Sunteți pe pagina 1din 8

Perioada pașoptistă

Cuprins

 1. Abordare generală a perioadei pașoptiste


 2. Curente literare
 3. Trăsături ale perioadei pașoptiste
 4. Scriitori reprezentanţi
o Poezie
o Proză
o Dramaturgie

1. Abordare generală a perioadei pașoptiste


Perioada pașoptistă (1830-1860) este definită de activitatea culturală
intensă care a avut loc în acea etapă istorică, promovarea specificului
național fiind unul dintre cele mai importante principii.
Pașoptismul se manifestă în preajma Revoluției de la 1848, fiind strâns
legat de ideea emancipării și de afirmarea conștiinței naționale.
Reprezentând una dintre etapele fundamentale ale literaturii române,
această perioadă culturală are la bază activitatea revistei „Dacia
literară”, aflată sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu.
Întrucât este „o operă originală, inspirată din trecutul istoric, un model de
nuvelă istorică”, primul număr al revistei „Dacia literară”, publicat în 1840
include nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanu”, de Costache Negruzzi.
Principalul obiectiv al pașoptiștilor este crearea unei literaturi naționale.
Bineînțeles, acest scop măreț e aliniat ideilor de formare a unei
conștiințe comune și de unire a românilor din toate provinciile.
Astfel, ceea ce se promovează în plan literar este pus în slujba idealului
național, mai exact, literatura reprezintă un alt câmp de luptă în cadrul
căruia se militează pentru conturarea conștiinței naționale și pentru
realizarea Unirii Principatelor. Acesta este și scopul revistei „Dacia
literară”, întrucât, încă din primul număr al revistei, prin articolul-program
„Introducție” publicat de Kogălniceanu, se trasează aceleași directive.
2. Curente literare
Articolul lui Kogălniceanu este considerat un manifest al romantismului,
ideile pe care acesta le impune aflându-se în consonanță cu temele
acestui curent, cu atât mai mult cu cât romantismul are la bază dorința
de libertate, iar Kogălniceanu urmărea emanciparea Principatelor.
Așadar, prin ideile pe care le promovează, pașoptismul nu doar trezește
conștiința națională și animă poporul la acțiune în vederea unificării
depline, ci orientează totodată literatura înspre romantism.
Cu toate acestea, nu doar romantismul se reflectă în operele scriitorilor
pașoptiști, ci și alte curente, precum clasicismul sau realismul. Din
dorința de modernizare, de aliniere la celelalte națiuni din Occident,
literatura română „arde” etape din evoluția ei și încearcă o împletire a
mai multor curente literare, de multe ori chiar în cadrul aceleiași creații.
Astfel, apare fenomenul coexistenței mai multor curente literare în cadrul
aceleiași opere, această imixtiune fiind vizibilă în creații precum
„Alexandru Lăpușneanu” (Costache Negruzzi) sau chiar în pastelurile lui
Alecsandri.
3. Trăsături ale perioadei pașoptiste

 critica literară va fi obiectivă și va avea la bază principiului estetic –


„[…] vom critica cartea, iar nu persoana.”;
 unitatea limbii și a literaturii la nivelul provinciilor românești, unirea
literară fiind un prim pas pentru o viitoare unire teritorială și
socială;
 evitarea traducerilor și a imitațiilor care „omoară în noi duhul
național”;
 folosirea surselor de inspirație originale, valorificarea specificului
național;
 imitarea literaturii străine nu mai este acceptată, ci se pune
accentul pe promovarea unor surse de inspirație precum
„frumoasele noastre țări”, obiceiurile și istoria națională;
 unitatea culturală înaintea celei politice.

4. Scriitori reprezentanți
Poezie

 Pasteluri (Miezul Iernii, Sfârșit de toamnă, Malul


Siretului, Iarna, Viscolul), Doine și lăcrămioare de Vasile
Alecsandri
 Zburătorul, Poezie de Ion Heliade Rădulescu
 Fabule de Grigore Alexandrescu (Iepurele, ogarul și
copoiul, Câinele și cățelul, Nebunia și amorul, Dreptatea leului)
 Povestea vorbii, de Anton Pann

Proză

 Alexandru Lăpușneanu, de Costache Negruzzi


 Memorial de călătorie, de Grigore Alexandrescu
 Balta albă, de Vasile Alecsandri

Dramaturgie

 Despot-Vodă, de Vasile Alecsandri


Informații despre Perioada pașoptistă vei găsi accesând și
ghidul Epocile și perioadele literare. 

