6.

SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 247

CAPITOLUL VI - SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA

6.1. G.P.S.- Global Position System

Este cel mai recent procedeu de determinare a coordonatelor punctelor, fie a
punctelor reţelei geodezice, fie a punctelor retelei de îndesire sau de ridicare. Sistemul
este folosit la determinarea coordonatelor punctelor de ridicare in plan a unor puncte
caracteristice ale terenului, la stabilirea limitelor teritoriilor cadastrale.
Acest sistem se bazează pe o triangulaţie spatiala, stabilirea pozitei unui punct,
intr-un sistem de referinta, se bazeaza pe intersectia a trei sfere carora trebuie sa le
cunoastem pozitia in spatiu(centrul sfereisi raza),totodata trebuie sa cunoastem si timpul
parcurs de semnal de la satelit la receptor.
Sistemul GPS lucrează cu o constelaţie de 24 de sateliţi artificiali (21 activi şi 3
de rezervă) ce se deplasează pe o orbită cunoscută şi pe o tehnologie de înaltă tehnicitate.
Acest ansamblu de sateliţi şi de staţii receptoare furnizează o serie de componente pe
baza cărora este posibilă determinarea cu precizie a coordonatelor punctelor de pe
suprafaţa terestră.

Fig 6.1 Componentele sistemului

Sistemul are 5 componente(fig.6.1):

 punct de triangulaţie geodezică (1);
 măsurarea distanţelor cu ajutorul undelor radio(2 );
 dispozitiv de măsurare a timpului(3);
 cunoaşterea coordonatelor satelitului în WGS 84 (4);
 erori ce afectează semnalul venit de la sateliţi prin parcurgerea ionosferei şi
atmosferei(5).
248 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

Fig. 6.2 Principiul de determinare a pozitiei punctelor

Principalele avantaje:
 posibilitatea determinării coordonatelor unui punct fără vizibilitate faţă de alte
puncte învecinate;
 determinarea coordonatelor punctelor nu necesită legătura cu alte puncte
topografice;
 aparatura nu necesită un grad ridicat de specializare.
În principiu determinarea poziţiei punctelor se face prin măsurarea distanţei la
sateliţii de referinţă; aceasta rezultă în funcţie de timpul necesar ca semnalul radio emis
de satelit să ajungă la sol şi în funcţie de legea de propagare a acestui semnal (fig.6.2).
Precizia sistemului este asigurată când deasupra orizontalei aparatului receptor se
găsesc cel puţin patru sateliţi.
Pentru determinarea corectă a distanţelor se impune cunoaşterea cu precizie a
poziţiei satelitului în spaţiu. Orbitele sateliţilor, diferite ca poziţie şi altitudine, sunt
riguros calculate în orice moment de anumite staţii de la sol deasupra cărora trec sateliţii
de două ori pe zi. Erorile provocate de trecerea undelor prin atmosferă se elimină prin
folosirea unor receptoare cu dublă frecvenţă.
Metodele de stabilire a pozitiei punctelor intrun anumit sistem de referinta sunt
statice şi dinamice.
În 1975 Departamentul Apărării al SUA lansează o comandă bazei aeriene a
Forţelor Armate să elaboreze un sistem bazat pe sateliţi care să permită navigaţia adică să
ofere poziţia şi viteza unui obiect oarecare ce se află în mişcare sau în repaus. Prin acest
sistem se solicită să fie asigurate şi informaţii de timp real astfel încât acestea să fie la
dispoziţia utilizatorului imediat după determinare. Noului sistem i se pretindea să
funcţioneze independent de starea vremii la orice oră şi în orice punct de pe suprafaţa
terestră.
Rezultatul cercetărilor a fost NAVSTAR GPS cu următoarele caracteristici:
 folosirea unor orbite satelitare înalte ceea ce a permis reducerea numărului de
sateliţi;
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 249

 folosirea unor orbite satelitare înclinate care permit observarea punctelor din
zonele polare;
 repartizarea uniformă a sateliţilor, ceea ce asigură o acoperire completă şi
permite supravegherea şi controlul permanent a poziţiei sateliţilor;
 folosirea unor orbite simetrice care permit achiziţionarea de date pe cat posibil
uniforme de la sateliţii respectiv să acţioneze asupra sateliţilor aceiaşi factori
perturbatori;
 constelaţia satelitară să rămână relativ stabilă.
Poziţia unui punct este stabilită pe baza triangulaţiei, punctul găsindu-se la
intersecţia a trei sfere cunoscându-se centrul, definit de poziţia sateliţilor, cât şi raza celor
trei sfere, aceasta fiind distanţa de la satelit la punctul de locaţie.
Poziţia obţinută este exprimată în longitudine, latitudine şi altitudine. Pe lângă
poziţia sistemului este nevoie să se cunoască viteza de deplasare a utilizatorului şi
distanţa dintre puncte.
Sistemul GPS este conceput în trei segmente:
 segmentul spaţial;
 segmentul de control;
 segmentul utilizator.

Segmentul spaţial este constituit din constelaţia sateliţilor (24 din care 21 activi 3
de rezervă). Timpul de funcţionare a unui satelit este de 5-8,5 ani. Sateliţii sunt dispuşi pe
6 planuri orbitale, la altitudinea de 20200 km, fiind înclinate faţă de ecuator cu 55 0, între
planele orbitale fiind un unghi de 600. Pe fiecare orbită sunt plasaţi 4 sateliţi iar perioada
orbitală este de 12 ore (2 rotaţii complete în 24 de ore).
Sarcina principală este de a emite semnale care să fie recepţionate cu receptoare
adecvate, fiecare satelit având ceasuri oscilatoare, microprocesor, emiţători şi antenă.
Alimentarea cu energie este asigurată de baterii solare.
Oscilatoarele din satelit lucrează pe frecvenţa de 10,23 Mhz care stă la baza
generării celorlalte semnale. Prin multiplicare rezultă două benzi de frecvenţă:
 L1=10,23 Mhz x 154 = 1575,42 Mhz;
 L2=10,23 Mhz x 120 = 1227,60 Mhz
Acestor frecvenţe le corespund lungimile de undă 1=19,05 cm şi 2=24,45 cm

Segmentul de control este constituit din staţia centrală ( situata în California) şi

cinci staţii de monitorizare şi antene terestre,amplasate aproximativ pe ecuator, care
formează legătura între sateliţi şi staţia mamă. Acest segment de control are următoarele
atribuţii:
 calculează efemeridelor sateliţilor (efemeride precise – un set de parametri ce
descriu exact poziţia sateliţilor la un moment dat, a căror determinare se face pe
baza datelor înregistrate la staţiile GPS de pe Glob, date privind timpul emisiei
undelor, etc.);
 determinarea corecţiilor pentru efemeride satelitare;
 menţinerea standardului de timp, prin verificarea ceasurilor satelitare, fiecare
satelit fiind prevăzut cu patru ceasuri atomice (două cu Cs şi două cu Rb);
 transferul datelor către satelit;
 controlul integral al sistemului;
250 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

