Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Mircea Eliade
În scrierile literare ale lui Mircea Eliade se remarcă două abordări narative
complementare: pe de o parte, „experiența”, autenticitatea, trăirea nemijlocită, intensă a
realității, mai ales sub aspect spiritual și erotic, pe de altă parte, „experiența sacrului”.
În romanul „Maitreyi”, Mircea Eliade recurge la prima dintre acestea, opera literară
fiind un roman al experienței, dar și un roman exotic. Apărută în 1933, cartea s-a bucurat
în epocă de aprecierea criticilor, dar și a cititorilor obișnuiți.
„Maitreyi” este un roman al experienței și al autenticității pentru că valorifică
trăirile cu maximă intensitate de către personaje a unor experiențe definitorii. Impresia de
autenticitate provine din inserarea unor elemente care țin de realitate (jurnalul din India al
autorului, elemente autobiografice și scrisori autentice).
Principala sursă de inspirație a romanului este povestea de dragoste trăită de autor
alături de fiica profesorului care l-a găzduit în India. Notele din jurnalul pe care Eliade l-a
ținut în perioada petrecută în Calcutta au stat la baza creației epice de ficțiune, fiind
modificate numele și ocupațiile unor personaje, precum și finalul întâmplării, după cum
mărturisește chiar autorul. Lui Allan, personajul-narator al romanului, un alter ego al
autorului, scriitorul îi transferă o parte din propria-i experiență biografică.
Apartenența la romanul experienței poate fi dedusă atât din legăturile romanului cu
viața reală a autorului, cât și din faptul că acesta creează impresia de viață autentică, iar eroii
își trăiesc iubirea ca și cum ar fi o experiență definitorie a vieții.
Formula care sintetizează problematica romanului este estetica autenticității prin:
confesiunea personajului-narator, relatarea la persoana întâi, introspecția și autoanaliza
lucidă. Autenticitatea romanului modern, amestecul de jurnal intim și narațiune
retrospectivă, este susținută de utilizarea tehnicii narative moderne, „punerea în abis”,
secvențe din jurnal fiind introduse în narațiune.
1
3. Prezentarea elementelor de structură şi de compoziţie ale textului narativ,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Romanul este de tipul jurnalului intim, iar întâmplările sunt relatate la persoana întâi,
din perspectiva subiectivă a personajului-narator, europeanul Allan. Multiplicarea
perspectivei temporale conduce la apariția celor trei niveluri ale scriiturii, în care naratorul
comentează aceleași evenimente și trăiri în momente diferite.
Primul nivel cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan, consemnate cu fidelitate în
timpul șederii sale în casa lui Narendra Sen.
Cel de-al doilea nivel conține câteva comentarii adăugate între paranteze,
ulterioare producerii faptelor, care au scopul de a clarifica și de a explica anumite aspecte
notate în jurnal.
Al treilea nivel este o confesiune a personajului-narator care, în timp ce scrie,
retrăiește de fapt povestea de iubire cu Maitreyi, analizând cu luciditate sensul profund al
evoluției acesteia.
Noutatea construcției discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală
pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: contemporană și ulterioară.
Personajul-narator nu evocă pur și simplu întâmplările, ci reconstituie evenimentele trecute
prin raportare la timpul prezent, dar și la felul în care percepuse respectivele evenimente în
momentul în care le trăise, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. Pe măsură ce
scrie romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor trecute se modifică. Neconcordanța
dintre istoria propriu-zisă relatată în jurnal și rememorarea acesteia în romanul pe care Allan
îl scrie, relativizează evenimentele și le conferă caracter subiectiv
Acțiunea romanului alcătuit din 15 capitole se petrece în anul 1929, în Calcutta,
unde trăiește o lume formată din trei comunități: cea autohtonă, foarte conservatoare,
comunitatea albă, preponderent engleză și o comunitate eurasiatică, disprețuind obiceiurile
indiene, dar grăbită să îi imite pe europeni. În acest cadru exotic se desfășoară povestea de
iubire dintre Allan și Maitreyi.
