TEMA: Proteze parţial mobilizabile scheletate (arcate).

Elementele
componente. Suportul dento – parodontal, muco – osos şi mixt (dent-mucosal)
1. Dezavantajele protezelor parţiale mobilizabile acrilice.

 Baza protezei este voluminoasă,ocupă o suprafață întinsă a mucoasei și

poate aduce la dereglarea funcțiilor senzoriale și fonetice . Reduce spațiul
util al cavității bucale;
 La înfundarea protezei pe câmpul protetic ,croșetele pot traumatiza
festonul gingival, cât și smalțul dinților-stâlpi;
 Marginea protezei transmite forțe orizontale nocive asupra dinților
restanți;
 Apare instabilitatea protezei din cauza atrofiei câmpului protetic;
 Tendința de inflamație a mucoasei ,apariția eroziunilor cronice a
epiteliului pe intreaga suprafata de sprijin.

2. Avantajele protezelor mobilizabile scheletate.

 Rezistența conferită de suportul metalic;

 Fizionomie perfectă (utilizarea sistemelor speciale de tip culisă, telescop,
capse sau alte sisteme in funcție de situația clinică existentă);
 Confort pacientului, fiind mai compacte si acoperind mai puțin loc în
cavitatea bucală , nu provoaca dereglări de fonație, de gust sau reflexe de
vomă;
 Au o fixare mai bună pe câmpul protetic și sunt mai durabile;
 Au efect de șinare pentru dinții restanți mobili;

3. Ce prezintă suportul dento-parodontal?

Este alcatuit din dintii restanti si parodontul lor.

Reprezinta un element valoros de sprijin si ancorare, care asigura mentinerea si
stabilitatea protezelor in dependenta de numarul dintilor restanti si repartizarea
lor topografica, de implantarea lor si valoarea parodontala, morofologia
coronara.
Un numar mare de dinti restanti este mai favorabil pentru fixarea si stabilizarea
protezelor, dar acest numar este cu atat mai important, cu cat este mai bine
asociat de repartizarea topografica.Astfel, dintii restanti grupati ofera conditii
mai putin favorabile decat acelasi numar de dinti restanti repartizati in diferite
locuri ale arcadei dentare.
Valoarea parodontala se apreciaza in dependenta de gradul de rezistenta pe care
o are dintele in alveola sa, fata de fortele care actioneaza asupra lui.
4. Ce prezintă suportul muco-osos?

Este compus din fibromucoasa si osul maxilar, la fel, serveste la fixarea ,

stabilizarea si receptia presiunii masticatoare.
Fibromucoasa acopera campul protetic la nivelul crestei alveolare si boltii
palatine.Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasa care are
grosime diferita ( la maxila mai groasa decat la mandibula).Nu este
structurata morfologic sa suporte presiuni masticatorii ,dar are capacitatea de
a se comprima sub actiunea unei presiuni si de a reveni la forma initiala
„ rezilienta mucozala”.Rezilienta este dependenta de grosimea stratului
submucos.
Cu cat este mai mare grosimea stratului mucos si submucos cu atat este mai
mare presiunea pe care o poate suporta.
Suportul osos ofera sprijin favorabil sau nefavorabil in dependenta de
dimensiunile si forma apofizei alveolare si a boltei palatine :poate fi atrofiat
sau hipertrofiat.

5. Enumeraţi elementele componente ale protezelor scheletate.

Baza: saua si conectorul principal

Elemente de ancorare, mentinere si stabilizare
Dintii artificiali
6. Ce prezintă şeile protezei scheletate.Varietăţi. Funcţia lor.

Șaua se poziționează în spațiul edentat( pe mijlocul apofizei alveolare al breșei

și distanțată cu 2-3 mm de parodontul marginal al dinților restanți limitrofi
breșei), face contact intim cu mucoasa și conține dinții artificiali.
Din punct de vedere funcțional, este partea principală a protezei, deoarece prin
intermediul ei se restabilesc funcțiile SS și se transmit presiunile masticatorii de
la dinții artificiali apofizei alveolare edentate și dinților stâlpi.Totodata
,participa mai mult sau mai putin la mentinerea si stabilizarea protezei prin
fenomenul de adeziune, datorită retentivității anatomice a câmpului protetic și
tonicității musculare.
În scheletul metalic al protezei , șeile pot fi realizate in 2 variante:
1.Intreg metalice, la care suprafața mucozala are contact cu mucoasa spațiului
edentat, iar pe suprafata opusa se realizeaza bonturi, grile,anse sau ciupercuțe
pentru retenția acrilatului cu dinții artificiali;
2.Parțial metalice incluse în acrilat.

7. Ce prezintă conectorii principali . Varietăţi. Funcţia lor.

Conectorii principali sunt elementele care unesc șeile între ele.Acestea au

dimensiuni și forme diferite in dependență de particularitățile maxilei și
mandibulei și de tipul de edentație.
Pot fi realizați sub formă de bare(arc) și plăcuțe.
Barele sunt folosite mai des la mandibulă , având o formă
rotundă,semirotundă,ovală, atipică.
Plăcuțele sunt folosite mai des la maxilă, fiind create din aliaje metalice
contemporane și metodelor de turnare precisă. Datorită formei plate și grosimii
mici, placuțele au condiții optime pentru un confort mai bun și sunt mai elastice.
Avand contact cu mucoasa, placuțele determina si o forța de adeziune, marind
fixarea protezelor.

