TEMA 3.

Identificați problemele majore cu care se confruntă societatea

contemporană și găsiți locul și rolul educației în ameliorarea lor

Societatea contemporană, prin dinamica accelerată a schimbărilor ridică aproape în

permanenţă noi sarcini cărora educaţia trebuie să le facă faţă.

Analiza devenirii istorice a umanităţii relevă faptul că există tendinţa stabilirii unei
corelaţii tot mai strânse între calitatea demersului educaţional şi progresul social-economic şi
cultural al omenirii, fapt ce impune adaptarea cât mai bună a activităţilor instructiv-educative,
atât la solicitările de moment, cât şi la cele de perspectivă ale societăţii.

Pentru a face faţă provocărilor lumii contemporane, se conturează următoarele direcţii de

restructurare a realităţii educaţionale.

 Asigurarea la nivelul demersurilor instructiv-educative a unui echilibru optim între

dimensiunea informativă (cunoştinţele şi informaţiile transmise în cadrul procesului
educaţional) şi dimensiunea formativă, centrată pe construcţia şi dezvoltarea anumitor
atitudini, valori sau comportamente.
 Introducerea unor noi tipuri de educaţie, prin:
a) introducerea de noi discipline centrate pe un anume tip de educaţie. În plan şcolar,
se transpune prin găsirea unor răspunsuri specific, prin noi tipuri de conţinuturi sau
noi educaţii:
- educaţia ecologică sau educaţia relativă la mediu;
- educaţia pentru pace şi cooperare;
- educaţia pentru noua ordine economică internaţională;
 - educaţia economică şi casnică modernă;
- educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
- educaţia pentru participare şi democraţie;
- educaţia pentru comunicare şi mass-media;
- educaţia nutriţionistă;
- educaţia privind drepturile fundamentale ale omului;
- educaţia interculturală.
b) crearea unor module educaţionale specifice, respectiv a unor capitole speciale, în
cadrul disciplinelor tradiţionale;
c) infuzarea disciplinelor clasice cu mesaje educaţionale înglobând conţinuturi
informaţionale specifice “noilor educaţii”.

Aceste noi educaţii corespund unor trebuinţe de ordin socio-pedagogic din ce în ce mai bine
conturate.

 Asigurarea unei repartiţii mai judicioase şi a unui echilibru cât mai bun între cele
două tipuri de învăţare:
 învăţarea de menţinere - învăţarea de menţinere pune accentul pe achiziţionarea
de informaţii, metode şi reguli fixe, necesare pentru a face faţă unor situaţii
cunoscute, de factură algoritmică, acest tip de învăţare stimulând doar abilitatea
individului de a acţiona în contexte clar determinate, similare cu cele întâlnite pe
parcursul şcolarizării sale
 învăţarea inovatoare - învăţarea inovatoare îşi dovedeşte utilitatea în condiţiile în
care apar şocuri existenţiale, rupturi sau breşe în paradigma până la un moment
dat acceptată; acest tip de educaţie are menirea de a pregăti indivizii şi implicit
societăţile să acţioneze în situaţii de criză şi presupune dezvoltarea autonomiei
cognitiv-acţionale a subiectului uman şi posibilitatea de acces rapid la o gândire
integratoare, sistemică, capabilă să restructureze rapid vechile cunoştinţe şi să
stabilească legături funcţionale optime cu noile informaţii apărute.
 Impunerea progresivă a principiilor noii paradigme educaţionale
 Educaţia nu poate rezolva singură problemele lumii contemporane, dar nici nu se poate
concepe nici soluţionarea temeinică şi durabilă a gravelor probleme actuale fără contribuţia
sistemelor educative.

Educaţia şcolară reprezintă unul dintre factorii capabili să contribuie la crearea unei
societăţi mai bune. Modul de dezvoltare a lumii contemporane este legat în mare măsură de
modul în care educaţia şcolară poate să satisfacă cerinţele acestei dezvoltări, astfel se impune ca
noile educaţii să deţină o pondere mai mare în şcoli, să fie cuprinse în programele
guvernamentale şi nonguvernamentale, naţionale şi internaţionale.