Ultima noapte de dragoste,

intaia noapte de razboi

De Camil Petrescu

In cazul unuia dintre cele mai cunoscute cupluri din opera lui Camil Petrescu –
Ştefan Gheorghidiu și Ela – din romanul „Ultima noapte de dragoste. întâia noapte de
război“, iubirea, surprinsă din perspectiva subiectivă a personajului- narator, este situată
sub semnul orgoliului și al frustrării neîmplinirii în absolut.
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele
romanului și, în același timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de
protagonist: dragostea și războiul.
„Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că
mă înşală" este fraza prin care debutează abrupt cel de-al doilea capitol al romanului,
„Diagonalele unui testament", prin care începe retrospectiva iubirii dintre Ştefan
Gheorghidiu și Ela. Tânărul intelectual însetat de absolut, pe atunci student la Filosofie şi
lipsit de mijloace materiale deosebite, se căsătoreşte din dragoste cu Ela, studentă la Litere,
orfană crescută de o mătuşă. Ela, tânăra cochetă, considerată cea mai frumoasă și cea mai
populară studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgostește mai întâi de Ștefan.
Iubirea bărbatului, născută din admirație față de profunzimea sentimentelor Elei
pentru el, din duioșie, dar mai ales din orgoliu, devine obișnuință, pentru a se transforma
în cele din urmă în obsesie: „Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început,
patologic pe urmă
Până la primirea moştenirii de la unchiul său avar, Tache, Ştefan Gheorghidiu
trăiește oarecum izolat de realitatea înconjurătoare. Cuplul pe care tanărul filosof il
formează cu Ela constituie pentru cei din jur un model de iubire și fidelitate conjugală.
Primirea moştenirii de la unchiul Tache, după scena memorabilă a de familie din
capitolul „Diagonalele unui testament“, declanşează criza matrimonială şi marchează
diferențele de percepție a lumii dintre cei doi îndrăgostiți.Pentru ca unchiul Tache ii lasa
cea mai mare parte din avere lui Ștefan , mama si surorile tânărului ,precum si celalalt
unchi, deputatul Nae Gheorghidiu, contestă testamentul. In opinia lui Ștefan, Ela se
dovedește interesată de bani; acesta se implică în discuțiile despre moștenire și ripostează
indignată atunci când simte că soțul ei e înşelat. Atitudinea Elei îl surprinde in mod
dureros pe Stefan ,pentru ca, asa cum marturiseste, ar fi vrut sa fie “mereu feminină,
deasupra discuțiilor acestea vulgare, plăpândă şi având nevoie sa fie protejata , nu sa
intervina atat de energic interesata”
După ce lucrurile se clarifică (Ștefan cedează o parte din avere în favoarea
familiei), „gospodāria boemă“ de până atunci se transformă într-un mariaj monden. In
opinia personajului-narator, un om lucid, inteligent și conștient de propria-i valoare ,Ela se
dovedeste frivola si superficiala, lasandu-se in voia tentatiilor mondene .Dintr-un orgoliu
exagerat, el refuză să intre în competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea lui de
intelectual să-și schimbe garderoba și să adopte comportamentul superficial al celor
apreciați de Ela.
 O altă secvență semnificativă pentru evoluția cuplului este aceea a excursiei de la
Odobeşti, care declanșează ireversibil criza matrimoniala. Natura reflexiva si
hipersensibila ,personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat. Mici incidente,
gesturi fără importanță, privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G. se amplifică în
conștiința protagonistului.
Ela apare ca o femeie infidel, dar trădarea ei nu este evidentă,ci se constituie
dintr-o suită de împrejurări pe care Ştefan le interpretează în manieră proprie. Ela
consideră că ea nu a infăptuit nimic reprobabil, că nu s-a comportat altfel decât celelalte
femei („toate femeile fac la fel“, îi răspunde ea soțului când acesta o acuză că i-a acordat
prea multă atenție unui străin) și că „sensibilitatea imposibilă“ a lui Ştefan este aceea care
amplifică neînțelegerile dintre ei.
După excursia de la Odobești, iubirea ce incepe să fie serios pusă la îndoială, mai
ales de către Ştefan. Relația lor devine succesiune de separări și împăcări. După o
despărțire temporară, soții se impacă (în capitolul „Asta-i rochia albastră“).
Urmează o altă despărțire, într-o noapte de februarie, când Ștefan revine acasa pe
neasteptate de la Azuga, unde era concentrat, și nu o găsește pe Ela, care își face apariția
abia dimineața, fără să-i dea nicio explicație. Femeia paraseşte locuința, iar peste câteva
zile, soțul îi scrie și îi propune un divort amiabil .Impăcarea survine și de această dată,
după ce Gheorghidiu descopera un bilet rătăcit printre lucrurile Elei, bilet prin care
verişoara lui,Anisoara , ar fi o invitat-o pe Ela să petreacă noaptea la ea tocmai la data la
care el nu o gasise acasa (capitolul „Între oglinzi paralele“).
Din cauza izbucnirii războiului, Ştefan nu mai are ocazia să se convingă dacă soția
îl înşală sau nu. Rănit și Protagonistul și spitalizat, Gheorghidiu se simte detaşat de tot ce îl
legase de Ela, hotărăște să se despartă de ea și să-i lase „tot trecutul.“
Dintre modalitățile de caracterizare directa a personajului principal, în acest roman
subiectiv este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau
psihologic („Eram alb ca un om fără globule roșii"; „Eram înalt şi elegant;,,ma chinuiam
launtric ca sa par fericit si ma simteam imbecil,ridicol si naiv.-Separat nu intra la portret.
Direct de catre personaje(Ela)>,,esti de o sensibilitate imposibila,,
De catre unchiul sau Nae Gheroghiu;,,N-ai spirit practic…A-i sa iti pierzi
averea.Cu filozofia dumitatale nu faci doi bani’’
Scriitorul utilizează tehnici moderne ale analizei psihologice precum: introspecția,
autoanaliza lucidă („Evident, mă întreb uneori dacă nu-mi fac singur această suferință).
Caracterizarea directă de către alte personaje este realizată rar, prin intermediul replicilor
scurte, precum aceea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când soțul îi reproșează
comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobești:”Esti o sensibilitate imposibila.”
Dintre modalitățile de caracterizare indirectă a personajului, portretul lui
Gheorghidiu se desprinde din fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi din relațiile cu
celelalte personaje. Ilustrativă pentru idealismul său, pentru credința în absolutul și
unicitatea iubirii, este replica rostită după discuția de la popotă, din primul capitol: „...acei
care se iubesc au drept de viață şi de moarte, celuilalt". unul asupra
Relatia dintre cei doi soți se bazează pe orgoliu. Ştefan începe să țină la Ela din
orgoliul de a fi iubit, iar gelozia apare din acelaşi motiv. Ea îl iubeşte atâta timp cât e
mândră de valoarea lui intelectuală în lumea lor de studenți săraci și se îndepărtează de el
când, în noul ei cerc monden, soțul nu-i mai trezeşte admirația.
Aşadar, prin Ştefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune în
literatura română o nouă tipologie: intelectualul inadaptat, care trăiește cu nostalgia
absolutului și a perfecțiunii. Ela, femeia frumoasă, populară, cochetă, dar cu aspirații
comune, nu-l poate înțelege. Ştefan și Ela reprezintă două destine incompatibile, pe care
iubirea le unește pentru un timp, dar pe care existența le separă, potrivit esenței lor.