Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Didactic
Didactic
Atenţie!
* Uneori," această corespondenţă nu se respectă:
1) aceeaşi literă poate nota sunete diferite:
- literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
- litera i notează şi un i final care nu e vocală: pomi, bureţi, băieţi;
Notă:
Se scrie: fix, complex - la singular
ficşi, complecşi - la plural; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac
etc.
3) un grup de două sau trei litere notează un singur sunet:
ce, ci =c'; ge, gi = g'; che, chi = k'; ghe, ghi = g'; ceas = c 'as: 4 litere, 3
sunete; unchi = unk': 5 litere, 3 sunete; ciolan = c'olan: 6 litere, 5 sunete;
gheaţă = g 'aţă: 6 litere, 4 sunete.
Notă:
Deorece în cuvinte ce conţin aceste grupuri de litere e şi i sunt în unele
situaţii litere ajutătoare, iar în altele au valoare de sine stătătoare,
este bine ca, pentru a se stabili valoarea lor, să se ţină cont de faptul că
orice silabă are obligatoriu o vocală. Aşadar, într-o silabă ce conţine un
astfel de grup, dacă nu există o altă vocală, e sau i sunt vocale.
cea-un------------------► c 'a-un: 5 litere, 4 sunete
cer ----------------► 3 litere, 3 sunete
cio-ban-----------------► c 'o-ban: 6 litere, 5 sunete
ci-re-şe-----------------► 6 litere, 6 sunete
geam -------------------► g'am: 4 litere, 3 sunete
ger ---------------------►3 litere, 3 sunete
chiar------- ------------► k 'ar: 5 litere, 3 sunete
chi-bri-turi ---------------►10 litere, 9 sunete
ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete
gher-ghef ---------------►8 litere, 6 sunete
Silaba (fonetica)
Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în mod
obligatoriu o vocală şi numai una, care se pronunţă cu un singur efort
expirator (printr-o singură deschidere a gurii).
După numărul de silabe, cuvintele sunt:
* monosilabice - formate dintr-o singură silabă:
om, beau, car, ac, fac
*plurisilabice - formate din două sau mai multe silabe:
du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e O silabă poate fi alcătuită din:
- un sunet (o vocală):
o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e;
- două sau mai multe sunete alăturate ale aceluiaşi cuvânt:
ca-iet; ca-len-dar
- un cuvânt:
bar; sar; dar; iar;
- două cuvinte:
c-ar; să-mi; nu-i;
- un cuvânt şi începutul altui cuvânt:
mi-a-run-că;
- sfârşitul unui cuvânt şi un alt cuvânt:
zi-cân-du-şi
- sfârşitul unui cuvânt şi începutul unui alt cuvânt:
frun-tea-n-gân-du-ra-tă
Notă:
*Se observă că în anumite situaţii, în cadrul silabei respective, se foloseşte
cratima (liniuţa de unire) care este semn ortografic şi marchează
rostirea într-o silabă a părţilor componente ale acestora.
♦ Citeşte cu atenţie textul următor, pentru a rezolva corect exerciţiile de mai jos:
Într-o ţară îndepărtată, trăia odată un împărat care avea un fecior. Deseori, feciorul de împărat
se oprea în faţa minunatelor covoare aflate în sălile palatului şi le privea încântat.
Observându-l în câteva rânduri, împăratul îl întrebă pe feciorul său:
- Ce taină ascund aceste covoare pentru tine, fiule?
- Taina meşterului ţesător, tată. De-aş cunoaşte această taină, aş ţese covorul vieţii. Ce minunat
trebuie să fie să cuprinzi într-un covor toate frumuseţile şi culorile lumii!
(Poveste populară)
10 p 1. Citeşte cu atenţie titlurile de mai jos. Încercuieşte litera corespunzătoare titlului potrivit
textului de mai sus.
a) Castelul
b) Covorul vieţii
c) Împăratul şi zmeul
10 p 2. Alege dintre cuvintele următoare doar pe cele care reprezintă personajele din text.
