Importanţa familiei pentru societatea contemporană românească

                         

1.      Familia – definire, constituire şi funcţionare

Familia  reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulţi indivizi, uniţi prin
legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin latura biologică şi/sau cea
psihosocială” (Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1997, pp.17). Acest lucru presupune că există doi parteneri, cu
sau fără copii, sau un partener cu unul sau mai mulţi copii proprii. Funcţia fundamentală a familiei este
de a forma personalitatea copiilor apăruţi în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare dintre noi dobândim
caracteristicile care ne vor defini ca persoane. Aici învăţăm şi ne dezvoltăm identitatea sexuală,
exprimată prin sex-roluri, adică acel set coerent de comportamente care derivă din condiţia noastră de
bărbat sau femeie şi la care ceilalţi se aşteaptă, tocmai datorită apartenenţei noastre la un sex sau altul.

            În general, ca şi mod de organizare şi structurare se pot  accepta şi considera mai importante ca

fiind următoarele tipuri de familii:

            a) familia nucleară  (sau simplă) este unitatea compusă dintr-o pereche maritală (soţ-soţie) şi copii
(descendenţii acestora), care locuiesc şi se gospodăresc împreună. Această combinaţie este
considerată ,, unitatea minimală panumană a organizării sociale, ea reprezentând nucleul tuturor
celorlalte forme de structuri familiale” (Iluţ,P., 1996, pp.260).  În prezent această formă a familiei
nucleare este cea mai răspândită. S-a constatat în acest sens că ,,fiecare individ face parte din două
familii nucleare: familia părinţilor săi, familia de origine în care el deţine rolul de copil, şi familia pe care
şi-o construieşte prin căsătorie sau familia de procreaţie în care el are rolul de soţ sau soţie” (Mihăilescu,
I., 1993, pp.238).  Pe de altă parte având în vedere că în societatea contemporană familia a ajuns la un
stadiu în care valorile individuale tind să fie mai accentuate decât valorile colective şi în societatea
românească se ajunge la ceea ce susţinea şi sociologul  D.J .van de Kaa (1987 apud C .Mureşan 1998,
pp.28 ) că ,,toate aceste schimbări favorizează familia restrânsă în detrimentul celei numeroase”.

D. J. van de Kaa susţine că structurile familiale  din punctul de vedere al orientării în anumite direcţii au
depins de o viziune individualistă asupra realităţii sociale în sensul că individul şi-ar asuma într-un fel
responsabilitatea pentru propriile acţiuni, ar fi în stare să le controleze într-un fel şi deci alegerea i-ar
aparţine lui ca individ, nu familiei ca instituţie fundamentală. Acest lucru se întâmplă,
concluzionează  D.J.van de Kaa, datorită următoarelor stări de fapt:

          a) în epoca modernă se face trecerea de la vârsta de aur a căsătoriei, la zona coabitării;

          b) trecerea de la era ,,copilului rege” care are părinţi la era ,,cuplului rege” care are copii;

          c) trecerea de la folosirea metodelor contraceptive în scopul preventiv la folosirea acestora în

favoarea autoîmplinirii;
     d) trecerea de la uniformitatea tipurilor de familie la pluritatea structurilor familiale şi formelor de
gospodărie;

Astfel individul are tendinţa de a se orienta singur pentru a alege o formă sau alta de convieţuire iar
responsabilitatea lui este împărţită ca şi consecinţă a alegerii sale între viaţa de cuplu şi aspiraţii
personale individuale. Nu putem totuşi vorbi de un declin al familiei decât în măsura în care spunem că
asumarea unei responsabilităţi influenţează într-un anumit mod partenerii cuplului. În perspectiva
acestei alegeri individualiste, femeia a avut cel mai mult de câştigat: i-a crescut independenţa
economică, posibilitatea de a avea o carieră socială şi profesională proprie şi odată cu aceasta creşterea
gradului de satisfacţie psiho-socială legată de condiţia ei; pe de altă parte au existat şi aspecte negative:
diminuarea funcţiilor familiei, sărăcirea vieţii de familie, diminuare îngrijirii copiilor mai ales afectiv şi de
asemenea încărcarea femeilor cu mai multe activităţi profesionale decât pot suporta.

