UNIVERSITATEA DANUBIUS DIN GALAŢI

FACULTATEA DE DREPT
MASTER: ȘTIINȚE PENALE
ANUL I – SEMESTRUL I

REFERAT LA DISCIPLINA:

PROTECȚIA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR

OMULUI ÎN MATERIE PENALĂ

TEMA:
„DREPTUL LA
RESPECTAREA VIEȚII PRIVATE”

MASTERAND: ȘERBAN MARIUS

 Introducere

Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului prevede faptul că orice

persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a
corespondenței sale. De asemenea, nu este admis amestecul unei autorități publice în
exercitarea acestui drept decât în masura în care acest amestec este prevăzut de lege și
dacă constituie o masură care, într-o societate democratică, este necesară pentru
securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii
și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea
drepturilor și libertăților altora.

Scopul dreptului supus examinării este „de a proteja individul impotriva acțiunii
arbitrare exercitată de către autoritățile publice”. Acest scop este realizat prin
protejarea celor patru dimensiuni ale autonomiei personale, care sunt: viața privată a
individului, viața de familie, casa și corespondența.

Ce presupune viața privată?

Curtea de la Strasbourg nu a oferit o definiție clară și precisă cu privire la

noțiunea de viață privată. Curtea consideră ca aceasta reprezintă un concept mult prea
larg și nu i se poate atribui, astfel, o definiție 1 exhaustivă. Sigur, însă, se poate afirma
că noțiunea de viață privată presupune mult mai multe decât intimitate, care cuprinde
domeniul în cadrul căruia fiecare individ poate să se dezvolte liber și să se realizeze
ca personalitate. În loc de a oferi o definiție clară a vieții private, Curtea a identificat,
de la caz la caz, situațiile care se încadrează în aceasta dimensiune. Rezultatul este un
concept destul de vag, pe care Curtea tinde să îl interpreteze în linii mari: pe
parcursul anilor, noțiunea de viață privată a fost aplicată într-o varietate de situații,
inclusiv ce țin de purtarea unui nume, protecția imaginii și a reputației unei persoane,

1
Costello-Robins v. Regatul Unit

1
cunoașterea originilor familiei, integritatea fizică și morală, identitatea sexuală și
socială, viața și orientarea sexuală, accesul la un mediu sănătos, autodeterminare și
autonomia personală, protecție împotriva căutării și confiscării, intimitatea și
privațiunea convorbirilor telefonice.
De asemenea, Curtea susține că recunoașterea statutului civil și juridic al unei
persoane se încadrează în sfera de aplicare Articolului 8 și consideră prevederea
viabilă în domeniul ocupării forței de muncă2, cu privire la concedierea din domeniul
privat și restricțiile impuse la angajare .
Ce tip de relație reprezintă viața privată?

Noțiunea de viață privată reprezintă o clauză care asigură protecție aproape

tuturor situațiilor ce nu se încadrează în sfera noțiunii de viață de familie. Prima
categorie de relații care se încadrează în acest concept ar putea fi denumite ca relații
cvasi-familiale. Acestea sunt:
- Relația dintre părinții adoptivi și copiii acestora3;
- Relația dintre cuplurile necăsătorite.4
Cu puțin timp în urmă, relațiile între partenerii de același sex, cu sau fără copii,
nu erau protejate de termenul de ,,viață privată” al Articolului 8 5. Însă, în 2010,
Curtea, neobligând statele membre să recunoască legal sau să legifereze căsătoriile
de același sex, a acceptat, pentru prima dată, că relațiile homosexuale reprezintă o
formă de ,,viață de familie”:
…Jurisprudența Curții a acceptat doar relațiile emoționale și sexuale dintre
partenerii de același sex ca făcând parte din ”viață privată”, dar nu și din ”viața de
familie”, chiar dacă este vorba de o relație de coabitare de lungă durată. Ajungând la
această concluzie, Curtea a observat că, în pofida tendinței în creștere într-un număr
de state europene față de recunoașterea juridică a parteneriatelor de facto stabile între

