Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
In opera lui Grigorescu se simte influienta pictorilor francezi, dar artistul nu a renuntat
niciodata la subiectele autentice din tara noastra, pe care le-a zugravit intr-un mod
admirabil, exprimandu-si dragostea sa fata de taran si de satul romanesc.
Dar marele aport al lui Grigorescu la pictura româneasca este în domeniul peisajului.
Nu numai ca el pune acest gen, desconsiderat în trecut, în centrul activitatii sale, ci îl
si concepe altfel decît pîna acum. O radicala schimbare a atitudinii fata de natura are
ca urmare transformarea peisajului dintr-un decor conventional si lipsit de viata, într-
un echivalent poetic al motivului în fata caruia artistul vibreaza sincer. Narativul este
înlocuit astfel cu liricul. înregistrarea amanuntelor preocupata sa devina document
lasa locul trairii subiective.[1]
Opera:
Apreciere Critice
Henri Focillon spunea: "Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată
opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti,
amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei
dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa
este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia
pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o
intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa."[3]
Alexandru Vlahuta
« Una din cele mai mari şi mai curate glorii ale patriei şi neamului, un mare erou
modest al artei, un uriaş lucrător, un intim al naturii cu care vorbea de-a dreptul, fără
învăţător şi tălmaci, cu suflet romanesc de o energie şi lumină geniale, au dispărut.
Marele Grigorescu nu mai este. Şiţi pare în împrejurări de acestea ca cum o mână
pizmaşă s-ar repezi asupra mantiei de glorie şi onoare a ţării tale şi ar smulge,
pentru a nu-l mai da niciodată înapoi, unul din cele mai curate mărgăritare ce o
împodobeau. »
Impresionismul
Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de
pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune
originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport
a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. O fac cu ajutorul divizării
tușei în culorile componente ale spectrului. Din acest moment, pictând în aer liber
fără clarobscur și fără contururi, imaginea topindu-se în atmosfera în timp ce chiar
umbrele sunt redate prin culoare, artiștii respective aplica o lovitura de gratie artei
academiste oficiale.
Cu venirea democrației, elita formata din Curte, nobili și înalta burghezie dispare.
Publicul comun, adică “omul de pe strada”, nu are o cultura vasta, scăzând astfel
criteriul după care se apreciau operele de arta. Are loc o lupta continua intre publicul
ostil către tot ceea ce ii contrazice obiceiurile și artiștii, care vor sa aducă noutatea în
arta.
Manet introduce aceasta noutate în arta prin subiectele abordate, prin felul sau de a
înțelege un motiv. Execuția simpla, sigura, franca ii ilustrează din plin temperamental.
Artistul introduce un raport precis si contrastant intre lumina și culoare. Pana la el,
anumite parți erau prezentate în culorile lor natural, în tonul local, iar cele umbrite
erau acoperite de un ton brun pana la ruginiu. La Manet, lumina rezulta din raportul
tonurilor clare fata de cele întrebuințate pentru părțile umbrite.
Denumirea de Impresionism
O tema din natura nu e ceva invariabil, nu rămâne mereu asa cum a fost văzuta de
un artist într-un anumit moment, cum credeau peisagiștii secolelor trecute. Natura e
în continua schimbare, iar aceasta schimbare depinde în primul rând de lumina, care
la rândul ei variază cu anotimpul, cu ora zilei, cu condițiile atmosferice.
Domeniul din care se aleg subiectele se lărgește aproape infinit. Orice are drept sa
servească drept punct de plecare pentru o opera de arta, cu condiția ca tratarea si
execuția sa fie sincere și ireproșabile. Artiștii nu vor mai privi la însușirile fizice,
concrete și permanente, ci mai degrabă la aparenta realității.
Lumina atelierului e rece, trista și foarte egala. Niciodată un tablou nu fusese lucrat în
întregime în mijlocul naturii. Impresioniștii cred ca astfel se falsifica realitatea și ca un
peisaj trebuie sa fie executat unde a fost văzut, metoda plain-airista ajungând la
rangul de doctrina.
Lumina nu cade asa de brutal pe obiecte ca în operele înaintașilor. Raza de soare e
ceva imaterial, fluid, viu, ea se insinuează si se răsfrânge oriunde, ea face sa vibreze
atmosfera si sa strălucească nuanțele. Ea individualizează tonul chiar și în umbra,
care nu mai e lipsita de culoare.
Impresioniștii nu vor întinde o pasta omogena, ci vor trage linii și virgule albastre
lângă linii și virgule galbene, într-o anume proporție, care de la o anumita distant, ne
vor da exact tonul dorit. Tusa devine astfel extreme de importanta.
Pictura „Car cu boi”, realizată în anul 1897, atunci când Grigorescu se afla
deja în plină maturitate artistică, se află inclusă în expoziția de bază a Muzeului
memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.
Carul cu Boi” reprezinta opera de referinta a pictorului, fiind recunoscuta atat la nivel
national, cat si international.
Carul cu Boi” reprezinta un tablou deosebit de important care se incadreaza in
picturile traditionale ale tarii.
„Car cu boi” este o lucrare în ulei, care se încadrează în picturile tradiţionale ale ţării
noastre.
Ţăranul care se întoarce de la munca câmpului este reprezentat prin câteva mişcări
de pensulă, fără să îi fie accentuate trăsăturile.
“Carul cu Boi” descrie un car cu boi care urca pe un deal, dirijat de un taran, venit de
la munca campului. Aspectul peisagistic pe care il arata tabloul este unul extrem de
valoros. In “Carul cu Boi” anotimpul marcant este vara pe care Nicolae Grigorescu o
prefera cel mai mult.
“
Tema carului cu boi ocupă un loc central în opera grigoresciană: dintr-un total de
aproape 3.000 de lucrări, ce includ și partea de grafică, ea însumează aproximativ
300 de reprezentări sub diferite forme. Pictată în ulei pe lemn, având dimensiuni
medii, de 24/44 centimetri, tabloul este semnat jos, în dreapta, cu roșu, cu numele
autorului, alături de care se regăsește anul execuției, sub forma ultimelor două cifre
(18)97. Un peisaj colinar, plin de vegetație, este întretăiat de un drum de pământ. În
prim plan, dispus ușor oblic față de privitor, un car tras de doi boi pare că înaintează
dincolo de marginile lucrării. În urma lui se pierd în zare alte care cu boi. Pensulația
este una largă, cu tonalități calde, specifice unei zile de vară. Cromatic, predomină
nuanțele de verde, diluate cu tonalități de galben și alb, cărora li se adaugă brunurile
Carul cu boi este surprins mergand alene pe un drum de campie, redat prin
amestecuri de griuri, rosu si ocru. Compozitia e echilibrata, desfasurandu-se intr-o
perspectiva deschisa, orizontala, in fundal fiind sugerata o padure. Tusele sunt largi,
vizibile, artistul utilizand o pasta groasa si abundenta. Taranul care conduce carul
este reprezentat prin cateva miscari de pensula, fara sa ii fie accentuate trasaturile.
Se poate observa umbra colorata lasata de carul cu boi, corespunzand principiilor
impresioniste si plain-air-iste.
.
Scena a fost în mod clar lucrată în plein-air, tehnică pe care Grigorescu și-o însușise
de-a lungul șederii la Barbizon.
Bibliografie
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/car-boi-ilustrarea-unei-lumi-idilice
http://romanidinromania.ro/opere/pictura/carul-cu-boi.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu
http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/pictura-zilei-car-cu-boi-1899-de-
nicolae-grigorescu-494962.html
http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/05/nicolae-grigorescu-1838-1907.html
http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/02/impresionismul.html