         b) familia extinsă  (lărgită, compusă) care cuprinde pe lângă nucleul familial  şi alte rude şi generaţii,
astfel încât, alături de cuplul conjugal şi copiii lui, mai pot figura părinţii soţului şi/sau soţiei, fraţii şi
surorile soţului/soţiei (cu soţii, soţiile şi copiii lor); de regulă într-o familie extinsă trăiesc şi se
gospodăresc împreună trei generaţii: bunicii,  părinţii şi copiii;

Tipurile de mai sus nu reprezintă decât tipuri ideale, cazurile concrete fiind abateri mai mult sau mai
puţin semnificative de la modelul teoretic. De exemplu putem spune că, cuplul fără copii sau un părinte
şi un copil sunt tot familii nucleare; de asemenea convieţuirea soţului şi soţiei cu unul din părinţii
acestora, se poate numi la fel familie extinsă.

Avem în vedere că familia este constituită prin căsătorie. Analizând situaţia actuală putem spune că
tendinţele din societatea românească contemporană sunt de a forma familii mai mult decât cupluri.
Cazurile în care cuplurile nu legalizează mariajul sunt semnificativ mai puţine decât cele care realizează
acest lucru ,,trei sferturi dintre gospodăriile familiale din România cuprind cupluri  căsătorite, o valoare
ridicată între ţările europene” după cum rezultă şi dintr-un studiu realizat asupra familiei româneşti
contemporane (Popescu, Raluca, 2010, pp.4)

2.      Abordări în constituirea familiei

Putem avea în studierea familiei contemporane o mare gamă de abordări atât în ceea ce priveşte
structura internă a familiei, cât şi relaţia ei cu exteriorul. Constituirea unei familii şi funcţionarea are mai
nou în vedere două abordări:

            1. Teoria costurilor şi beneficiilor care postulează că oamenii se conduc în aproape toate acţiunile

lor după principiul de a obţine beneficii cât mai mari  cu costuri cât mai mici. Este vorba aici nu doar de
costuri şi beneficii monetare, ci şi sociale, culturale şi psihologice. Aşa cum se poate observa această
paradigmă se poate aplica şi familiei, în special când este vorba de alegerea partenerului conjugal şi de
relaţiile de armonie în familie. În acest sens ,,indivizii combină doi factori: 1.valoarea rezultată din
raportul costuri-beneficii, a unei variante şi 2.probabilitatea, expectanţele ca respectivul rezultat să se şi
realizeze dacă se adoptă o anumită variantă (expectancy-value theory)” (Iluţ, P., 2000, pp.38).
            2.Teoria alegerii raţionale (Coleman, şi Iluţ,1990) care ne arată ca subiectul este capabil de a
alege varianta optimă funcţie de situaţia în care se află. Aplicând această paradigmă a
comportamentului raţional la problematica familiei Gary S. Becker arată cum foarte multe dintre
dimensiunile ei pot fi prognozate şi explicate în termeni de capital, costuri, strategii raţionale.
Compatibilitatea între membrii grupului, arată Gary S. Beker ( 1994, pp.214 şi pp.226 ).depinde de ,,a
căuta persoana care îţi poate oferi mulţumirea dorită maximă” funcţie de ,,capitalul informaţional pe
care îl deţin cei doi parteneri”.

Căsătoriile au în vedere alegerea partenerului după un anumit statut dar primul element este
vecinătatea, după care urmează celelalte caracteristici privind statutul educaţional, resursele materiale
şi aspectul fizic. Astfel vecinătatea pare a fi importantă pentru alegerea făcută la cei din mediul rural şi
grupurile de prieteni la cei din mediul urban. Importanţa educaţiei este relevantă şi ea deoarece din
studii sociologice rezultă că există o similaritate între cei cu studii de acelaşi fel la căsătorie, numai că
tendinţa spre valori individualiste este mai puternică la cei cu studii superioare. Orientarea spre carieră,
în special a femeilor, a devenit importantă şi influenţează în mare măsură formarea unei familii care se
realizează la vârste mai înaintate funcţie de implicarea în procesul educativ care priveşte autorealizarea.
De aici rezultă şi decalarea vârstei de concepţie a copiilor şi întemeierea unei familii prin căsătorie. Pe de
altă parte veniturile nu sunt oricum principalul lucru pentru care se întemeiază o familie în societatea
românească contemporană sau cauză a limitării numărului de copii într-o familie care este deja
constituită ,,persoanele cu venituri mici sunt cele care adoptă modele familiale cu mai mulţi copii”
(Barometru de opinie publică mai 2007, pp.62,). Cu toate acestea concepţiile asupra individualismului şi
altruismului legate de înfiinţarea unei familii, procreare şi creşterea copiilor nu pot fi tratate cu uşurinţă.

