Nicolae Grigorescu ( 15 mai 1838 – 21 iulie 1907 )

Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat

de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru
tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să
identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.
Nicolae Grigorescu se naște în satul Pitaru (județul Dâmbovița), fiind al șaselea copil
al lui Ion și al Ruxandrei GrigorescuNicolae Grigorescu se stinge din viață la 21
iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe șevalet, se afla ultima sa lucrare,
neterminată, Întoarcerea de la bâlci.
La Paris, a facut numeroase copii dupa operele de la Luvru, a frecventat atelierul lui
Sebastien Cornu, unde a fost coleg cu Renoir, apoi a facut parte din grupul pictorilor
de la Barbizon, care isi realizau operele in plain-air. A expus la Salonul de la Paris, a
calatorit la Viena, Italia, Grecia si Constantinopol, a luat parte la razboiul de
independenta din 1877-78 ca pictor de front, a revenit in tara unde a deschis mai
multe expozitii la Ateneul Roman.

In opera lui Grigorescu se simte influienta pictorilor francezi, dar artistul nu a renuntat
niciodata la subiectele autentice din tara noastra, pe care le-a zugravit intr-un mod
admirabil, exprimandu-si dragostea sa fata de taran si de satul romanesc.

Dar marele aport al lui Grigorescu la pictura româneasca este în domeniul peisajului.
Nu numai ca el pune acest gen, desconsiderat în trecut, în centrul activitatii sale, ci îl
si concepe altfel decît pîna acum. O radicala schimbare a atitudinii fata de natura are
ca urmare transformarea peisajului dintr-un decor conventional si lipsit de viata, într-
un echivalent poetic al motivului în fata caruia artistul vibreaza sincer. Narativul este
înlocuit astfel cu liricul. înregistrarea amanuntelor preocupata sa devina document
lasa locul trairii subiective.[1]

Opera:

Portrete: D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon, autoportrete

Scene de lupta: Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci
Peisaje din tara si din afara: La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie in oras
la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei in padure, Peisaj de toamna
Aspecte din satul romanesc: seriile "car cu boi", Bordei in padure, Fete lucrand la
poarta
Chipuri de tarani: Taranca cu marama, Taranca voioasa, Taranca din Muscel, Fata
cu ulciorul, Fata sezînd pe un tapsan, Fata cu basmaua galbena, Taran de la munte,
Cioban (1874), Unchias de la munte.

Apreciere Critice

Henri Focillon spunea: "Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată
opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti,
amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei
dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa
este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia
pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o
intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa."[3]

Alexandru Vlahuta

„Viata lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viata simpla, tacuta, ordonata,

puternica, inchinata toata artei lui. In afara de arta nimic nu exista pentru el. Acolo si-
a pus adanca lui iubire de natura, de podoabele si de tainele ei, minunate
pretutindeni, dar mai ales in tara si in faptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de
adevar si de frumos...”
 Nicolae IORGA

« Una din cele mai mari şi mai curate glorii ale patriei şi neamului, un mare erou
modest al artei, un uriaş lucrător, un intim al naturii cu care vorbea de-a dreptul, fără
învăţător şi tălmaci, cu suflet romanesc de o energie şi lumină geniale, au dispărut.
Marele Grigorescu nu mai este. Şiţi pare în împrejurări de acestea ca cum o mână
pizmaşă s-ar repezi asupra mantiei de glorie şi onoare a ţării tale şi ar smulge,
pentru a nu-l mai da niciodată înapoi, unul din cele mai curate mărgăritare ce o
împodobeau. »

Impresionismul

Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de
pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune
originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport
a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. O fac cu ajutorul divizării
tușei în culorile componente ale spectrului. Din acest moment, pictând în aer liber
fără clarobscur și fără contururi, imaginea topindu-se în atmosfera în timp ce chiar
umbrele sunt redate prin culoare, artiștii respective aplica o lovitura de gratie artei
academiste oficiale.

Primele semne ale Impresionismului

Impresionismul e semnalat prin plain-airism, diviziunea tonurilor si coloritul clar.

Umbra este considerate o alta nuanța a unei culori, fiind ea însăși o culoare, in
general de nuanța slab albăstrie sau violeta.

