CONTROLUL DE CONSTITUȚIONALITATE ȘI CURTEA

CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Noțiunea și necesitatea controlului de constituționalitate

Constituția este legea fundamentală a statului, și cuprinde regulile
privitoare la organizarea statală, organele și autoritățile statului
(constituire, competență și relațiile dintre ele), procedura legislativă,
economia și finanțele publice, dar și un catalog al drepturilor și libertăților
fundamentale.
Conținutul său surprinde atât un sistem de norme procedurale, cât și un
ansamblu de reguli de fond.
Aceste reguli trebuie respectate atât de cetățeni, de persoanele fizice sau
de subiectele colective private de drept, cât și de autoritățile sau instituțiile
statului.
Un asemenea control de constituționalitate trebuie realizat de către un
organ independent, altul decât cel care a elaborat norma juridică supusă
controlului.
Într-o primă fază acest control a fost pus în seama puterii legislative, care își
legitimează funcția de legiferare prin mandatul primit de la popor, apreciindu-se
în consecință că numai poporul justifică un control asupra modului în care
Parlamentul își exercită funcția legislativă.
▪ Chiar dacă Parlamentul României are obligația ca în procesul legislativ să
respecte și să supravegheze respectarea Constituției, aceasta nu înseamnă
automat că o și face.
▪ Ar fi o naivitate politică să se creadă că parlamentul va anula o lege votată
de el, pentru motivul că o altă instanță a declarat-o neconstituțională.
Într-o a doua fază controlul a fost pus în seama autorității executive.
▪ Autoritățile executive se supun legii, o execută sau organizează
executarea legii.
▪ Chiar dacă emit norme juridice, acestea nu pot contraveni și nu pot
modifica legile emise de autoritatea legislativă.
▪ Unele autorități executive sunt create și controlate direct de către
Parlament, ceea ce afectează eficiența unui eventual control exercitat de
acestea.
 ▪ Se poate recunoaște, cel mult, dreptul de sesizare privind
neconstituționalitatea, dar nu și de control propriu-zis.
Într-o a treia fază, controlul a fost pus în seama autorității judecătorești.
▪ Autoritatea judecătorească este considerată o putere distinctă, deși în
teoria separației puterilor în stat, unii au încadrat-o în puterea executivă
sau alții nu au considerat-o ca fiind o putere.
▪ Puterea judecătorească are responsabilitatea de a controla celelalte două
puteri, precum și Parlamentul, care poate controla puterea judecătorească
și pe cea executivă.
▪ Este necesar să se verifice dacă legiuitorul a acționat în limitele
competenței sale constituționale.
▪ Au existat și argumente contra controlului judecătoresc: statul trebuie să
fie singurul său judecător.

