1)Romania in Primul Razboi Mondial

Primul Razboi Mondial a reprezentat apogeul confruntarii intre Marile

Puteri pentru dominatie economica,politica si reimpartirea lumii in sfere de
influenta.S-au confruntat Puterile Centrale si Antanta,deopotriva
responsabile de izbucnirea conflictului.
In vara anului 1914,Romania ocupa o pozitie importanta,atat
Antanta(Tripla Intelegere) cat si Puterile Centrale(Tripla Alianta) fiind
dispuse sa ii castige concursul.Puterile Centrale se straduiau din rasputeri sa
mentina alianta cu Romania(in 1883 Romania aderase la Tripa Intelegere).In
acest sens au fost numiti noi reprezentati diplomatici la Bucuresti si anume
Ottokar Czernin si von Bussche.Vizita tarului Nicolae II la Constanta si
discutiile cu regele Carol I au reconfirmat insa noua orientare politica
externa a Romaniei.Multe personalitati marcante de la Berlin si Viena au
recunoscut ca Romania era practic pierduta pentru Puterile Centrale.
Pe 28 iunie 1914 a avut loc atentatul de la Sarajevo,in urma
caruia au fost asasinati Franz Ferdinand,printul mostenitor al Imperiului
Austro-Ungar si sotia sa de catre un student sarb,Gavrilo Princip.Cand a
izbucnit razboiul,Romania a considerat ca Imperiul Austro-Ungar a fost
statul care a declansat razboiul si,prin urmare,Bucurestiul nu era obligat sa
se alature efortului de război al aliatului sau.
Soarta tarii a fost decisa in urma Consiliului de Coroana de la
Sinaia(21 iul.1914).S-a hotarat neutralitatea tarii cu toate ca avea un tratat
secret cu Puterile Centrale.Pe 27 sept.1914 Carol I a decedat si a fost
inmormantat la Curtea de Arges,urmand ca tronul Romaniei sa fie ocupat de
Ferdinand I.Acesta se plasase pe pozitii antantofile,fiind influentata si de
sotia sa,regina Maria.
In Romania elita politica se impartise in doua tabere:
• antantofilii(Nicolae Iorga,Octavian Goga,Ion I.C Bratianu)
doreau implicarea Romaniei in razboi de partea Antantei pentru a
elibera provinciile romanesti aflate sub dominatie austro-ungara
• germanofilii(P.P.Carp,Titu Maiorescu) erau pentru intrarea
Romaniei in razboi de partea Puterilor Centrale in virtutea
aliantei din 1883.
Intre 1915-1916 au loc tratative ale Romaniei cu privire la intrarea
Romaniei in
razboi de partea aliatilor.Romania si-a negociat cu grija conditiile pentru
intrarea in razboi de partea Aliatilor.Astfel,Bucurestiul cerea recunoasterea
drepturilor Romaniei asupra teritoriilor romanesti aflate sub ocupatie austro-
ungara.Aliatii au acceptat conditiile romanilor in vara anului 1916,dar
acestia cazusera la un acord in secret ca sa nu-și onoreze dupa razboi
angajamentele,Imperiul Tarist temandu-se ca va fi pusa in discutie si situatia
Basarabiei.
In vara anului 1916 ,tratativele cu Antanta au intrat in faza
finala,caci presiunile Antantei la Bucuresti s-au inmultit,Seful Statului Major
Rus,Alekseev si comandantul suprem al armatei franceze,Joseph Joffre
cerand Romaniei sa intre in razboi ” acum ori niciodata”.Dupa lungi
discutii,pe 4 august 1916 Romania incheie un tratat de alianta cu Antanta iar
zece zile mai tarziu,Consiliul de Coroana a decis intrarea Romaniei in
razboi.Prin intrarea Bulgariei in razboi contra vecinilor de la nord de
Dunare,s-a deschis un front urias,pornind de la Carpati,mergand pe linia
Dunarii si ajungand pana la Marea Neagra.
In noaptea dinspre 14-15 august 1916,trei armate romane au trecut
la atac traversand muntii,dupa care au intrat in Transilvania.Brasovul,Toplita
au fost cucerite si a fost patrunsa zona secuiasca.Ofensiva romana nu a fost
sustinuta de aliati,nici in Galitia,nici in Dobrogea,fapt ce a dus la oprirea
ei.La 1 sept. 1916,fortele germano-bulgaro-otomane conduse de August von
Mackensen forteaza Dunarea si a provocat romanilor infrangerea de la
Turtucaia.Marele Cartier General Roman condus de Constantin Prezan a
decis sa contracareze prin trecerea unor unitati peste Dunare si incercuirea
inamicului(Manevra de la Flamanda) ceea ce a esuat datorita ofensivei
austro-ungare si germane din Transilvania.condusa de Erich von
Falkenhayn.Pana la sfarsitul lui octombrie,s-au dus lupte grele in
Dobrogea,unde romanii,lipsitit de cooperarea eficienta a rusilor,au fost
nevoiti sa se retraga.In schimb generalul Eremia-Teofil Grigorescu a castigat
lupta pentru trecatorile Moldovei.
Contracarand cu forte numeroase si o tehnica superioara de
razboi au rupt insa,dupa lupte grele,in Banat,pe crestele Carpatilor si in
trecatori,apararea de pe valea Jiului si s-au revarsat in Oltenia si Muntenia.In
luptele de la Jiu se remarcase Ecaterina Teodoroiu si Ioan Dragalina,general
ce a si murit in timpul operatiunilor militare de la Jiu.Mackensen reuseste sa
treaca Dunarea la Zimnicea si avansa spre Bucuresti.Presate de la nord si
sud,unitatile militare romane au sustinut batalia de la Neajlov-Arges,care a
dus la pierderea Bucurestiului,la 23 noiembrie Mackensen intrand in
oras.Doua treimi din teritoriul Romaniei intra sub ocupatie militara iar
frontul s-a stabilizat pe linia Oituz-Siret-Dunare.La sfarsitul lunii
noiembrie,autoritatile romane s-au retras in Moldova,la Iasi,iar tezaurul
Romaniei a fost trimis la Moscova.
Apararea ultimului teritoriu romanesc devenise obiectivul
principal al autoritatilor militare romanesti.Printr-un efort urias s-a refacut o
forta militara ce grupa 460 000 de soldati si ofiteri.A contribuit la aceasta si
inzestrarea cu armament modern ca si misiunea militara franceza condusa de
Henri Berthelot.Planul de actiune urmarea sa declanseze ofensiva in
sectorul Namoloasa.Puterile Centrale se pregateau sa scoata Romania din
razboi printr-un atac combinat al lui Mackensen,dinspre sud,si o ofensiva la
Oituz.Prinsa ca intr-un cleste,armata romana ar fi trebuit sa capituleze.
In mai 1917,armata romana a atacat alaturi de aliatii rusi pentru a
sprijini ofensiva lui Kerenski.La Marasti,Alexandru Averescu a reusit sa
rupa frontul austro-ungar dar avansarea trupelor lui Averescu a trebuit sa fie
oprita datorita esecului dezastruos al lui Kerenski.De acest fapt profitase
Mackensen ce a lansat un contraatac puternic dar a fost invins de trupele lui
Eremia Grigorescu si ale lui Constantin Cristescu la Marasesti.La jumatatea
lunii august ultima incercare a armatelor Puterilor Centrale de a strapunge
apararea romaneasca s-a soldat cu victoria romanilor de la Oituz.
Desi Romania era victorioasa pe front,situatia s-a inrautatit
datorita agitatiilor politice din Rusia.Acestea s-au repercutat in randurile
trupelor rusesti din Moldova,unde anarhia si tulburarile constituiau o
amenintare la adresa stabilitatii Romaniei.Au avut loc demonstratii,s-au
atacat depozitele de armament si alimente,s-a incercat dezarmarea unor
ofiteri romani,au avut loc jafuri si distrugeri precum si incidente la
Pascani,Galati si Iasi.Aceasta a impus Romaniei dezarmarea unitatilor
militare ruse si neutralizarea lor,trupele romane intervenind pentru a linisti
situatia.Drept urmare,reprezentantul Romaniei de la Moscova,Constantin
Diamandy este arestat,legaturile diplomatice cu Romania sunt rupte iar
tezaurul este confiscat.
Dupa cadere guvernului Kerenski si lovitura de stat bolsevica de la
Petrograd,Romania a ramas singura.Dupa ce germanii au acceptat
propunerile de armistitiu ale lui Scerbacev,comandantul armatei ruse din
Romania,este incheiata Pacea de la Brest-Litovsk,ce a lasat Romania total
descoperita in fata Puterilor Centrale.In aceste conditii,Romania a primit un
ultimatum din partea Puterilor Centrale in vederea incheierii grabnice a
pacii.Aceasta sarcina grea fusese acceptata de guvernul lui Alexandru
Marghiloman si dupa unele preliminarii la Buftea,s-a semnat Pacea de la
Bucuresti(24 apr.1918) ce a fost grea,umilitoare pentru noi.
Conform Pacii de la Bucuresti,Romania trebuia sa retrocedeze
Cadrilaterul si sa cedeze o parte a Dobrogei de nord Bulgariei,,restul
Dobrogei,desi ramanea in proprietatea nominală a Romaniei,urma sa fie
controlat si ocupat de Germania si Bulgaria pana la un tratat ulterior
definitiv.Romania urma sa cedeze Austro-Ungariei controlul asupra
trecatorilor Muntilor Carpati si concesiona pe 90 de ani Germaniei toate
exploatarile petroliere si comertul cu cereale.O alta prevedere a acestui tratat
a fost demobilizarea armatei romane.
Victoriile Antantei din vara anului 1918 au creeat conditii
favorabile reintrarii tarii noastre in razboi.La 24 oct.1918,guvernul
Marghiloman a demisionat si este inlocuit de un altul sub presedintia lui
Constantin Coanda.Acesta a proclamat mobilizarea generala si a cerut
trupelor germane sa paraseasca tara.In acest fel, România a reintrat in razboi
pe 10 noiembrie 1918,cu doar o zi mai inainte ca razboiul sa se incheie in
vest.Pe 18 noiembrie 1918,Bucurestiu eliberat a primit pe suverani si
autoritatile centrale.
Participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial,intre anii
1916-1918 a urmarit permanent idealul Marii Uniri si a pus din nou Europa
in fata faptului implinit.Cu pretul unor mari jertfe,Romania va
consfinti,astfel,dreptul sau la unitate nationala si de sine statatoare.

2)Unirea Basarabiei,Bucovinei si Transilvaniei cu Romania(1918)

Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial a avut ca scop

realizarea deplinei unitati nationale,prin unirea cu Vechiul Regat a
Basarabiei,Bucovinei si Transilvaniei.In ciuda impunerii unei paci
umilitoare,Romania,redusa teritorial doar la Moldova,prin retragerea armatei
si a autoritatilor,continua sa existe ca stat de sine statator.In conditiile in
care,in 1918,pe fronturile de lupta Puterile Centrale inregistrau infrangeri
categorice,imperiile multinationale urmau sa se destrame.Paralel cu lupta
politico-militara s-a desfasurat si lupta romanilor din provinciile aflate sub
stapanire straina pentru libertate si unire nationala.Se incheia,astfel,un
proces legic prin care romanii s-au reunit in limitele uneia si aceluiasi stat
national

Basarabia

Prima provincie care s-a unit ca patria mama a fost

Basarabia.Aceasta a survenit pe fondul dezmembrarii Imperiului Tarist,odata
cu proclamarea principiului autodeterminarii pana la despartirea de statul
multinational in care au fost inglobate.In aprilie 1917 ia nastere Partidul
National Moldovenesc care a coordonat miscarea de eliberare nationala.In
acelasi an a aparut,la Chisinau,ziarul ”Cuvant Moldovenesc”
Cu ocazia Congresului ostasilor moldoveni de la Chisinau s-a
constituit Sfatul Tarii si a fost declarata autonomia Basarabiei.In noiembrie
1918,Sfatul Tarii si-a deschis lucrarile,presedintele acestui organ legislativ
fiind ales Ion Constantin Inculet,fost deputat in Sovietul din Petrograd si
apropiat al lui Kerenski.Initial,conceptia politica a lui Inculet era una de
transformari politice in cadrul unei Rusii democratice si innoite.Insa,dupa
preluarea puterii la de catre bolsevici,Inculet a evoluat spre alianta cu
Romania.Pe 2 decembrie 1917 Sfatul Tarii a proclamat Republica
Democratica Moldoveneasca,,cu capitala la Chisinau.
Situatia s-a inrautatit datorita agitatiilor bolsevice din
Moldova,unde anarhia si tulburarile constituiau o amenintare atat pentru
activitatea acestui organ legislativ cat si pentru tara.In aceste
imprejurari,Sfatul Tarii cere sprijinul armatei romane,care trece Prutul si
restabileste situatia.Prin urmare,guvernul Rusiei sovietice a intrerupt relatiile
diplomatice cu Romania.
In ianuarie 1918 isi proclama independenta Ucraina.Complet
izolata,Republica Democratica Romaneasca si-a proclamat,la randul
sau,independenta,in februarie 1918 iar pe 27 martie,Sfatul Tarii care
cuprindea reprezentanti ai tuturor nationalitatilor(138 de deputati) a
adoptat,cu majoritate de voturi,hotararea Basarabiei de a se uni cu
Romania.Pe 9 aprilie 1918,regele Ferdinand a ratificat unirea Basarabiei cu
Romania.

Bucovina

Bucovina a fost teatru de razboi,numerosi tineri fiind inrolati in

armata austro-ungara,ceea ce a agravat sufeintele locuitorilor sai.Totodata,ea
a constituit un subiect al planurilor Vienei in incercarea de a organiza
imperiul pe baze federale.Lupta nationala s-a radicalizat in provincie,in
conditiile infrangerilor suferite de Puterile Centrale.Numerosi ostasi romani
din fosta armata austro-ungara s-au inrolat in detasamente de voluntari ce
luptau pentru unitate nationala.Situatia Bucovinei devenise critica in
1918,cand Imperiul Austro-Ungar se destramase.Se vehicula teza anexarii de
catre Habsburgi a Bucovinei la Galitia in timp ce Ucraina ridica pretentii de
stapanire asupra provinciei romanesti si ameninta cu interventia armata.
In octombrie lua nastere la Cernauti,ca organ
reprezentativ,Consiliul National Roman.Acest fapt se intamplase din
initativa lui Sextil Iosif Puscariu un om de stiinta integru de origine
aromana.Romanii bucovineni isi manifestasera vointa de a se uni cu
Romania.Interventia trupelor ucrainiene a determinat organul reprezentativ
politic de la Cernauti sa ceara sprijinul armatei romane.Trupele romane au
intrat in Bucovina,si-au continuat incursiunea si in Pocutia,restabilind
situatia.Pe 15 noiembrie 1918,Congresul General al Bucovinei a adoptat
Declaratia prin care se hotara unirea Bucovinei cu Romania.Presedintele
Consiliului National Roman si prezident la Congresul General al Bucovinei
era Iancu de Flondor,un om politic roman din Bucovina,care a militat pentru
unirea acesteia cu Regatul Romaniei.Pe 18 decembrie 1918,regele Ferdinand
I a ratificat unirea Bucovinei cu Romania.

Transilvania

Aici,lupta pentru realizarea unirii cu Romania a tins sa se

radicalizeze cu debutul primei conflagratii mondiale.Contactele cu cercurile
oficiale de la Bucuresti s-au intensificat iar ”Liga pentru unitatea politica a
tuturor romanilor” a desfasurat o vie activitate in sprijinul idealului
national.Intrarea trupelor romane in Transilvania(1916) a fost salutata cu
mult entuziasm de catre romanii transilvaneni,multi tineri inrolandu-se in
armata romana.Dupa retragerea trupelor romanesti sub presiunea ofensivei
lui von Falkenhayn,autoritatile maghiare au desfasurat o campanie de
reprimare a miscarii nationale a romanesti.In aceste conditii grele au avut loc
manifestatii de strada si proteste ale romanilor la
Cluj,Oradea.Brasov,Timisoara.In conditiile infrangerilor pe front si a
adancirii crizei dualismului austro-ungar au avut loc agitatii si in armata.In
acelasi timp se desfasura in strainatate,prin diverse cai,o vasta campanie de
propaganda pentru sustinerea cauzei unitatii tuturor romanilor deoarece
existau multi oameni politici occidentali ce doreau mentinerea Imperiului
Austro-Ungar.Au actionat in acest sens,in Franta,Anglia,S.U.A,Suedia,Italia
diverse personalitati din viata politica si culturala ca Take Ionescu,Nicolae
Lupu,Ioan Ursu,Vasile Lucaciu,Constantin Angelescu s.a.
In martie 1918 are loc Congresul Naționalitatilor din Austro-
Ungaria are loc la Roma.Este adoptata o moțiune, cerandu-se recunoasterea
dreptului fiecarei natiuni sa se constituie intr-un stat național, care va rămâne
independent sau se va uni cu statul național deja existent.Motiunea va
reprezenta primul pas in desavarsirea Transilvaniei cu Romania.Isi reia
activitatea Partidul National Roman din Transilvania.Se adopta o declaratie
"in virtutea dreptului național al fiecarei natiuni sa-și decida propria soarta"
a unui Consiliu Roman Național Central,organism provizoriu de guvernare
pentru Transilvania,alcatuit din 12 membri,6 din Partidul National Roman si
6 din Partidul Social Democrat.In acest scop,Partidul National infiinteaza la
Arad un Comitet de Actiune prezidat de Vasile Goldis, un pedagog si om
politic aradean.In octombrie,imparatul Carol de Habsburg,in incercarea sa de
a salva Imperiul Austro-Ungar,lanseaza apelul ”Catre popoarele mele
credincioase” cu scopul federalizarii imperiului insa incercarea sa se
soldeaza cu un esec.Drept raspuns,deputatul Alexandru Vaida-Voievod a citit
declaratia de auto-determinare a populatiei romanesti din Transilvania in
parlamentul maghiar.S-au desfasurat treptat numeroase actiuni pentru
pace,pentru respectarea drepturilor si libertatilor,pentru realizarea unirii cu
Romania.
Treptat,puterea locala a fost preluata de consiliile
romanesti,denumite si sfaturi,care au dispus de sprijinul militar al populatiei
romanesti prin intermediul garzilor romanesti.Se constituise in
Transilvania,in acest fel,un control administrativ si politic romanesc.
Considerat tot ca un raspuns la apelul ”Catre popoarele mele
credincioase” al lui Carol de Habsburg, Consiliul Roman Național Central
lanseaza un manifost catre opinia publica europeana intitulat ”Catre
popoarele lumii”.Apoi a fost convocata pentru data de 1 decembrie,Marea
Adunare Nationala.In Ungaria,aparatul administrativ se dizolva.Un nou
guvern,condus de Károlyi Mihály,se formeaza la Budapesta,cu democratul
Jászi Oszkár ca ministru al nationalităților.Guvernul maghiar incheie
uniunea sa cu Austria,dizolvând oficial statul Austro-Ungar.Guvernul lui
Károlyi Mihály incepe negocieri cu Consiliul National Roman Central in
urma carora oficialitatile maghiare acceptau doar autonomia administrativa a
Transilvaniei,fara a recunoaste suveranitatea politica.
Pe 1 decembrie 1918 are loc Marea Adunare Nationala la care au
luat parte 1228 deputati alesi si 100.000 de transilvaneni,prezidata de
Gheorghe Pop de Basesti,presedinte al Partidului National Roman intre
1902-1918.A fost adoptata Rezolutia de Unire,prezentata de Vasile
Goldis,act juridic national ce consfintea unire Transilvaniei cu
Romania,principiile fundamentale ce vor sta la baza organizarii
statului,libertatea nationala si drepturi egale pentru toate popoarele
conlocuitoare,reprezentare politica si administrativa,libertate si egalitate
confesionala,regim politic de factura democrata si vot universal,libertatea
presei,libertate de asociere,de intrunire sau de opinie,reforma agrara
radicala.In ziua urmatoare are loc formarea organelor reprezentative
provizorii: Marele Sfat National ce avea in frunte pe Gheorghe Pop de
Basesti si Consiliul Dirigent,organ executiv condus de Iuliu Maniu,un
proeminent politician transilvanean.Actul Unirii va fii inmanat regelui
Ferdinand I in Sala Tronului pe care-l va sanctiona pe 11/24 decembrie
1918.
Unirea a fost salutata si recunoscuta si de nationalitatile din
Transilvania dar refuzul autoritatilor maghiare de la Budapesta de a
recunoaste actul unirii,amenintarile proferate de Bela Kun la adresa
Romaniei si atacurile armatei maghiare impotriva romanilor din
Transilvania,a dus la campania din 1919.Dupa o ofensiva in Transilvania si
pe Tisa,pe 3-4 august 1919,armatele romane infrang armatele maghiare si
ocupa Budapesta.
Unirea din 1918 intr-un singur stat a tuturor romanilor s-a
realizat,asadar,ca expresie a vointei romanilor intr-un context
favorabil.Tratatele de pace din 1919-1920 au recunoscut de jure(iure) o
situatie deja existenta,rod al actiunii romanilor insisi.S-a creat un cadru
favorabil societatii romanesti,intrat intr-o noua etapa a evolutiei sale.

