Curs Expertiza Marfurilor de Import Export 1

NICOLETA ANDREEA NEACŞU
EXPERTIZA MĂRFURILOR
DE
IMPORT-EXPORT
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………….………..…3
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I…………………………………………….....4

Obiectul şi metoda expertizei merceologice
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE II………………………………………………16

Calitatea de expert
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE III………………………………………………28

Raportul de expertiză
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE IV…………………………………………..….52

Surse de litigii generatoare de expertize merceologice
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE V………………………………………………64

Verificarea calităţii loturilor de produse – metode de
prelevare a eşantioanelor
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE VI……………………………………….……..75

Procesul de adoptare a deciziei de acceptare sau
respingere a loturilor de marfă expertizate
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE VII………………………………………….…89

Reconstituirea pe bază de documente şi măsurători
de teren a condiţiilor de mediu în care s-au aflat spre
păstrare loturile de marfă expertizate
BIBLIOGRAFIE
2
Unitatea de învăţare 1
Obiectul şi metoda expertizei merceologice
Cuprins
1. Introducere
2. Obiectivele unităţii de învăţare
3. Noţiunea de expertiză merceologică
4. Clasificarea expertizelor
5. Obiectul expertizei merceologice
6. Metoda expertizei merceologice
7. Rezumat
8. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Introducere
Acestă unitate de învătare prezintă noţiunile de bază

privind expertiza merceologică.
Acestă unitate de învăţare studiază obiectul şi metoda
expertizei merceologice. Expertiza este considerată ca
fiind necesară numai în acele cazuri în care se pot da
interpretări diferite unor probleme pentru a căror
soluţionare sunt necesare cunoştinţe de o deosebită
competenţă tehnică, economică, medicală etc.
3
După parcurgera acestei unităţi de învăţare veţi cunoaşte
tipurile de expertize merceologice, precum şi obiectul şi
metoda expertizei merceologice.
După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să cunoaşteţi clasificarea expertizei mercologice
 Să cunoaşteţi obiectul expertizei merceologice.
 Să cunoaşteţi metoda expertizei merceologice.
Cuvinte cheie: expertiză, judiciar, extra-judiciar.
Durata medie de studiu individual - 6 ore
3. Noţiunea de expertiză merceologică
În sens general, noţiunea de expertiză desemnează un mijloc

probator de un tip deosebit reprezentând constatarea sau opinia unui
specialist într-un domeniu anumit de cunoaştere, în scopul elucidării
unor probleme controversate sau litigioase în faţa unor organe judiciare
sau a partenerilor unui contract economic.
Caracterul complex şi special al unor probleme pe care organele
judiciare le au de soluţionat obligă la consultarea în măsură tot mai mare
4
a opiniei specialiştilor în diverse domenii şi explică însemnătatea
deosebită atribuită mijloacelor de probă în stabilirea realităţii faptelor.
În ansamblul acestora, expertiza reprezintă acel mijloc de probă
prin care, în baza unei cercetări metodice folosind procedee ştiinţifice,
expertul aduce la cunoştinţa organului care l-a împuternicit concluzii
motivate ştiinţific cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt
necesare cunoştinţe specializate.
Progresul rapid al ştiinţei şi tehnicii, înregistrat mai ales în ultimele
decenii, a asigurat o expansiune fără precedent a expertizei, întâlnită în
prezent în aproape toate domeniile activităţii omeneşti. Necesitatea sa
este impusă de dezideratul prezentării unor probe concludente în faţa
organelor judiciare, a organismelor arbitrajului comercial internaţional
sau operatorilor economici, care să asigure adoptarea de către aceştia a
unor hotărâri juste
Expertiza este considerată ca fiind necesară numai în acele cazuri
în care se pot da interpretări diferite unor probleme pentru a căror
soluţionare sunt necesare cunoştinţe de o deosebită competenţă
tehnică, economică, medicală etc. Ea constituie un mijloc de probă prin
care, în baza unei activităţi de cercetare desfăşurată prin folosirea unor
metode ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului interesat
concluzii motivate ştiinţific cu privire la faptele pentru a căror elucidare
sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Importanţa ce se acordă în
prezent expertizei poate fi evidenţiată, printre altele, de faptul că
legiuitorul prevede obligativitatea recurgerii la expertize în anumite
situaţii, prin înfiinţarea unor instituţii statale cu atribuţii în acest domeniu,
precum şi de selecţionarea experţilor dintre specialiştii cu cea mai înaltă
calificare.
Cu toată importanţa atribuită în prezent expertizei, trebuie totuşi
menţionat că opinia expertului nu are o forţă probantă absolută, fiind
5
supusă liberei aprecieri a organului judiciar, pe care îl ajută să-şi
formeze o opinie proprie. Prin urmare, expertiza nu este hotărâtoare în
rezolvarea unei cauze, organul judiciar nefiind obligat să formuleze o
decizie fundamentată numai pe opinia expertului.
Completaţi spaţiile libere cu definiţiile corespunzătoare:
1. Expertiza este considerată ca fiind necesară numai în acele

cazuri.................................………………….................................
2. Expertiza reprezintă acel mijloc de probă prin care, în baza
unei cercetări metodice folosind procedee ştiinţifice,
expertul........................................................................................
Noţiunea de „expertiză", care derivă de la cuvântul latinesc

„experior" (a încerca, a proba) şi „expertus", având semnificaţia activităţii
de cercetare a unei probleme de către un specialist, este întâlnită, în
general, în limba multor popoare sub aceeaşi denumire (în limba
franceză - expertise, rusă - ekspertiza etc). Uneori, ea poate fi însă
desemnată prin mai mulţi termeni, precum proba prin rapoarte de
experţi, proba prin experţi sau rapoarte de experţi.
Întrucât prin efectuarea unei expertize pot fi aflate şi alte date
decât cele existente în dosarul cauzei, se poate considera că aceasta
poate îndeplini o funcţiune dublă:
 descoperirea şi punerea în evidenţă a unor date şi fapte
importante pentru obiectul cauzei sau comensurarea calitativă sau
cantitativă a unor probe;
6
 expunerea unor concluzii ştiinţific argumentate privind speţa
din care derivă obiectivele expertizei.
Această dublă funcţie a expertizei permite să se precizeze şi
caracteristicile sale de bază, dintre care două merită a fi reţinute:
 expertiza se dispune pentru a prezenta o opinie
fundamentată ştiinţific şi uneori pentru a executa o operaţie
materială pe care instanţa nu o poate efectua;
 nu se poate dispune o expertiză căreia să i se transfere
sarcina de a judeca fondul litigiului sau procesului, expertul având
doar sarcina de a da un simplu aviz asupra faptelor care îi sunt
prezentate sau pe care trebuie să le constate.
a. Descrieţi noţiunea de expertiză

b. Arătaţi când este necesară expertiza.
c. Arătaţi care este funcţia dublă a expertizei.
4. Clasificarea expertizelor
Marea varietate a domeniilor activităţii umane, în care se întâlnesc

expertize, a generat existenţa unui număr mare de categorii de
expertize. Pentru acest motiv şi încercările de clasificare a diverselor
tipuri de expertiză sunt relativ numeroase.
Astfel, în funcţie de conţinut, expertizele pot fi împărţite în
următoarele categorii:
 expertize care au la bază date, fapte şi constatări de
specialitate, fără a conţine elemente juridice; într-o asemenea
7
expertiză, specialistul efectuează constatări pur tehnice, pe a căror
bază răspunde la întrebările adresate (exemplu: expertizele din
domeniul chimiei)
 expertize la care constatările de ordin tehnic, în mod
obligatoriu, presupun luarea în consideraţie a unor reglementări
sau normative speciale (exemplu: expertizele tehnice şi contabile).
În practică, expertiza merceologică reprezintă activitatea de
cercetare, evaluare şi apreciere fundamentată multilateral de către unul
sau mai mulţi experţi, a unor probleme controversate privind calitatea
loturilor de produse, structura sortimentală sau starea lor cantitativă.
Prin urmare, specificul domeniului de activitate în care este
localizată încadrează expertiza merceologică în categoria expertizelor
care conţin în mod obligatoriu şi elemente juridice. Ea este asimilată
expertizei tehnice, fără a se confunda însă cu aceasta şi presupune, pe
lângă formularea unor răspunsuri la întrebările puse, luarea unei poziţii
faţă de înscrierea lor în prevederile unor norme tehnice cu caracter de
reglementare sau legislativ.
Sub aspectul organului care dispune efectuarea, expertiza
merceologică este întâlnită în două variante principale: judiciară şi
extrajudiciară.
Expertiza merceologică judiciară este efectuată de experţi
judiciari din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor
judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale. Ea are drept
scop soluţionarea unor probleme tehnice, mai mult sau mai puţin
complexe, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Pentru aceasta este necesar ca expertul să cunoască sfera competenţei
încredinţate şi instrumentele procedurale, astfel încât să poată prezenta
în mod veridic faptele constatate sau reconstituite. Concluziile expertizei
merceologice judiciare sunt considerate drept mijloace de probă.
8
Expertizele judiciare nu au ca obiect clarificarea unor probleme
juridice, ci a unor situaţii, activităţi sau operaţii a căror investigare
şi interpretare se fac prin studierea de către experţi a informaţiilor şi
constatărilor de specialitate într-un anumit domeniu.
Expertiza merceologică extrajudiciară se efectuează la cererea
persoanelor fizice sau juridice cu privire la situaţii care nu au legătură
nemijlocită cu activitatea judiciară.
Potrivit legislaţiei în vigoare (Ordonanţa nr. 2/2000 a Guvernului
României privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi
extrajudiciară) aprobată pentru Legea nr. 156/2002, expertizele
extrajudiciare pot fi efectuate atât de către experţi judiciari, cât şi de
către experţi extrajudiciari (care sunt atestaţi de către ministere sau alte
instituţii centrale, potrivit domeniului lor de activitate).
Expertiza merceologică extrajudiciară are un câmp mai larg de
investigaţii, putând aborda cele mai diverse laturi ale activităţii
economice (inclusiv privind practica încheierii şi derulării contractelor
economice, eficienţa tehnico-economică a depozitării mărfurilor,
transportului etc.).
Astfel, în practică, în numeroase situaţii se efectuează expertize
merceologice care nu au legătură cu un proces sau litigiu, precum
expertiza tehnică preliminară fabricării unor instalaţii sau unor noi tipuri
de maşini şi utilaje, expertiza pietrelor preţioase, expertize particulare
pentru cunoaşterea activităţii economice, solicitate de către conducătorii
societăţilor comerciale etc.
Expertiza extrajudiciară efectuată în domeniul economic, care se
bazează pe documente originale puse la dispoziţia expertului, se apropie
de cea judiciară, expertul putând îndeplini uneori chiar funcţia de arbitru,
dacă părţile cad de acord să se supună concluziilor acestuia (expertize
contractuale sau amiabile).
9
În funcţie de scopul urmărit prin efectuarea expertizelor, acestea
se împart în următoarele categorii:
 expertize pentru adunarea şi evaluarea probelor (medico-
legale, tehnică, contabilă etc);
 expertize pentru stabilirea stării infractorilor şi pentru
identificarea acestora (investigaţii anatomobiologice şi psihiatrice).
După modul de prezentare a raportului de expertiză se deosebesc
expertize orale (foarte rare şi numai dacă efectuarea expertizelor nu
presupune investigaţii în teren) şi scrise.
În funcţie de numărul specialiştilor desemnaţi pentru efectuarea
expertizelor, acestea pot fi singulare (efectuate de un singur expert),
colegiale (care se efectuează de un număr mai mare de specialişti,
având aceiaşi specialitate) şi mixte (la care participă un număr mai mare
de experţi specializaţi în domenii ştiinţifice diferite - asemenea expertize
se mai numesc şi complexe).
În funcţie de modul de desemnare a experţilor, expertizele pot fi
simple (se efectuează sub administrarea organului care a dispus
expertiza), supravegheate (pe lângă experţii desemnaţi oficial există şi
experţi desemnaţi de părţi care nu participă la lucrări, dar care
supraveghează lucrările, făcând observaţii) şi contradictorii (la care
conlucrează un număr egal de experţi desemnaţi de organul interesat în
efectuarea expertizei şi de către părţi, toţi experţii având aceleaşi
drepturi şi îndatoriri).
a. Descrieţi cum se clasifică expertizele sub aspectul