Segmentul de control este format din cinci staţii ce se clasifică în funcţie de stare
şi funcţionare:
 staţia principală – Colorado Spring, California;
 staţii monitoare;
 staţii de control.
Staţia de control principală preia toate datele de la sateliţi le monitorizeaza şi
calculează predicţiile pentru orbitele sateliţilor într-un sistem de coordonate cartezian,
geocentric ECEF precum şi pe elipsoidul echipotenţial World Geodetic System – WGS
84. Aceste rezultate sunt transmise ca mesaje de navigaţie la staţiile de control de la sol.
Tot în sarcina staţiei principale intră determinarea corecţiilor efemeridelor sateliţilor care
sunt transmise ca mesaje de navigaţie la staţiile de control de la sol, la cele trei staţii
monitoare: Hawai (Pacific), insulele Marshall (Pacific), insulele Diego Garcia (Oceanul
Indian) şi Ascension (Oceanul Atlantic).
În staţiile monitoare sunt înregistrate date de la toţi sateliţii vizibili, măsurarea
datelor meteo, se procesează datele, se fac filtrări, statistici care sunt trimise la staţia de
control principală pentru prelucrarea finală a datelor.
Aceste staţii sunt prevăzute şi cu antene la sol pentru transmiterea mesajelor către
sateliţi. De regulă aceste date sunt transmise de trei ori pe zi.

Segmentul utilizator cuprinde:

 armata, care reclamă un grad înalt de precizie a datelor;
 civilii, ce folosesc datele obţinute cu grade variabile de precizie în funcţie de
domeniul de utilizare.
Întregul set al receptorului cuprinde: antena, receptorul, procesorul, unitatea de
afişaj, bateriile.
Pentru a putea recepţiona semnalele emise de sateliţii GPS, utilizatorul trebuie să
dispună de receptoare adecvate, iar costul receptorului depinde de facilităţile oferite de
acesta.
Unele receptoare au amplificator de semnal, oscilator de înaltă frecvenţă,
microprocesor, unitate de control, memorie pentru stocarea datelor.

Scopul prelucrării semnalului este determinarea timpului de propagare a

semnalului prin codul C/A sau P(Y) de la satelit la receptor; să decodifice semnalul de
navigaţie şi să reconstruiască unda purtătoare a semnalului. Pentru scopuri geodezice sunt
necesare receptoare care pe lângă înregistrarea timpului de propagare mai permit şi
măsurători de fază pe unda purtătoare.

Coordonatele plane obţinute cu GPS se dau în latitudine şi longitudine, iar prin

programe adecvate ele sunt transformate în coordonate metrice. Cotele sunt definite în
raport cu elipsoidul WGS-84 şi nu în raport cu nivelul mării. Din această cauză
determinarea cotelor nu este aşa de precisă ca determinarea în plan orizontal.
Potenţialele erori pe verticală pentru poziţionarea cu GPS sunt de două ori mai
mari decât cele în plan orizontal.
Gradul de precizie al sistemului GPS, pentru determinarea poziţiei unui punct,
este influenţat de efemeride, ce includ:
- eroarea de poziţie a satelitului;
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 251

- precizia ceasurilor satelitare;

- disponibilitatea selectivă;
- condiţiile atmosferice;
- efectul reflexiei multiple şi al umbririi.
Efemeridele pot determina erori de până la cinci metri. Poziţia exactă a sateliţilor
este determinată în mod continuu de staţiile de la sol şi monitorizate de staţia centrală de
control şi retransmisă utilizatorului.
Ceasurile satelitare determină apariţia unor erori de valori mari. Pentru a preveni
aceste erori staţia centrală de control monitorizează ceasurile satelitare şi dacă este cazul
face corecţiile necesare. O eroare de 1/100 secunde poate determina o abatere în privinţa
poziţionării punctului de 300 km.
Disponibilitatea selectivă este cea mai mare sursă de erori până la 70 m rezultând
degradarea intenţionată prin dereglarea ceasurilor sau poziţionării incorecte a sateliţilor.
Scopul acestor perturbaţii este limitarea preciziei neautorizaţilor şi poate atinge până la
100 m în 55% din cazuri. Pentru a diminua erorile date de disponibilitatea selectivă
trebuie să se facă mai multe poziţionări timp de cel puţin 10 minute şi apoi calculul
mediei pentru o poziţionare cât mai corectă.
Efectul reflexiei multiple şi al umbririi are o influenţă considerabilă pentru
determinarea punctelor. Receptorul primeşte semnale atât de la sateliţi direct cât şi
semnale reflectate de obiecte. Drumul parcurs de semnalul reflectat de un obstacol este
mai lung decât cel direct, rezultând poziţia incorectă a receptorului. Altă sursă de erori
apare atunci când receptorul nu are în câmpul vizual suficienţi sateliţi (văi înguste,
acoperiri respectiv coroanele arborilor).
Condiţiile atmosferice determină probleme la trecerea semnalului prin ionosferă,
semnalul fiind perturbat de particulele încărcate electric, iar în troposferă semnalul este
perturbat de vaporii de apă, de particolele solide de praf ce pot modifica traseul
semnalului.
Efectul erorilor, exprimat în metri faţă de poziţia reală, în condiţiile de
determinare cu GPS este următorul:
 erori datorate efemeridelor 1-5 m;
 erori ale ceasurilor 1,5 m;
 refracţia ionosferei 30 m;
 refracţia troposferei 30m;
 zgomotul rec. 10m;
 reflexia multiplă  1m;
 disponibilitate selectivă <70 m.
Sistemul GPS permite poziţionarea pe teren a receptorului cu o precizie de la
câţiva mm la câţiva cm, poziţionare ce depinde de:
 echipamentul folosit;
 metoda de măsurare;
 timpul de înregistrare pentru fiecare determinare;
 poziţia şi vizibilitatea sateliţilor în raport cu receptorul;
 corecţiile introduse prin procesele de prelucrare ulterioară.
Unghiul mască este unghiul sub care orice receptor GPS recepţionează
semnalul. Aceste receptoare au setat un unghi mască astfel încât să ignore semnalul de la
alt satelit ce se găseşte în afara unghiului ales. Cel mai utilizat unghi este între 10 0-150.
252 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

Alegerea unui unghi mască prea mare exclude satelitul de care are nevoie receptorul
pentru poziţionare, respectiv minim patru sateliţi.

