ce se întâmpla şi care erau intenţiile Emiliei însă a continuat să accepte scuzele inventate
de aceasta. După un timp, Ladima a început să stea mai mult cu Valeria, sora Emiliei.
Emilia a încercat o relaţie cu un grec, Arghiopol însă nu a ţinut.
După terminarea relaţiei dintre Emilia şi Ladima, acesta i-a scris cerându-i să îl
reprimească în viaţa ei mărturisind că a suferit foarte mult.
Emilia a avut mai multe relaţii cu mai mulţi bărbaţi şi de fiecare dată l-a minţit pe
Ladima. O dată i-a dat întâlnire la cinematograf dar Ladima a aşteptat-o o oră şi jumătate
după care a văzut-o la braţul unui grec în oraş. Altă dată s-a dus la ea acasă şi a găsit-o
închisă în cameră cu Nae Gheorghidiu.
Cedând psihic şi dându-şi seama că nu-l iubeşte, George Ladima i-a scris o scrisoare
Emilieiîn care-i cerea toate scrisorile înapoi care însă nu le-a primit pe motiv că Emilia le-
ar fi pierdut.
La distanţa de două săptămâni, Ladima s-a sinucis. Purta la el o scrisoare în buzunarul
hainei. Era o scrisoare de dragoste către doamna T. Modul sinuciderii a fost împuşcare
directă în inimă cu un revolver.
Fred Vasilescu a stat de vorbă cu prietenii lui Ladima aflând că acesta n-o iubise
vreodată pe doamna T. şi că banii ce fuseseră găsiţi în buzunarul hainei după moarte erau
împrumutaţi.
După ce Fred Vasilescu i-a dat jurnalul autorului, a murit imediat a doua zi într-un
accident de avion lăsându-şi toată averea prin testament doamnei T. care a plecat în
Germania.
La întoarcerea acesteia din Germania a primit din partea autorului jurnalul iubitului
ei.

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

de Camil Petrescu

Incipitul romanului îl reprezintă pe Stefan Ghiorghidiu, potrivit jurnalului de front al

acestuia, ca proaspăt sublocotenent reservist în primăvara anului 1916, contribuind la
amenajarea fortificaţiilor de pe Valea Prahovei şi din apropierea Dambovicioarei.
Romanul începe printr-o disctutie de la popotă, când Ghiorghidiu adduce în
present (timpul subiectiv) experienta erotică, pe care o notează în jurnalul de

17
campanie: “Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi
bănuiam că mă înşeală”.
Căsnicia este liniştită o vreme, mai ales că duc o viaţă modestă, aproape de sărăcie,
iubirea fiind singura lor avere.
Moartea unui unchi de-a lui Ghiorghidiu, pe nume Tache, îi aduce lui Stefan o
moştenire substanţială, fapt care schimbă radical viaţa tânărului cuplu, societatea
mondenă capăta pentru Ela importanta primordială.
Sub influenţa unei verişoare a lui Stefan, Ela este atrasă într-o lume mondenă, lipsită
de griji, dar şi de adevărate orizonturi, preocupată numai de modă, distracţii nocturne
sau escapade, lume în care ea se simţea uimitor de bine. În casa acestei verişoare cei
doi cunosc ”un vag avocat, dansator, foarte căutat de femei”, domnul G. Stefan
observă că Ela pare foarte fericită în preajma lui, ba mai mult, se staduia să se afla
mereu alături de el. Stefan începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar putea
înşela.
Excursia de la Odobesti pune sub semnul îndoielii fidelitatea soţiei. Altă dată,
sosind pe neaşteptate într-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrate d două
săptămâni, nu-s găseşte soţia acasă. Ela ajunge pe la opt dimineaţa. Stefan o alungă,
fiind convins că “niciodată femeia asta nu mă iubise” şi-i cere să divorţeze.
După un timp, cei doi se împacă şi sublocotenentul Ghiorghidiu, fiind concentrate în
armată pe Valea Prahovei, aranjează ca Ela să petreacă vara la Câmpulung. Îl zăreşte
în oraş pe domnul G. şi atunci nu se mai îndoieşte că acesta “venise pentru ea aici, îi
era deci sigur amant”. Plănuieşte să-I omoare pe amândoi, dar se întâlneşte cu
locotenent-colonelul care îl sileşte să meargă împreună la regiment.
Cartea a doua începe cu capitolul “Întâia noapte de război”, care ilustrează o
imagine de groază a frontului, cu o armată dezorganizată, ofiţeri incompetenţi şi
ostaşi cu totul dezorientaţi.
Deprinderea eroului din drama tortuara a incertitudinii se face prin trăirea unei
experienţe cruciale, mult mai dramatice, aceea a războiului la care Ghiorghidui
participa efectiv, luptând pentru libertatea Ardealului de sub ocupaţia trupelor austro-
ungare.
Pe front Stefan Ggiorghidiu este rănit. Se intoarace în Bucureşti, în
convalescenţă. Acum Ela îi pare o străină. Îşi dă seama, cu luciditate, ca oricând ar fi
putut “găsi alta la fel”. Îi dăruieşte casele de la Constantă, bani, “absolut tot ce era în
casă, de la obiecte de preţ la cărţi […] Adică tot trecutul”, rămânând singur.

