Constituirea documentului etnologic – arhivarea

Temă de lucru:

Citiţi cele două materiale despre arhive şi arhivare în etnologie şi realizaţi un text de
una-două pagini, care să conţină:

 Numele şi prenumele dv.;

 Subiectul pe care doriţi să-l descrieţi şi să-l interpretaţi în cadrul atelierului de
cercetare calitativă;
 Enumerarea elementelor pe baza cărora doriţi să vă constituiţi documentul
etnologic (materiale de arhivă, materiale publicate (inclusiv în format
multimedia), documente particulare: corespondenţă, fotografii, note şi
înregistrări rezultate din cercetări de teren, materiale audio-vizuale culese din
mass-media, materiale culese din mediul digital, scrieri literare, colecţii de
artă, ş.a.);
 Enumerarea a 3 referinţe bibliografice pe care le consideraţi utile pentru
documentarea subiectului;
 Enunţarea a două criterii pe baza cărora preconizaţi că veţi organiza arhiva
cercetării;
 Comentarea dificultăţilor cu care vă confruntaţi în prezent sau care pot apărea
pe parcursul cercetării şi a soluţiilor la care vă gândiţi pentru a depăşi aceste
dificultăţi.

Puteţi citi un model de rezolvare a temei de lucru pe pagina următoare.

Constituirea documentului etnologic – arhivarea

Temă de lucru

Fruntelată Ioana-Ruxandra

Cântecul liric într-o zonă de referinţă a cercetărilor etnologice româneşti: o

actualizare a materialului de arhivă

Cercetarea vizează pe de o parte, identificarea unui material de arhivă

etnologică reprezentativ pentru culegerile de folclor poetic şi muzical realizate în
România în secolul XX şi pe de altă parte, revenirea pe terenul unde s-au realizat
aceste culegeri, pentru a verifica, a completa şi a actualiza informaţiile existente în
arhivă. Desigur, pentru a putea finaliza cercetarea, va trebui să alegem un spaţiu bine
delimitat, de preferinţă o singură localitate în care s-au făcut, în mod sistematic,
investigaţii folcloristice, etnografice şi etnomuzicologice şi să ne referim la o perioadă
semnificativă pentru existenţa unui anumit repertoriu poetic folcloric, precum aceea a
anilor 1950, când încă se mai păstrau cântecele săteşti din perioada anterioară
colectivizării agriculturii şi a cenzurii ideologice şi culturale care a afectat iremediabil
ethos-ul rural tradiţional.
Prin urmare, documentul etnologic pe care-l vom constitui va avea la bază
materiale de arhivă (de tip text: manuscrise, fişe de informatori, fişe de observaţie de
teren, transcrieri muzicale şi sonore: înregistrări pe cilindri de fonograf – dacă există –
şi pe bandă de magnetofon) şi materiale obţinute în urma cercetării directe de teren
(de tip text: note de teren, fişe de informatori şi alte tipuri de fişe, transcrieri,
materiale culese din arhive locale, publice - instituţionale sau particulare; sonore:
înregistrări pe reportofon; vizuale: fotografii ale persoanelor cu care vom sta de vorbă,
fotografii după fotografii; audio-vizuale: filmări). Este posibil să includem în arhiva
cercetării şi materiale obţinute din mediul digital (filmări de la festivaluri, de
exemplu), în măsura în care le vom identifica şi le vom considera importante pentru
constituirea documentului etnologic.
Un model al cercetării pe care ne-o propunem ar putea fi investigaţia de teren
realizată de Ion Muşlea pentru a actualiza informaţiile culese de Nicolae Pauleti la
începutul secolului al XIX-lea în Roşia de Secaş, jud. Alba şi pentru a putea edita,
critic şi în cunoştinţă de cauză, culegerea lui Pauleti. Este firesc, aşadar, ca prima
referinţă bibliografică aleasă pentru documentare să fie Pauleti, Nicolae, Cântări şi
strigături româneşti de cari cântă fetele şi ficiorii jucând, scrise de Nicolae Pauleti,
în Roşia, în anul 1838, ediţie critică cu un studiu introductiv de Ion Muşlea, Editura
Academiei RPR, Bucureşti, 1962. Alte două scrieri la care vom apela pentru a trasa
contextul teoretic al subiectului de cercetare sunt: Bârlea, Ovidiu, Istoria folcloristicii
româneşti, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1974 şi Caracostea, D., Poezia
tradiţională română I, II - Balada poporană şi doina -, Ediţie critică de D. Şandru,
Prefaţă de Ovidiu Bârlea, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969.
În privinţa organizării arhivei ce va rezulta din cercetare, primul criteriu de
organizare a acesteia va fi suportul material (papetar pentru texte şi digital pentru
celelalte date, întrucât preconizăm că nu vom avea acces direct la înregistrările pe
cilindri de fonograf sau pe bandă de magnetofon, ci doar la transpuneri digitale ale
lor; de asemenea, materialele sonore, vizuale şi audiovizuale vor fi conservate în
format digital, în două depozite separate, pentru a avea o rezervă în cazul unor erori
de procesare ale unui fişier, a pierderii informaţiei sau al altor accidente ce s-ar putea
produce în munca de organizare şi cercetare a arhivei „din computer”). Al doilea
criteriu de organizare a arhivei va fi cel al provenienţei materialelor: din arhivă sau
din cercetarea de teren. Vom considera că materialele din arhivă sunt „referinţe
reprezentative”, iar cele culese de pe teren sunt „date/ piese actualizate”.
După cum este cazul în orice demers ştiinţific etnologic, între proiectarea
cercetării calitative şi realizarea acesteia pot exista multe diferenţe. Unele dintre ele s-
ar putea să apară încă din etapa identificării materialului reprezentativ de arhivă: chiar
dacă am avea acces nerestricţionat la arhivă (ceea ce este puţin probabil, din raţiuni de
protejare şi conservare a acesteia), este posibil ca unele înregistrări pe care le găsim
acolo să nu aibă calitatea tehnică necesară pentru a le putea înţelege pe deplin sau
chiar să fie deteriorate. De asemenea, cercetările de teren ce presupun contactul direct
cu oamenii dintr-o comunitate rurală contemporană se pot dovedi dificile, din raţiuni
financiare, sociale, politice ori psihologice, dar şi din cauza unei crize cum este aceea
a pandemiei cu care se confruntă România în primăvara anului 2020 şi care, practic,
interzice contactele interumane şi impune izolarea la domiciliu. În aceste condiţii,
ceea ce putem face este să începem cercetarea „la distanţă”, în mediul digital,
informându-ne cu privire la arhivele şi la comunităţile pe care am dori să le
cunoaştem şi dacă este posibil, stabilind nişte contacte cu persoane care ne-ar putea
oferi informaţii şi rugându-le să ne răspundă la întrebări prin e-mail sau telefon.