Incipitul ex abrupto al romanului modern surprinde prin tonalitatea confesiunii și prin
atitudinea personajului-narator, care mărturisește că nu își aduce aminte exact ziua în care a
cunoscut-o pe Maitreyi.
Finalul deschis al romanului întreține misterul frumoasei tinere care va rămâne
pentru europeanul rațional o enigmă. Textul sugerează că nici timpul, nici rememorarea
faptelor în acest roman-jurnal nu pot epuiza misterul iubirii Maitreyiei.
Incipitul constituie și prima dintre secvențele narative semnificative, întrucât
surprinde prima întâlnire a personajelor. Aceasta se petrece accidental, când Allan o vede pe
Maitreyi în mașina tatălui său, pe care îl așteaptă să aleagă niște cărți pentru vacanța de
Crăciun. Din amănuntele evidențiate în incipit referitoare la frumusețea stranie a tinerei
bengaleze, comparată mai curând cu o zeiță decât cu o apariție umană, se poate deduce că
povestea de iubire e aproape iminentă.
Conflictul romanului se construiește pe baza opoziției dintre două lumi: cea
europeană și cea asiatică. Uniți prin iubire, cei doi tineri rămân exponenți ai acestor
mentalități. Conflictul dintre europeanul Allan și bengalezul Narendra Sen, tatăl fetei, se
concretizează în confruntarea dintre civilizația europeană liberă și cea hindusă, plină de
prejudecăți. Fire autoreflexivă, Allan trece printr-un conflict interior puternic, cel dintre
trăirea intensă a iubirii, ca experiență definitorie, și luciditatea autoanalizei. Iubind-o pe
Maitreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât și forța iubirii adevărate.
Acțiunea îl are în centru mai întâi pe Allan, un tânăr inginer englez care, atras de
exotismul Indiei, dar și dornic de a-și face o carieră, se angajează la o societate de canalizare a
Deltei. Însărcinat să supravegheze lucrările din junglă, se îmbolnăvește de malarie și este
2
spitalizat. Inginerul hindus îl invită pe Allan să locuiască în casa lui, în timpul convalescenței.
Narendra Sen intenționează să-l adopte pe Allan, apoi să se mute cu toată familia în Anglia,
pentru că în India începuse revoluția. Allan află mult mai târziu de la Maitreyi adevăratele
intenții ale inginerului, după ce la început crezuse că se învoia să se căsătorească cu fiica lui.
Când se mută în casa familiei Sen, Allan receptează realitatea ca un european și crede
că familia Sen îi încurajează apropierea de Maitreyi. În primele luni nu se gândește la
dragoste, dar se simte atras de misterul fetei. Treptat, tânărul englez e fascinat de viața
familiei bengaleze, dar și de complexitatea sufletului fetei. Allan începe să ia lecții de
bengaleză de la Maitreyi, iar tânăra învață de la el franceza. Cu floarea roșie pe care i-o oferă
tânărului, Maitreyi declanșează involuntar jocul seducției. Acesta continuă cu discuții despre
cărți în bibliotecă, apoi cu jocul privirilor și al atingerilor.
Deși inițial își neagă sentimentele, autoanalizându-se cu luciditate, Allan se lasă prins
de jocurile fetei. Tânărul e gata să își abandoneze religia și să treacă la hinduism, crezând că
așa se va putea căsători cu Maitreyi. Înainte de a i se dărui lui Allan, oficiază o logodnă
mistică în preajma Lacurilor. Fericirea îndrăgostiților nu durează, fiindcă sora Maitreyiei,
Chabu, îndrăgostită inconștient de Allan, trădează secretul lor. Narendra Sen îl alungă pe
Allan care abia acum află ca această căsătorie e imposibilă, deoarece ea aparține celei mai
nobile caste indiene.
Structura atrage consecințe devastatoare asupra întregii familii: tatăl orbește, Chabu
moare în urma unor crize de nebunie, iar Maitreyi ia asupra ei întreaga vină. În încercarea de
a-l regăsi pe Allan, îi cedează vânzătorului de fructe, dar sacrificiul e inutil.