3) Reforme politice si sociale(1918-1921)

Dupa Marea Unire din 1918.au fost luate masuri pentru integrarea
provinciilor romanesti care s-au unit cu tara,pentru realizarea unificarii
administrative si politice.Dupa unire,provinciile istorice au avut o
administratie proprie,pana in 1920:Transilvania era condusa de Consiliul
Dirigent,Bucovina de Secretariatele de Serviciu,Basarabia de
Directoratele.Guvernul de la Bucuresti se ocupa de problemele de interes
general cum erau finantele,armata,politica externa.Fiecare provincie avea
cate doi,Bucovina si Basarabia,si respectiv trei,Transilvania,reprezentanti in
guvernul de la Bucuresti.In Parlamentul de la Bucuresti au fost alesi si
reprezentanti ai romanilor din provincii.Pe 15 octombrie,1922,regele
Ferdinand era incoronat la Alba-Iulia ca rege al Romaniei Mari.
Formatiunile politice din vechiul regat s-au extins prin crearea de
organizatii la nivelul intregii tari,realizandu-se chiar fuziuni ale acestor
partide cu partidele din Provincii(cum a fost fuziunea Partidului Taranesc al
lui Ion Mihalache cu Partidul National din Transilvania condus de Iuliu
Maniu,in 1926)
Astfel,dupa modificarea articolelor 57 si 67 din
Constitutie,Parlamentul a deschis calea unei reforme electorale,la 16
decembrie 1918 s-a publicat decretul-lege privind votul universal,direct si
secret pentru toti locuitorii,incepand cu varsta de 21 de ani.Nu puteau
participa femeile,magistratii si ofiterii.In noiembrie 1919 au avut loc primele
alegeri parlamentare in Romania Mare.Ele au dus la formarea primului
parlament al Romaniei care cuprindea 568 de deputati.Prin aceasta rotativa
guvernamentala a fost inlaturata.Pe 29 decembrie 1919,Parlamentul a votat
legile prin care se ratifica unirea Basarabiei,a Bucovinei si a Transilvaniei cu
Romania.
 In 1919 s-a hotarat introducerea calendarului gregorian.Astfel,ziua
de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie stil nou.In 1925,la insistentele
guvernului Romaniei,Patriarhia de la Constantinopol a acceptat sa
recunoasca Patriarhia Romana condusa de Miron Cristea,episcop de
Caransebes.
In 1920 s-a realizat unificarea monetara pentru a scoate din
circulatie celelalte monede care circulau pe teritoriul tarii,alaturi de leul
romanesc.Aceasta masura a pregatit reforma financiara elaborata un an mai
tarziu de catre Nicolae Titulescu.Cea din urma a prevazut un sistem unitar de
impozite si un minim de venit neimpozabil.S-au intreprins masuri pentru
desfiintarea barierelor vamale intre Vechiul Regat si provinciile unite.
O preocupare deosebita in activitatea guvernamentala a constituit-o
realizarea unei reforme agrare si rezolvarea,pe aceasta cale,a unei probleme
cruciale pentru dezvoltarea social-economica a Romaniei.La 15 dec.1918 s-a
emis decretul lege pentru expropierea marilor proprietati rurale din Regat.Un
nou decret fixa conditiile de expropiere.Actele legislative speciale,din anii
1919-1920,au vizat aplicarea reformei agrare in provincii.Legea propriu-
zisa(1921),a asigurat redistribuirea proprietatii agrare in favoarea taranimii.
Au fost elaborate si alte proiecte de lege si reforme:
• 23 iun.1924: legea privind organizarea armatei
• 26 iul.1924: legea invatamantului care prevedea organizarea
unitata a invatamantului;obligativitatea si gratuitatea
invatamantului primar
• 14 iun.1925: legea unificarii administrativ-teritoriale prevedea
organizarea administrativa unitara a Romaniei si integrarea
teritoriilor unite in Vechiul Regat.Teritoriul tarii a fost impartit in
judete,conduse de prefecti,iar plasa era impartita in comunele
rurale si urbane conduse de primari alesi.
• 27 mart.1926: legea electorala potrivit caruia partidul care castiga
40% din totalul voturilor primea 70% din mandate.Mandatele
ramase erau impartite intre partidele care depaseau pragul
electoral de 2% proportional cu veniturile castigate.
• 1931: legea pentru suspendarea executiilor silite
• 1932: legea conversiunii datoriilor agricole(statul prelua o parte a
datoriei taranilor)
 4) PNL(1918-1922); Ideologia neoliberala.Stefan Zeletin

Partidul Național Liberal a fost si este unul din principalele partide

politice din Romania,cu rol insemnat in modernizarea tarii.A fost infiintat
sub acest nume in data de 24 mai 1875.Din cele 87 de cabinete ale
Romaniei, 30 au fost conduse de premieri liberali.Liberalii au continuat,in
schimb,sa joace un important rol politic,reprezentand in practică cel mai
puternic partid politic al perioadei interbelice.Ei au condus neintrerupt din
1914 si pana în 1919(cu o scurta intrerupere intre martie-noiembrie
1918),cand, asemenea altor partide liberale europene,au pierdut alegerile
organizate de ei pe baza votului universal.
Partidul National Liberal a fost condus,in perioada interbelica,de Ion
I.C Bratianu,Vintila Bratianu,I.G.Duca,Dinu Bratianu.Acest partid de
dreapta a dominat scena politica romaneasca mai ales intre
1918-1928,perioada cunoscuta si sub numele de ”Decada bratiana”.PNL s-a
implicat in istoria sa in mai multe evenimente ce aveau sa devina
semnificative pentru Romania,in special obtinerea independentei in 1877,
construirea Regatului Romaniei in 1881,razboiul de reintregire
nationala(crearea Romaniei Mari) in 1918.De asemenea s-au implicat si in
activitatea legislativa,elaborand o serie de legi si reforme,contribuind la
dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei.
Doctrina politia a PNL a sustinut faurirea unei economii capitaliste
prin forte proprii,rolul predominant trebuia sa apartina burgheziei;politica
”prin noi insine” viza protejarea burgheziei romanesti,a bogatiilor
tarii,limitarea patrunderii capitalismului strain.
Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social si
politico-economic care se bazeaza,printre altele,pe liberalismul clasic si pe
teoria neoclasica si care urmareste minimizarea influentelor statului asupra
evenimentelor economice.Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului
clasic se considera necesara interventia regulatorie a statului pentru
garantarea pietelor functionale.In Romania neoliberalismul a avut ca
teoreticieni pe Stefan Zeletin, Vintila Bratianu si pe Mihail Manoilescu.
Principiile de baza ale acestui curent erau: dezvoltarea industriei, proces de
care depindeau modernizarea societatii si consolidarea independentei
nationale;sustinerea intereselor burgheziei nationale; libertatea patrunderii
capitalului strain prin promovarea politicii prin noi insine; si un regim
parlamentar bazat pe votul universal.
Termenul neoliberalism a fost initial o descriere proprie,insa in
prezent este folosit aproape exclusiv ca sinonim restrâns pentru termenul
capitalism. Cei care sunt pentru aceasta definire a termenului, vorbesc de
regula despre o politica economica liberala orientata inspre stabilitate
monetara sau inspre un stat suplu, si sunt, in general, impotriva statului
social sau al statului prosper.
Termenul neoliberalism a fost caracterizat de pe tema dezvoltarii
unui concept pentru o politica economica pe termen lung,care a fost
inteleasa ca o cale de mijloc intre capitalismul pur si socialism.Conform
acestui concept,interventiile statului in economie sunt doar atunci justificate
si necesare cand, de exemplu, distorsiunile pietei sunt impiedicate prin
monopoluri si carteluri.
Elemente ale politicii neoliberale:
• individualismul normativ: o sursa pentru deciziile politico-
economice,este preferinta individuala a subiecților
economici.Din cauza problemelor de agregare a preferintelor
individuale a fost exercitata o critica asupra programelor
economice guvernamentale, atunci cand acestea deriva din
principiile generale.Acest principiu se asemana cu principiul
suveranitatii populare din cadrul teoriei politice liberale.
• proprietatea privata/privatizarea: in conceptia neoliberala statul
nu are datoria de a fi intreprinzator activ. Se cerea, de aceea,
privatizarea intreprinderilor de stat respectiv datoria statului de a
se implica, in special in monopolurile de stat din
domeniul.Statul trebuia sa se ingrijeasca de pietele functionale
printr-o politica concurentiala si sa previna formarea pietelor de
monopol si a disfunctionalitatilor pietei. Preponderenta de
proprietate privata si de forme regularizatoare ale economiei
private fata de influenta statului deriva uneori dintr-un anumit
punct de vedere asupra teoriei economice a drepturilor
disponibilitatilor.Prin urmare,bunastarea economica ar creste,cu
cat creste proprietatea din domeniul public.
• politica stabilizatoare: politica masei monetare trebuia sa
garanteze preturi stabile, printr-o monedă stabila si printr-un
buget echilibrat.Dintr-o politica monetara,a dobanzii și bugetara
restrictiva rezulta o extindere a administratiei, o creare a unor
unitati parțial autonome si o degajare a diferitelor teme publice
in sensul unui management suplu
• piata ca instrument de conducere:in convingerea neoliberala
trebuia ca piata, deci cererea si oferta sa hotarasca asupra
tipului,pretului si cantitatii realizarilor materiale si asupra
serviciilor,deoarece astfel ar avea loc o alocare optima a
resurselor.
• concurenta:statul se ingrijeste de pietele functionale si intervine
in cazul piețelor evident imperfecte.Spre deosebire de
neoclasicism,concurenta s-a extins asupra institutiilor,cu parerea
ca cei mai supli supravituiesc pe piata,a carei insemnatate este
recunoscuta
• deregularea: neoliberalii sunt pentru deregularea si liberalizarea
economiei in sensul unei reduceri a legilor si regulamentelor,atat
timp cat acestea sunt considerare birocratice si nu sunt neaparat
necesare,deoarece prin aceasta actiunile economice individuale
ar fi impiedicate.
• comertul mondial: neoliberalii erau de acord cu globalizarea in
sensul unei stimulari a comertului liber intre state.Conform
evaluarii neoliberalismului,comertul liber ar conduce la
stimulatea bunastarii mondiale.Limitarea comertului prin taxe
vamale si obstacole comerciale ne-tarifare si o stimulare a
anumitor scopuri economice de catre stat prin
subventii,conduce,dupa parerea neoliberalilor la inegalitate si
saracie în lume.
• politica taxelor: de regula se cerea ca procentele taxelor sa fie
reduse,de exemplu sub forma tarifelor proportionale sau a
tarifelor in trepte si un sistem de taxe simplu in locul unui
sistem de dispoziții variate.Taxele indirecte sunt preferate celor
directe.Taxele pe avere sunt respinse,fiind considerate ca o taxe
duble,dar si taxele de bagatela in cazul carora incasarile nu sunt
mai mari decat cheltuielile necesare pentru colectarea
acestora.In general este favorizata scaderea taxelor platite de
firme,mai ales ca prin aceasta s-ar produce o crestere a
incasarilor din taxe.
• sistemul social: si in domeniul sistemelor sociale, neoliberalii
erau pentru solutii organizate privat in locul sistemelor de stat
considerate a fi birocratice.Prin aceasta trebuia realizata o
administrare eficienta a mijloacelor cetatenilor.Masurile private
de prevedere erau avizate favorabil in cadrul modalitatii de
acoperire a capitalului.Asta insemna ca sistemele de asigurare
sociala vor fi reconstruite: statul de realocare va fi demontat, iar
sistemele economiei de piata vor fi construite. Performantele
statului se vor concentra apoi eficient asupra celor care au intr-
adevar nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sunt
in stare sa-si asigure traiul zilnic
 In Romania neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Stefan
Zeletin,Vintila Bratianu si pe Mihail Manoilescu.Stefan Zeletin(pseudonim
al lui Stefan Motas 1882-1934) a fost un filozof,economist si sociolog
roman.A fost profesor la Universitatea din Iasi.In lucrarea sa „Burghezia
romana,originea si rolul ei istoric” (1925) a luat atitudine, de pe pozitiile
burgheziei,impotriva punctelor de vedere
agrariene,traditionaliste,demonstrand necesitatea obiectiva a evolutiei
Romaniei spre civilizația industriala.Zeletin a sustinut un punct de vedere
determinist in sociologie,intr-o perioada in care teoria idealist-eclectica a
factorilor predomina în literatura sociologica romaneasca,si a recunoscut,in
opozitie cu conceptiile conservatoare,faptul ca organismele suprastructurale
burgheze sunt produsul necesar al transformarilor social-economice.Zeletin
a afirmat permanent rolul permanent progresist al burgheziei,a justificat
procesul de spoliere a maselor taranesti ca izvor necesar al acumularii
capitaliste.A condamnat socialismul,sustinand capacitatea de perfecționare a
capitalismului si posibilitatea transformarii lui pe baze neoliberale
(„Neoliberalismul”, 1927).In studiile sale de filosofie, Zeletin a dezvoltat
opinii idealiste, spiritualiste.
Strãduinţa principalã a lui Zeletin este de a ne dovedi cã viitorul ţãrii
este „neoliberal", menirea de a înfãptui societatea viitoare revenind nu
partidului socialist, ci „oligarhiei române.Din acest punct de vedere, Zeletin
urmeazã a fi considerat drept un continuator al „tinerimii generoase",
desigur, în forme noi dar pledând aceeaşi tezã a socialismului înfãptuit prin
partidul liberal. Începându-şi lucrãrile în epoca de crizã generalã a
capitalismului de la sfârşitul celui dintâi rãzboi mondial, Zeletin are meritul
de a fi încercat sã descifreze problemele de bazã ale României, cu dorinţa
lãudabilã de a se ridica la un înalt nivel de teorie sociologicã, folosind în
acest scop şi metoda materialismului istoric, pe care îl interpreteazã însã în
aşa fel încât sã-l punã în slujba oligarhiei române. Cu toate acestea,
„neoliberalul" Zeletin nu se înscrie în partidul liberal, ci în cel averescan, „al
Poporului", aducând drept argument cã în vechiul partid liberal nu existã o
atmosferã prielnicã intelectualilor. De fapt, liberalii, stãpâni ai ţãrii, nu mai
aveau nevoie la acea vreme de teoreticieni cu veleitãţi politice.
Pentru a-şi construi „neoliberalismul", Zeletin face apel la o teorie
sociologicã proprie, de fazare a istoriei omenirii în câteva tipuri ideale, a
cãror succesiune e menitã a se repeta aidoma indiferent de timp şi loc.
Acestea ar fi: douã de bazã, una agrarã dominatã de existenţa unei clase de
proprietari de pãmânt şi o alta, plutocraticã, în care dominã o clasã de
proprietari de bani (de capital). Între ele, douã clase, una intermediarã, de
trecere de la agrar la plutocratic şi alta de revenire, de la plutocratic la agrar,
toate împreunã formând un ciclu repetat la nesfârşit.Zeletin susţine cã nu,
evoluţia istoricã a României nefiind decât repetarea aidoma a unor legi
obiective generale, absolut aceleaşi, indiferent de timp şi spaţiu; România la
începutul veacului al 19-lea se afla într-o fazã agrarã; intratã apoi într-o faza
intermediarã a trecut la „plutocraţie". A dominat deci mai întâi clasa marilor
proprietari de pãmânt, boierii; a urmat apoi o clasã burghezã în formaţie
(liberalii) care se dezvolta în zilele lui ca o plutocraţie bancarã. Sensul viitor
al evoluţiei noastre sociale ar fi, deci, de trecere la o treaptã mai înaintatã de
organizare plutocraticã, ceea ce face ca orice piedicã ce s-ar opune acestei
dezvoltãri „neoliberale" sã fie reacţionarã, în contrasensul mişcãrii
progresiste, obligatorii şi fatale
Zeletin dã termenilor de „capital", „capitalist" şi „capitalism"
înţelesuri care îi permit sã înţeleagã prin „capital" orice avuţie deţinutã de
cineva; prin „capitalist" orice deţinãtor de capital şi prin „capitalism", orice
orânduire socialã în care dominã „capitaliştii" adicã „plutocraţii". Ceea ce
înseamnã cã existã „capital, capitalişti şi capitalism" încã din cele mai vechi
timpuri, capitalismul fiind, ca atare, sortit sã continue a exista în vecii
vecilor. În realitate în alte tipuri de formaţiuni social-economice, ca cele
sclavagiste şi feudale, „capital" putea sã existe; nu însã în sensul în care
existã „capital" în orânduirea „capitalistã", caracterizatã tocmai prin faptul
cã acum „capitalul" a ajuns nu o acumulare de bunuri, ci o relaţie socialã
între clasa burghezilor şi cea a proletarilor nãscutã pe calea intrãrii
capitalului „acumulat primitiv", în procesul de producţie a mãrfurilor.
Neadmiterea acestei diferenţieri în tipuri diverse de orânduiri social-
democrate, îi permite lui Zeletin o folosire a limbajului marxist într-un sens
antimarxist. Astfel „acumularea de capital" devine la Zeletin orice
tezaurizare; iar „circulaţia", care la Marx se referã la circulaţia capitalului,
specificã în cadrul procesului de producţie capitalist, devine un proces
general al oricãrei „circulaţii de mãrfuri", adicã simplu „comerţ" nicidecum
creare de plusvaloare prin folosirea forţei de muncã salariatã.Punerea
accentului pe „circulaţia mãrfurilor" (recte: transportul mãrfurilor din Apus
spre Orient) duce la o teorie care nu e deloc originalã, majoritatea
cercetãtorilor noştri fiind şi ei adepţi ai „teoriei Adrianopolului", potrivit
cãreia urmãtor acestui tratat, mãrfurile apusene au invadat piaţa noastrã
internã, declanşând aci schimbãri radicale.
Ce e deci nou în teoria lui Zeletin? Unii comentatori scot în relief
meritul lui de a fi arãtat cã acest comerţ era fãcut în special cu Anglia (ceea
ce nu corespunde totuşi realitãţii, locul întâi deţinându-l, copleşitor, Austria).
Teoretic, faptul nu are dealtfel prea mare însemnãtate. Numai cã, punând
astfel problema „ţãrilor agrare" intrate în „proces de transformare
revoluţionarã" sub impactul comerţului exterior, reducem teoria doar la unul
din aspectele particulare, anume la cãile de pãtrundere a capitalismului în
regiuni subdezvoltate, nicidecum nu elaborãm o teorie generalã a
capitalismului în lume.
Totuşi, Zeletin se încumetã sã facã şi acest pas de generalizare
abuzivã de la un caz particular la totalitatea istoriei. În acest scop, el susţine
cã ţãri „dezvoltate" şi ţãri „înapoiate" au existat dintotdeauna, şi cã numai
astfel se explicã „circulaţia mãrfurilor" cu toate consecinţele ei.

5)Mihail Manoilescu-conceptia social-politica

Mihail Manoilescu(1891-1950) a fost un publicist, economist,

ministru de externe și politician roman.Printre alte functii publice pe care le-
a deținut,Mihail Manoilescu a fost ministru al afacerilor străine al Romaniei
in vara anului 1940,in cadrul regimului Ion Antonescu.nteresant este faptul
ca acest teoritician important al neoliberalismului din Romania a devenit
membru al Partidului Poporului,neaderand la Partidul National Liberal.
Manoilescu consideraa ca era o contradictie manifesta intre formele
democratice promovate de liberali în viaţa politică şi socială şi caracterul
oligarhic al acestui partid. El caracterizaa drept mediocră gândirea liberală şi
îşi exprima îndoiala cu privire la capacitatea lor de a crea o doctrină şi un
dinamism sufletesc care să atragă tineretul ţării. Mai mult decât atât,
Manoilescu susţinea că între formaţiunile politice din România susceptibile
de a reprezenta spiritul neoliberal se regăsesc numai Partidul Poporului,
Partidul Naţional şi Partidul Naţionalist - Democrat.
Adept, la începutul anilor ’20, al ideilor neoliberale, Mihail
Manoilescu va susţine – spre deosebire de P.N.L. – o intervenţie masivă şi
hotărâtoare a statului în economie. „Neoliberalismul – sublinia Manoilescu –
ia numai spiritul doctrinei liberale; el caută ca din beneficiile libertăţii să se
împărtăşească cât mai mulţi, iar nu numai o minoritate de clasă. De aceea nu
se opune tendinţelor de realizare a condiţiilor obiective, care fac posibilă
sinceritatea liberalismului şi, deci, clădirea statului pe o bază real
democratică.” Neoliberalismul nu crede în „armonia socială”, care reprezintă
mai mult un deziderat, ci în „echilibrul social”, care se poate stabili prin
reprezentarea sinceră a realităţilor sociale. De asemenea, el combate hotărât
lupta de clasă.Neoliberalismul, spre deosebire de vechiul liberalism, nu
înţelege intervenţia statului numai ca un corectiv al exagerărilor inechităţilor
sociale, ci ca o luptă sistematică cu scopul de a face viaţa omenească
suportabilă pentru cei mulţi.
 Concepţia social-politica neoliberală, în viziunea lui Manoilescu,
recunoaşte caracterul evolutiv al proprietăţii şi, mai ales, al proprietăţii
individuale a capitalului. Nici o transformare în conceptul şi starea
proprietăţii nu trebuie impusă pe cale politică, graţie dominaţiei exclusive a
unei anumite clase, care se găseşte întâmplător la cârma statului, ci să fie
rezultată din dezvoltarea naturală a factorilor sociali interni, care
condiţionează evoluţia.
Un element caracteristic al neoliberalismului aplicat în mod practic
este acela că nu atacă prin măsuri de stat condiţiile producţiei, ci numai
taxează rezultatele certe, adică beneficiile pe care le-au dat întreprinderile de
producţie; printr-o finalitate inteligentă el aduce un corectiv exagerărilor la
care dă naştere jocul liber al capitalismului, dar, în acelaşi timp, menajează
interesul personal de câte ori acesta constituie un factor de progres. De
aceea, neoliberalismul preconizează impozitul progresiv pe venit,
preconizează accentuarea impozitelor pe venituri leneşe şi, mai mult decât
atât, admite impozitul pe capital. Neoliberalismul nu se sprijină pe o singură
clasă socială ci pe toate.
Manoilescu susţine posibilitatea, creată prin reforma agrară, ca
ţăranul să devină un factor economic independent. Ca principiu,
neoliberalismul se opune oricărei opresiuni a individului şi a claselor, ori de
unde ar veni, fie din partea capitalismului, fie din partea altor puteri cu
aceleaşi tendinţe ca şi capitalismul. Neoliberalismul acceptă orice formă de
socialism în economie, dacă nu duce la mai multă constrângere a individului,
dacă în practică păstrează viu nervul activităţii omeneşti, care este interesul
personal şi, în sfârşit, dacă această formă nu este impusă de un aparat politic,
ci este născută firesc din dezvoltarea forţelor sociale şi economice.
În concluzie, Mihail Manoilescu vede posibilă regenerarea
liberalismului prin neoliberalism, prin concilierea raportului dintre
autoritatea statului şi libertatea individului, cu condiţia găsirii „unei baze
morale în constituirea puterii statului”. Manoilescu susţine că trebuie depăşit
individualismul „atomistic” al liberalismului clasic printr-o concepţie anti-
individualistă şi naţională având la bază ideea statului naţional conceput ca
unitate economico-socială democratică, entitate politică rezultând din
echilibrul forţelor şi claselor sociale ce reprezintă „sincer” realităţile sociale.