Caracteristici/trăsături:

18
 Romanul este structurat în două cărţi, cu titluri semnificative “Ultima noapte
de dragoste”, care exprimă aspiraţia către sentimental de iubire absolută, şi “Întâia
noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, că iminenţa a
morţii.
Dacă prima parte a romanului este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era
căsătorit şi nici nut raise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua
este însă o experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei romane, în timpul
primului război mondial.
Este un roman modern deoarece: Stefan Ghiorghidiu este intellectual,
foloseşte mijloace moderne de analiza psihologică (introspecţia, monologul interior),
demitizări (iubirea, războiul, statul).
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman subiectiv
deoarece evenimentele sunt relatate la persoana I, naratorul relatează propriile trăiri,
gânduri, sentimente şi se implina în evenimentele pe care le narează.
Este un roman erotic întrucât sunt prezente mitul iubirii şi motivul cuplului.
Stefan Ghiorghiu vede în Ela idealul de femeie (se căsătoreşte cu ea din orgoliu,
deoarece era cea mai frumoasă fată din Universitate), apoi ca pe o Madonă falsă (este
uimit când observă că ELei îi plăcea să discute politică, să intervină indiscutiile
bărbaţilor). Nu o mai recunoaşte (în ochii lui Stefan, Ela decade, devine o femeie
oarecare), îşi dă seama că e îndrăgostit de o iluzie (în capitotlul “Diagonalele unui
testament”, viaţa celor doi se schimbă radical), într-un final iubirea dintre cei doi
eşuează.

4.Romanul experienţei
„ Maitrey”

de Mircea Eliade

Allan,un inginer englez de 24 de ani,aflat

la începutul carierei sale in India,merge împreuna
cu un gazetar în vizită la Narendra Sen, şi
Maitreyi i se părea acum mult mai frumoasă decât
ultima oară când o vazuse,admirându-i
vestimentaţia. Narendra Sen îl sprijina pe Allan sa
ocupe un post de inspector într-o zona de
junglă,dar acesta se îmbolnăveşte de o malarie