Criticismul junimist

Cuprins

 1. Abordare generală a criticismului junimist


  2. Trăsăturile criticismului junimist
 3. Reprezentanți

1. Abordare generală a criticismului junimist


Studiile lui Titu Maiorescu, printre care se numără „O cercetare critică
asupra poeziei române de la 1867”, „În contra direcției de azi în cultura
română”, au reprezentat analize complexe ale situației în care se afla
literatura română în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
oferind totodată noi direcții demne de urmat în vederea redresării
culturale. Societatea „Junimea”, la a cărei înființare Maiorescu însuși a
contribuit, a sprijinit activitatea reformatoare a acestuia promovând
valorile culturale prin intermediul revistei junimiștilor – „Convorbiri
literare”.
Întorși de la studii din străinătate, tinerii P.P. Carp, Vasile Pogor, Th.
Rosetti, Iacob Negruzzi și Titu Maiorescu au pus bazele schimbării în
cultura română prin înființarea societății „Junimea” care a activat
începând cu anul 1867. Spiritul junimist a contaminat toate domeniile
cunoașterii, literatura, limba română, filosofia numărându-se printre
disciplinele care necesitau un suflu nou, reformator. Observând starea
deloc lăudabilă a culturii române, Titu Maiorescu s-a impus prin
evidențierea lipsurilor, dar și prin identificarea rapidă a unor soluții
salvatoare.
Astfel, putem spune că direcțiile maioresciene s-au fundamentat pe niște
principii teoretice bine închegate, fiind facilitată punerea în practică a
acestora. În literatură, prin analizarea atentă a textelor scriitorilor
contemporani, Maiorescu a stabilit criteriile în funcție de care se
delimitează valorile de non-valori, devenind fondatorul criticii literare
moderne.
Este cunoscută următoarea etapizare a perioadei junimiste:

1. Într-o primă etapă, societatea Junimea a căutat educarea


publicului prin intermediul așa numitelor „prelecțiuni populare”. Mai
exact, într-un cadru academic erau organizate discuții pe diferite
teme (literare, filosofice, estetice) la care participau un număr
însemnat de oameni. Scopul era rafinarea gustului publicului prin
indicarea unor criterii. În ceea ce privește literatura, Titu Maiorescu
a căutat în cultura românească modele care să-i inspire pe tinerii
scriitori și care să le orienteze gustul literar.
2. O altă etapă este aceea a afirmării unor modele demne de
urmat: Slavici, Creangă, Eminescu, Caragiale. Se consolidează
astfel noua direcție în literatură prin promovarea unor scriitori
valoroși ale căror lucrări sunt publicate în revista „Convorbiri
literare”. De exemplu, în cadrul societății „Junimea”, Eminescu
citește „Sărmanul Dionis”, iar Slavici face cunoscută nuvela „Popa
Tanda”. Nu degeaba această perioadă de mare efervescență
culturală poartă denumirea de „epoca marilor clasici”.
3. Ultima etapă a „Junimii” coincide cu implicarea lui Maiorescu în
politică, caracterul predominant literar al revistei devenind unul
politic, publicându-se astfel studii istorice, filosofice.

Studii publicate:
1. „În contra direcției de astăzi în cultura română”
„Teoria formelor fără fond” a fost lansată prin acest studiu care susținea
ideea adaptării formelor preluate din exterior la realitatea națională.
Astfel, avem nevoie mai întâi de fond, de conținut, abia apoi dăm o
formă potrivită specificului nostru național.
2. „O cercetare critică asupra poeziei de la 1867”
Această lucrare ilustrează noua direcție maioresciană întrucât, în primul
rând, fixează criteriile care trebuie respectate în scrierea unei poezii.
Astfel, observăm faptul că în acest studiu se realizează o cercetare clară
a poeziei vremii, criticismul maiorescian fiind suficient de incisiv. Studiul
are două componente: „Condițiunea ideală a poeziei” și „Condițiunea
materială a poeziei”. Prima componentă are în vedere sentimentele și
ideile transmise de poet, care trebuie să sensibilizeze cititorul. Poezia,
spre deosebire de știință, nu are rolul de a exprima adevărul pur, ci de a
creiona frumosul, adică „ideea manifestată în materie sensibilă”.
„Condițiunea materială” se referă la felul în care sunt îmbinate cuvintele,
astfel încât mesajul poetic să impresioneze cititorul. Prin materialul
utilizat, poetul trebuie să incite imaginația auditoriului, prin urmare,
acesta construiește poezia cu ajutorul figurilor de stil și al imaginilor
artistice.
 