2
Bigaeva v. Grecia
3
Dadouch v. Malta
4
X v. Elveția
5
Wakerfiel v. Regatul Unit

2
homosexuali, având în vedere existența puționr lucruri comun acceptate între statele
contractante, acesta a fost un domeniu în care Curtea s-a bucurat de largă apreciere.
[...] Curtea a afirmat că [...] o evoluție rapidă a atitudinii sociale față de cuplurile de
același sex se atestă în majoritatea statelor membre. De atunci, un număr considerabil
de state și-au permis să recunoască legale cuplurile de același sex [...]. Prin umare,
relația dintre reclamanți, un cuplu de același sex care locuiesc împreună și au o
relație stabilă, exact ca și relația dintre un cuplu de sex diferit 6, cade sub incidența
noțiunii de ”viață de familie”.
Și viceversa, Curtea a constatat că următoarele aspecte nu fac parte din viața
privată:
 Relația dintre stăpân și animalul deținut;
 Relația dintre o persoană și corpul unui individ decedat(exhumat pentru
testarea ADN, în vederea stabilirii unui tip de relație)7;
 Relația dintre un prizonier și corespondentul său, contactat pentru
lansarea unei campanii privind condițiile din închisoare.8
Intimitatea în contextul public

În definirea limitelor generale ale conceptului de ”viață privată”, Curtea

recunoaște că există anumite zone de interacțiune ale unei personae cu cei din jur,
chiar dacă interacțiunea în cauză are loc într-un context public, care poate fi încadrată
în această noțiune. Numeroși factori vor fi luați în considerare, în momentul stabilirii
dacă viața privată a unei persoane este exercitată în afara domiciliului sau în
contextul unei zone private. În acest sens, așteptările rezonabile cu privire la
intimitate pot reprezenta un factor semnificativ, deși nu neapărat concludent. 9
Utilizarea competențelor coercitive conferite de legislație pentru a solicita acceptul
unui individ de a fi percheziționat, hainele și lucrurile personale ale acestuia, în timp

6
Schalk și Kopf v. Austria
7
Kresten Filtenborg Mortensen v. Danemarca(dec.)
8
X v. Regatul Unit (dec.), 6 oct.1982
9
P.G. și J.H. v. Regatul Unit

3
ce persoana dată se află în primă stradă, este considerată o ingerință în dreptul la
respectarea vieții private.10 Faptul că percheziționarea este efectuată în public nu
contravene aplicabilității Articolului 8. Dimpotrivă, în opinia Curții, caracterul public
al percheziției, în anumite cazuri, crește gradul de încălcare a articolului, din cauza
apariției factorilor ca jena și umilirea persoanei în cauză. Bunuri cum ar fi genți,
portofele, notebook-uri și agende pot, de asemenea, conține informații personale ale
căror proprietari s-ar putea simți inconfortabil expunându-le. În Foka, unde geanta
unei reclamante a fost percheziționată forțat de către polițiștii de frontier, Curtea a
susținut că: ,,orice percheziționare a unei persoane efectuată de către autorități
interferează cu viața privată a acesteia”.
Acest lucru nu este aplicabil, însă, pentru pasagerii care circulă cu transportul
aerian și persoanele care intră în anumite clădiri publice, unde se consideră că
fiecare consimte percheziționarea, alegând să călătorească sau să pătrundă în aceste
instituții, avînd, în același timp, posibilitatea de a nu lua cu ei obiecte personale sau
de a nu accede în clădirile în cauză, evitând astfel percheziționarea.
Percheziționarea si supravegherea locului de muncă

Tot mai multe locuri, considerată odată publice, facând referire la Articolul 8,
au devenit de curând private. Această tendință a pornit încă din anul 1992 în Niemetz.
Solicitată să se pronunțe cu privire la legalitatea percheziționării unui birou de
avocatură, Curtea a respins argumentul Guvernului Germaniei, precum că Articolul 8
nu poate oferi protecție reclamantului, așa cum percheziția a fost realizată la locul
desfășurării activității profesionale a acestuia. Judecătorii de la Strasbourg au
accentuat faptul că nu există niciun motiv principal care ar exclude activitățile
profesionale sau de afaceri din marjele noțiunii de ,,viață privată”, din moment ce
oportunitățile cele mai semnificative de stabilire și dezvoltare a relațiilor
interpersonale, majoritatea oamenilor le au la locul de muncă. Negarea protecției
oferite de Articolul 8 pe motiv că măsura criticată vizează doar locul de muncă, ar