6.2. Metodele de măsurare şi determinare a coordonatelor punctelor

Determinarea cordonatelor punctelor de pe suprafata terestra, prin acest sistem de
pozitionare, se poate face prin urmatoarele metode :
Metoda statică care presupune ca receptoarele să fie fixe în intervalul de timp
afectat măsurătorilor (sesiunea de lucru). Rezultatele sunt deduse ulterior din măsurători
succesive efectuate de receptor la anumite intervale de timp, prestabilite, denumite epoci
de măsurare, de regulă, comune tuturor receptoarelor implicate într-o sesiune de lucru.
Metoda cinematică este procedeul de determinare cu timp scurt de observaţii la
fiecare punct.
La măsurătorile cinematice o parte din receptoare sunt în mişcare. Rezultatele
sunt obţinute dintr-o singură epocă sau din câteva epoci de măsurare
La începutul măsurătorilor este necesară determinarea ambiguităţilor(numarul
intreg de lungimi de unda cuprinse in traseul dintre emitatorul satelitului si centrul de
faza al antenei receptorului) pentru măsurarea de fază a undelor purtătoare, lucru ce se
realizează cu antenele pe baze scurte. După stabilirea ambiguităţilor, un receptor rămâne
fix iar celălalt mobil, deplasat prin puncte noi cu condiţia să fie asigurat permanent
contactul spre minim patru sateliţi către care s-a făcut iniţializarea bazei.
Dacă s-a întrerupt contactul cu unul din cei patru sateliti initiali pe baza carora s-
a constituit baza de pornire se va face o nouă iniţializare respectiv respectiv se va
initializa o noua baza.
Precizia de determinare a pozitiei punctelor prin acesta metoda este de ordinul
cm.
În funcţie de numărul receptoarelor utilizate pentru efectuara determinarilor
rezultă mai multe variante de lucru: :
 determinarea poziţiei unui singur punct (single point position).
Dacă se dispune de un singur receptor se poate determina poziţia unui punct izolat.
Datorită numeroaselor surse de erori precizia este limitată. Ca măsurători intră în atenţie
doar măsurătorile de pseudodistanţe cu ajutorul codurilor. Pentru navigaţie este suficient
să existe un singur receptor cu caracteristici tipice. Precizia potenţială poate fi influenţată
şi dirijată de segmentul de control al sistemului. Cu o probabilitate de 95% se poate
afirma că precizia acestei metode în determinarea planimetrică este de 50 m iar
altimetrică 140 m dacă sistemul SA este activat. Această precizie poate fi îmbunătăţită
doar prin mai multe măsurători sau prin procedee speciale. Pentru a obţine o soluţie
faborabila trebuie sa existe minim patru pseudodistanţe măsurate concomitent spre patru
sateliţi, necesari la determinarea celor patru necunoscute: trei carteziene x, y, z şi eroarea
de timp t.
 măsurători diferenţiale GPS.
O determinare cinematică îmbunătăţită spre un singur punct şi în timp real se
obţine prin măsurători diferenţiale. Sunt folosite două receptoare, unul fix, într-o staţie de
referinţă de coordonate cunoscute, al doilea mobil, efectuându-se concomitent măsurători
de distanţă spre minim patru sateliţi.
În concepţia iniţială era calculată poziţia punctului în staţia de referinţă cât şi
pentru receptorul mobil. Pentru creşterea potenţialului de precizie în staţia de referinţă se
 6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 253

calculează coordonatele din punctele cunoscute şi coordonatele sateliţilor care apoi se

compara cu cele măsurate, corecţiile deduse, sunt transmise receptorului mobil unde sunt
calculate modificările. În acest caz precizia de poziţionare este de câţiva metri. Staţiile de
referinţă pentru metoda diferenţială sunt utilizate neîntrerupt în zone costiere şi pe uscat
cu servicii gratuite sau contra cost.
 determinări relative ale poziţiei punctului
Prin măsurători simultane în două puncte staţionate cu echipament GPS cu
vizibilitate spre aceiaşi sateliti; se poate determina vectorul bazei între cele două staţii
definit de x, y, z în sistem WGS 84. Coordonatele unuia din punctele staţionate sunt
ţinute fixe, iar coordonatele celui de-al doilea punct sunt stabilite funcţie de coordonatele
punctului care au fost ţinute fix.
Dacă eroarea în poziţie absolută apare la mai multe baze iar bazele trebuie
transcalculate într-o reţea, acest fenomen nu mai are importanţă. Eroarea la factorul de
scară este eliminat în acest caz.
Această metodă este principala varianta de lucru pentru realizarea reţelelor
geodezice de sprijin.
Metoda da rezultate bune la determinarea de baze scurte (5-10 km), cu
constelaţii satelitare bune şi cu receptoare care măsoară prin ambele frecvente.

6.3 Tipuri de receptoare

Dintre receptoarele GPS mai mult utilizate sunt prezentate în continuare o parte
dintre acestea.
- PROMARK V este un receptor de dimensiuni mici ce i se poate cupla şi o antenă
miniaturală, atunci când portabilitatea necesară este mare. Precizia este centimetrică,
stocarea datelor făcându-se în memoria internă a receptorului.
- WILD SYSTEM 2000 are o precizie în funcţie de modul de măsurare şi
prelucrare a datelor de la mm la 15 cm.
- PATHFINDER prezintă o precizie submetrică. Stocarea datelor se face în
memoria internă.
- SURGER (Trimble) are precizie centimetrică iar stocarea datelor se face în
memoria internă.
- GEO EXPLORER III este unul dintre cele mai moderne receptoare, de
dimensiuni reduse, cu antenă încorporată. Are ecran de afişare ce permite realizarea unei
schiţe de orientare pe lângă alte date. Precizia este centimetrică şi permite introducerea
atributelor descriptive ce se integrează perfect în GIS.
- ASHTECH XII (Zeiss) are precizie centimetrică iar stocarea datelor se face în
memoria internă.
Toate aceste sisteme sunt prevăzute cu accesorii şi softuri pentru procesare. Preţul
este în funcţie de facilităţile receptorului şi de softul ce se poate implementa.

6.4. G N S S
GPS nu este singurul sistem de navigaţie bazat pe sateliţi. Federaţia Rusă
operează cu GLONASS iar Uniunea Europeană pregăteşte programul GALILEO.
Pe lângă acestea, se aduc pe parcurs diverse îmbunătăţiri pentru sistemul GPS
care sunt în pregătire.
 254 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

Denumirea generală dată acestor sisteme este Global Navigation Satellite

System. De aceea, în multe publicaţii, în loc de GPS este folosit termenul mai general de
GNSS.
Termenul GNSS a fost propus la a 10-a Conferinţă a Navigaţiei Aeriene, în 1991,
când Organizaţia Aviatică Civilă Internaţională recunoştea că “sistemul de navigatie
independent din secolul 21 va fi bazat pe GNSS”.
După cum se cunoaşte GNSS include mai mult decât poziţionare bazată pe
sateliţi deoarece importante caracteristici pe lângă acurateţe sunt: integritate,
disponibilitate şi continuitate a serviciilor. GPS şi GLONASS, fiind la origine sisteme
militare, ele nu garanteză aceste caracteristici.
Pentru definirea sistemului GNSS au fost parcurse câteva etape:
- GNSS-1 este bazat pe GPS sau GLONASS ca piesă de bază şi îmbunătăţită cu
alte componente.
- GNSS-2 este a doua generaţie de sistem de navigaţie prin satelit care
îndeplineşte cerinţele de mai sus, cum ar fi GPS IIF a proiectului european
Galileo.

