Sunteți pe pagina 1din 3

Costumul popular este veşmânt şi, ca atare, îmbracă

trupul, asigurându-i confortul termic şi împlinind uzanţele


morale ale comunităţii, care cereau să ai trupul acoperit
cuviincios. Costumul are însă şi o importantă funcţie de
comunicare: el comunică starea socială, starea civilă,
vârsta purtătoarei-roşul aprins, colorile vii, tari fiind
purtate de femeile foarte tinere.

Costum popular din zona Iaşi, secolul XX.

Il putem încadra în tipul de costum specific zonelor


colinare şi de şes. Costumul este compus din cămaşă cu
mânecă lungă şi fustă. Cămaşa este lucrată din bumbac
şi încreţită la gât. Mânicile sunt lucrate cu motive
fitomorfe, precum şi diferite motive geometrice stilizate
şi dispuse simetric. Fusta are croială largă şi este
plisată, decorată de asemenea cu diferite motive. La
poală este lucrată manual şi are o bată de catifea neagră.
La mijloc costumul este strâns cu o barniţă din lână şi
mărgele, iar pe cap se află un ştergar alb cu diferite
motive.
Costumul bărbătesc este format din: cămașă, ițari, brâu, la munte apare și cheptarul sau
bondița, pălărie sau căciulă, încălțăminte: opinci, cizme, ghete. Cămașa este lungă, de-a-ntregul,
croită dintr-o bucată, lungă până la genunchi, mânecă largă prinsă de umăr. De obicei, cămașa
bărbătească nu prezintă foarte multe elemente de decor, dar poate avea, cum este cazul de față, și
ornamente realizate prin brodare cu aplicații de mărgele și paiete, dispunerea lor fiind pe guler, la
gură, umăr, manșetă și poale. Ițarii – pantaloni strânși pe picior, puteau fi creți, cunoscuți drept
ițari într-o 101 de creți sau drepți, erau din lână – iarna și bumbac – vara.
Costum popular femeiesc din zona Arbore-Suceva

Specifică acestui costum este cămaşa încreţită la gât de tip carpatic, numită şi cămaşă dacică,
confecţionată din in sau bumbac. Cămaşa este decorată cu diferite motive florale O altă piesă
este catrinţa, care este confecţionată de cele mai multe ori din lână. La mijloc, talia este încinsă
cu o cingătaore (brâu sau barniţă), confecţionată tot din lână. Iar capul şi-l acopereau cu o
pânzătură din bumbac. Fetele tinere, în mod special purtau podoabe, în acest caz mărgele roşii.

S-ar putea să vă placă și