10
Gillan și Quinton v. Regatul Unit

4
putea duce la o inegalitate de tratament, unde o astfel de protecție ar rămâne, totuși,
la dispoziția unei persoane ale cărei activități profesionale coincide cu cele non-
profesionale. De asemnea, Curtea s-a bazat pe faptul că, în anumite state
contractante, sensul cuvântului ,,acasă” a fost extins până la premisele activității
profesionale, o interpretare care a fost în concordanță cu textul Articolului 8 în limba
franceză (,,domicilie”). În 2002, Curtea a considerat că situația actuală impune
reinterpretarea Articolului 8, acesta incluzând și dreptul la respectarea sediului unei
companii, a sucursalelor și a altor locuri destinate afacerilor. În Stes Colas Est și alții,
s-a constatat că anchetatorii au intrat în sediile reclamanților, fără un mandate de
percheziție, ceea ce a constituit o fărădelege împotriva ,,casei” acestora.
În cazul Peev, Curtea a avut ocazia, în continuare, să definească domeniul de
aplicare al sferei ,,vieții private”, în contextul unei percheziții efectuate în biroul unui
funcționar public angajat ca expert la Biroul Suprem de Casație al Procurorului. În
opinia Curții, acest funcționar public, în mod rezonabil ar putea solicita ca oficiul său
să fie tratat ca proprietate privată, sau cel puțin, masa de lucru și casetele unde acesta
și-a păstrat lucrurile personale. Astfel, percheziționarea a reprezentat o intervenție în
viața sa privată. În mod similar, în Copland,Curții i s-a solicitat să ia o decizie cu
privire la monitorizarea ilegală a convorbirilor telefonice, a adresei de e-mail și a
serviciilor de internet utilizate ale unui funcționar public. Curtea a considerat că e-
mail-urile trimise de la locul de muncă ar trebui să fie protejate de noțiunile de ,,viață
privată” și ,,corespondență”, așa cum ar trebui să fie și informațiile obținute din
monitorizarea uzului personal al internetului de la locul de muncă. Așa cum
reclamanta nu a primit niciun avertisment cu privire la faptul că apelurile ei ar putea
fi monitorizate, ea a avut o așteptare rezonabilă cu privire la respectarea vieții
private, a comunicării și a mesajelor trimise folosind dispozitivele prezente la locul
de muncă.

5
 Concluzii

Analizând reglementările în vigoare, rezultă că toți oamenii, fără discriminare,

au dreptul să li se respecte viața privată și cea de familie, articolele care garantează

acest drept protejând un larg eventai de drepturi conexe și derivate. Pentru ocrotirea

acestor drepturi, autoritățile statale le incumbă atât obligații negative de a nu adduce

atingere dreptului la viață privată și de familie, la domiciliu și corespondență (să nu

facă ceva de natură a împiedica exercițiul lor de către titularii cărora le sunt

recunoscute), cât și obligații pozitive de protejare a acestor drepturi împotriva

ingerințelor nejustificate ale autorităților sau a altor persoane private, anvergura

acestora apreciindu-se în funcție de circumstanțele fiecărei cauze.

Noțiunea de ,,viață privată” este mai largă și nu se pretează la o definiție

exhaustivă11. Din practica organelor de jurisdicție europene pot fi reținute câteva

repere: viața privată este tot ceea ce exclude activitatea public și accesul terților; ea

include toate drepturile și libertățile polarizate în jurul personalității individului,

incluzând viața familială (legătura substanțială dintre persoanele care constituie o

familie de <fapt>)12 și viața intimă (dreptul individului de a trăi așa cum înțelege,

respectând drepturile celorlalți) și se bucură de confidențialitate.

11
M. Udroiu, O. Predescu, op. cit., p. 184
12
I. Deleanu, op.cit., p. 482

6
 Bibliografie

1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adoptată la 4 noiembrie

1950 la Roma;
2. Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 747 din 31.10.2003;
3. Ivana, Roagna „Protejarea dreptului la respectarea vietii private si de
familie in cadrul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Manualele
Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei, Strasbourg,
2012;
4. Diana Maria Dijmărescu, Unele considerații privind dreptul la
respectarea vieții private, Analele Universității ,,Constantin Brâncuși” din
Târgu-Jiu, Seria Științe Juridice nr.3/2015;
5. JurisprudențaCEDO.com.