6.4.1 Sistemul GLONASS

Dezvoltarea acestui sistem, lansat in fosta URSS, a început concomitent cu
NAVSTAR si prezinta aceleasi principii de functionare cu acesta cu anumite mici
deosebiri.
Primul satelit in cadrulu acestui sistem a fost lansat în anul 1982.
După 1982 concepţia a fost reluată şi îmbunătăţită ducând la o precizie sporită
pentru navigaţie şi încredere ridicată în aparatura de la bordul sateliţilor.
În 1990 se publică oficial posibilitatea utilizării de către civili a acestui sistem
pentru navigaţie şi determinarea parametrilor de rotaţie a Pământului pentru zona CSI.
Lucrează cu 24 de sateliţi, înălţimea orbitelor este la 19000 km altitudine,
înclinarea 68,80, timpul de revoluţie 11h 15min 44sec. Cei 21 de sateliţi activi sunt situaţi
pe trei planuri orbitale, câte 8 pe fiecare plan, prezintă două frecvenţe purtătoare, două
modulaţii ale semnalelor şi trei ceasuri cu cesiu pe fiecare satelit.
Sistemul de timp este notat UTC iar coordonatele sunt redate faţă de sistemul
PZ 90.

Fosta Uniune Sovietica a dezvoltat, din 1970, un sistem de navigaţie foarte

asemănător cu GPS cu numele Sistemul de Navigaţie Globală (GLONASS).
Astăzi proiectul GLONASS e continuat de către Federaţia Rusă.
Ca şi GPS, GLONASS-ul este un sistem militar, dar a fost oferit şi spre uzul
civililor prin câteva declaraţii ale guvernului rus.
Sistemul a fost, oficial, pus în funcţiune pe 24 septembrie 1993, într-o primă
etapă având 12 sateliţi. Până la sfârşitul lui 1995 constelaţia de sateliţi a fost extinsă la 24.
Datorită lipsei de noi lansări, numărul sateliţilor a scăzut de atunci considerabil. La
sfarsitul lui 2002 numai 7 sateliţi mai erau operaţionali.
La fel ca GPS-ul care are SPS şi PPS, GLONASS-ul prezintă o precizie standard
(SP) şi o precizie ridicată (HP). Semnalul SP este disponibil continuu utilizatorilor civili
din lumea întregă. Specificaţiile pentru acurateţea SP sunt de 50 la 70 m planimetric şi
altimetric.
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 255

Informaţia pentru utilizatori civili este disponibilă prin Centrul de Informare

Stiintifică pentru Coordonate (CSIC) al Fortelor Spatiale Ruse.
În aceasta secţiune sunt date unele informatii de baza despre GLONASS (tabelul
6.1 compară GLONASS cu GPS şi indică similarităţile şi diferenţele dintre cele două
sisteme). Este evident că sistemele au puternice similarităţi. Principalele caracteristici şi
diferenţe sunt următoarele:

a) Orbitele satelitare
În constelaţia de bază, ambele sisteme constau din 24 de sateliţi, incluzând 3 de
rezervă. Spre deosebire de GPS, sateliţii GLONASS sunt aranjaţi pe 3 plane orbitale de
1100. Fiecare plan orbital constă din 8 sateliţi spaţiaţi in mod egal.
Orbitele sunt aranjate în aşa fel încât nu au loc fenomene de rezonanţă şi într-o
perioadă de 8 zile toţi sateliţii trec printr-o poziţie dată. Drept consecinţă, pentru un
observator terestru, un anumit satelit va trece prin acelaşi punct din spaţiu după opt zile
siderale şi unul din sateliţi din fiecare plan orbital va apare în aceeaşi locaţie de pe cer la
acelaşi timp sideral în fiecare zi.
Ambele sisteme oferă acoperire pentru o constelaţie de 24 de sateliţi. Între 6 şi 11
sateliţi sunt vizibili de pe orice loc de pe Pământ pentru fiecare sistem.. Astfel, ambele
sisteme împreună pot genera o acoperire de 12 până la 16 sateliţi simultan pentru un
anumit loc de pe Pământ. Datorită unghiurilor de înclinare diferite, poziţia “zonei
umbrite” este de asemnea uşor diferită şi conduce la o mai bună acoperire globală a
cerului.

b) Semnalele de navigaţie satelitară

Semnalele radio ale GPS şi GLONASS sunt foarte similare. Sunt emise două
semnale din banda L şi aceste semnale sunt modulate de două coduri binare. Spre
deosebire de GPS, toţi sateliţii GLONASS transmit semnale în frecvenţe diferite.
Frecventele L1 sunt
f L1  f 0  k  f L1 k = 0, 1, 2, …………..,24

unde f 0 = 1,602 MHz, şi f L1 = 0,5625 MHz. Între L1 şi L2 există relaţia:

f L1 / f L 2  9 / 7

Aici k semnifică frecvenţa satelitului. Numărul 0 este stabilit ca “frecvenţă

tehnică” şi rezervat pentru testări. Procedura este numită acces multiplu al frecvenţei
diviziunii (FDMA).

Comparaţie între GLONASS şi GPS

Tab.6.1
Parametru GLONASS NAVSTAR GPS
Sateliţi
Număr de sateliţi în 21 + 3 de rezervă 21 + 3 de rezervă
constelaţia de bază
Numărul planurilor
orbitale 3 6
Înclinarea 64,80 550
256 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

Altitudinea orbitală 19 100 km 20 180 km

Raza orbitală 25 510 km 26 560 km
Perioada orbitală 11 ore 15 minute 12 ore
Durata unei mişcari o zi siderală 8 zile siderale
complete
Mesajul de navigaţie
Reprezentarea 9 parametri (poziţie, elementele Kepleriene şi
efemeridelor viteză, acceleraţie) în interpolarea coeficienţilor
sistemul cartezian ECEF
Datumul geodezic PZ-90 WGS 84
Timpul de bază Sistemul GLONASS Sistemul GPS
Timpul sistemului UTC[SU] UTC[USNO]
2,5 minute 12,5 minute
Transmisia almanahului
de date
Semnale Diviziunea frecvenţei Diviziunea codului
Diviziunea semnalului
satelitar 1.602-1.615 MHz 1.575 MHz
Banda de frecvenţă L1 1.246-1.256 MHz 1.228 MHz
Banda de frecvenţă L2 aceleaşi pentru toţi diferite pentru fiecare
Coduri sateliţii satelit
Cod C/A în L1 Cod C/A în L1
Cod P în L1 şi L2 Cod P în L1 şi L2
secvenţă PRN Cod Gold
Tipul codului 0.511 MHz 1.023 Mhz
Frecvenţa codului cod
C/A 5.11 MHz 10.23 MHz
Frecvenţa codului cod P