O viziune în acest sens care implică individualismul şi responsabilitatea socială cu referire la familie a fost
criticată de sociologul şi demograful L.R.Cliquet, (1991,apud C. Mureşan,1998 pp.30-32) care arată că, a
fi individualist sau altruist în modul de comportare şi prin aceasta să poţi schimba ceva în societate este
o viziune prea simplistă asupra lucrurilor Argumentele sunt de altă natură:

        a) a avea un număr de copii în diferite societăţi şi culturi nu depinde de diferenţele de valori
individualiste contra altruiste ci, de valoarea pe care o are copilul pentru supravieţuirea, sănătatea şi
securitatea adultului. În societăţile preindustriale a avea mulţi copii şi a-i ţine legaţi de familie era în
interesul personal al indivizilor. În cultura modernă,  când o parte din funcţiile familiei sunt preluate de
alte mecanisme sociale, interesul individului este să aibă mai puţini copii, doar câţi să-i satisfacă nevoile
parentale emoţionale, dar bine echilibrat cu povara parentală şi nonmaterială - deci este problematică
afirmaţia că omul altruist este mai altruist decât altă dată;

             b) este unanim recunoscut faptul că în timpurile moderne apare o schimbare marcantă a
atitudinii faţă de copii. Dar această schimbare este una eronat clasificată ca fiind una egoistă,
individualistă, pentru că de fapt ea este parte integrantă a unei evoluţii mai generale de umanizare a
valorilor sociale şi a relaţiilor dintre indivizi-evoluţie începută de ,,curentul iluminist” - care se aplică
tuturor categoriilor de vârstă: copii, bătrâni dar şi adulţi. Modernizarea care a permis controlul
mortalităţii şi al fertilităţii, a însemnat şi generalizarea educaţiei, a securităţii sociale şi tot ea a făcut
posibilă implementarea idealurilor umaniste - deci a te autorealiza şi a nu te orienta şi către copii este
nejustificat;

            c) în multe ţări oamenii doresc să aibă copii şi doresc ca aceştia să fie performanţi în viaţa socială
şi în societate; niciodată în istoria societăţii nu s-a acordat atâta grijă condiţiilor de viaţă materiale şi
afective ale copilului - iar acest fapt nu poate fi catalogat drept egoism, ci mai degrabă o nouă formă de
altruism;

           Astfel putem afirma că studierea familiei are importante valenţe teoretice şi practice: datorită
numărului mic de membri şi  a relativei ei stabilităţi, familia poate fi privită ca un mic laborator, putându-
se înregistra date, mecanisme, determinări cauzale cu destul de mare precizie, dar în condiţii naturale;
orice prognoză şi politică demografică trebuie să ţină seama de concepţia şi comportamentul natalist al
cuplurilor (planificarea familială); chiar în societăţile în care o parte a creşterii şi educării copiilor este
preluată de  alte instituţii, familia rămâne principala instanţă de socializare şi educare a copiilor; tot mai
mult se vorbeşte astăzi nu numai de terapia familiei, ci şi de terapia prin familie, considerându-se că
familia este cel mai important şi  eficient grup de suport în atitudinile şi comportamentele deviante, boli
fizice, boli psihice grave; cu deosebire în perioadele de tranziţie familia constituie o importantă sursă de
înregistrare a unor indicatori şi prin urmare, de proiectare şi ajustare a politicilor sociale; de asemenea, o
cultură maritală şi familială bazată pe cunoaşterea în domeniu, conjugată şi cu alţi factori favorizanţi,
poate constitui substanţial la succesul personal în viaţa de familie.

3.      Funcţiile familiei

Funcţia economică  – presupune a asigura resursele materiale, financiare necesare existenţei familiei
(locuinţă, hrană, haine, etc.). Această funcţie este foarte importantă. Dacă ea este realizată
corespunzător, atunci familia se poate concentra şi poate îndeplini şi celelalte funcţii. Această funcţie
este realizată de ambii soţi prin aducerea veniturilor (ca urmare a exercitării unei profesii, cel mai des),
prin procurarea şi producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte şi de trai, prin transmiterea profesiei
şi/sau susţinerea copiilor în alegerea profesiei.