organului care dispune efectuarea.
b. Descrieţi cum se clasifică expertizele după modul de
prezentare a raportului de expertiză.
10
5. Obiectul expertizei merceologice
Expertiza merceologică este utilizată pentru cercetarea şi

clarificarea unor probleme controversate sau litigioase pe care le ridică
practica comerţului cu mărfuri alimentare sau nealimentare. Ea are ca
obiect stabilirea exactă a calităţii reale a loturilor de produse, din punct
de vedere static sau dinamic, în relaţie cu condiţiile, cauzele, locul şi
împrejurările care au generat abateri de la calitatea prescrisă şi de la
calitatea contractată, în timpul fabricării sau circulaţiei lor tehnice.
Expertiza mercelogică poate fi efectuată pentru stabilirea identităţii
stării şi calităţii produselor la livrare, în timpul transportului, al depozitării
sau introducerii în consum, precum şi pentru elucidarea unor aspecte
privind natura şi calitatea ambalajului, cantitatea produselor sau
structura lor sortimentală.
După cum se constată, în practica economică, expertiza
merceologică este necesară în toate cazurile în care se pot da
interpretări diferite unor probleme de cea mai mare importanţă pentru
comercializarea unui produs.
În activitatea practică, expertul merceolog se ocupă de unul sau
mai multe aspecte ale calităţii, în conformitate cu sarcina încredinţată.
În acest sens, el poate fi solicitat pentru lămurirea următoarelor
aspecte:
 identificarea unui produs sau a unui lot de produse;
 stabilirea calităţii unui produs şi a concordanţei acesteia cu
normele tehnice;
 aprecierea măsurii în care calitatea produsului a suferit
modificări în raport cu starea iniţială;
 reconstituirea calităţii iniţiale a produsului;
11
 stabilirea cauzelor care au determinat abaterea calitativă a
unui produs.
În ceea ce priveşte sortimentul produselor, expertiza merceologică
se dispune în vederea elucidării următoarelor:
 stabilirea concordanţei sau neconcordanţei dintre
sortimentul livrat de furnizor şi cel contractat;
 aprecierea corespondenţei dintre structura sortimentală şi
cerinţele consumatorilor la un moment dat.
Unele aspecte privitoare la ambalarea şi ambalajele produselor pot
constitui, de asemenea, obiectul unor activităţi de expertiză
merceologică. Asemenea aspecte se referă la cazurile în care
ambalajele nu-şi pot îndeplini una din funcţiile de bază, datorită naturii
materialului din care sunt confecţionate, tehnologiei de confecţionare,
dimensiunilor sau altor factori.
a. Descrieţi pentru ce este utilizată expertiza

merceologică.
b. Descrieţi cand este necesară expertiza mercelogică.
Indiferent de obiectivele urmărite, expertiza merceologică nu

trebuie să fie o înregistrare mecanică de fapte, ci trebuie să contribuie
activ, eficient, în direcţia îmbunătăţirii continue a calităţii mărfurilor,
trebuie să ajute la înlăturarea cauzelor care provoacă degradările şi
avarierea mărfurilor în timpul transportului şi depozitării. în aceasta
constă de fapt caracterul activ al experţilor merceologi, care, în
activitatea lor practică, întâlnesc nemijlocit aspecte negative ale
circuitului tehnic al mărfurilor pe care nu numai că le sesizează, dar au şi
12
competenţa de a sugera soluţii tehnice apte de a fi recomandate oficial
de organele în drept.
1. În ceea ce priveşte sortimentul produselor, expertiza

merceologică se dispune în vederea elucidării
....................................................................................................
2. Expertiza mercelogică poate fi efectuată
pentru..........................................................................................
6. Metoda expertizei merceologice
După cum rezultă din obiectul său, expertiza merceologică

presupune o verificare retroactivă a proprietăţilor mărfurilor, a calităţii
acestora. În acest scop, este necesară o reconstituire a faptelor pe cale
inductivă şi deductivă, atât în etapa fabricării, cât şi în cea a circulaţiei
tehnice a mărfurilor. Realizarea acestui deziderat impune utilizarea unei
metodologii specifice de investigaţie, formată din metoda istorică,
metoda observaţiei şi experimentului şi metoda statistică.
Metoda istorică. Marfa, atât ca obiect apărut după trecerea prin
diferite grade de transformare tehnologică, cât şi ca obiect care, după
obţinere, parcurge un spaţiu într-un anumit interval de timp, într-o
anumită interacţiune cu mediul înconjurător, suferă transformări a căror
direcţie şi intensitate trebuie cunoscute. Această cunoaştere este
realizată de expertiza merceologică. Metoda istorică este folosită pentru
13
reconstituirea pe cale deductivă a principalelor fapte intervenite în
diferite momente ale evoluţiei în timp şi spaţiu a unui produs, fapte care
au generat unele modificări calitative negative.
Metoda observaţiei şi experimentului. Observaţia şi
experimentul constituie aproape în exclusivitate „treapta senzorială a
cunoaşterii", formând baza şi izvorul cunoaşterii ştiinţifice în general şi, în
cazul expertizelor, a cunoaşterii calităţii mărfurilor. Observaţia este
ştiinţifică dacă se poate repeta în condiţii naturale şi poate fi reconstituită
pe cale teoretică, deductivă. Experimentul ştiinţific se deosebeşte de
observaţie, în esenţă, prin aceea că, faptul, fenomenul, procesul studiat
este provocat, în condiţii date, permiţând astfel reproductibilitatea lui.
Evident, experimentul implică şi alte forme ale cunoaşterii teoretice cum
sunt: abstracţia, analiza, analogia, sinteza şi raţionamentul.
Marfa, atât ca obiect cercetat la un moment dat, cât şi ca obiect,
entitate sau lot aflat în raporturi determinate cu mediul ambiant, în timp şi
spaţiu, îşi dezvăluie proprietăţile prin utilizarea metodei observaţiei şi
experimentului.
Ca atare, metodele de examinare organoleptică (de analiză
senzorială), metodele de analiză fizică, chimică (inclusiv metodele
instrumentale), metodele de analiză microbiologică etc., sunt utilizate
direct sau indirect de către expert, atunci când produsul litigios este pus
la dispoziţia acestuia.
Metoda statisticii este utilizată în expertiză în scopul prelucrării
atât a mulţimilor de date obţinute prin observaţie şi experiment, cât şi a
datelor obţinute în diferite etape ale investigaţiilor. Ea permite expertului
să identifice şi să elimine erorile de măsurare a unor caracteristici de
calitate, să evalueze calitatea loturilor de produse plecând de la
rezultatele obţinute pe eşantioane, diminuând în acelaşi timp
subiectivismul inerent în aplicarea unor metode organoleptice de analiză.
14
Calitatea de expert
Cuprins
1. Introducere
3. Calitatea de expert
4. Desemnarea şi stabilirea numărului experţilor
5. Recuzarea şi înlocuirea expertului
6. Obligaţiile şi drepturile experţilor
7. Rezumat
1. Introducere

privind expertul.
Acestă unitate de învăţare studiază calitatea de expert,
modul de desemnare ale experţilor, motivele de recuzare
ale experţilor, precum şi drepturile şi obligaţiile experţilor.
calitatea de expert, drepturile şi obligaţiile experţilor,
precum şi motivele care duc la recuzarea experţilor.
Deasemenea, după studierea acestei unităţi de învăţare
veţi putea prezenta care sunt atribuţiile expertului şi care
sunt obligaţiile lui.
15

 Să cunoaşteţi calitatea de expert
 Să cunoaşteţi modul de desemnare al experţilor
 Să prezentaţi motivele de recuzare ale experţilor
 Să cunoaşteţi obligaţiile şi drepturile experţilor
Cuvinte cheie: expert, recuzare,obligaţii
3. Calitatea de expert
Se ştie că, în activitatea lor, judecătorii şi arbitrii comerciali

