Sunteți pe pagina 1din 3

Conjunctia

Conjuncția este o parte de vorbire neflexibilă care face legătura între


părți de propoziție de același fel sau două propoziții. Conjuncția nu are
funcție sintactică, este un cuvânt ajutător (instrument gramatical).
Următoarele conjuncții sunt cele mai des folosite: și, nici, de, sau,
ori, dacă, fiindcă, iar, dar, însă, ci, deci, că, să, ca să, căci,
deși, încât, deoarece.

• Andrei și Ioana au plecat la cumpărături. (conjuncția și face


legătura între subiectele Andrei și Ioana)
• Am plecat la librărie 1/ și am cumpărat mai multe cărți. 2/
(conjuncția și face legătura între propozițiile 1 și 2)

! De reținut este că legătura între propoziții se poate face și prin alte părți
de vorbire: pronume relative (care, cine, ce, cât) sau prin adverbe
relative (unde, de unde, până unde).
Spre deosebire de celelalte conjuncții, care au rolul de a face legătura
între două propoziții, conjuncția să este un semn distinctiv al modului
conjunctiv.
• A venit spre mine 1/ să-mi arate 2/ că am greșit. 3/ (conjuncția să
este semnul modului conjunctiv – să arateși face legătura între
propozițiile 1 și 2, conjuncția că face legătura între propozițiile 2 și 3
)
CUPRINS

• Clasificarea conjuncțiilor
• Conjuncții coordonatoare
• Conjuncții subordonatoare
• Punctuația conjuncțiilor
• Părți de vorbire cu valoare de conjuncție subordonatoare

Clasificarea conjuncțiilor
După formă conjuncțiile sau locuțiunile conjuncționale pot fi de două
feluri: simple (și, nici, dar, iar, însă, ci, ba, deci, că, să, căci,
de, fie) sau compuse (ca să, încât să, cum că).

După funcția pe care o îndeplinesc, conjuncțiile sau locuțiunile


conjuncționale pot fi: conjuncții coordonatoare (și, nici, și cu, ci și,
cât și, dar și, precum și, sau, ori, fie, dar, iar, însă, ci așadar,
deci, prin urmare) și conjuncții subordonatoare (că, să, ca să, ca ...
să, dacă, de, căci, deoarece, fiindcă, pentru că, pentru ca să,
pentru ca ... să, fără să, după cum, deși, măcar să, măcar de,
încât).

Conjuncții coordonatoare
Conjuncțiile coordonatoare leagă două părți de propoziție sau două
propoziții care nu depind una de alta (care stau pe același plan).
• Cartea și caietul sunt pe birou. (conjuncția și leagă două subiecte)
• Cartea este pe birou, 1/ dar caietul este în geantă.2/ (conjuncția dar
leagă propozițiile principale 1 și 2)
• Să-mi spui 1/ce dorești 2/ și cum dorești.3/ (conjuncția și leagă
două propoziții secundare 2 și 3, determină verbul să spui)
Raportul stabilit între părți de propoziție sau propoziții, exprimat cu
ajutorul conjuncțiilor coordonatoare, se numește raport de coordonare, iar
acele părți de propoziție sau propozițiile sunt coordonate.
Există patru feluri de conjuncții și locuțiuni conjuncționale: copulative
(și, nici, și cu, ci și, cât și, dar și, nu numai, precum și), adversative (dar
sau da, iar, însă, ci, în schimb), disjunctive (sau, ori, fie, ba),
conclusive(deci, prin urmare, așadar, în concluzie).

Conjuncții subordonatoare
Conjuncțiile subordonatoare leagă două propoziții: una secundară și alta
principală. Propoziția secundară se află într-un raport de subordonare față
de propoziția pe care o determină.
• Am mâncat atât de mult, 1/ încât mi-a fost rău. 2/(conjuncția încât
face legătura între propoziția secundară 2 și principala 1)

Punctuația conjuncțiilor
Atunci când părțile de propoziție sau propozițiile se află într-un raport de
coordonare, introduse prin conjuncțiileși, sau, ori, nu se despart prin
virgulă.
• Am fost la supermarket 1/ și am cumpărat pâine și lapte.2/
(conjuncția și exprimă un raport de coordonare între propozițiile 1
și 2, dar și între complementele pâine și lapte)
Se despart prin virgulă părțile de propoziție sau propozițiile atunci când
sunt legate prin conjuncțiile sau locuțiunile conjuncționale coordonatoare:
nici, dar, iar, însă, ci, ci și, dar și, precum și, deci, prin
urmare, așadar, în concluzie.

• Nu am cumpărat lapte, 1/ însă am cumpărat pâine. 2/ (conjuncția


însă leagă două propoziții principale)
Se despart prin virgulă părțile de propoziție coordonate, legate prin
conjuncția și, repetată înaintea tuturor părților de propoziție din
coordonare.
• Am cumpărat lapte, și pâine, și fructe. (pâine, fructe se află într-un
raport de coordonare; fac parte dintr-o enumerare)
Se despart prin virgulă părțile de propoziții sau propozițiile coordonate,
atunci când conjuncția se află între elementele coordonate dar și înaintea
primului element al coordonării.
• Şi eu citesc, 1/și eu scriu.2/ (conjuncția și este prezentă în primul
termen al coordonării și face legătura între propozițiile coordonate)

S-ar putea să vă placă și