Referitor la familia românească contemporană se observă că un rol important în distribuţia şi folosirea

resurselor este alocat femeii care este „stăpâna casei”:  „nu numai că face mai multe în casă şi în privinţa
copiilor, dar ea şi decide într-o mai mare măsură ce trebuie făcut” (Popescu, R., 2010 pp.23)

Funcţia de socializare  – presupune a transmite cu scopul asimilării de către copii, mai ales, dar şi de
către toţi membrii familiei a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament
caracteristice unui anumit grup social. Cu alte cuvinte, este vorba de funcţia de educare. Scopul acesteia
este integrarea în societate a persoanei (copilului). Educaţia se manifestă la toate nivelurile: material,
fizic, psihologic, moral, spiritual. Evident, familiile au diferite grade de manifestare a acestei funcţii:
unele se preocupă foarte mult de educarea membrilor săi, în timp ce altele mai deloc.

Funcţia de solidaritate  – presupune a asigura unitatea şi stabilitatea familiei. Ea implică manifestarea

sentimentelor de afecţiune, de respect, de apartenenţă la grupul familial, a încrederii membrilor unii în
alţii, a ajutorării şi a susţinerii reciproce de-a lungul timpului, a dezvoltării intimităţii. Se observă că în
ultima vreme această funcţie pare din ce în ce mai slab îndeplinită, fapt dovedit de creşterea ratei
divorţurilor şi a înmulţirii relaţiilor de concubinaj, a celibatarilor şi a familiilor monoparentale.

Funcţiile enumerate de socializare şi de solidaritate duc la o viziune asupra familiei ca factor care
produce comportament prosocial.  Acest termen face referire, aşa cum rezultă din concept la cei care,
prin comportamentul lor nu lezează, ci dimpotrivă, consolidează normele şi valorile sociale.
În ,,Dicţionarul de psihologie socială”(1981, pp.200) termenul de comportament prosocial se defineşte
ca fiind, ,,comportament caracterizat prin orientare spre valorile sociale”.

Raportat la resursele cele mai importante pentru cuplu, materiale vs nonmateriale în familia
românească contemporană ,,mulţumirea faţă de resursele imateriale ale familiei este ridicată, în timp ce
faţă de resursele materiale este mai degrabă scăzută. Modelul satisfacţiei este unul în care relaţiile din
interiorul  familiei dar şi cele din exterior, cu vecinii, sunt foarte bune, în care locuinţa este
satisfăcătoare, dar în care veniturile familiei sunt apreciate mai degrabă negativ”  (Popescu, R., 2010 pp.
23). Putem spune că raportat la aceste aspecte se regăsesc în mare măsură acele elemente care
favorizează comportamentul prosocial şi în familia românească.

Funcţia sexual-reproductivă  – presupune ca cei doi soţi să se satisfacă sexual reciproc şi să dea naştere la
copii. Aceste două componente ale acestei funcţii sunt îndeplinite diferit, în sensul că în unele familii
accentul se pune pe împlinirea sexuală, în timp ce în alte familii, se acordă o importanţă mai mare
naşterii copiilor. Evident acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile, de gradul şi
tipul de educaţie avut, de credinţele religioase, de dorinţa şi caracteristicile fizice şi psihologice ale celor
doi soţi (parteneri). Actualmente, în societăţile mai avansate economic cuplurile şi familiile tind tot mai
mult să pună in prim plan împlinirea afectiv-sexuală, după care cea reproductivă.

În societatea contemporană românească aşa cum am putut observa şi mai sus a avea copii nu depinde
neapărat de cantitatea veniturilor monetare obţinute cât de alte norme şi principii mai degrabă de ordin
socio-cultural. Oricum ,,costul material şi psihic al utilizării contraceptivelor, este tot mai redus, iar
informaţia despre acestea tot mai răspândită ceea ce face să existe un control deplin asupra naşterilor”
(Rotariu, T., 2000).

         Concluzii

Familia contemporană românească, trece astăzi printr-o situaţie dificilă, marcată de schimbări dramatice
atât pe plan material din punctul de vedere al resurselor economice, cât şi pe plan axiologic, prin
confruntarea cu noi valori şi norme sociale impuse membrilor ei de un nou mod de viaţă care cere o
revizuire la nivel comportamental.