Disperat, Allan rătăcește o vreme pe străzile din Calcutta, apoi se retrage în Himalaya,
considerând că trăirea în plan contemplativ i-ar permite purificarea. După un timp se
întâlnește la Singapore cu nepotul doamnei Sen, care îi povestește despre încercarea disperată
și inutilă a Maitreyiei de a fi alungată din casă.
Deznodământul este patetic și exprimă regretul pentru această despărțire impusă.
Întrebările care îl frământă pe Allan și sfârșitul deschis al romanului sugerează că misterul
iubirii Maitreyiei este inepuizabil.
4. Concluzii
3
Maitreyi
de Mircea Eliade
4
indiene, dar grăbită să îi imite pe europeni. În acest cadru exotic se desfășoară povestea de
iubire dintre Allan și Maitreyi.
Incipitul ex abrupto al romanului modern surprinde prin tonalitatea confesiunii și prin
atitudinea personajului-narator, care mărturisește că nu își aduce aminte exact ziua în care a
cunoscut-o pe Maitreyi.
Finalul deschis al romanului întreține misterul frumoasei tinere care va rămâne
pentru europeanul rațional o enigmă. Textul sugerează că nici timpul, nici rememorarea
faptelor în acest roman-jurnal nu pot epuiza misterul iubirii Maitreyiei.
Romanul este de tipul jurnalului intim, iar întâmplările sunt relatate la persoana întâi,
din perspectiva subiectivă a personajului-narator, europeanul Allan. Multiplicarea
perspectivei temporale conduce la apariția celor trei niveluri ale scriiturii, în care naratorul
comentează aceleași evenimente și trăiri în momente diferite.
Primul nivel cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan, consemnate cu fidelitate în
timpul șederii sale în casa lui Narendra Sen.
Cel de-al doilea nivel conține câteva comentarii adăugate între paranteze,
ulterioare producerii faptelor, care au scopul de a clarifica și de a explica anumite aspecte
notate în jurnal.
Al treilea nivel este o confesiune a personajului-narator care, în timp ce scrie,
retrăiește de fapt povestea de iubire cu Maitreyi, analizând cu luciditate sensul profund al
evoluției acesteia.
Noutatea construcției discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală
pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: contemporană și ulterioară.
Personajul-narator nu evocă pur și simplu întâmplările, ci reconstituie evenimentele trecute
prin raportare la timpul prezent, dar și la felul în care percepuse respectivele evenimente în
momentul în care le trăise, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. Pe măsură ce
scrie romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor trecute se modifică. Neconcordanța
dintre istoria propriu-zisă relatată în jurnal și rememorarea acesteia în romanul pe care Allan
îl scrie, relativizează evenimentele și le conferă caracter subiectiv
5
Caracterizarea indirectă, prin intermediul faptelor, limbajului, atitudinilor,
gesturilor, relațiilor cu celelalte personaje, dezvăluie asumarea dramatică a iubirii, pentru
că Maitreyi este singura din cuplu care cunoaște interdicțiile din lumea ei și urmările iubirii
interzise. Ea îl inițiază pe Allan în dragoste, în cultura orientală și în sacralitate.
Principala trăsătură a frumoasei Maitreyi este misterul, adâncit de subiectivitatea
naratorului. Ilustrative în acest sens devin primele întâlniri ale fetei cu Allan. În mod cu
totul accidental, într-o după-amiază, în timp ce alegea cărți pentru vacanța de Crăciun
împreună cu tatăl ei, tânărul european o zărește pe fată. Nu este impresionat, dimpotrivă,
adolescenta de doar 17 ani i se pare ,,chiar urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri, cu
buzele cărnoase și răsfrânte”(caracterizare directă). Această primă impresie a englezului se
modifică în momentul în care merge împreună cu un prieten, ziarist francez, Lucian Metz,
care scria o carte despre India, la o cină în casa familiei Sen: ,,Maitreyi mi s-a părut, atunci,
mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papucii albi cusuți în argint, cu
șalul asemenea cireșelor galbene – și buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea
roșii creau parcă o viață și mai puțin umană în acest trup înfășurat și totuși transparent, care
trăia, s-ar fi spus, prin miracol, nu prin biologie.”(caracterizare directă). Mai mult, râsul
Maitreyiei, ,,un râs nestăvilit, contagios, un râs de femeie și de copil în același timp”, îl
fascinează pe Allan. Când se îmbolnăvește de malarie, iar Maitreyi vine să-l viziteze la spital
cu tatăl ei, Allan se simte tulburat în prezența fetei, deși nu-și explică reacția.
