Sunteți pe pagina 1din 2

Ziua Națională a Romaniei

1 decembrie

Ziua Națională a României este sărbătorită la 1 decembrie, iar


această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990,
marchează un moment important din istoria românilor, cel în care
Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu
România, în 1918. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată
de președintele Ion Iliescu, data de 1 decembrie a fost adoptată ca
zi națională și sărbătoare publică în România. La 1 decembrie 1918
a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor,
lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a
Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut
loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie
1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat
unirea. La 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate
unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu
păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate
între naţionalităţi şi religii. La Alba Iulia, aşa cum a fost şi la
Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost o adunare a tuturor românilor din
Austro-Ungaria. Tot aici, la Alba Iulia, se constituie Marele Consiliu
Naţional Român, care este format din 200 de membri aleşi şi încă 50
cooptaţi.

S-ar putea să vă placă și