internaţionali se întâlnesc uneori cu probleme controversate a căror
soluţionare presupune cunoştinţe de strictă specialitate din diferite
domenii ale ştiinţei, economiei, tehnicii etc. In asemenea situaţii, pentru
a se clarifica şi a se pronunţa asupra anumitor împrejurări, de fapt, este
necesar să se recurgă la sprijinul experţilor.
Cuvântul „expert”, atribuit persoanei care efectuează expertiza,
desemnează pe acei specialişti de înaltă calificare într-un anumit
domeniu care, prin pregătirea lor, au dobândit o competenţă ridicată în
16
înţelegerea şi rezolvarea celor mai complexe probleme specifice
domeniului activităţii lor.
Rezultă că, în timp ce expertiza este un mijloc de probă, dar de un
fel deosebit, expertul este un auxiliar al instanţei, fără a fi însă martor.
Într-adevăr, datorită competenţei, cunoştinţelor de specialitate într-
un domeniu dat, instanţa poate să atribuie persoanei respective
efectuarea expertizei, iar expertiza şi concluziile expertului au o putere
probatorie.
Dreptul de a judeca şi hotărî rămân însă integral un atribut al
instanţei, în baza respectării principiului fundamental al intimei
convingeri a judecătorului.
În acelaşi timp, trebuie să se facă demarcaţia între calitatea de
expert şi calitatea de martor. Deosebirea principală constă în aceea că,
în timp ce expertului nu-i sunt cunoscute în prealabil împrejurările şi
faptele incriminate, el pronunţându-se ca specialist asupra faptelor
dovedite prin alte mijloace de probaţiune, martorul este persoana care
narează fidel împrejurările sau faptele incriminate, percepute direct de
ea prin intermediul organelor sale de simţ.
În literatura de specialitate se acreditează uneori părerea că
expertul este un martor sau că el poate îndeplini rolul de judecător al
cauzei supuse expertizei, întrucât concluziile acesteia reprezintă o
hotărâre ştiinţifică. Astfel, în SUA şi Anglia, expertul este considerat un
martor ştiinţific, iar expertiza este asimilată declaraţiei de martor.
Legislaţia altor ţări, între care şi cea din ţara noastră, nu acceptă însă o
asemenea situaţie deoarece cele două mijloace de probă (martor-
expert) au individualitate proprie. Această individualitate apare mai
pregnant dacă se compară asemănările şi deosebirile dintre martor şi
expert.
17
Cele mai importante asemănări dintre martor şi expert sunt
următoarele:
 situaţia procesuală a expertului şi a martorului este aceeaşi,
ambii fiind consideraţi terţi sau subiecţi secundari într-o cauză
ce se judecă, îndeplinind activităţi ajutătoare;
 atât martorul, cât şi expertul fac parte din aceeaşi categorie
procesuală a mijloacelor de probă;
 concluziile expertizei, precum şi depoziţiile martorilor nu au
putere probantă absolută, ci relativă, fiind supuse liberei
aprecieri a organului judiciar asemenea celorlalte probe;
 ambii au reguli procesuale comune (sunt citaţi în mod identic,
obligaţiile lor procesuale sunt considerate îndatoriri cetăţeneşti,
pot exista aceleaşi motive pentru care anumite persoane nu pot
fi experţi sau martori).
În privinţa deosebirilor dintre martor şi expert, sunt emise
numeroase păreri legate de competenţa ştiinţifică, de faptul că expertul
poate fi înlocuit în timp ce martorul nu.
Deosebirile esenţiale dintre expert şi martor sunt:
 informaţiile deţinute de martor sunt independente de activitatea
judiciară, mărturia lui se datoreşte întâmplării că a auzit sau a
văzut aspecte care interesează cauza. Un martor relatează
unele fapte aşa cum le-a perceput, în timp ce expertul explică
provenienţa lor, emite păreri specializate cu privire la ele, iar
munca lui îşi are originea în activitatea desfăşurată de organul
judiciar;
 expertul are drepturi pe care martorul nu le are (dreptul de a
cerceta dosarul cauzei, de a asista la dezbateri, de a cere
lămuriri părţilor, organului judiciar etc.);
18
 expertul îndeplineşte o funcţie activă, în timp ce martorul are o
poziţie procesuală pasivă.
În România, calitatea de expert tehnic judiciar se atribuie pe bază
de examen, care se organizează de către Ministerul Justiţiei. Examenul
are scopul de a verifica nivelul cunoştinţelor de specialitate ale
candidaţilor, gradul de însuşire a actelor normative referitoare la
specialitatea respectivă, a dispoziţiilor din Codurile de procedură civilă şi
penală referitoare la expertiză şi din alte acte normative care
reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară.
Candidaţii care solicită atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie cetăţean român şi să cunoască limba română;
 să aibă capacitate de exerciţiu deplină;
 să posede diplomă de absolvire a studiilor superioare în
specialitatea pentru care candidează;
 să aibă un stagiu de cel puţin cinci ani în specialitatea în care
a obţinut diploma;
 să fie apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea
activităţii de expert;
 să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de o bună
reputaţie profesională şi socială.
Persoanele care au titlu de academician, profesor universitar sau
conferenţiar universitar, doctor docent sau doctor în ştiinţe pot dobândi
calitatea de expert judiciar cu scutire de examen în ceea ce priveşte
pregătirea de specialitate.
Ordonanţa nr. 2/2000 a Guvernului României prevede că, în lipsa
experţilor judiciari într-o anume specialitate, expertizele judiciare să
poată fi efectuate şi de alţi specialişti, care însă trebuie să îndeplinească
toate condiţiile necesare pentru atribuirea calităţii de expert judiciar.
19
În porturile principale există „căpitani-experţi” care dau avize cu
privire la avariile intervenite în timpul transportului maritim sau fluvial. Ei
se pot pronunţa asupra cauzelor care au generat avariile (furtună,
depozitare necorespunzătoare etc.) prin intermediul „expertizelor de
avarie” denumite expertise d'avarie - Franţa, avarinaia ekspertiza -
Federaţia Rusă, survey damage - Anglia, Schaden besichtunng -
Germania.
1. În privinţa deosebirilor dintre martor şi expert, sunt emise

numeroase păreri .................................………………….............
2. Expertul îndeplineşte o funcţie activă, în timp ce martorul
.....................................................................................................
3. În timp ce expertiza este un mijloc de probă, dar de un fel
deosebit, expertul este ……………………………….................
4. Desemnarea şi stabilirea numărului experţilor
În cadrul unui proces sau litigiu, expertiza se poate efectua:

a. la cererea uneia din părţi;
b. la cererea ambelor părţi;
c. din oficiu (adică din iniţiativa instanţei).
De regulă, instanţa, la cererea părţilor sau a uneia dintre ele,
stabileşte, după criteriul concludentei, necesitatea de a se administra
20
sau de a nu se administra expertize ca mijloc de probă. Prin urmare,
încuviinţarea expertizei nu este obligatorie oricând pentru instanţă.
După încuviinţarea cererii de expertiză, persoana expertului se
stabileşte cu acordul părţilor sau din oficiu. Desemnarea experţilor se
face din lista experţilor comunicaţi de Biroul pentru expertize tehnice sau
din rândul persoanelor care pot îndeplini atribuţii de experţi. în orice caz,
instanţa are dreptul de a se pronunţa asupra persoanei expertului în
ceea ce priveşte capacitatea şi imparţialitatea, procedând în consecinţă.
În ce priveşte numărul experţilor, acesta trebuie să fie întotdeauna
impar. Numărul experţilor se stabileşte funcţie de complexitatea
expertizei ce se va efectua. în procesele sau litigiile simple se socoteşte
a fi suficient un expert, iar în cazurile complicate este necesar un număr
de trei sau chiar cinci experţi, concluziile expertizei trebuind să constituie
o expresie majoritară.
Expertul sau experţii sunt numiţi de către instanţă printr-un
document în care se precizează problemele ce trebuie clarificate prin
expertiză, onorariul expertului (experţilor) şi durata efectuării expertizei.
5. Recuzarea şi înlocuirea expertului
Recuzarea este un termen juridic de natură a asigura protecţia

părţilor împotriva activităţii lipsite de obiectivitate a unor experţi. Ea poate
fi generată de existenţa unor situaţii care creează prezumţia lipsei de
obiectivitate în privinţa activităţii expertului. Motivele de recuzare
invocate de părţi pot fi admise de instanţă după cum urmează:
 când expertul a fost propus de părţi, atunci se pot invoca
numai motivele de recuzare ivite după numirea acestuia. Se
21
consideră că părţile au cunoscut situaţia persoanei propuse ca
expert şi că nu au avut obiecţii înaintea numirii sale;
 când expertul a fost numit de instanţă (din oficiu), atunci atât
una din părţi, cât şi ambele pot invoca motive de recuzare
întemeiate pe fapte petrecute atât anterior, cât şi posterior
numirii expertului.
Dintre situaţiile care pot conduce la recuzarea experţilor, creând
prezumţia lipsei de obiectivitate a acestora, se menţionează:
 existenţa legăturilor de rudenie între expert şi una din părţi;
 implicarea expertului sau a rudelor sale într-o cauză
asemănătoare;
 exprimarea de către expert, înainte de a fi numit, a unor păreri
referitoare la cauză;
 primirea de daruri sau făgăduieli din partea uneia din părţile
implicate.
După numire, expertul este obligat să se prezinte în faţa instanţei
spre a-şi prelua sarcinile trasate în vederea lămuririi problemelor de
specialitate legate de judecarea litigiului. În acest sens, sunt extinse şi
asupra persoanei expertului dispoziţiile legislaţiei privitoare la citarea
martorilor.
Instanţa poate dispune înlocuirea expertului în următoarele cazuri:
a. neprezentarea în faţa instanţei;
b. refuzul nejustificat de a efectua expertiza (în asemenea cazuri
instanţa aplică şi o penalizare);
c. existenţa unor motive de recuzare;
d. dacă expertul se află în imposibilitate obiectivă de a efectua
expertiza.
22
a. Descrieţi motivele de recuzare ale expertului.
b. Descrieţi modul de desemnare al experţilor.
c. Arătaţi motivele pentru care instanţa poate dispune
înlocuirea expertului.
6. Obligaţiile şi drepturile experţilor
Efectuarea expertizei de către experţii numiţi este obligatorie,

aceasta reprezentând o îndatorire cetăţenească ce nu poate fi refuzată
decât dacă există motive temeinice. în cazul expertizei judiciare, sarcina
de a efectua expertiza este interpretată asemenea obligaţiei martorilor
într-un proces, deşi expertul este un auxiliar tehnic al instanţei.
Dintre îndatoririle mai importante ale experţilor, se menţionează
următoarele:
 de a executa personal expertiza (fără a o încredinţa altei
persoane) dovedind maximum de conştiinciozitate şi
obiectivitate;
 de a întocmi şi depune la termen raportul de expertiză;
 de a se prezenta la solicitarea organului care 1-a numit pentru
a furniza informaţii suplimentare, pentru a efectua un
supliment de expertiză sau pentru a reface parţial sau integral
expertiza;
 de a păstra secretul profesional, adică de a nu divulga datele
de care a luat cunoştinţă cu prilejul investigaţiilor făcute pentru
a-şi îndeplini misiunea;
 de a aduce la cunoştinţă organului care 1-a numit şi alte date
pe care le descoperă cu prilejul efectuării investigaţiilor.
23
Totodată, experţii au următoarele drepturi:
 de a consulta materialele existente la dosarul cauzei;
 de a fi degrevaţi, pe perioada efectuării expertizei, de o serie
de sarcini curente de serviciu;
 de a solicita şi primi lămuriri în legătură cu cauza expertizei din
partea organului care 1-a numit sau din partea reprezentanţilor
părţilor;
 de a primi pentru munca depusă o indemnizaţie (stabilită în
funcţie de complexitatea expertizei şi calificarea expertului) şi
de a beneficia de decontarea cheltuielilor ocazionate de
efectuarea expertizei (pentru deplasare, diverse materiale
etc.).
În cazul neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin, experţilor li se pot
aplica, după caz, sancţiuni cu caracter civil, penal sau disciplinar.
Răspunderea lor poate fi angajată în următoarele situaţii:
- în caz de neprezentare la chemarea iniţială a organului juridic;
- pentru refuzul nejustificat de a efectua expertiza;
- pentru nedepunerea raportului de expertiză la termenul stabilit
(cinci zile înaintea datei fixate pentru judecarea cauzei);
- pentru neprezentare, la chemarea organului judiciar, spre a da
lămuriri suplimentare;
- pentru efectuarea unei expertize necorespunzătoare.
Experţilor care s-au făcut vinovaţi de abateri în executarea
sarcinilor primite li se pot aplica următoarele sancţiuni:
 avertisment scris - pentru refuz nemotivat de a executa
expertiza, pentru încredinţarea executării acesteia altei
persoane, precum şi pentru nearătarea cazului de recuzare
în care expertul se găseşte;
24
 suspendarea drepturilor conferite de calitatea de expert
pe o perioadă de trei luni.........un an, dacă expertul repetă
abaterile pentru care a fost sancţionat cu avertisment sau
pentru alte abateri mai grave;
 retragerea calităţii de expert, dacă acesta săvârşeşte
abateri repetate după suspendarea temporară sau dacă
comite fapte de o gravitate deosebită, incompatibile cu
reputaţia sa de expert.
În afara sancţiunilor disciplinare, nedepunerea raportului de
expertiză la termenul stabilit, fără motive temeinice, precum şi
săvârşirea unor abateri grave pot atrage pentru expert aplicarea
sancţiunilor prevăzute de Codul de procedură penală sau civilă.
a. Descrieţi sancţiunile care li se aplică experţilor care s-au