6)Partidul Taranesc(1918-1926).Partidul National Roman din

Transilvania(1918-1926).Ideologiile lor
 In 1918 ia nastere Partidul Taranesc.El a fost exponentul paturii
instarite de la sate reprezentate de preoti,invatori,tarani instariti.Isi expuneau
ideile prin ziarul ”Tara Noua” si apoi ”Aurora”.In fruntea Partidului
Taranesc s-a aflat Ion Mihalache,un invatator din Topoloveni dotat cu o
capacitate intelectuala de exceptie.In anul 1926 a fuzionat cu Partidul
Național Român pentru a forma Partidul Național-Țărănesc.Printre liderii sai
ii putem aminti pe Constantin Stere,Virgil Madgearu si Pantelimon
Halippa.Plasandu-se pe pozitii democratice,acesta a intreprins o vie agitatie
in lumea satelor.
La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, Partidul Țărănesc
din Vechiul Regat a obținut 61 de mandate, în timp ce Partidul Țărănesc din
Basarabia a câștigat 72 de mandate de parlamentar. În urma unui acord cu
mai multe partide, s-a constituit un guvern condus de Alexandru Vaida-
Voievod, în care Partidul Țărănesc deținea, prin Ion Mihalache, portofoliul
Ministerului Agriculturii. În această calitate, Mihalache s-a ocupat, împreună
cu o comisie de miniștri, de pregătirea unui proiect de lege agrară care
prevedea reducerea substanțială a proprietăților marilor moșieri și plata unor
despăgubiri reduse de către țărănii împroprietăriți. În urma refuzului regelui
Ferdinand de a semna mesajul de trimitere a proiectului de lege în
dezbaterea Parlamentului, datorită faptului că a socotit proiectul prea radical,
la 12 martie 1920 Ion Mihalache și-a dat demisia din guvern, ceea ce nu a
împiedicat căderea guvernului a doua zi, la 13 martie.
Congresul partidului din 20-21 noiembrie 1921 a aprobat un nou
program, al cărui proiect fusese pregătit de Constantin Stere. Programul
considera că „imperialismul capitalist, ajuns în ultimele decenii la
dominațiune universală, s-a dovedit neputincios de a asigura omenirii o
muncă pașnică și de a feri societatea de o năprasnică risipă de vieți și avuții.
Astfel se prăbușește însuși justificarea istorică a orânduirii capitaliste”, că
statul român „nu poate fi decât un stat țărănesc pentru că poporul român este
un popor de țărăni” și că atâta vreme cât „vor exista clase sociale cu interese
opuse, lupta de clasă nu poate înceta”
La alegerile din martie 1922, organizate de guvernul PNL, Partidul
Țărănesc a obținut 40 de mandate (față de cele 222 obținute de PNL), fiind
al doilea clasat. După alegeri, țărăniștii au acționat în continuare pentru
înființarea de noi organizații locale ale partidului lor; odată cu constituirea
organizației provinciale a partidului în Bucovina, activitatea partidului era
extinsă la nivelul întregii țări.Programul din 1924 prevedea că Partidul
Țărănesc va milita pentru modificarea Constituției, libera circulația a
pământurilor dobândite prin legile de împroprietărire și pentru o largă
colaborare cu capitalul străin.
 În zilele de 17-18 iulie 1921 a avut loc ședința Comitetului
Central partidului, care a aprobat înscrierea în partid a Dr. Nicolae Lupu,
precum și propunerea făcută de 11 deputați și senatori basarabeni, între care
Constantin Stere și Pantelimon Halippa, de fuziune cu Partidul Țărănesc din
Basarabia, ceea ce a întărit curentul de stânga din partid și a permis
extinderea sa organizatorică în teritoriul dintre Prut și Nistru. După fuziunea
cu Partidul Țărănesc din Basarabia au urmat alte fuziuni cu grupări țărăniste
din Transilvania (30 octombrie 1922) și Bucovina (11 iunie 1922), precum și
cu Partidul Socialist-Țărănesc (22 septembrie 1922).
Începând cu anul 1923 a avut loc o apropriere crescândă de
Partidul Național, cu care s-a încheiat un prim acord de fuziune în anul 1924,
dar care nu a putut fi pus în aplicare datorită opoziției Partidului Național la
prezența în structura noii formațiuni a lui Constantin Stere, acuzat de trădare
națională, deoarece în timpul primului război mondial a rămas în teritoriul
ocupat și a colaborat cu inamicul.În cele din urmă, fuziunea dintre cele două
partide a fost realizată în anul 1926,moment in care s-a constituit Partidul
Național-Țărănesc.
Printre formatiunile politice din acea perioada s-au numarat si cele
din provinciile unite.Cel mai important ramane Partidul National Roman din
Transilvania partidul politic care a reprezentat interesele națiunii române din
Transilvania, întregul Banat, Crisana, Maramures si Bucovina, în perioada
dualismului. Până la conferința de unificare de la Sibiu din 12-14 mai 1881
au activat două partide naționale: PNR din Banat și Ungaria și PNR din
Transilvania
După Unire, Partidul Național Român a început să se intituleze
Partidul Național și a adoptat ca program propriu.Declarația de la Alba Iulia
din 1 decembrie 1918. Conferința partidului din 9 august 1919 a ales în
funcția de președinte pe Iuliu Maniu, în locul lui Gheorghe Pop de Băsești,
care încetase din viață la 23 februarie 1919.Pe baza hotărârii Marii Adunări
Naționale din 1 decembrie 1918 s-a constituit Marele Sfat Național Român,
din sânul căruia a fost ales Consiliul Dirigent, cu misiunea de a conduce
treburile Transilvaniei.
Partidul Național a reușit să câștige alegerile parlamentare din
noiembrie 1919. Deși a depus liste de candidați numai în Transilvania,
partidul a obținut nu mai puțin de 169 de mandate de parlamentar, ceea ce îl
făcea cel mai important partid din România întregită.La 25 noiembrie, s-a
încheiat un acord de colaborare între Partidul Național, Partidul Țărănesc,
Partidul Naționalist-Democrat, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina și
Partidul Țărănesc din Basarabia pentru constituirea unui bloc parlamentar.Pe
baza acestui acord, s-a format guvernul Blocului parlamentar, sub
conducerea lui Alexandru Vaida-Voievod, în care majoritatea posturilor erau
deținute de reprezentanți ai Partidului Național dar guvernul a căzut însă în
martie 1920.
La 24 aprilie 1920 a avut loc Congresul Partidului Național, care a
adopta un nou program al partidului, care preconiza, printre altele: deplina
libertate a alegerilor, asigurarea drepturilor și libertăților democratice,
descentralizarea administrativă, unificarea învățământului, o legislație a
muncii similară celei din țările capitaliste dezvoltate, realizarea reformei
agrare, dezvoltarea cooperație, egalitatea de tratament pentru capitaliștii
străini în România.La alegerile din 1920, Partidul Național nu a obținut
decât 27 de mandate în Adunarea Deputaților, Partidul Poporului reușind să
valorifice calitatea de partid de guvernare și să obțină majoritatea, cu 206
mandate.
Partidul Național a intrat în octombrie-noiembrie 1921 în
negocieri cu Partidul Național Liberal în vederea realizării unui acord de
guvernare. Iuliu Maniu a respins ideea unui simplu acord de principiu și a
solicitat ca acordul să lămurească de la început toate problemele colaborării.
Naționalii și liberalii nu au reușit însă să ajungă la o înțelegere completă,
datorită divergențelor cu privire la împărțirea mandatelor de parlamentar.
În zilele de 19-20 noiembrie 1922 s-a hotărât fuziunea Partidului
Național cu Partidul Conservator-Democrat, moment odată cu care sediul
central al partidului s-a mutat de la Cluj la București.În cursul anului 1923,
Partidul Național a încheiat un prim acord de colaborare cu Partidul
Țărănesc, pe baza căruia cele mai mari partide din opoziție de la acel
moment constituiau Opoziția Unită, în scopul de a forma un front comun de
luptă împotriva guvernării liberale. Deși în anul 1924 cele două partide au
semnat un prim acord de fuziune, acesta nu a putut fi pus în executare.
În schimb, la 8 martie 1925, Partidul Național a fuzionat cu
Partidul Naționalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga și care mai avea
ca figură proeminentă pe Constantin Argetoianu. Noul partid a adoptat
numele și programul Partidului Național; până la convocarea Congresului
general, s-a convenit ca partidul să fie condus de doi președinți, respectiv
Maniu și Iorga.

La începutului anului 1926, în contextul expirării mandatului de

guvernare acordat partidului liberal, naționalii, împreună cu țărăniștii, se
așteptau să fie chemați la guvernare. Deși tratativele între aceste partide
pentru formarea unei liste comune de ministeriabili erau avansate, regele a
preferat, în martie 1926, să încredințeze răspunderea guvernării lui
Alexandru Averescu, lucru care a declanșat un moment de criză în partid,
care a fost părăsit de o parte din fruntașii săi ardeleni – Vasile Goldiș, Ioan
Lupaș și Ioan Lapedatu, care au preferat să intre în guvernul Averescu.
În cele din urmă, noile tratative desfășurate în perioada aprilie –
septembrie 1926 au fost încununate cu succes, ajungându-se la semnarea
unui nou acord de fuziune între Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Nici de data
aceasta procesul de fuziune nu a fost lipsit de obstacole, Iorga și Argetoianu
anunțându-și demisia din partid. În cele din urmă, fuziunea dintre cele două
partide a fost realizată în anul 1926,moment in care s-a constituit Partidul
Național-Țărănesc.
Cele doua partide sustineau ca baza economica a tarii este
proprietatea taraneasca si ca taranimea trebuia sa conduca
societatea.Romania,urma sa fie,in viziunea lui
Stere,Zane,Mihalache,Madgearu,un stat agrar,in care dezvoltarea industriei
sa fie subordonata progresului agriculturii.Se aprecia ca de progresul
agriculturii depindeau aprovizionarea pietii interne,asigurarea necesitatilor
de hrana ale populatiei,caracterul activ al balantei comerciale externe.Dupa
1926 se considera ca economia romaneasca se putea dezvolta doar cu
ajutorul capitalului strain(politica portilor deschise)

7) Alexandru Averescu-activitate politica(1918-1926)

Alexandru Averescu(1859-1938) a fost general de armată român și

comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind
deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea
prim-ministru al României în trei cabinete separate.In 1930,ajunge la gradul
de maresal al Romaniei,impreuna cu Constantin Prezan. A fost membru de
onoare al Academiei Române.
Din transee,intra in politica si constituie la Iasi,Liga Poporului ce
va ajunge in 1920,Partidul Poporului,devenind primul partid care avea adepti
la nivelul intregii tari..Ajunge prim-ministru prima oara pentru o scurta
perioada,in 1918.In conditiile in care Romania a primit un ultimatum din
partea Puterilor Centrale in vederea incheierii grabnice a pacii,Averescu
demisioneaza,sarcina incheierii unei paci cu Puterile Centrale fiind lasata in
responsabilitatea lui Marghiloman.
In martie 1920 devine prim-ministru pentru a doua oara.Guvernul
Averescu(1920-1921) a adoptat o serie de masuri importante pentru
dezvoltarea Romaniei si anume legile de reforma agrara,unificarea
monetara,reforma financiara,primul buget al Romaniei intregite.Politica
externa a Romaniei a fost marcata de tendinta revizuirii tratatelor semnate cu
tarile invinse.Intre aceasta este cunoscut proiectul esuat al ”Confederatiei
danubiene” lansat de Ungaria,prin care se preconiza refacerea vechii
monarhii dualiste.Romania,Cehoslovacia si Iugoslavia erau amenintate si au
raspuns prin incheierea unor conventii de alianta defensive romano-
cehoslovaca si romano-iugoslava.In acest mod se nastea Mica Intelegere si
reprezenta cea mai sigura garantie a pacii si securitatii in aceasta parte a
Europei.Romania nu a putut rezolva insa contenciosul ei cu Rusia
sovietica,desi pe parcurs au fost semne incurajatoare.
Intre 30 mart.1926-4 iun.1927 se formeaza un nou
guvern,Averescu devenind pentru a treia oara prim-ministru.
Viața sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând
Alexandru Averescu a fost loial casei regale și s-a luptat să-și păstreze
popularitatea pe treptele cele mai înalte în fața declinului. A fost prețuit de
către regele Ferdinand, iar o dovadă de prețuire a fost momentul unei
destăinuri: când regele se afla pe patul de moarte a poruncit ca Averescu să
vină la el și să fie lăsați singuri. Înainte să moară, regele i-a declarat:
"Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău
despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă". Spre
finele vieții sale, bătrân și bolnav, se retrage din viața politică.Moare în
octombrie 1938 la București.

8) PNL intre 1922-1926.Activitate legislativa si relatia cu

monarhia.

Partidul Național Liberal a fost si este unul din principalele

partide politice din Romania,cu rol insemnat in modernizarea tarii.A fost
infiintat sub acest nume in data de 24 mai 1875.Din cele 87 de cabinete ale
Romaniei, 30 au fost conduse de premieri liberali.Liberalii au continuat,in
schimb,sa joace un important rol politic,reprezentand in practică cel mai
puternic partid politic al perioadei interbelice.Ei au condus neintrerupt din
1914 si pana în 1919(cu o scurta intrerupere intre martie-noiembrie
1918),cand, asemenea altor partide liberale europene,au pierdut alegerile
organizate de ei pe baza votului universal.
Partidul National Liberal a fost condus,in perioada interbelica,de Ion
I.C Bratianu,Vintila Bratianu,I.G.Duca,Dinu Bratianu.Acest partid de
dreapta a dominat scena politica romaneasca mai ales intre
1918-1928,perioada cunoscuta si sub numele de ”Decada bratiana”.PNL s-a
implicat in istoria sa in mai multe evenimente ce aveau sa devina
semnificative pentru Romania,in special obtinerea independentei in 1877,
construirea Regatului Romaniei in 1881,razboiul de reintregire
nationala(crearea Romaniei Mari) in 1918.De asemenea s-au implicat si in
activitatea legislativa,elaborand o serie de legi si reforme,contribuind la
dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei.
Pe 19 ianuarie 1922 se formeaza un cabinet de factura
liberala,condus de Ion I.C Bratianu(1864-1927),fiul lui Ion Bratianu.Ionel
Bratianu a fost inginer,om politic român, președinte al Partidului Național
Libera(1909)l, membru de onoare al Academiei Române din 1923.
In timpul guvernarii sale.au fost elaborate o serie de legi si
reforme,contribuind la dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei.
In 1923 este adoptata o noua Constitutie si avea ca prevederi:
• caracterul statului national unitar roman
• separarea puterilor in stat:executiva(regele impreuna cu
guvernul),legislativa(Parlamentul bicameral format din Camera
Deputatilor si Senat cu drept de a controla activitatea guvernului)
si judecatoreasca(Inalta Curte de Casatie si Justitie)
• libertati si drepturi cetatenesti:libertatea presei,libertatea
intrunirilor,egalitatea in fata legii,garantarea proprietatii,votul
universal,invatamant prma obligatoriu
Pe 23 iunie a fost elaborata o lege cu privire la organizarea
armatei.Pe 26 iulie 1924 este elaborata legea invatamantului care prevedea
organizarea unitara a invatamantului,obligativitatea si gratuitatea
invatamantului primar.Pe 14 iunie 1925 este data legea unificarii
administrativ-teritoriala ce prevedea organizarea unitara a teritoriului
Romaniei si integrarea teritoriilor unite cu tara.Teritoriul tarii a fost impartit
in judete,conduse de prefecti iar plasa era impartita in comune rurale si
urbane conduse de primari alesi.
Viața politică internă a Romaniei a fost dominată de Partidul
Național Liberal.Ion I.C.Bratianu a reusit sa influenteze destul de mult Casa
Regala si s-a folosit,inclusiv de dificultatile prin care trecea Ferdinand I,in
perioada crizei dinastice.Fiul său cel mai mare, moștenitorul tronului, trăia o
viață scandaloasă și, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la
Odesa, cu Ioana Lambrino.Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana
Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a
fost trimis într-o lungă călătorie, în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Ioana
Lambrino. La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica
Regelui Constantin I al Greciei. În 1921, Ferdinand va avea bucuria să
trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate
acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul
tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa,
Elena Lupescu. În cele din urmă, sfatuit de Ion I.C Bratianu, regele îl
desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în
același timp, pe fiul său Carol.
Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viață în urma
unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae
Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă. Când boala s-a agravat
treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament,care s-ar fi dovedit a fi
eronat.Astfel la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român
moare in condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva
luni înainte. Astfel, conducătorul oficial și cel din umbră ai statului
decedează.

9) Problema restauratiei 1926-1930

In deceniul al treilea al secolului XX,Casa Regala s-a confruntat

cu o serie de dificultati.Printul mostenitor,Carol(1893-1953) trăia o viață
scandaloasă și, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la
Odesa, cu Ioana Maria Valentina Lambrino fiica unui general
roman.Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost
exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis într-o
lungă călătorie, în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Ioana Lambrino. La 10
mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica Regelui Constantin I
al Greciei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să
reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris
împreună cu amanta sa, Elena Lupescu, fiica a lui Nicolas Grünberg, un
farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae
Lupescu.
Ca rezultat al scandalului,Carol a renunțat la tron în decembrie
1925 în favoarea fiului său minor Mihai.Pe 4 ianuarie 1926,camerele reunite
ale Parlamentului au luat act de hotararea de renuntare a printului mostenitor
iar Ferdinand desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai,
dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Fiind minor se constituia o
regenta formata din printul Nicolae,patriarhul Miron Cristea si Gheorghe
Buzdugan.Dupa moartea lui Buzdugan(1929) regenta a fost completata cu
Constantin Sarateanu.Triumful liberalilor asupra monarhiei era complet.Lui
Carol i se interzisese ferm sa revina in tara si s-au prevazut masuri drastice
pentru contestatarii actului din 4 ianuarie 1926.
 Dupa moartea neasteptata a lui Ferdinand I,liberalii au incercat sa-si
subordoneze regenta,prin includerea in cadrul sau a reginei Maria.In tara
izbucnisera manifestatii pe tema revenirii lui Carol la tron.De acestea s-a
folosit Partidul National Taranist pentru a lovi si rasturna pe liberali de la
putere,lucru pe care liderii taranisti reusesc la 10 noiembrie 1928.In acelasi
timp,s-a intensificat propaganda in jurul reintoarcerii in tara a lui Carol,ca
solutie pentru rezolvarea crizei politice interne.Au avut loc contacte intre fiul
lui Ferdinand I si oamenii politici romani,Iuliu Maniu cerand,ca odata
revenit in tara,sa rupa legatura cu Elena Lupescu si sa respecte prevederile
Constitutiei din 1923.
Pe 6 iunie 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a
întors în țară împreună cu Elena Lupescu si o exileaza pe Elena.Pe 8
iunie,Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe Mihai drept urmaș la
tron cu titlul de ”Mare Voievod de Alba-Iulia”

10) PNT la guvernare,relatiile cu monarhia

Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format în 1926

prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu
Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache).
Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de
guvernământ la Partidului Național Liberal și ca o forță care a militat pentru
menținerea regimului democratic-constituțional.
In epoca de constituire a PNȚ viața politică internă a României era
dominată de Partidul Național Liberal și de liderul necontestat al acestuia,
Ion I. C. Brătianu. Un factor suplimentar, care va marca evoluțiile politice în
următorii ani era criza dinastică declanșată de renunțarea principelui Carol la
drepturile sale la tron.Dupa moartea neasteptata a lui Ferdinand I,liberalii au
incercat sa-si subordoneze regenta,prin includerea in cadrul sau a reginei
Maria.In tara izbucnisera manifestatii pe tema revenirii lui Carol la tron.De
acestea s-a folosit Partidul National Taranist pentru a lovi si rasturna pe
liberali de la putere.Pe 6 mai 1928,s-a initat o mare adunare national-
taraneasca la Alba Iulia.De aici urma sa se organizeze un mars spre
Bucuresti pentru a lovi si rasturna pe liberali de la putere.In acelasi timp,s-a
intensificat propaganda in jurul reintoarcerii in tara a lui Carol,ca solutie
pentru rezolvarea crizei politice interne.Au avut loc contacte intre fiul lui
Ferdinand I si oamenii politici romani,Iuliu Maniu cerand,ca odata revenit in
tara,sa rupa legatura cu Elena Lupescu si sa respecte prevederile Constitutiei
din 1923
 În urma eșecurilor de a obține un împrumut extern destinat să
stabilizeze moneda națională, la 3 noiembrie 1928, Vintilă Brătianu a
prezentat demisia guvernului său. După consultări politice cu liderii vremii,
la 10 noiembrie 1928, Regența a încredințat mandatul de formare a
guvernului lui Iuliu Maniu.Taranistii au guvernat tara in anii crizei
economice.Partidul nu a fost lipsit de framantari interne si sciziuni,fiind
parasit mai ales de elementele din aripa stanga.
La 7 octombrie 1929 a încetat din viață Gheorghe Buzdugan,
membru al Regenței. Sub influența lui Iuliu Maniu, Parlamentul l-a ales ca
înlocuitor pe Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație, un
personaj șters, a cărui alegere a contribuit la scăderea prestigiului Regenței.
Pe 6 iunie 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a
întors în țară iar pe 8 iunie,Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe
Mihai drept urmaș la tron cu titlul de ”Mare Voievod de Alba-Iulia”.La 12
august 1930 sosea în țară și Elena Lupescu; episodul avea să fie punctul
declanșator al unei ostilități profunde între Maniu și așa-numita „camarilă
regală” adunată în jurul acesteia,care avea să dureze până la abdicarea lui
Carol în 1940
Pe plan intern,taranistii si-au pus in aplicare o parte din proiectele
legislative.La 16 martie 1929 s-a publicat legea pentru organizarea și
administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice.Legea prevedea
că toate concesiunile urmau a se face prin licitație publică; pe baza legii s-au
constituit regii autonome în domeniul căilor ferate, telecomunicațiilor,
petrolului, gazului metan etc In 1931 a fost elaborata legea pentru
suspendarea executiilor silite iar un an mai tarziu a fost elaborata legea
conversiunii datoriilor agricole prin care statul prelua o parte a datoriei
taranilor.
Cea mai importantă măsură luată de Guvern a fost introducerea
contingentărilor la import, prin care se stabileau cote de import la o scară
largă de produse, în scopul protecției producției naționale. Aceasta marca
practic renunțarea PNȚ la politica „porților deschise”, care fusese pilonul
viziunii economice național-țărăniste.În urma unui conflict declanșat de
dorința lui Ion Mihalache de a înlocui pe Gabriel Marinescu din funcție de
prefect al poliției capitalei (care fusese numit însă de Carol), Maniu și-a
prezentat demisia la 12 ianuarie 1933, când Alexandru Vaida-Voievod a fost
numit din nou prim-ministru. Ulterior, la 2 aprilie, Maniu avea să
demisioneze și din funcția de președinte al partidului, care a fost preluată tot
de Vaida.