După ce se mută în casa lui Narendra Sen, Allan începe să ia lecții de bengaleză de la
Maitreyi, iar el o învață franceză. Treptat, tânărul englez este fascinat de viața bengalezilor,
dar și de complexitatea sufletului fetei. Astfel, ea îi mărturisește lui Allan că a fost mai întâi
îndrăgostită de un pom ,,cu șapte frunze”, așa cum este și sora ei mai mică, Chabu, apoi a
iubit ani în șir un tânăr care i-a dăruit o coroană de flori într-un templu, pentru ca, în cele din
urmă, să se lege cu jurământ de Tagore, modelul ei spiritual. Toate iubirile fetei se dovedesc
însă efemere în fața pasiunii pentru Allan.
Deși este înzestrat cu luciditate și cu spirit analitic, el se lasă sedus de jocurile
tinerei. Maitreyi se joacă în mod absolut inconștient, fără să știe ce e dragostea, fără să-și dea
seama că, la un moment dat, pentru ea, nu va mai exista cale de întoarcere. La început, fata îl
admiră pe tânărul englez, crede că-l iubește că pe un frate, pentru ca, treptat, să se
îndrăgostească. Ca să oficializeze legătura lor, inocenta indiană imaginează o logodnă mistică,
săvârșind un jurământ cosmic în preajma Lacurilor, în fața apei, a pădurii, a cerului.
Descoperită din cauza imprudență lui Chabu, sora mai mică a fetei, povestea de
dragoste dintre cei doi se sfârșește brusc. Sacrificiul fetei de a se dărui vânzătorului de fructe
este inutil, deoarece tatăl nu o alungă, în timp ce Allan este izgonit din casa lui Narendra Sen.
4. Concluzii
6
intelectuală interesată de tot ceea ce poate deveni obiect al cunoașterii) încadrează opera
literară ,,Maitreyi” în categoria modernismului interbelic și în cea a romanului experienței.
Personajul feminin Maitreyi rămâne o apariție singulară în peisajul literaturii române
prin trăsăturile pe care le unește: exotism, candoare inocentă, spirit ludic, inocență și
senzualitate, putere de sacrificiu și dăruire completă.
Maitreyi
de Mircea Eliade
Romanul experienței
Relația dintre două personaje
1. Ilustrarea elementelor de structură și de compoziție ale romanului, semnificative
pentru realizarea personajelor din textul studiat
7
Tema romanului este iubirea incompatibilă. Povestea nefericită trăită de cuplul de
îndrăgostiți, Allan și Maitreyi, în decor exotic, amintește de cupluri celebre ale literaturii
universale.
Acțiunea romanului alcătuit din 15 capitole se petrece în anul 1929, în Calcutta,
unde trăiește o lume formată din trei comunități: cea autohtonă, foarte conservatoare, apoi
comunitatea albă, preponderent engleză și o comunitate eurasiatică, disprețuind obiceiurile
indiene, dar grăbită să îi imite pe europeni. În acest cadru exotic se desfășoară povestea de
iubire dintre Allan și Maitreyi.
Incipitul ex abrupto al romanului modern surprinde prin tonalitatea confesiunii și prin
atitudinea personajului-narator, care mărturisește că nu își aduce aminte exact ziua în care a
cunoscut-o pe Maitreyi.