Scrie aceste cuvinte pe linia de mai jos.
ţesătorul, împăratul, olarul, feciorul de împărat
10 p 3. Scrie un cuvânt cu înţeles/sens opus pentru fiecare dintre cuvintele de mai jos:
priceput - ......................................
a înveli - .......................................
aproape - ......................................
senin - ...........................................
prieten - .....................................
10 p 4. Transcrie din textul de mai sus întrebarea adresată de împărat feciorului său. Scrie în
casetă numărul de cuvinte aflate în propoziţie.
10 p 5. Uneşte cu săgeţi cuvintele din prima coloană cu acelea cu înţeles/sens asemănător din a
doua coloană. Atenţie! Un cuvânt din dreapta este în plus.
excursie ............ a alerga
dar............... surprins
cântec........... călătorie
mirat............ frică
a fugi............. melodie
teamă............ cadou
..................linişte
10 p 6. Încercuieşte vocalele din cuvintele subliniate în propoziţia următoare:
Feciorul de împărat îşi dorea să ţeasă covorul vieţii.
10 p 7. Desparte în silabe cuvintele:
taină - ________________________
covor - ________________________
minunat - ________________________
împărat - ________________________
10 p 8. Scrie, după model, încă trei cuvinte care să conţină mp şi mb.
câmpie, important, .......................... , .............................. , ..................................
sâmbure, îmbrăcat, ........................... , .............................. , .................................
10 p 9. Alcătuieşte două propoziţii în care cuvântul sare să aibă înţelesuri diferite.
Atenţie! Nu schimba forma cuvântului sare.
Ai terminat?
Mai verifică o dată răspunsurile!
Total punctaj:100 puncte
Text si comunicare
Conceptul de „text", desi larg raspandit in lingvistica si in literatura, este vag definit in studiile
de specialitate, fiind mai degraba caracterizat printr-o insumare de trasaturi. Putem considera
textul o secventa lingvistica scrisa sau vorbita, care formeaza o unitate comunicationala. Fiind
o notiune foarte cuprinzatoare, ea include, practic, orice mesaj verbal - un articol de ziar, o
conversatie intre doua sau mai multe persoane, un poem, un roman, un studiu stiintific, un
discurs parlamentar, un interviu etc.
Exista mai multe tipuri de texte: texte orale (a caror geneza este concomitenta cu
performarea/rostirea loR), texte scrise (cele literare, note, manuscrise, articole etC), texte
narative (caracterizate prin constructii enuntiative si conectori temporalI), texte descriptive
(caracterizate prin conectori adverbiali si adjectivali-pronominalI), texte poetice (repetitii,
simetrii, topica specifica, limbaj poetiC), texte dialogate (caracterizate prin succesiunea
intrebare-raspuns, schimb de replicI) etc.
Pentru ca un text sa reprezinte un tot unitar, el trebuie sa satisfaca doua conditii esentiale:
conditia de coerenta si cea de coeziune.
Coerenta - este o calitate referitoare la continutul unui text, privind, asadar, informatia pe care
acesta o vehiculeaza, dupa cum urmeaza: sa furnizeze informatie noncontradictorie, pe masura
ce se dezvolta sa ofere informatie noua si sa faca legatura intre aceste informatii.
Coeziunea - este un concept referitor la tema textului, la mijloacele gramaticale folosite pentru
a-i da acestuia aspectul unui intreg organizat, cum sunt: repetitia elementelor lexicale,
paralelismul (repetarea unei anumite structuri asociate cu elementele lexicale care o
realizeazA), substitutia (inlocuirea unor elemente lexicale prin substitute pronominale, asociata
cu exprimarea intr-o forma diferitA), elipsa (absenta unor elemente lexico-gra-maticalE),
jonctiunea (alaturareA), timpul verbal. Aceste trasaturi gramaticale sunt specifice si unor
elemente de limba numite conectori textuali - prepozitiile si conjunctiile. Ei pot avea efect
aditiv {si, inca, de asemeneA), enumerator {mai intai, apoi, in sfarsiT), expli-cativ-justificativ
{caci, adicA), ilustrativ-comparativ {astfel, de asemenea, intre altele, de exemplU), adversativ
{in schimb, din contra, daR), concesiv {totusi, cu toate acestea, macar cA), rezumativ {pe
scurT). Tot in categoria conectorilor intra si substitutele (pronumele, adverbele, numeralele
care reiau sau anticipa segmente de text si informatia aferenta loR).