Sateliţii se deosebesc prin modulaţia lor unică, de aceea toţi sateliţii GLONASS
folosesc aceleaşi coduri.
Frecvenţele codurilor sunt aproximativ jumătate din valoarea corespunzătoare a
GPS, astfel valorile rezoluţiei pot fi uşor mai scăzute decât la GLONASS. Frecvenţele
pentru ambele sisteme sunt apropiate, astfel permiţând folosirea unei antene şi a unui
amplificator în echipamentul utilizatorului şi permiţând dezvoltarea unor receptoare
combinate. Procesarea semnalului este totuşi diferită.
Iniţial, fiecare din cei 24 de sateliţi GLONASS transmiteau pe frecvenţa lor unică.
De când unele transmisii GLONASS au cauzat interferenţe radio în benzile de frecvenţă
1610.6-1613.8 MHz şi 1660-1670 MHz, precum şi cu unii sateliţi de comunicaţii, s-a
decis să se schimbe frecvenţele GLONASS la un domeniu mai scăzut. În plus, numărul
canalelor de frecvenţă este înjumătăţit; aşa numiţii “sateliţi antipodali”, cum ar fi sateliţii
din acelaşi plan orbital separaţi cu 180 de grade în ceea ce priveşte altitudinea, folosesc
acelaşi canal.
Reorganizarea planului frecvenţelor are loc în câteva etape. Din 1998 în 2005
numerele de frecvenţă k = -7,……, 12 sunt aplicate, şi după 2005 numerele k = -7,…….4
(5, 6 numai pentru testare).
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 257

Banda va fi deci, în cele din urmă, modificată la 1598.0625-1604.25 MHz pentru

L1 şi 1242.9375-1247.75 MHz pentru L2.

c) Mesajul de navigaţie
Datele de navigaţie sunt modulate în două faze la 50 biti/s. Secvenţa binară are o
lungime totală de 2 secunde, numită o linie. Structura digitală de date este formată de
supercadre de navigaţie de 30 de secunde fiecare, şi fiecare cadru constă din 15 linii
(subcadre).
Ca şi la GPS, mesajele GLONASS conţin informaţii orbitale precise (efemeride)
despre poziţia fiecărui satelit şi status, şi mai puţin precise informaţii „almanah” despre
poziţiile altor sateliţi. Liniile 1-4 ale unui cadru conţin date efemere ale satelitului
transmiţător, iar linia 5 informaţii generale referitoare la întregul sistem. Liniile 6-15
conţin almanahul de date pentru cinci sateliţi. Almanahul de date al sistemului complet
necesită un supercadru, corespunzând la 2,5 minute.
Detalii despre formatul datelor poate fi găsit în documentul oficial GLONASS
Interface Control Document (ICD-GLONASS) sau în literatura de specialiltate. Mesajul
navigaţiei conţine, de exemplu
- coordonate pentru cel de al i-lea satelit în cadrul de referinţă pentru timpul de
referinţă ECEF,
- componentele vectorului viteză pentru cel de al i-lea satelit,
- componentele vectorului acceleraţie datorate de gravitaţia Pământului şi a
Lunii,
- corecţia scării de timp pentru scara de timp GLONASS pentru cel de al i-lea
satelit,
- numărul de identificare al satelitului, informaţii despre status, timpul de
referinţă
Efemeridele GLONASS sunt actualizate la fiecare 30 de minute şi se referă la un
interval de 30 de minute. Pentru măsurătorile efectuate între aceste intervale de jumătate
de oră, poziţia satelitului poate fi dedusă din intervalele de dinainte şi după timpul în care
se efectuează măsurătoarea. Aceste date sunt folosite ca valori iniţiale pentru integrarea
ecuaţiei mişcării.

d) Segmentul de control
Segmentul de control bazat pe teren este responsabil pentru:
- predicţia efemeridelor satelitare,
- încărcarea efemeridelor, corecţiei de ceas şi almanahului de date în fiecare
satelit,
- sincronizarea ceasurilor sateliţilor cu timpul GLONASS,
Segmentul de teren constă din:
- centrul sistemului de control,
- sincronizatorul central,
- câteva staţii de comandă şi urmărire
Centrul de control de la teren se află în Moscova. Staţiile de monitorizare sunt
uniform distribuite pe întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice, lipsind însă o acoperire
globală comparativ cu sistemul GPS. Parametrii de navigaţie si control sunt actualizaţi de
două ori pe zi în fiecare satelit. Sincronizatorul central formează sistemul de timp
258 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

GLONASS şi este în legătură cu „faza de sistem” (PCS), care monitorizează timpul

satelitului şi faza semnalelor. Două staţii laser măsoară distanţa şi orientarea sateliţilor
GLONASS pentru a calibra măsurătorile prin frecvenţe radio.
Toati sateliţii GLONASS sunt echipaţi cu reflectoare laser.
Specificaţiile erorilor pentru orbitele GLONASS sunt de 20 m (longitudinal), 10
m (transversal) şi 5 m (radial) pentru vectorul de poziţie şi 0,05 cm/s (longitudinal), 0,3
cm/s (transversal) şi 0,3 cm/s (radial) pentru vectorul viteză. Scala sincronizări timpului
se încadrează în 20 ns.

e) Datumul Geodezic
Coordonatele satelitului sunt date în datumul geodezic PZ-90 (Parametry Zemli
1990) . Până în 1993, a fost folosit „Sistemul Geodetic Sovietic 1985” (SGS 85).

