Sunteți pe pagina 1din 14

Noțiuni generale despre drept

Principii generale despre drept:


Pluralismul politic
Cuprins

Aspecte generale: Pluralismul politic..................................................................1

Noțiunea de partid politic....................................................................................3

Pluripartidismul în România post-decembristă...................................................4

Categorii de partide politice................................................................................5

Organizarea partidelor politice............................................................................8

Concluzii..............................................................................................................8

Bibliografie........................................................................................................10
„Pluralismul nu mai este pur și simplu o condiție
prealabilă pentru progres și dezvoltare, este vital
pentru existența noastră.”
-Aga Khan IV-
Aspecte generale: Pluralismul politic

În orice societate, dreptul este pus în aplicare în conformitate cu anumite principii


generale, cele care reprezintă nevoile obiective, fiind regăsite în conținuturile normelor juridice.
Principiile dreptului sunt definite ca fiind „idei fundamentale pentru conținutul tuturor normelor
juridice, călăuzitoare sau directoare, care justifică întregul sistem de drept dintr-o țară, orientând
reglementările juridice și aplicarea dreptului respectiv” 1. Principiile dreptului pot fi considerate
ca având forța unor norme juridice superioare.

Dreptul român contemporan este aplicat în temeiul mai multor principii, printre care se
numără pluralismul politic, principiu ce asigură și buna funcționare a statului de drept. În
societatea modernă, odată cu dezvoltarea ideii de reprezentativitate în viața publică s-a
dezvoltat un proces de apariție și dezvoltare a partidelor politice. De-a lungul anilor se oberva
un progres spectaculos al partidelor, la început acestea reprezentând grupuri, clase sau ideologii
și ajungând până la considerentul că ele întruchipează statul, națiunea.

„Astăzi, mai mult ca oricând, partidele politice își merita caracterizările de motor al vieții
politice, motiv al imbătrânirii clasicei teorii a separației puterilor, rău necesar etc. Iar
legistlațiile contemporane care privesc structurile constituțional – politice merg cu
reglementările privind partidele până la detalii.” 2. Astfel, noțiunile și reglementările generale
privind partidele politice sunt prezente în constituții. Constituția României cuprinde
reglementari despre prularismul politic și formațiunile politice, ce nu pot fi puse sub semnul
întrebării.

Conform art. 8 din Constituție, pluralismul politic este necesar pentru asigurarea unei
democrații constituționale (alin. 1). Pe de alta parte, toate formațiunile politice sunt obligate să
își desfășoare activitatea conform legilor în vigoare, respectând principiile democrației,
suveranitatea națională, integritatea teritorială și ordinea de drept. Astfel, existând un asemenea
principiu general în statul de drept, cetățenii își vor putea defini și exercita voința politică după
diferite criterii (alin. 2).

1
A se vedea: R.I. Motica și G. Mihai, Trptoa generala a dreptului, editura All Beck, București, 2001, p.57
2
A se vedea: I. Muraru și E. S. Tănăsescu, Drept consituțional și instituții politice, vol. II, editura All Beck,
București, 2004, p.22.

1
Consituția României evocă acest principiu și în art. 1. Astfel, pluralismul politic, alături
de demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, dreptatea și libera dezvoltare a
personalității umane sunt valori supreme, specifice poporului român și nu în ultimul rând
conforme cu idealurile revoluției din decembire 1989.

În concordanță cu acest principiu este art. 40 din Consituție, care prevede urmatoarele,
privind dreptul la asociere:

 alin. 1 – „Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate


și în alte forme de asociere”
 alin. 2 – „Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militeaza împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a
suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconsituționale”
 alin. 3 – ”Nu pot face parte din partidele politice judecătorii Curții
Constituționale, avocații poporului, magistrații, membri activi ai armatei, polițiștii
și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organica3”
 alin. 4 – „Asociațiile cu caracter secret sunt interzise”
Membri ai partidelor politice pot fi doar cetățenii care potrivit Constituției au drept de
vot (legea partidelor politice nr. 14/2003, art. 6). Astfel, nu pot face parte din partidele
politice străinii și apatrizii4, precum și cetățenii care nu au drept de vot. Pe de alta parte,
conform art. 8, alin. 1 din legea nr. 14/2003, un cetățean român nu va putea face parte din
două sau mai multe formațiuni politice, iar conform alin. 2 din același aricol, nicio
persoană nu poate fi constrânsa să ia parte dintr-un partid politic.