Distinctia cel mai des operata in interiorul notiunii de „text" este cea intre textul literar si textul
nonliterar.
• Arta reflecta realitatea, o transfigureaza, nu o descrie obiectiv, precum stiinta, trecand-o prin
filtrul constiintei estetice, al sensibilitatii si fanteziei scriitorului.
Limbajul artistic (al literaturii artisticE), spre deosebire de cel tehnic, publicistic, administrativ,
academic etc, lasa scriitorului o libertate deplina fata de normele limbii; teoretic el Doate
folosi, intr-un text, toate formele de manifestare ale limbii romane: neologismele, limbajul
regional, popular, argotic etc.
• Limbajul artistic, specific textului literar, se constituie intr-un cod specific, constituit dintr-o
suita de mijloace poetice si retorice precum repetitia, enumeratia, interogatia, exclamatia,
inversiunea etc.
• Opereaza cu sensurile conotative ale cuvintelor, cu imagini artistice, are o topica subiectiva.
• Cu toate acestea, textul literar este si el o forma de comunicare, un mesaj; daca, permitandu-si
toate libertatile fata de normele limbii, poetul nu comunica nimic (o stare, o atitudine, o traire,
o idee etC), limbajul/textul ramane o simpla gratuitate.
• Are scopul de a informa, de a convinge, de a amuza, folosind in acest sens un limbaj adecvat
intentiilor vorbitorului: cu marci specifice captarii atentiei, mentinerii interesului, cu forme
lingvistice accesibile majoritatii cititorilor/ascultatorilor, cu o prezentare grafica atractiva,
astfel incat sa poata trezi interesul receptorului.-
• Se refera, in general, la aspecte din realitate, prezentate fara interventia fictiunii, in limitele
obiectivitatii si ale spiritului practic.
• Este formulat clar, fara ambiguitati, iar textul propriu-zis este de multe ori insotit de imagini
grafice (mijloace de atentionare, fotocopii, fundaluri colorate, prim-planuri etC), astfel incat sa
impresioneze ochiul, sa atraga si sa convinga, sa faciliteze obtinerea rapida a informatiei dorite,
chiar si pentru necunoscatori ai domeniului. Tot din aceste considerente, anumite elemente
legate de forma, culoare, loc de plasare a informatiei etc vor ramane aceleasi pentru mai multe
texte dintr-o serie.
• Sunt texte care au ca scop informarea cititorului (ziarele, revistele, cataloagele, emisiunile
informative radio si TV), convingerea publicului (reclamele, publicatiile si emisiunile
promotionale, anuntul publicitar, discursurile electoralE), satisfacerea unor necesitati utilitare
(mersul trenurilor, mandatul postal, factura, chitanta, cartea de telefon, ghidul turistiC),
destinderea (publicatiile cu specific, emisiunile radio si TV).