        Individul, membru al unei familii mai mult sau mai puţin numeroase, trebuie să se adapteze noilor
condiţii şi să acţioneze în conformitate cu ceea ce este de dorit din punct de vedere social, atât pentru
stabilitatea familiei sale cât şi pentru păstrarea echilibrului în plan psihic şi social.

Familia poartă cea mai mare responsabilitate pentru cum îşi educă membrii, dar multe dintre lucruri îi
scapă de sub control; acestea se învaţă din situaţiile concrete de viaţă, după teoria pedepsei şi răsplăţii.
Familia din care faci parte contează, pentru că, a  acţiona într-o situaţie dată înseamnă în primul rând a
nu compromite pe cei care te-au educat într-un anumit fel; în al doilea rând contează interesul şi relaţia
pe care o ai cu celălalt (acţionezi pentru venituri materiale şi simbolice, ca stima respectul, onoarea, dar
nu din demnitate); în al treilea rând acţionezi din dorinţa de a fi acceptat de ceilalţi (dar şi din milă şi
ruşine); în al patrulea rând îţi asumi riscuri pe care ştii că le poţi controla (mai mult fără a implica
resursele tale); în al cincilea rând fuga de disconfort şi de stres îşi spun cuvântul, pentru că a face un
lucru pentru a te simţi bine este cel mai important lucru, acest fapt, deşi atrage laude, nu este unul care
depinde în mod esenţial de acestea, ci este făcut ca o tendinţă de împlinire şi de evoluţie.

Imaginea asupra individului ca om, depinde în cea mai mare măsură de imaginea familiei sale; în
societatea românească, unde familia este încă pe primul loc, imaginea membrilor ei este imaginea ei,
mai ales în zonele rurale unde anumite valori şi obiceiuri se păstrează nealterate; dar amprenta
socialului modernizat îl obligă pe individ să acţioneze în conformitate cu regulile lumii moderne unde
costurile şi beneficiile marchează orice acţiune; plăcerea de a face o acţiune rămâne doar un mod
tradiţional de comunicare, care contribuie la stabilitate unui sistem ca întreg, a societăţii ca şi
comunitate; modernul se bazează pe o comunicare, pe perceperea riscurilor concrete şi a nu te
compromite, nu mai este o problemă de familie, ci un model comportamental asumat de individ prin
care acesta îşi construieşte propria imagine; discreditarea familiei lui se leagă indirect de discreditarea
lui ca fiinţă socială, iar stabilitatea familiei depinde de modul cum înţelege să contribuie la echilibrul
social, prin resursele pe care le are în prezent (materiale şi simbolice) şi pe care le va putea obţine în
viitor.

BIBLIOGAFIE

Chelcea S.,1981, Comportamentul prosocial în Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti

Cliquet L.R.,1991, The second demographic transition:fact or fiction?  (în C. Mureşan, 1998, Evoluţia

demografică a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca)

Coleman J.S.,1990 Foundation of social theory, Cambridge and London,The Belknap Press of Harvard
University Press, în M.Lallement,1998, Istoria ideilor sociologice, vol II, Antet Oradea

Iluţ P.,1996, Familia şi gospodăria în Sociologie, Ed. Mesagerul, Cluj

Iluţ P.,2000, Iluzia localismului şi localizarea iluziei. Teme actuale ale psihosociologiei, Polirom, Iaşi

Mihăilescu I.,1993, Familia în Dicţionar de sociologie(coord.C.Zamfir ,L .Vlăsceanu)Ed. Babel Bucureşti

Mitrofan, I., Ciupercă C., 1997, Introducere în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Ed. Alternative,
Bucureşti,

Mureşan C., 1998, Evoluţia demografică a României. Tendinţe actuale şi viitoare,  Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca

Popescu, Raluca, 2010, Profilul familiei româneşti contemporane, în Revista Calitatea vieţii, XXI, nr. 1-2,
pp.5 – 28

Rotariu, T., 2000, Starea demografică a României în contextul european, posibile politici demografice şi
consecinţele lor.,  Biblioteca Facultăţii de Istorie şi Filosofie a UBB (suport de curs) Cluj

Barometru de opinie publică, 2007, Viaţa în cuplu,  Fundaţia Soros, România

Nici o societate nu are o structură amorfă, ci reprezintă “un agregat organizat de grupuri mai
miciorganizate”. Fiecare individ participă la viața socială potrivit poziției, statusurilor și rolurilor sale.
Noțiunile de status și rol au fost introduse în sociologie de R. Linton. Totuși, Nietzsche folosise cu mult
înainte termenul de rol în sens sociologic, arătând că preocuparea pentru existent impune majorității
europenilor de sex masculin un rol determinat.