11) Conflicte sociale,implicatii politice(1929-1930)

 Istoria sociala a Romaniei interbelice a fost marcata de numeroase
conflicte,a caror durata a tins sa se mareasca in ciuda unei legislatii sociale si
a muncii.Cu precadere,in aceasta perioada au fost grav afectate de efectele
crizei economice numeroase categorii socio-
profesionale,salariatii,pernsionarii,invalizii de razboi.In lumea
satelor,framantariile au avut la baza tergiversarea aplicarii reformei agrare
din 1921,raporturile dintre tarani si proprietarii agricoli,scaderea pretului
produselor agricole,impactul de camata asupra taranilor
In atari imprejurari,s-au desfasurat grevele de la Lupeni(august
1929),Bucuresti si Valea Prahovei(1932-1933).Autoritatile au decurs,in
aceste cazuri,si la armata,a carei interventie,provocata de grupuri de agitatori
comunisti care au actionat,prioritar,din motive politice si mai putin din cauze
economice si sociale,a dus la victime din randul populatiei civile.La
Lupeni,din ordinul prefectului de Hunedoara armata a deschis focul,cazand
22 de morti si 100 de raniti.La atelierele CFR Grivita din Bucuresti,la 16
februarie 1933 s-au inregistrat si ciocnirile cu armata,dupa cum a declarat in
Parlament ministrul de interne,G.G.Mironescu,3 morti,16 grav raniti si multi
raniti usor.Dupa ce redresarea economica a inceput,framantarile sociale au
devenit mai rare.

12) Extrema dreapta-revolutii politice 1919-1933

La extrema dreapta a vietii politice s-a aflat miscarea

legionara.Concentrand mai multe grupari politice,ea s-a remarcat printr-o
teorie periculoasa si nociva pentru tineret-teoria ”purificarii prin moarte”
care a exarcebat misticismul,a promovat ura,intoleranta,a facut apologia
crimei.Adepti ai cultului mortii si demagogi infocati,membrii sai au actionat
impotriva regimului democratic,pentru instaurarea unei dictaturi si a unei
politici de segregatie rasiala,ce viza exterminarea populatiei
evreiesti.Membrii sai au fost recrutati din randul micii burghezii si mai ales
al preotilor,studentilor,taranilor,lucratorilor ruinati.Arma lor principala era
terorismul politic,caruia i-au si cazut victima unii oameni politici.
Ca și celelalte mișcări fasciste din Europa, miscarea legionara a
fost creată ca un răspuns, o parare față de amenințarea exportului de
revoluție comunist de proveniență sovietică.Aidoma altor mișcări europene
fascistoide contemporane, miscarea legionara era fulminant-antisemită și
susținea teza existenței unei „agresiuni rabinice împotriva lumii creștine”,
care ar fi luat forme precum: francmasoneria, freudianismul, ateismul,
marxismul, bolșevismul, războiul civil din Spania. Scopul acestor idei a fost
subminarea societății și a națiunii. Liderii miscarii legionare se declarasera
adepti fideli al politicii lui Hitler.Specificul miscarii legionare față de alte
mișcări fasciste și fascistoide europene,consta în fundamentalismul religios
creștin-ortodox. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii
Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o
legătură structurală între creștinismul ortodox și ”românitate”.
In martie 1923 ia nastere Liga Apărării Național-Creștine,partid
politic de orientare naționalistă și antisemită din România, în perioada
interbelică.Ea dispunea de o organizatie paramilitara ce lupta contra
partidelor politice,pentru reorganizarea Parlamentului,pentru alianta cu Italia
fascista.In fruntea partidului fusese numit Alexandru C.Cuza, un profesor de
economie politică la Universitatea din Iași si inrudit cu domnitorul
Alexandru Ioan Cuza.
La 26 martie 1923, Parlamentul modifică art. 7 din Constituție,
dînd din oficiu cetățenie deplină tuturor evreilor aflați pe teritoriul patriei.
LANC s-a împotrivit acestei măsuri și a îndemnat studențimea la manifestări
de protest. Au loc ciocniri cu poliția. În aceste mișcări studențești un rol
important l-a avut Corneliu Zelea Codreanu, pe atunci membru LANC,
ulterior fondator al Mișcării Legionare.Codreanu savarseste si un prim
asasinat,impuscandu-l in incinta tribunalului de la Iasi,pe prefectul
politiei,Constantin Manciu.Liga Apărării Național-Creștine a avut sub
guvernarea Averescu,zece deputati.In cadrul partidului politic prezidat de
Cuza,s-a conturat o grupare condusa de Corneliu Zelea Codreanu.
In 1927,ia nastere un nou partid extremist de dreapta,Legiunea
Arhanghelului Mihail,o organizatie paramilitară teroristă de orientare
naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu
un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și
antimasonic.Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai
mișcării legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu
Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută,
inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea.
In 1930,organizatia s-a numit Garda de Fier.Ea a prezentat,sub
conducerea unor politicieni ca generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul,
Constantin Papanace un program ecclectic,cu o pronuntata tenta
antidemocratica si antisemita,raspandindu-se o politica xenofoba.In
decembrie 1933,organizatia numara,conform unor aprecieri ale
contemporanilor,28 000 membri si primea stipendii din partea Germaniei si
Italiei.
 13)Extrema stanga-evolutii politice 1918-1933

La extrema stanga a vietii politice s-a aflat miscarea comunista.Ca

instrument al intereselor URSS-ului,in mai 1921 s-a format Partidul
Comunist din Romania,prim secretar fiind desemnat Gheorghe
Cristescu.Autoritatile,constiente de pericolul reprezentat de noua
organizatie,au intervenit si au arestat pe unii participanti la Congresul de
constituire.Totusi,in 1922 a avut loc Congresul II,la Ploiesti,la care au luat
parte 34 de delegati.
In anul urmator,comunistii romani au adoptat si au sustinut teza
cominternista,dezvoltata de Buharin,privind dreptul popoarelor la
autodeterminare,mergand pana la despartirea de stat.Astfel,Romania era
considerata un ”stat multinational”,creatie a ”imperialismului
apusean”.Aceasta se datora si faptului ca URSS nu a acceptat niciodata
pacea de la Versailles.Cu puternice opinii si vederi antinationale,comunistii
preconizau dezmembrarea statului national unitar roman.Cu acest scop,au
loc incidente si tulburari in Basarabia,la Tatar-
Bunar,Cismele,Nicolaevsca,Nerusai,Galilesti si se pare ca de aceste tulburari
sovieticii nu au fost straini.Aceste incidente au grabit scoaterea din afara
legii a comunistilor,lucru ce s-a si intamplat in 1924.Comunistii si-au
desfasurat activitatea in ilegalitate,pana in 1944.
Fara o legitimitate istorica in tara noastra,comunistii au dezvoltat o
grupare extremista si conspirativa.Comunistii au promovat teorii care au
contravenit total intereselor nationale,pronuntandu-se pentru lichidarea
Romaniei Mare,fiind in continuare considerata era considerata un ”stat
multinational”,creatie a ”imperialismului apusean”.Comunistii si-au stabilit
drept obiectiv principal cucerirea puterii politice si pentru realizarea acestui
deziderat au trebuit sa accepte unele compromisuri de moment,sa se
strecoare catre varful piramidei politice in spatele unei aliante.La nivelul
conducerii centrale,partidul a fost coordonat de Gheorghe Cristescu,Elek
Koblos,Vitali Holotsenko,Alexandru Stefanski,Boris Stefanov,Stefan
Foris.Se remarca faptul ca acestia nu erau romani,fiind impusi printr-o
dispozitie a Moscovei
De-a lungul timpului,partidul s-a confruntat cu existenta si
activitatea paralela a doua fractiuni:cea din interior(Lucretiu Patrascanu,Bela
Brainer,Alexandru Sencovici) si cea din exterior(Alexandru Stefanski,Vanda
Nikolski,Lenuta Filipovici).In special Ana Pauker a actionat pentru refacerea
gruparii din exterior a comunistilor romani pe care a si pus-o la dispozitia lui
Stalin.Unii lideri au pierit insa in URSS in timpul epurarilor staliniste(Elek
Köblös,Vitali Holostenco,Boris Ștefanov,Marcel Pauker,Ion Dicescu
etc.).Salutand pactul germano-sovietic din 1939,comunistii romani nu au
parasit nicicand obiectivul primordial al actiunii lor si s-au alaturat
instructiunilor Moscovei,care cereau ca dificultatile ivite in urma inceperii
razboiului sa fie folosite pentru declansarea unei ”revolutii sociale”

14)Extrema stanga (1934-1944)

In 1924 Partidul Comunist Roman este scos in afara legii ca

urmare a incidentelor si tulburarilor provocate in Basarabia dar si a orientarii
antinationale a partidului.Totusi,comunistii si-au desfasurat activitatea in
ilegalitate,pana in 1944. De-a lungul timpului,partidul s-a
confruntat cu existenta si activitatea paralela a doua fractiuni:cea din
interior(Lucretiu Patrascanu,Bela Brainer,Alexandru Sencovici) si cea din
exterior(Alexandru Stefanski,Vanda Nikolski,Lenuta Filipovici).In special
Ana Pauker a actionat pentru refacerea gruparii din exterior a comunistilor
romani pe care a si pus-o la dispozitia lui Stalin.Unii lideri au pierit insa in
URSS in timpul epurarilor staliniste(Elek Köblös,Vitali Holostenco,Boris
Ștefanov,Marcel Pauker,Ion Dicescu etc.).Salutand pactul germano-sovietic
din 1939,comunistii romani nu au parasit nicicand obiectivul primordial al
actiunii lor si s-au alaturat instructiunilor Moscovei,care cereau ca
dificultatile ivite in urma inceperii razboiului sa fie folosite pentru
declansarea unei ”revolutii sociale”
Gheorghe Cristescu (1882–1973) a fost un politician comunist
român. A fost secretar general al Partidului Comunist din România
(1921-1924) și a fost printre fondatorii acestuia. A fost supranumit
Plăpumarul.
Elek Köblös(1887-1938) a fost un politician comunist român de
origine maghiară care a avut pseudonimele Balthazar, Bădulescu, Dănilă. A
fost secretar general al Partidului Comunist din România (1924-1927), dar în
această perioadă a intrat în conflict cu Marcel Pauker.Köblös a fugit în
Uniunea Sovietică, unde în 1928 a fost acuzat de troțkism și a fost arestat
pentru câteva luni. A fost pus în libertate până în 1937, când a fost din nou
arestat și executat la închisoarea Lubianka din Moscova.
Vitali Holostenco(1900-1937) a fost un politician comunist
româno-ucrainean. A fost secretar general al Partidului Comunist din
România(1927-1931).A utilizat pseudonimele de Barbu și Petrulescu.A fost
executat în cadrul epurărilor staliniste.
 Alexander Danieluk Ștefanski (1897-1937), pseudonim Gorn, a
fost un activist politic comunist de origine poloneză.A fost numit ca secretar
general al Partidului Comunist din România (1931-1936),și a supravegheat
activitǎțile comuniștilor români exilați în URSS.Alexander Danieluk
Ștefanski a fost victima a epurărilor staliniste din 1936 și a fost executat în
URSS, dar a fost reabilitat în 1955,în Republica Populară Polonă.
Boris Ștefanov Mateiev(1893-1940) a fost un politician comunist
român de origine bulgară. A fost secretar general al Partidului Comunist din
România (1936-1940).Era unul din nepoții liderului comunist internațional
Cristian Racovski,care i-a influențat drumul politic în tinerețe.S-a numărat
printre fondatorii Partidului Comunist Roman , dar nu a putut fi prezent la
congresul întemeietor de la 8 mai 1921, deoarece după ce s-a aflat printre
organizatorii grevei generale din 1920 și după ce a fost acuzat de autorități
de participare la plănuirea atentatului lui Max Goldstein de la Senat din
decembrie 1920, fusese judecat și se afla în închisoare.La Congresul al II -
lea al Partidului comunist în 1922 a fost ales in Comitetul Politic Executiv
provizoriu. Tot în 1922, împreună cu Gheorghe Cristescu și cu Alexandru
Dobrogeanu-Gherea a fost ales în Parlamentul Romaniei pe lista Partidului
Socialist Comunist, însă alegerea lor a fost invalidată de Parlament.Dupa ce
partidul a fost interzis de lege în 1924, în 1927 Boris Stefanov a fost judecat
iarăși într-un proces răsunător la Cluj și condamnat la inchisoare. Închiderea
lui a trezit ecouri în cercurile de extremă stânga din multe țări.În decembrie
1934 a fost propulsat de Comintern ca secretar general al Partidului
Comunist Roman, având atuul de a fi „băștinaș”, spre deosebire de unii din
precedesorii săi.Participant în iulie-august 1935 la congresul al VII-lea al
Cominternului la Moscova, a primit misiunea de a organiza un așa numit
„front antifascist” și în România, ca manevră de întărire a poziției
comuniștilor și a filosovietismului în țară.După ce a colaborat, împreună cu
alții, la îndepărtarea și la lichidarea în cursul Marii Terori din URSS a
multora din tovarășii săi din conducerea Partidului, ca de pildă Elena
Filipovici și Marcel Pauker, sub acuzația de troțkism, spionaj, etc., el însuși
a plecat în anul 1938 în U.R.S.S., lăsând în România o conducere interimară
prezidată de Béla Breiner. Ca mulți comuniști, a fost derutat la început de
pactul Ribentropp-Molotov și de interzicerea condamnării nayismului
incepand din anul 1939, a incercat apoi sa -i justifice ratiunea. Aflat și el în
obiectivul epurărilor fatale din URSS, ar fi fost la început salvat datorită
ajutorului din partea lui Gheorghi Dimitrov, dar se pare că le-a căzut în cele
din urmă victimă în anul 1940.
Ștefan Foriș(1892–1946) a fost un activist și jurnalist comunist
din România și Ungaria, de origine evreiască.În perioada 1940-1944,Foriș a
fost secretarul general al PCR.Foriș a fost combatant voluntar în primul
război mondial.După război, a aderat la Partidul Comuniștilor din Ungaria și
a activat în cadrul regimului Republicii Sovietice Ungare.În 1919, Foriș s-a
reîntors la Brașov. În 1921 a aderat la nou înființatul Partid Comunist Român
(care în 1924 a fost interzis). A fost redactor la două gazete de stânga. În
1928, tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la zece ani închisoare, însă
Foriș s-a refugiat în URSS. Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena și
Berlin. S-a întors în România în 1930 și o parte din pedeapsă a ispășit-o în
detenție în 1931- 1935.A fost înlăturat de la conducerea PCR la 4 aprilie
1944 (în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste
și antiantonesciene). A fost arestat la 9 iunie 1945. Acuzat de trădare
(colaboraționism cu Siguranța în anii războiului) de trei membri ai
secretariatului PCdR - Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă
Birtaș (secretar de partid al regiunii Oradea). Foriș a fost ucis în 1946 de
Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), în complicitate cu șoferul său D.
Neciu.Pintilie-Bodnarenko și agenți ai Siguranței din Oradea au fost
implicați și în asasinarea mamei lui Foriș.Foriș a fost reabilitat de Ceaușescu
în 1968

15) Fascismul in Romania-revolutie si modernizare

Fascismul este o ideologie politică radicală, naționalistă și

autoritară.Fasciștii încercă să organizeze o națiune în conformitate cu
perspectivele, valorile și sistemelele corporatiste, inclusiv sistemul politic și
economia.Ei susțin crearea unui stat totalitar cu un singur partid, care
urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om nou”,
pentru a forma o elită care reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și
politici familiale, inclusiv eugenism.Fasciștii cred că o națiune presupune o
conducere puternică, o singură identitate colectivă și capacitatea de a comite
violențe și război, cu scopul de a menține națiunea puternică.Guvernele
fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat.
Fascismul a fost fondat de către sindicaliștii naționali italieni în
Primul Război Mondial, care a combinat viziuni politice de stânga și de
dreapta, dar gravitau spre dreapta la începutul anilor 1920.Oamenii de știință
consideră în general că fascismul este de extremă dreapta.
Fasciștii sprijină violența, războiul și militarismul, ca furnzior de
transformare pozitivă în societate, de aducerea a unui nou spirit, educație,
insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul oamenilor și crearea de
camaraderie națională prin intermediul serviciului militar.Fasciștii văd
violența și războiul ca acțiuni, care creează regenerare, spirit și vitalitate
națională.
Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiindividualist,
antiliberal, antiparlamentar, anticonservator, antiburghez și antiproletar și în
multe cazuri, anticapitalist.Fascismul respinge conceptele de egalitarism,
materialism și raționalism în favoarea acțiunii, disciplinii, ierarhiei, spiritului
și a voinței.În economie, fasciștii se opun liberalismului (ca o mișcare
burgheză) și marxismului (ca o mișcare proletară) pentru că sunt mișcări
economice exclusive bazate pe anumite clase.Fasciștii prezintă ideologia lor
ca o mișcare din punct de vedere economic între clase, care promovează
soluționarea conflictului dintre clasele economice în vederea asigurării
solidarității naționale.Aceștia susțin o piață reglementată, multiclasă într-un
sistem economic integrat național.
La extrema dreapta a vietii politice s-a aflat miscarea legionara.
Mişcarea Legionară este un tip de grupare politic radicală, ce drenează în
interiorul ei curente ideologice provenite din cultura politică anterioară, fără
a deveni, prin aceasta, dependentă absolut de contextul existent. Mişcarea
Legionară, asemenea fascismelor europene, fie a celor clasice, fie a celor de
tip marginal, dezvoltă o „filozofie culturală“ în care pot fi recognoscibile
artefracte ale ideologiilor de secol XIX, dar care dezvoltă imperativ şi
exponenţial componente revoluţionare, atît în practica politică, cît şi în
corpusul teoretic. Ideologia fascistă, în cazul Mişcării Legionare, devine un
vehicul de mobilizare şi un sediment cu valoare autonomă, care generează
specificitate structurii politice. Legiunea dezvoltă toate componentele
„religiei politice“, ca formulă sui-generis de compensaţie violentă la
erodarea religiozităţii clasice, ca manieră de substituire a practicii religioase,
a riturilor şi comportamentelor creştine consacrate. Reconfigurarea, de multe
ori „ilicită“, a dimensiunii religioase oficiale, este completată de voinţa
revoluţionară orientată nu atît spre exaltarea romantică a trecutului, cît spre
construcţia utopiei şi ucroniei totalitare. Revoluţionarismul de tip fascist este
unul autentic. El propune şi militează violent construcţia omului nou,
refuzînd modernitatea existentă, evaluată ca „degenerată“, azvîrlindu-se într-
o postmodernitate legată indistinct de un Ev Mediu asumat ideologic.
Mişcarea Legionară este o formă clasică de fascism, prin
expunerea violent angajată a unui filozofii politice idealiste, vitaliste şi
voluntariste, fundamental orientate spre construcţia unei culturi seculare,
autodeterminate şi moderne. Mişcarea Legionară poate fi definită şi în
termenii negativi ai antiliberalismului, anticomunismului şi
anticonservatorismului; ea promovează mobilizarea de masă, şi prin
militarizarea relaţiilor politice, cu vocaţia de a construi un partid-miliţie de
masă; Mişcarea Legionară dezvoltă estetica politică comună fascismelor,
reprezentînd o valorizare antropologică a principiilor masculinităţii şi a
viziunii „organice“ asupra societăţii. Fascismul şi, implicit, Mişcarea
Legionară se autoproclamă deschis ca o religie politică, ce afirmă primatul
credinţei şi al mitului în politica militantă şi apelează fără ezitare la
iraţionalitate, ca mijloc politic al mobilizării prin forţă. Mişcarea Legionară
introduce, ca practică politică persistentă, „gîndirea mitică“, afirmînd, fără
echivoc, că această gîndire este singura formă de conştiinţă colectivă posibil
sustenabilă pentru mase, consacră figura liderului charismatic, instituie o
liturghie politică pentru celebrarea deificării statului şi cultul conducătorului.