19
gravă şi este internat într-un sanatoriu din Calcutta.Inginerul Narendra Sen îl invită să
locuiască la el pentru toată perioada cât va trebui să rămână in India.
Englez,venit dintr-o altă civilizaţie şi cultură,Allan se simte stingherit în casa
inginerului,stă retras in bibliotecă,învaţă salutul lor tradiţional,apoi încetul cu
încetul ,se împrieteneşte cu Maitreyi,care se interesează de obiceiurile europenilor
,presupunând că in ţara sa este foarte frig,deoarece cu toţii sunt albi.Allan este
fascinat de povestea micuţei Chabu,care are un pom al ei ,pe care îl hrăneşte in
fiecare zi cu prăjituri şi firmituri.Trăind în preajma Maitreyiei,tânărul european este
mirat de de firea inocentă şi naivă a fetei,în contradicţie cu faptul că scria poeme
filozofice.Tânăra de 16 ani avea o vastă şi profundă cultură atât in domeniul literaturii
,cât si al civilizaţiei indiene ,subiedtele expunerilor şi conferinţelor ,pe care fata le
ţinea în faţa unui auditoriu de intelectuali desprer esenţa frumosului,stârnind un
adevărat interes.
În primele luni,englezul,nu avea nici un fel de sentimente faţă pentru tânăra
bengaleză fiind tulburat doar de straniul din ochii şi râsul fetei.El o învaţă franceza iar
ea bengaleza,lecţiile destind relaţiile dintre ei,îi apropie din ce in ce mai mult,iar
toleranţa excesivă a doamnei Sen îl determină pe englez să se întrebe dacă nu cumva
ei voiau să-l însoare cu fata lor deşi era imposibil,pentru că ei toţi şi-ar fi pierdut casta
si numele dacă ar fi ingăduit aşa o nuntă.Ea scria mereu numele gurului ei,Robi
Thakkur,şi acest lucru îl irita pe Allan,pentru că I se părea anormală pasiunea ei
pentru un bărbat de 70 de ani.
Puternic impresionat şi emoţionat,Allan se simte ca în faţa unei sfinte când
vede austeritatea unde locuieşte fata,camera ei având doar un scaun,două perne şi un
pat,în care află că doarme Chabu,Maitreyi dormind pe o rogojina aflatăa pe
jos.Englezul se simte din în ce mai atras de frumoasa bengaleză,cei doi schimbând
autografe date pe cărţi şi reviste,îşi povestesc istorisiri insinuate,vorbesc despre
căsătoria Indiana ,fapte ce duc la o apropiere şi o relaţie mai firească între ei.
Allan încă este tulburat,încearcă să înţeleagă sentimentele pe care le are
pentru Maitreyi,exprimate prin gesturi,gânduri ,atitudini.Într-o seară,pe verenda
casei,un ceremonial al atingerii picioarelor goale,care era la ei un semn de respect,îi
da europeanului o emoţie deosebită .
Allan se gandeşte din ce în ce mai mult la căsătorie, mai ales că asistă la
nunta lui Mantu,un văr al lui Sen şi este copleşit de simpatia maternă a doamnei Sen
care se plângea de faptul că englezul incă îi spunea doamnă si nu mamă cum era
obiceiul în India.Între cei doi se manifestă o atracţie irezistibilă ce scapă uşor de sub
control,Maitreyi dăruindu-se intr-o noapte lui Allan ,acesta simţindu-se jenat de faptul
că Maitreyi se abandonase atât de uşor trupului său.A doua zi,dis-de-dimineaţă,cei doi