făcut vinovaţi de abateri în executarea sarcinilor.
b. Descrieţi drepturile experţilor.
25
Raportul de expertiză
Cuprins
1. Introducere
3. Procedura expertizei merceologice
4. Metodologia expertizei merceologice.
Etapele expertizei merceologice
5. Rezumat
1. Introducere

privind etapele expertizei şi structura raportului de
expertiză.
Acestă unitate de învăţare studiază proceura şi
metodologia expertizei merceologice. În funcţie de
probele, datele sau materialele existente în cauză este
necesar să se aprecieze dacă şi în ce măsură expertiza
este utilă, astfel încât nici să nu se întârzie efectuarea
unei expertize care este indispensabilă pentru
soluţionarea cauzei, dar nici să nu se dispună efectuarea
de expertize fără importanţă.
26
etapele unei expertize merceologice, ceea ce presupune
investigaţiile pe teren şi veţi identifica structura unui raport
de expertiză.

 Să cunoaşteţi procedura expertizei mercologice
 Să cunoaşteţi etapele expertizei merceologice.
 Să cunoaşteţi capitolele raportului de expertiză.
Cuvinte cheie: raport de expertiză, acceptarea expertizei,

investigarea obiectului expertizei.
3. Procedura expertizei merceologice
În funcţie de caracterul expertizei merceologice - extrajudiciară

sau judiciară - dispunerea efectuării sale poate aparţine fie unui organ
administrativ, fie unui organ judiciar.
În ceea ce priveşte expertiza judiciară, după cum s-a văzut,
admiterea sau dispunerea sa are un caracter facultativ, organul judiciar
27
fiind liber să aprecieze dacă în speţa respectivă este admisibilă şi
concludentă efectuarea unei expertize.
Oportunitatea expertizei constituie o primă cerinţă ce trebuie avută
în vedere de către organele judiciare. În funcţie de probele, datele sau
materialele existente în cauză este necesar să se aprecieze dacă şi în
ce măsură expertiza este utilă, astfel încât nici să nu se întârzie
efectuarea unei expertize care este indispensabilă pentru soluţionarea
cauzei, dar nici să nu se dispună efectuarea de expertize fără
importanţă, ceea ce ar duce la întârzierea nejustificată a soluţionării
cauzei.
Admisibilitatea expertizei ca mijloc de probă presupune
îndeplinirea cumulativă a două condiţii: să existe necesitatea consultării
unui specialist pentru dovedirea unor împrejurări de fapt şi expertiza
solicitată să fie concludentă în raport de cazul cercetat, adică să poată
elucida anumite fapte sau împrejurări de natură să uşureze soluţionarea
corectă a cauzei.
Dispunerea efectuării expertizei şi stabilirea obiectivelor acesteia
constituie punctul de plecare în activitatea expertului. Pentru ca în final el
să ajungă la concluzii juste este însă necesar să-şi organizeze
activitatea după o metodologie specifică, în care principalelor etape să li
se asigure o succesiune logică.
1. Admisibilitatea expertizei ca mijloc de probă presupune

îndeplinirea cumulativă a două
condiţii:......................................................................
28
2. În funcţie de caracterul expertizei merceologice -
extrajudiciară sau judiciară - dispunerea efectuării sale
poate aparţine.................................................................
4. Metodologia expertizei merceologice. Etapele expertizei

merceologice
Orientativ, sunt considerate ca principale etape ale efectuării unei

expertize merceologice următoarele:
A. acceptarea expertizei;
B. pregătirea expertizei;
C. investigarea obiectului expertizei;
D. întocmirea raportului de expertiză.
A. ACCEPTAREA EXPERTIZEI presupune un timp foarte scurt în

care expertul, legal înştiinţat, are datoria de a se prezenta în faţa
organului care l-a desemnat pentru a i se comunica obiectivele expertizei
sau întrebările la care trebuie să răspundă. Cu acest prilej el ia
cunoştinţă de actele aflate la dosarul cauzei, poate solicita explicaţii
suplimentare şi poate face obiecţii asupra termenului acordat pentru
efectuarea expertizei.
Stabilirea corectă a obiectului expertizei are implicaţii directe atât
asupra activităţii expertului, cât şi asupra aportului expertizei la justa
soluţionare a cauzei.
Întrucât expertiza este un mijloc de probă, obiectul său constă în
lămurirea unor fapte sau împrejurări de fapt ce reclamă cunoştinţe
speciale din diverse domenii, inclusiv din cel al ştiinţei merceologice.
Astfel înţeles, obiectul unei expertize trebuie formulat încât să fie
29
circumscris acestui deziderat, fără a cuprinde probleme de drept (cum ar
fi stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei unui persoane fizice sau juridice).
Aceeaşi importanţă trebuie să se acorde modului de formulare a
întrebărilor la care expertul trebuie să răspundă. Se vor evita formulările
generale, echivoce sau confuze, care îi pot determina pe experţi să
procedeze la reformulări, uneori neconcordante cu scopul urmărit prin
În formularea întrebărilor, organul interesat în efectuarea expertizei
trebuie să pornească de la premisa că juristul trebuie să joace rolul
determinant în formularea obiectivelor şi întrebărilor, astfel încât expertul
să fie obligat să analizeze în profunzime aspectele de interes în
lămurirea cazului respectiv, pronunţându-se documentat şi argumentat
asupra problemelor de fond.
În acelaşi timp este necesar ca întrebările să fie formulate în
strânsă legătură cu împrejurările concrete ale cauzei, referindu-se la
aspecte controversate a căror elucidare presupune cunoştinţe de
specialitate, teoretice şi practice. De asemenea, formularea întrebărilor
trebuie să urmeze o ordine logică, fără a depăşi limitele competenţei
expertului, astfel încât să cuprindă toate problemele neclare ale cauzei
pentru a nu mai fi necesare completări ulterioare.
1.Stabilirea corectă a obiectului expertizei are implicaţii

directe..........................................................................................
2.Formularea întrebărilor trebuie să
urmeze................................................................................
30
B. PREGĂTIREA EXPERTIZEI - principala problemă pe care
expertul trebuie să o soluţioneze în această etapă constă în
aprofundarea obiectivelor expertizei, cunoaşterea sarcinilor ce îi revin
sau înţelegerea corectă a sensului întrebărilor la care trebuie să
răspundă. Acest deziderat se realizează în practică printr-o documentare
rapidă, însă cuprinzătoare.
Principalele căi de documentare în activitatea de expertizare a
mărfurilor sunt următoarele:
a. cunoaşterea istoricului litigiului şi stabilirea cronologiei faptelor;
b. studierea documentelor operative;
c. studierea actelor normative şi a documentelor care
reglementează şi prescriu calitatea mărfurilor alimentare şi
nealimentare care fac obiectul litigiului;
d. documentarea bibliografică;
e. documentarea pe teren.
a. Pentru a-şi forma o opinie de lucru şi pentru a orienta

investigaţiile într-o direcţie corectă, expertul trebuie să studieze
documentele litigiului aflate la dispoziţia instanţei respective (dosarul
litigiului) pentru a ajunge la punctele de reper necesare începerii
investigaţiilor.
Acest moment este deosebit de important pentru efectuarea în
termen a expertizei, contribuind la alegerea pistei corecte şi evitând
investigaţiile colaterale. Cunoaşterea istoricului litigiului înseamnă, în
primul rând, informarea expertului asupra desfăşurării în timp a
principalelor date şi fapte legate de momentul, cauzele, locul şi
împrejurările viciului sau vicierilor împricinate în litigiu. Este firesc ca
pentru verificările, confruntările, observaţiile şi experimentările ulterioare,
reclamate de expertiză, expertul, pe baza acestor informaţii, să
31
stabilească cronologia lor şi astfel să precizeze zonele sau etapele din
fabricarea sau circulaţia mărfii respective care necesită investigaţii
speciale. Ulterior, pe baza unei documentări variate, el va avea
posibilitatea să răspundă clar, precis, ştiinţific fundamentat, în scris (sub
forma raportului de expertiză şi eventual a altor documente derivate) sau
oral (prin răspunsuri în şedinţă) la toate obiectivele care i-au fost trasate
de către organul interesat.
Principalele acte aflate la dosarul litigiului de care expertul se
foloseşte pentru cunoaşterea şi prezentarea succintă a istoricului
litigiului sunt:
■ cererea de acţionare în litigiu şi actele (documentele) care
sprijină acţiunea reclamantei;
■ întâmpinarea prezentată de partea reclamată şi actele
(documentele) care o sprijină;
■ procesele verbale ale şedinţelor instanţei;
■ actele (documentele) depuse ulterior, din dispoziţia instanţei sau
la solicitarea uneia dintre părţi.
Istoricul litigiului îl ajută pe expert să elaboreze un model de
desfăşurare a investigaţiilor luând în consideraţie toate elementele de
bază ale litigiului. În acest fel expertul poate să reconstituie etapele
producţiei sau circulaţiei mărfurilor împricinate, precum şi să stabilească
planul de elaborare a raportului de expertiză. De menţionat este faptul că
expertul poate să-şi extindă domeniul investigaţiilor, depăşind sfera
iniţială a obiectivelor trasate de instanţă, numai în cazul unei necesităţi
stringente şi numai cu acordul instanţei.
b. Studierea documentelor operative este una din cele mai