16)Intelectualii si atitudinea lor fata de fascism

17)Alegerile din decembrie 1933 si asasinarea lui I.G.Duca

Aparitia Garzii de Fier pe scena politica romaneasca din perioada

interbelica l-a determinat pe Ion Gheorghe Duca sa interzica Garda de
Fier.Despre Ion Gheorghe Duca(1879-1933) se poate preciza ca era membru
PNL inca din timpul lui Carol I.Intra in politica,initial membru in Camera
Deputatilor(1908) ca apoi sa fie in mai multe randuri ministru.În noiembrie
1933, regele Carol al II-lea al României i-a cerut să devină șeful guvernului
ca prim-ministru până la alegerile din decembrie. În această funcție, Duca a
încercat să anihileze organizația naționalistă de extremă dreaptă Garda de
Fier. A inițiat măsuri dure de represiune împotriva acesteia cu scopul de a o
împiedica a participa la alegerile din decembrie 1933.Carol al II-lea fusese
informat, despre ce aveau de gând Nicadorii, după ce șeful poliției, Gabriel
Marinescu primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat
următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”.
Informarea fusese făcută chiar de vărul unuia dintre autori care era
informator al poliției.Masurile luate impotriva Garzii de Fier aveau sa ii
aduca sfarsitul.
G. Duca a fost chemat la Sinaia, imediat după câştigarea alegerilor,
pentru o întrevedere cu Carol al II-lea. A plecat cu primul tren, cu pază
foarte puţină, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii:
Nicolae Constantinescu, Doru Belimaci, Ioan Caranica. După întâlnirea cu
regele de la Peleş, Duca trebuia să revină la Bucureşti cu trenul de 21 şi 15
minute. Trenul a întârziat o oră, fapt ce nu i-a decumpănit pe asasini, care l-
au aşteptat pe peron.Până la vagonul guvernamental mai avea de făcut câţiva
paşi. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, dar cineva a uitat să îl
anunţe. O explozie, un nor de fum, o petardă aruncată în calea lui I. G. Duca.
În panica momentului, Nicolae Constantinescu i-a pus o mână pe umăr şi
apoi i-a tras o rafală de cinci gloanţe în ceafă. A murit pe loc. Aceasta este,
pe scurt, povestea morţii, la 29 decembrie 1933, a primului ministru I. G.
Duca. În procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de cei trei executanți
au compărut și Codreanu, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul,
Nichifor Crainic și alții sub acuzația de conspirație criminală, dar pe baza
unor disputate circumstanțe atenuante, au fost achitați.

18)Evolutia miscarii legionare intre 1934-1937

Dupa asasinarea lui I.G.Duca si achitarea lui Codreanu,Garda

de Fier se dizolva.Ia nastere,in decembrie 1934,partidul Totul pentru
Țară,format din membri ai fostei Garzi de Fier si l-a avut ca președinte pe
generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe
Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu.In 1935,o grupare
condusa de Mihail Stelescu a parasit partidul si a format Cruciada
Romanismului.El dezlănțuie o amplă campanie împotriva lui Corneliu Zelea
Codreanu, reluată de presa de mare tiraj, prin care Codreanu este făcut laș,
desfrânat și slab orator.Nemaiputând suporta atacurile la adresa Căpitanului,
legionarul Ion Caratănase a adunat un grup de zece legionari hotărâți „să dea
un exemplu istoric". În ziua de 16 iulie 1936, Mihai Stelescu a fost asasinat
în Spitalul Brâncovenesc din București, unde se afla internat,fiind acuzat de
tradare a idealurilor organizatiei.
Desi s-a declarat in mai multe randuri impotriva lui
Codreanu,Carol II i-a ținut până la aducerea la putere a generalului Ion
Antonescu, la 5 septembrie 1940.Regele a tratat cu legionarii,in speranta ca-i
va putea folosi ca masa de manevra si chiar subordona.In acest sens au avut
loc lucrarile Congresului studentilor legionari din Targu Mures(2-5 apr.
1936) unde insa s-au constituit ”echipele mortii” si ”liste” pe care au fost
inscrise numele unor personalitati ale epocii ce trebuiau lichidate
Anul 1937 a insemnat un punct de cotitura in evolutia politica a
Romaniei.In cadrul PNT s-au conturat trei aripi: una condusa de Nicolae
Lupu ce lupta pentru mentinerea regimului democratic,a doua condusa de
Iuliu Maniu ce era adversar al camarilei regale si a treia condusa de Armand
Calinescu ce se declarase adversar al legionarilor.In urma demisiei lui Ion
Mihalache,Maniu revine in conducerea partidului si a semnat un pact de
neagresiune electorala cu Garda de Fier.La alegerile din 1937,nici liberalii si
nici taranistii nu au reusit sa obtina 40% din voturi ca sa poata guverna.
Legiunea a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul
Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii.

19)Partidele nationaliste si antisemite 1935-1937

In martie 1923 ia nastere Liga Apărării Național-Creștine,partid

politic de orientare naționalistă și antisemită din România, în perioada
interbelică.Ea dispunea de o organizatie paramilitara ce lupta contra
partidelor politice,pentru reorganizarea Parlamentului,pentru alianta cu Italia
fascista.In fruntea partidului fusese numit Alexandru C.Cuza, un profesor de
economie politică la Universitatea din Iași si inrudit cu domnitorul
Alexandru Ioan Cuza.
In 1927,ia nastere un nou partid extremist de dreapta,Legiunea
Arhanghelului Mihail,o organizatie paramilitară teroristă de orientare
naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu
un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și
antimasonic.Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai
mișcării legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu
Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută,
inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea.
In 1930,organizatia s-a numit Garda de Fier.Ea a prezentat,sub
conducerea unor politicieni ca generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul,
Constantin Papanace un program ecclectic,cu o pronuntata tenta
antidemocratica si antisemita,raspandindu-se o politica xenofoba.In
decembrie 1933,organizatia numara,conform unor aprecieri ale
contemporanilor,28 000 membri si primea stipendii din partea Germaniei si
Italiei.
Dupa asasinarea lui I.G.Duca si achitarea lui Codreanu,Garda de
Fier se dizolva.Ia nastere,in decembrie 1934,partidul Totul pentru
Țară,format din membri ai fostei Garzi de Fier si l-a avut ca președinte pe
generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe
Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu.In 1935,o grupare
condusa de Mihail Stelescu a parasit partidul si a format Cruciada
Romanismului.El dezlănțuie o amplă campanie împotriva lui Corneliu Zelea
Codreanu, reluată de presa de mare tiraj, prin care Codreanu este făcut laș,
desfrânat și slab orator.Replica legionarilor nu intarzie si acestia il
asasineaza pe Stelescu, în Spitalul Brâncovenesc din București, unde se afla
internat,fiind acuzat de tradare a idealurilor organizatiei
La alegerile din 1937,nici liberalii si nici taranistii nu au reusit sa
obtina 40% din voturi ca sa poata guverna. Legiunea a ieșit pe locul al treilea
după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând
15,5% din sufragii.

20) Sistemul partidist democratic intre 1934-1937

Viata politica a Romaniei interbelice a fost dominata de Partidul

National Liberal si Partidul National Taranist.
Partidul Național Liberal a fost si este unul din principalele
partide politice din Romania,cu rol insemnat in modernizarea tarii.A fost
infiintat sub acest nume in data de 24 mai 1875.Din cele 87 de cabinete ale
Romaniei, 30 au fost conduse de premieri liberali.Liberalii au continuat,in
schimb,sa joace un important rol politic,reprezentand in practică cel mai
puternic partid politic al perioadei interbelice.Ei au condus neintrerupt din
1914 si pana în 1919(cu o scurta intrerupere intre martie-noiembrie
1918),cand, asemenea altor partide liberale europene,au pierdut alegerile
organizate de ei pe baza votului universal.
Partidul National Liberal a dominat scena politica romaneasca mai
ales intre 1918-1928,perioada cunoscuta si sub numele de ”Decada
bratiana”.PNL s-a implicat in istoria sa in mai multe evenimente ce aveau sa
devina semnificative pentru Romania,in special obtinerea independentei in
1877, construirea Regatului Romaniei in 1881,razboiul de reintregire
nationala(crearea Romaniei Mari) in 1918.De asemenea s-au implicat si in
activitatea legislativa,elaborand o serie de legi si reforme,contribuind la
dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei.
Liberalii au reusit sa se impuna in alegeri,formandu-se cabinetul lui
Gheorghe Tătărăscu,fost militar ce intrase in 1912 in randurile PNL.
Guvernarea lui Gheorghe Tătărescu poate fi privită în antiteză, după cum au
și facut-o unii istorici. Pe de o parte, anii 1934-1937 au însemnat pentru
România prestigiu, stabilitate și bunăstare. Au însemnat relansarea
economiei după dureroasa criză mondială. Pe de altă parte, una din cele mai
grave acuzații care i se aduc politicianului este că, în timpul mandatului său,
a contribuit la destrămarea partidelor, începând chiar cu cel din care făcea
parte, la desființarea democrației și la concursul dat regelui Carol al-II-lea
pentru instaurarea dictaturii regale.Prin măsurile legislative adoptate, în
perfectă continuare cu opera de legiferare din vremea guvernării lui Ion. I. C.
Brătianu, acest guvern a protejat dezvoltarea economică a țării, inclusiv a
industriei naționale, a stimulat comerțul și, mai ales, exportul, a încurajat
agricultura, a însănătoșit finanțele iar nivelul general de trai a crescut .Au
fost adoptate legi privitoare la organizarea și funcționarea institușiilor
statului, la organizarea administrativă a țării, la administrarea justiției. A fost
întărită capacitatea de apărare a țării și îmbunătățită starea armatei.
Importante au fost măsurile luate în vederea restructurării și dezvoltării
învățământului de toate gradele .
Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format în 1926
prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu
Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache).
Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de
guvernământ la Partidului Național Liberal și ca o forță care a militat pentru
menținerea regimului democratic-constituțional.
Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format în 1926
prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu
Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache).
Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de
guvernământ la Partidului Național Liberal și ca o forță care a militat pentru
menținerea regimului democratic-constituțional.
Partidul National Taranesc reuseste,in anii crizei economice,sa
conduca Romania din punct de vedere executiv si legislativ, punand in
aplicare o parte din proiectele legislative.In septembrie 1933 a fost ales
presedinte Ion Mihalache,iar la conducere au fost numite cadre tinere,ca
Mihai Ralea,Mihail Ghelmegeanu,care si-au propus revigorarea partidului.In
1935 s-a publicat un nou program politic al carui scop era edificarea
”statului national taranist” in Romania. Partidul nu a fost lipsit de framantari
interne si sciziuni,fiind parasit de elementele de stanga,reprezentate de
Alexandru Vaida Voievod si de Dem Dobrescu. In cadrul PNT s-au conturat
trei aripi: una condusa de Nicolae Lupu ce lupta pentru mentinerea regimului
democratic,a doua condusa de Iuliu Maniu ce era adversar al camarilei
regale si a treia condusa de Armand Calinescu ce se declarase adversar al
legionarilor.In urma demisiei lui Ion Mihalache,Maniu revine in conducerea
partidului si a semnat un pact de neagresiune electorala cu Garda de Fier.
La alegerile din 1937,nici liberalii si nici taranistii nu au reusit sa
obtina 40% din voturi ca sa poata guverna. Legiunea a ieșit pe locul al treilea
după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând
15,5% din sufragii.
In viata politica a Romaniei si-au desfasurat activitatea si alte
formatiuni politice,fie ca erau de stanga sau extrema stanga,fie ca erau de
dreapta sau extrema dreapta
Partidul Social Democrat Român a fost reprezentantul social-
democrației în viața politică românească pînă la instaurarea dictaturii
comuniste.Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea
votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a
sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățămîntului gratuit
obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului
progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală. PSDR a salutat
Marea Unire din 1918, solicitînd democratizarea țării și transformarea ei
într-o societate socialistă. În decembrie 1918, PSDR și-a schimbat
denumirea în Partidul Socialist, dar din rîndurile sale s-au desprins mai
multe facțiuni și grupuri disidente. Congresul din 7 mai 1927 a hotărît
centralizarea întregii mișcări socialiste prin constituirea Partidului Social-
Democrat (PSD), iar printre membrii săi se numărau George Grigorovici,
Constantin Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Șerban Voinea, Iosif Jumanca,
Ioan Flueraș, Ștefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Theodor Iordănescu, Ion Pas.
A urmat o perioadă de scindări generate de relaționarea cu celelalte partide,
respectiv cu PNȚ și PNL, în vederea accederii la putere. În perioada
dictaturii regale, PSD și-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea
lui Constantin-Titel Petrescu. Deși se aflau în tratative cu comuniștii pentru
organizarea luptei antifasciste, social-democrații români au întrerupt
contactele cu comuniștii, care susținuseră anexarea Basarabiei și Bucovinei
de Nord la URSS.
Frontul Plugarilor a fost o organizație politică de stânga a țăranilor
români, înființată în ianuarie 1933 la Deva, sub conducerea lui Petru Groza,
cu scopul de a mobiliza la luptă masele țărănești pentru apărarea drepturilor
și libertăților lor. Inițiată în județul Hunedoara,mișcarea s-a răspândit curând
în Banat, iar apoi și în celelalte zone ale României.În septembrie 1935,
Frontul Plugarilor a semnat un acord cu Uniunea oamenilor muncii maghiari
din România (MADOSZ), iar la 6 decembrie 1935, la Țebea, sub gorunul lui
Horea, a încheiat o înțelegere cu Blocul Democratic (organizație aflată sub
influența Partidului Comunist Român, pe atunci în ilegalitate) și Partidul
Socialist.Membri marcanți ai organizației au fost, alături de Petru Groza:
Miron Belea, Ion Moga Fileriu, Romulus Zăroni, Octav Livezeanu
La extrema stanga a vietii politice s-a aflat miscarea
comunista.Ca instrument al intereselor URSS-ului,in mai 1921 s-a format
Partidul Comunist din Romania,prim secretar fiind desemnat Gheorghe
Cristescu. In 1924 Partidul Comunist Roman este scos in afara legii ca
urmare a incidentelor si tulburarilor provocate in Basarabia dar si a orientarii
antinationale a partidului.Totusi,comunistii si-au desfasurat activitatea in
ilegalitate,pana in 1944.De-a lungul timpului,partidul s-a confruntat cu
existenta si activitatea paralela a doua fractiuni:cea din interior(Lucretiu
Patrascanu,Bela Brainer,Alexandru Sencovici) si cea din exterior(Alexandru
Stefanski,Vanda Nikolski,Lenuta Filipovici).In special Ana Pauker a actionat
pentru refacerea gruparii din exterior a comunistilor romani pe care a si pus-
o la dispozitia lui Stalin.Unii lideri au pierit insa in URSS in timpul
epurarilor staliniste(Elek Köblös,Vitali Holostenco,Boris Ștefanov,Marcel
Pauker,Ion Dicescu etc.).Salutand pactul germano-sovietic din
1939,comunistii romani nu au parasit nicicand obiectivul primordial al
actiunii lor si s-au alaturat instructiunilor Moscovei,care cereau ca
dificultatile ivite in urma inceperii razboiului sa fie folosite pentru
declansarea unei ”revolutii sociale”
La extrema dreapta a vietii politice s-a aflat miscarea legionara.
In 1927,ia nastere un nou partid extremist de dreapta,Legiunea
Arhanghelului Mihail,o organizatie paramilitară teroristă de orientare
naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu
un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și
antimasonic.Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai
mișcării legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu
Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută,
inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea.In
1930,organizatia s-a numit Garda de Fier.Ea a prezentat,sub conducerea unor
politicieni ca generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Constantin
Papanace un program ecclectic,cu o pronuntata tenta antidemocratica si
antisemita,raspandindu-se o politica xenofoba.In decembrie 1933,organizatia
numara,conform unor aprecieri ale contemporanilor,28 000 membri si
primea stipendii din partea Germaniei si Italiei.Dupa asasinarea lui I.G.Duca
si achitarea lui Codreanu,Garda de Fier se dizolva.Ia nastere,in decembrie
1934,partidul Totul pentru Țară,format din membri ai fostei Garzi de Fier si
l-a avut ca președinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi
pe inginerul Gheorghe Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea
Codreanu.In 1935,o grupare condusa de Mihail Stelescu a parasit partidul si
a format Cruciada Romanismului,criticand politica si opiniile lui Codreanu
dar replica legionarilor nu intarzie si acestia il asasineaza pe Stelescu.In
1937,legionarii semneaza un pact de neagresiune electorala cu Maniu si
participa la alegerile parlamentare, iesind pe locul al treilea după Partidul
Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii.
Partidul Național Creștin a fost un partid de extremă-dreapta în
România interbelică, cu o politică naționalistă și virulent
antisemitică.Partidul Național Creștin a fost creat la Iași prin fuziunea, la 14
iulie 1935, a Ligii Apărării Național Creștine (A.C.Cuza) și Partidului
Național Agrar (Octavian Goga). Președinte suprem a fost A.C.Cuza, iar
președinte Octavian Goga.Octavian Goga a condus între 28 decembrie 1937
– 10 februarie 1938 un guvern minoritar format din reprezentanți ai
Partidului Național Creștin(locul 4 la alegerile din 20 decembrie 1937 cu
281.167 voturi, adică 9,5% și 39 de mandate),ai grupării național țărăniste de
centru conduse de Armand Călinescu și personalități apropiate regelui Carol
al II-lea.In 1938, prin instituirea dictaturii regale a lui Carol al doilea,
Partidul Național Creștin a fost înlăturat de la guvernare,și, ca toate celelalte
partide cu excepția partidului regalist, scos în afara legii.
Un alt partid ce a apartinut extremei drepte politice din Romania
interbelica a fost Frontul Românesc fondat la 25 februarie 1935 din inițiativa
fostului lider al Partidul Național-Țărănesc, Alexandru Vaida-Voievod.
Formațiunea s-a creat prin desprinderea de Partidul Național-Țărănesc a unui
grup de politicieni conduși de Alexandru Vaida-Voievod, care fusese
președinte al acestui partid și îl reprezentase de trei ori ca președinte al
Consiliului de Miniștri. Partidul era organizat pe baze ierarhice clare,
conducătorii acestuia fiind confirmați de președinte, în fața căruia
răspundeau.Frontul Românesc se pronunța pentru tratarea cu prioritate a
elementului românesc în economie, societate și politică, prin introducerea
așa-numitului principiu "numerus valachicus", conform căruia fiecare
întreprindere și instituție trebuia să aibă în componența ei un număr de
români egal cu ponderea acestora în populația țării, respectiv 71,9%,
conform recensământului din 1930. Neacceptarea de către conducerea PNȚ
a acestei idei a și fost cauza imediată a părăsirii partidului de către Vaida-
Voievod.Partidul și-a încetat activitatea la 30 martie 1938, odată cu
dizolvarea partidelor politice după instalarea dictaturii regale.
Un alt partid ce a apartinut extremei drepte politice din Romania
interbelica a fost Partidul Poporului partid înființat de Alexandru Averescu în
1918 sub numele de „Liga Poporului”.Partidul avea sa dispara de pe scena
politica romaneasca dupa ce Averescu se retrage din viața politică,spre finele
vieții sale,bătrân și bolnav.
Partidul Național Agrar a fost un partid de extremă-dreapta în
România interbelică. Partidul Național Agrar a fost întemeiat la 10 aprilie
1932 de către (Octavian Goga), prin desprindere din Partidul Poporului
condus de Alexandru Averescu. Partidul Național Agrar nu a reușit să se
afirme în viața politică românească în cei trei ani ai existenței sale.La 14
iulie 1935, prin fuziunea cu Liga Apărării Naționale Creștine a lui A.C.Cuza
și formarea Partidului Național Creștin, P.N.A. și-a încheiat existența
Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele
Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din
România.Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale
specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație
politică în stat", pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică
decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți".Scopul
declarat al F.R.N., enunțet în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în
vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și
propășire a patriei și de consolidare a statului". Art. 6 prvedea că Numai
F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.În Monitorul oficial
din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului
Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica
faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub
denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a
Majestății Sale regelui.
Minoritățile etnice au avut de asemenea organismele lor politice ce
le reprezentau in perioada interbelica.Amintim Partidul German,Uniunea
Populară Maghiară,Partidul Evreiesc,Partidul Maghiar,Mișcarea Națională
Culturală și Economică Italo-Română.

21)Semnificatia alegerilor din decembrie 1937

Anul 1937 a insemnat un punct de cotitura in evolutia vietii

politice din Romaniei.Intre 1934-1937,lider al executivului era liberalul
Gheorghe Tatarescu.Incă de la debutul său în noua postură, Tătărescu, deși
era deplin conștient de criza sistemului politic, nu a dat nici un semn că ar
urmări consolidarea și stabilizarea structurilor parlamentar-democratice.
Acțiunile sale au generat o intensificare a luptelor dintre partide. Erorile
guvernării, conjugate cu ascensiunea curentelor extremiste au reușit să
determine pierderea încrederii oamenilor în regimul democratic și să
favorizeze instaurarea dictaturii regale în 1938.
Partidul National Taranesc se confrunta cu diverse framantari
interne si sciziuni,fiind parasit de elementele de stanga,reprezentate de
Alexandru Vaida Voievod si de Dem Dobrescu. In cadrul PNT s-au conturat
trei aripi: una condusa de Nicolae Lupu ce lupta pentru mentinerea regimului
democratic,a doua condusa de Iuliu Maniu ce era adversar al camarilei
regale si a treia condusa de Armand Calinescu ce se declarase adversar al
legionarilor.In urma demisiei lui Ion Mihalache,Maniu revine in conducerea
partidului si a semnat un pact de neagresiune electorala cu Garda de Fier.
La alegerile din 1937,nici liberalii si nici taranistii nu au reusit sa
obtina 40% din voturi ca sa poata guverna. Legiunea a ieșit pe locul al treilea
după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând
15,5% din sufragii.In aceste conditii,regele Carol II l-a insarcinat cu
formarea guvernului pe Octavian Goga,un om politic lipsit de personalitate
dar un poet destul de apreciat.Guvernarea s-a a durat 44 de zile.Guvernarea
nu a fost lipsita insa de contradictiile intre gruparile politice ce o
sustineau.Armand Calinescu,in calitate de ministru de interne,a actionat
impotriva legionarilor in ciuda faptului ca in februarie 1938,Corneliu Zelea
Codreanu incheiase o intelegere cu Octavian Goga,pe baza careia legionarii
ieseau din campania electorala dar sustineau pe Goga in viitoarele alegeri.
Prin faptul ca partidele istorice nu si-au asigurat cele 40% din
voturi ca sa poata guverna si prin numirea unui om politic lipsit de
personalitate in fruntea guvernului,regele isi pregatise terenul pentru
instaurarea regimului de conducere personala.In ianuarie 1938 este dizolvat
Parlamentul,pe 10 februarie guvernul Goga este inlaturat si a fost instaurat
regimul de autoritate monarhica a lui Carol II.Dupa numirea lui Miron
Cristea in fruntea guvernului,este elaborata o noua constitutie potrivit careia
regelui ii reveneau atat puterea executiva cat si puterea
legislativa,Parlamentul avand un rol doar decorativ.