Așadar, din câte putem observa, încredințarea funcției de control al

constituționalității legilor unor autorități statale, care au rostul și funcțiile lor
clasice în sistemul statului de drept, ar putea crea disfuncționalități în ce
privește separația, echilibrul și colaborarea puterilor.
Soluția ar fi încredințarea controlului unei autorități special instituite.
Această autoritatea nu este și nu trebuie să fie o altă putere în stat, ci
expresia colaborării puterilor și trebuie să aibă în componență judecători-
profesioniști.
Judecătorul = personajul cheie într-un stat democratic și de drept.
Această autoritate trebuie să se bucure de independență în raport cu
puterile statale tradiționale.
Trebuie recunosctut dreptul de a sesiza autoritatea de control al
constituționalității legilor vârfurilor autorităților ( Șeful statului, al
guvernului, președintele Curții Supreme) și parlamentarilor, individual
sau grupați.
Este recunoscut și dreptul cetățenilor de a sesiza cazurile de
neconstituționalitate a legilor.
Cea mai potrivită soluție este aceea de a încredința controlul
constituționalității legilor unei autorități specializate (Curte
Constituțională/Tribunal Constituțional).
Este indicat să se atribuie autorității care efectuează controlul și dreptul
de a acționa din oficiu, nu numai la cerere (sesizare).
O asemenea autoritate permite urmărirea și atingerea unor obiective precum:
❖ sancțiunea supremației Constituției – asigurarea respectării principiului
constituționalității, printr-un mecanism tehnic-juridic adecvat de
sancționare
❖ asigurarea coerenței sistemului normativ, prin raportarea acestuia la un
reper fundamental, la un text constituțional
❖ satisfacerea exigențelor unei democrații autentice, prin trecerea de la
simpla intepretare a separației puterilor în stat, la efectivitatea garantării
drepturilor și libertăților cetățenești
❖ sancționarea ineficacității controlului judecătoresc de
constituționalitate, care a fost practicat în România pe baza Constituției
din anul 1923
❖ coexistența controlului a priori sau cel a posteriori, pentru a satisface
astfel scopul fundamental al justiției constituționale: garantarea
supremației Constituției și a Cartei drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului și cetățeanului
Controlul constituționalității legilor – garanție juridică a supremației
actului fundamental, desemnând practic o activitate organizată, constând din
verificarea conformității legilor cu Constituția.
Controlul constituționalității legilor cuprinde regulile privitoare la organle
competente să facă această apreciere de conformitate, procedura care trebuie
urmată, precum și măsurile care pot fi impuse în urma derulării acestei
proceduri.
Asigurarea supremației Constituției presupune și posibilitatea aplicării unor
sancțiuni în cazul evidențierii unor încălcări.
Constatarea încălcării de către legiuitor a dispozițiilor legii fundamnetale nu
are drept consecință abrogarea sau anularea legii, întrucât conform
exigențelor principiului separației puterilor în stat, doar Parlamentul poate
abroga o lege.
Sancțiunea va consta în lipsa normei juridice în cauză de capacitatea de a
produce efecte juridice, fie față de părțile unui litigiu, fie față de toți subiecții de
drept. Prevederea noramtivă sau legea declarată neconstituțională nu se mai
poate aplica.
Controlul privește, în principiu, numai legea, ca act juridic emis de Parlament
sau actele normative care au forță juridică egală cu cea a legii.
Actele autorităților administrației publice, potrivit separației puterilor în stat,
au un regim juridic diferit, fiind emise în baza și în executarea legilor, iar
controlul legalității acestora se realizează pe alte căi (de ex. contenciosul
administrativ).
Actele judecătorești reprezintă acte de aplicare a dreptului (normelor juridice),
având în vedere în cele mai multe cazuri caracter individual și nu general
(normativ), controlul asupra acestora se realizează pe cale judiciară (de ex.
prin căile de atac ordinare și extraordinare).
În sistemul actual sunt supuse controlului și ordonanțele adoptate de Guvern,
având putere de lege.
Controlul de constituționalitate se poate întinde și la:
➢ aprecierea constituționalității tratatelor sau altor convenții internaționale
➢ aprecierea constituționalității regulamentelor parlamentare
➢ soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre
autoritățile statului
➢ supravegherea desfășurării unor operațiuni
➢ constatarea unor împrejurări
➢ soluționarea contestațiilor privind constituționalitatea partidelor politice