Principalii parametri definitorii ai PZ-90

Tab. 6.2
Parametru Valoarea
Axele semi-majore 6 378 136 m
Aplatizarea 1/298.257
Constanta gravitationala geocentrica 398 600,44 x 109 m3s-2
Rata de rotatie a Pământului 7 292 115 x 10-6 rad s-1
A doua zona armonica - 1082,63 x 10-6

Pentru soluţiile bazate numai pe GLONASS poziţiile utilizatorului sunt

determinate în cadrul PZ-90, (tab. 6.2).
Pentru soluţii combinate GPS-GLONASS este necesară o transformare între PZ-
90 şi WGS 84 (sau ITRF). Ecuaţiile de trecere pentru o transformare cu 7 parametri poate
fi obţinută prin observaţii combinare GLONASS/GPS la un număr de staţii şi/sau
observaţii GLONASS la staţii cu coordonate WGS 84 sau ITRF cunoscute. O altă
abordare este calculul orbitelor precise cu microunde şi/sau observaţii laser în cadrul
ITRF şi compararea cu orbite GLONASS.
De un interes particular sunt rezultatele campaniei Experimentul Pilot
International GLONASS IGEX-98. În general, transformarea parametrilor este mai mică
decât deviaţia standard respectivă. Valori semnificative au fost găsite numai pentru o
rotaţie de aproximativ -0,35 arcsecunde în jurul axei Z. Calitatea parametrilor depinde de
poziţionarea reţelei PZ-90 prin orbitele GLONASS. Analiza datelor IGEX-90 arată o
acurateţe de aproximativ 5 m pentru efemeride.

f) Sistemul de timp
Semnalele de navigaţie ale GLONASS şi GPS sunt legate de sisteme de timp uşor
diferite. Sistemul GPS este legat de standardul UTC menţinut de Observatorul Naval U.S.
, în timp ce sistemul de timp al GLONASS se referă la standardul UTC definit în fosta
Uniune Sovietică. Spre deosebire de scala de timp GPS, sistemul de timp GLONASS are
un decalaj de 3 ore (diferenţa dintre ora Moscovei şi Greenwich). Sistemul de timp
GLONASS este generat şi controlat de către Sincronizatorul Central GLONASS. Relaţia
dintre timpul UTC şi timpul GLONASS este:
tUTC  t GLONASS   c  3 h
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 259

Diferenţa,  c , poate atinge câteva microsecunde, şi este comunicată utilizatorilor

GLONASS în cadrul 5 al mesajului de navigaţie GLONASS.
Când se utilizează ambele sisteme de navigaţie în comun, diferenta de timp sistem
 r este dependentă de ceasurile din ambele sisteme şi trebuie să fie luată în considerare.
Estimarea diferenţei de ceas,  , necesită observaţii la încă un satelit suplimentar. Cu
alte cuvinte, cel puţin doi sateliţi GLONASS trebuie adăugaţi la configuraţia GPS pentru
a contribui la soluţionarea poziţionării.

g) Statusul
Primul satelit în sistemul GLONASS a fost lansat pe 12 octombrie 1982. Sateliţii
sunt lansaţi pe orbită câte trei la un moment dat de către lansatoare PROTON din
Cosmodromul Baijkonur din Kazakstan.
Până în ianuarie 2001, după 30 de lansări, au fost plasaţi pe orbită în total 74 de
sateliţi GLONASS, împreună cu încă doi satelilţi ETALON pasivi. Sateliţii curenţi
operaţionali au o masă de 1400 kg şi sunt prevăzuţi cu trei oscilatoare de cesium şi au o
durată de funcţionare de trei ani.
Schema de numerotare este variată. Pe lângă numărul international de satelit (ID),
satelitilor GLONASS le sunt date numere în sistemul COSMOS, un număr GLONASS,
un număr orbital de poziţie.
O nouă generaţie de sateliţi, creată pentru a înlocui noua generaţie, este în
pregătire şi este denumită GLONASS-M. O primă lansare a avut loc în decembrie 2001,
dar pînă în decembrie 2002 nici un satelit GLONASS-M nu era operaţional. Principalele
avantaje ale seriei GLOANASS-M sunt:
- durată de funcţionare mai lungă, de cinci până la şapte ani,
- stabilitate crescută a ceasului,
- comunicaţie intersatelitară,
- operare autonomă,
- structură modificată a formatului de navigare.
Datorită duratei scurte de funcţionare a sateliţilor sunt necesare lansări frecvente
pentru a menţine constelaţia de sateliţi. În timpul primelor luni ale anului 1996 constelaţia
a fost completă cu 24 de sateliţi. După aceea, câţiva sateliţi au fost retraşi şi înlocuiţi.
Între ianuarie 1997 şi ianuarie 1999, 12 până la 16 sateliţi au fost întotdeauna disponibili.
De atunci numărul lor a scăzut încontinuu. În martie 2003 mai erau disponibii doar
unsprezece sateliţi:
- Planul 1: canalul SV 2, 7, 8, 9, 12
- Planul 3: canalul SV 3, 5, 5, 10, 10, 11

h) Utilizarea GLONASS
În perioada când constelaţia de sateliţi GLONASS era completă avea aceleaşi
performaţe ca sistemul GPS. Avantajele GLONASS constau în faptul că nu au o
degradare artificială a semnalului şi codul SA şi codul P sunt întotdeauna disponibili.
Aria erorilor arată o deviaţie standard de 8 până la 10 m.
După 1992 câteva receptoare comerciale au intrat pe piaţă. Două grupuri
principale de echipamente pot fi distinse:
- receptoare de navigaţie
- receptoare geodezice
260 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

Câteva receptoare performante oferă posibilitatea de a observa şi sateliţii GPS şi

sateliţii GLONASS. Exemple sunt Ashtech Z-18, seria receptoarelor JPS şi Novatel
Milenium.
În ceea ce priveşte GPS, au fost dezvoltate planuri pentru a stabili un serviciu
GLONASS diferit (DGLONASS). Din cauza suprafeţei mari a ţării (Federaţia Rusă),
operaţiunea a decurs încet. În schimb, s-a încercat combinarea GPS cu GLONASS într-un
serviciu combinat (DGNSS). O importantă realizare a fost includerea corecţiei de date
DGLONASS în format RTCM.
În 1998/1999 a fost întreprins un efort major pentru a exploata potenţialul
GLONASS pentru domeniul geodezic. Sub auspiciile IAG şi IGS şi de asemenea ION şi
IERS, Experimentul Internaţional GLONASS (IGEX-98) a fost iniţiat şi realizat.
Obiectivele majore ale acestui program au fost colectarea datelor GLONASS pentru
câteva luni dintr-o reţea mondială, calcularea orbitelor precise, evaluarea receptoarelor şi
rezolvarea cadrului referinţelor geodezice şi problemelor de timp. Operaţiunea a durat
câteva luni, din octombrie 1998 până în aprilie 1999. Peste 60 de puncte determinate prin
sistemul GLONASS şi 30 de observatoare de sateliţi echipaţi cu laser (SLR) din 25 de
ţări au participat la realizarea programului.. Orbitele precise au fost calculate de câteva
centre de analiză folosind receptoare de date SLR şi GLONASS cu acurateţea de 20-50
cm. Cele mai interesante rezultate au fost prezentate la o întâlnire în septembrie 1999 şi
sunt publicate într-un raport detaliat.
După terminarea proiectului IGEX-98, un anumit număr de staţii (32 în decembrie
2000) au continuat recepţionarea în două frecvenţe în cadrul Experimentului
Internaţional GLONASS (IGLOS) sub auspiciile IGS. Scopurile şi obiectivele sunt:
- stabilirea şi menţinerea unei reţele globale GLONASS
- producerea orbitelor precise (10 centimetri), estimarea ceasului satelitar şi a
coordonatelor staţiilor
- monitorizarea şi aprecierea performanţelor sistemului GLONASS
- integrarea completă a GLONASS în produsele IGS, operaţiuni si programe
Pentru a realiza aceste scopuri, trei sateliţi GLONASS sunt monitorizaţi cu
prioritate sporită de către Satellite Laser Ranging.
Succesul pe termen lung al Serviciului Internaţional GLONASS depinde de
calitatea şi întreţinerea constelaţiei GLONASS. Multe aplicaţii potenţiale nu necesită o
constelaţie completă de sateliţi dar foloseşte GLONASS ca un accesoriu pentru GPS.
Aceasta poate deveni, totuşi, o problemă importantă dacă nu se efectuează noi lansări şi
astfel numărul sateliţilor utilizabili descreşte.