• Aria de cuprindere a nonliterarului este foarte vasta, aici intrand si textele stiintifice, ale caror
caracteristici vizeaza obiectivitatea, folosirea cuvintelor cu sens denotativ, vocabularul
specializat, neologic, neutru, astfel incat sa se evite interpretarile arbitrare, claritatea stilului; o
alta categorie este reprezentata de textele juridico--administrative (legi, hotarari judecatoresti,
regulamente, documente politice, corespondenta oficiala, memoriI), care se disting prin sintaxa
stereotipa, clisee lingvistice sau formule-tip, vocabular specializat, economie de limbaj; textele
publicistice (stiri, reportaje, anchete, interviuri, editoriale etc.) au un caracter mai putin unitar,
fiind si cele care se apropie, intr-o masura mai mare decat altele, de textele literare, ce sunt
orientate catre evenimentul spectaculos, inedit, imediat, cu un impact direct asupra publicului
cititor. Eterogenitatea stilistica provine din diversitatea publicatiilor, a compozitiilor incluse in
acestea, din specificul si din publicul-tinta al fiecareia.
Orice mesaj decodificat devine comunicare, fie verbal, fie non^erbal. daca avem in vedere ca si
tacerea, gestica, mimica, atitudinea, pozitia corpului inseamna, pentru receptor, ceva, incat
absenta intentiei comunicative nu anuleaza comunicarea.
Astazi se accepta marea diversitate a codurilor utilizate (sunet, cuvant, imagine, gest, cinetica
etC), impreuna cu multitudinea canalelor (auditiv, vizual, tactil, olfactiv etC).
• Receptorul este /destinatarul mesajului respectiv. intr-un act de comunicare pot exista mai
multi emitatori si mai multi receptori. De cele mai multe ori, participantii la un act de
comunicare sunt, in acelasi timp, emitatori si receptori.
• Mesajul este secventa de semnale (verbale sau nonverbalE) pe care emitatorul o transmite
catre receptor. Pentru a fi inteles, mesajul trebuie construit din unitati sau elemente cunoscute
deopotriva de emitator si de receptor.
• Codul reprezinta ansamblul acestor elemente, care pot apartine unei limbi, gestici, expresiilor
fetei, pozitiei corpului, pot fi o suita de semnale sonore sau vizuale de diverse feluri (alfabetul
morse, semnele de circulatiE).
Functiile comunicarii:
• Functia emotiva, prin care se exprima starile de emotie ale emitatorului, se manifesta prin
modificari la nivelul trasaturilor suprasegmentale (accent, intonatie, duratA) sau prin
interjectii. Prin ea se accentueaza o atitudine, o stare sufleteasca, o dorinta nemarturisita a
vorbitorului.
• Functia poetica, prin care mesajul se pune in valoare pe el insusi, atragand atentia asupra
propriei forme, confera un grad maxim de autonomie textului ca structura lingvistica,
„absolutizeaza mesajul in el insusi" (Dumitru IrimiA).
Functia referentiala, legata de realitatea pe care o exprima mesajul si de situatia in care se face
comunicarea, este centrata pe evidentierea aspectelor concrete ce se doreste a fi transmise, pe
reactiile provocate de acestea asupra indivizilor.
• Functia metalingvistica, prin care mesajul contine referiri la codul utilizat, include si gestica,
mimica, tonul etc. Prin ea se urmareste explicarea anumitor elemente componente ale
discursului, in intentia de a-1 face inteligibil si usor de performat.
• Functia fatica, prin care sunt vizate canalul de comunicare si controlul functionarii lui, consta
fie in stabilirea comunicarii, fie in prelungirea sau intreruperea ei in vederea verificarii
traseului si a calitatii receptarii.
Cercetatorul rus Roman Jakobson descrie urmatoarele situatii cunoscute care apar in
comunicare si carora le corespund anumite functii (de expresie, de transmitere, de informatie,
de stabilire a relatiilor si altelE):
• Cand comunicarea este orientata asupra emitatorului, se subliniaza aspectul emotiv, expresiv
al limbajului si predomina persoana I.
• Cand este orientata asupra receptorului, adresarea este la persoana a Ii-a, sunt prezente
substantive in vocativ si verbe la imperativ.
• Cand comunicarea este orientata asupra contextului, textul are caracter descriptiv, informativ,
cognitiv, iar persoana gramaticala preponderent folosita este a IlI-a.
• Directa, atunci cand partenerii de comunicare se afla fata in fata, intr-un context situational
comun.