Formele controlului constituționalității legilor

1. Controlul explicit
o actul fundamental prevede în mod expres o asemenea posibilitate de
control, indicând în cele mai multe cazuri și organul competent să exercite
acest control.
2. Controlul implicit
o actul fundamental nu instituie în mod expres un control de
constituționalitate, acesta manifestându-se implicit în contextul
principiului legalității.
o nu există nici o autoritate competentă dedicată acestei activități.
După criteriul temporal controlul poate fi anterior adoptării legilor sau
posterior adoptării lor.
După modalitatea de declanșare a acestuia deosebim controlul pe calea
acțiunii (judiciare), apreciat ca având un caracter ofensiv, și controlul pe
calea excepției (ridicate în fața instanței), apreciat ca având caracter defensiv.
După criteriul organului competent în exercitarea controlului, acesta poate fi
politic, parlamentar sau jurisdicțional.
Controlul politic a apărut în Franța – se exercită asupra proiectelor de lege,
anterior promulgării acestora, de către Senat.
Controlul parlamentar – constă în examinarea legii, de regulă anterior
adoptării acesteia, de către o comisie constituțională. Examinarea se face sub
aspectul conformității cu Constituția.
Controlul jurisdicțional – această formă cunoaște două variate: controlul
realizat de către instanțele ordinare și cel îndeplinit de instanțe speciale, și
anume curțile constituționale.
Prima variantă de control a fost creată pe cale pretoriană. Pretorul era, în Roma
antică, un magistrat având atribuții de ordin politic, militat și jurisdicțional
formal, el neputând crea norme de drept. El verifica admisibilitatea unei acțiuni
și stabilea limitele termenelor în care aveau a se pronunța judecătorii, în
funcție de faptul dacă pretențiile reclamantului erau sau nu dovedite în fața
acestora.
A doua variantă a controlului jurisdicțional al constituționalității legilor
presupune constituirea unor instanțe speciale, curțile constituționale, ale căror
atribuții rezidă în principal, dar nu exclusiv, în verificarea conformității cu
Constituția a dispozițiilor actelor legislative.
Controlul de constituționalitate realizat de instanțe speciale poate fi atât
anterior (înainte de intrarea în vigoare a legii), cât și posterior (după intrarea
în vigoare a legii). Poate fi declanșat pe cale de acțiune, la sesizarea anumitor
autorități sau a anumitor demnitari (Președinte, Guvern, Parlamentari), a
cetățenilor ori din oficiu, sau pe cale de excepție.
Excepția este un mijloc procedural de apărare prin care o parte interesată se
opune continuării judecării unui proces, urmărind să împiedice sau să întârzie
judecata, fără a afecta fondul litigios al cauzei.
Excepția poate tinde la respingerea acțiunii sau a căii de atac (excepția
dirimantă) sau doar la amânarea judecății (excepția dilatorie).
În cazul ridicării unei excepții, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi
asupra acesteia, și abia apoi asupra fondului cauzei.
Excepția de neconstituționalitate este practic întotdeauna o excepție dirimantă.
Ea nu va fi soluționată de instanța în fața căreia a fost ridicată, ci de către CCR.
Organizarea Curții Constituționale a României
Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România.
Este independentă față de orice autoritate publică și se supune numai
Constituției și dispozițiilor legii sale de organizare și funcționare.
Scopul acestei autorități constă în asigurarea supremației Constituției.
se formează din 9 judecători, numiți pentru un mandat de 9 ani care nu
poate fi prelungit sau înnoit.
3 judecători sunt numiți de Camera Deputaților, 3 de Senat și 3 de
Președintele României.
numirile de judecători au loc din 3 în 3 ani
CCR se înnoiește cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în
conformitate cu legea organică a Curții.
fiecare Cameră a Parlamentului numește, cu votul majorității membrilor
săi, la propunerea Biroului Permanent și pe baza recomandării Comisiei
juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel
mai mare de voturi.
candidaturile se pot depune la Comisia juridică de către grupurile
parlamentare, de către deputați și de către senatori.
candidații sunt audiați de comisie și de plenul Camerei, iar raportul
Comisiei juridice se va referi, motivat, la toți candidații.
CCR își desfășoară activitatea în plen, iar actele Curții se adoptă cu
votul majorității judecătorilor.
CCR își alege un președinte, prin vot secret al judecătorilor, pe o
perioadă de trei ani, mandatul putând fi reînnoit.
Președintele CCR coordonează activitatea Curții, repartizează cauzele
spre rezolvare, convoacă și prezidează ședințele în plen ale Curții,
reprezintă Curtea Constituțională în fața autorităților publice și a altor
organizații române și străine, constată cazurile de încetare a mandatului
judecătorilor, prevăzute în Legea de organizare și funcționare a Curții și
sesizează autoritățile publice care i-au numit pentru ocuparea postului
devenit vacant, îndeplinind totodată și alte atribuții prevăzute de lege sau
de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