3
Lege organica – conform Consituției, art. 73, prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
4
apatrid - persoană care nu este considerată cetățean al nici unui stat, conform legii naționale a acestuia

2
Noțiunea de partid politic

Definirea partidului politic începe cu menționarea că acesta este o asociație. Astfel,


acesta reprezintă în primul rând dreptul cetățenilor români la libera asociere, ca manifestare
libera a voinței acestora de a crea un partid. Dacă până acum partidele au putut fi încadrate în
marea mulțime a asociațiilor, scopurile acestora le diferențiază categoric.

În doctrină, obiectivele partidelor sunt prezentate ca fiind „promovarea prin eforturile


comune ale membrilor a interesului național pe baza unui oarecare principiu particular asupra
căruia ei sunt de acord – realizarea unui program politic; urmărirea realizării unei filosofii sau
ideologii, cu finalitatea cuceririi și exercițiului puterii; contribuția la exprimarea sufragiului5,
propunând programe și prezentând candidații în alegeri.” 6 Totuși, cel mai cuprinzător scop al
partidelor politice poate fi considerat cel prin care acestea, prin existența lor, se asigura că
cetățenii își pot exprima voința politică. Având fundamente și scopuri ce țin de o anumită
ideologie, filosofie, baza teoretică, formațiunile politice doresc să atragă simpatizanți și să îi
facă să recepteze fundamentele lor teoretice. În concluzie, viața partidelor politice nu va
depinde doar de numărul mebrilor asociați, ci și de cetățeni, care preferând anumite platforme și
ideologii le vor sprijini. De aici rezultă nevoie partidelor de a-și forma o baza electorală solidă
și numeroasă care să permită propulsarea membrilor formațiunii în funcțiile de reprezentare, în
special în Parlament.

Prin definirea partidului politic nu se poate face abstracție de anumite coordonate juridice
care privesc scopurile și activitatea acestuia. În funcție de aceste coordonate precizate de legi, se
va stabili constituționalitatea partidului politic. Ca urmare, formațiunile politice care prin
platformele lor încearca în a atenta la distrugerea unor valori și principii specifice statului de
drept, vor fi declarate nelegale.

5
sufragiu – drept de vot
6
A se vedea: I. Muraru și E. S. Tănăsescu, Drept consituțional și instituții politice, vol. II, editura All Beck,
București, 2004, p.26

3
Pluripartidismul în România post-decembristă

România se caracterizează astăzi prin existența unui mare numar de partide. După o
istorie a formațiunilor politice apărute înaintea primului război mondial, sfârșitul anului 1947
anunță stoparea pluralismului și încurajarea perspectivei partidului unic. Puterea partidului
muncitoresc, apoi comunist, a dominat atât viața politică, precum și întreaga societate până la
revoluția din decembrie 1989. După acest eveniment viața politică a fost descătușată, iar legile
adoptate au reafirmat pluralismul politic.

Evoluția din mediul politic începând cu 1990 nu poate fi considerată una lăudabilă.
Majoritatea partidelor au programe și platforme politice asemănătoare sau chiar identice. În
principal, multe se consideră formațiuni social-democrate, însă în ultimii ani, au câștigat un
avans considerabil partidele cu viziuni de dreapta, precum cele liberale. Platformele si
programele lansate de partide, de cele mai multe ori sunt neputincioase în oferirea unor soluții
pentru rezolvarea unor probleme economice și sociale cu care se confruntă România. Totodată,
există un spirit competițional uriaș, ce exprimă de cele mai multe ori intoleranță. Explcația
pentru acest fenomen o aduce perioada de tranziție și de o obișnuință cu necooperarea,
determinată de cei aproximativ 50 de ani de lipsă a unei vieți democratice din punct de vedere
politc.