importante surse de cunoaştere, care permite expertului să-şi
concentreze informaţiile privind starea de fapt în diferite momente ale
32
producţiei şi circulaţiei mărfurilor care fac obiectul litigiului. Cercetarea
documentelor operative permite expertului să obţină informaţii asupra
următoarelor elemente:
■ timpul (momentul şi durata fabricării, expedierii, sosirii la
destinaţie, diverselor manipulări pe parcurs, efectuării unor
analize şi verificări etc.)
■ locul şi condiţiile mişcării în spaţiu a mărfii (din momentul
fabricării şi până în momentul constatării vicierii);
■ starea calitativă şi cantitativă a mărfii pe întregul parcurs al
fabricaţiei sau al circulaţiei;
■ prezenţa sau absenţa documentelor care în mod obligatoriu
trebuie să însoţească lotul de marfă (precum şi a tuturor
menţiunilor obligatorii din documente).
În funcţie de specificul lor, documentele operative necesare în
expertiza de mărfuri se împart în următoarele grupe:
 Documente care reglementează relaţiile contractuale
dintre furnizor şi beneficiar, contractul, anexele la contract
(inclusiv graficele de livrări), corespondenţa adiţională legată
de derularea contractelor (inclusiv notele de comandă) etc.
 Documente de livrare—primire: factura, lista de specificaţii,
avizul de expediţie, procesul verbal sau fişa de recepţie, în
unele cazuri procesul verbal de custodie etc.
 Documente de transport scrisoare de trăsură,
conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de mesagerie etc.
 Documente care atestă calitatea lotului de marfă:
certificatul de calitate, buletinul de analiză, certificatul de
stare sanitară (sanitar-veterinară sau fitosanitară etc.).
33
c. Studierea actelor normative care reglementează şi prescriu
calitatea mărfurilor
Ansamblul principalelor acte normative care reglementează
diferitele aspecte ale calităţii mărfurilor de consum alimentare şi
nealimentare prezintă interes pentru expert, în vederea stabilirii măsurii
în care au fost îndeplinite cerinţele şi condiţiile asupra cărora părţile au
convenit prin contract.
Documentele care prescriu calitatea mărfurilor sunt constituite din:
 standarde;
 caiete de sarcini tehnice (CST), pentru unele produse de
export sau import;
 certificate de omologare a produselor.
La acestea se asociază, având o însemnătate similară, prescripţiile
privind marca de fabricaţie, marca de calitate, precum şi mostrele etalon.
d. Documentarea bibliografică este necesară expertului pentru ca

acesta să aibă imaginea de ansamblu a stadiului problemei în literatura
ştiinţifică, precum şi pentru cunoaşterea cazurilor particulare legate de
speţa respectivă. Această documentare contribuie la evitarea unor
eventuale controverse sau variaţii de interpretare în legătură cu
fenomenul sau faptul împricinat.
Documentarea bibliografică este indispensabilă atunci când sunt
necesare şi investigaţii experimentale adiacente.
Materialul bibliografic poate fi format din tratate, enciclopedii,
lexicoane, dicţionare de specialitate, monografii, studii şi cercetări, în
general din lucrări care se bucură de o largă recunoaştere ştiinţifică, prin
nivel şi probitate.
Aceste materiale servesc pentru analogii, comparaţii, constatări şi
interpretări.
34
1. Descrieţi cum se realizează documentarea bibliografică.
2. Descrieţi cum se împart în funcţie de specificul lor,
documentele operative.
C. INVESTIGAŢIILE PE TEREN reprezintă una din cele mai

importante surse de documentare, constituind izvorul nemijlocit de
obţinere a unor date, informaţii şi reconstituiri cu deosebită forţă
probantă.
Prin documentare pe teren se înţelege culegerea de mărturii şi
declaraţii ale persoanelor care au participat efectiv la producerea sau
circulaţia mărfurilor care fac obiectul litigiului, verificarea de acte
originale întocmite atât în etapa producţiei, cât şi în etapa circulaţiei,
observaţii asupra locului în care s-a produs vicierea (instalaţii, spaţii de
depozitare fixe, mijloace de transport, rampe de manipulare etc.),
prelevarea de probe şi analiza acestor probe de către expert sau de
către un laborator neutru.
Documentarea pe teren mai cuprinde experimentări, simulări şi
reconstituiri în legătură cu faptele împricinate.
În munca sa, expertul, spre deosebire de martor, nu percepe decât
rareori, prin mijloace proprii, împrejurările sau cauzele care au produs
vicierea mărfii din punct de vedere calitativ sau cantitativ. Investigaţiile
expertului au ca punct de plecare momentul descoperirii vicierii sau
viciului, desfăşurându-se în sens invers mişcării mărfii.
Aşadar, este important să se cunoască momentele esenţiale ale
producerii şi circulaţiei tehnice a mărfurilor, pentru ca investigaţiile
35
respective să permită stabilirea locului, momentului şi cauzelor vicierii.
De exemplu, în domeniul mărfurilor alimentare, expertul va recurge în
timpul expertizei, fie la stabilirea calităţii mărfii la un moment dat, fie la
urmărirea dinamicii calităţii mărfii pe etape de producere şi circulaţie,
precum şi la urmărirea dinamicii factorilor care au generat modificarea
calităţii iniţiale a mărfii respective. Un produs poate deveni marfă cu sau
fără o prelucrare tehnologică, adică independent de gradul de prelucrare
tehnologică.
Datorită caracterului său complex, este necesar ca investigaţiile pe
teren să se desfăşoare după un plan de acţiune în care problemele de
urmărit şi soluţionat să fie programate în succesiunea lor logică.
Elaborarea planului investigaţiei pe teren începe cu delimitarea
sferei în care se vor concentra observaţiile şi continuă cu concretizarea
mijloacelor şi tehnicilor corespunzătoare. Un asemenea plan nu trebuie
să conţină probleme pe care nu le rezolvă expertul personal, întrucât
aprecierile pe care acesta le va formula trebuie să se bazeze exclusiv pe
constatări personale.
În expertiza judiciară, legile procesuale nu interzic însă expertului
să consulte alţi specialişti, care nu au fost numiţi în vederea efectuării
expertizei, dacă este necesar a se clarifica unele probleme din domenii
conexe, de mare importanţă pentru soluţionarea obiectivelor expertizei.
Prin aceasta, expertul nu transferă altor specialişti o parte din atribuţiile
sale, întrucât specialiştii consultaţi, deşi furnizează informaţii utile, nu fac
aprecieri asupra problemelor încredinţate expertizei.
În privinţa informaţiilor furnizate de persoanele care au participat,
în mod direct sau indirect, la efectuarea unor operaţii materiale de natură
a cauza degradarea sau vicierea produselor, sfera acestora trebuie
limitată de garanţia obiectivitătii pe care persoanele le prezintă. Din
acest punct de vedere, explicaţiile pe care le dau diverse persoane cu
36
prilejul efectuării expertizei nu pot constitui o bază a opiniei pe care o
exprimă expertul, acesta neavând posibilitatea să stabilească
veridicitatea informaţiilor.
Investigaţia pe teren constă din trei momente esenţiale: procedura,
conţinutul şi consemnarea (fixarea) rezultatelor investigaţiilor respective.
i. Procedura investigaţiilor se referă la modul de stabilire a

contactului de lucru dintre expert şi părţi, cu toate implicaţiile care decurg
de aici.
Procedura investigaţiilor presupune:
 convocarea scrisă a părţilor;
 termenul de comunicare;
 existenţa unor împuterniciri pentru expert şi delegaţii părţilor.
Prin convocarea scrisă, expertul invită părţile să-şi trimită
împuterniciţii (delegaţii) care să conlucreze cu expertul la investigaţiile pe
teren, la un loc, la o dată şi pentru o durată bine stabilită. Cu acest prilej,
expertul are dreptul de a solicita părţilor să-i transmită documentele sau
copiile după documentele necesare în cursul investigaţiilor.
În stabilirea termenului de comunicare, expertul este obligat să
asigure un interval de timp util, care să permită împuterniciţilor părţilor să
se prezinte la locul, ziua şi ora fixate pentru investigaţii.
De regulă, termenul de comunicare pentru aceeaşi localitate este
de trei zile, iar pentru alte localităţi de şapte zile (considerat de la
primirea înştiinţării şi ziua fixată pentru efectuarea investigaţiilor).
Comunicările verbale nu au valabilitate.
ii. Conţinutul investigaţiei pe teren se poate referi la unul sau mai

multe din următoarele aspecte:
În cazul unei unităţi producătoare:
37
 verificarea documentelor de constatare privind cantitatea şi
calitatea materiei prime intrate în fabricaţie;
 conţinutul, data şi frecvenţa efectuării controlului de calitate;
 convorbiri cu cei care au fost subiecţi sau martori
(consemnate de expert în minute semnate de către
participanţi sau sub formă de declaraţii scrise);
 verificarea registrului de analize şi a registrului de
fabricaţie;
 examinarea balanţei de materiale.
În cazul unei unităţi comerciale:
 actele de recepţie;
 registrul de analize;
 registrul de stare calitativă a mărfurilor depozitate;
 verificarea unor documente operative în cazul când nu s-au
depus copii la dosarul cauzei sau dacă există dubii cu privire
la veridicitatea lor;
 convorbiri cu cei care au fost subiecţi sau martori;
 recoltarea de probe. Expertul împreună cu reprezentanţii
părţilor poate recolta probe care se supun analizei. Probele
se iau conform metodologiei stabilite prin standarde. În
anumite cazuri, când apare necesitatea prelevării unor
eşantioane pe fluxul tehnologic, se adoptă o tehnică uzuală
de recoltare.
iii. Consemnarea (fixarea) rezultatelor investigaţiei pe teren. La

sfârşitul investigaţiei se întocmeşte un document în care sunt
consemnate în scris şi semnate de către toţi participanţii, rezultatele
investigaţiei privind următoarele elemente:
38
 locul, data, durata investigaţiei;
 participanţii (calitatea lor şi numărul delegaţiilor de
împuternicire);
 felul investigaţiilor;
 conţinutul investigaţiilor;
 opiniile împuterniciţilor părţilor în raport cu cele constatate;
 obligaţiile părţilor de a furniza la un termen prestabilit
anumite informaţii scrise sau acte.
La acest document se anexează toate materialele solicitate de
către expert, inclusiv opisul lor. Documentul nu cuprinde opinia,
interpretarea sau concluziile parţiale ale expertului. În caz contrar,
afirmaţiile făcute de expert pe baza unor elemente parţiale sunt
premature şi pot veni în contradicţie cu concluziile finale ale raportului de
expertiză.
Investigaţiile pe teren sunt necesare aproape în toate cazurile atât
când produsul există, cât şi când produsul nu mai este.
1. Investigaţia pe teren constă din trei momente

esenţiale:.....................................................................................
2. În stabilirea termenului de comunicare, expertul este obligat
să asigure un interval de timp util, care să permită
împuterniciţilor părţilor.................................................................
D. ELABORAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

