Caracterizare personaj: Ofelia - Ana

( „Hamlet” și „Meșterul Manole”)

Ofelia- Caracterizare :

Face parte dintr-o familie nobilă, tatăl ei fiind șambelanul regelui.

Persoanele importante din viața ei sunt Polonius, tatăl ei, Laertes, fratele
ei, și Hamlet, alături de care a crescut. Modul în care evoluează relația
ei cu acești trei bărbați duce eventual spre moartea ei. Ne e dat de
înțeles încă din prima scenă în care apare Ofelia, când Laertes și
Polonius îi spun să nu aibă încredere în declarațiile de iubire ale lui
Hamlet, că asemeni femeii bine crescute din perioada renascentistă,
acționează după voința bărbaților din familie. Mereu i se spune ce
trebuie să facă. Nu vorbește niciodată de lipsa mamei. Având o relație
deși apropiată, ușor formală, rigidă, cu tatăl ei, nu atacă niciodată acest
subiect tabuu. Preferă să intre într-o bulă, o zonă de confort în care nu i
se poate întampla nimic rău cât timp e sub protecția tatălui. Deși lui
Polonius i-ar surâde ideea unei posibile căsătorii dintre Hamlet și
Ofelia, îi spune să nu îi mai acorde din timpul ei, fiind conștient de
diferența dintre rangurile lor.
Ofelia și Hamlet, chiar dacă îndragostiți, între ei există o anume
distanță. Dată poate, de faptul că după ce au copilărit împreună, Hamlet,
asemeni fratelui ei, Laertes, pleacă în afara țării pentru studii. Când se
revăd are impresia că el e complet schimbat. Mai mult, el îi spune că a
iubit-o cândva, în trecut. De aici începe să fie vizibilă îngrijorarea,
panica care pune stăpânire pe ea și care se accentuează după scena în
care vrea să îi înapoieze scrisorile.
După moartea tatălui ei, se simte complet pierdută, fără sprijin. A aflat
că Hamlet e cel care l-a omorât. După ce trece perioada de șoc, pentru
că totul a fost mușamalizat rapid, tatăl ei înormântat, nici nu apucă bine
să își ia rămas bun de la el; ajunge în punctul în care e singură, nu poate
crede că Hamlet e cel care l-a ucis. Fără nici un sprijin. Hamlet e plecat.
Fratele ei e plecat. Apare gândul: Ce o să se întâmple cu mine? Ce
trebuie să fac?...bineînțeles următorul pas ar fi căsătoria, ar fi alături de
Hamlet, protejată..începe să viseze că va ajunge regină. Are destule
amintiri, doar a crescut împreună cu Hamlet. Pe lângă suferința din
cauză că și-a pierdut tatăl, în această situație ea se ține cu toată puterea
de fiecare gest al lui Hamlet, fiecare cadou, orice poate fi o dovadă că
totul va fi bine, va fi fericită, se ține cu toată ființa ei de această imagine
pentru că ea crede că este singura ei salvare. Îi e dor de Hamlet. Prinsă
de amintiri, deja se vede regină în viitorul apropiat. Nu știe ce să facă,
nu are cu cine să se sfatuiască, Laertes fiind la Paris. E singură, suferă
atât din cauza tatălui ei, cât și a lui Hamlet. Toată goliciunea din viața
ei, se amplifică. Nebunia ei din final este de fapt modul ei de a gestiona
situația, spunând tot ce o macină. E într-o stare de negare. E când în
prezent, plângâdu-și tatăl, când în trecut, retrăind momentul în care i s-a
dăruit lui Hamlet. Vede că oricât de mult încearcă, nu poate schimba
realitatea, pe care o percepe ca fiind respingătoare, simțind că mai bine
moare decât să suporte conseințele acțiunilor ei, moartea fiind pentru ea
eliberare.
Când moare Polonius ea rămâne fară opțiuni. Cât de mare îi e neputința
când rămâne singură? Practic ea nu mai are nici o putere. Ea l-a iubit pe
Hamlet sincer. Neputința. Cât de mult o afectează neputința? Din
neputința de a schimba ceva ajunge să iși destăinuie gândurile, și nici
asta nu e destul. Când culege flori alunecă, se prinde de creanga unei
salcii încercând să isi salveze viața, dar creanga se rupe, ea cade în râul
în care se înneacă. Faptul că viața ei atârnă de creanga salciei care e un
simbol al vieții și totodată al neputinței, al disperării și al resemnării îi
accentuează suferința.

Ana- Ana, sotia lui Manole, este unul din personajele secundare ale
baladei. Ea reprezintă femeia destinată sacrificiului care își iubește
foarte mult soțul, la fel ca și în cazul Ofeliei, Iar Manole decite că Ana
trebuie să fie jertfită, și zidită în zidurile bisericii. Ana este tânără,
gingaşă frumoasă şi delicată inocentă, o soţie iubitoare şi devotată, spre
deosebire de Ofelia, ea provine dintr-o familie mai puțin înstărită, iar
funcția în societate a amândurora este diferențiată de mediul în care au
crescut. Dar acest fapt nu le împiedică pe niciunele să trăiască șă să
iubească la intensitate maximă, pentru că trece peste toate greutăţile
pentru a ajunge la Manole. Putem să observăm aceeași abordare a
relației din partea Ofeliei, care și ea la rândul ei este iubitoare și
devodată și luptă foarte mult pentru relația ei cu Hamlet. Este capabilă
să treacă peste greutăți inimaginabile, și dă dovadă de o putere
interioară mare, atunci când este pusă în situația de a salva relația cu
Hamlet, mai ales prin faptul că află că Hamlet iubitul ei l-a omorât. Iar
nebunia lui Hamlet care era sau nu adevărată, a început să se transpună
în viața Ofeliei care decide să ia măsuri în privința propriei vieți. Ana și
caracterul său puternic se menifestă printr-o voinţă şi o dârzenie
neobişnuite, deoarece învinge stihiile naturii:”Dar oricât cădea, Mândra
n-o oprea, Ci ea tot venea Si s-apropia.”Iubirea şi devotamentul
generează încrederea ei oarbă în Manole, supunându-i-se fără şovăire,
atunci când soţul ei vrea să o zidească. În cazul Ofeliei, sentimentul de
încredere totală se manifestă atunci când aceasta este de acord cu
acceptarea nebuniei lui Hamlet, și faptul că ea încearcă din răsputeri să
nu se lasă pradă îndoielii și . Momentul în care ea se amăgeşte cu iluzia
jocului, fără să se revolte, subliniază inocenţa, sinceritatea şi naivitatea
cuceritoare a Anei, fapt ce reiese din versurile:”Ana se-ncredea Şi vesel
râdea.”Nu atât durerea fizică o copleşeşte, cât grija pentru copilul ce
urma să se nască, de aceea îl roagă pe Manole să termine cu
jocul(”Manoli, Manoli, Meştere Manoli Zidul rău mă strange Ţâţişoara-
mi plânge/Copilaşi-mi frânge”), anticipând o duioasaă dragoste
maternă.
Moartea Anei devine un simbol al iubirii jertfite,
căci astfel este părtaşă la actul creaţiei, conferindu-i
durabilitate. La fel și în cazul Ofeliei. Amândouă sunt femei
puternice care au înfruntat moartea și frica de moarte cu
capul în sus, chiar dacă circumstanțele sunt diferite, scopul
iubirii este același.