6.4.2 Îmbunătăţiri aduse GPS/GLONASS

GPS şi GLONASS sunt sisteme aflate în principal sub control militar şi nu
întotdeauna îndeplinesc cerinţele pentru o navigaţie sigură, precum cerinţele venite din
partea comunităţii aviatice internaţionale. Aceste cerinţe sunt, în particular:
- acurateţea
- integritatea
- disponibilitatea
- continuitatea serviciilor
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 261

Acurateţea depinde de fiecare situaţie în parte, de exemplu 4 m la acurateţe

verticală pentru avioanele din Categoria I. Diferite tehnici sunt necesare pentru a
îndeplini aceste cerinţe.
Integritatea este abilitatea unui sistem de a furniza avertizări la timp utilizatorilor
atunci când condiţiile pentru navigare sunt nepotrivite. Acest serviciu necesită o reţea de
staţii de control pentru a transmite avertizările în timp util.
Disponibilitatea este abilitatea unui sistem de a oferi date într-o anumită arie de
acoperire, iar continuitatea serviciilor implică ca datele să fie disponibile fără întrerupere
pentru o anumită perioadă de timp (operaţie).
Pentru a îndeplini aceste cerinţe, îmbunătăţirile pentru sistemul de sateliţi actual
GPS (şi GLONASS) au fost stabilite şi sunt în perfecţionare continuă. Acestea sunt:
- Wide Area Augmentation System (WAAS) în USA;
- European Geostationary Navigation Overlay System (EGNOS) în Europa;
- Multy-functional Satellite-based Augmentation Service (MSAS) în Japonia;
- Satellite Navigation Augmentation System (SNAS) în China.
Toate acestea sunt contribuţii aduse la prima generaţie de sateliţi (GNSS-1) şi se
intenţionează să ofere un sistem de comunicaţii fără fir pentru tot globul.
Arhitectura generică pentru îmbunătăţirea sistemului de sateliţi este după cum
urmează:
- o reţea de staţii GPS (GLONASS) ce colectează date în dublă frecvenţă de la
toţi sateliţii pe care îi recepţionează, împreună cu acestea colectând şi date
meteo.
- datele sunt procesate şi generează corecţii precise efemeridelor. Aceste
corecţii împreună cu mesajele despre integritatea sistemului, sunt transmise
utilizatorilor în pachete de informaţie la sateliţii geostaţionari.
Contribuţia Europei la GNSS-1, EGNOS, include imbunătăţiri aduse sistemelor
GPS şi GLONASS. EGNOS este parte a Programului pentru Navigaţie Satelitară
European (ESNP) şi este iniţiat de Grupul Tripartit European (Comisia Europeană,
Agenţia Spaţială Europeană, EUROCONTROL) din anul 1993.
Segmentul de la sol al lui EGNOS constă din aproximativ 40 de „Staţii de
Supraveghere şi Monitorizare” (RIMS), cele mai multe aflate în Europa. Aceste staţii
RIMS colectează date de la sistemele GPS, GLONASS şi GEO în frecvenţele L1 şi L2.
Datele colectate sunt transmise la Centrele de Control (MCC) unde sunt estimate:
- integritatea infomaţiei,
- diferite corecţii,
- efemeridele sateliţilor GEO şi întârzieri datorate ionosferei.
Aceste date, împreună cu semnalele GEO sunt transmise sateliţilor GEO de unde
ele sunt trasmise în frecvenţa L1 GPS, ca şi semnale GPS de navigaţie, utilizatorilor. În
viitor va fi posibil să se recepţioneze semnale de navigaţie EGNOS pe teritoriul Europei,
Americii de Sud, Africii, Australia de Vest şi şi a unei mari părţi din Asia.
Sistemul american WAAS este foarte similar cu EGNOS. WAAS însă nu conţine
sateliţi GLONASS. Sistemul este prevăzut să fie complet funcţional până la sfârşitul lui
2003.
Sistemele de îmbunătăţiri, ca WAAS, EGNOS, MSAS şi altele, vor face posibilă
să se obţină o mai mare acurateţe DGPS pentru multe aplicaţii fără costul unor staţii
suplimentare sau legături radio, şi ele sunt oferite pe suprafaţa întregului continent. Pe
262 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

termen lung, este probabil ca sistemele de îmbunătăţiri să înlocuiască serviciile DGPS

convenţionale.

6.4.3 Sistemul GALILEO

Comisia Europeană, împreună cu Agenţia Europeană a Spaţiului pregăteşte un
Sistem de Navigaţie Satelitar European cu numele GALILEO, ca o contribuţie a
comunităţii europeane adusă la GNSS-2. Sistemul va fi controlat de către autorităţile
civile şi va putea fi folosit împreună cu sistemele GPS şi GLONASS.
Foloseşte frecvenţa dublă ca standard şi oferă servicii în timp real de poziţionare
şi sincronizare la diferite nivele de acurateţe, integritate şi disponibilitate.
Fiind alt mod de concepţie decât sistemele existente de navigaţie satelitară,
GALILEO este un sistem potrivit pentru aplicaţiile care necesită un grad ridicat de
siguranţă, cum ar fi:
- aterizarea avioanelor,
- siguranţa traficului rutier
- controlul traficului feroviar.
Realizarea sistemului GALILEO a cuprins câteva faze:
- Faza de definiţie, din 1999 în 2001, cuprinde cerinţele de bază şi arhitectura
sistemului. Două studii importante au fost efectuate, EC studiind GALA din punct de
vedere al arhitecturii sistemului, iar ESA GalileoSat din punct de vedere al segmentului
spaţiului. Bazându-se pe aceste studii,
- o fază de validare şi design, bazându-se pe aceste studii, din 2002 în 2005 a fost
iniţiată de către Consiliul European (EC) în 26 martie 2002. Această frază include o
consolidare a cerinţelor, dezvoltarea sateliţilor şi a componentelor de la sol. Un prim
satelit experimental va fi lansat către sfârşitul lui 2004. Până la patru sateliţi
experimentali vor fi lansaţi apoi în 2005 şi 2006 pentru o validare finală a componentelor
din spaţiu şi de la sol.
-restul de sateliţi vor fi lansaţi în faza de dezvoltare, din 2006 până în 2007,
pentru a atinge
- faza complet operaţională în 2008.