România poate fi considerată o țara cu un număr mare de partide politice. Totodată, de-a
lungul timpului, dupa 1990, au existat o mulțime de unificări sau schimbări de denumiri. Pe
langă majoritatea formațiunilor politice care se numesc partide, au existat și există alte denumiri
precum: uniuni, fronturi, ligi, alianțe, mișcări sau formuri.

O altă problemă identificată în viața politică din România constă în identitatea partidelor.
De cele mai multe ori, acestea nu se remarcă prin platforma proprie, ci prin liderul lor.
Formându-se cât mai mulți adversari și nu concetățeni cu scoprui comune, principalul obiectiv
devine nimicirea celorlalți, sau cel putin aducerea lor la neputință. Astfel, încrederea că acțiunea
practică a unui partid este prasul înspre un statut social, democratic și de drept, este pusă sub
semnul întrebării.

4
Categorii de partide politice

De cele mai multe ori, din motive ce țin de evoluție sau diversitate, partidele politice pot
fi incadrate cu greu in anumite categorii. De aceea, prezentarea categoriilor formațiunilor
politice, trebuie tratată cu o anumită doza de relativitate.

Spectru politic

Spectrul politic este o clasificare a pozițiilor politice de-a lungul unei singure


dimensiuni. Stânga și dreapta sunt denumite extremele acestui spectru, și reprezintă o
categorisire largă a abordării programelor politice.

De cele mai multe ori, considerate ca fiind opuse, politica de dreapta și cea de stânga,
reprezintă obiectivele generale ale unei mișcări politice. Totuși, în practică, unele măsuri care
sunt încadrate ca măsuri de stânga, pot fi adoptate de un partid de dreapta și invers. Denumirile
au însă importanță istorică și ilustrează împărțirea forțelor politice după anumite reguli și
criterii.

Stânga Dreapta

Control minim din partea


Încurajează intervenția
Economie statului; Garantează
statului în economie
economia de piață

Atitudini revoluționare
față de actualitate, Atitudini de susținere a
Filosofia schimbării
accentuând nevoia de oridinii prezente
schimbare

Accentul este pus pe Accentul este pus pe


Filosofia muncii
muncitor proprietar

Cultura și lege „Legea impune cultura” „Cultura impune legea”

5
După o clasificare din punct de vedere al ideologiilor, partidele se pot împărți în
următoarele:

 partide liberale
 partide conservatoare
 partide social-democratice

Integrarea într-o categorie sau alta poate fi dificilă, dar criteriul unei asemenea clasificări,
de cele mai multe ori, este cel al căilor folosite pentru rezolvarea marilor probleme care cuprind
raportulrile dintre individ și societate, dintre stat si insituțiile sale sau dintre stat si biserică.
„Potrivit lui Francois Borella distinția politică între dreapta și sânga s-a nascut în Franța în 1789
în legătură cu discuția privind puterea politică a regelui în viitoarea consituție. Bineînțeles, este
vorba de o structură, altfel spus de un sistem de relații. Dreapta și stânga nu au sens și existență
decât în relația de la una la alta și reciproc. Nu au valori vesnice, nu au esență imuabilă7, ci
dualism inevitabil al ideilor, comportamentelor, intereselor, în fața problemelor pe care le pune
viața în societate.” 8
Esenţa liberalismului constă în promovarea unor schimbări care să ţină cont de condiţiile
istorice nou apărute si, mai ales, de libertatea economică şi politică a individului în relaţia cu
statul.  În această relaţie  statul  nu trebuie să intervină în viaţa social-economică şi  trebuie să 
garanteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor individului, inclusiv libertatea de întreprindere
economică pe baza apărării şi respectării proprietăţii private. 9

Partidele conservatoare
Doctrina politică conservatoare poate fi definită ca un ansamblu de idei, care vizează
organizarea si conducerea societăţii prin păstrarea pe perioade îndelungate a structurii politice
tradiţionale.10