Cu venirea democrației, elita formata din Curte, nobili și înalta burghezie dispare.
Publicul comun, adică “omul de pe strada”, nu are o cultura vasta, scăzând astfel
criteriul după care se apreciau operele de arta. Are loc o lupta continua intre publicul
ostil către tot ceea ce ii contrazice obiceiurile și artiștii, care vor sa aducă noutatea în
arta.

Manet introduce aceasta noutate în arta prin subiectele abordate, prin felul sau de a
înțelege un motiv. Execuția simpla, sigura, franca ii ilustrează din plin temperamental.
Artistul introduce un raport precis si contrastant intre lumina și culoare. Pana la el,
anumite parți erau prezentate în culorile lor natural, în tonul local, iar cele umbrite
erau acoperite de un ton brun pana la ruginiu. La Manet, lumina rezulta din raportul
tonurilor clare fata de cele întrebuințate pentru părțile umbrite.

Denumirea de Impresionism

Denumirea acestui curent artistic vine de la o pânza de Claude Monet,

intitulata “Impression. Soleil levant”, adică “Impresie. Răsărit de soare”, expusa in
1874. Epitetul implica ceva brusc și trecător, legat de o opera de arta, care trebuie sa
exprime o emoție durabila, prinsa pentru eternitate.
Criticii au calificat în deradere întreaga mișcare de impresionism și au denunțat-o sub
acest nume opiniei publice.

Importanta luminii pentru impresioniști

Sentimentul cu care acești novatori privesc natura e un sentiment liric, de admirație

entuziasta în fata aspectelor ei, determinate în mare parte de acțiunea luminii.
Lumina este agentul principal care da viata, însuflețește și modifica personajele
mereu, deși elementele componente rămân aceleași. Când e prezenta, natura este
colorata, vesela, vibrează, iar când e absenta, totul e mohorât, trist, nuanțele tinzând
spre cenușiu.

O tema din natura nu e ceva invariabil, nu rămâne mereu asa cum a fost văzuta de
un artist într-un anumit moment, cum credeau peisagiștii secolelor trecute. Natura e
în continua schimbare, iar aceasta schimbare depinde în primul rând de lumina, care
la rândul ei variază cu anotimpul, cu ora zilei, cu condițiile atmosferice.

Principiile esențiale ale Impresionismului 

Domeniul din care se aleg subiectele se lărgește aproape infinit. Orice are drept sa
servească drept punct de plecare pentru o opera de arta, cu condiția ca tratarea si
execuția sa fie sincere și ireproșabile. Artiștii nu vor mai privi la însușirile fizice,
concrete și permanente, ci mai degrabă la aparenta realității.

Lumina atelierului e rece, trista și foarte egala. Niciodată un tablou nu fusese lucrat în
întregime în mijlocul naturii. Impresioniștii cred ca astfel se falsifica realitatea și ca un
peisaj trebuie sa fie executat unde a fost văzut, metoda plain-airista ajungând la
rangul de doctrina.
Lumina nu cade asa de brutal pe obiecte ca în operele înaintașilor. Raza de soare e
ceva imaterial, fluid, viu, ea se insinuează si se răsfrânge oriunde, ea face sa vibreze
atmosfera si sa strălucească nuanțele. Ea individualizează tonul chiar și în umbra,
care nu mai e lipsita de culoare.

Paleta artiștilor se luminează. Tonurile nesigure dispar. Ei se servesc de câteva

tonuri simple, vii, aproape pure, armonizate pentru a da impresia unui buchet
proaspăt de flori. Tonurile compuse, “les tons rompus”, erau mai șterse, lipsite de
franchețe. Ei le înlocuiesc cu juxtapunerea de tonuri simple, astfel ca verdele provine
din galben și albastru, amestecate chiar pe pânza.

Impresioniștii nu vor întinde o pasta omogena, ci vor trage linii și virgule albastre
lângă linii și virgule galbene, într-o anume proporție, care de la o anumita distant, ne
vor da exact tonul dorit. Tusa devine astfel extreme de importanta.