a) Componenta spaţala
Componenta din spaţiu a proiectului GALILEO constă, în configuraţie completă,
din 30 de sateliţi (27 operaţinali + 3 de rezervă) în trei Orbite Circulare Medii (MEO).
Unghiul de înclinare este de 56 de grade iar altitudinea orbitală de 23.616 km. Perioada
orbitală este de 14 ore şi 4 minute, iar un satelit trece prin acelaşi punct o dată la 10 zile.
Sistemul este proiectat doar pentru Europa şi furnizează o acoperire până la 75 grade
latitudine nordică.
Satelitul GALILEO are o masă de 625 kg şi dimensiunile de 2.7 x 1.2 x 1.1 m 3;
aparţine deci clasei minisateliţilor. Fiecare satelit este prevăzut cu reflectoare laser pentru
determinarea independentă a orbitei. Câteva scheme de dispunere a sateliţilor sunt
posibile, de exemplu maxim 8 sateliţi GALILEO lansaţi simultan cu ARIANE 5, sau
până la 6 sateliţi simultan lansaţi cu PROTON. Are loc o lansare direct în orbita MEO.
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 263

b) Componenta de la sol
Componenta de la sol a sistemului GALILEO constă din două Centre de Control
GALILEO. Unul este responsabil pentru controlul sateliţilor coordonarea navigării, iar
celălalt este responsabil pentru controlul integrităţii. Aproximativ 30 de staţii de
monitorizare, Staţii Senzor GALILEO (GSS), uniform distribuite, oferă date pentru
GCCs. Transmiterea datelor către sateliţi este realizată prin 10 staţii prevăzute cu antene
în banda S sau banda C.
O altă caracteristică este funcţia Search and Rescue (SAR). Fiecare satelit este
echipat cu un dispozitiv care transmite semnale la un centru de receptie. În Europa
integritatea serviciilor este în strânsă legătură cu sistemul EGNOS.

c) Servicii
Câteva servicii vor fi oferite în cadrul sistemului GALILEO:
- serviciul pentru semnalele de navigaţie a sateliţilor
- servicii combinate cu alte sisteme GNSS sau non-GNSS
- servicii locale
Printre alte servicii satelitare, pe lângă „serviciul de căutare şi recuperare a
informaţiilor”, mai sunt patru „servicii de poziţionare, viteză şi timp”:
- serviciul deschis, oferit tuturor utilizatorilor, furnizează servicii de poziţionare,
navigaţie pentru o masă largă de utilizatori, gratuit;
- serviciul comercial, oferă facilităţi suplimentare, pentru specialişti, cu asistenţă,
dar este contracost;
- serviciul de siguranţă, oferă servicii de integritate, în special pentru probleme
legate de aterizarea şi coordonarea vehiculelor;
Pentru geodezie, măsurători terestre şi GIS, serviciul deschis şi cel comercial sunt
de un interes deosebit.
Precizia unui receptor cu dublă frecvenţă este estimată la 4m (orizontal) şi 8m
(vertical), 50nsec (timpul) la un nivel de 95%. Serviciul comercial va fi îmbogăţit cu
facilităţi suplimentare cum ar fi staţii multiple de referinţă.

c) Segmentul utilizator
Arhitectura receptorului va fi similară cu cea utilizată de GPS, dar cu elemente
moderne în procesarea semnalelor digitale şi referire la o structură particulară a
semnalului GALILEO. Receptoarele combinate GPS/GALILEO vor fi proiectate să
funcţioneze în cel puţin 4 frecvenţe. Utilizările vor fi în următoarele domenii de
activitate:
- telefonie
- construcţia automobilelor
- aviaţie
- domeniul maritim
- măsurători terestre

d) Structura semnalului
Structura semnalului de tip Galileo nu a fost încă definitiv stabilită. Probabil vor fi
folosite frecvenţe în banda L inferioară, mijlocie şi superioară.
264 INSTRUMENTE TOPOGRAFICE SI GEODEZICE

Frecvenţele purtătoarei GALILEO, (August 2002)

Tab. 6.3
Purtătoare Frecvenţa medie (MHz)
E5a (L5) 1176,45
E5b 1207,14
E6 1278,750
E2 – (L1) – E1 1575,42

Pot exista posibile interferenţe cu semnalele GPS L1 şi L5, pentru diminuarea

cărora vor fi necesare tehnici de modulare speciale. Pe de altă parte, asmenea interferenţe
facilitează obţinerea de semnale de la sateliţi diferiţi garantând interoperablitatea. Există
de asemenea dificultăţi cu lăţimea de bandă. Pentru E1 şi E5 lăţimea de bandă este de
4MHZ, ceea ce nu garantează o recepţie corectă. De asemea E6 nu este o bandă protejată
de aceea utilizarea ei este nesigură. În viitor cel puţin 5 semnale destinate tuturor
categoriilor de utilizatori vor fi disponibile, şi anume:
- GPS: L1, L2, L5
- GALILEO: E1-L1-E2, E5a + b
Experimentele arată că o utilizare combinată a datelor GPS/GALILEO în scopuri
geodezice are o serie de avantaje:
- număr mai mare de sateliţi (>15)
- PDOP mai mic (<16)
- precizie a poziţionării ridicată, cu un factor de până la 2 pentru componenta
orizontală şi până la 4 pentru componenta verticală.
Un GNSS interoperabil va îmbunătăţi utilizarea poziţionării bazate pe sateliţi în
condiţii dificile de teren ca zone muntoase, construcţii de dimensiuni mari cum ar fi
barajele şi complexe industriale.
e) Aplicabilitate
Domeniile în care poate fi aplicat sistemul GALIEO este foarte divers. Câteva
exemple sunt date în tabelul de mai jos (tab.6.4)
Domenii posibile de aplicabilitate ale sistemului GALILEO
Tab.6.4
Profesional Utilizatori comuni Siguranţă
Geodezie Comunicaţii şi navigaţie Aviaţie
Măsurători de precizie Autoturisme Transport maritim
GIS Autobuze, camioane Transport feroviar
Fotogrametrie Vehicole comerciale Pompieri
Minerit Ambulanţe
Gaze şi petrol Protecţie personală
Mediu înconjurător Supravegherea traficului
Domeniul naval
Agricultură
Piscicultură
Robotică
Construcţii
Inginerie
Meteorologie
6. SISTEME DE POZITIONARE GLOBALA 265