20
se întâlnesc în bibliotecă iar Maitreyi copleşită de vinovăţie îi spuse că e timpul să
plece din casa lor şi îi povestise despre iubirea pe care o avea de la 13 ani pentru
gurul ei, Robi Thakkur, relatându-i cu detalii despre scrisorile primite de la el ,din
toate părţile lumii ,pe unde umblase.Cu toate acestea,gesturile tandre continuă
,Maitreyi oferindu-i o coroniţă de iasomnie,despre care englezul află mai târziu ,că
reprezintă semnul logodnei. Apoi tânăra bengaleză îi oferă cutiuţa dată de
Tagore,mărturisind că nu l-a iubit, că aceea a fost numai o rătăcire şi abia acum
realizează ce este dragostea adevărată. Allan hotărăşte să spună părinţilor fetei despre
dragostea lor şi era convins că aceştia aşteaptă ca el s-o ceară în căsătorie ,dar din nou
este derutat de reacţia Maitreyiei care se opune spunându-i că ei îl iubesc ca pe un
membru al familiei,şi aşa trebuia sa-l iubească şi ea,ca pe un frate.Cei doi tineri
trăiesc o adevărată poveste de dragoste , cu gesturi tandre,priviri şi sărutări furate.
Iubirea lor culminează cu mirifica lor logodnă ,oficiată de Maitreyi,după un
ceremonial sacru ,ireal de frumos.Ea îi da lui Allan inelul de logodnă din fier şi aur
,ca doi şerpi încolăciţi şi eroul primeşte botezul logodnei printr-o incantaţie
mistică.Întâlnirile lor devin tot mai dese,Maitreyi se ducea noaptea în camera
englezului ,care era fericit că păcatul nu o deprimă ,că nu vine in ceasurile de
dragoste cu teama de a face răau.
Întâmplător,Chabu,sora mai mică a Maitreyiei,divulgă părinţilor o scenă văzută în
pădure între cei doi ,fapt care determină o ruptură brutală a relaţiei dintre Allan şi
familia Narendra Sen.
Allan se retrage în Himalaya,pentru a se vindeca într-o singurătate deplină.În
numele iubirii,Maitreyi luptă cu toate mijloacele pentru a fi izgonită de la casa
tatălui ,pentru a-l urma pe Allan.Părinţii refuză cu orice chip,ba chiar o persecută,e
obigată să se mărite,dar refuză,iar Chabu,simţindu-se vinovată,încearcă să se
sinucidă.
Allan,incearcă sa-şi reînceapă viaţa,având o relaţie amoroasă cu Jenia Isaac,dar se
simte dezgustat de această aventură ,apoi incearcă o relaţie cu o tânără nemţoaică
,Geurtie,la care se mutase pentru că nu mai avea ce mânca.
Plecarea din India constitue pentru el o izbăvire ,având un sentiment al
vinovăţiei.

21
 5. Romanul mitic iniţiatic
„Baltagul”
de Mihail Sadoveanu

Romanul “Baltagul” este de critică, de

specialitate un roman mitic, deoarece autorul
preia motivul baladei populare Mioriţa şi îl
dezvoltă într-o naraţiune cu adevărat
fascinantă. În balada populară, cei trei
ciobănei cu turmele lor coboară la iernat. Doi
dintre ei se hotărăsc să-l omoare pe tovarăşul
lor, baciul moldovean. Acolo unde acţiunea
baladei se rupe, transformându-se în lirism,
sadoveanu o continuă ţesând in jurul acestui
motiv al uciderii din lăcomie, povestea
reconstituirii crimei şi a pedepsirii ucigaşilor
de către văduva celui ucis, model de
inteligenţa, abilitate şi frumuseţe morală.

Expoziţiunea: Autorul plasează acţiunea într-un sat din munţii Moldovei –

Magura Tarcăului.
Romanul debuteaza cu imaginea eroinei principale, Vitoria Lipan, stând pe prispă
şi torcând într-o zi de toamnă, amintindu-şi o poveste pe care soţul ei o spunea adesea
la cumătrii şi nunţi. Nechifor Lipan, soţul Vitoriei, a fost întotdeauna priceput în ale
oieritului. Avea stâni bine rânduite cu baci ascultători şi pricepuţi.
Gândindu-se la viaţa grea şi plină de lipsuri a oierilor, despărţiţi pentru mult timp
de familile lor, Vitoriei îi sporeşte îngrijorarea că soţul ei, plecat de mai bine de două
luni, la Dorna, ca să cumpere nişte oi, nu se mai întoarse. Mai întârziase şi altă dată,
dar niciodată aşa de mult. Atunci ea ştiuse cauzele intârzierilor : popasul la craşmă în
compania lăutarilor şi a “ochilor negrii sau albaştrii’. După atâtea întârzieri ea se arată
supărată, ostilă chiar, certurile începeau brusc şi se sfârşeau brusc, pentru că
dragostea celor doi nu se stinsese, era la fel ca în tinereţe şi acum după mai bine de 20
de ani de convieţuire “când aveau copii mari cât dânşii”. Din şapte copii câţi îi