Partidele social democrate


Social-democraţia reprezintă doctrina politică privitoare la  organizarea şi conducerea
democratică a societăţii, are  la bază principiile egalităţii şi dreptăţii sociale şi promovează

7
Imuabil – care rămâne veșnic, același
8
A se vedea: I. Muraru și E. S. Tănăsescu, Drept consituțional și instituții politice, vol. II, editura All Beck,
București, 2004, p.31.
9
A se vedea: http://www.politicaromaneasca.ro/doctrina_politica_liberala-199
10
A se vedea: http://www.politicaromaneasca.ro/conservatorismul-200

6
intereselor producătorilor de valori materiale si spirituale, ale protecţiei sociale a cetăţenilor
defavorizaţi, prin limitarea puterii claselor sociale avute, îndeosebi a monopolurilor. 11

Un alt criteriu ce definește variantele politice ale partidelor este cel al apartenenței
membrilor ce le compun. Acestea vor fi împarțite în:
 partide confesionale – au viziuni conforme cu anumite credințe religioase
 partide regionale – reprezintă interesele anumitor regiuniu sau teritorii naționale
neajunse înca la unificare
 partide naționale – sunt organe de protest împotriva statelor în care iau naștere
 partide de clasă – reprezintă anumite clase sociale
 partide etnice – reprezintă anumite etnii, în ele făcănd parte doar minorități etnice

Sisteme de partide politice


Cea mai cunoscută distingere a sistemelor de partide este reprezentată de: partidul unic,
bipartidismul și multipartidismul.

Bipartidismul este recunoscut în democrațiile pluraliste și liberale. Acesta constă în a


oferi cetățenilor o alegere clară și suficientă, presupunând acordul celor două partide asupra
problemelor cu care se confruntă societatea. Se practica cu succes în Statele Unite ale Americii
și în Marea Britanie.

Multipartidismul este un sistem recunoscut mult mai bine și în România. Acesta oferă
cetățenilor o alegere mai larga, însă de multe ori, el creează instabilitate guvernamentală. Pentru
constituirea sistemului, sunt necesare coalițiile de partide.

11
A se vedea: http://www.politicaromaneasca.ro/doctrina_social_democrata-203

7
Organizarea partidelor politice

Organizarea partidelor politice este condiționată de un statut și un program politic


propriu. Conform legii, statutul este dat de denumire, însemn specific, sediu, urmărirea de
obiective stric specifice, sursele de finanțare, dar și activitatea membrilor. În structura
formațiunilor politice legea impune să existe: adunare generală, organul executiv și organul de
arbitraj.

Resursele financiare ale partidelor sunt reglementate prin legea privind finanțarea
activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Acestea provin din: cotizații, donații și
subvenții de la bugetul de stat. Totodată, autoritățile locale sunt obligate să acorde prioritate
partidelor în spații pentru sediile acestora.

Încetarea activității unei formațiuni politice se poate face voluntară prin autodizolvare
sau de către Curtea Constituțională. Pe de altă parte, inactivitatea partidelor poate duce la
destrămarea acestora. Astfel, daca un partid nu desemnează candidați în două campanii
electorale legislative succesive, sau nu a avut o Adunare Genreală în ultimii 5 ani, își va înceta
activitatea la constatarea Tribunalului București.

Cadrele militare în legătură cu partidele politice

În ceea ce privește posibilitatea cadrelor militare de a avea apartenență politică, legislația


în vigoare acordă atenție acestui fapt prin legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Astfel, la secțiunea de interzicere sau restrângere a unor drepturi, conform art. 28, cadrelor
militare în activitate le este interzis:

a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propagandă
prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat
independent pentru funcții publice;
b) să candideze pentru a fi alese în administrația publică, locală și în Parlamentul
României, precum și în funcția de Președinte al României; 12

12
Legea nr. 80/1995, art. 28, lit. a și b

8
Pe de altă parte ofițerii, maiștrii militari și subofițerii trecuți în rezervă au alte norme.
Conform art. 31, „ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în rezervă, pe timpul cât sunt
concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, pot rămâne membri ai partidelor, formaţiunilor sau
organizaţiilor politice, precum şi ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă
desfăşurarea oricăror activităţi cu caracter politic sau sindical, în unităţi militare.” 13

În paralel, există anumite restricții și pentru formațiunile politice. În conformitate cu


legea nr. 14/2003, cu privire la partidele politice, acestea nu pot desfășura activiăți militare sau
paramilitare.