Atribuțiile Curții Constituționale

❖ se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Președintelui, a unuia din președinții celor două
Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului
 Poporului sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25
de senatori, precum și din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a
Constituției.
❖ se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri
internaționale, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a
unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.
❖ se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la
sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup
parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25
de senatori.
❖ se pronunță asupra constituționalității hotărârilor Parlamentului, la
sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup
parlamentar, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau a unui număr de
cel puțin 25 de senatori.
❖ hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și
ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj
comercial ori prin Avocatul Poporului.
❖ veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României
și confirmă rezultatele sufragiului.
❖ constată existența împrejurărilor care justifică interimatul funcției de
Președintele al României și comunică cele constatate Parlamentului și
Guvernului.
❖ dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a
Președintelui României.
❖ veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea
referendumului și confirmă rezultatele acestuia.
❖ verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de
către cetățeni.
❖ hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui
partid poltiic.

Atribuții de control - controlul de constituționalitate al legilor al

regulamentelor Parlamentului și al ordonanțelor, control asupra unor fapte sau
activități privind partide politice, control asupra respectării unor proceduri
legale.
Atribuții de constatare și atribuții de consultare
Controlul exercitat de CCR
✓ CCR examinează legile, regulamentele Parlamentului și ordonanțele
Guvernului, sub aspectul conformității cu dispozițiile sau principiile
Constituției.(ACTE NORMATIVE)
✓ Ordonanțele sunt și ele supuse controlului, întrucât, din punct de vedere
material, constituie acte legislative.
✓ Controlul de constituționalitate se poate realiza la sesizarea unor
autorități publice sau din oficiu.
✓ Controlul de constituționalitate a legilor este atât anterior și preventiv cât
și posterior și sancționator.
✓ Dreptul de sesizare a Curții Constituționale în privința controlului de
constituționalitate aparține, de regulă, unor autorități: Președintele
României, Guvernul, ÎCCJ, Președinții celor două Camere, Avocatul
Poporului ori instanțelor judecătorești sau de arbitratj comercial.
✓ Sesizarea mai poate proveni de la un anumit număr de parlamentari (25
senatori sau 50 deputați), dar și de la grupurile parlamentare (în cazul
controlului asupra regulamentelor Parlamentului).
✓ Legea adoptată de Parlament se comunică Guvernului și ÎCCJ și se
depune la secretarul general al Camerei Deputaților și al Senatului cu
cinci zile înainte de promulgare, iar în cazul adoptării acesteia în
procedură de urgență, cu două zile înainte de promulgare. Aceste termene
sunt prevăzute pentru a da posibilitatea autorităților menționate, precum
și deputaților sau senatorilor să-și exercite dreptul de a sesiza Curtea
Constituțională.
✓ Sesizarea făcută de una dintre autoritățile enunțate va fi comunicată
celorlalte autorități abilitate cu sesizarea Curții Constituționale și care
nu și-au exercitat acest drept.
✓ Președinții celor 2 Camere, precum și Guvernul, vor avea astfel
posibilitatea de a comunica în scris Curții punctul lor de vedere asupra
sesizării, însă această comunicare trebuie făcută până în ziua dezbaterilor.
✓ Sesizarea Curții întrerupe termenul de 20 de zile pentru promulgarea
legii și suspendă dreptul președintelui de a promulga legea.
✓ După primirea deciziei de constatare a constituționalității legii, sau
respectiv, după reexaminarea legii și înlăturarea obiecției de
neconstituționalitate, va începe să curgă un nou termen, de 10 zile.
✓ Dezbaterea are loc în plenul Curții, pe baza sesizării, a documentelor și a
punctelor de vedere primite.
 ✓ Decizia Curții va fi adoptată, în urma dezbaterii, cu majoritatea de voturi și
se va comunica Președintelui României.
✓ Decizia de constatarea a neconstituționalității se comunică și președinților
celor două Camere în scopul inițierii procedurii de reexaminare.
✓ Deciziile Curții sunt publicate în Monitorul Oficial al României.
✓ Constituantul a prevăzut posibilitatea ca Parlamentul să înlăture
obiecția de neconstituționalitate cu votul a două terimi din numărul
membrilor fiecărei Camere.
✓ Nici Constituția și nici legea de organizare a Curții nu prevăd un termen
înăuntrul căruia trebuie examinată de către Parlament legea a cărei
neconstituționalitate a fost constatată de Curte.
✓ Obiecția de neconstituționalitate va fi examinată de către Camera
Deputaților și de către Senat, pe baza raportului Comisiei Juridice, de
disciplină și imunități din fiecare cameră, în termen de 30 de zile de la
înregistrarea comunicării.
✓ Dezbaterea și votarea au loc în mod distinct în fiecare Cameră.
✓ Legea declarată neconstituțională va fi supusă unui singur vot.
✓ Camera Deputaților va decide tot printr-un singur vot asupra dispozițiilor
declarate neconstituționale.