22
daruise Dumnezeu, mai trăiau doar doi: o fata Minodora trimisă pentru educaţie la
Văratic şi Gheorghiţă botezat aşa dupa al doilea nume al tatălui său.
De la o vreme încoace, Vitoria era tot mai neliniştita, căci întârzierea povestită a
soţului său nu prevestea nimic bun. Nu sunt întărite de nici o veste concretă
deocamdata totul era o bănuială, dar visul său o pune şi mai mult pe gânduri ( se făcea
că Lipan trecea o apă neagră călare pe cal dar avea faţa întoarsă de la ea).
Frământările o fac să meargă la părintele Dănila pe care îl roagă să-i facă o scrisoare
către Gheorghiţă aflat cu turmele în Bălţi la Cristeşti ca să-l cheme repede acasă.
Împărtăşindu-i preotului bănuielile sale îl mai roagă să scrie şi autorităţilor de la
Dorna pentru acele lămuriri despre trecerea lui Lipan pe acolo. Din cauza neliniştii nu
s-a putut bucura nici de sărbatorile de iarnă care pentru prima oară i-au fost “străine şi
îndepărtate”. Încrezătoare în puterea credinţei, Vitoria se roagă la icoana Sfintei Ana
de la Mănăstirea Bistriţa şi ţine post în mai multe zile de vineri. Superstiţioasă o
viziteaza pe baba Maranda vestită pentru descântece şi vrăji. În gând comunică cu
Nechifor ca şi când ar fi alături “să-mi răspunzi dacă eşti cu alta”. În sinea ei spune că
l-a iertat pentru orice, dar Lipan nu-i răspunde.
Sosirea fiului acasă o bucură şi cu mare grijă îi împărtăşeşte planul ei de a pleca
în căutarea lui Lipan.
Intriga romanului constă în hotărârea Vitoriei de a pleca împreună cu
Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor Lipan. Îşi pregăteşte şi un baltag, binecuvântat de
preotul Dănila. Vitoria stabileşte de la bun început condiţiile în care va înceta
călătoria sa:” N-am să mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân’ ce nu l-oi găsi
pe Nechifor Lipan”.
Desfăşurarea acţiunii:
Înainte de plecare Vitoria se spovedeşte şi se împărtăşeşte la preot, iar gospodăria
o lasă în grija baciului Mitrea. În drumul său femeia alege traseul pe care bănuieşte că
l-ar fi ales şi Lipan, face popasuri, întreabă oamenii şi i se confirmă că merge pe
drumul cel bun. Astfel, după popasul de la Bicaz se opresc în Călugăreni unde şi
înnoptează. La Fărcaşa se intâlnesc cu subprefectul şi cu moş Pricop care îşi aduce
aminte că în toamnă a trecut Lipan prin acele locuri.
Ajunşi la Borca asistă la o cumătrie. Oamenii sunt ospitalieri şi cu chef de
petrecere. Vitoria descalecă şi respectă întocmai obiceiurile. La Cruci au dat peste o
nuntă, acolo ea face urări mirilor. În drumul lor spre Vatra Dornei scapă cu bine de un
străin. Aici află că Lipan cumpărase în luna noiembrie trie sute de oi. Au cinstit la
craşma târgului şi au plecat mai departe spre Neagra. Urmărind traseul celor trei
ajung la Sabasa, unde crâşmarul şi soţia lui îşi amintesc că aici au poposit doar doi
ciobani. Cucoana Maria cunoştea şi numele acestora: Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui,

