EMIL BRUMARU (1938-2019)

ONIRISM

 Onirismul (estetic), așa cum îl definește Dumitru Țepeneag, este o

„literatură perfect rațională în modalitatea și mijloacele ei, chiar dacă își
alege drept criteriu un fenomen irațional”, visul. Visul nu este o sursă; nu
se descrie un vis diurn sau nocturn, ci se aspiră la producerea unor creații
compuse după regulile acestuia. Nu este o literatură a delirului ori a
somnului, cu una bazată pe maximă luciditate.
 Emil Brumaru se identifică cu această mișcare literară, după cum afirmă:
„Mă numesc Emil Brumaru. Sunt medic, vin de departe, de la Dolhasca.
Vreau să va spun că sunt și eu... oniric.”
 Emil Brumaru împacă modelul idilic și cel utopic, reprezentându-le în
poemele sale conștient și riguros, asumându-și în termeni livrești acest
„construct imaginar”.

ARCADIA BRUMARIANĂ

 Poezia lui Emil Brumaru dezvoltă un spațiu specific, casnic, ieșit din
temporalitate ce a fost înțeles de critica literară ca un spațiu de
compensație și de retragere din realitatea vremii. Rodica Ilie vorbește
despre o Arcadie brumariană.
 Arcadia, provincie din Grecia antică ce era locuită de păstori, ce este
văzută de poeți ca spațiu purificat, al păcii, al fericirii, al nevinovăției;
„patria mitică a artei bucolice”.

Emil Brumaru dă naștere „omului fericit” sau a „omului arcadic autohton”

ce se retrage într-un decor casnic în care naturalul ocupă un loc important,
într-o lume proprie, o lume cu sens. Se construiește un cadru similar
căminului în care legumele, fructele, micile viețuitoare preiau funcția de
locuitori. Este creată o lume atemporală, paradisiacă (are loc un „apogeu al
 vieții trăit în afara istoriei” – Rodica Ilie). Centrul sau altarul acestei Arcadii
este bucătăria („dulci bucătării de vară”); acest spațiu nu este ales
întâmplător, ci reprezintă centrul vieții, locul preparării hrănii și este condus
de „maestrul în alchimia gastronomică” – femeia rubensiană. Alteori,
sufrageria este spațiul în care sunt angrenate obiectele, însă spațiul se extinde
ușor și spre exterior, spre grădină. Se creează un microcosmos plin de
armonie, de unitate între toate elementele existenței.

Natura construiește un spațiu casnic; se anulează limitele regnurilor

(vegetale, animale) ori sunt amestecate, manieră de tratare a realului ce duce
la sporirea sentimentului de prezență a lumii; natura ia locul domesticului
(Mierea lumii) și se petrec și inversări de roluri („M-a prins în ghearele lui
calde/un fluture crepuscular.”).

Spații de refugiu precum obiectele (dulapuri), dar și substanțe (bulionul).

Temporalitatea este:

 Trăită într-o durată a voluptății și a capriciului

 Trăită într-o manieră evocatoare (Rugăciune, Romanță, Prezentare, Cerb,
Elegie)
 Trăită într-o manieră proiectivă (De ce nu vrei să-nebunești)
 Cunoașterea experienței prezentului atât exaltat senzualist (Exclamație,
Nocturnă, Interior), cât și utopic problematizat (Astenie, Cântec)
 Timpul non-durativ (Cântec de adolescent)

Toate aceste aspecte creează o „unitate a duratei fără durată” (Rodica

Ilie), o reprezentare a timpului exponențial.

OPERA

Versuri (1970):

 Arcadia, spațiu ce produce momente de beatitudine;

  Stări de maximă voluptate și exuberanță;
 Rememorare ironică;
 Univers în care vietățile mărunte sunt angrenate în acțiuni;
 Lirism pe linia baladescului, sugestivitate melodică;
 Picturalitate, imagini destinate privirii, detaliere amănunțită.

Detectivul Arthur (1970):

 Relatarea variază de la vocea I la vocea a III-a;

 Poemele devin mai narative, bogate în explicații regizorale;
 Asocieri bizare de imagini și gesturi, metafore și personificări.
 Uneori se folosește un ton ironic, uneori un ton al reproșului;
 Masca lirică a detectivului Arthur (personaj livresc)

Julien Ospitalierul (1974):

 Relatare individualizată (persoana I); eul poetic este implicat;

 Julien Ospitalierul manifestă o adorare a obiectelor până la sacrificiul de
sine (Amorurile lui Julien Ospitalierul);
 Julien Ospitalierul reprezintă dublul detectivului Arthur;

Cântece naive (1976):

 Naivitate jucată;
 Viziune organică, timp idealizat;
 Eul poetic are o existență fabuloasă în Arcadia.
 Livresc;
 Absurd (Ecuson);
 Melancolie, tristețe;

Adio, Robinson Crusoe! (1978):

 Contemplare;
  Instrumentele timpului sunt folosite pur estetic (clipă atemporală);
 Ludic; autoironie;
 Renunțare la vis, la Arcadie; despărțirea de fantasticul naiv.

Ruina unui samovar (1983):

 Manierism;
 Baladesc și elegiac, fantezii fonetice și jocuri ale monorimei;
 Elogierea iubitei atât în tonalități de odă, cât și în formulă tradițională,
licențioasă;
 Autoironie, parodie, patișă;

Dintr-o scorbură de morcov (1998) ș.a.