Concluzii

Luând în considerare toate cele menționate, partidele politice ar putea fi definite ca fiind
„asociații libere ale cetățenilor prin care se urmărește, pe baza unei platofrme (program),
definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor, asociații care au, și-și afirmă clar și
deschis, vocația și aptitudinea guvernării.”14

În opinia mea principiul general al pluralismului politic este o garanție a democrației și


un concept ce asigură reprezentativitatea cetățenilor unui stat de drept.otuși, într-o țara post-
comunistă precum România, „este de observat ca se manifestă o puternică forță politică de
stânga. Aceasta este, de cele mai multe ori, în legătură genetică cu fostele partide comuniste.” 15
Mai mult decât atât, în Romania se poate observa un număr mare de partide de diferite orientări,
ceea ce nu reprezintă neapărat un lucru rău. Se poate spune ca fenomenul se datoreaza lipsei de
libertăți de exprimare din aceeași perioadă precedentă anului 1989.

Pe de altă parte, însă libertatea garantată prin lege pentru exercitarea dreptului de a forma
un partid politc nu este suficientă pentru ca acesta să aibă acces direct la reprezentarea
parlamentară sau la guvernarea locală. Democrația asigurând „puterea poporului” nu se depinde
numai de condiţiile de înregistrare (şi funcţionare) a unui partid politic, dar şi de factori mult
mai complecşi, precum sistemul electoral, sistemul de partide sau formula electorală. Astfel,
formațtiunile politice reprezintă o realitate a vieții politice moderne, ele făcând diferența dintre
13
Legea nr. 80/1995, art. 31
14
A se vedea: I. Muraru și E. S. Tănăsescu, Drept consituțional și instituții politice, vol. II, editura All Beck,
București, 2004, p.27
15
A se vedea: G. Voicu, Pluripartidismul, o teorie a democrației, editura ALL, București, 1998, p. 280

9
statele totalitare și cele democrate. Dacă pentru prima categorie specific este partidul unic, în
democrație se poate observa o mare diversitate doctrinară, ce nu îngrădește viziunea sau
ideologia politică a cetățenilor.

10
Bibliografie

1. Constituția României, editura C.H. Beck, București, 2011


2. T. Boodoașcă, A. Draghici, Teoria generala a dreptului, Editura Academiei Forțelor Terestre
„Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2009
3. I. Muraru și E. S. Tănăsescu, Drept consituțional și instituții politice, vol. II, editura All
Beck, București, 2004
4. R.I. Motica și G. Mihai, Trptoa generala a dreptului, editura All Beck, București, 2001
5. G. Voicu, Pluripartidismul, o teorie a democrației, editura ALL, București, 1998
6. V. Ciobanu, S. Radu, Partide politice și minorități naționale din România în secolul XX,
Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2006, Sibiu
7. www.freedocuments.me/pluralism-politic/335431/ - accesat la data de 05.11.2016
8. www.blogary.ro/wp-content/uploads/.../ANALIZA-COMPARATIVA-2.12.2012-.doc -
accesat la data de 05.11.2016
9. http://www.politicaromaneasca.ro – accesat la data de 06.11.2016
10. https://dexonline.ro/definitie - accesat la data de 05.11.2016
11. https://ro.wikipedia.org/wiki/Spectru_politic - accesat la data de 06.11.2016
12. https://www.sie.ro/pdf/legislatie/80.pdf - accesat la data de 06.11.2016

11

S-ar putea să vă placă și