Ministerul Educației, Culturi și Cercetării din Republica Moldova

Centrul de Excelență în Economie și Finanțe

Referat
Tema: Dreptul de proprietate
La disciplina de curs: Dreptul Afacerilor

A elaborat: Gabriela Guțu

Grupa: FB1710G
Profesor: Grigore Slepuhin

Chișinău, 2018
 1. Definiția proprietății și a dreptului de proprietate

Proprietatea reprezintă o relație între oameni, un contract social, cu privire la bunurile

materiale, spirituale și de altă natură existente în societate sau obținute prin activitatea
economică. Această relație relevă exercitarea unuia, mai multora sau a tuturor atributelor
proprietății: dreptul de posesiune, dreptul de utilizare, dreptul de dispoziție și dreptul de
uzufruct. 
Dreptul de proprietate. Din punct de vedere juridic, dreptul de proprietate reprezintă un
complex de atribute ocrotite de lege, în baza cărora titularul dreptului îşi poate satisface
interesele sale legate de apropierea unui lucru, interese care sunt determinate şi condiţionate
de existența relaţiilor economice de proprietate, corespunzătoare unei societăţi la un moment
dat.
2. Atributele proprietății
Proprietarul se bucură de un bun care îi aparține în mod exclusiv și absolut, însă în
limitele prevazute de lege:
 dreptul de posesiune relevă dreptul de a avea sau deține bunurile care constituie
obiectul proprietății sau, altfel spus, prerogativa proprietarului de a stăpâni în fapt direct și
nemijlocit bunul respectiv;
 dreptul de folosință sau utilizare asigură proprietarului dreptul de folosire a bunului
aflat în proprietatea sa, asa cum crede el că este mai bine pentru a-și realiza interesul;
 dreptul de dispoziție conferă proprietarului puterea de a înstrăina bunul ce-i aparține,
de a constitui asupra acestuia anumite drepturi în favoarea altei persoane etc.
Posesia este dreptul de a stăpâni bunul. În acest sens este un element de drept, iar nu unul
de fapt (care rezultă din stăpânirea concretă a bunului). Folosința cuprinde atât utilizarea
bunului, cât și culegerea fructelor acestuia. Dispoziția , are două elemente: dispoziția
materială asupra bunului (în cazul bunurilor corporale (care exprimă posibilitatea de a
modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma substanța acestuia) și dispoziția
juridică (ce exprimă posibilitatea înstrăinării în tot sau în parte a dreptului de proprietate).

3. Formele de proprietate

Întotdeauna, proprietatea se prezintă sub forma unității a doua elemente: obiectul și

subiectul proprietății.
Obiectul proprietății îl constituie bunurile, ceea ce este comun vieții economico-sociale.
Bunurile pot fi clasificate după mai multe criterii;
·           după forma lor materială, bunurile se pot grupa în: obiecte stabile, servicii și
informatii;
·           după profunzimea proceselor economice la care au fost supuse, bunurile pot fi
primare (desprinse direct din natură), intermediare (aflate în diferite faze succesive de
prelucrare) și finale (care nu mai sunt supuse niciunei transformări și urmează să intre în
utilizarea lor finală);
·           după modul de utilizare, bunurile pot fi: pentru consum și pentru producție.
Bunurile pentru consum sunt destinate satisfacerii nemijlocite a trebuințelor umane, se
numesc satisfactori; celelalte sunt folositoare omului indirect, la obținerea celor dintâi și se
numesc prodfactori. Delimitarea între satisfactori și prodfactori nu este absolută, un bun
economic putând fi utilizat în ambele sensuri. De exemplu, fructele: consumate ca stare sunt
satisfactori, dar folosite ca materie primă pentru obținerea de sucuri, compoturi etc. sunt
prodfactori;
 ·           după modul în care circulă în cadrul economiei, există bunuri cu caracter de
mărfuri și bunuri care circulă fără a fi mărfuri.

4. Dobândire dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire

legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul
bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre
judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.

Proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ, precum şi prin alte
modalităţi în măsura în care acestea se reglementează prin lege.

Cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de

proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară. În ce priveşte condiţiile de
înscriere, potrivit art. 888 Cod civil, înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza
înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de
moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea
prevede aceasta.

5. Limitele exercitării dreptului de proprietate

Limitele exercitării dreptului de proprietate pot fi materiale sau juridice. Limitele
materiale, în cazul bunurilor corporale, constau în limitele fizice ale bunului. În cazul
terenurilor, de pildă, proprietarul își poate exercita atributele dreptului său pe toată suprafața
terenului, inclusiv deasupra acestuia (până la limita inferioară a spațiului aerian, care este
obiect al dreptului de proprietate publică), și în subsol, cu mențiunile că, potrivit Constituției,
bogățiile subsolului fac obiectul exclusiv al proprietății publice și că subsolul poate fi utilizat
pentru efectuarea de lucrări de interes general, sub condiția însă a despăgubirii proprietarului.
Limitele juridice se stabilesc fie prin lege, fie de către o instanță judecătorească, fie de
către proprietar, printr-un act juridic încheiat de acesta. Ele sunt o modalitate de limitare a
exercițiului absolut al dreptului de proprietate într-un mod care să concilieze interesul
particular al proprietarului cu cel general sau cu interesele altor particulari.