22)Monarhia autoritara carlista si institutiile sale 1938-1940

Rezultatul alegerilor din 1937 a fost prilejul de care regele Carol

II s-a folosit pentru a instaura regimul de conducere personala. Prin faptul ca
partidele istorice nu si-au asigurat cele 40% din voturi ca sa poata guverna si
prin numirea unui om politic lipsit de personalitate in fruntea
guvernului,regele isi pregatise terenul pentru instaurarea regimului de
conducere personala.In ianuarie 1938 este dizolvat Parlamentul,pe 10
februarie guvernul Goga este inlaturat si a fost instaurat regimul de autoritate
monarhica a lui Carol II.
Dupa numirea patriarhului Miron Cristea in fruntea unui guvern de
”uniune nationala”,pe 27 februarie 1938 a fost adoptata o noua Constitutie
ce consfintea noul regim politic al Romaniei.Conform Constitutie din 1938,
regelui ii reveneau atat puterea executiva cat si puterea
legislativa,Parlamentul avand un rol doar decorativ.Pe 30 martie 1938 au
fost dizolvate partidele politice iar pe 14 august 1938 a fost adoptata o noua
lege administrativa,conform careia teritoriul Romaniei a fost impartit in zece
tinuturi,conduse de un rezident regal numit de catre rege.De
asemenea,primarii din asezarile urbane si rurale urmau sa fie numiti pe o
perioada de 6 ani.O alta masura luata de rege a fost introducerea cenzurei si
a starii de asediu.
Pe plan politic,ia nastere Frontul Renașterii Naționale,un partid
înființat de regele Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, fiind primul partid
de masă din România.Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii
Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică
organizație politică în stat", pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă
activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii
pedepsiți".Scopul declarat al F.R.N., enunțet în Art. 2, „mobilizarea
conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare
românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului". Art. 6
prvedea că Numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.În
Monitorul oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru
transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui
prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid
unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub
conducerea supremă a Majestății Sale regelui.Pe 15 decembrie 1938 s-a
reorganizat Straja Tarii,organizatie ce grupa fetele intre 7-21 de ani si baietii
intre 7-18 ani.Organizatia si-a propus adularea institutiei monarhice si a
reprezentantului sau
Dupa moartea lui Miron Cristea,in fruntea guvernului a fost numit
Armand Calinescu,membru PNT si adversar al politicii pe care o urmau
legionarii.In 1938,a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu,
condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare.Poartă
responsabilitatea comenzii asasinării în închisoare a liderilor legionari,
inclusiv a lui Corneliu Zelea Codreanu, după 30 noiembrie.Armand
Călinescu a continuat politica tradițională, apropiată de Franța și Marea
Britanie. În septembrie, a permis refugiul guvernului polonez după invadarea
și ocuparea Poloniei de către germani.Asasinarea lui Codreanu din ordinul
primului ministru a avut o replica dura din partea legiunii.Armand Calinescu
a fost asasinat în București pe 21 septembrie 1939, asasinii fiind legionari
conduși direct de Horia Sima, trimis special din Germania pentru această
acțiune.
In perioada regimului autoritar,camarila regala s-a aflat la
apogeul influentei sale politice.Ea a influentat o serie de oameni
politici,financiari si bancheri,,care au avut,deseori,un cuvant de spus intr-o
serie de probleme importante ale Romaniei.
Un capitol important al vietii politice interne din aceasta perioada
l-au reprezentat si raporturile sinuase si contradictorii ale lui Carol II cu
legionarii.Daca pana in 1938,regele a sperat sa-i foloseasca ca o masa de
manevra pentru a-si intari regimul,dupa instaurarea regimului personal
raporturile intre cei doi factori politici s-au incordat din nou.Scrisoarea
jignitoare pe care Codreanu o trimisese lui Iorga a furnizat autoritatilor
ocazia ca,pe baza prevederilor decretului-lege privind dizolvarea partidelor
politice,sa incrimineze organizatia legionara,dezvaluind si numeroase
documente care atestau legaturi cu Germania si Italia.Pe baza acestor
probe,Codreanu si alti lideri legionari au fost condamnati la ani grei de
inchisoare.Conducatorul legionarilor a cerut adeptilor sai sa se supuna
pentru a nu periclita viata celor inchisi.
Sub impulsul presiunilor Reichului asupra Romaniei,dupa
semnarea Dictatului de la Munchen(1938) care a sacrificat Cehoslovacia
Germaniei,cu concursul Angliei si al Frantei,in tara au inceput noi agitatii
legionare.La 28 nov.1938,un grup de legionari a incercat sa-l asasinze pe
Florian Stefanescu-Goanga,rectorul Universitatii din Cluj,psiholog si
membru corespondent al Academiei Romane.In aceste imprejurari,regele
Carol II a dispus suprimarea conducatorilor legionari.Au fost executati sub
pretextul ca au incercat sa fuga de sub escorta,pe drumul de la Ramnicul
Sarat la Jilava,Corneliu Zelea Codreanu si alti legionari

23)Constitutia din februarie 1938.Caracterul ei antidemocratic

La 20 februarie 1938,s-a publicat o noua constitutie ce urma sa puna

bazele juridice ale regimului carlist.Ea a fost redactata de catre juristul
Istrate Micescu.Prin prevederile sale monarhia s-a intarit considerabil.Desi a
mentinut formal principiul separarii puterii in stat si ideea ca ”puterea emana
de la natiune”,noua lege fundamentala a privilegiat puterea regala.Regele
numea guvernul,exercita puterea legislativa prin Reprezentanta
Nationala,era comandantul suprem al armatei,conferea decoratii,putea
incheia pace si declara razboi,acredita pe ambasadori,batea moneda.El
guverna pe baza de decrete-legi.S-a prevazut ca dreptul de vot il aveau
cetatenii romani incepand de la 30 de ani.Fiindca regele exercita puterea
legislativa,Parlamentul avea un rol strict decorativ.De asemenea,cu toate
ca,in mod formal,au fost reconfirmate drepturile si libertatile cetatenesti,s-a
introdus pedeapsa cu moartea pe timp de pace,in cazul autorilor unor
tentative politice.Totodata monarhia a pastrat unele elemente ale democratiei
parlamentate: Parlamentul cu atributii reduse,presa,cenzurata insa,o oarecare
posibilitate de actiune a partidelor politice si chiar o confruntare de
idei.Pornind de la aceste considerente,Monarhia nu poate fii considerata o
dictatura clasica sau de tip fascist.

24)Relatia dictaturii carliste cu contestatarii sai

Consolidarea monarhiei regale prin Constitutia de la 1938 si

caracterul antidemocratic al legii fundamentale a starnit nemultumiri in
randul elitei politice.Aceste nemultumiri s-au acutizat in urma deciziei
regelui Carol II de a dizolva partidele politice,decizie pusa in aplicare pe 30
martie 1938. Decretul-lege din 30 martie 1938 a determinat prima luare de
atitudine din partea liderilor naţional-ţărănişti şi liberali, care au înţeles că
suveranul nu se limita doar la acţiuni împotriva Gărzii de Fier, ci era decis să
permanetizeze regimul monarhiei autoritare, distrugând sistemul democraţiei
întemeiat pe partide politice.
Iuliu Maniu a declarat că actul dizolvării partidelor politice era
neconstituţional, şi preciza: "nu ne socotim dizovaţi, ci ne simţim obligaţi a
continua activitatea noastră". La rândul său, C.I.C. Brătianu a adresat regelui
un memoriu de protest împotriva decretului-lege din 30 martie În şedinţa
Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional-Liberal din 5 aprilie 1938,
C.I.C.Brătianu îşi afirma convingerea că: "Mai curând sau mai târziu, tot la
acţiunea de partid trebuie să se revie, pentru a da vieţii naţionale un ritm
normal".
Parlamentul s-a dovedit o instituţie incomodă pentru
regim.Conform decretului din 3 iunie 1939, deputaţii şi senatorii au fost
obligaţi să depună jurământ de credinţă faţă de rege şi să poarte uniforma
Frontului Renaşterii Naţionale(partid înființat de regele Carol al II-lea la 16
decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România). Între cei care au
refuzat, s-au aflat Iuliu Maniu, I. Mihalache, dr. N. Micu si C.I.C. Bratianu
(senatori de drept), fapt ce a fost comentat în termeni cu totul nefavorabili
regelui Carol al II-lea.
În timp ce unii deputaţi au găsit de datoria lor să laude pe rege,
care a "salvat" ţara, alţii au adoptat o atiutudine critică faţă de regim. Tradiţia
parlamentară de şapte decenii crease o mentalitate democratică, şi anume
aceea de a controla activitatea guvernamentală şi a se implica în toate
problemele interesând statul român.
Un capitol important al vietii politice interne din aceasta perioada
l-au reprezentat si raporturile sinuase si contradictorii ale lui Carol II cu
legionarii.Daca pana in 1938,regele a sperat sa-i foloseasca ca o masa de
manevra pentru a-si intari regimul,dupa instaurarea regimului personal
raporturile intre cei doi factori politici s-au incordat din nou.Scrisoarea
jignitoare pe care Codreanu o trimisese lui Iorga a furnizat autoritatilor
ocazia ca,pe baza prevederilor decretului-lege privind dizolvarea partidelor
politice,sa incrimineze organizatia legionara,dezvaluind si numeroase
documente care atestau legaturi cu Germania si Italia.Pe baza acestor
probe,Codreanu si alti lideri legionari au fost condamnati la ani grei de
inchisoare.Conducatorul legionarilor a cerut adeptilor sai sa se supuna
pentru a nu periclita viata celor inchisi. Sub impulsul presiunilor Reichului
asupra Romaniei,dupa semnarea Dictatului de la Munchen(1938) care a
sacrificat Cehoslovacia Germaniei,cu concursul Angliei si al Frantei,in tara
au inceput noi agitatii legionare.La 28 nov.1938,un grup de legionari a
incercat sa-l asasinze pe Florian Stefanescu-Goanga,rectorul Universitatii
din Cluj,psiholog si membru corespondent al Academiei Romane.In aceste
imprejurari,regele Carol II a dispus suprimarea conducatorilor legionari.Au
fost executati sub pretextul ca au incercat sa fuga de sub escorta,pe drumul
de la Ramnicul Sarat la Jilava,Corneliu Zelea Codreanu si alti legionari.
La sfârşitul anului 1939,Carol al II-lea a iniţiat politica de
"reconciliere naţională",cerând tuturor românilor să colaboreze pentru
apărarea intereselor ţării. Politica de reconciliere promovată de Carol în
interior şi în exterior nu a salvat ţara de izolare.Astfel,in vara lui
1940,Romania Mare inceta sa mai existe.In urma acestei imprejurari,regele
Carol II i-a decizia abdicării,in septembrie 1940 parasind Romania.

25) Prabusirea dictaturii carliste(septembrie 1940)

La 1 septembrie 1939 incepe un nou conflict mondial iar 5 zile

mai tarziu Romania isi proclama neutralitatea.Situatia Romaniei a fost
decisa insa de raporturile dintre cele doua grupari de state:pe de-o parte
Anglia si Franta si pe de alta parte,Germania si URSS.Pactul germano-
sovietic din 23 august 1939,cunoscut si sub numele de Ribbentrop-Molotov
a fost un soc pentru cercurile oficiale de la Bucuresti,deoarece Romania nu
avea relatii bune cu niciuna dintre statele care isi impartisera sferele de
influenta in Europa Rasariteana,ceea ce a si grabit declansarea razboiului.
Pe 21 septembrie Armand Calinescu a fost asasinat în
București,asasinii fiind legionari conduși direct de Horia Sima, trimis special
din Germania pentru această acțiune.Dupa atentat,Garda de Fier si-a pierdut
caracterul de organizatie politica si a devenit o organizatie clasica terorista,in
slujba Reichului.Atentatul a determinat o riposta dura a autoritatilor,fiind
executati peste 300 de legionari,aproape toata conducerea partidului.Pe 30
noiembrie au fost executati sub pretextul ca au incercat sa fuga de sub
escorta,pe drumul de la Ramnicul Sarat la Jilava,Corneliu Zelea Codreanu si
alti legionari.
La sfârşitul anului 1939,Carol al II-lea,a iniţiat politica de
"reconciliere naţională",cerând tuturor românilor să colaboreze pentru
apărarea intereselor ţării in noua conjuctura internationala,marcata de
victoriile Germaniei.In acest sens,pe 18 aprilie 1940 s-a legalizat,printr-o
intalnire a regelui cu o delegatie de legionari,impacarea lui Carol II cu Garda
de Fier iar la 29 mai 1940 Horia Sima,noul lider al Garzii de Fier,s-a intors
in tara,fiind primit de Carol intr-o audienta,la Palat.Toate acestea insa au
grabit prabusirea regimului monarhiei autoritare.
 In vara anului 1940,victoriile Axei si adancirea izolarii
internationale a desavarsit criza regimului carlist.Infrangerea
Frantei,principalul aliat al Romaniei,de catre Germania,a decis reorientarea
politica a tarii noastre.Pe 28 mai 1940,Consiliul de Coroana renunt la
politica de neutralitate,iar pe 30 iunie la garantiile anglo-franceze;peste zece
zile parasise si Liga Natiunilor.Legionarii au devenit,in premiera,membri ai
guvernului Tatarescu,Horia Sima detinand functia de subsecretar de stat al
Ministerului Cultelor;Garda de Fier a devenit partid politic de guvernamant.
Pe 4 iulie 1940 s-a constituit cabinetul prezidat de Ion
Gigurtu,inginer român si om politic de extremă dreaptă.Numit si ”guvernul
disperarii regale” de catre Manoilescu,in componenta cabinetului intrasera
trei legionari(Horia Sima,Noveanu,Augustin Bideanu).Guvernul a declarat
că va duce o politică pro-Axa Berlin-Roma.La sfârșitul lunii august 1940, în
urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, România a acceptat Dictatul de la
Viena,prin care N-V Transilvaniei era luat de Ungaria. Pe plan intern Ion
Gigurtu a dus o politică de discriminare rasială antisemită prin interdicția
căsătoriilor dintre creștini și evrei,precum și prin clasificarea prin lege a
evreilor, în funcție de data venirii lor în România.
Pierderile teritoriale din vara lui 1940(Basarabia,nordul
Bucovinei,Herta,N-V Transilvaniei,Cadrilaterul a accentuat criza de
autoritate a regimului carlist.La sfarsitul lui august si inceputul lui
septembrie au avut loc numeroase manifestatii impotriva dictatelor ce au dus
la destramarea Romaniei Mare.In aceste conditii,regele Carol II i-a decizia
abdicării,in septembrie 1940,parasind tara.Astfel cazuse regimul monarhiei
autoritare carliste.

26)Sistemul de putere in statul national-legionar.Relatia Horia

Sima-Ion Antonescu

Pactul germano-sovietic din 23 august 1939,cunoscut si sub numele

de Ribbentrop-Molotov impartea Europa Rasariteana in sfere de influenta
ceea ce a si grabit declansarea razboiului.In vara anului 1940,Europa traia
sub impresia victoriilor germane pe frontul de apus.Franta fusese invinsa in
urma campaniei din 1940 si astfel,Romania pierduse aliatul ei principal,fiind
izolata.In urma pactului de neagresiune germano-sovietic,Romania avea sa
sufere grave atingeri ale suveranitatii nationale,pierzand Basarabia,Nordul
Bucovinei si Herta(ocupata abuziv de sovietici),Cadrilaterul(alipit Bulgariei)
si N-V Transilvaniei(ocupat de Ungaria).Astfel,in vara lui 1940,Romania
Mare inceta sa mai existe.
 Pe plan intern,se manifesta o intensa activitate a dreptei politice si
in special a Garzii de Fier,incurajata de succesele repurtate de trupele
germane si de profunda criza de autoritate cu care se confrunta statul roman
dupa pierderile din vara lui 1940.Pe 4 septembrie 1940,Ion Antonescu a fost
insarcinat de Carol II cu formarea noului guvern.In ziua urmatoare,regele a
suspendat Constitutia si a dizolvat Corpurile legiuitoare dupa ce,la cererea
generalului,de acord cu legionarii,regele i-a conferit puteri deosebite ceea ce
a la modificarea regimului politic. In aceste conditii,regele Carol II abdică,in
septembrie 1940 si paraseste Romania,cedând tronul fiului său Mihai I.La 14
septembrie 1940 lua ființă „Statul Național-Legionar Român”. Horia Sima,
șeful Mișcării Legionare,numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se
considera creatorul și sufletul acelui guvern.
Ion Antonescu ramane o personalitate controversata in istoria
Romaniei.Născut într-o familie de militari,in 1882,la Pitesti,a urmat cariera
militara. S-a distins in cadrul rascoalei taranesti din 1907.În timpul celui de-
al doilea război balcanic a indeplinit funcția de șef al biroului de operații al
Diviziei 1 Cavalerie.In Primul Razboi Mondial este șeful secției de operații a
Marelui Cartier General al Armatei. În această funcție, Antonescu a conceput
planurile de apărare a Moldovei față de invazia trupelor germane conduse de
feldmareșalul Mackensen în a doua jumătate a anului 1917.În acest război
Antonescu și-a câștigat reputația de comandant militar priceput și pragmatic,
executant meticulos și dur - duritatea sa i-a adus porecla „Câinele roșu”.
Pentru aportul la cucerirea Budapestei și înfrângerea trupelor
maghiare(1919),Ion Antonescu a fost decorat în cu Ordinul Mihai Viteazul
clasa a III-a.Dupa razboi se implica in politica iar intre 1923 și 1926,
Antonescu a fost atașatul militar al României în Franța, Marea Britanie și
Belgia. După reîntoarcerea în România a fost numit comandantul Școlii
Superioare de Război (1927-1930), șeful Marelui Stat Major al armatei
(1933-1934), promovat general de divizie la 25 decembrie 1937 și după trei
zile a fost numit ministru al Apărării în guvernul de 44 de zile al lui Octavian
Goga.
Incercarea lui Antonescu de a colabora cu conducatorii PNL si
PNT a esuat, caci partidele istorice au refuzat sa se asocieze unui regim
autoritar.In consecinta la 14 septembrie 1940 se constituie un guvern al
dictaturii legionare,in care Ion Antonescu detinea presedintia Consiliului de
Ministri, iar Horia Sima- conducatorul legionarilor- vicepresedintia.In
aceeasi zi, Romania este proclamata stat „national-legionar”.

Dictatura legionara a promovat o politica antidemocratica, de
teroare, lichidand ultimele drepturi si libertati democratice. S-au creat
detasamente speciale ale politiei legionare.In octombrie 1940 s-au numit
comisari de romanizare ce cautau sa controleze sistemul economic urban al
tarii.Prefectii de judete au fost numiti dintre aderentii la Legiune,la fel ca si
majoritatea primarilor.Se poate preciza ca legionarii doreau defapt
puterea,fiind dispusi sa lupte cu orice mijloace pentru a o obtine.
Pe de alta parte, Ion Antonescu lupta si el pentru controlul exclusiv
al puterii politice.El s-a straduit permanent sa slabeasca pozitia monarhiei,
pe care a dorit sa si-o subordoneze pentru a o manevra mult mai usor.
Masacrele infaptuite de legionari in noaptea de 26/27 noiembrie
1940, cand au asasinat la inchisoarea Jilava 64 de foste personalitati politice
si fosti comandanti militari,l-au determinat pe generalul Ion Antonescu sa se
disocieze treptat de legionari, eliminandu-i in cele din urma total de la
putere.
Dupa reprimarea rebeliuni legionare din 21-23 ianuarie 1941, prin
Inaltul decret regal nr.314 din 14 februarie 1941, Statul National Legionar
este desfiintat. 

Astfel, Antonescu devine singurul stapan al scenei politice romanesti. Se
formeaza un guvern de tehnicieni si militari, dar fara nici o participare a
legionarilor. Figura secundara a noii echipe ministeriale a fost profesorul
Mihai Antonescu, devenit vicepresedinte al Consiliului de Ministri.In
cabinetul constituit la 27 ianuarie 1941, Antonescu si-a rezervat posturi-
cheie, iar in privinta orientarii noului guvern, a declarat tot atunci ca
Romania ramanea alaturi de Axa.
Pe langa unele trasaturi comune cu regimul anterior, din vremea
colaborarii cu legionarii, regimul antonescian se deosebea esential fata de
acela. Cat a stat alaturi de legionari, Ion Antonescu s-a bazat pe un partid,
situatie care a incetat in ianuarie 1941. In continuare, generalul a beneficiat
de cu precadere de sprijinul unor cercuri economico-financiare ori al unor
forte militare si de politie.Gruparile politice ale partidelor istorice, care
continuau sa nu fie recunoscute legal, au stabilit si mentinut o colaborare sui
generis cu regimul generalului:contacte si informari permanente, sprijinirea
totala in prima faza a actiunii militare indreptate in iunie-iulie 1940 spre
repararea pirderilor teritoriale din vara anului 1940;recunoasterea faptului ca
generalul era „omul zilei” si,deci persoana necesara. Astfel respectivele
grupari, care au respins participarea directa la guvern, au acceptat insa
cooperarea unor „tehnicieni” din randurile lor.
Un guvern preponderent militar era si o reactie la starea de
confuzie, dezordine si violente din lunile precedente. Antonescu vedea acest
guvern expresia unitatii si disciplinei pe care o impuneau imprejurarile.
Regimul antonescian se poate analiza din mai multe privinte: raporturile cu
fostele partide politice, atitudinea fata de institutia monarhica, alcatuirea
guvernului, principii de guvernare, administratia publica, legislatia edictata.