Finalul deschis al romanului întreține misterul frumoasei tinere care va rămâne
pentru europeanul rațional o enigmă. Textul sugerează că nici timpul, nici rememorarea
faptelor în acest roman-jurnal nu pot epuiza misterul iubirii Maitreyiei.
Romanul este de tipul jurnalului intim, iar întâmplările sunt relatate la persoana întâi,
din perspectiva subiectivă a personajului-narator, europeanul Allan. Multiplicarea
perspectivei temporale conduce la apariția celor trei niveluri ale scriiturii, în care naratorul
comentează aceleași evenimente și trăiri în momente diferite.
Primul nivel cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan, consemnate cu fidelitate în
timpul șederii sale în casa lui Narendra Sen.
Cel de-al doilea nivel conține câteva comentarii adăugate între paranteze,
ulterioare producerii faptelor, care au scopul de a clarifica și de a explica anumite aspecte
notate în jurnal.
Al treilea nivel este o confesiune a personajului-narator care, în timp ce scrie,
retrăiește de fapt povestea de iubire cu Maitreyi, analizând cu luciditate sensul profund al
evoluției acesteia.
Noutatea construcției discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală
pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: contemporană și ulterioară.
Personajul-narator nu evocă pur și simplu întâmplările, ci reconstituie evenimentele trecute
prin raportare la timpul prezent, dar și la felul în care percepuse respectivele evenimente în
momentul în care le trăise, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. Pe măsură ce
scrie romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor trecute se modifică. Neconcordanța
dintre istoria propriu-zisă relatată în jurnal și rememorarea acesteia în romanul pe care Allan
îl scrie, relativizează evenimentele și le conferă caracter subiectiv
8
lucid, tânărul este interesat în primul rând să avanseze profesional, să fie liber, să
experimenteze totul și să nu se implice într-o relație de iubire. De aceea, reacțiile lui inițiale
față de Maitreyi, de care crede că ar putea fi atras, sunt defensive.
La început, Allan este mândru de respectul celorlalți, după cum el însuși
mărturisește: ,,Pe șantier eram singurul stăpân, pentru că eram singurul alb.” Allan este
tânărul european preocupat de fizică și matematică, rațional, care se implică într-o
experiență erotică inițiatică alături de Maitreyi.
Prin introspecție, monolog interior și confesiune își analizează cu luciditate trăirile.
El este europeanul, străinul care încearcă să decodifice esența spiritualității indiene,
având drept cale de acces erosul. Locuind în casa familiei Sen alături de Maitreyi, Allan
descoperă treptat o lume ieșită din tiparele engleze, cu alte valori centrale. Până aproape de
sfârșit, eroul e un experimentator lucid.
După izolarea englezului în Himalaya, Allan nu încetează să se gândească la Maitreyi.
De asemenea, nici Maitreyi nu încetează să se gândească la Allan, chiar e dispusă să se
sacrifice pentru a se reîntâlni cu inginerul englez.
Evoluția iubirii celor doi trece prin etapele unui ciclu erotic complet: la început,
indianca îi pare ,,urâtă și vulgară” tânărului englez; urmează jocul seducției, apropierea
treptată, îndrăgostirea, culminând cu logodna din preajma Lacurilor. Destrămarea brutală a
cuplului, după intervenția familiei fetei, este urmată de căderea iubirii lui Allan în profan, în
derizoriu, prin aventuri ocazionale, respectiv, de sacralizarea iubirii de către Maitreyi.
Prin caracterizare directă, personajul-narator realizează, în diferite momente ale
iubirii, mai multe portrete ale personajului Maitreyi, care îi surprind, prin tehnica acumulării
detaliilor, vestimentația, chipul, amănunte fizice, gesturi, calități, în încercarea sa de a
reda miracolul acestei femei indiene. La început nu i se pare frumoasă, dar îi atrage atenția
brațul gol al fetei, de o culoare stranie, un ,,galben întunecat atât de tulburător, atât de puțin
feminin, de parcă ar fi fost al unei zeițe...”. Treptat, îl fascinează taina fetei, care poartă cu
sine taina Indiei, astfel încât învață să-i descopere frumusețea.