Rezultatele activităţii depuse de expert pentru soluţionarea
obiectivelor ridicate de problema cercetată se concretizează în raportul
39
de expertiză, ce se înaintează instanţei sau organului care a dispus
Raportul de expertiză fiind un document elaborat ştiinţific, are o
valoare probatorie deosebită. Având în vedere importanţa sa în
soluţionarea unei cauze, raportul de expertiză nu se poate rezuma la
simpla expunere a concluziilor la care a ajuns expertul, ci trebuie să
oglindească în mod succint, dar complet, etapele drumului parcurs de
expert până la concluzia finală.
În acest scop, raportul de expertiză trebuie să cuprindă în
1
principal :
 partea introductivă, în care se menţionează organul care a
dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus
expertiza, numele şi prenumele expertului sau specialistului,
specialitatea acestuia, data întocmirii raportului de expertiză,
obiectul expertizei şi întrebările adresate expertului sau
specialistului, procedura expertizei şi menţiuni privind
posibilele explicaţii date de reprezentanţii părţilor în cursul
expertizei;
 descrierea operaţiunilor şi activităţilor efectuate cu prilejul
expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza
sau interpretarea acestora în baza constatărilor expertului
sau specialistului;
 concluziile expertizei, respectiv răspunsurile expertului la
întrebările adresate precum şi părerea acestuia asupra
obiectivului expertizei.
Elaborarea raportului de expertiză trebuie făcută cu respectarea
anumitor reguli de ordin procedural, de formă şi conţinut.
40
Forma raportului de expertiză poate fi orală sau scrisă, în funcţie
de locul unde se desfăşoară expertiza (în faţa organului respectiv sau în
afara acestuia), cât şi de natura şi specificul problemei aflată în litigiu.
În toate cazurile în care efectuarea lucrărilor expertizei necesită
timp, deplasări, documentări, cercetări, analize, teste sau încercări de
laborator etc., raportul de expertiză se prezintă scris.
Printre principalele reguli de ordin procedural privind raportul de
expertiză menţionăm: necesitatea redactării acestuia în mai multe
exemplare, dintre care două se depun la registratura instanţei.
Raportul de expertiză este semnat la sfârşit, iar fiecare pagină
trebuie să poarte parafa expertului. Semnarea şi parafarea se fac atât pe
original, cât şi pe copii, aceasta fiind necesar pentru a evita substituirea
unor pagini.
În raportul de expertiză nu sunt admise greşeli, corecturi sau
ştersături.
Raportul de expertiză trebuie depus în termen; de regulă
depunerea se face cu minimum cinci zile înainte de data judecării
litigiului respectiv.
Termenul de depunere a raportului de expertiză se fixează de către
instanţă sau se precizează în împuternicirea scrisă remisă personal
expertului (mai ales în cazul expertizelor iniţiate de organele
administrative).
Nerespectarea fără motive întemeiate a termenului fixat pentru
depunerea raportului de expertiză poate atrage sancţiuni materiale şi
chiar penale.
Raportul de expertiză se prezintă ca un document, alcătuit din mai
multe pagini, grupate în secţiuni.
Obligativitatea de a redacta raportul de expertiză pe secţiuni şi de a
le dispune într-o anumită ordine este impusă de practică şi de
41
necesitatea asigurării fluenţei şi clarităţii ideilor în raport, pentru ca
acestea să fie accesibile oricui, specialist sau nespecialist.
În mod obişnuit, raportul de expertiză cuprinde următoarele
secţiuni:
 Preambulul;
 Scurt istoric al litigiului;
 Obiectul expertizei;
 Procedura investigaţiilor;
 Constatările expertizei;
 Concluziile raportului de expertiză;
 Anexele (în original sau în copie).
Preambulul raportului de expertiză cuprinde: numele şi prenumele

expertului, profesia şi calificarea sa, adresa completă, instanţa sau
organul care a numit expertul, numărul dosarului pentru litigiul în cauză
şi numărul actului de împuternicire a expertului.
Scurt istoric al litigiului: de regulă, în această secţiune se

menţionează numele sau denumirile părţilor aflate în litigiu (reclamant şi
pârât), cât şi adresele lor exacte. În unele cazuri pot apărea două sau
mai multe coreclamante sau copârâte, ordinea lor ierarhică stabilindu-se
în funcţie de poziţia pe care o au în litigiu. Deseori, alături de pârâtă sau
copârâtă, mai pot apărea şi părţi chemate în garanţie. De asemenea, tot
în această secţiune se prezintă într-o succesiune cronologică
principalele elemente şi date ce reprezintă puncte de reper esenţiale ale
litigiului.
Cu această ocazie se consemnează poziţia sau interpretarea
părţilor în raport cu problemele litigiului, în special a acelora care vizează
obiectivele expertizei, precum şi precizarea daunelor şi a perioadei când
42
acestea s-au produs, dacă s-au mai efectuat expertize anterioare pe
problema respectivă.
Obiectul expertizei. În această secţiune sunt redate ad litteram

obiectivele stabilite de către instanţă pentru efectuarea expertizei,
precum şi întrebările care au fost transmise în scris expertului.
Procedând astfel, se evită posibilitatea ridicării unor obiecţii de
către părţi, pe considerentul că nu s-a dat răspuns întrebărilor din
ordonanţă sau încheiere.
Procedura investigaţiilor cuprinde, de regulă, următoarele

elemente:
- legalitatea invitării părţilor pentru a conlucra sau asista expertul în
efectuarea unor investigaţii;
- numele şi calitatea împuterniciţilor;
- felul documentelor de împuternicire;
- felul investigaţiilor efectuate de către expert în prezenţa părţilor;
- felul documentului de consemnare a rezultatelor investigaţiilor
(proces-verbal, minută etc.), semnat de către expert şi
reprezentanţii părţilor.
Constatările expertizei reprezintă cea mai importantă secţiune din

raport şi cuprinde atât faptele şi datele din dosarul litigiului, cât şi pe cele
rezultate din investigaţiile efectuate de către expert, care trebuie descrise
exact şi, după caz, comparate sau interpretate.
Când apar nepotriviri între datele provenind din diferite surse,
inclusiv din actele scrise prezentate de părţi, în raport se consemnează
toate aceste date, se face analiza lor comparativă în vederea stabilirii
gradului lor de veridicitate.
43
În funcţie de obiectivele expertizei, în raport se prezintă rezultatele
investigaţiilor în ordinea dezvăluirii lor. Expertul trebuie să acorde o
atenţie deosebită stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care
au generat vicierea respectivă. De aceea, pe lângă simpla prezentare a
elementelor de reconstituire a cauzelor şi împrejurărilor, precum şi a
mărimii şi efectului vicierii, expertul va prezenta interpretările
corespunzătoare, inclusiv soluţiile posibile pentru preîntâmpinarea
repetării unei anomalii de felul celei care formează speţa expertizei.
Concluziile raportului de expertiză trebuie să conţină într-o

formă concentrată răspunsurile expertizei la obiectivele încredinţate spre
soluţionare.
În măsura în care, în urma investigaţiilor, se stabileşte cu claritate
demarcaţia între răspunderile tehnice legate de vicierea incriminată,
aceasta va fi consemnată ca atare, fără a se atinge vreo latură juridică a
problemei. Obiectivitatea şi corectitudinea concluziilor sunt determinate
de următorii factori:
 calificarea înaltă a specialistului în domeniul în care
acţionează ca expert;
 cunoaşterea profundă a problemelor circulaţiei tehnice a
mărfurilor;
 cunoaşterea complexă a metodelor şi tehnicilor de analiză a
mărfurilor;
 probitatea profesională şi morală a expertului, spre a nu
omite aspecte esenţiale ale investigaţiilor şi pe această bază
să emită concluzii eronate sau false;
 independenţa faţă de părţile implicate de litigiu;
 respectarea dreptului părţilor implicate în litigiu în legătură cu
desfăşurarea expertizei.
44
1. Concluziile raportului de expertiză trebuie să conţină într-o

formă concentrată.................................…………………........
2. Preambulul raportului de expertiză cuprinde:..........................
...............................................................................................
Anexele raportului de expertiză. La raportul de expertiză se pot

ataşa în anexă documentele susţinătoare ale concluziilor pe care le
formulează expertul, ca de exemplu buletine de analiză, grafice, copii şi
fotocopii, planuri şi schiţe ale unor depozite, scheme de amplasare a
mărfurilor în spaţiile de transport, eventual procedee de calcul etc. De
asemenea, se ataşează borderoul de anexe, care reprezintă opisul
detaliat al tuturor documentelor şi actelor suplimentare depuse de părţi
pe parcursul efectuării expertizei şi care au servit la întocmirea raportului
de expertiză. Borderoul de anexe figurează în mod obligatoriu atât pe
original, cât şi pe copiile raportului de expertiză.
Pentru a se asigura raportului de expertiză o ţinută
corespunzătoare, trebuie respectate unele condiţii privitoare la stil şi
conţinut.
Astfel, raportul de expertiză trebuie să fie clar şi concis, fără
formulări sau termeni echivoci (ci dimpotrivă se impune o terminologie
de specialitate, adecvată); nu se vor face trimiteri la lucrări în afara
raportului. Se vor utiliza pe cât posibil fraze scurte, dense şi clare.
Termenii tehnici, greu accesibili, se vor explica la piciorul paginii sau în
paranteze, pentru a înlesni înţelegerea concluziilor.
45
Raportul de expertiză nu trebuie să conţină păreri personale în
legătură cu diferitele acte normative sau cu dispoziţiile legale ale unor
organe administrative.
Aceasta nu înseamnă că expertul nu este liber în formarea opiniei
sale, fără însă ca aceasta să reflecte bunul plac sau acţiunea arbitrară a
expertului. La redactarea raportului de expertiză, se recomandă ca toate
aspectele problemei în cauză, desprinse de expert în urma efectuării
investigaţiilor sale, să fie încadrate în litera şi spiritul actelor normative
care reglementează problemele abordate.
Constatările şi afirmaţiile expertului, conţinute în textul raportului de
expertiză, trebuie să fie susţinute prin exemplificări şi argumentări
temeinice. În acest sens, expertul trebuie să fie preocupat de a conferi
raportului o anumită inatacabilitate, precum şi de a evita o eventuală
neconcordanţă între datele trecute în raport în cazul unei eventuale noi
expertize. De asemenea, este indicat ca în anexele la raportul de
expertiză să se găsească dovezi care să evidenţieze procedeele de
investigare folosite de expert, constatările făcute de către acesta în
anumite momente, situaţii, fotografii sau fotocopii ale unor obiecte, probe
sau documente al căror conţinut nu poate fi integrat în raportul de
expertiză.
Datele conţinute în raportul de expertiză trebuie să fie reale şi
demonstrabile. Expertul răspunde pentru toate datele trecute în raport
oricât de neînsemnate ar fi ele. Justeţea datelor şi responsabilitatea
expertului faţă de acestea este caracteristica esenţială a unui raport de
expertiză. Pentru aceste considerente, expertul trebuie să aibă în
vedere, printre altele, următoarele:
 analizele şi încercările de laborator să fie efectuate personal
sau de laboratoare de analiză autorizate în acest scop;
46
 aparatele şi metodele folosite să aibă o precizie cât mai
ridicată, în acest scop este indicat să se efectueze un număr
cât mai mare de determinări (în special în cazul analizelor
organoleptice).
Concizia şi claritatea concluziilor formulate de către expert trebuie
să fie evidente. Concluziile trebuie să reprezinte sinteza logică a
constatărilor parţiale la care a ajuns expertul pe parcursul efectuării
investigaţiilor.
Analiza raportului de expertiză