8. Conectorii secundari.Clasificarea.

Sunt dispozitive specifice protezelor scheletate, care unind părțile mucozale și

dentare ale protezei au importanta funcție de transferare a presiunilor
masticatorii de la dinții artificiali asupra câmpului protetic.
Unesc șeile protetice la elementele de menținere și stabilizare, fie pe acestea din
urmă la conectorul principal.
In literatura de specialitate conectorii secundari sunt individualizati in mod
diferit. Dupa I.Rîndașu , din punct de vedere al rigidității, se împart în rigizi și
elastici.
O alta clasificare in dependeta de participarea conectorilor secundari la
repartizarea presiunilor masticatoare asupra elementelor campului protetic, ii
individualizeaza in rigizi, semilabili, labili.

 Conectorii secundari elastici au forma de ,,S" si unesc seile segmentate

cu conectorul principal in sistemul Rigolet.Conexiunea elastica se poate
aplica si lingual intre un croset si conectorul principal lingual sub forma
de bara.
 Conectorii secundari rigizi, frecvent utilizati , pot fi situati proximal
,legand saua de elementele de mentinere si stabilizare, sau interdentar,
facand legatura dintre conectorul principal si elementele de mentinere si
stabilizare.Plasarea lor interdentar se face astfel incat sa nu interfereze
zonele de retentie si vor avea o forma triunghiulara pe sectiune ,
portiunea mai ingusta fiind situata in spatiul interdentar.Adeseori, in
vedere anularii retentivitatii dentare se cere pregatirea prin slefuire a
dintilor intre care se plaseaza.

9. Elemente dentare de menţinere a) croşete şi sisteme croşetare; b)sisteme

speciale.

Asigura ancorarea, stabilitatea statică și dinamică . Sunt clasificate în elemente

cu acțiune directă ( croșetele și sisteme speciale ) și cu acțiune indirectă
( mijloace antibasculare).
Croșetele pot fi uni, bi, tridentare;
• Pot fi cu 2,3,4 sau 6 brațe;
• Pot fi mono, bi, tri,tetraactive (după numărul brațelor active elastice);
• Pot fi cu 1,2, sau 3 conectori secundari;
Sistemele speciale sunt culise,capse, telescoape, bară cu călăreți , disjunctori de
forță;
 pot fi intra sau extracoronare(după pozitia pe dinti);
 Pot fi rigide, semilabile, labile( după cum transmit presiunea
masticatoare);
 Pot fi precise sau semiprecise(după metoda de confecționare).

Cele mai frecvente croșete utilizate in cazul protezelor scheletate sunt

croșetele turnate împreună cu scheletul protezei. Un rol important în
conceperea și realizarea croșetelor literatura de specialitate îl acordă lui
Ackers, Bonwill, Roach, Ney, croșetele fiind cunoscute sub numele lor.
Croșetul Ackers este format din corp, braț retentiv, braț opozant , pintene
ocluzal.
 • Corpul este poziționat pe suprafața proximală a dintelui stâlp limitrofă
breșei în zona neretentivă, trece în conectorul secundar și se unește rigid
cu șaua.
• Brațul retentiv pornește din corp spre suprafața vestibulară, traversează
ecuatorul protetic și se termină cu extremitatea liberă efilată(subțire și
elastică) în zona subecuatorială retentivă;
• Brațul opozant este plasat pe suprafața opusă celei pe care este așezat
brațul retentiv; este poziționat supraecuatorial , in zona rigidă.
• Pintene ocluzal pornește din corp paralel suprafeței ocluzale și este situat
în foseta proximală , trebuie sa aibă o grosime de 1-1,5mm și sa se
extindă pe o suprafata de cel putin o patrime din suprafața ocuzală a
dintelui.

Croșetul Bonwill este un croșet circular, format din 6 brațe: 2 retentive, 2

opozante și 2 pinteni ocluzali aplicați pe 2 dinți. Acest croșet este unit cu
scheletul metalic prin conectori secundari rigizi și poate fi considerat drept un
dublu croșet Ackers cu aceleași caracteristici ale elementelor componente.

Croșetele divizate Roach

Roach I - caracteristic pentru grupul I este contactul redus cu dintele-stâlp. Din
punct de vedere fizionomic- mai puțin vizibile sau deloc vizibile, datorită
situării brațului retentiv în zona subecuatorială a dintelui- stâlp. Sunt în număr
de 7 și au brațe elastice în formă de: C,L;U;S;T;I;R. Sunt indicate pentru dinții
posteriori cu grad de retentivitate mărită și implantare dificilă .

Roach 2 - Brațele croșetului sunt plasate supraecuatorial, de aceea se indică

pentru dinții frontali si laterali cu retentivitate foarte mică sau de formă conică.
Pot avea numai un braț sau poate fi inelar( inconjoară în întregime dintele). Pot
fi poziționate pe unul sau mai mulți dinți.