Caracterizarea indirectă, prin intermediul faptelor, limbajului, atitudinilor,
gesturilor, relațiilor cu celelalte personaje, dezvăluie asumarea dramatică a iubirii, pentru
că Maitreyi este singura din cuplu care cunoaște interdicțiile din lumea ei și urmările iubirii
interzise. Ea îl inițiază pe Allan în dragoste, în cultura orientală și în sacralitate.
Principala trăsătură a frumoasei Maitreyi este misterul, adâncit de subiectivitatea
naratorului-personaj. Ilustrative în acest sens devin primele întâlniri ale fetei cu Allan. În
mod cu totul accidental, într-o după-amiază, în timp ce alegea cărți pentru vacanța de Crăciun
împreună cu tatăl ei, tânărul european o zărește pe fată. Nu este impresionat, dimpotrivă,
adolescenta de doar 17 ani i se pare ,,chiar urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri, cu
buzele cărnoase și răsfrânte”(caracterizare directă). Această primă impresie a englezului se
modifică în momentul în care merge împreună cu un prieten, ziarist francez, Lucian Metz,
care scria o carte despre India, la o cină în casa familiei Sen: ,,Maitreyi mi s-a părut, atunci,
mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papucii albi cusuți în argint, cu
șalul asemenea cireșelor galbene – și buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea
roșii creau parcă o viață și mai puțin umană în acest trup înfășurat și totuși transparent, care
trăia, s-ar fi spus, prin miracol, nu prin biologie.”(caracterizare directă). Mai mult, râsul
Maitreyiei, ,,un râs nestăvilit, contagios, un râs de femeie și de copil în același timp”, îl
9
fascinează pe Allan. Când se îmbolnăvește de malarie, iar Maitreyi vine să-l viziteze la spital
cu tatăl ei, Allan se simte tulburat în prezența fetei, deși nu-și explică reacția.
După ce se mută în casa lui Narendra Sen, Allan începe să ia lecții de bengaleză de la
Maitreyi, iar el o învață franceză. Treptat, tânărul englez este fascinat de viața bengalezilor,
dar și de complexitatea sufletului fetei. Astfel, ea îi mărturisește lui Allan că a fost mai întâi
îndrăgostită de un pom ,,cu șapte frunze”, așa cum este și sora ei mai mică, Chabu, apoi a
iubit ani în șir un tânăr care i-a dăruit o coroană de flori într-un templu, pentru ca, în cele din
urmă, să se lege cu jurământ de Tagore, modelul ei spiritual. Toate iubirile fetei se dovedesc
însă efemere în fața pasiunii pentru Allan.
Deși este înzestrat cu luciditate și cu spirit analitic, el se lasă sedus de jocurile
tinerei. Maitreyi se joacă în mod absolut inconștient, fără să știe ce e dragostea, fără să-și dea
seama că, la un moment dat, nu va mai exista cale de întoarcere. La început, fata îl admiră pe
tânărul englez, crede că-l iubește că pe un frate, pentru ca, treptat, să se îndrăgostească. Ca să
oficializeze legătura lor, inocenta indiană imaginează o logodnă mistică, săvârșind un
jurământ cosmic în preajma Lacurilor, în fața apei, a pădurii, a cerului.
Descoperită din cauza imprudență lui Chabu, sora mai mică a fetei, povestea de
dragoste dintre cei doi se sfârșește brusc. Sacrificiul fetei de a se dărui vânzătorului de fructe
este inutil, deoarece tatăl nu o alungă, în timp ce Allan este izgonit din casa lui Narendra Sen.
Până la urmă, lucid, rațional și individualist, europeanul Allan se vindecă de pasiune,
chiar dacă Maitreyi va rămâne pentru el o enigmă. Frământările tânărului pentru a o înțelege
pe Maitreyi și regretele lui determină caracterul deschis al finalului cărții:,,Și dacă n-ar fi
decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să știu eu? Aș vrea să privesc
ochii Maitreyiei.”
5. Concluzii
10
11