Economistul de comerţ este specialistul în problemele circulaţiei
tehnice a mărfurilor, având o calificare care îi permite abordarea
problemelor de concepţie, de conducere şi de organizare, vizând fluxul
mărfurilor de la producător la consumator.
În consecinţă, atunci când nu are calitatea de expert atribuită de
instanţă, el este chemat, ca bun cunoscător al domeniului, să participe la
analiza unui raport de expertiză referitor la problemele merceologice, ca
reprezentant al uneia dintre părţile implicate în litigiu.
Analiza raportului de expertiză este abordată sub multiple unghiuri
(juridic, merceologic, economic, contabil etc.). Ea parcurge, în principal,
două etape importante, constând din verificarea respectării prevederilor
legale referitoare la expertiză (verificare formală) şi verificarea
conţinutului ştiinţific al raportului de expertiză (verificare de fond sau
2
substanţială) .
Verificarea formală presupune următoarele aspecte:
 dacă au fost respectate condiţiile legale de desemnare a
experţilor şi dacă nu există eventuale motive de recuzare a
acestora;
47
 dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate
întrebările adresate experţilor;
 dacă raportul de expertiză a fost semnat şi datat.
Verificarea de fond are drept scop stabilirea măsurii în care
expertul a folosit raţional şi complet mijloacele de documentare, a
întreprins investigaţiile folosind cele mai adecvate metode şi tehnici şi a
relevat datele şi faptele care să elucideze obiectivele expertizei. Se
verifică, de asemenea, dacă concluziile expertului sunt certe sau
aproximative, justeţea raţionamentului şi concordanţa dintre concluzii şi
conţinutul raportului de expertiză.
Dacă la examinarea raportului de expertiză de către organul juridic
sau de către părţile aflate în litigiu se constată că acesta este
necorespunzător, din cauza unor neclarităţi sau lacune minore în
efectuarea investigaţiilor de specialitate, se pot lua măsuri de îndreptare.
Măsurile de îndreptare, care se pot lua la constatarea unor situaţii
necorespunzătoare în momentul analizei raportului de expertiză, sunt în
funcţie de lacunele constatate şi anume:
 chemarea expertului pentru a da lămuriri suplimentare atunci
când raportul prezintă anumite neclarităţi;
 întregirea expertizei printr-un supliment de expertiză, atunci
când investigaţiile au fost incomplete;
 efectuarea unei noi expertize atunci când se impune anularea
expertizei datorită încălcării unor norme legale de către
expert.
În cazul în care, la studierea raportului de expertiză, apar neclarităţi
se pot solicita expertului lămuriri suplimentare sau clarificări. Acestea se
pot da verbal sau în scris, sub forma unui act adiţional la raportul de
expertiză denumit "completare la raportul de expertiză".
48
Uneori, părţile aflate în litigiu pot formula obiecţiuni asupra
raportului de expertiză sau a unei părţi din acesta. în acest caz, instanţa
obligă pe expert să analizeze obiecţiunile formulate de către părţi, să-şi
fixeze poziţia în raport cu obiecţiunile părţilor sau să răspundă la unele
întrebări rezultate din aceste obiecţiuni. Răspunsul expertului se dă în
scris, sub forma unui document denumit „note scrise".
Suplimentul de expertiză. Uneori, după efectuarea expertizei (şi
respectiv după depunerea raportului de expertiză), se constată de către
părţi sau de către instanţă noi probleme ale speţei litigiului, nerelevate
iniţial, care reclamă investigaţii, respectiv intervenţia expertului. în aceste
situaţii instanţa poate ordona obiective suplimentare pentru expertiză.
Acest supliment, care uneori este provocat de contestarea unei
chestiuni din raport de către partea interesată, presupune adâncirea sau
lărgirea cercetării problemei respective.
O nouă expertiză. Atunci când concluziile raportului sunt
controversate, mai mult sau mai puţin întemeiate, inexacte, sau când se
anulează expertiza ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale de către
expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.
În general, cazurile de încălcare a unor reglementări legale de
către expert, fapt ce duce la anularea expertizei, sunt rare şi cu incidenţă
directă în materie de drept.
Noua expertiză este efectuată, de regulă, de către alt expert sau
de mai mulţi experţi (în număr impar).
Forma, structura şi conţinutul raportului noii expertize sunt identice
cu acelea ale raportului de expertiză. Există însă unele deosebiri şi
anume:
■ necesitatea luării de poziţie faţă de raportul iniţial de expertiză
(dacă este cazul);
49
■ existenţa posibilă a divergenţei de opinii între experţii care
efectuează noua expertiză, caz în care fiecare expert, în cadrul
aceluiaşi raport, îşi prezintă propriul său punct de vedere.
În raportul noii expertize, aceste aspecte trebuie reflectate în mod
corespunzător, din punct de vedere al conţinutului şi al procedurii. O
nouă expertiză se dispune în mod firesc pentru cercetarea aceloraşi
obiective ca şi în cazul expertizei iniţiale.
Lămurirea neclarităţilor, completarea printr-un supliment de
expertiză, sau dispunerea unei noi expertize pot fi ocazionate de situaţii
precum:
■ din lectura raportului rezultă că expertul nu a folosit cele mai
moderne şi adecvate metode în cercetarea respectivă;
■ lectura raportului vădeşte o competenţă scăzută;
■ conştiinciozitatea şi obiectivitatea expertului sunt puse sub
semnul întrebării;
■ apare o anumită contradicţie între concluziile iniţiale ale
raportului şi rezultatele investigaţiilor ulterioare, ca urmare a
administrării unor lămuriri suplimentare.
1. Verificarea de fond are drept

scop...................................................................................
2. Raportul de expertiză nu trebuie să conţină păreri personale în
legătură cu..................................................................................
50
Surse de litigii generatoare de

expertize merceologice
Cuprins
1. Introducere
3. Surse de litigii generatoare de expertize merceologice
4. Rezumat
1. Introducere
Acestă unitate de învătare prezintă sursele de litigii

generatoare de expertize merceologice.
Acestă unitate de învăţare studiază sursele de litigii
generatoare de expertize merceologice. În cadrul
circuitului tehnico-economic al mărfurilor, între furnizori,
transportatori şi beneficiari pot să apară unele divergenţe
sau chiar litigii prin lezarea intereselor uneia dintre părţi.
sursele de litigii generatoare de expertize merceologice.
51

 Să cunoaşteţi sursele de litigii generatoare de expertize
merceologice.
 Să cunoaşteţi termenii de falsificare, substituire de
produs, denaturarea produselor.
Cuvinte cheie: litigii, substituirea de produs, denaturarea
produselor.
3. Surse de litigii generatoare de expertize merceologice
În cadrul circuitului tehnico-economic al mărfurilor, între furnizori,

transportatori şi beneficiari pot să apară unele divergenţe sau chiar litigii
prin lezarea intereselor uneia dintre părţi. Asemenea divergenţe şi litigii
sunt rezolvate, după caz, de către părţile implicate prin negocieri sau de
către organele judiciare care, pentru soluţionarea corectă a cauzelor,
recurg adeseori la sprijinul expertizei merceologice.
Practica efectuării expertizelor merceologice evidenţiază faptul că
cele mai multe litigii la a căror soluţionare participă şi expertiza
merceologică, au drept obiect substituirea produselor, denaturarea,
înlocuirea sau deprecierea lor calitativă.
52
Substituirea de produs constă în livrarea unor produse având
aceeaşi destinaţie şi acelaşi preţ cu al produselor contractate, dar cu alţi
indici de calitate decât cei precizaţi în standarde sau alte documente la
care părţile au făcut referiri în contract.
Cauzele ce pot favoriza substituirea de produse sunt:
• controlul tehnic de calitate defectuos executat;
• sortarea greşită a unor produse de calitate inferioară la
calităţi superioare.
În practică pot fi întâlnite unele situaţii care se asimilează
substituirii de produse, dintre care se menţionează:
• încadrarea greşită de la un model la altul a produselor, în
cazul în care acestea necesită consumuri specifice diferite
de materiale;
• livrarea produselor la calităţi inferioare celei reale;
• livrarea de loturi eterogene, care conţin produse obţinute
din şarje diferite, având şi caracteristici de calitate diferite;
• livrarea loturilor conţinând produse care au alţi indici de
calitate în raport cu cei înscrişi în buletinele de analiză sau
în certificatele de calitate.
Denaturarea produselor constă în fabricarea şi livrarea unor
produse ale căror caracteristici de calitate nu corespund valorilor
prescrise şi nici preţului convenit.
În categoria denaturării produselor se încadrează următoarele
situaţii:
 modificarea reţetei de fabricaţie a unor produse în sensul
diminuării proporţiilor unor componenţi valoroşi (şi deci mai
costisitori) şi înlocuirea acestora cu componenţi sau
constituenţi mai ieftini (prin aceasta calitatea produselor se
reduce);
53
 abaterile de la tehnologia de fabricaţie, în sensul diminuării
unora dintre fazele tehnologice sau modificarea modalităţii
de executare a altor faze tehnologice, cu implicaţii negative
asupra calităţii sau stabilităţii produselor la păstrare, care
provoacă anomalii în utilizarea produselor.
Falsificarea produselor (care constituie o formă de denaturare a
acestora) reprezintă operaţia prin care se modifică valoarea de
întrebuinţare a unui produs în scop fraudulos. Dintre procedeele de
falsificare mai frecvent se întâlnesc:
■ extragerea unor componente naturale ale unui produs
(exemplu cofeina din cafea);
■ înlocuirea unor componenţi valoroşi ai produselor cu
substanţe inactive, indiferente sau chiar dăunătoare pentru
utilizatorul produsului;
■ fabricarea produselor din alte materii prime decât cele
normale (de regulă, prin utilizarea unor materii prime de
calitate inferioară).
1. Falsificarea produselor (care constituie o formă de denaturare

a acestora) reprezintă...........................................................
2. Denaturarea produselor constă în fabricarea şi livrarea unor
produse ale căror caracteristici de calitate
........................................................................................
Înlocuirea unor produse naturale cu produse sintetice este una