De la Versuri până la Dintr-o scorbură de morcov, poezia lui Emil

Brumaru nu se modifică nici tematic, nici ca ingeniozitate, ceea ce demonstrează
că la momentul debutului poetul era deja stăpân pe formula și mijloacele
poetice.

BIBLIOGRAFIE:

Rodica Ilie, Emil Brumaru (monografie, antologie comentată, receptare critică),

Editura Aula.

Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Momentul oniric, Editura Cartea

Românească, 1997.

Alexandru Piru, Poezia românească contemporană 1950-1975, Editura

Eminescu, București, 1975, pp. 341-245.

Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură,

Editura Paralela 45, Pitești, 2008, pp. 1082-1084.
Cântec naiv Cuțite ce ucid prin limpezime,
Ibrice-adânci cu falnice panașe.
De ce nu vrei să-nnebuneşti la ora
cinci
După-amiază, când e-atât de bine,
Şi în sufrageriile adânci Și-n timp ce eu cetățile cruteier
Să faci pe preşuri tumbe dulci cu Spre-a spune lumii cât îi de
mine? frumoasă
M-aş milogi-n dulapuri vechi să-ţi Ea osândește-n flăcări de mătasă
pui
Rochia moale şi, rămasă goală, Ciuperci umplute iezuit cu greier.
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion şi mentă glacială.
Iar către-amurg, făr-a mai ţine minte Și cinstea mi-o păstrează fără pată
Cine suntem, aproape de mătasă, Alunecând suav printre supuși.
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la O, fie-i mâna binecuvântată
casă!
În liniștea curatului albuș.

Elegie
Pastel
O, vechi şi dragi bucătării de vară, Cu țâțele-nțepate de tăuni
Simt iar în gură gust suav de-amiază
Şi în tristeţea care mă-nconjoară Vacile roșii rumegau scaieții.
Din nou copilăria mea visează:
Ienibahar, piper prăjit pe plită, Lângă izvorul sacru-al dimineții,
Peşti groşi ce-au adormit în sos cu Netulburat, Isus făcea minuni.
lapte,
Curcani păstraţi în zeama lor o
noapte
Spre o delicateţe infinită, Inconștiente-l pipăiau pe pulpe
Ciuperci cât canapeaua, în dantele, Râmele lungi. El, simplu și supus,
Icre cu bob bălos ce ochiu-şi cască,
Aluaturi tapisate, crescând grele Adolescentul, palidul Isus
Într-o dobitocie îngerească,
Moi miezuri de ficaţi în butoiaşe Hrănea din palme cu furnici o vulpe.
De ou de melc, înlăcrămate dulce,
Mujdeiuri ireale, şunci gingaşe
Când sufletu-n muştar vrea să se O fată-ascunsă-n frageda cucută
culce,
Şi-n ceainice vădindu-şi eminenţa Îmbrățișa un șarpe adormit.
Prin fast de irizări şi toarte fine Și când sleită coapsa s-a oprit,
Ceaiuri scăzute până la esenţa
Trandafirie-a lucrului în sine! I s-a părut că Fiul o sărută.

Cântec naiv
Ea stăpânește
Un pește mic și foarte trist
Ea stăpânește linguri cristaline,
Din heleșteul contelui
Pâlnii de somn, pipere pătimașe,
S-a-ndrăgostit de-un ametist
De la inelul contelui
Și-ntr-o caleașcă a sosit
Să ceară mâna contelui
Dar refuzat și-adânc jignit
Muri sub ochii contelui
Atunci un falnic servitor
Din ordinele contelui
Îl prepară cu cimbrișor
Pentru motanul contelui.
Balada crinilor care și-au scris
frumos
Trăia într-un oraș din miazăzi
Un crin înzăpezit în datorii
Care primea, scrise pe pluș cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din
miazănoapte;
Oh, pentru cruda lor corespondentă
Aveau cea mai naivă diligență!
Ei își tăiau cu zimții de la timbre
Miresmele-ntre dânșii să le schimbe,
Poștași înflăcărați puneau ștampile,
Cântând din corn, pe sacii cu pistile,
Plicuri adânci pudra, sculat din zori,
Însuși directorul caleștilor!!
Dar crinul ce trăia în miazăzi,
Fiind înzăpezit în datorii,
Îi răspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns
mărar.
Apoi tăcu de tot. O rouă grea
Strivi parfumul amândurora.
Și astfel cei doi crini nu și-au mai
scris,
Poștașii au murit, poșta s-a-nchis,
Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion un vechi poștalion...
Ecuson
Îţi trimit un ecuson,
Cel mai gingaş şi mai trist.
E barat cu bulion
Şi-n triunghiul de deasupra
Are-un melc cu crucifix
Care ţine pe un corn
Patru fluturi ce-şi beau supa
Cu cravatele la fix.
Iar în cel de dedesubt,
Lâng-un domn cu portocală,
Două râme pentru supt
În clipe de plictiseală.
Numărătoare pentru puștoaice și
babalâci
nimfa
și
faunul
vor
să-ți
fure
scaunul
faunul
și
nimfa
vor
să-ți
sugă
limfa
bum
bum
și-o
sticluță
cu
parfum