În privința inițiativelor de revizuire a Constituției, CCR se pronunță din

oficiu. Orice inițiativă aparținând altor subiecți decât cei care au acest drept
(Președintele la propunerea Guvernului, un sfert din numărul deputaților sau
al senatorilor sau 500.000 de cetățeni cu drept de vot) urmează a fi respinsă.
Cu privirea la controlul de constituționalitate a legilor de revizuire a
Constituției – CCR se pronunță din oficiu asupra legilor constituționale (de
revizuire a Constituției), înainte de supunerea lor spre aprobare prin referendum,
actul normativ devenind definitiv numai după derularea legală a referendumului
de adoptare și intrând în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al
României.
Curtea este obligată ca, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a
Constituției de către Parlament, să se pronunțe, în plen, asupra acesteia,
Președintele Curții numind un judecător-raportor și stabilind termenul de
judecată.
Soluția se va pronunța sub forma unei decizii, adoptată cu votul a 2 treimi din
numărul judecătorilor Curții. Decizia prin care se constată că nu au fost
respectate dispozițiile constituționale referitoare la revizuire se trimite Camerei
Deputaților și Senatului, iar Parlamentul este obligat să o respecte.
Parlamentul trebuie să reexamineze legea de revizuire a Constituției, pentru
punerea ei de acord cu decizia CCR.
Regulamentele Parlamentului formează obiect al controlului de
constituționalitate
Este vorba de un control a posteriori, realizat la sesizarea unuia din președinții
celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numărul de cel puțin 25
de senatori sau de 50 de deputați.
Sesizarea trebuie să privească Regulamentul Camerei Deputaților,
Regulamentul Senatului sau Regulamentul ședințelor comune ale celor două
Camere.
În cazul în care sesizarea este făcută de parlamentari, ea va fi trimisă Curții
Constituționale de secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în
ziua depunerii, iar CCR o va comunica, în termen de 24 de ore de la
înregistrare, președinților celor două Camere.
În cazul în care prin decizie se constată neconstituționalitea unor dipoziții ale
regulamentului, Camera va reexamina aceste dispoziții pentru a le pune de acord
cu prevederile legii fundamentale.
Controlul aplicabil hotărârilor Parlamentului – dacă sesizarea aparține
parlamentarilor, se trimite CCR de către secretarul general al Camerei din care
aceștia fac parte, în ziua depunerii, iar CCR o va comunica, în termen de 24 de
ore de la înregistrare, președinților celor două camere.
Dezbaterea are loc în plenul CCR. CCR se pronunță în acest caz prin decizie, cu
votul majorității judecătorilor, ce va fi adusă la cunoștință Camerei a cărei
hotărâre a fost dezbătută.
Atribuția CCR de a hotărâ asupra excepțiilor de neconstituționalitate - ridicate
în fața instanțelor judecătorești privește atât legile promulgate de Președinte,
publicate în Monitorul Oficial al României și intrate în vigoare, cât și
ordonanțelor adoptate de Guvern.
Excepția de neconstituționalitate este admisibilă și urmează a fi soluționată de
CCR doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
• excepția să fie ridicată în fața unei instanțe, ori direct de către Avocatul
Poporului.
• excepția să privească o lege sau o ordonanță.
 • legea sau ordonanța atacată prin excepție să fie în vigoare
• excepția trebuie să se refere la o dispoziție a legii ori ordonanței de care
depinde soluționarea cauzei
• excepția nu poate avea ca obiect o prevedere legală a cărei
constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție.
Așadar, nu sunt admisibile excepțiile privitoare la textele dintr-o lege care au
fost examinate pe calea controlului anterior de constituționalitate, dacă au
fost declarate neconstituționale de către Curte, iar decizia acesteia a fost
ulterior răsturnată prin votul a doă treimi din numărul membrilor fiecărei
Camere.
Dispozițiile declarate neconstituționale nu mai sunt aplicabile, iar o excepție în
această privință este lipsită de obiect.
Este, în schimb, admisibilă excepția privitoare la dispoziții care au mai format
obiectul controlului de constituționalitate, dacă sesizarea sau excepția a fost
respinsă, Curtea constatând conformitatea prevederilor respective cu cele ale
legii fundamentale.
Motivul cel mai important al declarării ca admisibilă a excepției privind o
prevedere legală deja declarată constituțională de către Curte este însă altul:
relațiile și concepțiile sociale evoluează, ca și standardele de
constituționalitate.
Reglementările constituționale la momentul adoptării legii pot deveni ulterior
neconstituționale.
Excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată de către oricare din părți de
către reprezentantul Ministerului Public, precum și de către judecător, din
oficiu.
Ea are caracterul unei excepții de ordine publică – nu se poate renunța la ea și
nici nu poate fi acoperită prin achiesarea părții litigante interesate în ridicarea ei.
Excepția poate fi ridicată în tot cursul procesului, atât în faza judecății în primă
instanță, cât și în apel sau în recurs. Nu este admisibilă excepția ridicată pentru
prima oară direct în fața Curții Constituționale. În cazul ridicării excepției,
instanța va examina întrunirea condițiilor de admisibilitate.
Controlul constituționalității ordonanțelor Guvernului - prezintă o serie de
caracteristici distincte.
Ordonanțele nu pot fi supuse unui control anterior de constituționalitate.
Controlul de constituționalitate se poate declanșa după intrarea în vigoare a
ordonanței, ulterior publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.
O situație deosebită întâlnim în cazul acelor ordonanțe pentru care legea de
abilitate prevedea aprobarea ulterioară a acestora de către Parlament, cf.
procedurii legislative.
Dacă, în urma ridicării unei excepții de neconstituționalitate, CCR, admițând
această excepție, constată neconstituționalitatea uneia sau mai multor dispoziții
dintr-o asemenea ordonanță, se pune problema controlului anterior de
neconstituționalitate a legii care eventual ar aproba ordonanța respectivă.

CCR mai veghează și la respectarea procedurii pt. alegerea Președintelui

României și confirmă rezultatele alegerilor.
CCR se pronunță asupra valabilității înregistrărilor candidaturilor, primește din
partea BEC procesul verbal pentru fiecare tur de scrutin, împreună cu dosarele
birourilor electorale de circumscripție.
CCR poate anula alegerile în cazul în care votarea și stabilizarea rezultatelor au
avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului.
CCR confirmă numărul de voturi obținut de primii doi candidați în primul tur de
scrutin, aducând la cunoștiță publică numele primilor doi candidați care vor
participa la al doilea tur de scrutin și publică rezultatele alegerilor în presă și în
Monitorul Oficial al României.
CCR va pronunța două hotărâri:
▪ una prin care constată alegerea unui anumit candidat în funcția de
Președinte al României.
▪ una prin care validează alegerea respectivului candidat.