dintre căile de diversificare sortimentală folosită în prezent pentru
54
asigurarea consumatorilor cu bunurile necesare acestora, folosind însă
procedura legală de omologare a produselor.
Această cale este folosită în prezent pe scară largă în unele
domenii de activitate, mai ales în acelea în care materialele sintetice au
unele caracteristici calitative superioare celor naturale. Această
posibilitate nu trebuie înţeleasă în sensul prezentării produselor sintetice
drept produse naturale în vederea obţinerii unor profituri necuvenite
rezultate din diferenţa de preţ.
Deprecierea calitativă a produselor se poate produce în oricare
dintre etapele circuitului lor tehnic, dar mai ales în timpul transportului şi
depozitării.
În funcţie de intensitatea factorilor de degradare, aceasta poate fi
totală, când produsul trebuie scos din uz, sau parţială, când poate primi
alte destinaţii, mai puţin eficiente în raport cu destinaţia de bază.
Principalele etape ale circulaţiei tehnice a produselor sunt, de
asemenea, surse potenţiale de litigii generatoare de expertize
merceologice.
Astfel, cu prilejul livrării loturilor de produse, surse potenţiale de
litigii pot apare în următoarele situaţii:
• din cauza livrării altor sortimente decât cele contractate;
• din cauza livrării loturilor necorespunzătoare calitativ;
• din cauza livrării unor loturi eterogene (conţinând produse
din şarje diferite).
Transportul loturilor de mărfuri în esenţă înseamnă o păstrare
de durată variabilă a acestora în spaţii mobile de depozitare. Influenţa
transportului asupra calităţii loturilor de mărfuri poate fi în anumite cazuri
negativă. De aceea, prezintă importanţă alegerea judicioasă a
mijloacelor de transport (care să asigure cât mai mult cu putinţă un
microclimat adecvat), alegerea celor mai scurte trasee (pentru a reduce
55
la minim acţiunea agenţilor mecanici - şocuri, trepidaţii etc.), alegerea
unor ambalaje de transport corespunzătoare naturii produselor şi în
concordanţă cu ceilalţi parametri ai transportului, amplasarea şi fixarea
corectă a mărfurilor în spaţiul de transport, selecţionarea tehnicilor
optime de încărcare-descărcare a mijloacelor de transport etc. Este
firesc ca, în situaţia în care condiţiile de transport nu sunt
corespunzătoare, această etapă să genereze vicieri însemnate ale
mărfurilor şi ambalajelor acestora, pierderi peste normele legale,
degradări sau alterări ale produselor, impurificări etc. în practică se
constată că cele mai însemnate vicieri ale produselor, care pot genera
litigii, au drept cauze următoarele:
• utilizarea unor mijloace de transport necorespunzătoare;
• deplasarea pe rute ocolitoare (mărirea traseelor de
parcurs);
• folosirea unor ambalaje de transport necorespunzătoare;
• manipularea brutală a produselor.
1. Înlocuirea unor produse naturale cu produse sintetice este una

dintre...........................................................................................
2. Deprecierea calitativă a produselor se poate produce în oricare
dintre .........................................................................................
Recepţia loturilor de produse reprezintă etapa în care pot

apărea cele mai numeroase litigii, atât referitoare la calitatea produselor,
cât şi la cantitatea lor. Aceste litigii pot avea la bază, în unele situaţii,
56
efectuarea necorespunzătore a verificării la recepţie; însă, de cele mai
multe ori, ele au la bază degradări calitative ale produselor, apărute în
etapele premergătoare recepţiei, dar depistate cu prilejul efectuării
acesteia.
Cele mai frecvente surse de litigii întâlnite în această etapă sunt:
 neconcordanţa dintre sortimentul contractat şi
sortimentul atestat documentar sau cel real al lotului de
marfa;
 neconcordanţa dintre calitatea contractată (respectiv
calitatea prescrisă şi omologată) şi calitatea reală a
lotului de marfă;
 neconcordanţa cantitativă a loturilor de marfă.
Depozitarea unui lot de marfă (în spaţii fixe de depozitare)
presupune un ansamblu de operaţiuni de manipulare, amplasare
spaţială, protecţia integrităţii produselor etc., a căror nerespectare poate
să genereze degradări calitative.
Păstrarea loturilor de mărfuri în depozite implică asigurarea unui
regim optim care să permită menţinerea proprietăţilor produsului cât mai
apropiate de cele iniţiale. Prin urmare, în această etapă este necesar să
se controleze şi să se dirijeze influenţa agenţilor mediului ambiant
(temperatura aerului, umiditatea relativă a aerului etc.), dar în acelaşi
timp să se controleze evoluţia proprietăţilor labile ale loturilor de mărfuri
spre a preveni modificarea lor în sens nedorit.
Evident, sunt cazuri când datorită viciilor ascunse se pot manifesta
modificări negative ale proprietăţilor produselor chiar atunci când
influenţa factorilor externi este minimă sau chiar nulă.
În cazul în care, beneficiarul organizează incorect procesul de
păstrare a mărfurilor sau nu poate dovedi că a respectat condiţiile
57
prescrise de păstrare, răspunderea pentru eventualele degradări îi
revine.
Analizând cele mai importante surse care generează modificări
negative ale calităţii în ansamblul circulaţiei tehnice a loturilor de mărfuri,
este necesar să precizăm că răspunderile părţilor implicate nu apar
decât foarte rareori clar delimitate şi de aceea, frecvent, se apelează la
expertize.
Din practica organelor care au competenţe în soluţionarea litigiilor
patrimoniale, dintre operatorii economici, precum şi a celor care au
competenţe în soluţionarea litigiilor izvorâte din activitatea de comerţ
exterior (care pot avea drept obiect livrarea unor loturi de produse
necorespunzătoare, estimarea întinderii prejudiciului rezultat prin
degradarea produselor în timpul transportului, stabilirea factorilor care au
cauzat degradarea calitativă, stabilirea cantităţii unor loturi sau
angajarea răspunderii societăţilor de asigurare) se constată că, dintre
etapele circuitului tehnico-economic al produselor, cele care generează
cel mai frecvent litigii, pentru a căror soluţionare corectă se recurge la
sprijinul expertizei merceologice judiciare sau preventive, sunt recepţia
calitativă, păstrarea, depozitarea şi transportul.
Efectuarea expertizelor în aceste domenii presupune unele
particularizări ce derivă din metodologia generală de efectuare a unei
expertize şi care sunt în funcţie de natura activităţilor specifice etapelor
menţionate. Asemenea expertize au în general un caracter complex şi
un grad de dificultate avansat, presupunând cunoaşterea aprofundată de
către experţi atât a cadrului legislativ-normativ, cât şi a tehnicilor uzuale
sau a unor aspecte particulare specifice verificării la recepţie,
transportului sau păstrării loturilor de produse în spaţii fixe sau mobile de
depozitare.
58
1. Depozitarea unui lot de marfă (în spaţii fixe de depozitare)

presupune...................................................................................
2. Recepţia loturilor de produse reprezintă etapa în care
....................................................................................................
a). Descrieţi cele mai frecvente surse de litigii întâlnite la

recepţia loturilor de produse.
b). Descrieţi surse potenţiale de litigii care pot apare cu prilejul
livrării loturilor de produse.
c.) Descrieţi procedeele de falsificare cel mai frecvent întâlnite.
59

Curs Expertiza Marfurilor de Import Export 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Expertiza Marfurilor de Import Export 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NICOLETA ANDREEA NEACŞU

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I…………………………………………….....4

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE II………………………………………………16

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE III………………………………………………28

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE IV…………………………………………..….52

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE V………………………………………………64

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE VI……………………………………….……..75

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE VII………………………………………….…89

Obiectul şi metoda expertizei merceologice

Acestă unitate de învătare prezintă noţiunile de bază

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

Cuvinte cheie: expertiză, judiciar, extra-judiciar.

Durata medie de studiu individual - 6 ore

3. Noţiunea de expertiză merceologică

În sens general, noţiunea de expertiză desemnează un mijloc

Completaţi spaţiile libere cu definiţiile corespunzătoare:

1. Expertiza este considerată ca fiind necesară numai în acele

Noţiunea de „expertiză", care derivă de la cuvântul latinesc

a. Descrieţi noţiunea de expertiză

Marea varietate a domeniilor activităţii umane, în care se întâlnesc

a. Descrieţi cum se clasifică expertizele sub aspectul

Expertiza merceologică este utilizată pentru cercetarea şi

a. Descrieţi pentru ce este utilizată expertiza

Indiferent de obiectivele urmărite, expertiza merceologică nu

Completaţi spaţiile libere cu definiţiile corespunzătoare:

1. În ceea ce priveşte sortimentul produselor, expertiza

6. Metoda expertizei merceologice

După cum rezultă din obiectul său, expertiza merceologică

Acestă unitate de învătare prezintă noţiunile de bază

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

Cuvinte cheie: expert, recuzare,obligaţii

Durata medie de studiu individual - 4 ore

Se ştie că, în activitatea lor, judecătorii şi arbitrii comerciali

Completaţi spaţiile libere cu definiţiile corespunzătoare:

1. În privinţa deosebirilor dintre martor şi expert, sunt emise

4. Desemnarea şi stabilirea numărului experţilor

În cadrul unui proces sau litigiu, expertiza se poate efectua:

5. Recuzarea şi înlocuirea expertului

Recuzarea este un termen juridic de natură a asigura protecţia

6. Obligaţiile şi drepturile experţilor

Efectuarea expertizei de către experţii numiţi este obligatorie,

a. Descrieţi sancţiunile care li se aplică experţilor care s-au

Acestă unitate de învătare prezintă noţiunile de bază

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

Cuvinte cheie: raport de expertiză, acceptarea expertizei,

Durata medie de studiu individual - 6 ore

3. Procedura expertizei merceologice

În funcţie de caracterul expertizei merceologice - extrajudiciară

Completaţi spaţiile libere cu definiţiile corespunzătoare:

1. Admisibilitatea expertizei ca mijloc de probă presupune

4. Metodologia expertizei merceologice. Etapele expertizei

Orientativ, sunt considerate ca principale etape ale efectuării unei

A. ACCEPTAREA EXPERTIZEI presupune un timp foarte scurt în

Completaţi spaţiile libere cu definiţiile corespunzătoare:

1.Stabilirea corectă a obiectului expertizei are implicaţii

a. Pentru a-şi forma o opinie de lucru şi pentru a orienta

b. Studierea documentelor operative este una din cele mai

d. Documentarea bibliografică este necesară expertului pentru ca

C. INVESTIGAŢIILE PE TEREN reprezintă una din cele mai

i. Procedura investigaţiilor se referă la modul de stabilire a

ii. Conţinutul investigaţiei pe teren se poate referi la unul sau mai

iii. Consemnarea (fixarea) rezultatelor investigaţiei pe teren. La