S-a remarcat o toleranta a lui Antonescu fata de activitatea
conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Lideri celor doua partide au
preferat tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, in care protestau
fata de cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor traditionale,
implicarea tarii tot mai mult in razboiul contra URSS dincolo de
Nistru.Opozitia a avut grija sa nu se angajeze in niciun fel de manifestari
care le-ar fi putut prejudicia in viitor. Manifesta o prudenta excesiva,
alimentata de socoteli politice marunte.
Perioada regimului legionar-antonescian nu a fost lipsita de
contradictiile intre protagonistii scenei politice.Adept al ordinii publice si
patriot,Antonescu era nemultumit de violentele si crimele infaptuite de
legionarii lui Horia Sima.Apropierea sa de Germania(generalul era anglofil)
urmarea doar garantarea granitelor tarii,a refacerii integritatii teritoriale,si a
afirmarii suveranitatii Romaniei,prin anularea Dictatului de la
Viena,problema pe care a ridicat-o in toate intalnirile cu Hitler.Convins de
rolul nefast al Garzii de Fier,Ion Antonescu a luptat,de la sfarsitul lui
decembrie 1940,pentru eliminarea acesteia din viata politica.In schimb
legionarii erau pusi pe jaf,coruptie si asasinat,ii reprosau generalului ca
mentine vechii oameni politici si chiar unele forte politice compromise in
colaborare cu regele Carol II.Confruntarea intre cele doua pozitii a luat
forma incercarii supreme legionarilor de a cuceri puterea politica prin
rebeliune.

27) Rebeliunea legionara

Intensificarea violentelor si faptul ca acestia deveneau tot mai

indezirabili in ochii opiniei publice l-au determinat pe Ion Antonescu,inca
din decembrie 1940,sa ia primele masuri impotriva Garzii de Fier.Astfel,a
ordonat desfiintarea politiei legionare si a instituit pedeapsa cu moartea
pentru instigarea la rebeliune.Legionarii,profitand de complicitatea sefului
politiei secrete germane,Henrich Himmler,s-au inarmat,pregatindu-se de
confruntarea decisiva.
Pe 14 ianuarie 1941,Ion Antonescu a plecat la Berlin,unde i-a cerut
lui Hitler mana libera pentru a restabili situatia.La doar doua zile,Nicolae
Patrascu,secretarul general al miscarii legionare,a proclamat ruptura totala
cu Antonescu,iar legionarii au trecut la organizarea de detasamente
paramilitare si la baricardarea in sedii.Reintors din Germania,Ion Antonescu
a decis desfiintarea comisiilor de romanizare,destituirea ministrului legionar
de interne,Constantin Petrovicescu si a lui Alexandru Ghica,directorul
general(legionar) al Politiei.
Intre 21-23 ianuarie 1941,legionarii au organizat la Bucuresti si in
tara o rebeliune.Au loc jafuri,crime,masacre.Au fost devastate peste 3400 de
imobile si institutii.Oameni nevinovati-in total 1000 de persoane-au murit in
timpul rebeliunii.Au fost provocate,in intreaga tara,daune grave ce au
nemultumit opinia publica din Romania.Explozia de ura a legionarilor i-a
compromis in ochii Germaniei.Hitler pregatea razboiul cu URSS si avea
nevoie de liniste in Romania.De aceea a fost de acord cu interventia armatei
romane la ordinul lui Ion Antonescu,ceea ce a dus la infrangerea
rebeliunii.Aceasta nu a impiedicat pe oficialitatile naziste sa accepte
plecarea in Germania,a circa 700 de legionari in frunte cu Horia Sima.Ei vor
fii mereu o moneda de santaj in raporturile lui Ion Antonescu.Circa 8000 de
legionari au fost prinsi,judecati si condamnati la diferite pedepse.
Dupa 24 ianuarie 1941,Ion Antonescu era singurul stapan al
scenei politice romanesti.S-a format un guvern de tehnicieni si militari,care
reprezenta o dictatura,pusa in slujba razboiului si contra regimului bolsevic
de la Rasarit.

28) Regimul dictaturii antonesciene

Pactul germano-sovietic din 23 august 1939,cunoscut si sub

numele de Ribbentrop-Molotov impartea Europa Rasariteana in sfere de
influenta ceea ce a si grabit declansarea razboiului.In vara anului
1940,Europa traia sub impresia victoriilor germane pe frontul de apus.Franta
fusese invinsa in urma campaniei din 1940 si astfel,Romania pierduse aliatul
ei principal,fiind izolata.In urma pactului de neagresiune germano-
sovietic,Romania avea sa sufere grave atingeri ale suveranitatii
nationale,pierzand Basarabia,Nordul Bucovinei si Herta(ocupata abuziv de
sovietici),Cadrilaterul(alipit Bulgariei) si N-V Transilvaniei(ocupat de
Ungaria).Astfel,in vara lui 1940,Romania Mare inceta sa mai existe.
Pe plan intern,se manifesta o intensa activitate a dreptei politice si
in special a Garzii de Fier,incurajata de succesele repurtate de trupele
germane si de profunda criza de autoritate cu care se confrunta statul roman
dupa pierderile din vara lui 1940.Pe 4 septembrie 1940,Ion Antonescu a fost
insarcinat de Carol II cu formarea noului guvern.In ziua urmatoare,regele a
suspendat Constitutia si a dizolvat Corpurile legiuitoare dupa ce,la cererea
generalului,de acord cu legionarii,regele i-a conferit puteri deosebite ceea ce
a la modificarea regimului politic. In aceste conditii,regele Carol II abdică,in
septembrie 1940 si paraseste Romania,cedând tronul fiului său Mihai I.La 14
septembrie 1940 lua ființă „Statul Național-Legionar Român”. Horia Sima,
șeful Mișcării Legionare,numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se
considera creatorul și sufletul acelui guvern.
Perioada cuprinsa intre sept.1940-ian.1941 nu a fost lipsita de
contradictiile intre protagonistii scenei politice.Adept al ordinii publice si
patriot,Antonescu era nemultumit de violentele si crimele infaptuite de
legionarii lui Horia Sima.Apropierea sa de Germania(generalul era anglofil)
urmarea doar garantarea granitelor tarii,a refacerii integritatii teritoriale,si a
afirmarii suveranitatii Romaniei,prin anularea Dictatului de la
Viena,problema pe care a ridicat-o in toate intalnirile cu Hitler.Convins de
rolul nefast al Garzii de Fier,Ion Antonescu a luptat,de la sfarsitul lui
decembrie 1940,pentru eliminarea acesteia din viata politica.In schimb
legionarii erau pusi pe jaf,coruptie si asasinat,ii reprosau generalului ca
mentine vechii oameni politici si chiar unele forte politice compromise in
colaborare cu regele Carol II.Confruntarea intre cele doua pozitii a luat
forma incercarii supreme legionarilor de a cuceri puterea politica prin
rebeliune.Aceasta a avut loc in zilele de 21-23 ianuarie 1941.Atrocitatile
comise de legionari i-a compromis pe acestia in ochii Germaniei.Hitler
pregatea razboiul cu URSS si avea nevoie de liniste in Romania.De aceea a
fost de acord cu interventia armatei romane la ordinul lui Ion
Antonescu,ceea ce a dus la infrangerea rebeliunii
Dupa 24 ianuarie 1941,Ion Antonescu era singurul stapan al
scenei politice romanesti.S-a format un guvern de tehnicieni si militari,in
componenta caruia intra Mihai Antonescu,initial vicepresedinte al
Consiliului de Ministri si ulterior,ministru de externe.Guvernul a fost
remaniat de cateva ori in perioada 1941-1942 si a fost principalul instrument
al guvernarii autoritare impuse de desfasurarea razboiului mondial,de
participarea Romaniei la aceasta.In 1942,Ion Antonescu avea puteri depline
in statul roman si nu era raspunzator in fata vreunui for politic.El guverna
prin decrete-legi,pe care regele Mihai le semna fara a-si putea exprima
pozitia.
Pe langa unele trasaturi comune cu regimul anterior, din vremea
colaborarii cu legionarii, regimul antonescian se deosebea esential fata de
acela. Cat a stat alaturi de legionari, Ion Antonescu s-a bazat pe un partid,
situatie care a incetat in ianuarie 1941. In continuare, generalul a beneficiat
de cu precadere de sprijinul unor cercuri economico-financiare ori al unor
forte militare si de politie.Gruparile politice ale partidelor istorice, care
continuau sa nu fie recunoscute legal, au stabilit si mentinut o colaborare sui
generis cu regimul generalului:contacte si informari permanente, sprijinirea
totala in prima faza a actiunii militare indreptate in iunie-iulie 1940 spre
repararea pirderilor teritoriale din vara anului 1940;recunoasterea faptului ca
generalul era „omul zilei” si,deci persoana necesara. Astfel respectivele
grupari, care au respins participarea directa la guvern, au acceptat insa
cooperarea unor „tehnicieni” din randurile lor.
Un guvern preponderent militar era si o reactie la starea de
confuzie, dezordine si violente din lunile precedente. Antonescu vedea acest
guvern expresia unitatii si disciplinei pe care o impuneau imprejurarile.
Regimul antonescian se poate analiza din mai multe privinte: raporturile cu
fostele partide politice, atitudinea fata de institutia monarhica, alcatuirea
guvernului, principii de guvernare, administratia publica, legislatia edictata.

S-a remarcat o toleranta a lui Antonescu fata de activitatea
conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Lideri celor doua partide au
preferat tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, in care protestau
fata de cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor traditionale,
implicarea tarii tot mai mult in razboiul contra URSS dincolo de
Nistru.Opozitia a avut grija sa nu se angajeze in niciun fel de manifestari
care le-ar fi putut prejudicia in viitor. Manifesta o prudenta excesiva,
alimentata de socoteli politice marunte.
Pe plan intern,guvernul antonescian a intensificat reprimarea vietii
politice prin arestari,deporatari.In aceste conditii s-au infiintat lagare de
munca si inchisori(Targu Jiu,Caransebes,Odesa,Dumankova,Smerinka).In
acelasi timp,Antonescu a fost fidel aliantei cu Germania,urmararind doar
garantarea granitelor tarii,a refacerii integritatii teritoriale,si a afirmarii
suveranitatii Romaniei,prin anularea Dictatului de la Viena,problema pe care
a ridicat-o in toate intalnirile cu Hitler.Prin intreaga sa politica,el a asigurat
Romaniei statutul de tara neocupata de germani,dar aflata sub influenta
lor,situatie pe care Hitler a trebuit sa o accepte.Romania a pastrat o relativa
independenta fata de Berlin(legile,administatia,reprezentanti
diplomatici).Statutul particular al Romaniei in sistemul de aliante era
recunoscut oficial de Germania,fapt amintit de ministrul de externe Joachim
von Ribbentrop ce scria feldmaresalului Keitel ca nu se puteau face presiuni
la Bucuresti,deoarece Romania era aliata cu Germania,si nu ocupata militar
de aceasta.
Intreaga economie a fost pusa in slujba eforturilor de razboi a
Romaniei.In cursul anului 1941 s-au publicat decrete legi privind
militarizarea intreprinderilor si institutiilor de stat si particulare,mobilizarea
agricola,regimul muncii in timp de razboi.In cadrul circulatiei monetare si-a
facut insa prezenta fenomenul inflationist,devenit tot mai pronuntat,ceea ce a
avut drept efect deprecierea leului fata de alte valute,si in special,fata de
marca germana.Se impune a fii subliniat faptul ca,intre 1941-1944 influenta
economica a Germaniei a crescut masiv in Romania.S-a exercitat,astfel,o
masiva exploatare a resurselor naturale ale tarii,necesare masinii de razboi
germane.La 4 decembrie 1940 s-a semnat un acord economic romano-
german pe zece ani,care a prevazut intensificarea exportului de produse
petroliere,agricole si forestiere din Romania in Germania.
Pe plan politic,s-a remarcat o toleranta a lui Antonescu fata de
activitatea conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Lideri celor doua
partide au preferat tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, in care
protestau fata de cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor
traditionale, implicarea tarii tot mai mult in razboiul contra URSS dincolo de
Nistru.Opozitia a avut grija sa nu se angajeze in niciun fel de manifestari
care le-ar fi putut prejudicia in viitor. Manifesta o prudenta excesiva,
alimentata de socoteli politice marunte.In acelasi timp,este meritul lui
Antonescu de a se fi opus aplicarii ”solutiei finale” si exterminarii populatiei
evreiesti din Romania.Singura exceptie a fost pogromul de la Iasi.In
Basarabia,in ciuda eforturilor depuse de liderii miscarii sioniste din Romania
de a salva populatia evreiasca,s-au produs masacre la
Marculesti,Floresti,Climauti,Gura Cainari,Gura Kamenca.In vara lui
1942,Ion Antonescu a reusit sa obtina anularea promisiunii acordate lui
Gustav Richter,atasat german al politiei in Romania,si reprezentant al lui
Adolf Eichmann,conducator al Sigurantei Reichului,de a deporta evrei in
lagarul de la Auschwitz.Guvernul roman a acceptat insa emigrarea evreilor
in Palestina,Romania devenind,astfel,veritabila placa turnata pentru
emigrarea,in conditii foarte grele,a unor evrei din Ungaria,Slovacia si
Polonia.

29) Industria interbelica romaneasca

Economia romaneasca interbelica a fost martora cresterii rolului

industriei,in ansamblul,ce reprezenta,alaturi de meserii,in 1926,37% din
valoarea totala a productiei.Ea a fost favorizata de bogatia de materii
prime,de politica oficiala de credite,de masurile legislative avantajoase.La
nivelul productiei industriale a crescut ponderea industriei mari si s-a
diminuat corespunzator,cea a industriei mici si mijlocii.Un rol important pe
aceasta directie l-a avut si politica de investitii a carui nivel a crescut.
Aflandu-se in vedere importanta refacerii industriale si
incurajarea,in general,a economiei,numai intre 1918-1921 au fost emise 63
de acte normative,ce au contribuit la demarajul economiei
romanesti.Productia de carbune a crescut de la 2 500 000 de tone la 3 000
000 de tone,cea de petrol,de la 1 900 000 de tone la 4 300 000 de tone.In
Romania au functionat 60 de rafinarii si 7 mari societati
petroliere(Unirea,Creditul Miner,Concordia Sirius,Romano-
Americana,Petrolul Romanesc,Astra Romana,Steaua Romana) ce controlau
79% din productia tarii.Necesitatile legate de refacerea economiei au impus
mutatii deosebite si in industria metalurgica,reprezentata de interprinderi ca
Malaxa si Copsa Mica-Cugir.
Izbucnirea crizei economice din 1929-1933 a dus insa la scaderea
productiei industriale,cu exceptia petrolului,si a preturilor la produselor
agricole si industriale,cresterea numarului de someri.Circa 10.000 de
intreprinderi de diverse categorii au fost declarate falimentare.Singura
ramura care a continuat sa aibă cresteri de productie a fost cea
petroliera.Concomitent,exportul de produse petroliere a urcat de la 3 000
000 de tone la 5 000 000 de tone intre 1929-1933.
In lupta pentru depasirea efectelor crizei economice,dupa 1934,s-
au inscris masuri cu caracter protectionist-tarife vamale,prime de
export,scaderea importului de produse ce putea fi fabricate in tara,finantarea
obiectivelor industriale,diversificarea productiei prin aparitia unor produse
noi.S-ai pus bazele industriei electrotehnice,care producea articole de inalt
nivel tehnic,precum becuri,transformatoare,aparate radio.
De asemenea,statul prin comenzile sale,destinate,in mare
masura,apararii nationale,si-a adus contributia la refacerea
economiei.Sporuri semnificative s-au inregistrat si in industria alimentara,a
lemnului,a pielariei si textilei.Printre intreprinderile de profil mentionam pe
cele din Bucuresti,Cluj,Ploiesti,Brasov,Bacau,Busteni.Industria siderurgica
era concentrata in bazinul Hunedoarei,dar si la Bucuresti,Cluj,Campia
Turzii,unde se produceau hotel,laminate,fonta,tabla,tevi,articole de
menaj.Industria chimica a cunoscut un progres remarcabil si totodata unul
dintre cele mai inalte nivele ale productiei muncii.95% din titeiul extras era
rafinat in tara.Se produceau in Romania,de asemenea,negru de fum,cauciuc
sintetic,explozivi,cosmetice,in intreprinderi,ca cele din
Fagaras,Brasov,Bucuresti,Tarnaveni.Romania a posedat si o industrie
constructoare de masini.S-au produs locomotive,vagoane de toate
tipurile,cazane cu abur,autobuze,avioane(la Brasov erau fabricate modele de
avioane IAR-80,IAR-81 cu performante deosebite in ceea ce priveste viteza
si plafonul de zbor).

30) Agricultura romaneasca interbelica

Ramura economica principala in Romania interbelica,agricultura

nu a incetat sa preocupte guvernele in perioada interbelica.Ea s-a
remarcat,prioritar,prin caracterul sau extensiv,dar intr-o masura mai mica,si
prin interesul pentru cultura intensiva a unor plante,iar intre
1918-1926,pentru a asigura aprovizionarea populatiei,exportul de cereale a
fost restrans.Repartitia inegala a propretatii funciare a generat acutizarea
problemei agrare.S-a adaugat lipsa de capital si a unor forme de creditare
corespunzatoare a taranimii,lipsa de inventar viu si mecanizarea insuficienta.
Modificarea articolului 19 din Constitutie a deschis drum,pe plan
legislativ,a unei rezolvari a problemei agrare.In aceste conditii,reforma
agrara din 1921,precedata de decrete lege pentru expropriere,din decembrie
1918,a deschis calea catre emanciparea economica a taranilor prin acordarea
catre acestia a unui lot mic de pamant.Au fost expropriate proprietati
agricole care au insemnat 5 812 200 hectare arbile,66% din marea
proprietate de peste 100 de hectare.Au beneficiat de aceasta masura
1.400.000 de gospodarii taranesti.
Astfel,structura agrara a tarii s-a modificat,unitatea economica de
baza a devenit micul lot taranesc,de pana la 10 ha cu o productivitate scazuta
insa.S-au adaugat,la aceasta,greutatile in aplicarea pe teren a prevederilor
reformei,continuarea procesului de faramitare a proprietatii taranesti,incat,in
1938,un milion de tarani erau complet lipsiti de pamant,lipsa de inventar
agricol,rascumpararea foarte mare a terenurilor,in 1930-1931 valoarea
datoriilor taranesti depasind de cinci ori valoarea pamantului.Productia de
cereale a crescut insa de la 7.000.000 de tone in 1924 la 9.000.000 de tone in
1928 si a inregistrat cote importante,cu precadere la grau si
porumb.Romania se situa pe locul intai in Europa la productia globala de
porumb si pe locul patru in ceea ce priveste graul.Progrese importante au
fost inregistrate,in 1928 la cresterea vitelor mari,ovinelor si porcinelor.In
acelasi erau mentionat in tara 5 732 de tractoare.
Izbucnirea crizei economice din 1929-1933 a dus insa la scaderea
suprafetei cultivate si a pretului la produsele agricole.Taranimea a fost
silita,in aceste conditii,sa contacteze noi datorii,ceea ce a generat
ulterior,vanzarea silita a numeroase loturi de pamant.S-a incercat redresarea
situatiei prin unele masuri legislative.Aici amintim de legea conversiunii
datoriilor agricole din 1932 prin care statul prelua o parte a datoriei
taranilor.Dupa 1931,in agricultura romaneasca au aparut fenomene
noi,legate de folosirea ”primelor de export” ,de introducerea unor culturi de
plante industriale,constituirea de monopoluri in ceea ce priveste
aprovizionarea si desfacerea produselor agricole.In pofida unor legi,ce au
urmarit progresul agriculturii,in ansamblul ei,ca: legea pentru lichidarea
datoriilor agricole si urbane(1934),legea pentru incurajarea
agriculturii(1937),legea pentru creditul agricol national(1937) si cea pentru
administrarea Fondului viticulturii(1939),diferentierea sociala a taranimii s-a
accentuat,astfel,pe fondul intensificarii transferului de proprietate.

31)Minoritatile nationale-maghiarii

Minoritatea maghiara este relevanta pentru Transilvania.Acestia

au resimtit efectele tratatului de la Trianon,semnat la data de 4 iunie 1920
între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria,ca pe
o infrangere colectiva.Minoritatea maghiara a trecut la valorificarea conditiei
de minoritar pentru fortificarea continuitatii maghiare din Romania.Totodata
statul national maghiar nu era vazut ca o intarire pentru maghiarii din
Romania,era mai de graba un fapt exterior.Situatia era intoarcerea la valorile
nationale maghiare:respectul pentru istorie pentru libertate,pentru
crestinism.Din pacate,teoriticienii maghiari nu au aratat cum sa se integreze
pe unguri in statul roman,totodata ei au participat la viata politica a
Romaniei interbelice.Dupa 1918,200.000 de maghiari din Romania au
emigrat in Ungaria si proveneau din randurile burgheziei mici si
mijlocii.Legile agrare au fost favorabile tuturor taranilor,inculsiv celor
maghiari.In cateva judete din Moldova traiau comunitati de ceangai.
Ca organ politic reprezentativ pentru comunitatile maghiare din
Romania amintim MADOSZ.MADOSZ este abrevierea Uniunii Oamenilor
Muncii Maghiari din România (Romániai Magyar Dolgozók Szövetsége),
fondată la Târgu Mureș în august 1934. În urma conferinței generale a
MADOSZ-ului din 16 octombrie 1944, la Brașov, aceasta s-a transformat în
Uniunea Populară Maghiară din România (UPM). Uniunea Populară
Maghiară este continuatoarea, dupã 23 august 1944, a MADOSZ - ului
(Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari din România) din perioada
interbelicã. Încã din 6 octombrie 1944, U.P.M.-ul a aderat la Platforma
Frontului Național Democrat, documentul fiind semnat de Alexandru Dávid
și Gyárfás Kurkó. Deși Uniunea nu a intrat în guvernul de coaliție al lui
Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945, ea era în strânse legãturi cu P.C.R.