Un tablou impresionist apare deci ca un dos de broderie, in care firele se încâlcesc,

pornind in toate direcțiile.

Pictura „Car cu boi”, realizată în anul 1897, atunci când Grigorescu se afla
deja în plină maturitate artistică, se află inclusă în expoziția de bază a Muzeului
memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.
Carul cu Boi” reprezinta opera de referinta a pictorului, fiind recunoscuta atat la nivel
national, cat si international.
Carul cu Boi” reprezinta un tablou deosebit de important care se incadreaza in
picturile traditionale ale tarii.
„Car cu boi” este o lucrare în ulei, care se încadrează în picturile tradiţionale ale ţării
noastre.
Ţăranul care se întoarce de la munca câmpului este reprezentat prin câteva mişcări
de pensulă, fără să îi fie accentuate trăsăturile.
“Carul cu Boi” descrie un car cu boi care urca pe un deal,  dirijat de un taran, venit de
la munca campului. Aspectul peisagistic pe care il arata tabloul este unul extrem de
valoros. In “Carul cu Boi” anotimpul marcant este vara pe care Nicolae Grigorescu o
prefera cel mai mult.
“

Tema carului cu boi ocupă un loc central în opera grigoresciană: dintr-un total de
aproape 3.000 de lucrări, ce includ și partea de grafică, ea însumează aproximativ
300 de reprezentări sub diferite forme. Pictată în ulei pe lemn, având dimensiuni
medii, de 24/44 centimetri, tabloul este semnat jos, în dreapta, cu roșu, cu numele
autorului, alături de care se regăsește anul execuției, sub forma ultimelor două cifre
(18)97. Un peisaj colinar, plin de vegetație, este întretăiat de un drum de pământ. În
prim plan, dispus ușor oblic față de privitor, un car tras de doi boi pare că înaintează
dincolo de marginile lucrării. În urma lui se pierd în zare alte care cu boi. Pensulația
este una largă, cu tonalități calde, specifice unei zile de vară. Cromatic, predomină
nuanțele de verde, diluate cu tonalități de galben și alb, cărora li se adaugă brunurile

Carul cu boi este surprins mergand alene pe un drum de campie, redat prin
amestecuri de griuri, rosu si ocru. Compozitia e echilibrata, desfasurandu-se intr-o
perspectiva deschisa, orizontala, in fundal fiind sugerata o padure. Tusele sunt largi,
vizibile, artistul utilizand o pasta groasa si abundenta. Taranul care conduce carul
este reprezentat prin cateva miscari de pensula, fara sa ii fie accentuate trasaturile.
Se poate observa umbra colorata lasata de carul cu boi, corespunzand principiilor
impresioniste si plain-air-iste.
.

Un joc cromatic pe retina privitorului

Tabloul a fost din start conceput pentru un spectator ce-ar trebui să-l privească de la
o oarecare distanță: tușe care alternează ca dimensiuni, apăsate acolo unde
culoarea se accentuează, sugerează materialitatea unui peisaj specific lumii rurale a
străbunicilor noștri. Orizontalelor prelungi ale peisajului le corespund verticalele
scurte ale carelor cu boi, compoziția fiind astfel cât se poate de echilibrată din punct
de vedere dinamic. Toate acestea creează, la rândul, lor un adevărat joc cromatic
ce-și are finalitatea pe retina privitorului contemporan și, de ce nu, în sufletul
acestuia: ilustrarea unei lumi idilice, astăzi dispărută. Animalele dispuse în tandem
trag, înjugate, un car cu fân, unde, pe o parte, în stânga, este dispus un personaj
anonim, îmbrăcat în straie populare, cu chimir la brâu și pălărie cu boruri largi.

Scena a fost în mod clar lucrată în plein-air, tehnică pe care Grigorescu și-o însușise
de-a lungul șederii la Barbizon.

Bibliografie

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/car-boi-ilustrarea-unei-lumi-idilice
http://romanidinromania.ro/opere/pictura/carul-cu-boi.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu
http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/pictura-zilei-car-cu-boi-1899-de-
nicolae-grigorescu-494962.html
http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/05/nicolae-grigorescu-1838-1907.html
http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/02/impresionismul.html