2. Trăsăturile criticismului junimist

 articolele publicate, precum „Comediile d-lui Caragiale" sau


„Eminescu și poeziile lui" reprezintă un reper în critica literară
românească;
 figurile de stil sunt importante în poezie;
 promovarea fondului autohton la nivelul formelor împrumutate;
 cuvintele au capacitatea de sugestie;
 se vrea evoluția naturală, dar pregătită temeinic;
 viața socială și culturală din România e ghidată conform crezului
maiorescian;
 criticismul maiorescian impune o nouă direcție în poezia
românească și creează o adevărată polemică în jurul operelor
poetice care nu transmit emoții, ci conțin prea multă vorbărie;
 viața culturală a renăscut, urmând noi direcții inovatoare.

3. Reprezentanți

 Poezie - Mihai Eminescu (Luceafărul, Scrisoarea I, Floare


albastră, Dorința, La steaua, Atât de fragedă, Ai noștri tineri, Făt-
frumos din lacrimă, Epigonii, Glossă, Geniu
pustiu, Lacul, Memento Mori, Odă în metru antic, Sărmanul
Dionis, Scrisoarea I,  etc.)
 Teatru/ opere dramatice - Ion Luca Caragiale (O scrisoare
pierdută, O noapte furtunoasă, D`ale carnavalului, Conu` Leonida
față cu reacțiunea, Repausul dominical, Bacalaureat, Calul
dracului, Năpasta, Tren de plăcere, Un pedagog de școală nouă,
etc.)
 Proză - Ioan Slavici (Moara cu noroc, Popa Tanda, Mara, Budulea
Taichii, Pădureanca, Scormon, Comoara, Gura satului, Zâna
Zorilor)  și Ion Creangă (Povestea lui Harap Alb, Amintiri din
copilărie, Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă, Moș Ion Roată și
Unirea, Ion Roată și Cuza-Vodă, Cinci pâini)

Modernismul

Cuprins

 1. Modernismul - Definiție
 2. Modernismul românesc
 3. Trăsături ale modernismului
 4. Reprezentanți ai modernismului
 5. Reprezentanți ai modernismului românesc și opere ilustrative
o Poezie
o Proză
o Dramaturgie

1. Modernismul - Definiție
Modernismul de definește ca un curent literar apărut în secolul al XX-lea,
care implică ideea de negare a tradiției. Astfel, modernismul poate fi pe
deplin înțeles doar dacă e privit în opoziție cu tradiționalismul, primul
promovând nonconformismul, dinamismul, inovația, iar cel de-al doilea
respectând cu strictețe regulile impuse de tradiție.
Moțiunea de modernitate a devenit un subiect principal al dezbaterilor
teoretice din secolul al XX-lea, punându-se în discuție două sensuri: unul
asociat ideii de progres tehnologic, iar cel de-al doilea făcea referire la
producția literară și artistică. 
Primele încercări de modernitate culturală apar odată cu opera „Florile
răului”, scrisă de Charles Baudelaire și publicată în anul 1857 , însă
apogeul a avut loc în primele decenii ale secolului al XX-lea prin
coexistența cubismului francez, a expresionismului german și a
futurismului italian.
 