32)Minoritatile nationale-germanii

Minoritatea germana,egala numeric cu cea evreiasca era

concentrata in Transilvania ,in sudul Basarabiei si in orasele mari ca
Brasov,Sibiu,Satu Mare,Bistrita dar si in Banat.Identitatea confesionala a
germanilor este protestantismul luteran.Populatia germana din Transilvania
data din sec.XIII-XIV si se stabilise sub obladuirea coroanei
maghiara.Existau comunitati germane(svabii ce proveneau din sudul
Germaniei si din Austria Superioara) care erau catolice.Identitatea
confesionala era legata de optiunile politice.Structura socio-profesionala era
reflectata in distinctia dintre sasi(Medias,Sibiu,Bistrita,Brasov) si
svabi(Banat,zonele rurale).Constiinta nationala germana era mai puternica la
sasii transilvaneni.Politica statului maghiar de deznationalizare a avut un
succes in randul svabilor,acestia adoptand limba maghiara.
Romania dupa 1918 a practicat o politica flexibila fata de
minoritatea germana,mai ales datorita adeziunii la Unire.
Polarizarea sociala nu este foarte pronuntata in randul
sasilor.Intre 1927-1928 se dezvolta curentul lui Fritz Fabritius.Acesta aduna
adepti din sudul Transilvaniei intrand in conflict cu Otto Roth.In 1932
gruparea lui Fabritius capata numele de Miscarea Nationala Socialista de
Intr-ajutorare.Adeptii din Sibiu,Tarnave si Brasov au fost foarte radicali in
doctrina nazista,incep sa conteste linia conservatoare a lui Roth,a unor
episcopi reformati dar si pe cea a lui Fabritius.Tabara nazista a dorit sa
obtina spirijinul pentru Germania nazista din partea germanilor din
Romanoa,sa impuna obligativitatea muncii tinerilor germani si sa instituie
tribunale de arbitraj.Tabara conservatoare dorea garantia intrarii in
Parlament si promovarea masurilor favorabile germanilor:fonduri pentru
scoli si biserici.Ruptura dintre cele trei directii nu era inca evidenta.Totusi in
1935,linia nazista se rupe de celelalte factiuni,din cauza respingerii
capitalismului burghez,identificat ca anti-comunitar.Guvernul Duca a
incercat sa scoata in afara legii gruparile minoritare filonaziste dar nu a
reusit.In anii ce au urmat,aderenta germanilor la nazism se amplifica,multi
barbati din comunitatile germane preferand sa se inroleze in trupele Waffen-
SS ale Germaniei.

33)Minoritatile nationale-evreii

A fost cea mai raspandita minoritate,evrei fiind intalniti in

Basarabia,Bucovima,Moldova,Muntenia,Oltenia.In Romania interbelica
intalnim evreii ashkenazi (cei mai numerosi) si sefarzi(spanioli)
Evreii ashkenazi se inrudeau dupa limba si rit cu cei din Polonia
si Rusia.Limba lor materna era idis(un amestec de germana,poloneza,rusa si
romana).Comunitatea lor a fost scindata intre ”ortodocsi” si modernisti.Din
punct de vedere social,evreii erau dulgheri,dogari,croitori dar si mari
capitalisti,infiltrandu-se si in diverse ramuri industriale de mare
importanta.In Moldova,Bucovina si Basarabia,unde erau cei mai
numerosi(80-90%) cei mai multi lucrau ca circiumari si au fost acuzati de
”alcoolizarea Moldovei”.Comunitatea evreiasca s-a afirmat in cultura
romana: Camil Baltazar, Felix Aderca, Jean David, Robert Flinker, Gherasim
Luca, Arthur Mendel, Marius Mircu,Nicolae Stroe, Mihail Sebastian, Oscar
Sager, Marcel Iancu, Iosif Iser s.a
Ca organ politic reprezentativ pentru comunitatile evreiesti din
Romania amintim Partidul Popular-Național Evreiesc a fost un partid politic
evreiesc regional fondat în 1906 în Bucovina de către Benno Straucher, care
a fost ales ca deputat în Parlamentul Austriac din partea Partidului Național
Evreiesc din Imperiul Austro-Ungar începând din 1897. Partidul a rămas
activ în România interbelică. Benno Straucher a fost ales ca deputat în
Camera Deputaților în 1920 și 1922. Partidul Popular-Național Evreiesc s-a
aliat cu Uniunea Evreilor Români la alegerile din 1927, iar dr. Straucher a
fost ales din nou ca deputat pe lista Partidului Național Liberal.

34) Universitatea si personalitatile ei

Universitatea in perioada interbelica a reprezentat principala

unitate educationala care a produs cunoasterea de tip stiintific,literar,estetic
si critic.In Romania interbelica,sistemul universitar reprezenta ultima etapa a
invatamantului si maniera prin care se produce elita intelectuala a
tarii.Aceasta situatie se produce elita intelectuala a tarii.Aceasta situatie era
generata de formula invatamantului occidental,in special cel francez.In
Romania sistemul universitar era axat pe 4 mari
Universitati(Bucuresti,Iasi,Cluj si Cernauti).
Din punct de vedere al structurii invatamantului superior,ca
pondere a disciplinelor si ca valoare sociala alocata acestor discipline se
poate remarca pozitia hegemonica a Facultatii de Drept.Aceasta pozitie a
produs insa si consecinte sociale deosebite.Importanta acestor studii juridice
reprezinta mai curand o ipostaza a fragilitatii sociale romanesti.Este vorba de
o copie a situatiei din Franta,unde o cariera juridica asigura obtinerea unor
pozitii politice.In anii ’30 facultatile specializate pe drept incep sa produca o
suprapopulatie intelectuala ce creeaza o puternica presiune asupra posturilor
din magistratura.
La polul opuse se afla Politehnica,tinerii manifestand un interes
mai scazut de a se inscrie si a urma cursurile acestei facultati.
Majoritatea studentilor prefera sa urmeze studiile superioare in
cadrul universitatilor din strainatate,in Franta,Germania
O alta trasatura de amintit era faptul ca pregatirea tehnica nu
conducea cu obligativitate catre o pozitie politica importanta,exceptie facand
Mihail Manoilescu.
 Studiile la Facultatea de Litere si Filozofie erau defapt
generatoare ale unei administratii legate in mod esential de sistemul
educational.Romania dezvolta foarte mult in anii 20 reteaua
scolara.Univeristatiile produc un personal calificat in zona stiintelor umane
sau exacte.Sunt creatoare ale spiritului critic in politica si cultura
romaneasca.

Personalitatile Universitatii

Nicolae Iorga(1871-1940) a jucat în cultura românească, în

primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”,dupa cum afirma
George Calinescu.Iorga ramane autorul al unui număr uriaș de publicații, cel
mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume și 25.000 de
articole.În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de istorie la
Universitatea din București.Fiind naționalist și apărător al tradiționalismului
țărănesc,Nicolae Iorga a fost contestat,mai ales din punct de vedere
intelectual,de o noua generatie de istorici,majoritatea fosti studenti ai
Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Acestia propuneau o
mai mare rigurozitate in profesiunea de istoric.Critica impotriva lui Iorga
este sustinuta de Revista Istorica Romana condusa de Constantin C.
Giurescu si Petre P.Panaitescu sau de Gheorghe Bratianu.
Nae Ionescu(1890-1940) a fost un filozof, logician, pedagog și
jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să
adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur
interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea
Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran,Vasile Moisescu, George Murnu
etc.Revenit în țară în 1919,dupa definitivarea studiilor in Germania,este
pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul militar Mânăstirea
Dealu pentru ca, în același an, să fie numit asistent la catedra de Logică și
Teoria cunoașterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Nae Ionescu
își inaugurează activitatea universitară cu lecția Funcțiunea epistemologică a
iubirii.Le-a fost profesor universitar lui Mircea Eliade, Constantin Noica,
Emil Cioran, Jeni Acterian, Mircea Vulcănescu, Constantin Floru etc.Din
punct de vedere intelectual propune o formula radical inovatoare fata de
paradigma universala de pana atunci,se vorbeste de construirea pe forte
proprii a unui discurs intelectual.Esential pentru el nu era un traseu
erudit.Pentru el sistemul filosofic reprezinta un mormant al
filosofiei.Esential pentru el era cunoasterea directa a faptelor si
transformarea faptului cotidian intr-o provocare a constiintei.
 Mircea Eliade(1907-1986) a fost istoric al religiilor, scriitor de
ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago.Eliade
surprinde exact aceasta metoda.Esentiala pentru Nae Ionescu a fost
surprinderea fenomenului cauzalitatii in gandirea lui Newton
Mircea Vulcanescu(1904-1952) a fost un filosof, sociolog,
economist și profesor de etică român.Discutand despre personalitatea lui
Nae Ionescu preciza ca examinarea de catre acesta a fost o provocare.Nae
Ionescu intrase in conflict cu fostii sai profesori,conflict ce se va amplifica
din cauza ca acesta desconsidera o activitate stiintifica propriu zisa in planul
filosofiei.In afara de cele 2 personalitati au mai fost si alte situatii
conflictuale
Lucian Blaga(1895-1961) a fost un filozof, poet, dramaturg,
traducător, jurnalist, profesor universitar și diplomat român. Personalitate
impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat
perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea
sa în universalitate. În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la
Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat
dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943,
revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor universitar
până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este
de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul
Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost
înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și
profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu. După Dictatul de
la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj (1940–
1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–
1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar
de la Sibiu și o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.Blaga s-a
confruntat cu ostilitatea a celor din cadrul Universitatii din Cluj din pricina
faptului ca poetul a vrut sa infiinteze o catedra de estetica.

35)Grupul cultural Criterion

Infiintata din initiativa lui Petru Comarenescu,in aprilie 1932,ca o

”asociatie a artelor,literelor si filozofiei”,dupa cateva ezitari in privinta
denumirii(Dafnis sau Argonautii),gruparea ”Criterion” a regrupat tinerii
intelectuali de elita ai epocii.Secretar al asociatiei a fost ales Comarnescu
care organizase in 1930 si Asociatia Forum.Initial,planul criterionistilor
prevedea infiintarea unei reviste si a unei edituri,organizarea de
conferinte,expozitii si concerte.Succes au avut insa conferintele
publice,frecventate de numerosi intelectuali ai vremii.Dezbaterea
libera,spiritl de confruntare,de expunere in contradictoriu erau,de
altfel,caracteristicile miscarii.Insistand pe ideea originalitatii,membrii
”Criterionului” nu se revendicau de la nicio traditie culturala romaneasca.
Printre cei mai cunoscuti membri ai gruparii ii mentionam pe
Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade,
Alexandru Cristian-Tell, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor ,Dan Botta, Emil
Botta, Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Constantin Noica, Alexandru
Vianu, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu, Haig Acterian, Sandu Tudor.
Intalnirea adeseori,din spirit de fronda fata de celebrul restaurant
Capsa,la cafeneaua Corso,tinerii ”generatiei 1927” se dezbateau,indiferent
de orientare politica,diverse teme de actualitate.Au facut parte tineri
democrati(Comarnescu) si ai extremei dreapta(Mihail Polihroniade,Ioan
Victor Vojen) si ai extremei stanga(Belu Silber,Lucretiu
Patrascanu,Alexandru Sahia).Din punct de vedere etnic,Criterion se prezenta
eterogen,in componenta grupului intrand,pe langa romani,si
evrei(Sebastian,Ion Calugaru,Silber)
Un real interes l-a starnit,de pilda,simpozionul dedicat lui Lenin
prezidat de Constantin Radulescu Motru(13 oct.1932).In cadrul acestui
simpozion au sustinut comunicari Mircea Vulcanescu,Petre Viforeanu,H.H
Stahl,Mihail Polihroniade iar la cateva zile,Mircea Grigorescu a abordat
chestiuni legate de propaganda in activitatea revolutionara a lui Lenin.
Din tabara nationalistilor au existat pozitii de respingere a
Criterionului,asa cum s-a intamplat Nechifor Crainic,in 1932-1933,in acei
ani simpatizanti ai Garzii de Fier.Cu ocazia unei dezbateri consacrate lu
Andre Gide,profesorul de teolofie a acuzat gruparea de cosmopolitism si
diletanism fara criterii,reprosandu-le interesul pentru ”Ideile lui
Lenin,idioteniile lui Krishnamurti si fustele Gretei Garbo”
Spre sfarsitul anului 1932,odata cu adeziunea lui Polihroniade si a
lui Vojen la Legionara,unitatea grupului Criterion a fost afectata.Tensiunile
politice crescande,intentia gardistilor de a ”racola” si alti tineri intelectuali
au provocat scindarea in mai multe tabere.In ciuda divergentelor,Criterion a
activat pana in 1935,prin reuniuni in cadru restrans.In 1933,s-a derulat chiar
un ciclu de conferinte intitulat ”Tendinte”.Un an mai
tarziu,Eliade,Vulcanescu,Noica,Comarnescu a infiintat revista Criterion,care
a supravietuit cinci luni.

36)Surse inedite ale istoriei contemporane

 Pentru studierea perioadei interbelice,cercetatorul interesat de
tema are la dispozitie o varietate de surse.Printre cele inedite,mentionam
documentele de arhiva aflate la: Arhivele Nationale Istorice Centrale,Arhiva
Ministerului Afaccerilor Externe a Romaniei,Arhivele Militare ale
Romaniei,Bibleoteca Academiei Romane-Arhiva istorica,Bibleoteca
Nationala a Romaniei-Colectii speciale.
Importante sunt si sursele edite.Pentru cunoasterea activitatii
parlamentare a partidelor politice esentiale sunt seriile ”Dezbaterea Adunarii
Deputatilor(1917-1937)” si ”Dezbaterile Senatului(1917-1937;1939-1940)
in care sunt redate lucrarile de pozitie ale politicienilor romani,proiectele de
legi etc.
O serie de documente au fost publicate in diverse colectii sub
ingrijirea unor colective de istorici:”Stenogramele sedintelor Consiliului de
Ministri.Guvernarea Ion Antonescu”(Coordonator Marcel-Dumitru
Ciuca),”Minoritatile nationale din Romania”(1918-1931),2
volume(coordonator Ion Scurtu),”Ideolohie si structuri comuniste in
Romania”(coordonator Florian Tanasescu).
Informatii utile se regasesc si in ”Anuarul statistic al
Romaniei”(1929),”Recensamantul general al populatiei Romaniei din
decembrie 1930”,vol.I-X.In ceea ce priveste politica externa,dar si impresii
despre Romania provenind din mediul diplomatic strain necesare sunt
colectiile: ”Documents on British Foreign Policy”(1919-1939),”Documents
diplomatique francais”(1932-1939)
Intre 1918-1940 au aparut numeroase ziare si reviste de mare
tiraj,care dezvaluie aspecte din viata politica,sociala si culturala a
Romaniei(Adevarul,Cuvantul,Curentul,Universul,Epoca,Dimineata).Princip
alele organele de presa ale partidelor politice din perioada interbelica erau:
”Viitorul”(PNL),”Aurora,Taranismul”(PT),”Dreptatea”(PNT),”Apararea
Nationala”(LANC),”Tara Noastra”(PNC),”Neamul stramosesc”(Miscarea
Legionara).Importante sunt si publicatii cu tiran mai mica,care gravitau in
jurul unor personalitati ale vietii intelectuale.”Neamul Romanesc”(condus de
Nicolae Iorga),”Calendarul”,”Gandirea”(N.Crainic).
Amanunte din viata cotidiana se desprind adeseori si din jurnalele
si memorii publicate in epoca sau ulterior.Printre cele mai semnificative
pentru perioada studiata se numara cele scrise de Constantin
Argetoianu,Armand Calinescu,I.G.Duca.Alexandru Marghiloman,Martha
Bibescu,Mihail Sebastian.Carol II,Petru Comarnescu,Mircea Eliade,Emil
Dorian,Grigore Gadencu,Mihail Manoilescu,Alexandru Vaida-Voievod.
 37)Statutul Bisericii Ortodoxe Romane si formele religiozitatii
populare

Sentimentul religios era raspandit;pe langa comunitatile crestine

erau adepti ai cultului mozaic dar si musulmani.
In interiorul bisericilor crestine s-a pus problema relatiei Bisericii
Ortodoxe cu statul,cu celelalte confesiuni.Sub forma juridica,Biserica
Ortodoxa Romana a obtinut statutul de biserica dominanta.Aceasta chestiune
a fost creata de concurenta catolicismului si a greco-catolicilor.Ostilitatea
dintre aceste confesiuni deriva din viziunea Bisericii Ortodoxe Romane fata
de ortodoxia transilvaneana.Dupa 1918,Biserica Ortodoxa Romana a inceput
sa conteste legitimitatea istorica a greco-catolicismului.S-au exprimat critici
care au sustinut ca unitii erau ”iobagi spirituali ai Vaticanului”
A luat nastere o teologie politica(Nechifor Crainic,Nae Ionescu)
ce sustinea ca natiunea romana este depozitara ortodoxiei cele mai
pure.Pentru Nae Ionescu romanii ortodocsi sunt romani originari spre
deosebire de uniti care sunt romanii buni.
Biserica Ortodoxa Romana a fost confruntata si cu atitudinea fata
de regimul politic,cu intrarea ierarhilor in randul ierarhiei politice.Se miza
pe un anume principiu ce sustinea ca puterea laica trebuie sa fie in echilibru
cu puterea spirituala.In Romania interbelica exista un val popular de
religiozitate,de devotiune spirituala populara la periferia
ritualului(teofanii).Populatia a intrat intr-o stare de febrilitate religioasa pe
fondul acestor teofanii(miracolul de la Maglavit,1935- ciobanului Petrache
Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu).Atitudinea inaltilor ierarhi a fost de
indoiala in privinta teofaniei,spre neosebire de atitudinea mai nuantata a
opiniei publice.Treptat fenomenul incepe sa fie instrumentat politic in sensul
aderentei la fascismul italian.
Aderenta la biserica merge in general in acord cu traditia si
ceremonialul dar au existat si manifestari precrestine de devotiune,legalizate
de B.O.R.Greco-catolicii au negat teofania in timp ce Biserica Ortodoxa
Romana a raspuns ca ei credeau,in schimb,in alte teofanii din spatiul
catolic.In concluzie,devotiunea crestina a excedat canoanele
traditionala,viata religioasa fiind intensa in perioada interbelica

40) Descrierea unui oras interbelic

Perioada anilor interbelici va ramane in istoria Capitalei ca o

veritabila varsta de aur, reflectata in mii de pagini de jurnal, fotografii,
picturi, filme etc. Societatea romaneasca isi indeplinise visul de generatii a
reintregirii teritoriale si isi arata un mare apetit spre nou si modern. Acum se
intalnesc cel mai bine traditia si modernitatea, vechiul si noul, inovatia si
conservatorismul.
Prin Legea pentru organizarea administraţiei oraşului Bucureşti
din 7 februarie 1926, Capitala a fost împărţită într-o zonă centrala şi o zonă
periferică. Zona centrală cuprindea patru sectoare, păstrând numele vechilor
culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru şi Sectorul
IV Verde. In afara acestora au ramas 12 comune. Ele au primit statutul de
comune suburbane oraşului, fiind înglobate din punct de vedere
administrativ municipiului Bucureşti.
O noua generatie de arhitecti isi pun in aplicare principiile
moderniste invatate la scoli de arhitectura din strainatate.Spre sfarsitul anilor
`20, arhitecti precum Marcel Iancu construiesc in Capitala primele imobile
conform principiilor arhitecturii modernise. De asemenea, in 1929 Horia
Creanga construieste celebrul imobil ARO.
Cel mai popular ziar central, „Universul” isi avea sediul in Palatul
Universul.Inaugurată pe 2 noiembrie 1930, clădirea de pe strada Ion
Brezoianu 23-25 a constituit odinioară nucleul presei bucureştene, fiind
celebră agitaţia din jurul ei, când vânzătorii de ziare strigau în gura mare
titlurile ediţiilor.
Odată cu dărâmarea atelierelor Gării de Nord în 1932, din
iniţiativa Direcției C.F.R.,a ramas liber un teren de circa 5 hectare, care
putea fi utilizat pentru o mare piață în fața Gării de Nord. Amenajarea pieţei
a fost îndelung discutată într-o comisie mixtă compusă din delegaţii Căilor
Ferate şi ai Primăriei, iar proiectul întocmit şi supus şi avizului Consiliului
Tehnic Superior a fost un compromis între interesele parţial divergente ale
acestor instituţii.
In inima Bucurestilor se gasea si zona Halelor. Zona era foarte
murdara si infecta strazi intregi, fiind si un teritoriu de frecvente incaierari
intre vanzatorii de fructe si legume,iar înghesuiala de la cumpărăturile de
dimineaţă asigura pungaşilor de buzunare o activitate rodnică. In urma
presiunilor, precupetii vor abandona zona iar bucurestenii se vor deprinde sa
isi faca cumparaturile la noua hala din Obor.
Intre anii 1930 – 1935 are loc asanarea unei zone mlastinoase aflate la
marginea orasului Bucuresti, formandu-se Lacul Herastrau.In jurul lacului s-
a amenajat si cel mai mare parc din capitala, parcul Herastrau. Ecluza
Lacului Herastrau a fost construita in perioada 1933-1936, insa pentru multa
vreme a fost inchisa.
La 10 mai 1939 a fost inaugurta pentru prima data statuia ecvestra
a Regelui Carol I in Piata Constitutiei de astazi. Inaugurarea s-a facut in
prezenta Regelui Carol al II-lea si aMarelui Voevod de Alba Iulia Mihai
(viitorul Rege)si s-a facut cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nasterea lui
Carol I. Lucrarea a fost realizata de marelui sculptor si artist croatIvan
Mestrovic, foarte apreciat in epoca pentru lucrarile sale.
Cinematograful avea un succes fulminant in Bucureşti. Au fost deschise zeci
şi zeci de săli în care se proiectau filme. În paginile ziarelor, la rubrica
numită „calendarul zilei“, erau menţionate peste 30-40 de cinematografe în
Bucureşti care ofereau filme.
Gradinile de vara erau printre primele optiuni de petrecere a timpului liber.
Printre cele mai frecventate era si „La Leul si carnatul”.Bucurestenii care
veneau aici se puteau delecta cu soiuri alese de vin si sprit, iar daca le era si
foame se puteau infrupta in voie cu patricieni, mititei, tuslama si ciorba de
burta, la preturi foarte convenabile (2 lei un pranz indestulator).
Înmormântările se făceau cu dricul. Erau trei clase de
înmormântare. La clasa a III-a apelau oamenii nevoiaşi iar dricul era tras de
doi cai. La clasa a II-a, dricul era tras de patru cai şi se punea la dispoziţia
preotului o trăsură şi încă o trăsură la dispoziţia familiei. Înmormântarea de
clasa I era somptuoasă, dricul fiind tras de şase sau opt cai iar caiierau
mascaţi,cu măşti negre laterale la ochi. Iar pe cap un pompon înalt, negru.
Dricul era mare şistrălucitor.