Croșetele Ney
Sunt formate din corp, pintene/pinteni ocluzali și 2 brațe retentive cu conectorii
secundari proprii , nu au brațe opozante. Sunt 6 grupe.

10.Bare cu călăreţi. Indicaţii de utilizare

Sunt compuse din piese dentare fixe alcătuite dintr-o bară solidarizată la
coroanele care acoperă dinții-stâlpi sau la dispozitive radiculare ale acestor dinți
și o gutieră aplicată în șaua protezei scheletate care încalecă bara.
Bara are forme variate: rotundă,ovală, dreptunghiulară; iar dimensiunile depinde
de numărul dinților care lipsesc și de topografia edentației; grosimea variază
între 1,5-4mm. Bara este solidarizată de elementele fixe in așa mod ca să
urmeze profilul apofizei alveolare la o distanță de apr 1-2mm. Pentru realizarea
fricțiunii între bară și gutieră, polul mic al barei este orientat inspre apofiza
alveolară.
Gutiera (călăreț) este o copie de forma și dimensiuni externe ale barei. Dolder
descrie 2 situații de situare a calarețului pe polul superior al barei:
1.Sistem rigid –gutiera are contact intim cu polul superior al barei;
2.Sistem rezilient –există un spațiu intre călăreț și polul superior al barei.

Sunt indicate în edentațiile frontale, laterale și subtotale cu înălțimea spațiului

protetic corespunzător pentru utilizarea barei, șeii cu călăreț și a dinților
artificiali.Inalțimea minimală între apofiza alveolară edentată și dinții
antagoniști trebuie sa fie in jur de 6mm pentru a asigura menținerea, sprijinul și
stabilizarea protezei.
11.Disjunctori de forţă. Varietăţi.

Aceste dispozitive au fost elaborate pentru protezele scheletate terminale, având

ca scop să permită mișcarea șeilor protezei față de dinții-ancoră și sunt
cunoscute ca sisteme articulare. Se impart în disjunctoare de forțe-amortizatori
și balamale, fiind reprezentate de dispozitive mecanice complexe, fabricate sau
confecționate in laborator.
Varietăți:

Sistemul Ott

Disjunctoarele (fracționarele) de forță permit simultan sau consecutiv miscarile

protezei in timpul functiei in plan vertical si de rotatie in jurul unui ax orizontal
datorita modului de articulare si amortizare a fortei masticatoare. Fac parte:
dispozitivele Roach, Crismani, capsa Ceka.
Disjunctoarele de forță permit seilor protezelor miscari de infundare in plan
vertical si de revenire dupa incetarea presiunii masticatorii datorita modului de
consolidare dintre cele doua parti componente . Fac parte: amortizatorul Dalbo,
Beat-Muller,sistemul telescopic Egert.

12.Biomecanica protezelor scheletate

Sub actiunea fortelor masticatoare protezele scheletate, ca si protezele partial
mobilizabile acrilice, se deplaseaza in diferite directii ( in dependenta de factorii
care provoaca deplasarea si factorii care se opun ei).
Gradul deplasariii protezelor scheletate este variat, datorita faptului ca volumul
bazei este mai mic si ca in componenta lor sunt folosite dispozitive moderne de
mentinere, sprijin si stabilizare, care permit divizarea fortelor masticatoare pe
campul protetic prin conectorii secundari.
Alegerea legaturii (rigide, semilabile sau labile) intre conectorii secundari si
elementele de sprijin si stabilizare depinde de starea parodontului dintilor-stalpi,
a antagonistilor si fibromucoasei campului protetic.
In general, scopul acestei legaturi este unul- la miscarile masticatoare proteza sa
reduca minim influenta negativa asupra sistemului stomatognat.

13.Dimensiunile şi plasarea conectorului principal la maxilă

La maxila conectorii se plaseaza ,de regula, in zona palatinala posterioara in

treimea anterioara a zonei posterioare si mai putin in zona medie anterioara, cu
exceptie pentru edentatiile frontale.
• Se foloseste conector principal de tip placuta, care are contact intim cu
mucoasa, forma plata,grosime mica si elasticitate ( disconfort minim si
forta de adeziune).
 Latimea- peste 10 mm ,
 grosime de 0,4-0,5mm.

14.Dimensiunile şi plasarea conectorului principal la mandibulă

 Pentru mandibula, conectorii sunt plasati la un nivel optim intre dintii

restanti si zona de reflexie a mucoasei.
 Extremitatea superioara a barei este situata la 3-4mm de festonul
gingival, iar cea inferioara ca minimum 2mm de la nivelul fundului de
sac lingual si a frenului limbii.
 Latimea barei trebuie sa fie nu mai mica de 3mm, iar grosimea 1,5-2mm,
barele trebuie sa fie situate la o distanta de 0,5-1mm de la mucoasa in
dependenta de gradul ei de rezilienta pentru a preveni infundarea,
marginile sa nu fie traumatizante si sa fie plasate in zonele cu
functionalitate scazuta, pentru ca sa nu impiedice miscarile limbii in
timpul masticatiei si fonatiei.