CCR mai are atribuția de a constata împrejurările care justifică interimatul

funcției de Președinte al României, comunicând cele constatate
Parlamentului.
În cazul în care interimatul survine în urma decesului ori a demisiei
președintelui această atribuție are un caracter pur formal.
În cazul în care interimatul apare în urma unei imposibilități permanente a
șefului statului de a-și exercita atribuțiile, decizia Curții va fi mult mai dificilă,
mai ales în cazul în care această imposibilitate ar trebui apreciată pe baza unei
stări precare a sănătății Președintelui, consemnată în rapoarte de expertiză având
un conținut contradictoriu.
CCR are și o atribuție consultativă: dă aviz consultativ pentru propunerea de
suspendare a Președintelui României.
Primind de la Parlament propunerea împreună cu toate actele și dovezile
însoțitoare, Președintele Curții numește trei judecători raportori, desemnați
individual de CD, de Senat și de Președintele României.
Hotărârea va fi dată în plen, cu votul majorității judecătorilor Curții, pe baza
raportului prezentat de cei trei judecători desemnați în acest scop, a propunerii
de suspendare, a dovezilor și a investigațiilor făcute.
CCR îndeplinește și atribuția de a veghea la respectarea procedurii de
organizare și desfășurare a referendumului și confirmă rezultatele acestuia.
În cazul aprobării propunerii de suspendare a Președintelui României, populația
țării se va pronunța, în mod obligatoriu, prin referendum asupra demiterii
acestuia.
Referendumul se organizează în cel mult 30 de zile de la aprobarea propunerii
de suspendare, iar demiterea este aprobată, în cazul în care a întrunit majoritatea
voturilor cetățenilor înscriși în listele electorale.
În cazul revizuirii Constituției, legea de revizuire trebuie confirmată prin
referendum, în termen de cel mult 30 de zile de la adoptarea ei, rezulatul
referendumului stabilindu-se în funcție de majoritatea voturilor valabil
exprimate în întreaga țară.
CCR mai hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea
unui partid politic.
Contestațiile privind constituționalitatea unui partid politic pot fi formulate de
președintele uneia dintre Camerele Parlamentului pe baza unei hotărâri adoptate
de Cameră cu votul majorității membrilor săi sau de către Guvern.
Contestația trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.
Președintele Curții va desemna pentru soluționarea contestației un judecător
raportor care este obligat să o comunice împreună cu actele doveditoare
partidului politic la care se referă contestația, precizându-i data până la care
poate să depună un memoriu în apărare, însoțit de dovezi corespunzătoare.
Contestația se va judeca de către plenul Curții, cu citarea contestatorului, a
partidului politic a cărui constituționalitate formeză obiectul contestației și a
Ministerului Public.

Actele prin care se pronunță Curtea Constituțională a

României:
Decizii, în cazurile în care:
▪ se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Președintelui, a unuia dintre președinții celor două
Camere, a Guvernului, a ÎCCJ, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel
puțin 50 de deputați sau 25 de senatori, precum și din oficiu, asupra
inițiativelor de revizuire a Constituției, respectiv asupra legilor de revizuire
a Constituției.
▪ se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri
internaționale, înainte de ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea
unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de
deputați sau de cel puțin 25 de senatori.
▪ se pronunță asupra constituționalității regulamentelor sau hotărârilor
Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a
unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de
cel puțin 25 de senatori.
▪ hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și
ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj
comercial, precum și a celor ridicate direct de Avocatul Poporului.
▪ soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile
publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor
două Camere, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al
Magistraturii.
▪ hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui
partid politic
Hotărâri, în cazurile în care:
▪ veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României
și confirmă rezultatele sufragiului.
▪ constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcției de Președinte al României și comunică cele constatate
Parlamentului și Guvernului.
▪ veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea
referendumului și confirmă rezultatele acestuia.
 ▪ verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de
către cetățeni.
Avize consultative:
▪ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României.