În sens larg, statusul (statutul) reprezintă poziția pe care indivizii o ocupă în spațiul social, poziție
legitimată social și acompaniată de reguli formale și informale, de drepturi și îndatoriri pe care ocupanții
lor trebuie să le respecte.

Noțiunea de rol desemnează aspectul dinamic al statusului, trecerea de la poziția abstract acreditată la
comportamentul concret Î.n literatura americană se vorbește mai mult de rol, statusul fiind considerat o
variantă sau o etapă a rolului. Astfel , examinând relația între rol și personalitate face distincția între
rolul prescris (rol dat social, existent în afara individului concret; este statusul ca primă etapă a rolului);
rolul perceput (cum își imaginează fiecare individ rolul cerut de societate); rolul asumat (rolul perceput
la care se adaugă componenta evaluativ-afectivă) și rolul efectiv jucat (în această etapă este importantă
capacitatea individului de a transpune comportamentul cerințelor de rol).
Practica socială a institui legi scrise și nescrise pentru statusurile și rolurile dintr-o anumită cultură și
etapă. Ex. a fi tată presupune responsabilități legale și/sau informale precum și unele drepturi asupra
copiilor și soției.

Când vorbim despre status și rol în contextul familial este operant să discutăm în termeni de așteptări.
Din această perspectivă, psihologia socială definește statusul ca totalitate a atitudinilor, opiniilor,
reacțiilor comportamentale la care un individ se așteaptă din partea celorlalți în virtutea poziției pe care
o ocupă; Simetric, rolul reprezintă așteptările celorlalți față de o persoană și ocupă o anumită poziție. Ex.
un tată se așteaptă la o anumită atitudine din partea copiilor, iar aceștia au un anume status (au
așteptări din partea tatălui) și un rol; aceasta înseamnă, că sub aspectul conținutului, noțiunile de status
și rol ca așteptări sunt simetrice și pot fi schimbate între ele. Întrucât rolul e mai apropiat de
comportamentul concret, s-a încetățenit expresia așteptări de rol.

În diferite culturi și etape istorice așteptările de rol se concretizează prin conținuturi deosebite, dar și
prin cât de clar sau vag sunt ele definite.

Specificul și claritatea așteptărilor este mai accentuată în cazul rolurilor înnăscute, unde diferențele sunt
de ordin biologic, deci evidente. Așa se întâmplă și cu rolurile de sex (gen) - bărbat și femeie.

Ceea ce indivizii dintr-o anumită cultură se așteaptă din partea unui bărbat sau din partea unei femei, de
la un tată sau de la o mamă se confundă în mare măsură cu stereotipiile care circulă în legătură cu
aceste așteptări. Acestea sunt de multe ori afirmații false, dar circulă în conștiința comună ca adevăruri
și au consecințe acționale.

Importantă nu este diferența în sine a aprecierilor despre bărbați și femei, cât faptul că aceste stereotipii
sunt atât de puternic înrădăcinate , încât le practică și experții, indiferent de sex.

În cele mai multe culturi stereotipiile de gen sunt foarte pronunțate și, cu foarte puține excepții sunt în
general pozitive în favoarea bărbaților și mai puțin pozitive pentru femei.

Datele etnografice arată că aproape în toate culturile de la femei se așteptă: să fie mai pasive, mai
dependente, mai ascultătoare, mai emoționale, interesate mai mult de ce simt alții, mai concentrate pe
casă și familie.

De la bărbați se așteaptă: să fie independenți, mai competitivi, mai controlați emoțional, mai raționali.

Stereotipiile de rol de gen se referă la cum se așteaptă societatea să se comporte un bărbat, respectiv o
femeie și nu la cum sunt aceștia în realitate.

S-au confirmat diferențe în privința înclinației mai pronunțate a băieților spre calcul matematic și
reprezentări spațiale; iar a fetelor spre zona lingvistică. De asemenea s-au confirmat stereotipizările în
ceea ce privește agresivitatea și dominația bărbaților respectiv, tendința mai pronunțată de afiliere la
femei, ca și diferențele în ce privește locul de control și anume: femeile atribuie importanță mai mare
controlului factorilor externi asupra vieții lor, în timp ce bărbații factorilor interni.