• Mediata, cand, pentru a comunica, partenerii folosesc diverse alte mijloace de transmitere a
mesajului (scrisoarea, telefonul, faxul etC).
• Bilaterala, cand, intr-o anumita situatie de comunicare, receptorul poate deveni la randul sau
emitator (dialog cotidian, emisiuni interactivE).
• Unilaterala, atunci cand receptorul nu devine emitator, mesajul transmitandu-se intr-un singur
sens (ecran - telespectator, scena - spectatorI).
• Publica - presupune un emitator unic si un grup de receptori, principiile si regulile sale fiind
stabilite de retorica.
• Verbala - informatia este codificata si transmisa prin cuvant si prin tot ce tine de aceasta sub
aspect fonetic, lexical, morfosintactic; este cea mai studiata forma a comunicarii umane, fiind
si specifica omului; are forma orala si scrisa, folosind asadar canalul auditiv sau vizual.
Asa cum arata Tudor Vianu in Dubla intentie a limbajului si problema stilului, „Cine vorbeste
«comunica» si «se comunica». O face pentru altii si o face pentru el. in limbaj se elibereaza o
stare sufleteasca individuala si se organizeaza un raport social. Considerat in dubla sa intentie,
se poate spune ca faptul lingvistic este in aceeasi vreme «reflexiv» si «tranzitiv». Se reflecta in
el omul care il produce si sunt atinsi, prin el, toti oamenii care il cunosc. in manifestarile limbii
radiaza un focar interior de viata si primeste caldura ori lumina o comunitate omeneasca
oarecare".
SITUAŢIA DE COMUNICARE
ELEMENTELE SITUAŢIEI DE COMUNICARE
FUNCŢIA
EMIŢĂTOR....................................................................EXPRESIVĂ / EMOTIVĂ
RECEPTOR....................................................................CONATIVĂ /
PERSUASIVĂ / RETORICĂ
REFERENT…………………………………................REFERENŢIALĂ
CONTEXT………………………………….................COGNITIVĂ
MESAJ………………………………………...............POETICĂ
COD…………………………………………...............METALINGVISTICĂ
CANAL………………………………………..............FATICĂ
Funcţia expresivă / emotivă este centrată pe emiţător, exprimă starea afectivă a acestuia prin
Îmi place în mod deosebit cartea asta, este extraordinară!; Mi-e foarte dor
de o vacanţă la mare; Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti! / Eu caut şi
caut în ochii-ţi cereşti / Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta, / Iubită,
dorită, o gură-aşa!(M.Emin escu, Frumoasă şi jună)
morţi / N-ai să şapte între sorţi, / N-ai să iarnă, primăvară / N-ai să doamnă, domnişoară.
(Nichita
Stănescu, N-ai să vii)
CODUL - sistemul de semne cu ajutorul căruia se construiesc mesajele. Codul principal
utilizat în
Oximoronul este o figură semantică bazată pe îmbinarea unor termeni incompatibili: tăcere
asurzitoare, dureros de dulce, ţiuitul tăcerii, cioară albă; Cănd spun aici scriitor clasic, mă
refer la
valoarea sa reprezentativă în cadrul unei literaturi, nu la faptul că opera sa aparţine
clasicismului.
CANALUL - suportul fizic al transmiterii mesajului, reprezentat în cazul comunicării
verbale orale
de aerul prin care se propagă undele sonore.
- în comunicarea scrisă, canalul poate fi reprezentat de: scrisoare, bilet, telegramă, iar
în cazul comunicării rapide la distanţă, se poate concretiza prin: telefon, fax, poşta electronică.
- zgomotele, scrisul ilizibil, greşelile de tipar, petele de pe un text scris sunt bruiaje care
pot îngreuna comunicarea.