 
2. Modernismul românesc
În literatura română din perioada interbelică cele două curente literare
coexistă, modernismul fiind impus și susținut de către criticul literar
Eugen Lovinescu, cu ajutorul revistei și al cenaclului „Sburătorul”.
Eugen Lovinescu este considerat teoreticianul modernismului deoarece
a pus bazele doctrinei moderniste prin formularea unor noi principii în
creația literară, acestea fiind urmate de o mare parte dintre scriitorii
perioadei interbelice. Direcția lovinesciană este conturată în cele două
lucrări fundamentale ale criticului: „Istoria civilizației române moderne” și
„Istoria literaturii române contemporane”.
Concepte și idei lovinesciene care au stat la baza modernismului
interbelic:

 Ideea de sincronism este fundamentul modernismului în


accepțiune lovinesciană, aceasta susținând transferul de valori
între culturi.
 Pornind de la teoria imitației a sociologului Gabriel Tarde, de care
se lasă inspirat, Lovinescu prevede dezvoltarea civilizațiilor prin
imitarea culturilor europene avansate. Ca replică la „teoria formelor
fără fond” lansată de Titu Maiorescu, Lovinescu susține faptul că
imitarea formelor civilizațiilor străine dezvoltate este un fenomen
firesc, care duce la progres atâta timp cât formele sunt adaptate la
specificul național.
 Lovinescu așază la temelia modernismului ideea de saeculum, mai
exact, de spirit al veacului, care presupune sincronizarea culturilor,
cele superioare influențându-le pe cele mai puțin dezvoltate. În
ceea ce privește domeniul literar, lucrurile stau la fel: literatura
română trebuie să se adapteze literaturilor europene, acceptând
valorile culturale ale acestora. Astfel, sincronismul devine un
fenomen de uniformizare culturală prin imitare și adaptare.
 Derivată din teoria sincronismului este teoria mutației valorilor
estetice, care determină anumite modificări în literatură, în special
de natură estetică, precum promovarea romanului citadin, în locul
celui rural, a romanului de analiză psihologică în locul celui
tradițional. De asemenea, se insistă pe veridicitate, subiectivitate,
relatare la persoana I.

 
 
3. Trăsături ale modernismului

 negarea trecutului, a tradiției;


 temele predilecte sunt reprezentate de criza existențială și absența
sensului;
 se pune accentul pe prezent și se încearcă respingerea trecutului;
 accentul cade pe autenticitate, subiectivitate, credibilitate;
 se dinamitează regulile impuse de tradiție, promovându-se
inovația;
 sunt utilizate noi tehnici literare precum fluxul conștiinței,
relativizarea perspectivei narative, analiza psihologică;
 personajul țăran este înlocuit de cel intelectual, iar universul citadin
apare în locul celui rural;
 revolta, tendința de a inova, de a sparge tiparele, de a ambiguiza
sunt vizibile prin nerespectarea normelor prozodiei clasice.

4. Reprezentanți ai modernismului

 Franța: G. Apollinaire, Max Jacob, Henri Michaux, Saint-John


Perse
 Anglia: W.B. Yeats, Dylan Thomas
 Italia: G. Ungaretti, E. Montale
 Spania: Antonio Machado, Juan Ramón Jimenez, Federico Gárcia
Lorca
 Austria: Rainer Maria Rilke
 Rusia: V. Hlebnikov, V. Maiakovski, B. Pasternak, O. Mandelștam
5. Reprezentanți ai modernismului românesc și opere ilustrative
Poezie

 Lucian Blaga  — Dați-mi un trup, voi munților, Eu nu strivesc


corola de minuni a lumii, Izvorul nopții,  Meșterul
Manole, Gorunul, Lumina, Paradis în destrămare, Strigăt în
pustie, Zamolxe, Stelelor etc.
 Tudor Arghezi — Creion, Flori de mucigai, Testament, Psalmul
6, Adam și Eva, Tare sunt singur, Doamne, și
pieziș, Porunca, Morgenstimmung, Cuvânt, Epigraf,  Inscripție pe
un portret, Fătălăul
 Ion Barbu — Joc secund, Oul dogmatic, Riga Crypto și lapona
Enigel, Din ceas, dedus, După melci, Timbru
  

Proză

 Camil Petrescu - Patul lui Procust


 Anton Holban - Ioana, O moarte care nu dovedește nimic, Jocurile
Daniei, Bunica se pregătește să moară
 Hortensia Papadat-Bengescu - Concert din muzică de
Bach, Fecioare despletite, Drumul ascuns

Dramaturgie

 Camil Petrescu - Jocul ielelor

S-ar putea să vă placă și