23
despre care oamenii vorbeau că s-au îmbogăţit dintr-o dată, iar nevestele lor fac risipă
şi trăiesc în lux.
La Sabasa Vitoria îl găseşte pe Lupu, câinele de încredere a lui Lipan, pripăşit la
un gospodar. Ageră la minte, ea deduce că tragedia s-a petrecut între Suha şi Sabasa.
Neobosită, ea cercetează împrejurimile şi cu ajutorul câinelui Lupu descoperă într-o
prăpastie osemintele soţului.
Toată durerea sufletului femeii zbucni într-un strigăt grozav:”Gheorghiţă”, dar ea
nu striga numele băiatului ci a celuilalt, a lui Nechifor, numele lui adevărat care a fost
schimbat în urma unei boli, potrivit unei vechi superstiţii.
Punctul culminant:
Vitoria îndeplineşte datinile creştine pentru a cinsti pe cel mort.
Prin inteligenţă, intuiţie, abilitate şi diplomaţie femeia reuşeşte să reconstruiască cele
petrcute, dându-şi seama de adevăr.
La praznic, Vitoria îi invită pe presupuşii ucigaşi, dar şi pe preot şi pe subprefect. Ea
reface punct cu punct momentele crimei, ceea ce-l uimeşte şi-l înfurie pe Calistrat
Bogza care, ieşindu-şi din fire, se repede asupra lui Gheorghiţă. Lovit de băiat cu
arma şi atacat de câinele lui Nechifor Lipan, Bogza îşi recunoaşte vina înainte de a
muri. Ilie Cuţui, complicele lui, îşi recunoaşte şi el fapta şi este arestat.
Deznodământul:
Vitoria şi-a atins scopul şi se pregăteşte de plecare. În final Vitoria este înfăţişată
făcându-şi planuri de viitor căci vrea s-o aducă pe Minodora la mormântul tatălui ei şi
să reintre în posesia turmei furate, aflată la Rarău.

Concluzii
Perioada interbelica a romanului romanesc e o perioada de efervescenta
spirituala nemaiantalnita in cultura noastra.
Viata culturala cunoaste infaptuiri stralucite, multe din ele cu ecou mondial
(nume ca Iorga, Enescu, Brancusi trec de hotarele tarii) dar si de degradari dezolante
in anii fascismului.
Niciodata literatura romana n-a avut intr-o singura perioada atatia
reprezentanti ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, H. Papadat-Bengescu,
G.Calinescu, Camil Petrescu…), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la
contestarea valorilor.
Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si
complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre puternice.

24
 Anii interbelici se caracterizeaza în literatura româna printr-o remarcabila
dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul valoric european.
Romanul românesc îsi largeste tematica, el cuprinzând medii sociale diferite si
problematici mai bogate si mai complexe. Un an de referinta pentru romanul
românesc este 1920, când apare "Ion" a lui Liviu Rebreanu. Pâna la aparitia acestui
roman au aparut si alte romane cum sunt "Ciocoii vechi si noi" a lui Nicolae Filimon,
"Romanul comanestilor" a lui Duliu Zamfirescu, "Mara" de Ion Slavici si "Neamul
soimarestilor" de Mihail Sadoveanu. "Ion" este însa primul roman românesc
comparabil cu capodoperele universale prin impresia coplesitoare de viata pe care o
degaja.
În romanul interbelic se continua inspiratia rurala prin operele lui Sadoveanu,
si Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare si cu modalitati specifice. Acum apar
romanele citadine în care cadrul de desfasurare al actiunii este orasul modern. Asa
avem creatiile lui Camil Petrescu, Calinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de
mediul citadin se dezvolta si problema intelectualului stralucit ilustrata de romanele
lui Camil Petrescu.
În perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic în legatura
cu romanul. Astfel Garabet Ibraileanu în studiul "Creatie si analiza" constata existenta
a doua principale tipuri de roman: romanul de creatii, care prezinta personajele în
deosebi prin comportamentul lor si romanul de analiza care este interesat de viata
interioara de psihic.
În perioada interbelica romancierii experimenteaza tehnici multiple ale romanului
modern. Astfel avem tendinta de revenire la modelele traditionale precum cel
balzacian pe care George Calinescu îl foloseste în "Enigma Otiliei". El considera
absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului.

Ca reprezentant de seama a prozei interbelice, Liviu Rebreanu este considerat

intemeietor al altor reprezentanti ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, H.
Papadat-Bengescu, G.Calinescu, Camil Petrescu...)

Bibliografie

25
 https://www.libertatea.ro/lifestyle/mihail-sadoveanu-
biografie-3404834

http://istoria.md/articol/597/George_C
%C4%83linescu__Gheorghe_Vi%C5%9Fan_,_biografie

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/paradox
ul-lui-mircea-eliade-de-la-corigentul-miop-la-savantul-
excentric

http://www.geocities.ws/ana/

26