Funcţia fatică este centrată pe canal; prin ea se controlează „canalul” şi menţinerea
contactului dintre interlocutori, prin verificări şi confirmări. Este o funcţie care domină în
comunicarea la distanţă, unde pot interveni perturbări ale canalului. Ex,:Alo! Mă auzi?, Mai
eşti pe
fir?, Înţelegi ce spun sau trebuie să repet?, Ai putut să deschizi fişierul pe care ţi l-am trimis?
Hei!
Mă asculţi? –Aşa, da, da; sintagme folosite în anumite situaţii doar de complezenţă, cum ar fi
cazul
discuţiilor despre vreme la englezi, întrebări de tipul Ce mai faci?, Ce mai zici? care nu au
rolul
decât de a menţine discuţia.
STILURILE
1. Definiţia stilului
•
se obţine prin folosirea unor cuvinte al căror sens este consacrat şi prin
evitarea termenilor prea specializaţi, rari, echivoci, a construcţiilor
pleonastice, echivoce, paradoxale. Presupune absenţa ambiguităţii,
respectarea topicii normale, transmiterea mesajului într-o manieră
explicită.
•
Concizia – se referă la construcţia textului. În acest sens este bine ca textul să aibă fraze
scurte, să exprime o singură idee într-o frază, să evite perifrazele şi
cuvintele inutile, să respecte principiul economiei în exprimare, să se
folosească enunţuri adecvate lungimii informaţiei de transmis.
•
textelor anterioare.
3. Stabileşte rubricile de mică publicitate în care sunt încadrabile textele
anterioare.
4. Rescrie textul care consideri că este incorect, corectându-l.
5. Alcătuieşte un text încadrabil rubricii „Imobiliare”.
1. Stilul publicistic: limbaj accesibil tuturor categoriilor sociale; comunicarea înglobează două
funcţii (informativă şi afectivă); utilizarea formulărilor stereotipe (vând, caut, ofer...).
2. corectitudine, precizie (în cazul primului text).
3. A.: Animale/ Oferte; B.: Matrimoniale.
4. A. Vând papagali peruşi, femelă verde şi mascul galben, cu colivie, 70 de
lei.
5. Vând apartament confort I, SD, cu trei camere, zona Trivale, preţ
accesibil, telefon 0248....
6.
***
XI.– Dumneavoastră nu cunoaşteţi ţăranul român, dacă vorbiţi aşa!
Ori îl cunoaşteţi din cărţi şi din discursuri, şi atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiţi martir,
când
în realitate e numai rău, şi prost şi leneş!
6. Selectează cele două fragmente care ilustrează două concepţii diferite asupra ţăranului
român şi
interpretează-le.
7. Identifică modurile de expunere utilizate.
8. Exemplifică în maximum 5 rânduri rolul replicii cu care începe
fragmentul.
2.Îşi şterse chelia [...] parcă pornită mereu numai spre bucurii.
3.Atunci Simion Modreanu, director în Ministerul de Interne, îmbrăcat...- virgula
izolează o apoziţie dezvoltată
Cum, şefule, sosirăm?- izolează un substantiv în vocativ
5. a, c.
6.
Sunt două
viziuni antitetice care încearcă să surprindă trăsăturile de caracter ale unei
clase, oscilează între extreme, dar subliniază caracterul imprevizibil al
ţăranului, funcţia sa de a întreţine prin muncă oraşul; mai mult, conturează
două perspective, una umanistă, şi cealaltă mai mult instrumentală
(ţăranul văzut ca obiect de lucru care trebuie exploatat). 7. naraţiune,
descriere, dialog.
6. Precizează tipul de narator prezent în text. Exprimă-ţi în 5-10 rânduri opinia referitoare la
reacţia personajului.
1. marchează incertitudinea, confuzia, îndoiala; întrerupe frazele; conferă ritm sacadat, specific
stării de incertitudine în care se află personajul.
5. monologul interior.
6. narator personaj.
7. Fragmentul surprinde accentuarea stării de confuzie, de incertitudine; marchează trecerea
dintre o existenţă raţională, coerentă, înspre o realitate confuză